Omor calificat

Cod ECLI *****

R O M Â N I A

 TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA I PENALĂ

Dosar nr. *****

SENTINȚA PENALĂ NR. *****

Şedinţa publică din data de: *****

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: *****

Grefier: *****

MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost reprezentat de procuror *****

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale, privind pe inculpatul *****, pentru infracţiunea de omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 188 - 189 alin.1 lit. h C.p.

Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc și au fost consemnate în încheierea de ședință din data de *****, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când având nevoie de timp pentru a delibera, Tribunalul a stabilit pronunțarea la data de azi *****, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea soluție.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

I.Situația de fapt și încadrarea juridică reținute prin rechizitoriu:

Prin rechizitoriul nr. ***** al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de *****sub nr. *****, a fost trimis în judecată, în stare de deținere în altă cauză, inculpatul *****pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.188 – art.189 alin.1 lit.h C.pen., reținându-se în esență că, la data de 09.10.2010, i-a aplicat cu ferocitate și o deosebită intensitate mai multe lovituri (minim 10) cu un cuțit victimei *****în zonele toracico-abdominală, a capului și a brațului stâng, provocând decesul acesteia, survenit la 18.02.2016.

S-a arătat că în perioada 2006-2010, victima *****a avut o relaţie de concubinaj cu inculpatul *****, relaţie din care a rezultat şi un copil minor. În cursul anului 2010, pe fondul unor probleme familiale, inculpatul *****a avut o tentativă de suicid, în urma căreia i-au fost amputate ambele membre inferioare, motiv pentru care a avut nevoie de o perioadă lungă de recuperare, rămânând imobilizat şi folosind pentru deplasare un căruţ cu rotile. 

După naşterea copilului, victima *****s-a mutat să locuiască cu părinţii săi, situaţie în care relaţiile dintre aceasta şi inculpat s-au răcit. După tentativa de suicid, inculpatul a fost vizitat în mai multe rânduri la spital de către victima *****, cu atât mai mult cu cât aceasta era asistentă medicală. 

De la sfârşitul lunii septembrie 2010, inculpatul *****a locuit, fără forme legale, în imobilul din *****, la locuinţa familiei *****, iar în data de 09.10.2010 a fost vizitat la această adresă de victima *****, care era împreună cu copilul minor, în vârstă de aproximativ *****.

***** Pe fondul stării de gelozie, inculpatul a luat de pe masă un cuţit cu care a început să o lovească în mod repetat pe victimă. *****

*****

În urma agresiunii, victima *****a fost iniţial internată în *****, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar ulterior a fost transferată în alte unităţi sanitare, respectiv *****, *****, iar din ianuarie 2011 a fost internată la *****. 

După agresiune, victima a rămas în stare vegetativă, situaţie în care nu a putut fi audiată.

La data de 18.02.2016, victima *****a decedat la *****. Din raportul de autopsie medico-legală nr. *****a reieşit că între leziunile traumatice produse la data de 09.10.2010 victimei *****şi decesul acesteia există legătură de cauzalitate.

Pentru dovedirea situației de fapt au fost menționate următoarele mijloace de probă: declarațiile *****; procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe fotografice; declarațiile martorilor *****; înscrisuri …..; raportul de autopsie medico-legală nr. *****; procese-verbale de investigații; raportul de expertiză medico-legală nr. *****; raportul de constatare tehnico-științifică nr. *****.

***

Procurorul a învederat că în ceea ce privește agresarea victimei *****în data de 09.10.2010, s-au efectuat cercetări în dosarul nr. *****al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Prin rezoluţia din data de 09.10.2010 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de *****sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art.20 rap. la art.174 C.pen.

Prin rezoluţia nr. *****din data de *****a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus preluarea dosarului nr. *****al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea efectuării urmăririi penale în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin rechizitoriul nr. *****din data de 24.01.2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului *****pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art.20 rap. la art.174-176 lit.a C.pen.

Prin decizia penală nr. ***** din data de 05.03.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia nr. ***** din data de 06.09.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în dosarul nr. *****, s-a dispus condamnarea inculpatului *****la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art.174-176 lit.a C.pen., constând în aceea că la data de 09.10.2010, prin cruzimi, *****a lovit-o în mod repetat cu un cuţit pe *****, provocându-i grave leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie. 

Procurorul a considerat că în cauza de față punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat nu este împiedicată de niciunul dintre cazurile prev. de art.16 C.proc.pen, nefiind aplicabil principiul non bis in idem.

Astfel, arată procurorul, trebuie analizat dacă acţiunea penală care a fost stinsă anterior a avut acelaşi obiect, cu alte cuvinte dacă se veridică condiţia idem.

Pentru a fi în prezenţa autorităţii de lucru judecat este necesară întrunirea a două condiţii, respectiv identitate de părţi şi de obiect. Drept urmare interesează fapta care a constituit obiectul judecăţii, principiul non bis in idem aplicându-se chiar şi în ipoteza în care fapta a fost greşit încadrată în drept.

S-a susținut că în prezentul dosar s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prev. şi ped. de art.188 – 189 alin.1 lit.h C.pen., constând în aceea că la data de 09.10.2010 i-a aplicat cu ferocitate şi o deosebită intensitate mai multe lovituri (minim 10) cu un cuţit victimei *****în zonele toracico-abdominală, a capului şi a braţului stâng, provocând decesul acesteia, survenit la data de 18.02.2016. 

Având în vedere că funcţionalitatea procesului penal este aceea de a constata la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, iar finalitatea procesului penal constă în înfăptuirea justiţiei penale, procurorul a apreciat că, de regulă, ori de câte ori legea procesual penală face referire la faptă, trebuie avută în vedere fapta prevăzută de legea penală. Această concluzie rezultă în opinia sa din scopul declarat al normelor de procedură penală şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art.16 alin.1 lit.a şi lit.b C.proc.pen.

Faţă de definiţia infracţiunii dată de noul legiuitor, fapta prevăzută de legea penală urmează a fi analizată numai în latura obiectivă, de vreme ce vinovăţia intrinsecă ei a devenit una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, alături de antijuridicitate şi imputabilitate. În consecinţă, analiza conţinutului constitutiv al faptei prevăzute de legea penală se va mărgini la cercetarea elementului material, al rezultatului produs de acţiunea sau inacţiunea comisă de agent, a legăturii de cauzalitate şi, atunci când este cazul, a condiţiilor suplimentare prevăzute de norma incriminatoare.

În speţa de faţă, chiar dacă la prima vedere ar părea că doar rezultatul este diferit, activitatea agentului rămânând aceeaşi, procurorul consideră că prin amplificarea rezultatului s-au produs modificări şi la nivelul elementului material, despre care literatura de specialitate a arătat că reprezintă conduita interzisă de lege, adică acţiunea sau inacţiunea prevăzută de textul incriminator.

De exemplu, arată procurorul, dacă rezultatul de lezare a integrităţii corporale a unei persoane produsă printr-o acţiune imprudentă defineşte vătămarea corporală din culpă, amplificarea rezultatului, respectiv decesul victimei, va produce modificări şi la nivelul activităţii agentului, care nu va mai consta într-o vătămare corporală, ci va deveni o faptă de ucidere din culpă.

În aceşti termeni a caracterizat şi doctrina penală infracţiunea progresivă. Astfel, prof. Vintilă Dongoroz defineşte infracţiunile progresive ca fiind acele infracţiuni susceptibile de a-şi amplifica conţinutul obiectiv, după ce au ajuns la o formă incriminabilă, astfel încât elementul obiectiv succesiv să absoarbă pe cel anterior.

Susține procurorul că fapta materială nu se rezumă numai la acţiune sau inacţiune, ci are în vedere şi rezultatul imediat, conduita reprobabilă fără urmări necăzând sub incidenţa legii penale. Infracţiunea de omor este de altfel o infracţiune de rezultat.

În concluzie, noţiunea de fapt cuprinde în sfera sa nu numai actul material al lovirii, ci întreaga latură obiectivă a infracţiunii, deci lovirea şi consecinţele ei; de aceea nu se poate considera că există o identitate între lovitura ce produce vătămarea corporală – fapta rămânând în faza tentată a infracţiunii de omor – şi cea care produce moartea victimei.

În doctrină s-a arătat în acest sens că ori de câte ori unul dintre elementele faptei, fie acţiunea, fie urmările se modifică, această schimbare atrage după sine şi schimbarea faptei însăşi.

S-a mai arătat că principiul non bis in idem nu poate fi invocat dacă în fapt există o amplificare a rezultatului şi totodată o poziţie psihică corespunzătoare a inculpatului susceptibilă să îi atragă sancţiuni penale.

A considera altfel, susține procurorul, s-ar ajunge la soluţii inadmisibile, legea procesual penală urmând a împiedica artificial acţiunea penală, adică în cazuri în care obiectiv nu este cazul. Spre exemplu, în cazul infracţiunii de loviri sau alte violenţe, dacă persoana vătămată înţelege să retragă plângerea prealabilă, instanţa pronunţând încetarea procesului penal, nu va exista autoritate de lucru judecat în ipoteza în care ulterior rămânerii definitive a hotărârii persoana vătămată decedează, în nexul cauzal intrând conduita reclamată prin plângerea penală retrasă.

Apreciem că în prezent nu se mai aplică deciziile nr.1590/1963 şi 1/1987 ale fostului Tribunal Suprem (instanța statuase că identitatea ce trebuie să existe cu privire la fapt se referă numai la activitatea materială desfăşurată de infractor, indiferent de calificările juridice pe care le-ar putea primi în timp, pe măsura apariţiei diferitelor consecinţe ale acestora), întrucât la momentul pronunţării acestora legea procesual penală prevedea un remediu eficient al situaţiei existent în cauză, respectiv cel al recursului în supraveghere, devenit ulterior recurs extraordinar în anulare. Legislaţia procesual penală actuală nu prevede un remediu similar.

Prin urmare, concluzionează procurorul, neverificându-se condiţia idem, nu există nicio piedică la punerea în mişcare a acţiunii penale.

Întrucât raportul de conflict a fost stins numai parţial, infracţiunea de omor de care se face vinovat inculpatul *****conţinând în mod firesc şi natural elementele infracţiunii de tentativă la omor, procurorul a opinat în sensul că se impune judecarea faptei în întreaga sa dimensiune, în cazul în care se va stabili vinovăţia pedeapsa aplicată neputând fi mai mică decât cea aplicată anterior, potrivit art.37 C.pen.

Sub acest aspect procurorul a învederat că infracţiunea progresivă, negăsindu-şi consacrare expresă în lege, fiind o creaţie a doctrinei, nu este altceva decât o specie a infracţiunii complexe naturale (s-a arătat că alături de complexitatea legala, creată deci de legea penală, complexitatea poate fi şi naturală, atunci când elementele obiective ale unei infracţiuni sunt cuprinse, prin firea lucrurilor, în conţinutul unei alte infracţiuni – V. Dongoroz, Aplicaţii teoretice ale Codului penal român, vol.I, ed.II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003, p.262), astfel că aplicarea unei pedepse unice care să înglobeze întreaga conduită criminală este asigurată de art.37 C.pen. şi art.585 alin.1 lit.d C.proc.pen.

II.Desfășurarea procedurii de cameră preliminară:

Prin încheierea din camera de consiliu din 13.02.2017, definitivă prin necontestare, în condiţiile în care nu au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpat sau avocatul din oficiu, ori de partea civilă, și nici nu s-a considerat necesar ca din oficiu să se invoce vreo excepţie, în temeiul art.346 alin.1 C.proc.pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat competenţa instanţei, legalitatea sesizării prin rechizitoriul nr.604/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Prin rezoluția din data de 27.02.2017 instanța a introdus în cauză, în calitate de persoane vătămate, pe minora *****, prin reprezentant legal *****și *****, fiind citate cu mențiunile prev. de art.20 alin.1, 2 și 4 C.proc.pen. 

La termenul din *****persoana vătămată *****a învederat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale. De asemenea, minora *****, prin reprezentant legal *****, a arătat că se constituie parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la o prestație periodică la nivelul a ¼ din venitul minim pe e conomie, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei.

În ședința publică din *****, după ce a procedat la citirea actului de sesizare, tribunalul a pus în discuție cazul de împiedicare a exercitării în continuare a acțiunii penale prev. de art.16 alin.1 lit.i C.proc.pen., prin raportare la art.6 C.proc.pen.

III.Analiza incidenței principiului ne bis in idem: 

În fapt, prin sentința penală nr. *****a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia nr. *****a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. *****, *****a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art.20 raportat la art.174 – 176 lit.a C.pen. 1969, 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b, d și e C.pen. 1969 și pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi.

Tribunalul București a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. *****, care a fost pus în executare la data de 10.09.2013, *****aflându-se în acest moment în executarea pedepsei. 

S-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 09.10.2010, în timp ce se afla în imobilul situat în *****, a lovit-o în mod repetat pe victima *****cu un cuțit (13 plăgi perforate la nivelul toraco – abdominal și în zona capului, lovituri aplicate cu ferocitate și deosebită intensitate), provocându-i grave leziuni traumatice ce i-au pus viața în primejdie și au determinat instalarea stării vegetative.

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (06.09.2013), la data de 18.02.2016 victima *****a decedat la Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca” – Complexul de Servicii Sociale Medicale al Municipiului Bucureşti. 

Conform raportului de autopsie medico-legală nr. *****, moartea victimei *****a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei multiple de organe survenite în evoluţia de foarte lungă durată a unei encefalopatii postanoxice, consecinţa unui şoc hemoragic, complicaţie imediată a unui hemotorax masiv operat, determinat de plăgi toracice cu interesare pleuro-pulmonară. Leziunile traumatice iniţiale s-au putut produce prin lovire repetată cu corp tăietor-înţepător, posibil tip cuţit sau similar, posibil la data de 09.10.2010. Între aceste leziuni traumatice produse la data de 09.10.2010 victimei *****şi decesul acesteia există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată. La examenul necropsic nu s-au constatat alte leziuni traumatice recente.

În drept, potrivit art.6 C.proc.pen. nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.

Principiul ne bis in idem reprezintă expresia efectului negativ al autorității de lucru judecat, împiedicând aducerea din nou spre rezolvare a unui proces penal în care s-a adoptat o soluție definitivă. Principiul în discuție nu reprezintă o simplă regulă de procedură, ci un drept fundamental al cetățenilor, fiind consacrat în art.4 al Protocolului nr.7 la Convenția europeană a drepturilor omului care, în lumina dispozițiilor art.11 și 20 din Constituția României, fac parte din blocul de constituționalitate al statului român.

Astfel, conform art.4 din Protocolul nr.7 la Convenția europeană a drepturilor omului, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat.

Rațiunea acestui principiu este aceea de a interzice reluarea procesului penal ce a fost finalizat printr-o hotărâre definitivă, fiind inadmisibil ca persoana achitată/condamnată să trăiască cu temerea că un nou proces ar putea fi declanșat împotriva sa pentru aceleași fapte. În același timp, reprezintă un corolar al securității raporturilor juridice și al legalității, componentă a dreptului la un proces echitabil (art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, art.8 C.proc.pen.), sporind încrederea cetățenilor în actul de justiție prin garantarea autorității hotărârii penale definitive .

Din textul legal rezultă condițiile pentru reținerea autorității de lucru judecat:

-existența unei hotărâri penale definitive;

-noul proces să se îndrepte împotriva aceleiași persoane;

-să privească fapte identice ori care sunt în mod substanțial aceleași (condiție astfel formulată ca urmare a reflectării în dreptul intern a jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materie, astfel cum se va dezvolta în cele ce urmează).

Aplicând condițiile menționate cauzei de față, tribunalul constată că inculpatul ***** a fost condamnat prin sentința penală nr. *****a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia nr. *****a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. *****,  la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art.174 – 176 lit.a C.pen. 1969, reținându-se la data de 09.10.2010, în timp ce se afla în imobilul situat în *****, a lovit-o în mod repetat pe victima *****cu un cuțit (13 plăgi perforate la nivelul toraco – abdominal și în zona capului, lovituri aplicate cu ferocitate și deosebită intensitate), provocându-i grave leziuni traumatice ce i-au pus viața în primejdie și au determinat instalarea stării vegetative. În consecință, prima condiția este îndeplinită în cauză.

În prezenta cauză același inculpat (eadem personae) a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.188 – art.189 alin.1 lit.h C.pen. 2009, cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009 (art.174 – art.176 lit.a C.pen. 1969 conform legii vechi), reținându-se că la data de 09.10.2010, i-a aplicat cu ferocitate și o deosebită intensitate mai multe lovituri (minim 10) cu un cuțit victimei *****în zonele toracico-abdominală, a capului și a brațului stâng, provocând decesul acesteia, survenit la 18.02.2016.

Existând așadar identitate de persoană, rămâne ca instanța să analizeze îndeplinirea celei de-a treia condiție, respectiv dacă fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză este identică sau în mod substanțial aceeași pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. *****a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia nr. *****a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală.

După o jurisprudență oscilantă în materie, în hotărârea Sergey Zolotukhin c. Rusiei din 10.02.2009, Marea Cameră a Curții europene a drepturilor omului a intervenit în vederea asigurării unei interpretări unitare a noțiunii de idem factum în cadrul țărilor membre ale Consiliului Europei, apreciind că art.4 din Protocolul nr.7 trebuie înțeles ca interzicând urmărirea și judecarea unei persoane pentru o a doua „infracțiune”, atât timp cât aceasta vizează fapte identice sau fapte care sunt în mod substanțial similare. S-a arătat că analiza ce trebuie efectuată în determinarea noțiunii de „idem”trebuie axată pe acele fapte care constituie un set de împrejurări factuale concrete privind pe același acuzat și care sunt inextricabil legate în timp și în spațiu” – par.82.

Ca o chestiune prealabilă, tribunalul reține că infracțiunea progresivă este definită în doctrină ca fiind acea infracțiune care după consumare, atunci când întrunește elementele constitutive ale unei anumite infracțiuni, își amplifică progresiv rezultatul ori se produc urmări noi corespunzător unei infracțiuni mai grave, fără intervenția făptuitorului, unul dintre exemplele clasice de infracțiuni progresive fiind cele contra vieții. Infracțiunea realizată, corespunzător rezultatului mai grav amplificat, absoarbe în conținutul său conținuturile infracțiunilor mai ușoare realizate anterior. Așadar, în cazul infracțiunii progresive există un moment al consumării și unul al epuizării (când se produce rezultatul mai grav).

Complexitatea naturală (invocată de procuror în susținerea opiniei că nu ar fi vorba de aceeași faptă) rezultă din absorbirea în chip natural de către infracțiunea fapt consumat a tentativei la acea infracțiune ori în cazul infracțiunilor contra persoanei absorbirea unor infracțiuni mai ușoare în altele mai grave. Instanța consideră însă că în această situația nu este vorba de o complexitate în sensul art.35 alin.2 C.pen. care definește infracțiunea complexă ca fiind aceea în al cărei conținut intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală. Altfel spus, în caz de complexitate naturală se păstrează unitatea infracțiunii simple, ce cuprinde în elementul său material același element material al altei infracțiuni simple mai puțin grave, astfel că susținerile procurorului cum că ar fi aplicabile dispozițiile art.37 C.pen. și art.585 alin.1 lit.d C.proc.pen. sunt nefondate.

Așadar, în opinia tribunalului, între infracțiunea progresivă și complexitatea naturală nu există nicio deosebire de substanță, ci doar de perspectivă. În cazul infracțiunii progresive se analizează amplificarea rezultatului acesteia (așadar dinspre prezent către viitor), în timp ce în cazul complexității naturale, odată rezultatul mai grav produs se privește spre trecut, analizându-se stadiile care au condus la amplificarea rezultatului (dinspre prezent spre trecut).

Infracțiunea progresivă nu este numai o creație a doctrinei, contrar celor susținute de procuror, ci, spre deosebire de complexitatea naturală, are și o consacrare în Codul penal, în Titlul VII al Părții generale. Astfel, conform art.154 alin.3 C.pen., în cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în raport de pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.

Tribunalul constată că în prezenta cauză, după consumarea infracțiunii săvârșite de inculpatul *****la data de 09.10.2010, când întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art.174 – 176 lit.a C.pen., aceasta și-a amplificat rezultatul până la 18.02.2016, atunci când victima *****a decedat (momentul epuizării), constatându-se într-adevăr că există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate la 09.10.2010 și deces. 

După cum s-a arătat în considerentele deciziei de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr.1/20.06.1987 cu privire la data când infracțiunea se consideră săvârșită și la efectele juridice pe care le produc infracțiunilor continue și continuate în timpul cât durează săvârșirea lor, fapta de lovire a unei persoane, care a avut ca urmare, prin depășirea intenției, moartea acesteia, survenită după o perioadă mai îndelungată de timp, se va considera săvârșită la data actului de executare, dar va fi încadrată în prevederile art.183 C.pen. (lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte), iar nu în acelea ale art.180 C.pen. (lovirea sau alte violențe), fără ca aceasta să influențeze asupra aplicabilității dispozițiilor la prescripție sau la puterea lucrului judecat, situația prezentându-se asemănător în toate cazurile de producere cu întârziere a rezultatului (cum este și în cauza de față – n.i.).

Rezultă așadar că producerea rezultatului mai grav, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nu poate știrbi autoritatea de lucru judecat și nici incidența altor instituții de drept penal (se pot imagina situații în care rezultatul mai grav se produce după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia, inclusiv după reabilitarea inculpatului).

Susținerile procurorului cum că decizia nr.1/1987 nu ar mai avea aplicabilitate ca urmare a existenței la acel moment a unor căi extraordinare de atac sunt neîntemeiate (oricum, considerentele reținute în rechizitoriu erau altele). Incidența principiului ne bis in idem nu poate depinde de existența sau nu, la un moment dat, a unor căi extraordinare de atac. De altfel, recursul în anulare invocat de procuror a stat la baza multor condamnări ale României la Curtea europeană a drepturilor omului, tocmai din cauza faptului că pe această cale erau casate hotărâri judecătorești definitive, ceea ce contravenea principiului securității raporturilor juridice, unul dintre fundamentele statului de drept. Așadar, nicidecum nu era o cale de atac „eficientă”, astfel cum apreciază procurorul.

Mai susține procurorul că fapta materială nu se rezumă numai la acţiune sau inacţiune, ci are în vedere şi rezultatul imediat, conduita reprobabilă fără urmări necăzând sub incidenţa legii penale.

Tribunalul reține însă că elementul material al laturii obiective desemnează actul de conduită (acțiune sau inacțiune) interzis prin norma de incriminare; acțiunea inculpatului s-a obiectivat în cauza de față prin loviturile pe care i le-a aplicat victimei pe data de 09.10.2012 și care au condus inițial la punerea în primejdie a vieții victimei și la reținerea încadrării juridice de tentativă la omor deosebit de grav (în sensul că intenția de a ucide victima a fost pusă în executare, în modalitatea descrisă anterior, executare care nu și-a produs efectul). Rezultatul s-a amplificat în timp până la 18.02.2016 când victima a decedat, fără vreo altă intervenție a inculpatului.

Așadar, din analiză concretă a actului de conduită interzis, instanța reține că fără îndoială există identitate între fapta pentru care inculpatul *****a fost condamnat prin sentința penală nr. *****a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia nr. *****a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală și fapta ce face obiectul judecății.

De altfel, includerea în noțiunea de „faptă” și a urmării imediate ce ține de latura obiectivă în determinarea noțiunii de „idem” este contrazisă chiar de art.6 C.proc.pen., în sensul că nu are nicio relevanță încadrările juridice date, câtă vreme fapta este aceeași. Or, amplificarea în timp a rezultatului unei infracțiuni conduce într-un caz concret, precum în speță, la altă încadrare juridică decât cea avută în vedere inițial cu ocazia pronunțării soluției de condamnare, însă această împrejurare nu poate conduce la concluzia că faptele ar fi diferite. 

Se impune așadar concluzia că este îndeplinită și a treia condiție pentru reținerea incidenței principiului ne bis in idem.

Conform art.16 alin.1 lit.i C.proc.pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă există autoritate de lucru judecat. În cauză, după cum s-a arătat, inculpatul nu poate fi judecat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.188 – art.189 alin.1 lit.h C.pen., deoarece pentru aceeași faptă a fost condamnat prin sentința penală nr. *****a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin decizia nr. *****a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală.

Față de toate aceste considerente, în baza art.396 alin.6 C.proc.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.i C.proc.pen., cu reținerea art.6 C.proc.pen., tribunalul va înceta procesul penal față de inculpatul *****, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.188 raportat la art.189 alin.1 lit.f C.pen., cu reținerea art.5 alin.1 C.pen. 2009 – există autoritate de lucru judecat.

IV.Latura civilă:

Instanța va lua act că persoana vătămată SPITALUL DE BOLI CRONICE „SF. LUCA” – COMPLEXUL DE SERVICII SOCIALE MEDICALE AL MUN. BUCUREȘTI nu s-a constituit parte civilă.

În raport de soluția de încetare a procesului penal dispusă, în baza art.25 alin.5 C.proc.pen. tribunalul va lăsa nesoluționată acțiunea civilă exercitată de părțile civile ***** și *****prin reprezentant legal *****.

V.Cheltuieli judiciare:

În baza art.275 alin.3 și 6 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia și va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocaților din oficiu în cuantum de 390 lei (av. *****– împuternicire nr. *****), respectiv 195 lei (av. *****– împuternicire nr. *****).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.396 alin.6 C.proc.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.i C.proc.pen., cu reținerea art.6 C.proc.pen., încetează procesul penal față de inculpatul *****, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.188 raportat la art.189 alin.1 lit.f C.pen., cu reținerea art.5 alin.1 C.pen. 2009 – există autoritate de lucru judecat.

Ia act că persoana vătămată ….., cu sediul în …., nu s-a constituit parte civilă.

În baza art.25 alin.5 C.proc.pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de părțile civile ***** și *****prin reprezentant legal *****, ambii domiciliați în *****.

În baza art.275 alin.3 și 6 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia și dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocaților din oficiu în cuantum de 390 lei (av. *****– împuternicire nr. *****), respectiv 195 lei (av. *****– împuternicire nr. *****).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțarea copiei de pe minută.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2017.

Președinte, Grefier,

 ***** *****

Red/Tehnored/*****

2 ex./ *****

Domenii speta

Spete similare