Obligația de a face.Recalcularea și acordarea pensiei și plata diferenței de pensie.Exceptia lipsei calităţii procesuale pasive a fostului angajator.Exceptia inadmisibilităţii actiunii

Decizie 538 din 08.03.2018


R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr...Sentinţa nr...Asupra cauzei de faţă, constată:La data de 3 noiembrie 2017, reclamantul CI  a  chemat in judecată pe pârâtele CJP  D. și  U. din C., solicitând  instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtele în solidar la: recalcularea și acordarea pensiei în conformitate cu prevederile legale începând cu data de  7 nov 2014; plata diferenței pensiei reținute de CJP D., începând cu data de 7 noiembrie 2014 și până la data la care hotărârea instanței rămâne definitivă și irevocabilă și este pusă în executare efectiv, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânzile legale cu obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.In motivare, a arătat că  pârâta  CJP D. a refuzat să-i restituie reținerile de pensie, începând cu data de 7 nov. 2014 și până în prezent, deși U. din C. a pretins că a trimis rectificările necesare privind contribuția la pensii. CJP D. a refuzat să-i recalculeze drepturile de pensie în conformitate cu mențiunile din carnetul de muncă, cu motivarea că numai angajatorul, adică U. din C., poate corecta erorile din carnetul meu de muncă. U. din C. a refuzat să corecteze erorile din carnetul de muncă. De asemenea, a arătat că U. din C. este în conflict cu reclamantul de ani de zile, ca urmare a acțiunilor  coordonate ale unui clan mafiot care a încercat să îl elimine fizic, a furnizat Casei de pensii date false privind mențiunile din carnetul său de muncă, fapt ce a dus la calcularea unei pensii care nu corespunde realității. U. din C. a refuzat să corecteze erorile din carnetul său de muncă pentru a se răzbuna datorită pierderii unui proces celebru prin care  reclamantul  a fost reintegrat în muncă, după ce clanul fostului rector IV i-a desfăcut abuziv contractul de muncă în anul 2010.

La data de 27 noiembrie 2017 pârâta U. din C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția privind lipsa calității procesuale pasive a U. din C. şi excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii reclamantului CI, ca fiind nefondată.În motivare, a arătat că, dat fiind obiectul cauzei, obligația de a face, respectiv recalcularea și acordarea pensiei și plata diferenței de pensie, U. din C. nu are calitate procesulă pasivă în cauza dedusă judecății. In conformitate cu dispozițiile Legii nr. 263/2010, autoritatea la nivel național cu atribuții privitoare la calcularea și plata pensiilor este CNP.U. din C, doar în calitate de angajator poate fi obligată prin efectul hotărârii judecătorești la plata unor sume cu titlul de drepturi salariale.In concluzie, se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece în conformitate cu prevederile legii nr. 263/2010, U. din C. nu deține atribuții legale privind calcularea și plata drepturilor aferente  pensiei. În ceea ce priveşte excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, a arătat că, ținând cont de obiectul cauzei, cererea reclamantului este inadmisibilă față de instituția U. din C., pentru următoarele considerente:Reclamantul are doar calitatea de pensionar, nu este salariat al U. din C., neavând contract individual de muncă încheiat cu aceasta. Acesta este îndreptățit să cheme în judecată doar pe angajatorul său pentru plata drepturilor salariale, însă el nu are calitatea de salariat al U. din C., iar obiectul litigiului este reprezentat de drepturi de pensie și nu de drepturi salariale.Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.Acțiunea reclamantului este nefondată, raportat la obiectul cauzei, în speță obligația de a face, respectiv, recalcularea și acordarea pensiei și plata diferenței de pensie.U. din C., i-a achitat reclamantului pe toată perioada cât acesta a fost salariatul instituției noastre toate drepturile ce au decurs din lege, din contractul individual de muncă și din contractul colectiv de muncă.La data de 19 noiembrie 2017 pârâta CJP D. a formulat întâmpinare la acțiunea formulată de reclamant solicitând respingerea .În motivare, a arătat că acesta a  chemat în judecată CJP D.  pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la recalcularea și acordarea pensiei în conformitate cu prevederile legale începând cu data de 07.11.2014, la plata diferenței pensiei reținute de CJP D., începând cu data de  07.11.2014 și până la data la care hotărârea instanței rămâne definitivă și irevocabilă și este pusă în executare efectiv, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânzile legale, cu plata cheltuielilor de judecată în solidar cu U. din C.Motivul pentru care solicită cele menționate este faptul că CJP D. a refuzat să restituie reținerile din pensie începând cu data de 7.II .2014 și până în prezent, deși U. din C. a pretins că a trimis rectificările necesare privind contribuția la pensie și a formulat cerere în acest sens la CJP D. De asemenea, a precizat că CJP D. a refuzat să recalculeze drepturile de pensie în conformitate cu mențiunile din carnetul de muncă pe motiv că numai angajatorul, adică U. din C., poate corect erorile din carnetul de muncă, iar U. din C. a refuzat să corecteze aceste erori și, mai mult, pe fondul unor divergențe mai vechi, a comunicat date false casei de pensii fapt ce a condus la calculul unei pensii ce nu corespunde realității.A invocat exceptia inadmisibititatii acțiunii întrucât, în materia drepturilor de pensie nu poate să subziste obligația de a face deoarece drepturile de pensie sunt reglementate prin legislație specială, care prevede că aceste drepturi sau recalcularea lor se acordă sau nu prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, decizie care poate fi contestată mai întâi la CCC, hotărârea comisiei putând fi contestată la instanța de judecată. Prin decizia nr... s-a admis cererea nr..., prin care reclamantul a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, la stabilirea drepturilor de pensie neavându-se în vedere perioadele care nu au figurat  în baza de date a CJP D. privind declarațiile nominale lunare depuse de către angajator.De asemenea a arătat că la  stabilirea drepturilor de pensie pentru perioada anterioară datei  de 01.04.2001, s-au respectat prevederile art. 165 alin. 1 și 2 din Legea 263/2010 în sensul că s-au avut în vedere salariile înscrise în carnetul de muncă și sporurile cu caracter permanent  conform Legii nr.263/2010 și din adeverința nr...), a se vedea în acest sens desfășurătorul  buletinului de calcul coloana ”sumă  contributivă coloana spor vechime în procent și în sumă coloana  alte sporuri procent pentru sporul de stres, stabilitate și doctorat pg.3 și coloana ' alte  sporuri" sumă pentru compensații pg.3.De asemenea, a arătat  că, pentru perioada ulterioară datei 01.04.2001, CJP D. a respectat prevederile art. 10 și 166 din Legea 263/2010 și cele ale art.5 din HG 257/2011, potrivit cărora, pentru această perioadă, documentul prin care se face dovada stagiului de cotizare si a veniturilor realizate îl constituie declarațiile nominale lunare depuse de angajator, reflectate în adeverința nr... emisă de CJP D., nr... emisă de CJP I. și nr... emisă de CJP D.Decizia nr..., a fost emisă urmare a cererii nr..., prin care  contestatorul a solicitat recalcularea punctajului și a pensiei pe motiv că în perioada 01.10.2004- 01.10.2005 a realizat venituri pentru care a plătit contribuție la pensii, depunând în acest sens copii  state de plată angajator și pe motivul că în perioada 01.10.2008 -31.05.2011 a realizat venituri nete de 20253 lei, care i-au fost plătite în data de 25.11.2016 pentru care i s-au reținut contribuțiile pentru pensii, menționând că până la data cererii angajatorul a refuzat să îi elibereze adeverința de venituri dar i-a comunicat verbal că s-au făcut rectificările către Casa de Pensii. De asemenea a precizat că, prin decizia nr..., în conformitate cu prevederile art.107 alin.3 și 5 din Legea 263/2010, drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate avându-se în vedere declarațiile nominale rectificative depuse de angajator inclusiv în luna depunerii cererii. Astfel, din cele solicitate prin cerere, au avut în vedere sume diferite, pe coloana ”sumă-contributivă” față de decizia emisă în anul 2015, luna ianuarie 2011 -3567 față de 2739, luna februarie 2011 - 3547 față de 2719, luna martie 2011 - 3530 față de 2702, luna aprilie 2011- 3513 față de 2685 și luna mai 2011- 3020 față de 2681, declarațiile nominale rectificative pentru aceste luni fiind depuse în luna decembrie 2016, așa cum rezultă din baza electronică de date a CJP D.A precizat  că perioada  01.10.2004 - 01.10.2005 a fost avută în vedere la fel ca la înscrierea inițială la pensie, referitor la aceste luni în baza de date electronică neexistând nicio modificare, sumele avute în vedere fiind cele declarate de către angajator prin declarațiile nominale, cu respectarea prevederilor art. 10  și 166 din Legea 263/2010 și cele ale art.5 din HG 257/2011.De altfel, din fluturașii de salariu(pe care contestatorul îi numește state de plată și pe care i-a atașat la cerere) se poate observa că acesta face confuzie între plata contribuției ta bugetul asigurărilor sociale de stat(cas  9,5) și plata contribuției la asigurările sociale de sănatate(cass -6,5, pe care a subliniat-o în actele depuse).Totodată, a precizat că, prin decizia nr..., a avut în vedere noile sume contributive rezultate din declarațiile rectificative  depuse de angajator în luna martie—2016 după cum urmează : pentru luna martie 2002 – 8797325 față de 58719000, aprilie 2002 - 9148582 față de 5871900, mai 2002- 8503531 față de 5871900, iunie 2002- 6649718 față de 6016159, pentru luna ianuarie 2003 5307127 față de 2370624.Decizia nr..., a fost emisă urmare a cererii nr..., prin care contestatorul a solicitat recalcularea punctajului și a pensiei în baza adeverințelor nr... de fapt, o adresă prin care U. din C. îi aducea la cunoștință contestatorului veniturile din perioada 01.10.2008 - 13.05.2011, menționate în adeverințele anexate), nr... emisă de U. din C.(privind veniturile din anul 2008), nr... emisă de U. din C.(privind veniturile din anul 2009), nr... emisă de U. din C.(privind veniturile din anul 2010), nr... emisă de U. din  C.(privind veniturile din anul 2011), nr... emisă de STO din T.(privind plata pentru funcția de Președinte Comisie Bacalaureat sesiunea din iulie 2007, cu statul anexat), adeverința nr... emisă de Liceul Tehnologic”D...” P.(privind plata  pentru funcția de Președinte Comisie Bacalaureat sesiunea august - septembrie 2007), toate depuse în original și adeverința nr... (privind plata pentru funcția de Președinte Comisie Bacalaureat sesiunea iulie 2006, cu statul  anexat) depusă în copie și adeverința fără număr - eliberată de Liceul T. S.P. B.( privind plata pentru funcția de Președinte Comisie Bacalaureat sesiunea iunie 2003) depusă în copie.Astfel, în ceea ce privește perioada 01.10.2008 - 13.05.2011 a solicitat a se reține că, din cele solicitate prin cerere, au avut în vedere sume diferite, pe coloana ”sumă contributivă” față de decizia emisă în 02.02.2017, după cum urmează: tuna octombrie 2008*6716 față de 5756, noiembrie 2008 - 6716 față de 5756, decembrie 2008 - 6716 față de 5756, ianuarie 2009 - 7785 față de 6825, februarie 2009 - 6716 față de 5756, martie 2008 6716 față de 5756, aprilie 2008 - 6716 față de 5756, mai 2009 - 7268 față de 6308, iunie 2009  7186 față de 6226, iulie 2009 - 3838 față de 2878, august 2009 - 3838 față de 2878, septembrie 2009 - 6716 față de 5756, octombrie 2009 - 4586 față de 3626, noiembrie 2009 - 4586 față de 3626, decembrie 2009 - 4118 față de 3158, ianuarie 2010 - 6548 față de 5588, februarie 2010 - 3931 față de 2971, martie 2010 4305 față de 3345, aprilie 2010-4118 față de 3158, mai 2010  4212 față de 3252, iunie 2010 - 3931 față de 2971, iulie 2010 - 3838 față de 2878, august 2010 - 3838 față de 2878, septembrie 2010 - 3707 față de 2747, octombrie 2010 3455 față de 2735, noiembrie 2010 - 3426 față de 2706 și decembrie 2010 3200 față de 2480, declarațiile nominale rectificative pentru aceste luni fiind depuse în  luna ianuarie 2017 așa cum rezultă din baza electronică de date a CJP D.De asemenea,a arătat  că, suma de 1291 lei, atestată prin adeverința nr... emisă de STO din T.(privind plata pentru funcția de Președinte Comisie Bacalaureat sesiunea din iulie 2007, cu statul anexat), a fost avută în vedere încă de la emiterea deciziei nr..., fiind depusă declarația nominală de către STO din T., reflectată în adeverința nr...( a se vedea în acest sens rând 21, pg.5, coloana sumă contributivă.În ceea ce privește adeverința nr... emisă de Liceul T.D. ( privind  plata pentru funcția de Președinte Comisie Bacalaureat sesiunea august septembrie 2007), se reține că, din adeverință rezultă faptul că pentru suma primită nu a fost plătită contribuția individuală de asigurări sociate(cas), fiind plătită doar contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate(cass) și impozit pe venit, astfel că în mod corect nu a fost avută în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.În ceea ce privește adeverința nr... (privind plata pentru funcția de Președinte Comisie Bacalaureat sesiunea iulie 2006, cu statul  anexat) depusă în copie și adeverința fără număr eliberată de Liceul TSP B.( privind plata pentru funcția de Președinte Comisie Bacalaureat sesiunea iunie 2003) depusă în copie, a arătat în primul rând că  adeverințele sunt atașate în copie și nu în original, iar în al doilea rând că lipsește statul despre care se face vorbire în adeverința nr... pentru a se pute observa dacă contribuția "cas” despre care se face vorbire privește contribuția de asigurări sociale sau contribuția de asigurări sociale de sănătate(pentru suma atestă nu este depusă declarație nominală) ș, în al treilea rând că, din adeverința fără număr emisă de Liceul TSP B. rezultă că pentru suma atestată s-a plătit doar contribuție de asigurări socială de sănătate și impozit pe venit, astfel că în mod corect nu au fost avute în vedere ta stabilirea drepturilor de pensie.În ceea ce priveşte solicitarea referitoare la obligarea CJ D. la plata diferenței pensiei reținute -de CJP D. începând cu data de 07.11.2014 și până la data la  care hotărârea instanței rămâne definitivă și irevocabilă și este pusă în execuție efectiv, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânzile legale a solicitat  respingerea  în primul rând CJP D.  nu a reținut nicio pensie, în al doilea rând că deciziile CJP D. sunt temeinice și legale fiind emise cu respectarea prevederilor legale incidente, în al treilea  rând că cererea inițială de înscriere la pensie este formulată la data de  11.11.2014 ( drepturile de pensie inițiale fiind acordate tot de la data de  11.11.2014), astfel că data de 07.11.2014 nu are nicio jusitificare și, în al patrulea rând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea eventualelor diferențe de pensie actualizate cu indicele de inflație și dobânzile legale.Reclamantul  CI  a formulat  răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat instanței să respingă toate excepțiile ridicate de pârâta U. din C., întrucât nu sunt susținute de probe și nu răspund punctual la motivele cererii de chemare în judecată, refuzând să depună înscrisurile pe care le reține: rectificativele privind veniturile salariale ale subsemnatului în perioada octombrie 2008-mai 2011 ca urmare a aplicării legii 85/2016 și contractele de muncă menționate în carnetul de muncă ale acestuia.In ceea ce privește excepția privind lipsa calității procesuale pasive, a arătat că trebuie respinsă. Acesta nu a  solicitat recalcularea pensiei de către U. din C. Nu a cerut ca pârâta să recorecteze erorile strecurate intenționat în carnetul său de muncă la data pensionării.

CJP D. i-a comunicat că nu are suportul legal să corecteze datele eronate din carnetul de muncă pe baza căruia i-a fost calculată pensia.Eventualele erori privind mențiunile din Carnetul de muncă le poate face numai angajatorul chiar dacă are calitatea de pensionar.In ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, a arătat, de asemenea, că trebuie respinsă. In fapt, pârâta  prin foștii rectori și prin șefa resurselor umane au făcut intenționat mențiuni eronate în carnetul de muncă. Astfel de mențiuni eronate care sunt vizibile printr-o simplă analiză vizuală sunt la următoarele poziții din carnetul de muncă: pozițiile 115, 25, 43, 73, 92 și cele care decurg din aceste poziții.Ca fost angajator  pârâta are obligația legală să-i furnizeze informații exacte despre situația sa ca fost salariat și să transmită către instituțiile statului documente care atestă veniturile realizate de subsemnatul. Ori pârâta nu i-a transmis o copie după rectificativele privind salariile în perioada Octombrie 2008 — mai 2011.La data de 12 decembrie 2017 parata U. din C. a depus la dosar  răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității și apărărilor de fond invocate de CJP D.

De asemenea a arătat că îşi  mențin excepțiile și apărările invocate de subscrisa prin întâmpinare. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată.Susținerile formulate prin întâmpinare de CJP D. sunt legale și pertinente, fiind susținute atât în drept cât și în fapt.Reclamantul susține recalcularea și acordarea pensiei fără nici-o susținere în fapt și în drept. U. din C. i-a achitat reclamantului pe toată perioada cât acesta a fost salariatul instituției toate drepturile ce au decurs din lege, din contractul individual de muncă și din contractul colectiv de muncă.U. din C., a transmis către CJP D. toate rectificările necesare privind contribuția la pensie. În drept, şi-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 201 alin. (2) Cod Pr. Civ. La data 12 12 2017 reclamantul  CI a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat  respingerea excepțiilor pârâtei CJP D. întrucât sunt neîntemeiate în drept și fapt, iar pe fond  admiterea plângerii sale  întrucât în mod direct pârâta CJP D. își recunoaște culpa privind calcularea pensiei sale. În motivare a arătat că nu i s-a transmis decizia de pensionare. La data de 11.%1.2014 a depus dosarul de pensie la CJP D., CJP D.  prin Decizia ... i-a stabilit o pensie calculată greșit, fapt recunoscut de pârâta CJP D. întâmpinare. A contestat în termen legal Decizia ..., dar CJP D. a dat vina pe angajator și nu a făcut nici o rectificare a unor erori exprimate explicit în carnetul de muncă . Angajatorul, U. din C. nu a depus declarații nominale rectificative pentru veniturile salariale pentru perioada martie 2002-iunie 2002 și ianuarie 2003. Abia în anul 2016, luna martie, adică după 14 ani pârâta CJP D. recunoaste în Intâmpinare (la paq. 3. paraqraf 3 ) că a primit declarații rectificative de la angajator însă nu i-a plătit diferenta de pensie rezultată din aceste rectificări.Angajatorul U. din C. nu a depus în termen legal declarații nominale rectificative pentru veniturile realizate de acesta  în perioada octombrie 2008 -mai 2011. Aceste declarații rectificative au fost depuse de angajator în ianuarie 2017 (după ce a formulat două cereri de recalculare a pensiei: cererea ...) și cererea ..., menționată în Intâmpinare (CJP D., când a vrut și nu conform legii,  a emis trei decizii de pensionare pentru acesta : Decizia ... Decizia ... Decizia ...De asemenea, a arătat că angajatorul a transmis în bătaie de joc declarații nominale rectificative când a vrut (după 14 ani referitor la perioada martie 2002-ianuarie 2003) și cum a vrut CJP D. nu a modificat punctatul de pensie al subsemnatului imediat în luna în care a solicitat și a dovedit cu înscrisuri (adeverințe) solicitarea sa, sau când a primit declarațiile nominale rectificative transmise de angajator. Astfel:a solicitat recalcularea pensiei prin cererea ... pentru perioada 01.10.2008-31.05.2011, iar de această solicitare pârâta precizează că a ținut cont doar de o parte din această solicitare (lunile ianuarie 2011- 2011) abia în decizia 333711/02.02.2017,  iar pentru lunile octombrie 2008- decembrie 2010, pârâta a ținut cont în Decizia ... CJP D. nu i-a plătit diferențele de pensie rezultate ca urmare a cererilor sale de recalculare a pensiei sau a declarațiilor nominale rectificative transmise tardiv de către angajator.

La data de 11.11.2014 când s-au stabilit drepturile inițiale de pensie ale  acestuia, nu au fost luate în considerare contribuțiile sale reale la casa de pensii, pentru următoarele perioade: martie 2002-ianuarie 2003 si octombrie 2008- mai 2011.CJP D. şi angajatorul trebuia să-i plătească diferenţa de pensie calculată corect începând cu data de 11.11.2014 şi până în prezent, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.A solicitat de asemenea respingerea excepției de inadmisibilitate. Pârâta CJP D. a uitat că în termen legal a contestat deciziile de pensionare care i-au fost transmise. In toate deciziile de pensionare pârâta a uitat să precizeze unde se depun contestațiile, motiv pentru care a depus contestații la sediul CJP D., str... Intr-o adresă transmisă  acestuia , CJP D. recunoaște că a primit contestațiile și că le-a dirijat către CC de la care nu am primit niciun răspuns. Pe fond, pârâta  își recunoaște culpa în mod direct: in ultimul paragraf din pg.2 și primul paragraf din pg. 3 a întâmpinării, pârâta CJP D. recunoaște că prin decizia ... i-a stabilit o pensie mai mică decât cea reală. Abia după doi ani de la pensionare, printr-o nouă decizie ... menționată la pg. 2 din Intâmpinare, pârâta CJP D. recunoaște că a primit de la angajator declarații nominale rectificative pentru lunile ianuarie 2011 — mai 2011 (vezi pg. 3 paragraf 1 din întâmpinare). Cu alte cuvinte pensia calculată inițial în anul 2015 a fost greşit calculată, iar suma reţinută de CJP D. nu i-a fost restituită.Prin Decizia ... i-a fost stabilită o pensie mai mică decât contribuția la pensii, întrucât angajatorul U. din C. nu a vrut să facă în luna decembrie 2016 declarații nominale rectificative si pentru perioada octombrie 2008-decembrie 2010In luna martie 2016 pârâta recunoaste (vezi pg. 3, paragraf 3 din Intâmpinare) că a primit de la angajator declaratii rectificative pentru anii 2002-2003, iar în decizia ... ar fi ținut cont de aceste declarații rectificative. Din anul 2002 si până în anul 2016 sunt 14 ani, iar aceste declarații rectificative trebuiau transmise de către angaiator măcar în anul 2014, când s-a pensionat. Pentru aceste greşeli intenţionate, săvârșite de angajator si tolerate de către pârâta CJP D., CP D. nu i-a plătit nici o diferență de pensie ca urmare a acestor declarații nominale rectificative transmise tardiv.Pârâta CJP D. la pg. 3 și 4 din întâmpinare recunoaște că a primit în ianuarie 2017 si alte declarații nominale rectificative emise de angajator privind drepturile salariale în perioada octombrie 2008-decembrie 2010. In consecință a emis o a treia decizie de pensionare la data de 13.02.2017, dar nu i-a plătit nici o diferență de pensie.In cea ce privește susținerea pârâtei CJP D. că nu este obligată să-i restituie diferența pensiei este evident nefondată Astfel: pârâta CJP D. recunoaste că decizia ... a fost gresită întrucât i s-a stabilit o pensie mică comparativ cu contribuția reală  la fondul de pensii. Corectările ulterioare ale deciziei de pensionare s-au făcut fără să i se plătească diferențele de pensie. Culpa angajatorului este evidentă dar și atunci când angajatorul a făcut rectificări atunci când a vrut și cum a vrut, CJP D. nu a modificat punctele de pensie după primirea declarațiilor rectificative decât după un an de zile (din martie 2016 și până în febr. 2017 este aproape un an) dar fără să-i plătească diferenta de pensie ca urmare a declaratiilor rectificative ale angajatorului.Dacă angajatorul în mod intenționat a trecut date false în carnetul său de muncă, iar aceste falsuri le-a contestat în termen legal la CJP D. în anul 2015, ca urmare a primirii primei decizii de pensionare, CJP D. a luat ca bază de calcul datele false menționate de către angajator în carnetul său de muncă.La data de 22 februarie 2018 contestatorul  a depus la dosar note de şedinţă prin care  a solicitat  instanței să respingă excepțiile invocate de către pârâte întrucât pârâtele au interpretări defectuoase ale legislației în vigoare.Pe fond a solicitat instanței administrarea probelor sub formă de înscrisuri aflate în posesia celor două pârâte, înscrisuri la care fac referire cele două pârâte în întâmpinări: rectificativele depuse de către pârâta U. din C. în martie 2016 si în anul 2017.A formulat și cerere de chemare in garanție a C.N.P.P. care avea obligativitatea să verifice legalitatea deciziilor de pensionare și recalculare a pensiilor emise de către CTP D.Pentru conformitate a depus copii xerox după următoarele înscrisuri (câte o copie pentru fiecare pârâtă) cele trei decizii de pensionare emise de CTP D.: ..., ... și ..., Răspunsul cu nr... al CP D. la două din contestații prin care i se comunică că toate contestațiile au fost transmise la CCC din cadrul C.N.P.P. B., copie după file din carnetul de muncă cu pozițiile 115, 25, 43, și 73 pentru a proba că angajatorul U. din C. își recunoaște culpa precizând la poziția 115 că pozițiile 25, 43 și 73 sunt greșite.De asemenea a arătat că solicită respingerea excepțiilor invocate de către pârâte, că a contestat în termen legal și la instituțiile abilitate, toate deciziile privind pensionarea și recalcularea pensiei. Astfel, pe cele trei decizii ..., ... și ... de stabilire a pensiei se menționează în ultimul paragraf:”Contestația se depune la casa teritorială/sectorială de pensii emitente". Toate contestațiile pe care le-a făcut la deciziile privind pensia le-a depus în termen de treizeci de zile la CTP D. La una din contestații a fost chemat prin adresă scrisă să-şi susțină contestația, iar CP D. i-a comunicat că numai angajatorul, care este U. din C., poate să modifice pozițiile eronate din Carnetul de muncă și să trimită rectificative privind contribuția la pensii, iar angajatorul a refuzat să corecteze erorile introduse intenționat în carnetul meu de muncă. Prin adresa nr... a cărei copie o anexez, CTP D. i-a comunicat că a trimis contestațiile mele către CCC din cadrul C.N.P.P B., care până în prezent nu i-a comunicat o hotărâre referitoare la contestațiile mele. Cu alte cuvinte ultimele două contestații ale subsemnatului înregistrate la CJP D. sub nr... și ... au fost înaintate către CC.Si-a întemeiat acțiunea și pe prevederile art. 107 din legea 263/2010, potrivit cărora ,,În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.

 Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor si/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia."

 Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele :

Reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele, în solidar, la:  recalcularea și acordarea pensiei în conformitate cu prevederile legale începând cu data de 7 noiembrie 2014; plata diferenței de pensie reținute de CJP D. începând cu data de 7 noiembrie 2014 și până la data la care hotărârea judecătorească definitivă și pusă în executare efectiv, drepturi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.În ce priveşte excepția lipsei calității procesuale pasive a U. din C., Tribunalul constată că este întemeiată, pentru următoarele argumente.Dat fiind obiectul cauzei, obligația de a face, respectiv recalcularea și acordarea pensiei și plata diferenței de pensie, U. din C. nu poate avea calitatea de subiect pasiv al raportului de drept procesual dedus judecății, deoarece nu poate fi parte obligată  în raportul de drept substanţial, nu poate fi obligată la plata unor sume de bani cu titlul de pensie, neavând atribuții legale privind recalcularea și acordarea drepturilor bănești cu titlul de pensie.In conformitate cu dispozițiile Legii nr. 263/2010, autoritatea la nivel național cu atribuții privitoare la calcularea și plata pensiilor este CNP.Referitor la excepţia inadmisibilităţii acțiunii, invocată de intimata CJP D., prin întâmpinare, cu privire la care procedura de comunicare către reclamant, în faza regularizării, a fost legal îndeplinită (conform dovezilor aflate la filele 237-240 din dosar), Tribunalul constată că este întemeiată, având în vedere următoarele aspecte de fapt şi de drept:În materia drepturilor de pensie există o legislatie specială, iar reglementările din această legislaţie prevăd că drepturile de pensie sau recalcularea lor se acordă sau nu prin decizie, emisă de casa teritorială de pensii, decizie care poate fi contestată mai întâi la Comisia Centrală de Contestații, hotărârea comisiei putând fi contestată la instanța de judecată. Asadar, Tribunalul reţine, dată fiind reglementarea, prin  legislaţie specială, în materia  drepturilor de pensie, a căii procedurale a contestaţiei îndreptate împotriva deciziei emise de casa teritorială de pensii, respectiv a hotărârii CCC, că singurul mijloc procedural pentru valorificarea dreptului de pensie, îl constituie contestaţia împotriva deciziei emise de casa teritorială de pensii, respectiv a hotărârii CCC, ca urmare a unei cereri formulate de petent.Tribunalul are în vedere că obiectul precis exprimat, determinat, al celor două cereri formulate de către reclamant, respectiv pretenţia concretă dedusă judecăţii, îl constituie în speţă obligaţia de recalculare și acordare a pensiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, obligaţia de plată a diferenței de pensie, reținute de CJP D.Totodată, Tribunalul are în vedere faptul că reclamantul nu a înţeles să-şi modice obiectul cererii de chemare în judecată până la primul termen de judecată, potrivit art. 204 Cod proc civ., în sensul de a solicita anularea unei anumite  decizii emise de casa teritorială de pensii, asadar nu a înţeles să facă uz de calea procedurală a contestaţiei, reglementată prin legislaţie specială.

Or, dată fiind reglementarea, prin  legislaţie specială, în materia  drepturilor de pensie, a căii procedurale a contestaţiei îndreptate împotriva deciziei emise de casa teritorială de pensii, respectiv a hotărârii Comisiei Centrale de Contestații, Tribunalul constată întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de intimata CJP D.Tribunalul mai ia în considerare, în soluţionarea excepţiei, împrejurarea că singurele motive  de fapt arătate de reclamant în cuprinsul acţiunii, pentru care solicită cele menționate, sunt referiri la împrejurări generale,  respectiv menţionarea refuzului CJP D. de a-i restitui reținerile din pensie, începând cu data de 7.02.2014 și până în prezent, deși U. din C. a pretins că a trimis rectificările necesare privind contribuția la pensie; de asemenea, a precizat că CJP D. a refuzat să recalculeze drepturile de pensie în conformitate cu mențiunile din carnetul de muncă, pe motiv că numai angajatorul, adică U. din C., poate corect erorile din carnetul de muncă, iar U. din C. a refuzat să corecteze aceste erori și, mai mult, pe fondul unor divergențe mai vechi, a comunicat date false casei de pensii fapt ce a condus la calculul unei pensii ce nu corespunde realității.Aceasta constituie întreaga argumentare în fapt a cererii de chemare în judecată, în cuprinsul căreia nu se face nicio referire la o anumită decizie de pensie, cu atât mai mult să se solicite expres anularea vreunei decizii.În ce priveşte posibilitatea investirii instanţei cu o cerere incidentală, de  chemare în garanţie a unei terţe persoane, a cărei soartă ar putea depinde, de altfel, de cea dată fondului cererii principale, Tribunalul are în vedere faptul că aceasta ar trebui să îndeplinească cerintele pentru cererea de chemare în judecată, să aibă un obiect determinat, să fie motivată în fapt si în drept, condiţii care nu sunt întrunite în privinţa cererii cuprinse în notele de şedinţă depuse la termenul de la 22.02.2018, nepretinzându-se un drept în despăgubire sau un drept ca urmare a unei prevederi legale sau conventionale de suportare a unei garantii. Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele prezente.