Lipsa semnăturii salariatului la încheierea actului adițional. Consecințe

Nesemnarea actului adițional determinată de lipsa consimțământului la încheierea acestuia atrage nulitatea actului adițional și nu ineficiența juridică.

Temei de drept: art. 16 (1) coroborat cu art.17 (5) din Codul muncii)

Examinând probele cauzei în raport de motivele de apel invocate, apărările intimatei și dispozițiile legale aplicabile și hotărârea apelată, Curtea constată următoarele:

Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de apelantul - reclamant S. se vădește a fi nefondată și va fi respinsă ca atare.

În esenţă, apelantul reclamant invocă faptul că apelanta intimată CN CF „CFR" SA nu a depus la dosar dovada că doamna X. avea împuternicire de la Sucursala Regională CF Iaşi pentru a o reprezenta în justiţie, pentru exercitarea apelului şi nici dovada că doamna X. deţinea funcţia de „Şef Oficiu Juridic".

Curtea relevă, pe de o parte, că, Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A.- Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi a optat ca exercitarea căii de atac şi reprezentarea în faţa instanţei să se facă convenţional, prin consilierul juridic, cererea de apel iniţială fiind semnată de către şeful Oficiului Juridic X.

Prin dispoziţia nr.21/27.04.2005 competenţa de redactare, semnare şi introducere a acţiunilor în justiţie şi a căilor de atac a fost delegată, printre altor persoane şi şefilor Oficiilor Juridice din cadrul Regionalelor CF.

Potrivit Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic (art.1-4), anumite activităţi juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acţiuni, de exercitare şi motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, adică în calitatea lor angajaţi, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat.

Pe de altă parte, apelanta a prezentat cererea de apel semnată şi de către directorul regional, în accord cu art. 20 alin.2 din statutul CN CF CFR SA, anexă la HG 581/1998 şi a Dispoziţiei nr.153/2006 a Directorului General al CN CF CFR SA.

În ceea ce priveşte apelul formulat de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi:

Excepţia tardivităţii contestării deciziei nr.1.8R/247/16.06.2016 a primit o soluţie legală prin hotărârea apelată.

Potrivit dispoziţiilor art.211 lit. a din Legea 62/2011 termenul de contestare a deciziei de modificare a contractului de muncă este de 45 de zile calendaristice și curge de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă.

Prin Decizia nr. 18 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunţată în Dosarul nr. 1362/1/2016 s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 278 alin. (1) din Codul muncii, dispoziţiile art. 1.324, 1.325 şi 1.326 din Codul civil, pot fi aplicate în interpretarea dispoziţiilor Codului muncii, fiind compatibile cu specificul raporturilor de muncă.

Conform prevederilor art. 1.326 din Codul civil, actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului. Dacă, prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări. Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta din urmă nu a luat cunoştinţă de comunicare.

De asemenea, și prin Decizia nr. 34 din 24 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a argumentat în același sens al comunicării prin orice modalitate adecvată, după împrejurări, potrivit art. 1.326 din Codul civil, a actului juridic unilateral.

Cum măsura de modificare a raportului de muncă în discuţie, respectiv decizia nr.1.8R/247/16.06.2016, este o decizie unilaterală a angajatorului, prin raportare la dispozițiile art.272 din Codul muncii, acestuia îi revine obligația de a proba, cu certitudine absolută, momentul luării la cunoştinţă de către salariat a acestei măsuri, prin comunicare, în orice modalitate legală.

Procesul verbal nr. 1.8.M/540/16.06.2016, întocmit de apelanta-pârâtă, consemnează că în acord cu dispoziţiile art. 17 din codul muncii salariatul a fost informat despre următoarele:

”În urma procesului de reorganizare a Sucursalei Regionale a CF Iaşi şi în conformitate cu noua organigramă şi Statul de Funcţii, valabile de la 01.06.2016, a fost emisă Decizia nr.1.8.R/247/16.06.2016 şi actul adiţional nr. 1.8.R/248/16.06.2016 prin care numitul S. a fost eliberat din funcţia de Şef Birou I din cadrul Biroul relaţii cu filialele al Diviziei Tehnice şi a trecut în funcţia de inginer I, la Serviciul Pregătire Documentaţii şi Avizare – Biroul Electrificare şi Telecomunicaţii al Diviziei Instalaţii”.

În final procesul-verbal cuprinde menţiunea că salariatul refuză semnarea actului adiţional.

Procesul-verbal anterior menționat nu este de natură a dovedi că salariatul primit decizia unilaterală de schimbare a sa din funcție, întrucât certitudinea absolută a luării la cunoștință de măsura luată ce rezultă din conținutul deciziei o constituie tocmai comunicarea actului către cel interesat.

Cu alte cuvinte, în spiritul art. 211 lit. a din Legea 62/2011, termenul de contestare a deciziei de 45 de zile calendaristice curge din momentul în care cel interesat cunoaște efectiv măsura exprimată formal prin decizie, măsură prin care i se aduce atingere drepturilor sau intereselor sale legitime.

Dovada primirii deciziei (prin una din modalitățile reglementate de procedura civilă) serveşte la luarea la cunoştinţă a deciziei angajatorului, ceea ce permite astfel salariatului să o conteste.

În aceste circumstanțe, raportat la data introducerii contestației și împotriva acestuia act, prin cererea completatoare – 30.08.2016 – Curtea constată că dreptul la acțiune a fost exercitat în termenul de 45 de zile de la data luării la cunoștință de măsura de schimbare din funcție – 16.08.2016 (data comunicării deciziei nr.1.8R/247/16.06.2016 prin mijlocirea instanței, act ce a fost depus odată cu întâmpinarea), împrejurare ce impune păstrarea soluției de respingere a excepției tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziei nr.1.8R/247/16.06.2016.

Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea actului adiţional nr. 1.8R/248/16.06.2016 a primit, de asemenea, o soluţie legală prin hotărârea apelată.

Actul adițional reprezintă actul care modifică contractul individual de muncă, sub aspectul unuia dintre elementele prevăzute la art.17 alin.3 și 5 din Codul muncii.

Or, legalitatea unui astfel de act modificator al raportului de muncă este supusă întotdeauna controlului jurisdicțional, din perspectiva dispozițiilor art.266 Codul muncii, art. 21 din Constituție și art. 6 Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Împrejurarea susținută de apelantă în sensul că actul adițional nr. 1.8.R/248/16.06.2016 este un act subsecvent deciziei 1.8R/247/16.06.2016 și urmează soarta acesteia, este o chestiune ce ține de fondul litigiului și nicidecum nu blochează accesul la justiție.

Pentru aceste motive, va fi păstrată soluția de respingere a excepţiei inadmisibilităţii.

În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamantul S.:

Prin decizia nr. 1.8.R/247/ 16.06.2016, începând cu 01.06.2016, reclamantul, având funcţia de Şef Birou I, unitatea Divizia Tehnică - Biroul relaţii cu filialele, se eliberează din funcţie și este trecut în funcţia de inginer I, la Divizia Instalaţii - Serviciul Pregătire Documentaţii şi Avizare – Biroul Electrificare şi Telecomunicaţii. Această decizie a avut ca fundament reorganizarea activității finalizată prin aprobarea unei noi organigrame valabile de la data de 01.06.2016.

Decizia Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi de eliberare din funcție a contestatorului S. fiind un act care modifică raporturile de muncă dintre contestator şi angajator este supus principiilor de legalitate reglementate de codul muncii.

Punerea în aplicare a noii organigrame aprobată de Consiliul de Administrație trebuie să aibă loc în condiții de legalitate, astfel că pentru contractele individuale de muncă care suportă modificări sub aspectul elementelor prevăzute de dispozițiile art.41 alin. 1 Codul muncii este nevoie de acordul părţilor.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.41 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, iar potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă. Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 2 Codul muncii, cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul muncii, respectiv de art. 42 - 48.

În ceea ce priveşte decizia nr. 1.8.R/247/ 16.06.2016, prin aceasta intimata-apelantă a dispus modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului, în ceea ce priveşte elementul contractual al felului muncii și al salariului.

Apărările societății angajatoare, în sensul că salariatului nu i s-a modificat locul si felul muncii, ci doar i-au fost luate atribuţiile de conducere si sporul de conducere aferent acestuia, postul de Şef de Birou pe care l-a deţinut anterior fiind ocupat prin numire, si nu prin concurs, precum și faptul că funcţia de şef nu este un drept câştigat prin concurs şi stabilit de la început, prin raportare la dispoziţiile art. 19 al. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, nu pot fi primite.

Schimbarea funcției de conducere în funcție de execuție înseamnă schimbarea felului muncii, iar înlăturarea sporului de conducere echivalează modificării salariului, întrucât sporurile (inclusiv cel de conducere) fac parte din componentele salariului în sensul definit la art. 160 din Codul muncii.

În ceea ce privește apărările fondate pe dispozițiile contractului colectiv de muncă, Curtea constată că raporturile de muncă dintre cei doi parteneri, în prezent părți ale conflictului de muncă, s-au desfășurat în baza contractului individual de muncă nr.8/4/226, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.nr.1.8.M/19/21.12.2015 (filele 12-14 dosar de fond) și nu în baza unei decizii de numire, astfel încât orice modificări ale acestuia sunt a fost posibile numai prin încheierea actelor adiționale la contractul individual de muncă, care sunt acte juridice bilaterale și nu în mod individual.

Având în vedere faptul că intimata - apelantă nu a făcut dovada existenţei vreuneia dintre situaţiile prevăzute la art. 42 - 48 Codul muncii pentru a justifica măsura modificării unilaterale a contractului individual de muncă, instanţa constată că decizia este nelegală și va fi anulată.

Actul adițional nr.1.8R/248/16.06.2016 emis de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A.- Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi prin care se modifică salariatului S. felul muncii și salariului nu este însușit de acesta din urmă prin semnătură, ceea ce denotă lipsa consimțământului pentru schimbarea datelor de executare a raportului de muncă. Faptul că acesta nu este de acord cu modificarea contractului rezultă și din consemnarea în procesul verbal nr. 1.8.M/540/16.06.2016 întocmit de apelanta – pârâtă că „salariatul refuză semnarea actului adiţional”.

Prin consecință neîntrunirea acordului ambelor părți pentru modificarea contractului individual de muncă, conform art. 16 (1) coroborat cu art.17 (5) din Codul muncii, atrage nelegalitatea actului adițional, impunându-se anularea lui.

Reținând ca argumentare a soluției de respingere a contestației împotriva actului adițional faptul că nefiind însuşit prin semnătură de ambele părţi actul nu are aptitudinea juridică de a deveni un act adiţional la un contract bilateral, judecătorul fondului a făcut confuzie între ineficacitatea actului juridic, care presupune lipsa efectelor juridice datorită intervenţiei unor cauze posterioare încheierii valabile a actului juridic și nulitatea actului juridic care sancţionează neîndeplinirea condiţiilor de validitate la momentul încheierii actului juridic şi care are ca efect desfiinţarea actului juridic.

În concluzie, lipsa consimțământului la încheierea actului adițional atrage nulitatea acestuia și nu ineficiența juridică.

Împrejurarea susținută de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A.- Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi în sensul că salariatul S. a acceptat să presteze activitatea de inginer I, la Divizia Instalaţii - Serviciul Pregătire Documentaţii şi Avizare – Biroul Electrificare şi Telecomunicaţii, nu validează actul adițional nul. Atitudinea salariatului de desfășura atribuții specifice funcției de execuție se explică prin temerea că i s-a putea imputa refuzul de a-și îndeplini sarcinile de serviciu și nu poate fi interpretată în sensul acordului pentru modificarea elementelor raportului de muncă.

Ca o consecință a anulării deciziei nr.1.8R/247/16.06.2016 și a actului adițional nr.1.8R/248/16.06.2016, Curtea constată că se impune repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii actelor, în baza dispozițiilor art. 253 din Codul muncii, în sensul că se va dispune reintegrarea acestuia pe postul avut anterior de șef birou I și obligarea angajatorului să îi plătească o despăgubire constând în diferențele salariale dintre drepturile efectiv plătite și cele cuvenite, începând cu data de 16.06.2016 și până la data reintegrării efective, aferente acestui post de șef birou I.

Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 480 noul C.proc.civ. admite apelul declarat de reclamantul S. și schimbă în parte sentința în sensul reținut prin dispozitiv și respinge apelul declarat de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi.

În temeiul dispozițiilor art. 453 noul C.proc.civ. Curtea obligă Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A.- Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi să îi plătească reclamantului S. suma de 700 lei onorariu avocat pentru fond și suma de 2 000 lei onorariu avocat pentru apel.

Domenii speta

Spete similare