Plata sumelor ce reprezintă ajutorul stabilit conform art.20 alin. l şi 2 din Anexa vii din Legea 284/2010

Materia – fond: conflict de competență

Indemnizația sau compensația la pensionare solicitată de către reclamant, în temeiul unei legi cadru de salarizare a personalului din sistemul bugetar, nu poate fi calificat ca fiind un astfel de drept de asigurări sociale.

Temei de drept: art. 20 alin.(l) Secțiunea a 3-a Anexa nr.7 din Legea nr.284/2010

În fapt, prin Dispoziția şefului ITPF Iaşi, nr.3199153/31.05.2016, s-a dispus, începând cu data de 01.06.2016, încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului X, prin pensionare pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard, în temeiul art.69 alin.(l) lit. a) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului. Aşa cum rezultă din Decizia nr.183820/22.08.2016, acesta a avut la data pensionării calitatea de agent – şef principal de poliție în cadrul ITPF Iaşi.

În drept, conform art. 20 alin.(l) Secțiunea a 3-a Anexa nr.7 din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, „La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiştii şi funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare şi personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică şi siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate(...) ".

Din interpretarea acestui text legal, instanța reține că ajutorul solicitat de reclamant, este stabilit în raport cu solda funcției de bază şi rezultă din raportul de serviciu avut de acesta, în calitate de polițist, cu ITPF Iaşi, iar nu din calitatea acestuia de asigurat. În consecință, obiectul prezentului dosar îl constituie, în esență, acordarea ajutoarelor salariale compensatorii cu ocazia pensionării pentru limită de vârstă a reclamantului.

În speță nu se pune problema unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, ci este vorba despre modalitatea de acordare de către fostul angajator a drepturilor băneşti rezultate din raportul de serviciu la încetarea acestuia prin trecerea în rezervă sau direct în retragere a polițistului.

Aşadar, compensațiile la încetarea raporturilor de serviciu nu pot fi calificate ca ajutoare sociale, ci drepturi de natură salarială născute în temeiul legii sau a contractelor colective de muncă, din raporturile de serviciu, respectiv din raporturile de muncă şi se impun a fi judecate în raport de calitatea avută de solicitant - de funcționar public sau de salariat - ca litigii de contencios administrativ, respectiv ca şi conflicte de muncă.

Relevant în acest sens este şi faptul că legiuitorul a inclus aceste drepturi în Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ele urmând a fi achitate din fondurile primite de Ia bugetul de stat iar nu din bugetul asigurărilor sociale.

Totodată, conform art.68 lit. c ind. l) din HG nr.44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale intră în categoria veniturilor din salarii, fiind incluse în această categorie şi compensațiile băneşti la concediere sau la trecerea în rezervă.

Or, potrivit art. 153 lit. f), g) şi j) din Legea nr.263/2010, în competența instanțelor de asigurări sociale intră doar litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, cele privind modul de stabilire şi de plată a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, precum şi cele privind alte drepturi şi obligații de asigurări sociale născute în temeiul acestei legi.

In acelaşi sens este şi jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, conform căreia, toate drepturile care nu se bazează pe principiul contributivității, şi care sunt condiționate doar de exercitarea funcției un anumit interval de timp, intră în noțiunea de remunerație, care ține de raportul de serviciu sau, după caz, de muncă aspect în funcție de care ar trebui stabilită competența funcțională.

În acelaşi sens s-a pronunțat şi înalta Curte de Casație şi Justiție, prin Decizia de speță nr.1718/2015 (regulator de competență), prin care a arătat următoarele: „Chiar dacă dreptul la ajutorul material este acordat prin legea de salarizare pentru mai multe categorii de bugetari, solicitarea lui pe cale jurisdicțională presupune ca fiecare categorie de salariați să se adreseze instanței competente, în raport de raportul juridic, de muncă sau de serviciu, în care se află cu angajatorul său.

Din acest punct de vedere nu se va reține că ceea ce s-a dedus judecății este un raport juridic de asigurări sociale, întrucât ajutorul la pensionare nu reprezintă o formă de sprijin suportat de stat din bugetul asigurărilor sociale, ci o compensație acordată de plătitorul de salariu la încetarea raportului de muncă al persoanei salariate."

In speța precitată, s-a reținut că reclamantul avea calitatea de cadru militar în structurile Ministerului Apărării Naționale, situație în care erau aplicabile prevederile Legii nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, şi care constituia o excepție de la art.109 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Potrivit acestui text de lege, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Şi, cum din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare rezultă că militarii nu sunt funcționari publici, raportul dedus judecății în acea speță nu implica exercițiul autorității publice, iar în cauză nu se contesta refuzul de emitere a unui act administrativ pentru ca eventualele litigii cu angajatorul să fie soluționate de instanțele de contencios administrativ.

Drept pentru care, în speța respectivă, în lipsa unor norme speciale de natura celor cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițiştilor, care îi califică pe aceştia drept funcționari publici cu statut special şi cărora li se aplică jurisdicția administrativă în litigiile decurgând din raportul de serviciu, militarii sunt supuşi, în ceea ce priveşte drepturile băneşti pretinse, jurisdicției instanțelor de drept comun în materia litigiilor de muncă.

Însă, în cauza de față, reclamantul a avut calitatea de funcționar public cu statut special, respectiv polițist. Calitatea de polițist în virtutea căreia reclamantul a primit ajutorul bănesc de natură salarială nu s-a întemeiat pe un contract de muncă, ci pe un raport de serviciu, astfel încât litigiul în cauză nu se circumscrie jurisdicției muncii, în accepțiunea art.266 Codul muncii: jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire ia încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

Aşa cum s-a arătat, în conformitate cu prevederile Legii nr.360/2002, polițistul are calitatea de funcționar public cu statul special iar conform art.109 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public.

Dată fiind lipsa unor dispoziții speciale care să atribuie competența de soluționare unui complet specializat în conflicte de muncă (reclamantul nefiind, anterior pensionării, militar în cadrul Ministerului Apărării Naționale pentru a-i fi aplicabile prevederile Legii nr.80/1995 şi ale Codului muncii, prin incidența art.278 alin.(2) din acest act normativ) şi având în vedere natura juridică a drepturilor solicitate (natură salarială iar nu de asigurări sociale), în temeiul art.132 şi art.136 alin.(4) Cod procedura civilă, prezenta instanță va admite excepția de nelegală compunere a completului de judecată, în sensul de necompetență funcțională.

Față de prevederile art. 133 pct.2, ale art.135 şi ale art.136 Cod procedură civilă, constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Vaslui va suspenda din oficiu judecata cauzei şi va înainta dosarul instanței imediat superioare, respectiv Secției de conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curții de Apel Iaşi, corespunzătoare completului în fața căruia s-a ivit conflictul de competență, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență de față în baza disp. art.136, raportat la art.135 Cod procedură civilă, se constată că instanța competentă în soluționarea prezentei acțiuni este completului specializat în jurisdicție de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Vaslui.

Astfel cum au reținut ambele instanțe, reclamantul a solicitat, în prezentul litigiu, obligarea pârâților la plata „unui ajutor stabilit in raport cu solda funcției de baza, respectiv salariul funcției de baza avuta/avut in luna schimbării poziției de activitate”, care, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, se acordă „La trecerea in rezerva sau direct in retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie,” personalului militar, polițiștilor si funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusa, in funcție de vechimea efectiva ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare si personal civil in instituțiile publice de apărare, ordine publica si siguranța națională.

Prima instanță investită a calificat acest ajutor ca fiind unul social, în timp ce completul specializat în litigii de asigurări sociale a stabilit că se solicită în cauză ajutoare salariale compensatorii cu ocazia pensionării reclamantului.

Se reține că, în jurisprudența ultimilor ani, niciodată compensațiile la încetarea raporturilor de muncă/de serviciu sau la concediere nu au fost calificate ca fiind ajutoare sociale, ci drepturi născute în temeiul legii sau a contractelor colective de muncă, din raporturile de muncă sau din raporturile de serviciu, fiind astfel judecate, în raport cu calitatea avută de către solicitant-de salariat sau de funcționar public-ca litigii de muncă sau ca litigii de contencios administrativ.

În acest sens este întreaga practică judiciară, care nu a soluționat niciodată asemenea litigii ca fiind unele de asigurări sociale, chiar instanța supremă stabilind în acest sens că aceste compensații la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu sunt de natură salarială şi se cuvin atât salariaților, cât şi funcționarilor publici, tot ca forme de remunerație, nu ca ajutoare sociale.

Relevant în acest sens este şi faptul că legiuitorul a inclus aceste drepturi în Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice.

Mai mult, pârâta şi-a exprimat deja în cauză poziția că aceste ajutoare acordate polițiştilor la data pensionării se plătesc de către „angajatorul” sui generis al reclamantului, respectiv, de către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, din fondurile primite de la bugetul de stat şi nu din bugetul asigurărilor sociale.

De altfel, şi în Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 - pct. 68 -  se stabileşte că: „Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum şi orice sume de natura salariala primite in baza unor legi speciale.” fiind incluse în această categorie şi compensații băneşti la concediere sau la trecerea în rezervă.

În ceea ce priveşte disp. art. 153 lit. f,g şi j din Legea nr.263/2010, reținut de completului specializat în jurisdicție de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Vaslui, în considerentele sentinței pronunțate, se constată că în competența instanțelor de asigurări sociale intră doar litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări, cele privind modul de stabilire şi de plată a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, precum şi cele privind alte drepturi şi obligații de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi.

Se reține că ajutorul, respectiv, indemnizația sau compensația la pensionare solicitată de către reclamant, în temeiul unei legi cadru de salarizare a personalului din sistemul bugetar, nu poate fi calificat ca fiind un astfel de drept de asigurări sociale.

Pentru munca prestată în calitate de polițist, reclamantului i s-au recunoscut, prin legile unice de salarizare, o serie de drepturi cu caracter de remunerație, printre care plata salariului şi a altor drepturi, în timpul activității propriu-zise, dar şi plata ajutorului compensatoriu, după încetarea raporturilor de muncă. Toate aceste drepturi sunt considerate chiar şi în cadrul jurisprudenței comunitare ca fiind elemente de remunerație, acestea fiind, pe lângă salariul propriu-zis, atât cauză, cât şi obiect al raportului de muncă/de serviciu.

Având în vedere dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe” şi în baza disp. art. 135, 136 Cod procedură civilă, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea completului specializat în jurisdicție de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Vaslui.

De altfel, rezultă că aceasta este practica și la nivel de țară, la dosarul cauzei fiind depuse hotărâri judecătorești pronunțate în cauze cu obiect similar de către complete specializate în jurisdicție de contencios administrativ din dosar nr. 2128/89/2016.

Domenii speta

Spete similare