Acțiunea pauliană (revocatorie). Condiții de exercitare. Art. 975 din Codul civil de la 1864 și art. 1562 din Noul cod civil

Instanța de control judiciar notează că, potrivit art. 975 Cod civil de la 1864 (aplicabil convenției încheiate în aprilie 2011), creditorii pot „în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”.

Jurisprudența și doctrina dezvoltate pe marginea textului citat au stabilit că - pentru a se putea intenta acţiunea pauliană - este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, prin cauzarea ori mărirea unei stări de insolvabilitate, ce trebuie dovedită de creditor; frauda debitorului, în sensul că acesta a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor; creditorul să fi avut o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi, în principiu, anterioară actului atacat; complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat.

Este de esența acțiunii pauliene existența unei creanţe certe, lichide şi exigibile, anterioare actului atacat.

În speţă, în pofida celor susținute prin cererea de apel, această condiție nu era îndeplinită la momentul încheierii contractului în discuție. Apelanta se raportează la momentul formulării cererii de chemare în judecată, iar nu la anul 2011, atunci când învederează că debitoarea figurează în evidențele fiscale la data formulării acţiunii pauliene cu o creanţă totală în sumă de 1.678.827 lei, din care 963.796 lei reprezintă debite și 715.031 lei accesorii.

Este anodin că reclamanta ar avea o creanţă certă, lichidă și exigibilă, cum pretinde, câtă vreme aceasta nu exista la data vânzării în litigiu.

Curtea de apel constată că judicios a apreciat tribunalul - referitor la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. XX02/2011 - că reclamanta nu a probat (deși sarcina probei îi revenea, în puterea regulii instituite de art. 249 Cod procedură civilă) că această convenție ar fi creat ori măcar mărit starea de insolvabilitate a pârâtei debitoare, în condiţiile în care, până la proba contrară, rezultă că preţul de 238.080 lei a intrat în patrimoniul societăţii.

Din bilanţul depus de societate la data de 27.04.2012, pentru anul 2011, rezultă că aceasta a avut, în anul 2011, capitaluri proprii de 5.491.698 lei şi un profit de 530.329 lei, înregistrând active circulante de 8.011.277 lei şi o cifră de afaceri de 24.197.903 lei.

Din materialul probator administrat în cauză nu reiese faptul că debitoarea a urmărit sau, cel puţin, a acceptat păgubirea creditoarei, iar din înscrisurile constând în decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 123/24.09.2015, avizele de ipotecă şi titlurile executorii emise în perioada 10.06.2015-11.09.2015 nu rezultă existenţa unei creanţe anterioare acestui act pretins fraudulos. Dimpotrivă, din certificatul de atestare fiscală nr. 13298 din data de 23.08.2012, rezultă că, la data de 31.07.2012, societatea nu figura cu datorii reprezentând obligaţii de plată ori sume de rambursat/restituit.

În ceea ce privește complicitatea la fraudă a terţilor dobânditori, este de observat că - la momentul încheierii contractului în discuţie - vânzarea unor bunuri din patrimoniul societăţii către administrator era permisă, în condiţiile art. 150 din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, la data încheierii acestui contract nu era declanşată vreo executare silită împotriva debitoarei, astfel încât nu se poate considera că respectiva convenţie de vânzare-cumpărare a avut o cauză ilicită, în sensul celor afirmate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, pentru a opera nulitatea absolută a contractului, conform art. 966 Cod civil de la 1864 („obligaţia … nelicită nu poate avea nici un efect.”).

Este de principiu că se prezumă valabilitatea cauzei, indiferent de faptul redării ei în înscrisul constatator al actului juridic, prezumţie relativă, a cărei răsturnare este în sarcina celui care invocă nevalabilitatea cauzei.

Referitor la contractele încheiate sub imperiul Noului Cod civil, pentru acțiunea revocatorie se verifică prevederile art. 1562 alineat (1): „Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.”

Din analiza textului rezultă că şi acesta impune creditorului să dovedească fraudarea drepturilor sale prin încheierea actului juridic contestat, precum sunt actele prin care se creează ori se măreşte, de către debitor, o stare de insolvabilitate.

Pentru contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 73/15.02.2013 instanța de control judiciar notează că nu se vădește caracterul fraudulos. S-a menţionat şi se prezumă că s-a şi plătit preţul convenit - de 7.500 lei - și în perioada tranzacţiei (în anul 2013), pârâta SC „T” SRL a realizat venituri de peste 500.000 lei, având o cifră de afaceri, la finalul anului, de aproximativ 8.000.000 lei şi imobilizări corporale de 4.669.262 lei.

Este judicioasă statuarea tribunalului, potrivit căreia, la momentul încheierii contractului, creanţa reclamantei nu avea o existenţă dovedită, fapt confirmat şi de menţiunile certificatelor de atestare fiscală din 23.08.2012, 08.07.2013, 10.07.2013, 01.08.2013 şi 10.09.2013. Împrejurarea înstrăinării imobilelor către o societate comercială administrată de un membru al familiei administratorului vânzătoarei nu este aptă să susţină, prin ea însăşi şi în lipsa altor elemente, complicitatea terţului dobânditor.

În ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare privind mijloace de transport, din cursul lunilor iunie-iulie 2015, este adevărat că - prin adresele nr. 6819/26.05.2015 şi nr. 7875/19.06.2015 - organul fiscal a solicitat debitoarei informaţii referitoare la bunurile mobile înregistrate în evidenţa financiar-contabilă, iar înstrăinarea celor 12 vehicule a coincis în parte cu perioada de efectuare de verificări, de către reclamantă.

Curtea reține, însă, că o parte dintre bunuri au fost vândute anterior comunicării adreselor menționate, iar din facturile fiscale depuse rezultă că în patrimoniul pârâtei SC „T” SRL a intrat preţul corespunzător vehiculelor înstrăinate. Nu rezultă îndeplinirea condiției de creare sau mărire a stării de insolvabilitate a societăţii pârâte, prin încheierea respectivelor contracte de vânzare-cumpărare bunuri mobile, în sensul dispoziţiilor art. 1562 Cod civil.

Raportat considerentelor ce preced și în aplicarea art. 480 alineat (1) Cod procedură civilă curtea a respins apelul și a păstrat sentința Tribunalului Iași.

Domenii speta

Spete similare