Acțiune privind acordarea grupei superioare de muncă pe perioade anterioare datei de 1.04.2001, prin asimilare, pe baza concluziilor unei expertizei tehnice efectuate în prezent. Netemeinicie în raport de temeiurile de drept invocate, respectiv hg 1223/19

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate , a probatoriului cauzei și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că apelul declarat de CNAIR SA, prin Direcția Drumuri si Poduri Cluj, este fondat.

Reclamanții-intimați, membri de sindicat, au desfășurat în perioada 1990 - 01.04.2001 activitate de controlor trafic și, parțial, șef de tură/șef ACI, șef agenție, la punctul de control pentru trecerea frontierei Borș, ce aparține de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj din cadrul CNAIR SA (fosta CNADNR SA).

În esenţă, încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă, potrivit reglementărilor conţinute în Ordinul nr. 50/1990 (metodologie comună pentru perioada 1969-1990, reglementată de acest ordin şi 1990-2001, perioadă reglementată de Ordinul nr. 125/1990) este supusă mai multor etape : 1. etapa în care angajatorul a identificat în structura sa organizatorică locuri de muncă la care se desfăşoară activităţi în condiţii deosebite de muncă dintre cele enumerate în anexele ordinelor; 2. încheierea unui acord între angajator şi sindicat cu privire la nominalizarea salariaţilor care desfăşoară activitate la locurile de muncă evaluate şi avizate pentru încadrare în grupele I şi a II-a de muncă, precum şi măsurarea timpului din programul de lucru în care desfăşoară astfel de activităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.), stabilite pentru angajator în prima etapă; 3. emiterea unui act administrativ de către unitate (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administraţie şi a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidenţă a intrărilor în subteran etc.)

În speță, reclamanții nu au fost încadrați de către angajator în grupa superioară de muncă, prin cererea de chemare în judecată solicitându-se instanței să se substituie angajatorului și să dispună, retroactiv, recunoașterea activității din perioade cuprinse între 1990 și 1.04.2001 ca fiind desfășurată în grupa II de muncă.

Curtea constată că asupra problemei de drept referitoare la încadrarea în grupa I şi a II-a de muncă a activităţii desfăşurate anterior datei de 1 aprilie 2001 s-a pronunțat ÎCCJ, în recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 9/16.05.2016, publicată în MO 891/08.11.2016, obligatorie pentru instanțele de judecată.

Prin această decizie, instanța supremă a stabilit , într-adevăr că: ,,În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă”.

Însă, și considerentele deciziilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, ele făcând corp comun cu dispozitivul deciziei.

Astfel, prin Decizia nr. 9/16.05.2016 ÎCCJ a reținut că ,,neparcurgerea procedurii legale de încadrare a salariaţilor în condiţii deosebite de muncă corespunzătoare grupei I sau a II-a de muncă, fie pentru că angajatorul a considerat că locurile de muncă din unitate nu îndeplinesc astfel de condiţii, fie pentru că a ignorat aplicarea legii (nu a întreprins demersurile care se referă la procedura de evaluare a acestor locuri de muncă) pe perioada de valabilitate a ordinului, poate fi suplinită, pe cale jurisdicţională, de un litigiu promovat de fostul salariat în contradictoriu cu angajatorul şi calificat ca un conflict, supus jurisdicţiei muncii, în situaţia premisă a ocupării de către acesta a unui loc de muncă sau a desfăşurării unei activităţi dintre cele enumerate limitativ în listele anexe ale Ordinului nr. 50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990 (regăsite în lista celor nominalizate)”.

Mai departe, examinând modul de interpretare și de aplicare a pct. 3 din Ordinul 50/1990 referitor la posibilitatea încadrării în grupa I sau a II-a de muncă a activităţii desfăşurate de un reclamant, prin asimilarea situaţiei acestuia cu cea a salariaţilor care au desfăşurat activităţi în condiţii de muncă identice, în cadrul altor angajatori, pentru care s-a recunoscut încadrarea în grupa de muncă indicată prin anexa 1 sau 2 la ordin, ÎCCJ a reținut că ,,Aspectul extinderii aplicării Ordinului nr. 50/1990 pentru activităţi similare desfăşurate de alţi angajatori şi necuprinse în Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale din varianta consolidată a ordinului a fost dezlegat prin argumentele aduse în rezolvarea problemei de la punctul 1 în care s-a statuat că premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele I şi II ale variantei consolidate a ordinului. Per a contrario, nu pot fi adăugate, pe cale pretoriană, alte activităţi şi locuri de muncă faţă de cele din anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare. Puteau fi nominalizate, prin asimilare, în temeiul dispoziţiilor art. 3, alte categorii de personal în activitate ale aceluiaşi angajator decât cele enumerate expres, după criteriul: muncitori, ingineri, subingineri etc., cu condiţia generală de a lucra efectiv (acele categorii de personal care au lucrat efectiv) în locuri de muncă sau în activităţile nominalizate în anexă şi aplicate acelui angajator (alin. 1 al pct. 3) sau personalul muncitor care a realizat anumite tipuri de lucrări expres nominalizate în ordin (respectiv extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie) în respectivele unităţi ce au făcut obiectul încadrării, acesta fiind motivul pentru care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (alin. 2 al pct. 3). Sintagma "aceleaşi condiţii", contrar opiniei celor care au împărtăşit soluţia extinderii domeniului de aplicare a Ordinului nr. 50/1990, nu se referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe.”

În speță, reclamanții solicită să se constate că au desfășurat activitate care se încadrează în grupa II de muncă, în perioadele menționate prin acțiune, în care au avut calitatea de controlor trafic, șef tură, șef ACI, casier taxator, agent asigurare, considerând că și-au desfășurat activitatea în condiții grele de muncă, întrucât au primit spor de condiții nocive, periculoase, invocând ca temei legal prevederile HG 1223/1990.

HG 1123/1990 privind încadrarea în grupa a II-a de muncă, în vederea pensionării, a unor locuri de munca sau activităţi din construcţii-montaj, stipula la art. 1 că ,,Personalul care este în activitate şi care a lucrat la locurile de munca sau activităţile cu condiţii de munca nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcţii-montaj, grupurile de șantiere şi întreprinderile-şantier, inclusiv unităţile de deservire ale acestora: bazele de producţie, depozitele, laboratoarele, unităţile de mecanizare se încadrează în grupa a II-a de munca în vederea pensionării, pentru întreaga perioada efectiv lucrata după 18 martie 1969”.

Prin Adresa nr. 12584/09.07.1992, emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății către Ministerul Transporturilor s-a precizat faptul că ,,Lucrările de drumuri şi poduri fac parte din activitatea de construcţii, indiferent de subordonarea administrativă, inclusiv cele din Direcțiile județene de Drumuri și Poduri. În conformitate cu prevederile HG 1223/1990, personalul care desfășoară o astfel de activitate se încadrează în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă lucrată după data de 18.03.1969”.

În același sens este și Adresa nr. 92/2733/16.07.1992, conform căreia de prevederile HG 1223/1990 beneficiază și personalul din unitățile de execuție a lucrărilor de drumuri și poduri și din cele de deservire a unităților de drumuri (secții, ateliere, formații, colective).

Și prin adresa cu nr. R345/22.05.2001, trimisă de MMPS - Inspecţia Muncii ca răspuns la solicitările Administraţiei Naţionale a Drumurilor nr. 2477/SS/l1.04.2001 şi 93/400/16.05.2001, se precizează că nu se pot încadra în grupa a II-a de muncă activităţile desfăşurate de ,,casierii taxare, controlorii trafic ACI, EMCATR, PCTF, …şefi agenţie taxare ...” și orice altă categorie profesională care nu lucrează nemijlocit pe șantier.

În concluzie, Curtea constată că nici în Hotărârea nr. 1223/1990 şi nici în Ordinul nr. 50/1990, nu se regăseşte activitatea reclamanţilor, de controlor trafic/șef de tură/ șef ACI ca fiind încadrată în grupa II de muncă, aceștia solicitând, în fapt, acordarea grupei II de muncă de către instanță, prin asimilare cu personalul de pe șantierele de construcţii-montaj, considerând că și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții grele și periculoase.

 Referitor la expertiza efectuată în cauză, Curtea apreciază că aceasta nu este o probă concludentă raportat la obiectul litigiului. Expertul a apreciat că activitatea reclamanților poate fi încadrată prin asimilare, în grupa a II a de muncă, în procent de 100% , dar s-a raportat la condițiile constatate în teren la momentul efectuării lucrării (luna martie 2017).

 Ori, nu se poate aprecia că ceea ce s-a constatat în teren în anul 2017 este similar, din punctul de vedere a activității desfășurate, a condițiilor de muncă concrete, a nivelului factorilor de microclimat, a riscurilor la care salariații au fost supuși, cu activitatea reclamanţilor din perioada solicitată prin acţiune. De altfel, expertul a precizat la fila 121 dosar fond vol. IV că activităţile reclamanților nu se regăsesc în anexele 1 sau 2 din Ordinul 50/1990, cu completările ulterioare.

Nu a fost determinat corect nici procentul de desfăşurare a activităţii in condiţii grele, nici in prezent, nici pentru perioada solicitată prin acțiune, expertul reţinând neargumentat, că activitatea desfăşurata de reclamanţi în condiţii deosebite de munca este în procent de 100%.

 Reclamanții au susținut că activitatea ACI este o activitate ce se desfăşoară în condiţii deosebite, cu riscuri, noxe, suprasolicitări fizice sau psihice ale organismului lucrătorilor, având în vedere şi specificul activităţii regimului de muncă cu caracter continuu, pentru asigurarea non stop a circulaţiei rutiere, justificându-se o încadrare inclusiv în procent de 100% pentru activitate permanentă în teren, la locul de muncă, având în vedere că pârâta a acordat sporuri la salarii, conform negocierilor din CCM, pentru lucru în condiţii deosebite (grele, nocive, periculoase, spor de tură, spor de noapte). Aceste susțineri au fost preluate și de către expert în conținutul raportului efectuat.

Or, pe lângă faptul că acordarea unor sporuri pentru condițiile de lucru nu echivalează cu încadrarea în grupa a II a de muncă, Ordinul 50/1990 prevăzând o altă procedură de nominalizare a personalului ce lucra în grupa I sau II de muncă, aplicând cauzei de față statuările ÎCCJ din Decizia nr. 9/2016, rezultă că în mod greșit tribunalul, dând valoare absolută expertizei tehnice efectuate , a asimilat activitatea de controlor trafic, șef tură, șef ACI cu cea prevăzută de HG 1223/1990 pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de şantier, chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare, astfel cum susține expertul desemnat.

Așa cum s-a arătat anterior, ÎCCJ a reținut expres că sintagma "aceleaşi condiţii" nu se referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat în anexele la Ordinul 50/1990, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv cu cele ale HG 1223/1990). Așadar, întrucât activitatea reclamanţilor, de controlor trafic/șef de tură/șef ACI , nu se regăseşte ca fiind încadrată în grupa II de muncă în prevederile HG 1223/1990 sau anexele la Ordinul 50/1990 cu modificările și completările ulterioare, instanța nu putea proceda la asimilare, conform Deciziei nr. 9/2016, obligatorie.

Capetele de cerere privind obligarea angajatorului la eliberarea adeverinței și la plata cheltuielilor de judecată pentru prima fază procesuală, fiind un capete de cerere accesorii , se impuneau și acestea a fi respinse, ca urmare a respingerii cererii principale.

În consecință, în baza disp. art. 480 al. 2 C.proc.civ., Curtea de apel admite apelul pârâtei CNAIR SA și schimbă în parte sentința apelată în sensul respingerii acțiunii reclamanților și a înlăturării obligației pârâtei de a le achita acestora cheltuieli de judecată.

Cu privire la apelul Sindicatului Drumarilor „ER”, în numele si pentru membrii de sindicat reclamanți, Curtea constată că acesta este nefondat.

Onorariul final validat de instanța de fond, de 11.056 lei, apare ca fiind unul corect în raport de complexitatea lucrării, de numărul reclamanților, de volumul de lucru presupus, de deplasările în teren ale expertului, așa cum de altfel a reținut și a argumentat pe larg Tribunalul în încheierea de ședință din 03.05.2017. Ca atare, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.proc.civ, apelul reclamanților, ce vizează diminuarea onorariului de expert, este respins.

Domenii speta

Spete similare