Drept penal Infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare

Decizie 3 din 05.01.2017


Infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare

- art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

- art. 5 alin. (1) Cod penal

- art. 295 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 308 Cod penal

Curtea a avut serioase dubii cu privire la competenţele organelor de urmărire penală de a stabili titularul dreptului de proprietate, în baza unor prezumţii simple rezultate din coincidenţele existente între anumite acte fiscale.

Parchetul a avut un standard de probă extrem de redus în cauză, care nu justifica o soluţie de trimitere în judecată în lipsa unei anchete efective. Argumentele acuzării relevă modul simplist în care organele de urmărire penală au tratat prezumţia de nevinovăţie, principiul aflării adevărului şi standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Raţionamentul oferit de partea civilă cu privire la modul de stabilire a dreptului de proprietate a fost preluat atât de organele de urmărire penală cât şi de instanţa de fond având caracter determinant la stabilirea situaţiei de fapt şi la acuzarea inculpatului, fără a fi administrate alte mijloace de probă evaluatorii.

Prima instanţă nu a analizat carenţele raţionamentului parchetului, insuficienţa probelor care să susţină o acuzare dincolo de orice îndoială rezonabilă sau vreuna dintre apărările formulate de inculpat

Instanţa de fond nu a avut în vedere nici efectele obligatorii pe care hotărârile definitive pronunţate de instanţele civile le pot avea în cauzele penale atunci când vizează chestiuni prealabile care nu ţin de tipicitatea faptei, în scopul protecţiei securităţii juridice şi a dreptului la un proces echitabil.

Caracterul vădit al încălcării standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă în stabilirea existenţei faptelor care fac obiectul acuzării a condus, în opinia Curţii, la concluzia că pronunţarea unei soluţii de achitare constituie un remediu efectiv restrângerii dreptului la un proces echitabil prin nemotivarea hotărârii de către prima instanţă, în urma evaluării de către instanţa de control judiciar a tuturor probelor administrate în cauză şi a asigurării în calea de atac a apelului a plenitudinii dreptului la apărare.

Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 3/A din 5 ianuarie 2017

Prin sentinţa penală nr. (...) din 17 iunie 2016, Tribunalul (...), în baza art. 5 alin. (1) Cod penal s-a reţinut că în favoarea inculpatului (...), ca fiind mai favorabilă, legea penală nouă intrată în vigoare la data de 01.02.2014.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul (...) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 67 alin. (2) Cod penal, raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pe lângă pedeapsa principală de mai sus, i s-a aplicat inculpatului (...) pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. g) Cod penal (interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 65 alin. (1) Cod penal, pe lângă pedepsele de mai sus, i s-a aplicat inculpatului (...) pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. g) Cod penal (interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale).

În baza art. 295 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 308 Cod penal, a fost condamnat inculpatul (...), pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, în dauna persoanei vătămate SC (...) SRL (...), la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 67 alin. (2) Cod penal, raportat la art. 295 alin. (1) Cod penal, cu referire la art. 66 alin. (2) Cod penal, pe lângă pedeapsa principală de mai sus, i s-a aplicat inculpatului (...) pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 65 alin. (1) Cod penal, pe lângă pedepsele de mai sus, i s-a aplicat inculpatului (...) pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, raportat la art. 38 alin. (1) Cod penal, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 6 luni închisoare, şi i s-a aplicat inculpatului (...) pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal şi art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, pe lângă pedeapsa rezultantă de mai sus, i s-a aplicat inculpatului (...) pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. g) Cod penal (interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), pe o perioadă de 2 ani, executarea acesteia urmând să înceapă la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 45 alin. (5) Cod penal, cu referire la alin. 3 lit. a) al aceluiaşi articol, pe lângă pedepsele de mai sus, i s-a aplicat inculpatului (...) pedeapsa accesorie cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. g) Cod penal (interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale), executarea acesteia urmând a avea loc în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal.

În baza art. 91 şi 92 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pe un termen de  supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, a fost obligat inculpatul (...) ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune (...), la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul (...) să execute următoarea obligaţie: a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul (...) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului (...) sau Mănăstirii (...) din (...), pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 94 alin. (2) Cod penal, s-a dispus ca supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului (...) să se facă de către Serviciul de Probaţiune (...), care va sesiza instanţa de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. (4) din Codul penal.

În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, i s-a atras atenţia inculpatului (...) asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 25 Cod de procedură penală, s-a admis acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională (...) – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...),  împotriva inculpatului (...) şi părţii responsabilă civilmente SC (...) SRL, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J(...)/2007, reprezentată de lichidatorul judiciar (...) Insolvenţă IPRL – filiala (...).

A fost obligat inculpatul (...) şi partea responsabilă civilmente SC (...) SRL, în mod solidar, la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională (...) – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) a sumei totale de 113.321 lei (din care 95.208 lei reprezintă impozit pe profit şi 18.113 lei reprezintă TVA) şi la plata dobânzilor, penalităţilor şi majorărilor de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plăţii efective, potrivit Codului de procedură fiscală, reprezentând despăgubiri civile.

S-a constatat că persoana vătămată SC (...) SRL nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) Cod procedură penală, raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) Cod penal, s-a confiscat de la inculpatul (...), în favoarea statului, echivalentul în lei al sumei de 241.200 Euro, calculat la cursul BNR de la data plăţii efective, sumă ce a fost dobândită de către inculpat în urma delapidării SC (...) SRL.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod procedură penală, raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului (...) şi ale persoanei responsabile civilmente SC (...) SRL, în vederea garantării plăţii către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională (...) – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) a sumelor acordate prin hotărâre cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod procedură penală, raportat la art. 249 alin. (1) Cod procedură penală, s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului (...), în vederea garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale dispusă prin hotărâre.

În baza art. 274 alin. (1) şi (3) Cod de procedură penală, au fost obligaţi în mod solidar inculpatul şi persoana responsabilă civilmente la plata sumei de 7.000 lei, reprezentând cheltuielile judiciare ocazionate cu desfăşurarea urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a sentinţei, s-a dispus ca un exemplar al acesteia să fie comunicat Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, care va face menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului.

În motivarea soluţiei pronunţate prima instanţă a reţinut că inculpatul (...), împreună cu numitul (...) au deţinut calitatea de asociaţi şi administratori ai SC (...) SRL, (...) - (...), agentul economic fiind înmatriculat la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J(...)/2007. În perioada martie - mai 2008 S.C. (...) S.R.L. a fost creditată cu suma de 471.000 Euro de către firma (...), reprezentată de inculpatul (...). Toate chitanţele aferente creditării s-au semnat de către numitul (...), care a deţinut calitatea de asociat şi administrator al societăţii în perioada 2007 - decembrie 2009. O parte din sumă, respectiv 241.000 Euro, în data de 05.06.2008 a fost ridicată din casieria societăţii de către inculpatul (...) şi utilizată pentru achiziţia unui utilaj agricol (combină marca (...) de la firma (...) din (...). Anterior, în data de 30.05.2008, după cum rezultă din dispoziţia de încasare nr. 1, suma de 241.200 euro a fost împrumută de la firma (...), prin intermediul inculpatului (...). Dispoziţiile aferente sumei de 241.000 Euro s-au înregistrat în contabilitatea S.C. (...) S.R.L. în data de 30.05.2008, dată la care s-a întocmit dispoziţia de încasare a sumei în numele inculpatului (...), deşi aceste documente justificative s-au emis în perioada menţionată mai sus.

Prima instanţă a constat că din raportul de inspecţie fiscală nr. (...) din 07.03.2011, rezulta, printre altele, că societatea a înregistrat în evidenţa contabilă un utilaj agricol (combină marca (...) în baza facturii nr. 3 din 05.06.2008 de la firma (...) din (...), în valoare de 241.200 euro, pe care l-a achitat în numerar emiţându-se chitanţa nr. 2 din 06.06.2008 şi că acelaşi utilaj a fost vândut cu aceeaşi factură şi CMR atât societăţii (...) din (...), cât şi S.C. (...) S.R.L. (...), diferind doar valoarea.

Organele fiscale au stabilit că ţara în care a avut loc importul din (...), respectiv primul stat membru al Uniunii Europene în care a fost livrată combina este (...), locul unde s-a făcut vămuirea, proprietarul combinei fiind (...) din (...), societate care a fost menţionată pe declaraţia vamală de import.

S-a apreciat că în data de 05.06.2008,  când s-a emis factura nr. 3 de către firma (...) din (...), a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra combinei către firma (...) şi că pentru ca societatea (...) S.R.L. (...) să devină proprietara combinei marca (...) ar fi trebuit să facă o achiziţie intracomunitară de le firma (...) din (...), proprietarul de drept al utilajului.

Prima instanţă a considerat că, întrucât inculpatul (...), în calitate de administrator al S.C. (...) S.R.L., nu a putut prezenta documente justificative de achiziţie a utilajului agricol, respectiv declaraţie vamală de import în numele societăţii (...) S.R.L., factură de achiziţie intracomunitară de la firma (...) - proprietara utilajului, operaţiunea înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii prin care s-a achiziţionat combina (...) este nereală.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a înlăturat apărarea formulată de inculpatul (...) considerând că aceasta nu corespunde realităţii şi că este combătută de documentele justificative de achiziţionare, vămuire şi punere în liberă circulaţie a utilajului agricol din care rezultă că acest utilaj a fost achiziţionat în realitate de către firma (...) din (...) la preţul de 19.820 Euro, dar şi de declaraţiile martorilor (...) şi (...) care atestă că operaţiunile înregistrate în evidenţele contabile ale S.C. (...) S.R.L. (creditarea, ridicarea de numerar şi achiziţionarea utilajului de la firma (...) din (...) sunt fictive şi au avut drept scop doar însuşirea de către inculpatul (...) a sumei de 241.200 Euro din contul societăţii.

S-a reţinut că, prin activitatea infracţională mai sus descrisă, inculpatul (...) a eludat plata obligaţiilor către bugetul consolidat al statului cu suma de 113.321 lei.

Instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului (...) care a înregistrat în evidenţele contabile a SC (...) SRL cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând persoanei vătămate/părţii civile un prejudiciu în cuantum de 113.321 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi că fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că, şi-a însuşit, în interes personal, din contul SC (...) SRL (...) suma de 241.200  Euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 308 Cod penal.

Constatând că faptele au fost comise de către inculpatul (...) în cursul anului 2008, deci înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal (01.02.2014), instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea nouă, având în vedere că legea veche prevedea pentru infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave limite de pedeapsă mult mai mari decât cele din actuala lege penală, respectiv închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, în loc de închisoare de la 2 la 7 ani închisoare, limite reduse cu 1/3 conform art. 308 alin. (2) Cod penal şi interzicerea exercitării dreptului de a exercita o funcţie publică.

La individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului (...), instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv de împrejurările şi modul de săvârşire a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunilor, modul de săvârşire a infracţiunilor şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, precum şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate şi situaţia familială şi socială.

Astfel, s-a avut în vedere că din fişele de cazier judiciar rezultă că inculpatul este la primul contact cu legea penală, că a avut o atitudine  procesuală nesinceră, în mod constant, nerecunoscând faptele reţinute în sarcina sa, încercând să acrediteze ideea că operaţiunile înregistrate în contabilitatea agentului economic sunt reale.

În aceeaşi măsură, s-a avut în vedere că inculpatul nu a reparat până în prezent, nici măcar parţial, prejudiciul cauzat persoanelor vătămate.

În consecinţă, din analiza materialului probator existent la dosar s-a reţinut că rezultă că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se aplica inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina sa.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale rezultante ce i s-a aplicat inculpatului ca urmare a aplicării tratamentului sancţionator pentru concursul de infracţiuni, instanţa de fond a apreciat  că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată, apreciind că în acest fel se poate contribui la realizarea scopului preventiv, educativ şi coercitiv prevăzut de lege.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a constatat că persoana vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională (...) – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului (...) şi părţii responsabilă civilmente SC (...) SRL, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J(...)/2007, reprezentată de lichidatorul judiciar (...) Insolvenţă IPRL – filiala (...), solicitând obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiunea de evaziune fiscală, prejudiciu constând în suma totală de 113.321 lei (din care 95.208 lei reprezintă impozit pe profit şi 18.113 lei reprezintă TVA) şi valoarea dobânzilor, penalităţilor şi majorărilor de întârziere aferente acestei sume. Sub acest aspect, s-a reţinut că prejudiciul cauzat părţii civile (impozit pe profit şi TVA) trebuie să se calculeze  la suma ce reprezintă valoarea operaţiei comerciale înregistrată în mod fictiv în evidenţele contabile ale agentului comercial, iar nu la valoarea de circulaţie a utilajului stabilită prin raportul de evaluare întocmit în cauză, această din urmă valoare neavând nicio relevanţă în stabilirea întinderii prejudiciului.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel inculpatul (...), criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi solicitând desfiinţarea acesteia în sensul de a se dispune achitarea sa, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. a) Cod procedură penală, în subsidiar, în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. b) teza a II-a Cod procedură penală, sau, dacă aceste cereri nu vor fi primite, în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 lit. c) Cod procedură penală, respingerea acţiunii civile exercitate în cauză, înlăturarea măsurii confiscării speciale, şi ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente precum şi înlăturarea obligării inculpatului de la plata cheltuielilor judiciare. Fără a se solicita trimiterea cauzei spre rejudecare, în motivele de apel, inculpatul a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate, deoarece nu este motivată şi întrucât, deşi spre finalul cercetării judecătoreşti s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, nu s-a dispus citarea părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, prin lichidatorul judiciar, pentru a se pronunţa asupra acestei cereri.

Referitor la cererea principală, s-a arătat utilajul agricol a fost în patrimoniul societăţii S.C. (...) S.R.L., fiind înregistrat în contabilitatea societăţii la valoarea reală a preţului de cumpărare, astfel cum rezultă şi din raportul de expertiză efectuat în cauză şi fiind ulterior vândut la licitaţie în cadrul unei proceduri de executare silită. Tot sub acest aspect s-a arătat că nu are relevanţă dacă utilajul agricol a parcurs sau nu toate formalităţile de vămuire, câtă vreme inculpatul  a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. S-a mai arătat că o dovadă a faptului că utilajul agricol a fost proprietatea societăţii S.C. (...) S.R.L. este şi faptul că printr-o hotărâre civilă definitivă prin care instanţa s-a pronunţat cu privire la procedura de executare silită a combinei, hotărâre din care rezultă în mod evident că utilajul agricol era proprietatea societăţii S.C. (...) S.R.L. şi că doar accesoriul, respectiv adaptorul pentru recoltat porumb aparţinerea firmei din (...), fiind executat nelegal. S-a mai susţinut că împrejurarea că există două facturi cu aceeaşi dată şi cu acelaşi număr nu reprezintă decât o eroare materială şi că suma retrasă din contabilitatea societăţii S.C. (...) S.R.L. a fost pentru cumpărarea combinei, după ce anterior inculpatul a creditat societatea cu importante sume de bani, cu împrumuturi acordate de cealaltă firmă a acestuia din (...), (...), înscrisurile existente la dosar în acest sens coroborându-se cu declaraţia contabilei (...).

S-a apreciat că în cauză nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu rezonabil vinovăţia inculpatului, existenţa faptelor, a implicării inculpatului, nefiind administrate probe care să demonstreze existenţa infracţiunilor de comiterea cărora este acuzat.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reţinut următoarele:

Curtea a constatat că acuzaţia parchetului s-a fundamentat pe un raţionament eronat în cadrul căruia procurorul a preluat de la partea civilă o premisă rezultată dintr-un standard probator inadecvat (coincidenţele între două facturi şi regimul vamal al bunului) şi a stabilit titularul dreptului de proprietate asupra unei combine marca (...).

Curtea a avut serioase dubii cu privire la competenţele organelor de urmărire penală de a stabili titularul dreptului de proprietate, mai ales în circumstanţele în care în evaluarea făcută, în baza unor prezumţii simple rezultate din coincidenţele existente între anumite acte fiscale, parchetul nu a administrat vreo probă în acest sens şi nici nu a luat în considerare faptul că bunul făcuse obiectul unei executări silite în cadrul căreia organele de executare l-au privit ca proprietate al societăţii debitoare S.C. (...) S.R.L., iar nu al societăţii (...) din (...) în patrimoniul căreia a considerat procurorul că se află bunul. Deşi bunul nu era de o valoare neglijabilă societatea (...) nu a contestat în faţa instanţei civile faptul că acesta ar aparţine societăţii debitoare S.C. (...) S.R.L., formulând însă o contestaţie la executare cu privire la un accesoriu al bunului (adaptorul pentru recoltat porumb pentru combina (...) care a fost evaluat de expertul desemnat de instanţa civilă la suma de 24.624 Euro, superioară celei de 19.820 Euro, la care parchetul a evaluat bunul principal.

Alături de aceste fracturi logice au contribuit la formularea acuzaţiei în mod eronat şi carenţele semnificative ale anchetei, care nu a avut un caracter efectiv, în sensul că organele de urmărire penală nu au investigat în vreun fel realitatea tranzacţiei prin raportare la actele înregistrate în contabilitate vânzătorului, în condiţiile în care plata bunului figura a fi fost efectuată în numerar, pentru a se vedea dacă aceasta este o societate de tip fantomă, sau care a eliberat în acest caz documente fiscale nelegale şi care reflectă operaţiuni nereale. Deopotrivă, nu au fost făcute verificări cu privire la situaţia contabilă a persoanei juridice străine (...) şi cu privire la actele înregistrate în contabilitatea persoanei juridice despre care se susţine că ar fi proprietarul bunului. Tot astfel, parchetul nu a investigat valoarea de piaţă a bunului cu privire la care a considerat că a făcut obiectul unei tranzacţii fictive prin raportare la existenţa unor coincidenţe între actele fiscale şi nici nu a făcut demersuri pentru a se stabili dacă documentele fiscale evaluate conţin sau nu erori materiale, dacă au caracter fals ori dacă vizează alte categorii de bunuri care au natura de bunuri accesorii pe lângă bunuri principale.

Curtea a considerat că ab initio parchetul a avut un standard de probă extrem de redus în cauză care nu justifica o soluţie de trimitere în judecată în lipsa unei anchete efective. Argumentele acuzării relevă modul simplist în care organele de urmărire penală au tratat prezumţia de nevinovăţie, principiul aflării adevărului şi standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă în condiţiile în care, în esenţă, acuzarea constă în următoarele: constatând că în România s-a aflat o combină marca (...), care a făcut obiectul unei executări silite îndreptate împotriva S.C. (...) S.R.L., la preţul de 124.000 lei şi că acest bun figurează ca fiind cumpărat şi de o altă societate din (...) (controlată de aceeaşi persoană ca şi societatea din România) care însă nu a formulat pretenţii cu privire la executarea silită a bunului de la societatea română, parchetul a considerat, în baza unor coincidenţe existente între documentele fiscale şi a documentelor vamale, că proprietatea asupra bunului aparţine altei societăţi decât celei executate silit, că valoarea bunului executat silit este cea mai mică dintre cele consemnate în actele fiscale care coincid (chiar dacă era evident că aceasta era mult inferioară valorii de piaţă a bunului) şi, prin urmare, că tranzacţia efectuată de societatea înregistrată în România este fictivă, iar inculpatul (...) a delapidat banii pe care anterior îi împrumutase societăţii române în vederea cumpărării combinei marca (...).

Premisele concluziilor eronate ale raţionamentului parchetului sunt următoarele:

a.similitudinea bunului achiziţionat de două societăţi comerciale aflate sub controlul inculpatului: din documentele transmise de către Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (...) (declaraţia vamală nr. (...) din 10.06.2008, factura nr. 3 din 05.06.2008, documentul de transport CMR nr. (...) din 05.06.2008 şi declaraţia vamală de tranzit (...) din 10.06.2008) s-a constatat că aceeaşi combină marca (...) care figurează în evidenţele contabile ale S.C. (...) S.R.L. ca fiind achiziţionată la preţul de 241.200 Euro apare ca fiind cumpărată de la acelaşi vânzător la preţul de 19.820 Euro de către firma (...) din (...);

b.coincidenţele constatate între înscrisurile folosite de cele două societăţi în raporturile cu autorităţile fiscale: din conţinutul documentelor ridicate de la sediul S.C. (...) S.R.L. şi cele transmise de către Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (...), s-au constat următoarele: 1. declaraţia vamală nr. (...) din 10.06.2008 transmisă de către D.J.A.O.V. (...) are aceeaşi serie de identificare cu declaraţia prezentată de către firma (...) S.R.L., coincidenţele rezultând din cele două declaraţii şi în ce priveşte produsul vămuit, greutatea şi datele de identificare, datele la care a fost efectuată operaţiunea de vămuire şi punere în circulaţie, organul care a efectuat vămuirea din partea autorităţilor cehe; 2. documentul de transport C.M.R. transmis de către D.J.A.O.V. (...) are seria CZ nr. (...) din data de 05.05.2008 care coincide cu documentul de transport ridicat de la firma (...), coincidenţele rezultând din cele două documente de transport şi în ce priveşte denumirea produsului, greutatea, data când s-a efectuat transportul, datele de identificare a firmei transportatoare, beneficiarul transportului (firma (...) (...) şi furnizorul produsului; 3. declaraţia vamală de tranzit (...) din 10.06.2008 transmisă de către D.J.A.O.V. (...) are aceeaşi serie cu declaraţia ridicată de la firma (...) S.R.L., coincidenţele rezultând din cele două declaraţii şi în ce priveşte denumirea produsului, greutatea, data când s-a efectuat transportul, datele de identificare a firmei transportatoare, beneficiarul produsului (firma (...) (...) şi furnizorului produsului; 4. factura nr. (...) din data de 02.06.2008 transmisă de către D.J.A.O.V. (...) are aceeaşi serie cu factura ridicată de la firma (...) S.R.L., coincidenţele rezultând din cele două facturi şi în ce priveşte greutatea produsului de 16.800 kg, seria declaraţiei de transport C.M.R. CZ nr. (...), numărul de înmatriculare a autovehiculului care a efectuat transportul (...), cantitatea şi denumirea produsului „(...) (...)" şi firma furnizoare (...) (...), diferenţele apărând în ce priveşte firma beneficiară „(...)" şi „(...)" şi preţul produsului 19.820 euro şi 241.200 Euro.

c. declaraţiile martorului (...) care a arătat că „atunci când Garda Financiară a verificat combina în gară la (...) a constatat că este una din cele trei care anterior au fost împrumutate de la firma din (...) şi, prin urmare, combina nu este proprietate S.C. (...) S.R.L., ci a (...) din (...).

Prima instanţă a preluat, în integralitate, raţionamentul pachetului considerând că:

a. toate înscrisurile vizează aceeaşi tranzacţie, respectiv achiziţionarea din (...) a utilajului/combina marca (...) (...);

b.valoarea tranzacţiei este cea care are cuantumul cel mai mic, respectiv cea de 19.820 euro, evidenţiată în actele (...) din (...); prin urmare, s-a stabilit şi că proprietara combinei este (...);

c.cheltuielile de achiziţionare a utilajului agricol de către S.C. (...) S.R.L. sunt fictive deoarece bunul nu a intrat în patrimoniul acestei societăţi, ci a fost proprietatea (...); în consecinţă, faţă de caracterul fictiv al operaţiunii a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 113.321 lei, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit;

d.suma de bani care a făcut obiectul tranzacţiei fictive a fost delapidată de inculpat.

Curtea a constatat că motivarea sumară a soluţiei primei instanţe se axează pe acelaşi raţionament ca şi cel al parchetului şi are la bază datele oferite de partea civilă în raportul de inspecţie fiscală (act administrativ făcut de un organ de constatare, nejudiciar, care ulterior se constituie parte civilă în cauză).

Prima instanţa nu a analizat carenţele raţionamentului parchetului, insuficienţa probelor care să susţină o acuzare dincolo de orice îndoială rezonabilă sau vreuna dintre apărările formulate de inculpatul (...).

Instanţa de fond nu a avut în vedere nici efectele obligatorii pe care hotărârile definitive pronunţate de instanţele civile le pot avea în cauzele penale atunci când vizează chestiuni prealabile care nu ţin de tipicitatea faptei, în scopul protecţiei securităţii juridice şi a dreptului la un proces echitabil.

Caracterul vădit al încălcării standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă în stabilirea existenţei faptelor care fac obiectul acuzării a condus, în opinia Curţii, la concluzia că pronunţarea unei soluţii de achitare constituie un remediu efectiv restrângerii dreptului la un proces echitabil prin nemotivarea hotărârii de către prima instanţă, în urma evaluării de către instanţa de control judiciar a tuturor probelor administrate în cauză şi a asigurării în calea de atac a apelului a plenitudinii dreptului la apărare.

În susţinerea celor de mai sus, Curtea a opinat că ab initio se impune o determinare a modificărilor aduse în teoria generală a probelor prin Noul Cod de procedură penală.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală a fost consacrat prin art. 97 alin. (2) lit. f) principiul libertăţii probelor potrivit căruia în procesul penal poate fi administrat orice mijloc de probă (judiciar sau extrajudiciar) cu condiţia să fie respectată exigenţa de legalitate. În aceste condiţii respectarea principiului legalităţii stipulat de art. 2 Cod de procedură penală conduce la posibilitatea administrării oricărui mijloc de probă indiferent dacă acesta este prevăzut de Codul de procedură penală sau de legislaţia specială, dacă are natură judiciară sau extrajudiciar, ori de subiectul procesual care solicită administrarea.

Deopotrivă, trebuie remarcat faptul că art. 103 alin. (1) Cod de procedură penală consacră principiul liberei aprecieri a probelor potrivit căruia niciuna dintre probele administrate în cauză nu are o valoare predeterminată, iar valoarea probantă a fiecărui mijloc de probă administrat este aceeaşi. Prin urmare, nu există vreun criteriu legal de stabilire a priorităţii în evaluarea vreunui mijloc de probă şi de stabilire a unei valori probante superioare a vreunuia dintre mijloacele de probă administrate. Astfel, organele judiciare trebuie să evalueze toate probele administrate în cursul procesului penal în mod legal, fiecare dintre acestea având, în esenţă, o valoare probantă egală.

Este însă necesar ca reţinerea sau înlăturarea unui mijloc de probă să aibă loc motivat în special atunci când proba este propusă şi administrată în exercitarea dreptului la apărare. Tot astfel, evaluarea fiabilităţii mijloacelor de probă administrate trebuie motivată.

O altă modificare de esenţă a fost operată în noua legislaţie procesuală în scopul întăririi garanţiilor procedurale aferente prezumţiei de nevinovăţie. Astfel, Noul Cod de procedură penală a preluat standardul de probă din common law în ceea ce priveşte gradul de convingere al judecătorului stipulând în art. 103 alin. (2) teza a II –a Cod de procedură penală că o soluţie de condamnare se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest standard joacă un rol vital în cadrul procesului penal şi constituie principalul instrument pentru reducerea riscului comiterii de erori judiciare.

Faţă de această modificare de optică s-a considerat că interpretările jurisprudenţiale ale standardului din jurisprudenţă anglo – saxonă se impun a fi avute în vedere. Astfel în jurisprudenţa britanică (cauza Blackford) juriul trebuie informat că trebuie să fie sigur cu privire la vinovăţia acuzatului înainte de a-l condamna. Tot astfel, dubiu rezonabil nu echivalează cu o gravă incertitudine sau cu un dubiu substanţial actual (Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, cauza Cage contra Louisiana).

În aceste condiţii, exigenţa de siguranţă în evaluare trebuie transpusă şi în sistemul de drept procesual român în interpretarea standardului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a reţinut că „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe s-a făcut în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Hotărârea judecătorească s-a întemeiat pe acele probatorii care s-au coroborat între ele şi sunt în măsură să confirme o situaţie clară, de necombătut, indiferent de faza procesuală în care acestea au fost administrate. (...) Important pentru justa soluţionare a cauzei este faptul ca mijloacele de probă să asigure aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, iar prin coroborarea lor să se confirme o situaţie exactă, neafectată de vreun dubiu. Astfel, susţinerile inculpaţilor în sensul că prima instanţă a dat valoare probatorie unor mijloace de probă (din faza urmăririi penale) pe care nu le-a administrat nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti nu pot fi primite” (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2479 din 8 septembrie 2014).

În consecinţă, Curtea a considerat că pot fi reţinute în cauză numai situaţiile de fapt care sunt rezultate din probe fiabile şi care se află în vecinătatea certitudinii, iar orice dubiu profită inculpatului în scopul garantării prezumţiei de nevinovăţie.

Curtea a apreciat că prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei s-a produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

1. vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;

2. sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;

3. la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes;

4. hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, administrate în mod legal şi loial, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

Curtea a considerat că pentru a reţine comiterea celor două infracţiuni de care a fost acuzat inculpatul (...) parchetul trebuia să probeze dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că, deşi o operaţiune financiară nu a existat în realitate, a fost evidenţiată în documentele contabile ale societăţii şi că banii scoşi din contabilitatea societăţii au fost însuşiţi de inculpat.

Aşadar, din probele administrate trebuia să rezulte cu certitudine că societatea (...) din (...) există, că aceasta a fost proprietara combinei marca (...) şi că, deşi această combină nu a fost vândută S.C. (...) S.R.L. (...) de către societatea (...) din (...), totuşi această din urmă societate a emis în fals factura nr. (…) din 05.06.2008 (prin care se atesta vânzarea utilajului în valoare de 241.200 euro), precum şi chitanţa nr. (…) din 06.06.2008 (din care rezulta achitarea în numerar a utilajului), atestând astfel cheltuieli care nu au fost făcute în realitate şi care au condus la consemnarea în mod fictiv a unor cheltuieli deductibile nereale.

Curtea a constatat că atât parchetul, cât şi prima instanţă s-au limitat a reţine aceeaşi situaţie de fapt cu cea descrisă în raportul de inspecţie fiscală nr. (...) din 07.03.2011 provenind de la partea civilă şi care are la bază doar constatarea unor coincidenţe între facturile folosite şi asumarea faptului că proprietarul bunului este (...) din (...), deoarece ţara în care a avut loc importul din (...), respectiv primul stat membru Uniunii Europene în care a fost livrată combina este (...), locul unde s-a făcut vămuirea, iar proprietarul combinei este societate care este menţionată pe declaraţia vamală de import.

Practic, raţionamentul oferit de partea civilă cu privire la modul de stabilire a dreptului de proprietate a fost preluat atât de organele de urmărire penală cât şi de instanţa de fond având caracter determinant la stabilirea situaţiei de fapt şi la acuzarea inculpatului, fără a fi administrate alte mijloace de probă evaluatorii.

Curtea a constatat că prima instanţă nu a învederat niciun motiv pentru care nu a evaluat mijloacele de probă constând în înscrisuri sau raportul de expertiză pe care anterior le-a administrat în cauză. Deşi, aceste probe au fost considerate a fi concludente la momentul încuviinţării (adică apte să conducă la stabilirea adevărului judiciar în cauză), totuşi ele au fost ignorate în totalitate de către prima instanţă.

Curtea a considerat că mijloacele de probă administrate în cauză nu sunt apte să dovedească nici măcar la nivelul unei simple probabilităţi că inculpatul (...) a comis faptele de care a fost acuzat de către procuror şi condamnat de prima instanţă. Relevante în acest sens sunt:

a.calitatea inculpatului (...) de finanţator al activităţii SC (...) SRL: inculpatul (...) a avut atât calitatea de asociat şi de administrator al SC (...) SRL, (...) - (...), cât şi de reprezentant al (...).

Curtea a considerat astfel că a existat o legătură esenţială între afacerile desfăşurate de cele două societăţi ca urmare a intereselor convergente ale inculpatului (...). În acest sens, Curtea a constatat că (...) a creditat S.C. (...) S.R.L. în perioada martie - mai 2008 cu suma de 471.000 Euro. O parte din sumă, respectiv 241.000 Euro, în data de 05.06.2008 s-a ridicat din casieria societăţii de către inculpatul (...) în scopul achiziţiei unui utilaj agricol (combină marca (...);

b.lipsa unei anchete efective cu privire la obiectul tranzacţiilor: la dosarul cauzei există două exemplare ale facturii nr. (...) din data de 02.06.2008 emise de către firma (...) din (...) către firma (...) (...) în valoare de 19.820 Euro şi către firma S.C. (...) S.R.L. în valoare de 241.200 Euro (873 095, 76 lei).

Faptul că factura nr. (...)/2008 are aceeaşi serie cu factura ridicată de la firma S.C. (...) S.R.L. coincidenţele rezultând din cele două facturi şi în ce priveşte greutatea produsului de 16.800 kg, seria declaraţiei de transport C.M.R. CZ nr. (...), numărul de înmatriculare a autovehiculului care a efectuat transportul (...), cantitatea şi denumirea produsului „(...) (...)" şi firma furnizoare (...) (...), diferenţele apărând în ce priveşte firma beneficiară S.C. (...) S.R.L. şi (...) şi preţul produsului 19.820 euro şi 241.200 Euro, nu constituie un temei în sine pentru a se considera că tranzacţia înregistrată în contabilitatea SC (...) SRL, (...) – (...) este fictivă.

Coincidenţele constatate de reprezentanţii părţii civile nu puteau servi ca temei fundamental pentru formularea unei acuzaţii în materie penală în condiţiile în care inculpatul beneficia de prezumţia de nevinovăţie, iar orice dubiu profita acestuia.

Or, chiar de la momentul constatării acestor coincidenţe, Curtea a remarcat existenţa unui dubiu semnificativ cu privire la realitatea tranzacţiei efectuate de societatea (...) în condiţiile în care combina marca (...) se afla pe teritoriul României, ceea ce impune organelor de urmărire penală să investigheze care este valoarea de piaţă a bunului achiziţionat, situaţia juridică a acestuia în evidenţele vânzătorului, eventualitatea existenţei unor posibile fraude sau falsuri în procesul de vămuire desfăşurat în (...).

Deopotrivă, trebuia analizată şi apărarea inculpatului (...) care a declarat că factura eliberată către firma din (...) conţine componenta detaşabilă a combinei (...), iar factura eliberată către firma din România conţine combina agricolă propriu zisă.

Aceste apărări, care nu au fost evaluate nici de către organele de urmărire penală şi nici de prima instanţă, se prezintă drept credibile faţă de constatările instanţelor civile în procesele de executare silite, în condiţiile în care însuşi executorul judecătoresc a procedat din eroare la vânzarea adaptorului pentru recoltat porumb pentru combina (...), nedistingând între calitatea de bun principal a combinei şi cea de bun accesoriu a adaptorului şi neconstatând faptul că aceste bunuri au proprietari diferiţi (adaptorul pentru recoltat porumb nu figura în patrimoniul S.C. (...) S.R.L. fiind închiriat de la proprietarul (...);

c.lipsa unei evaluării bunului considerat a fi achiziţionat în mod fictiv: combina marca (...), seria (...), care a făcut obiectul contractului de vânzare considerat nereal de către acuzare există, fiind considerată în raporturile de drept privat desfăşurate pe teritoriul României privind executarea silită ca fiind proprietatea S.C. (...) S.R.L. (...).

În acest sens, martora (...) (...) (fila 150 verso dosarul primei instanţe) a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei de fond că utilajul a fost adus în România, după ce în prealabil a fost reparată în (...), că preţul a fost plătit în numerar de S.C. (...) S.R.L. (...), cu banii cu care fusese creditată de către firma inculpatului din (...).

Curtea a considerat că existenţa bunului pe teritoriului României şi folosirea acestuia de către S.C. (...) S.R.L. (...) (în evidenţele căreia figura), trebuia să constituie un prim element pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţa de fond care să le creeze cel puţin un dubiu rezonabil în privinţa constatărilor părţii civile care a întocmit raportul de inspecţie fiscală cu referire la caracterul fictiv al tranzacţiei şi la evidenţierea în fals a acesteia în actele contabile în scopul fraudei fiscale.

Prin urmare, Curtea a constatat că, faţă de evidenţa existenţei în materialitatea sa a bunului, organele de urmărire penală trebuiau anterior sesizării instanţei să efectueze minimul de verificări pentru a stabili care este valoarea de piaţă a bunului. Această probaţiune nu a fost efectuată în faza de urmărire penală, ci doar în faza de judecată, însă raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în septembrie 2015 de expertul tehnic evaluator (...) (filele 72- 96 dosarul primei instanţe) nu a fost evaluat de către instanţa de fond care nu a făcut nicio referire la această probă administrată în mod legal şi care nu prezenta vicii care să afecteze fiabilitatea;

d.concluziile raportului de expertiză care atestă o valoare a bunului apropiată de cea consemnată în contractul de vânzare cumpărare defăimat ca fictiv: potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară administrat în etapa judecăţii în primă instanţă (fila 80 dosarul primei instanţe), valoarea de circulaţie a combinei marca (...), seria (...) la momentul achiziţiei şi înregistrării în evidenţele contabile ale societăţii S.C. (...) S.R.L. (...) a fost estimată la suma de 599,100 lei, aproximativ suma de 165.500 Euro, fără TVA.

Curtea a reţinut că expertul a utilizat în mod adecvat metoda de evaluare prin abordarea costului de înlocuire a bunului utilizat, raportându-se atât la probele din dosar cât şi la informaţiile obţinute din studierea pieţei mobiliare a bunurilor similare celui evaluat.

Curtea a constatat că nici în cursul judecăţii în primă instanţă şi nici pe parcursul judecăţii în apel parchetul şi partea civilă nu au formulat vreo critică modalităţii de evaluare a bunului de către expert, nu au solicitat audierea expertului sau efectuarea unui supliment la raportul de expertiză şi nici nu au contestat imparţialitatea expertului.

În lipsa unei evaluări a bunului în cursul urmării penale prima instanţă a considerat că acest mijloc de probă este pertinent, concludent şi util soluţionării cauzei pentru a constata dacă, din evaluarea expertului, valoarea de achiziţie a bunului trecută în factura înregistrată în contabilitatea S.C. (...) S.R.L. (...) era disproporţionată faţă de valoarea reală a bunului, sau dacă această valoare era mai apropiată de cea ce rezulta din documentele fiscale emise pentru (...).

Curtea a constatat că expertul desemnat de către instanţă a stabilit o valoare de piaţă apropiată de cea înregistrată în contabilitatea S.C. (...) S.R.L. (...), semnificativ mai mare decât cea considerată ca reală de acuzator.

În aceste condiţii, Curtea a găsit ca inexplicabilă modalitatea în care prima instanţă a exclus de la evaluare o probă esenţială administrată în cauză şi care avea caracter determinant în stabilirea unor împrejurărilor de fapt.

e.Executarea silită a combinei marca (...) din patrimoniul S.C. (...) S.R.L. (...): combina marca (...), seria (...) a fost sechestrată la data de 20.05.2010, prin procesul – verbal încheiat de B.E.J. (...), fiind evaluată la suma de 600 000 lei; ulterior, la data de 14.06.2010 a fost întocmită publicaţia de vânzare în cadrul executării silite desfăşurate împotriva S.C. (...) S.R.L. (...) la cererea S.C. (...) S.R.L.

În cadrul acestei executări silite s-a urmărit vânzarea bunurilor sechestrate ale debitorului S.C. (...) S.R.L. (...) în contul unei datorii de 280.668,13 lei pe care această societate o avea către creditorul S.C. (...) S.R.L.

Preţul de pornire al licitaţiei, menţionat în publicaţia de vânzare din data de 14.06.2010, a fost de 600 000 lei vizând atât combina, cât şi întregul echipament din dotare, iar preţul de adjudecare la cea de-a doua licitaţie din 02.07.2010 a fost de 124 000 lei, bunul fiind dobândit de singurul licitator SC (...) SRL.

Aşadar, din procedurile de executare silită rezultă că utilajul (combina) (...) a constituit bunul executat de către creditor din patrimoniul debitoarei S.C. (...) S.R.L. (...) şi că aceasta a fost evaluată de executorul judecătoresc la o sumă apropiată de cea figurând în scriptele societăţii.

f.Contestaţia la executare – stabilirea de instanţa civilă a drepturilor de proprietate asupra bunurilor supuse executării silite: vânzarea la licitaţie a fost contestată atât de către (...) (fostă (...), cât şi de către S.C. (...) S.R.L. susţinându-se că pe lângă bunurile aparţinând debitoarei executate în cadrul vânzării la licitaţie publică a combinei marca (...), seria (...) executorul judecătoresc a vândut şi accesoriul acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. (...)/24.11.2011 Judecătoria (...) a admis contestaţiile la executare formulate de (...) (fostă (...) şi de S.C. (...) S.R.L. şi a dispus anularea, în parte, a procesului – verbal din data de 02.07.2010, încheiat în dosarul execuţional nr.(...)/2010 al B.E.J. (...), cu ocazia vânzării combinei marca (...), seria (...), în ceea ce priveşte adaptorul pentru recoltat porumb pentru combina (...) (...), cu privire la care s-a constatat că aparţine (...), fiind dat debitoarei S.C. (...) S.R.L. în baza unui contract de închiriere.

Această sentinţă a fost menţinută în privinţa dispoziţiei de anulare, în parte, a actelor de executare prin decizia nr. (...)/14.12.2012 pronunţată de Tribunalul (...), în dosarul nr. (...)/2010, când s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare numai în vederea stabilirii valorii bunului vândut nelegal în scopul stabilirii cuantumul prejudiciului produs (...) (fostă (...).

După trimiterea cauzei spre rejudecare prima instanţă a dispus evaluarea bunului, fiind întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară privind evaluarea bunurilor (filele 236 - 242 dosar al primei instanţe) în cadrul căruia expertul a stabilit că valoarea de circulaţie a echipamentului adaptor culegător pentru recoltat (adaptorul pentru recoltat porumb pentru combina (...) (...) era de 106.000 lei (24.624 Euro) la data 02.07.2010, când a avut loc vânzarea nelegală la licitaţie publică.

Prin sentinţa civilă nr. (...)/04.02.2014, pronunţată de Judecătoria (...), rămasă definitivă, la data de 01.04.2014 a fost admisă, în parte, cererea formulată de (...) (fostă (...) şi obligată intimata SC (...) SRL la plata sumei de 106.000 lei (24.624 Euro) cu titlu de despăgubiri deoarece a urmărit un bun care nu era proprietate debitoarei.

Curtea a reţinut că potrivit art. 52 alin. (3) Cod de procedură penală hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei ches¬tiuni prealabile, în procesul penal, au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii.

Pe de o parte, Curtea a constatat că problematica dreptului de proprietate asupra combinei marca (...), seria (...) nu constituie un element care să privească tipicitatea obiectivă nici a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi nici a celei de delapidare stipulate de art. 295 alin. (1) Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, având natura unei chestiuni prealabile de natură civilă care nu vizează existenţa infracţiunii.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că această chestiune prealabilă a fost tranşată de către instanţa civilă prin sentinţa civilă nr. (...)/2012 a Judecătoriei (...), definitivă prin decizia nr. (...)/R/CA/2012 pronunţată de Tribunalul (...), în dosarul nr. (...)/2010, în considerentele cărora s-a reţinut că bunul executat silit constând în combina marca (...), seria (...) aparţinea debitoarei S.C. (...) S.R.L. executarea acestuia fiind legală.

Curtea a opinat că, în cauză, sunt aplicabile pe deplin considerentele Curţii Europene a Drepturilor omului din cauza Lungu ş.a. c. României (hotărârea din 21 octombrie 2014) în vederea evitării încălcării dreptului la un proces echitabil în componenta referitoare la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice care decurge dintr-o hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă nepenală.

În acest cadru, faţă de limitele investigaţiei efectuate de parchet, de dubiile serioase care se ridică cu privire la corectitudinea evaluării făcute de organele de urmărire penală Curtea nu a reţinut vreun argument pentru care ar ajunge la o altă evaluare a faptelor decât cea avută în vedere, în mod definitiv, de către instanţele civile.

Astfel, reţinerea unei alte situaţii decât cea avută în vedere în hotărârile definitive ale instanţelor civile cu privire la dreptul de proprietate asupra combinei marca (...), seria (...) doar în baza coincidenţelor remarcate de către partea civilă echivalează cu o afectare gravă a principiului securităţii juridice şi încălcarea dreptului la un proces echitabil stipulat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Curtea a constatat că deşi această apărare a fost formulată şi în faţa primei instanţe judecătorul fondului a omis să o evalueze, iar reprezentantul Ministerului Public nu a formulat vreo concluzie care să poată conduce la invalidarea dezlegărilor definitive ale instanţelor civile.

Faţă de considerentele de mai sus, Curtea a constatat că faţă de standardul probator necesar pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul (...) nu se poate reţine, în cauză, existenţa infracţiunii de evaziune fiscală care a format obiectul acuzaţiei formulate de procuror.

Deopotrivă, faţă de această concluzie care relevă o existenţă unei incertitudini semnificative cu privire la caracterul fictiv al tranzacţiei (probele prezentate şi evaluate mai sus conducând mai degrabă la reţinerea realităţii tranzacţiei) Curtea a considerat că este fără suport probatoriu cea de-a doua acuzaţie formulată împotriva inculpatului (...) în sensul că acesta a delapidat, prin însuşire, banii societăţii. Din probele expuse mai sus nu s-a putut reţine dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul nu a folosit banii S.C. (...) S.R.L. pentru achiziţionarea combinei marca (...), seria (...).

În aceste condiţii Curtea a apreciat că faţă de standardul probator necesar pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul (...) nu se poate reţine existenţa infracţiunii de delapidare care a format obiectul acuzaţiei formulate de procuror.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală Curtea a admis apelul declarat de inculpatul (...) împotriva sentinţei penale nr. (...) din 17 iunie 2016 pronunţate de Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/2012, va desfiinţa sentinţa atacată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) Cod procedură penală cu referire la art. 17 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. a) Cod procedură penală cu aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) Cod procedură penală a achitat pe inculpatul (...) de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În baza art. 396 alin. (5) Cod procedură penală cu referire la art. 17 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. a) Cod procedură penală cu aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) Cod procedură penală a achitat pe inculpatul (...) de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Soluţia dispusă cu privire la acţiunea penală afectează implicit şi pe cea referitoare la acţiunea civilă. Astfel, reţinerea inexistenţei faptei ca temei al soluţiei de achitare prevăzut de art. 16 lit. a) Cod procedură penală a condus la reţinerea inexistenţei faptei ilicite civile, adică a unei condiţii esenţiale pentru angajarea răspunderii delictuale.

În consecinţă, Curtea a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de ANAF – Direcţia Generală Regională (...) – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) împotriva inculpatului (...) şi a părţii responsabile civilmente SC (...) SRL, faţă de temeiul soluţiei de achitare dispuse cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală (fapta nu există).

Prin urmare, Curtea a înlăturat dispoziţiile de instituire a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului (...) şi ale părţii responsabile civilmente SC (...) SRL, întrucât restricţia dreptului de proprietate prin instituirea unei măsuri asiguratorii nu mai are bază legală faţă de soluţia de respingere a pretenţiilor părţii civile.

Tot astfel, Curtea a înlăturat dispoziţia de confiscare de la inculpatul (...) a echivalentului în lei a sumei de 241.200 euro, faţă de temeiul soluţiei de achitare dispuse cu privire la infracţiunea de delapidare (fapta nu există).

Pe cale de consecinţă, înlătură şi dispoziţiile de instituire a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului (...) şi ale părţii responsabile civilmente SC (...) SRL, întrucât restricţia dreptului de proprietate prin instituirea unei măsuri asiguratorii nu mai are bază legală faţă de soluţia de înlăturare a dispoziţiei de înlăturare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Curtea a luat act că SC (...) SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Faţă de temeiul soluţiei de achitare dispuse cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală şi de delapidare (fapta nu există), Curtea a înlăturat dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 241/2005 privind comunicarea unui exemplar al sentinţei atacate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Faţă de temeiul soluţiei de achitare dispuse cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală şi de delapidare (fapta nu există), Curtea a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatului (...) în solidar cu partea responsabilă civilmente SC (...) SRL la plata sumei de 7.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanţă.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în primă instanţă şi în apel au rămas în sarcina statului.

În baza art. 273 alin. (1) şi (5) Cod procedură penală s-a dispus plata sumei de 266,30 lei onorariu pentru traducătorul autorizat de limbă (...).