Excepția de nelegalitate. Inadmisibilitatea excepției în condițiile în care nu s-a contestat în procedură administrativă actul atacat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.11.2017, sub nr. 7754/86/2017, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă B. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtei să achite diferenţa de drepturi salariale între cele cuvenite şi cele încasate de la data de 01.01.2011 la zi, rezultate din recalcularea sporurilor cu caracter permanent de care beneficiază prin raportare la salariul de bază care include drepturile băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul OG nr. 92/2003, OG nr. 29/2004, a Legii nr. 116/2004, Ordinul MMFP nr.89/2011, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală de exigibilitatea diferenţelor de drepturi până la plata acestora; să fie obligată pârâta să emită în favoarea sa o nouă decizie de stabilire a drepturilor salariale în sensul includerii în salariul de bază a drepturilor băneşti prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr. 285/2010 şi calculării sporurilor de caracter permanent în raport de salariul de bază astfel stabilit.

Prin sentinţa nr. 184 din 1 februarie 2018, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea având ca obiect „drepturi băneşti - obligaţie de a face” formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă B., a respins prescripţia dreptului la acţiune, a constatat nelegalitatea deciziei nr. 33/31.01.2011 emisă de A.J.O.F.M., a obligat pârâta să emită decizie de stabilire a drepturilor salariale în sensul includerii în salariul de bază a drepturilor băneşti prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr. 285/2010 şi să calculeze sporurile cu caracter permanent de care beneficiază reclamanta și a obligat pârâta să plătească reclamantei diferenţele de drepturi salariale între cele cuvenite şi cele încasate, de la 01.01.2011 la zi, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală de la data exigibilităţii diferenţelor de drepturi până la plata acestora.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, criticând-o pentru nelegalitate.

Motivându-şi recursul, pârâta a arătat că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.(l), pct.8 din Cod procedură civilă.

În mod nelegal instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a respins prescripţia dreptului la acţiune, a constatat nelegală Decizia nr. 33/31.01.2011 emisă de AJOFM, a obligat AJOFM să emită decizie de stabilire a drepturilor salariale în sensul includerii în salariul de bază a drepturilor băneşti prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 şi să plătească reclamantei diferenţele de drepturi salariale între cele cuvenite şi cele încasate, de la 01.01.2011 la zi, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală de la data exigibilităţii diferenţelor de drepturi până la plata acestora.

1. Faţă de prescripţia dreptului la acţiune, instanţa de fond nu a analizat suficient întocmirea şi emiterea Deciziei nr. 33/31.01.2011 a AJOFM, menţionând doar că „au fost încălcate dispoziţiile legale la emiterea deciziei nr. 33/31.01.2011” nespecificând cu exactitate care au fost dispoziţiile legale ce au fost încălcate de către AJOFM, neluând în considerare faptul că data la care reclamanta s-a adresat instanţei, atât termenul de prescripţie cât şi termenul de decădere reglementate de Legea nr. 554/2004, erau împlinite.

Faptul că instanţa de fond a invocat în considerentele hotărârii, citând art.4 din Legea nr. 554/2004, nu explică şi nu rezultă care au fost dispoziţiile legale încălcate la emiterea deciziei nr. 33/31.01.2011 şi în ce anume constă nelegalitatea acestei decizii.

Decizia sus menţionată a fost emisă în ianuarie 2011, iar la articolul 2 din Decizie se menţionează că poate fi contestată în condiţiile art. 7 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Decizia nu a fost contestată nici în termenul de 5 zile şi nici în termenul de 30 de zile menţionat mai sus. Prin urmare, la data la care reclamanta s-a adresat instanţei, atât termenul de prescripţie cât şi termenul de decădere reglementate de Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în care aceasta putea să solicite anularea actelor administrative individuale avute în vedere în cererea de chemare în judecată, erau împlinite.

Dispoziţiile exprese ale alin.(2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004 prevăd că pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Astfel cum prevede expres alin. (5), termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

Pentru considerentele arătate şi având în vedere prevederile art. 246 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 247 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, excepţie care, în opinia pârâtei, poate fi soluţionată pe baza dovezilor existente la dosarul cauzei.

Pe fondul cauzei a  solicitat a se constata şi a se reţine că la data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Conform art. 1 alin. (1) din Lege, începând cu 1.01.2011, cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31.12.2010.

Conform dispoziţiilor exprese ale alin. (5) din acelaşi articol, în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din OUG 1/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în salariile de bază ale funcţiilor de execuţie şi ale funcţiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009. În situaţia în care în cursul anului personalul de conducere şi execuţie îndeplineşte condiţiile pentru trecerea într-o altă tranşă de vechime, se acordă tranşa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de baza aferent funcţiei din decembrie 2009.

Astfel cum prevede art. 13. alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, salariile de bază se diferenţiază pe funcţii în raport cu nivelul de pregătire profesională, experienţă şi răspunderea în muncă, precum şi nivelul de complexitate a activităţii specifice fiecărui post.

Potrivit alin.(2) al articolului invocat, în cadrul fiecărei funcţii, salariile de bază se diferenţiază pe grade în cazul studiilor superioare, studiilor superioare de scurtă durată şi pe trepte profesionale în cadrul studiilor medii, astfel încât să se asigure posibilitatea diferenţierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane şi cu experienţa acesteia în muncă. Dispoziţiile alin.(3) al aceluiaşi articol prevăd ca în cadrul fiecărui grad sau al fiecărei trepte profesionale, diferenţierea salariilor de bază se face pe un număr de 5 gradaţii, corespunzătoare celor 5 tranşe de vechime în muncă, prevăzute la art. 16, cu excepţia funcţiilor publice, unde se utilizează 3 grade profesionale şi 3 trepte de salarizare.

Dispoziţiile exprese ale art. 22 din Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, prevăd că sporurile, majorările precum şi indemnizaţiile de conducere care, potrivit acestei legii, sunt incluse în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la aceeaşi lege.

Astfel cum prevăd dispoziţiile exprese ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 începând cu data de 1.01.2011, pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de drepturi băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al O.G. nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările şi completările ulterioare, salariile de bază, prevăzute la art. 1 alin. (1), se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu a acestor drepturi băneşti aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare funcţie publică, pe categorii, clase şi grade profesionale, respectiv pentru fiecare funcţie contractuală, în funcţie de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale.

Începând cu 01.01.2011, pentru funcţionarii publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de drepturi băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al O.G. nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de aşa numitele „stimulente” la care fac referire reclamanţii în acţiunea, cuantumul brut al salariilor de bază include printre altele, ca elemente distincte, sporurile şi indemnizaţiile, care potrivit Legii cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, printre care, sporul de vechime, precum şi nivelul mediu al respectivelor drepturi băneşti („stimulente”) aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare funcţie publică, pe categorii, clase şi grade profesionale.

Aplicând prevederile legale invocate a considerat că drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite în mod corespunzător în concordanţă cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv.

Pentru toate considerentele arătate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca nefondată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 29 mai 2018 reclamanta a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală pentru următoarele motive:

Raportat la dispoziţiile legale evocate şi în urma probatorului administrat, Tribunalul Suceava a constatat faptul ca recurenta-pârâtă a aplicat eronat dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 285/2010 deoarece valoarea medie a stimulentelor nu a fost inclusă în salariul de bază, reclamanta fiind astfel prejudiciată.

Sentinţa civilă nr. 184 din 1 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava este temeinică, aplicarea normelor de drept material la situaţia de fapt reţinută fiind una corectă.

În ceea ce priveşte normele legale invocate de către pârâta în susţinerea recursului, prevederile cuprinse în Legea nr. 283/2011 art. II - art. 11 alin. 1. O.U.G. nr. 84/2012 art. 2, O.U.G. nr. 103/2013, art. 3. O.U.G. nr. 83/2014, art. 3. O.U.G. nr. 57/2015, art. 5. O.U.G. nr. 99/2016, art. 4 O.U.G. nr. 9/2017, art. 1 trebuie interpretate în sensul că pentru anii 2012, 2013. 2014, 2015, 2016 şi 2017 legiuitorul nu a exclus de la stabilirea individualităţii valorice a salariului de baza stimulentele.

Legiuitorul a exclus doar „indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, majorările salariilor de baza şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare”, care, într-adevăr, se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază, conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 (stimulentul mediu).

Prevederile menţionate se referă la drepturile care se acordă în funcţie de salariul de bază şi pentru care s-a prevăzut de legiuitor că nu se aplică asupra stimulentului mediu introdus conform art. 14 alin. 1 din Legea nr. 285/2010. În cazul reclamantei, aceste prevederi legale restrictive se referă strict la acordarea sporului pentru condiţii periculoase vătămătoare). Prin urmare, sporul (gradaţia) de vechime, ca element component al salariului de bază, se calculează la o bază nediminuată, incluzând şi stimulentul mediu (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 285/2010). Faptul că sporul (gradaţia) de vechime este componentă a salariului de bază rezultă din dispoziţiile Legii nr. 285/2010, actualizată, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în care se menţionează că începând cu anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzut în anexele la Legea - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (art. 4 alin. 2), prevedere care a fost menţinută pe toată perioada 2011-2017.

Astfel, în condiţiile în care elementele salariului de baza includ şi sporul (gradaţia) de vechime, care se calculează prin aplicarea de cote procentuale, ar fi ilogic ca din baza de calcul să fie eliminat stimulentul mediu ca element al salariului de bază, întrucât, dacă legiuitorul ar fi avut în intenţie să impună restricţii la calculul salariilor de bază, atunci nu ar fi introdus stimulentul mediu în acest salariu şi l-ar fi păstrat ca un element separat de acesta.

Categoriile de drepturi la care se referă prevederile legale restrictive anterior menţionate se identifică din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului bugetar.

Potrivit art. 20 alin. 1 din legea menţionată, „sporurile, indemnizaţiile, primele şi compensaţiile specifice domeniului de activitate ce se acordă personalului bugetar sunt prevăzute în anexele 1-VIII”. Reclamanta, în calitate de funcţionar public, se încadrează în ANEXA I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”, categoria „ Funcţionari publici”.

La cap. 1 lit. B al anexei 1, art. 1 şi art. 7 din legea menţionată se prevede că funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, indemnizaţii pentru activităţi suplimentare şi alte drepturi care nu sunt de natură salarială. Prin urmare, doar sporul pentru condiţii periculoase (vătămătoare) este nominalizat şi numai acesta se încadrează în categoria drepturilor pentru care există prevederi restrictive în anii 2012, 2013, 2014, 2015, 2016 şi 2017. Astfel, sporul (gradaţia) de vechime, ca element component al salariului de bază, se calculează la o bază nediminuată, incluzând şi stimulentul mediu (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 285/2010).

Mai mult, potrivit art. VI din O.U.G. nr. 65/2014, „Art. VI - În sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, prin sintagma „cuantumul brut al salariilor de bază” se înţelege cuantumul brut al salariilor de bază care cuprinde, după caz, drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012”.

În mod corect Tribunalul Suceava a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune raportat la dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, temeinicia excepţiei de nelegalitate fiind efectul constatării încălcării prevederilor legale la emiterea deciziei nr. 33/31.01.2011.

Atât timp cât decizia nr. 33/31.01.2011 nu a fost atacată pe cale principală, ci pe cale de excepţie şi, neexistând un termen în care poate fi invocată excepţia de nelegalitate cu privire la un act administrativ cu caracter unilateral, interpretare care se impune în considerarea naturii excepţiei de nelegalitate, de apărare de fond care poate fi invocată oricând, având în vedere şi art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, nu sunt date motive de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de limitele investirii instanţei.

Concluzionând, a solicitat respingerea recursului declarat şi menţinerea hotărârii judecătoreşti recurate ca temeinică şi legală.

Analizând recursul, ale cărui motive se circumscriu celor prevăzute la art. 488 pct. 5 şi 8 Codul de procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 33/31.01.2011, se reţine că excepţia prescripţiei nu este dată din moment ce conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 nelegalitatea unui act administrativ individual poate fi cercetată pe cale incidentală oricând în cadrul unui proces.

Însă, faţă de argumentele aduse de partea recurentă, Curtea observă că de fapt ceea ce se invocă nu priveşte exercitarea tardivă a excepţiei de nelegalitate, ci inadmisibilitatea acesteia în condiţiile în care reclamanta nu a contestat în termen în procedură administrativă actul pe care urmăreşte să îl înlăture în procedura pendinte.

Într-adevăr, potrivit art. 30 din Legea nr. 284/2010 şi art. 7 din Legea nr. 285/2010 împotriva măsurilor dispuse de către ordonatorii de credite în soluţionarea contestaţiilor formulate în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizaţiilor lunare de încadrare şi a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază, persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente conform legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.

Rezultă aşadar că actul administrativ susceptibil de control de legalitate în faţa instanţei de contencios administrativ, fie pe cale principală, în condiţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, fie pe calea incidentală a excepţie de nelegalitate în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, îl reprezintă răspunsul ordonatorului de credite dat în soluţionarea contestaţiei administrative.

Cum reclamanta nu a formulat contestaţie administrativă şi nu se poate prevala de un răspuns care să poată fi atacat în faţa instanţelor de contencios, excepţia de nelegalitate apare ca inadmisibilă.

Rezultă că art. 4 din Legea nr. 554/2004 putea fi invocat de reclamanta-intimată pentru a repune în discuţie modalitatea anterioară de stabilire a salariului, dar nu direct, în ceea ce priveşte decizia nr. 33/31.01.2011, ci numai în ceea ce priveşte răspunsul dat contestaţiei administrative, care, în situaţia ce interesează cauza, nu reprezintă o condiţie pentru exerciţiul dreptului la acţiune în sensul art. 193 C.p.c., ci chiar obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ.

Acestea fiind spuse Curtea constată că prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 au fost interpretate şi aplicate greşit de tribunal, excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 33/31.01.2011 urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

În continuare, Curtea constată că reclamanta-intimată a invocat prin cererea introductivă greşita stabilire a cuantumului salariului începând cu 01.01.2011 motivat de faptul că sporurile cu caracter permanent nu au fost calculate cu includerea sumelor cuvenite potrivit OG nr. 92/2003, OG nr. 29/2004 şi OMMFP nr. 89/2011.

Într-adevăr, drepturile băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul OG nr. 92/2003 şi OG nr. 29/2004 au fost introduse în salariul de bază în temeiul art. 14 din Legea nr. 285/2010, invocat de reclamanta-intimată, potrivit căruia: „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de drepturi băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul  Ordonanţei  Guvernului  nr. 92/2003  privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei Guvernului nr. 29/2004  pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările şi completările ulterioare, salariile de bază, prevăzute la art. 1 alin. (1), se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu a acestor drepturi băneşti aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare funcţie publică, pe categorii, clase şi grade profesionale, respectiv pentru fiecare funcţie contractuală, în funcţie de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale”.

Însă, pe de altă parte, conform art. 11 din OUG nr. 80/2010, astfel cum a fost modificat prin  Legea nr. 283/2011: „În anul 2012, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, majorările salariilor de bază şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 10 din prezenta ordonanţă de urgenţă.”

Totodată, în anul 2013 salarizarea personalului din sectorul bugetar s-a menţinut la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012, conform art. 2 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.

Pe cale consecinţă, chiar dacă drepturile băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul OG nr. 92/2003 şi al OG nr. 29/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, au fost incluse în salariul de bază începând cu luna ianuarie 2011, prin intrarea în vigoare a Legii 283/2011, respectiv a OUG nr. 84/2012, a fost înlăturată în mod expres  includerea stimulentelor anterior menţionate în baza de calcul pentru aplicarea sporurilor prevăzute în actele normative în vigoare, aceasta fiind interpretarea dată şi acceptată în mod unanim în prezent de Curtea de Apel Suceava.

Faţă de cele ce preced, văzând prevederile art. 496 alin. 2 C.p.c. Curtea va admite recursul şi, casând în parte sentinţa recurată, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare