Decizie impunere privind obligații fiscale suplimentare. Relevanța stabilirii întinderii prejudiciului în cursul procesului penal.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 12 martie 2018 sub nr. 1.../39/2018, reclamanta SC A. S.R.L., prin administrator B. a chemat în judecată pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 5693 din 07.09.2017 prin care prim pârâta a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia fiscală nr. F- 244/25.06.2013 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F-BT 205/25.06.2013 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului C. pentru suma totală de 1.799.397 lei reprezentând: 396.003 lei impozit pe profit, 401.497 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, 507.648 lei taxa pe valoare adăugată şi 494.249 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. F- 244/25.06.2013 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului C. în baza raportului de inspecţie fiscală nr. F- 205/25.06.2013, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, societatea reclamantă a precizat că prin Raportul de inspecţie fiscală nr. F-BT 205 din 25.06.2013 organele de inspecţie fiscală din structura Direcţiei Generale a Finanţelor Publice C. au constatat diferenţe de obligaţii fiscale în sumă de 396.003 lei cu titlu de impozit pe profit şi de 507.698 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, pentru care au stabilit obligaţii fiscale accesorii în sumă de 401.497 lei aferente diferenţelor de impozit pe profit şi de 494.249 lei aferente diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată.

A precizat reclamanta că atât diferenţele de obligaţii principale cu titlu de impozit pe profit cât şi cele privind taxa pe valoarea adăugată, au fost constatate şi stabilite urmare a aprecierii din partea inspecţiei fiscale precum operaţiunile de achiziţii de mărfuri /materiale în principal de la Sc D. SRL şi de la Sc E. S.R.L. în valoare totală de 1.649.491 lei, cele de la Sc F. S.R.L. în valoare totală de 310.143 lei şi cele de la Sc G. S.R.L. în valoare de 623.896 lei, apreciate că nu ar fi reale, fapt pentru care cheltuielile cu mărfurile înregistrate la descărcarea din gestiune a acestora cu ocazia revânzării bunurilor au fost considerate ca nedeductibile fiscal, iar pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor s-a respins dreptul de deducere.

Referitor la impozitul pe profit, reclamanta a arătat că cheltuielile înregistrate în evidenţele contabile cu ocazia descărcării din gestiune a mărfurilor înregistrate în prealabil ca achiziţionate în baza facturilor emise de Sc D. S.R.L. şi Sc E. S.R.L. şi ulterior facturate către terţi beneficiari, considerate nedeductibile fiscal, stabilite prin raportul de inspecţie fiscală nr. F- 205/25.06.2013, sunt de 612.940 lei pentru anul 2008 şi de 1.036.55 lei pentru anul 2009. Aceste cheltuieli reprezintă contravaloarea bunurilor achiziţionate (balast, produse de balastieră, plasă sudată, îngrăşăminte, piese auto şi altele de la Sc D. S.R.L. şi 28.900 kg. caş vacă de la Sc E. S.R.L.) care în aceeaşi lună calendaristică în care au fost înregistrate achiziţiile au fost valorificate prin vânzări către Sc H. S.R.L. (752.565 lei - anexa 5), Sc I. S.R.L. (104.353 lei - anexa 6), Sc J. S.R.L. (259.925 lei - anexa 7), Sc F. S.R.L. (290.448 lei - anexa 8) şi Sc K. S.R.L. (89.238 lei - anexa 9).

A învederat reclamanta că motivarea inspecţiei fiscale avută în vedere la stabilirea nedeductibilităţii fiscale pentru aceste cheltuieli constă în facturile fiscale de achiziţii emise de Sc D. S.R.L. nu conţin datele referitoare la adresa beneficiarului în conformitate cu prevederile art.155 alin. 5 lit. e) din Legea nr. 571/2003; nici în facturile de achiziţii şi nici în NIR-urile întocmite nu au fost înscrise informaţii referitoare la locul de la care au fost expediate produsele; cantităţile de materiale în exprimare fizică consemnate în facturile de achiziţii depăşesc cu mult capacităţile fizice ale mijloacelor de transport utilizabile în transportul bunurilor facturate; furnizorul Sc D. S.R.L., pentru produsele de balastieră facturate către Sc A. S.R.L. nu are puncte de lucru pentru exploatarea de astfel de produse şi nici nu face dovada privind eventuale achiziţii de astfel de produse (prin Declaraţia informativă D394 privind livrările/achiziţiile pe teritoriul naţional); de la înfiinţare până la data radierii furnizorul Sc D. S.R.L. nu a depus bilanţul contabil pentru activitatea desfăşurată şi nici nu a prezentat documentele contabile la solicitarea Gărzii Financiare; plăţile efectuate de Sc A. S.R.L. pentru mărfurile achiziţionate au fost efectuate în numerar, iar ca surse de provenienţă a lichidităţilor necesare s-au prezentat documente ce atestă „aport asociat” sau „acordare împrumut”, dar care nu poartă nici o semnătură; pentru achiziţiile de la Sc E. SRL (28.900 kg. caş vacă), s-a invocat neidentificarea certificatelor sanitar veterinare care trebuie să însoţească livrările de bunuri alimentare, precum şi faptul că unitatea furnizoare nu deţine centre de colectare a laptelui şi nici nu a făcut dovada achiziţiilor de astfel de produse de la terţi.

În baza acestor motive, inspecţia fiscală a concluzionat că operaţiunile comerciale nu au avut loc, iar existenţa facturilor nu conferă dreptul de înregistrare pe cheltuieli a contravalorii bunurilor la descărcarea din gestiune a acestora, fapt pentru care în baza prevederilor art. 21 alin. 4 lit. f) din Codul fiscal a stabilit nedeductibilitatea acestora.

Cu referire la cheltuielile nedeductibile fiscal înregistrate în evidenţele contabile urmare a revânzării bunurilor achiziţionate în baza facturilor fiscale emise de Sc F. S.R.L. în valoare de 190.438 lei pentru anul 2008 şi de 119.795 lei pentru anul 2009, reclamanta a arătat că aceste cheltuieli reprezintă contravaloarea cantităţii de 477.280 kg de soia facturată de Sc F. S.R.L. către Sc A. S.R.L. iar apoi refacturată de către societate către Sc D. S.R.L.

Ca motivare pentru stabilirea nedeductibilităţii fiscale inspecţia fiscală a invocat că produsele în cauză au fost transportate cu auto BT-03-.. (care se află în proprietatea Sc F. S.R.L.), iar transportul s-ar fi efectuat direct la Sc D. S.R.L. pentru care Sc A. S.R.L. a întocmit facturile de livrare. Temeiul de drept invocat de inspecţia fiscală este cel prevăzut de art. 2 alin. 4 lit. f) din Codul fiscal.

În opinia reclamantei procedura adoptată de inspecţia fiscală în stabilirea nedeductibilităţii fiscale pentru aceste cheltuieli nu este nici corectă şi nici legală pentru următoarele motive: Anexele nr.3; 4; 4bis; 10; 12; 24; 25; 26; 27; 28 şi 29 ale raportului de inspecţie fiscală reflectă operaţiuni comerciale de achiziţii de bunuri şi nu operaţiuni contabile de înregistrare de cheltuieli.

Or, pentru ca o cheltuială să primească tratamentul de nedeductibilitate fiscală se impune ca în prealabil, aceasta să fi fost înregistrată în contabilitate şi să fi afectat în minus profitul impozabil. Aşadar, în privinţa cuantumului acestor cheltuieli, inspecţia fiscală trebuia să se fi raportat la documentele (notele contabile) ce reflectă descărcarea din gestiune a mărfurilor ulterior facturate din cele care se regăsesc în facturile fiscale de achiziţii suspectate ca nereale şi nu la valoarea achiziţiilor.

Cum operaţiunile comerciale privind achiziţiile de bunuri, din punct de vedere contabil, nu presupun şi înregistrarea de cheltuieli, identificarea cheltuielilor pentru care s-a aplicat tratamentul fiscal de nedeductibilitate fiscală (în baza facturilor de achiziţii), fără asigurarea prealabilă că acestea au fost înregistrate în contabilitate nu este legală. De altfel, însăşi inspecţia fiscală pentru fiecare din aceste achiziţii a menţionat că „existenţa facturilor nu conferă dreptul de înregistrare pe cheltuieli a contravalorii bunurilor la descărcarea din gestiune a acestora”, însă a evitat să precizeze că înregistrarea cheltuielilor are loc cu ocazia descărcării din gestiune a mărfurilor vândute.

Prin raportare la anexele 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 ale raportului de inspecţie fiscală care reflectă operaţiunile de livrări ulterioare, se constată că acestea sunt în valoare totală de 1.812.972 lei , iar cheltuielile pentru care s-a stabilit nedeductibilitatea fiscală potrivit anexelor ce reflectă operaţiunile de achiziţii sunt în sumă totală de 2.983.620 lei. Potrivit pct. 12 la Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, veniturile şi cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile fiscal.

Potrivit Reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene, cheltuielile cu mărfurile (cont 607) devin înregistrabile în contabilitate concomitent cu operaţiunea de vânzare a mărfurilor (concomitent cu obţinerea venitului din vânzare), la preţul de achiziţie al acestora.

Aşadar, ipotetic, pentru mărfuri achiziţionate în valoare de 1.000 lei iar apoi vândute cu 1.010 lei, concomitent cu operaţiunea de înregistrare a veniturilor din vânzări de 1.010 lei are loc şi operaţiunea de descărcare din gestiune a mărfurilor vândute, (înregistrarea cheltuielilor cu mărfurile) la preţul de achiziţie de 1.000 lei. Din perspectiva acestor reglementari, raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere nu sunt corecte – în opinia reclamantei - pentru că în ipoteza unor achiziţii nereale urmate de vânzări la fel de nereale, inspecţia fiscală trebuia să fi anulat cheltuielile aferente mărfurilor vândute în limita preţului de achiziţie al acestora şi să fi corectat în minus şi veniturile înregistrate urmare întocmirii facturilor de revânzare.

Or, nu s-a procedat în această logică, inspecţia fiscală stabilind nedeductibilitatea fiscală a cheltuielilor cu mărfurile doar în baza facturilor de achiziţii şi nu funcţie de înregistrările contabile privind descărcarea din gestiune şi a menţinut veniturile înregistrate în contabilitate, adică venituri obţinute din vânzări de mărfuri pentru care achiziţiile au fost presupuse ca nereale. Potrivit prevederilor cuprinse la art. 7 din OG 92/2003 alin. 2, organul fiscal în exercitarea rolului său activ trebuie să procedeze la examinarea din oficiu a stării de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului, iar potrivit alin. 3, organul fiscal are obligaţia să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum şi să îndrume contribuabilii pentru depunerea / corectarea declaraţiilor fiscale ori de câte ori este cazul.

A susţinut reclamanta că prin realizarea unei inspecţii fiscale cu ocolirea normelor contabile, în condiţiile în care legislaţia fiscală atât în privinţa veniturilor cât şi în cea a cheltuielilor, se raportează la normele contabile, diferenţele de obligaţii stabilite cu titlu de impozit pe profit nu sunt legale.

Pentru acest subiect, prima pârâtă, în adoptarea soluţiei de respingere a contestaţiei din procedura administrativă a invocat reglementările contabile conforme cu conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene. Punctul 46 din aceste reglementări obligă la respectarea principiului prevalentei economicului asupra juridicului. A precizat reclamanta că îşi însuşeşte motivarea precum şi interpretarea dată acestui principiu contabil de către prima pârâtă în sensul că, „Potrivit (Conform) acestor prevederi legale, operaţiunile economico-financiare se evidenţiază în contabilitate în baza documentelor contabile justificative. Aceste documente justificative trebuie să reflecte întocmai modul cum operaţiunile economico-financiare se produc şi să fie în concordanţă cu realitatea”.

A solicitat să se constate că ambele pârâte, atât prin interpretarea constatărilor reţinute cu ocazia inspecţiei fiscale, cât şi cu ocazia soluţionării contestaţiei în procedura administrativă, au invocat nerespectarea principiului prevalenţei economicului asupra juridicului doar în privinţa cheltuielilor, nu şi a veniturilor înregistrate în contabilitate, prin aceea că au respins operaţiunile privind achiziţiile nereale, iar în privinţa veniturilor înregistrate prin vânzarea bunurilor înregistrate ca achiziţionate, acestea au fost menţinute ca reflectând realitatea economică adică ar fi reale.

Pentru diferenţa de bază de impozitare în sumă de 28.792 lei înregistrată urmare deprecierilor de valoare a unor imobilizări corporale, într-adevăr, cheltuielile astfel înregistrate sunt nedeductibile fiscal, însă aplicarea acestui tratament fiscal nu generează diferenţe de obligaţii cu titlu de impozit pe profit, întrucât în perioada respectivă societatea înregistra pierderi fiscale în mărime absolută superioară acestor cheltuieli.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată, pentru achiziţiile de bunuri în baza facturilor fiscale emise de Sc D. S.R.L. şi Sc E. S.R.L. în valoare totală de 612.940 lei pentru anul 2008 şi de 1.036.551 lei pentru anul 2009, indicate la impozitul pe profit, inspecţia fiscală a respins exercitarea dreptului de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 313.593 lei pentru motivul că facturile fiscale emise de furnizori nu reflectă operaţiuni comerciale reale. Motivele pentru care inspecţia fiscală a considerat operaţiunile comerciale ca nereale sunt cele consemnate şi expuse anterior la impozitul pe profit.

În plus, în raportul de inspecţie fiscală s-a consemnat că nici facturile fiscale emise de Sc A. S.R.L. pentru revânzarea parţială a mărfurilor achiziţionate către Sc H. S.R.L., Sc I.S.R.L., Sc J. S.R.L., Sc F. S.R.L. şi Sc K. S.R.L. „nu reflectă operaţiuni reale, ele fiind întocmite doar pentru a genera o provenienţă legală a bunurilor respective agenţilor primitori ai facturilor fiscale emise de Sc A. S.R.L., precum şi diminuarea obligaţiei de plată către bugetul de stat cu taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor facturi fiscale, precum şi neplata redevenţei miniere aferente produselor de balastieră de către Sc. J. S.R.L.”.

Taxa pe valoarea adăugată colectată consemnată în facturile fiscale emise către clienţii Sc A. S.R.L. este de 143,146 lei (anexa 5) + 20.558 lei (anexa 6) + 49.379 lei (anexa 7) + 55.185 lei (anexa 8) + 16.955 lei (anexa 9) + 60.201 lei (anexa 11), în total 345.424 lei.

Ca temei de drept indicat de inspecţia fiscală pentru respingerea deducerii taxei pe valoarea adăugată în sumă de 313.5 93 lei s-au indicat: art.145 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 care permite exercitarea dreptului de deducere a taxei la momentul exigibilităţii acesteia; art.134 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 care stipulează că faptul generator al taxei reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei şi art.1341 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 în care se stipulează că faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor.

Aşadar, inspecţia fiscală, considerând că operaţiunile comerciale de achiziţii nu sunt reale, pe cale de consecinţă a considerat că livrările de către furnizorii societăţii nu au avut loc, nu s-a produs faptul generator al taxei, iar taxa pe valoarea adăugată consemnată în facturile emise de aceştia nu a fost exigibilă şi că nu este permisă exercitarea dreptului de deducere.

Pentru achiziţiile de soia consemnate în facturile fiscale emise de Sc F. S.R.L. în valoare de 310.232 lei nu s-a acordat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 58.944 lei pentru motivul că acestea nu ar fi reale. Motivarea este cea prezentată la impozitul pe profit, iar temeiul de drept aplicat este cel dat de prevederile art.145 alin. 1, art.134 alin. 1 şi art. 1341 alin. 1 din Legea nr. 571/2003.

A arătat reclamanta că pentru achiziţiile din facturile fiscale emise de Sc G. S.R.L. în valoare totală de 623.896 lei - indicate şi la impozitul pe profit, inspecţia fiscală nu a acordat dreptul de deducere a taxei pentru suma de 135.111 lei pentru motivul că operaţiunile comerciale facturate nu ar fi reale.

Similar celor consemnate pentru achiziţiile de la Sc D. S.R.L. şi pentru livrările ulterioare (facturile fiscale întocmite de Sc A. S.R.L.) s-a menţionat că acestea „nu reflectă operaţiuni reale, ele fiind întocmite doar pentru a genera o provenienţă legală a bunurilor respective agenţilor economici primitori ai facturilor fiscale emise de Sc A. S.R.L., precum şi diminuarea obligaţiei de plată la bugetul de stat cu taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor facturi fiscale”.

A precizat reclamanta că motivarea este cea prezentată la impozitul pe profit, iar temeiul de drept invocat este cel dat de prevederile art.145 alin. 1, art. 134 alin. 1 şi art. 1341 alin. 1 din Legea nr. 571/2003. A susţinut reclamanta că stabilirea din partea inspecţiei fiscale a obligaţiei de plată cu titlu de taxa pe valoarea adăugată în sumă de 507.648 lei nu este legală pentru următoarele motive: cele trei componente de taxă (313.593 lei; 58.944 lei şi 135.111 lei) reprezintă taxa deductibilă din facturile de achiziţii iar respingerea dreptului de deducere a acesteia, a fost dispusă pe considerentul că operaţiunile comerciale nu ar fi reale, adică nu au avut loc livrările (nu a intervenit faptul generator şi taxa nu a devenit exigibilă). A precizat reclamanta că pentru a demonstra că stabilirea obligaţiilor de plată nu este corectă şi nici legală se va folosi în principal de acelaşi temei de drept invocat de inspecţia fiscală. S-a avut în vedere faptul că în cea mai mare parte bunurile înregistrate ca achiziţionate au făcut obiectul livrărilor ulterioare pe care le-am indicat anterior.

Raţionamentul este simplu: dacă achiziţiile nu au fost reale, este evident că nici operaţiunile de livrări ulterioare nu pot fi acceptate ca reale, astfel că nici pentru taxa colectată din facturile de livrare nu a intervenit faptul generator şi nu a avut loc exigibilitatea acesteia.

Cum potrivit prevederilor cuprinse la art. 134 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 „exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată”, neintervenind faptul generator pentru taxa consemnată în facturile de livrare întocmite de Sc A. S.R.L., nici taxa colectată nu a devenit exigibilă, iar pe cale de consecinţă nici organul fiscal nu a avut dreptul de a pretinde plata acesteia către buget. Cum Sc A. S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă şi cea fiscală această taxa colectată, a cuprins-o în deconturile de TVA, instrumentarea corectă a situaţiei în fapt obliga inspecţia fiscală să fi corectat în minus şi taxa colectată.

A solicitat a se observa că însăşi inspecţia fiscală la paginile 30 şi 33 din raportul de inspecţie fiscală a precizat că facturile de livrare întocmite de Sc A. S.R.L. au avut rolul de a diminua obligaţiile de plată ale beneficiarilor unităţii privind taxa aferentă.

A susţinut reclamanta că validarea raţionamentului inspecţiei fiscale care constă în respingerea dreptului de deducere a taxei la Sc A. S.R.L. pentru motivul că achiziţiile nu ar fi reale cu menţinerea taxei colectate aferentă facturilor de livrare a bunurilor înregistrate în prealabil ca achiziţionate, cu respingerea dreptului de deducere la beneficiarii Sc A. S.R.L. pentru că circuitul economic iniţiat de furnizorii Sc A. S.R.L. până la beneficiarii finali nu este real, are semnificaţia unei duble perceperi a taxei, cu nerespectarea principiului neutralităţii taxei consacrat atât de Directiva 2006/112 CEE cât şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

 A arătat reclamanta că în privinţa taxei deductibile în sumă de 58.944 lei aferentă achiziţiilor de soia de la Sc F. S.R.L. respingerea dreptului de deducere a avut loc tot pe considerentul că operaţiunile comerciale nu ar fi reale, iar presupusa fictivitate a acestor operaţiuni a fost stabilită de inspecţia fiscală doar în baza explicaţiilor furnizate Gărzii Financiare precum cantitatea de 477.280 kg soia „a fost achiziţionată din depozitul Sc F. S.R.L. direct de Sc D. S.R.L., cu mijloacele de transport ale producătorului (auto BT-02-...) ”.

În opinia reclamantei această motivare este neconvingătoare şi în contradicţie cu prevederile art. 128 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 care precizează că „în cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului chiar dacă bunul este transportat direct beneficiarului final.”; că în baza acestei reglementări, respingerea dreptului de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 58.944 lei ar fi fost corectă dacă Sc A. S.R.L. nu ar fi întocmit facturile de livrare către Sc D. S.R.L. şi nu ar fi colectat taxa aferentă.

Cum pentru facturile fiscale întocmite pentru Sc D. S.R.L. societatea a colectat taxa pe valoarea adăugată sumă de 60.200,90 lei (anexa 11) această taxa colectată a fost declarată prin decontul de T.V.A., şi nu a fost înlăturată de inspecţia fiscală, respingerea dreptului de deducere pentru 58.944 lei pentru motivul că tranzacţiile nu ar fi reale nu este - în opinia reclamantei - nici corectă şi nici legală.

Din punct de vedere procedural fiscal, pentru ambele categorii de obligaţii, inspecţia fiscală a invocat prevederile art. 6 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în sensul că „organul fiscal este în drept să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză”, numai că, pentru cauza dedusă judecării, prin stabilirea cheltuielilor funcţie de achiziţiile înregistrate, prin omisiunea de a corecta şi veniturile înregistrate prin întocmirea de facturi de livrare pentru bunuri care nu au existat, şi prin omisiunea de a corecta în minus şi taxa pe valoarea adăugată colectată, aprecierile nu au fost corecte, starea de fapt fiscală nu a fost complet analizată, constatările au fost incomplete, iar soluţia adoptată nu este cea prevăzută de lege.

A precizat reclamanta că în privinţa accesoriilor aferente diferenţelor de obligaţii principale stabilite, înţelege să se folosească de prevederile art. 47 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în sensul că „Anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu irevocabil, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea ori modificarea atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate ori desfiinţate, cât şi a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate sau desfiinţate, chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare. În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului, va emite un nou act administrativ fiscal, prin care va desfiinţa sau modifica în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente.”

A susţinut reclamanta că în ce priveşte faptul că Sc D. S.R.L. nu a depus la oficiul Registrului Comerţului bilanţul contabil al societăţii pe perioada în care a funcţionat, iar la controlul efectuat de Garda Financiară, agentul economic a refuzat prezentarea actelor de evidenţă contabilă, acest aspect nu poate fi reţinut în sarcina societăţii, întrucât Codul fiscal nu instituie în sarcina societăţii reclamante obligaţia de a verifica modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor fiscale ale partenerilor contractuali.

Nelegal – în opinia reclamantei - au reţinut pârâtele că facturile fiscale prin care s-a aprovizionat cu cantitatea de 28.900 kg caş de vacă de la Sc E. S.R.L., nu reflectă operaţiuni reale întrucât lipsesc documentele sanitare de însoţire a produselor alimentare, prevăzute de dispoziţiile art. 16 şi art. 31 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, nesocotind prevederile art. 14 alin. 3 din Codul de procedură fiscală - Legea nr. 207/2015 conform cărora „organul fiscal stabileşte tratamentul fiscal al unei operaţii având în vedere doar prevederile legislaţiei fiscale, tratamentul fiscal nefiind influenţat de faptul că operaţiunea respectivă îndeplineşte sau nu cerinţele altor prevederi legale.”

A susţinut reclamanta că nu îi este imputabil nici faptul că Sc E. S.R.L. nu a declarat ca livrări achiziţiile din trimestrul I 2009 în valoare de 494.238 lei declarate de ea, întrucât nu are obligaţia legală de a verifica modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor fiscale ale partenerilor contractuali. A precizat reclamanta că în ce priveşte plata în numerar a unor facturi către furnizori, pârâtele nu au examinat apărările sale că a achitat în numerar contravaloarea facturilor cu valoarea maximă de 5000 lei, iar facturile a căror valoare depăşeau suma de 5000 lei au fost achitate prin operaţiuni bancare, conform reglementărilor legale în materie. Referitor la facturile fiscale, contrar celor reţinute de organul de inspecţie fiscală, acestea întrunesc condiţiile de fond şi de formă prevăzute de Codul fiscal în vigoare la data emiterii lor, iar pretinsele neregularităţi sunt nereguli de natură formală care nu dovedesc nerealitatea tranzacţiilor.

În drept, reclamanta şi-a motivat contestaţia pe dispoziţiile art. 268 Cod procedură fiscală, pct. 12 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, art. 134 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Directiva 2006/112 CEE, art. 128 alin. 6 din Legea nr. 571/2003, art. 47 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prin întâmpinarea depusă la 17 aprilie 2018, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice C. a solicitat respingerea contestaţiei formulate ca neîntemeiată şi menţinerea actelor administrative contestate ca fiind temeinice şi legale.

În susţinerea acestui punct de vedere pârâta a arătat că organele de inspecţie fiscală au făcut următoarele precizări: petenta a înregistrat în perioada supusă inspecţiei fiscale cheltuieli nedeductibile fiscal ce au generat în sarcina sa un impozit pe profit în sumă de 396.003 lei şi o TVA de plată în sumă de 507.648 lei, sume stabilite suplimentar de organele de control, ca urmare a faptului că petenta a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli aferente unor facturi fiscale de achiziţii de bunuri ce nu reflectă operaţiuni reale.

Astfel, organele de inspecţie fiscală au stabilit că în această categorie se înscriu facturile emise de următoarele firme: Sc D. S.R.L., facturile respective având ca obiect comercializarea unor bunuri diverse, respectiv: balast, produse de balastieră, plasă sudată, îngrăşăminte, piese auto, etc. Aceste facturi au fost emise şi înregistrate în contabilitate de petentă în anii 2008 şi 2009 iar bunurile au fost refacturate de S.C. A. S.R.L. în aceeaşi perioadă, către alţi agenţi economici de pe raza judeţului C.; S.C. F. S.R.L., facturile emise au avut ca obiect comercializarea unei cantităţi de 477.280 kg soia boabe, ce a fost livrată către Sc D. S.R.L. în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009; S.C. E. S.R.L., facturile respective au avut ca obiect comercializarea unor bunuri cum ar fi: îngrăşăminte, caş de vacă, mobilier, etc. Aceste bunuri au fost refacturate de contestatoare către alţi agenţi economici de pe raza judeţului C. Sc G. S.R.L., facturile respective au avut ca obiect comercializarea unor bunuri diverse, respectiv: utilaje, bazine inox, arzător profite metalice. Aceste bunuri au fost refacturate de petenta către diverşi agenţi economici.

 Din analiza tranzacţiilor comerciale desfăşurate de Sc A. S.R.L. cu societăţile anterior prezentate rezultă aspecte care dovedesc faptul că facturile fiscale emise de acestea nu reflectă operaţiuni reale, ele fiind întocmite doar pentru a genera o provenienţă legală a bunurilor respective pentru agenţii economici primitori ai facturilor fiscale emise de contestatoare, diminuarea obligaţiei de plată la bugetul de stat cu taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor facturi fiscale, precum şi neplata redevenţei miniere aferente produselor de balastieră.

Organele de inspecţie fiscală şi-au justificat constatările privind faptul că operaţiunile comerciale prezentate mai sus nu sunt reale cu următoarele argumente: facturile fiscale emise de către Sc D. S.R.L. şi Sc E. S.R.L. nu conţin datele cu privire la adresa beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. 155, alin. 5, lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Din analiza documentelor primare puse la dispoziţie de societate (facturi, Note de intrare recepţie) şi din informaţiile din evidenţa contabilă nu rezultă date certe cu privire la transportul produselor comercializate (nu se menţionează mijlocul de transport pe facturi şi pe Notele de intrare recepţie şi nu rezultă locul unde vor fi expediate produsele).

Organele de inspecţie fiscală au mai menţionat faptul că facturile fiscale emise de S.C. D. S.R.L. pentru petentă, ce reprezintă contravaloarea totală a 23.630 mc produse de balastieră, au înscrise fiecare cantităţi de până la 1.700 mc, în condiţiile în care se cunoaşte faptul că un mijloc de transport auto poate transporta o cantitate maximă de 15 mc de produse. Rezultă că transportul materialelor de construcţii înscrise pe fiecare factură se putea efectua cu 20 până la 164 mijloace de transport auto. Aceasta presupune întocmirea de documente individuale de însoţire a fiecărui transport, iar societatea nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală aceste documente (avizele de însoţire a mărfii) care trebuiau menţionate în facturile respective, obligaţie prevăzută de prevederile art. 155, alin. 5, lit. o) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

A susţinut intimata că faptul că tranzacţiile cu produse de balastieră nu sunt reale rezultă şi din constatarea că S.C. D. S.R.L., de la înfiinţare şi până la radiere, nu a depus la Oficiul Registrului Comerţului bilanţul contabil al societăţii pe perioada în care a funcţionat, iar la controlul efectuat de Garda Financiară agentul economic a refuzat prezentarea actelor de evidenţă contabilă. Ca urmare, organul de control a fost determinat să întocmească pe numele acestei societăţi sesizare penală.

De asemenea, organele de inspecţie fiscală au constatat că facturile fiscale prin care contestatoarea s-a aprovizionat cu cantitatea de 28.900 kg caş de vacă de la Sc E. S.R.L. nu reflectă operaţiuni comerciale reale. Această constatare este susţinută de lipsa documentelor sanitare de însoţire a produselor alimentare prevăzute de dispoziţiile art. 16 şi art. 31 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Caşul de vacă a fost vândut ulterior de petentă către o societate producătoare de produse lactate, respectiv Sc H. S.R.L. Garda Financiară - Secţia C. a efectuat în data de 05.10.2010 un control la această societate. Din nota de constatare încheiată, înregistrată la organul de control sub nr. 0101915/05.10.2010, rezultă că în evidenţa cumpărătorului nu au fost găsite documente referitoare la conformitate, care să ateste originea şi calitatea produselor alimentare (avize sanitar-veterinare care să ateste că produsul, respectiv caşul de vacă, îndeplineşte condiţiile sanitar-veterinare cerute de legea specială din domeniu). Constatarea organelor de control cu privire la nerealitatea acestei operaţiuni este susţinută şi de lipsa elementelor de individualizare a cantităţilor facturate, respectiv nr. mijloc de transport, aviz de însoţire a mărfii.

 A precizat pârâta că în susţinerea celor menţionate mai sus organele de inspecţie fiscală au avut în vedere şi că societatea furnizoare S.C. E. S.R.L nu are angajat nici un salariat, nu dispune de active specifice (centre de colectare lapte declarate la Oficiul Registrului Comerţului şi la autorităţile sanitar-veterinare teritoriale, achizitori plătiţi, mijloc de transport autorizat sanitar-veterinar, clădiri, etc.) iar pe segmentul de profil - comerţ cu produse prelucrate din lapte de vacă nu este cunoscut ca având această activitate. De asemenea, consultând aplicaţiile specifice ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rezultă că achiziţiile din trimestrul I 2009 în valoare de 494.238 lei declarate de contestatoare nu au fost declarate ca livrări de Sc E. S.R.L.

Mai mult, organele de inspecţie fiscală au constatat, din analiza fişelor contului 401 „Furnizori” întocmite pentru partenerii Sc D. S.R.L. şi Sc E. S.R.L., că aproape zilnic erau achitate către partenerii din localitate sume până la plafonul de 5.000 lei, deşi disponibilităţile în numerar ale agentului economic nu permiteau acest lucru. Documentele prin care numerarul necesar achitării partenerilor era pus la dispoziţia petentei erau dispoziţiile de încasare, reprezentând aport în numerar de la asociatul firmei, documente care nu sunt semnate de cel în drept, respectiv administratorul şi asociatul unic al societăţii, domnul B.

Referitor la operaţiunile comerciale derulate în baza facturilor emise pentru contestatoare de către Sc F. S.R.L., facturi ce au avut ca obiect achiziţia de soia, marfă refacturată ulterior către Sc D. S.R.L., organele de inspecţie fiscală au precizat că acestea nu sunt reale, fapt susţinut şi de afirmaţia făcută în scris de administratorul Sc A. S.R.L, domnul B., care a declarat în data de 28.09.2010 organelor de control ale Gărzii Financiare – Secţia C., referitor la cantitatea de 477.280 kg soia boabe cumpărată şi livrată în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, că aceasta a fost achiziţionată din depozitul Sc F. S.R.L. direct de Sc D. S.R.L., cu mijloacele de transport ale acestuia.

Acest fapt este contrazis şi de informaţiile din conţinutul facturilor fiscale emise de Sc. F. S.R.L. către contestatoare, unde pentru transportul mărfii este menţionat mijlocul de transport auto cu nr. de înmatriculare BT-03-..., mijloc de transport ce se află în proprietatea Sc F. S.R.L.

De asemenea, din analiza tranzacţiilor comerciale desfăşurate de petentă cu Sc G. S.R.L., organele de inspecţie fiscală au constatat că facturile fiscale de achiziţii emise de această societate nu conţin datele cu privire la adresa beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. 155, alin. 5, lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar din analiza documentelor primare (facturi, Note de intrare recepţie) şi din evidenţa contabilă nu rezultă date certe cu privire la transportul produselor ( nu se menţionează mijlocul de transport pe facturi şi pe Notele de intrare recepţie nu se menţionează locul de expediere a produselor).

Totodată, faptul că documentele emise pe numele contestatoarei de către Sc G. S.R.L. laşi reflectă relaţii comerciale nereale rezultă şi din comportamentul fiscal neadecvat al furnizorului, aşa după cum reiese şi din Procesul Verbal nr. 18924/19.09.2012, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice C.- Activitatea de Inspecţie Fiscală sub nr. IV/2787/24.10.2012, în care se menţionează: „din verificarea persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA incluse în Declaraţiile D394 s-a constatat că în lista achiziţiilor de bunuri şi servicii efectuate pe teritoriul naţional sunt persoane impozabile, care fie erau declarate inactive la data efectuării tranzacţiilor, fie au fost declarate ulterior inactive sau radiate”. De asemenea, se menţionează că Sc G. S.R.L. a acţionat în desfăşurarea tranzacţiilor economice adoptând un comportament specific firmelor fantomă (care nu funcţionau la sediul social declarat, nu au depus la organele fiscale declaraţiile de TVA, etc.).

Având în vedere argumentele expuse organele de inspecţie fiscală au stabilit că în situaţia de fapt nu pot lua în considerare operaţiunile comerciale derulate cu furnizorii enumeraţi anterior, acestea nefiind reale, iar simpla existenţă a facturilor emise de aceştia nu conferă contestatoarei dreptul de înregistrare pe cheltuieli deductibile (la descărcarea din gestiune) a contravalorii bunurilor achiziţionate de la aceştia şi revândute ulterior către alţi beneficiari şi nici dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor efectuate de către Sc. A. S.R.L de la firmele precizate anterior, respectiv Sc D. S.R.L., Sc E. S.R.L., Sc F. S.R.L. şi Sc G. S.R.L..

Concluzionând, organele de inspecţie fiscală au stabilit ca urmare a efectuării controlului, având în vedere şi sumele declarate şi achitate de petentă în perioada supusă inspecţiei fiscale, un impozit pe profit suplimentar în sumă totală de 396.003 lei (din care 128.540 lei pentru anul 2008, 248.964 lei pentru anul 2009 şi 18.499 lei pentru anul 2010) şi obligaţii accesorii aferente acestuia în sumă de 401.497 lei, calculate pe perioada 25.04.2008-20.06.2013. Totodată, au stabilit că pentru aceste operaţiuni contestatoarea nu poate să i exercite dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă totală de 507.648 lei, din care 221.085 lei TVA aferentă facturilor emise de Sc D. S.R.L., 92.508 lei TVA aferentă facturilor emise de Sc E. S.R.L., 58.944 lei TVA aferentă facturilor emise de Sc F. S.R.L. şi 135.111 lei aferentă facturilor emise de Sc G. S.R.L., pentru taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar, organele de inspecţie fiscală pe perioada 25.02.2008- 20.06.2013.

A precizat intimata că prevederile legale în baza cărora organele de inspecţie fiscală au stabilit obligaţiile fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. sunt: art. 21, alin. 4, lit. f), art. 11, alin. 1, art. 155, alin.5, lit. e) şi lit. o), art. 145, alin. 1, art. 134, alin. 1 şi art. 1341, alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi Decizia nr. V/15.01.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 732/30.10.2007.

Referitor la suma de 1.799.397 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 396.003 lei aferent anilor 2008-2012 şi accesoriile aferente acestuia în sumă 401.497 lei, calculate pentru perioada 25.04.2008-20.06.2013. TVA în sumă de 507.648 lei, pârâta a făcut următoarele precizări:

Infracţiunile menţionate de organele de inspecţie fiscală în sesizarea penală transmisă organelor de cercetare penală sunt: infracţiunea prevăzută de art. 9, alin. 1, lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, precum şi evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea unor operaţiuni fictive; infracţiunile prevăzute de art. 6 şi art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, referitor la faptul că orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează într-un document justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, angajând implicit răspunderea persoanelor care l-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi faptul că efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte având drept consecinţă denaturarea veniturilor şi cheltuielilor constituie infracţiunea de fals intelectual; infracţiunea prevăzută de art. 29, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora; infracţiunile prevăzute de art. 322 şi art. 326 din Codul penal.

Totodată, în cuprinsul plângerii penale nr. I/16994/03.07.2013, organele de inspecţie fiscală au menţionat: „Prezenta completează sesizarea penală nr. 800182/19.01.2011 făcută de Garda Financiară – Secţia C.”

Ca urmare, organul de soluţionare competent, prin adresa înregistrată la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice sub nr. DR/41583/13.09.2013, a solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean C. - Serviciul de Investigare a Fraudelor, să comunice care este stadiul cercetărilor în dosarul penal nr. 226/P/2011, deschis ca urmare a Sesizării penale nr. 800182/19.01.2011 făcută de Garda Financiară - Secţia C.

Cu adresa nr. 86382/D.S. din 18.10.2013, înregistrată la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice sub nr. DR/45287/24.10.2013, Inspectoratul de Poliţie Judeţean C. - Serviciul de Investigare a Fraudelor a comunicat : „Dosarul nr. 226/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost conexat la dosarul penal 112/P/2011 şi se află în curs de cercetare la I.P.J Serviciul de Investigare a Fraudelor, în cauză fiind începută urmărirea penală.”

De asemenea, prin adresa înregistrată la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice sub nr. DR/41583/13.09.2013, organul de soluţionare a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani să comunice care este stadiul cercetărilor iniţiate ca urmare a Plângerii penale nr. I/16994/03.07.2013, formulată de organele de inspecţie fiscală împotriva administratorului Sc A. S.R.L., domnul B., şi să transmită rezoluţia motivată pronunţată în rezolvarea cauzei penale, dacă este cazul. Neprimind răspuns în timp util la această solicitare, organul de soluţionare a revenit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu adresa înregistrată la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice sub nr.DR/48796/02.12.2013.

Urmare acestor demersuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a comunicat organului de soluţionare, prin adresa nr. 112/P/2011 din data de 09.12.2013, înregistrată la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice sub nr. DR/49879/12.12.2013 următoarele: „...sesizarea nr. 16994/03.07.2013 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani, privind pe B. , a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani la nr. 251/P/2013.

Prin Ordonanţa nr. 251/P/2013, din 22 iulie 2013, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, s-a dispus conexarea dosarului nr. 251/P/2013 la dosarul nr. 112/P/2011.

S-a menţionat că dosarul nr. 112/P/2011, privind pe învinuitul B. ş.a., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. 1 lit.) c din Legea nr. 241/2005 ş.a., se află în lucru la Inspectoratul de Poliţie Judeţean - Serviciul de Investigare a Fraudelor.”

Prin Decizia nr. DRc 7146/27.01.2014, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, prin Serviciul Soluţionare Contestaţii, a dispus soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei formulate de societate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F-244/25.06.2013 până la soluţionarea laturii penale, cu privire la suma de 1.799.397 lei, reprezentând: 396.003 lei- impozit pe profit, 401.497 lei - dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, 507.648 lei- taxa pe valoarea adăugată, 494.249 lei - dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.

Sc A. S.R.L. prin administrator B., prin adresa înregistrată la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice sub nr. 18480/08.05.2017, a solicitat reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate aceasta, întrucât motivele care au impus suspendarea soluţionării au încetat.

Prin Ordonanţa de clasare din data de 04.01.2016 dată în dosarul nr. 112/P/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus clasarea cauzei privind pe inculpatul B., administrator al Sc A. S.R.L., pentru infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 5 alin. 1 Cod penal (Legea nr. 286/2009), art. 291 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 5 alin. 1 Cod penal (Legea nr. 286/2009) şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ-amendă în sumă 1.000 lei. S-a dispus de asemenea în temeiul art. 275 alin.5 din Codul de procedură penală, raportat la art. 275 alin. 1 pct. 1 lit. c) Cod procedură penală şi că, cheltuielile judiciare în sumă de 180 lei vor fi suportate de către inculpatul B.

În drept, s-a arătat că în cauză cu privire la impozitul pe profit, sunt aplicabile prevederile: art. 19 alin. 1 şi art. 21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

 A susţinut că din punct de vedere fiscal nu sunt cheltuieli deductibile acele cheltuieli înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, emis conform legii. S-a precizat că nu sunt cheltuieli deductibile acele cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune. Pentru a justifica cheltuielile trebuie ca acel contribuabil să deţină o serie de documente justificative prin care să demonstreze că acele achiziţii s-au efectuat în realitate.

Din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că societatea a dedus cheltuieli cu achiziţia de bunuri pentru care nu a putut face dovada realităţii acestora şi a necesităţii efectuării achiziţiilor în interesul firmei. Aşa după cum rezultă din prevederile legale invocate, pentru a putea deduce cheltuielile cu serviciile este necesar să se facă dovada cu documente a necesităţii şi realităţii acestora.

Intimata a inserat prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991 cu modificările şi completările ulterioare şi extras din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/29.10. 2009.

Intimata a susţinut că din punctul de vedere al TVA, sunt aplicabile prevederile art. 145 alin. (2) şi art. 1251 alin. (2) pct. 29 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi din care rezultă că o persoană impozabilă are dreptul la deducerea TVA aferentă achiziţiilor, numai în situaţia în care acestea sunt utilizate în folosul operaţiunilor taxabile ale firmei.

Prin taxă deductibilă se înţelege suma totală a taxei datorate sau achitate de către o persoană impozabilă pentru achiziţiile efectuate. În opinia intimatei pentru a avea dreptul la deducerea TVA, este necesar ca achiziţiile /operaţiunile să fie reale şi efectuate în folosul activităţii firmei. În ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a dreptului de deducere a TVA, acestea sunt prevăzute la art. 146 alin. 1 lit. a) şi art. 155 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi ale pct.46 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. 2 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referitor la posibilitatea deducerii taxei pe valoarea adăugată în cazul în care documentele justificative cuprind menţiuni incomplete, inexacte sau care nu corespund realităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, privind recursul în interesul legii, în sensul de a stabili că TVA nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative cuprind menţiuni incomplete sau care nu corespund realităţii a decis că „taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă […].”

A precizat intimata că societatea a dedus cheltuieli şi TVA fără a deţine documente justificative şi fără a demonstra că achiziţiile sunt reale şi sunt necesare interesului obiectului de activitate desfăşurat. Astfel, facturile fiscale emise de către Sc D. S.R.L. şi Sc E. S.R.L. nu conţin datele cu privire la adresa beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. 155, alin. 5, lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu s-a menţionat mijlocul de transport pe facturi şi pe Notele de intrare recepţie şi nu rezultă locul unde vor fi expediate produsele. Societatea nu a prezentat organelor de control fiscal documentele de însoţire a mărfii pe parcursul transportului (avizele de însoţire a mărfii), având în vedere că s-a facturat o cantitate mare de bunuri care trebuiau transportate în mai multe curse. Furnizorul Sc D. S.R.L. nu şi-a depus bilanţul contabil la Oficiul Registrului Comerţului şi s-a sustras de la efectuarea unui control al Gărzii Financiare, întocmindu-i-se în acest sens sesizare penală, fapt care demonstrează că acesta are un comportament fiscal incorect şi inadecvat.

în ceea ce priveşte achiziţiile de la Sc E. S.R.L., din verificarea efectuată de organele de inspecţie fiscală pe circuitul mărfii (cantitatea de 28.900 kg caş de vacă) s-a constatat că nu există documente de conformitate, care să ateste originea şi calitatea produselor alimentare (avize sanitar-veterinare care să ateste că produsul, respectiv caşul de vacă, îndeplineşte condiţiile sanitar-veterinare cerute de legea specială din domeniu). Constatarea organelor de control cu privire la nerealitatea acestei operaţiuni a fost susţinută şi de lipsa elementelor de individualizare a cantităţilor facturate, respectiv nr. mijloc de transport, aviz de însoţire a mărfii. Mai mult, acest furnizor nu are angajat nici un salariat, nu dispune de active specifice (centre de colectare lapte declarate la Oficiul Registrului Comerţului şi la autorităţile sanitar-veterinare teritoriale, achizitori plătiţi, mijloc de transport autorizat sanitar-veterinar, clădiri, etc.) iar pe segmentul de profil - comerţ cu produse prelucrate din lapte de vacă nu este cunoscut ca având această activitate.

De asemenea, consultând aplicaţiile specifice ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rezultă că achiziţiile din trimestrul I 2009 în valoare de 494.238 lei declarate de contestatoare nu au fost declarate ca livrări de Sc E. S.R.L.

Mai mult, organele de inspecţie fiscală au constatat, din analiza fişelor contului 401 „Furnizori” întocmite pentru partenerii Sc D. S.R.L. şi Sc E. S.R.L., că aproape zilnic erau achitate către parteneri sume până la plafonul de 5.000 lei, deşi disponibilităţile în numerar ale agentului economic nu permiteau acest lucru. Documentele prin care numerarul necesar achitării partenerilor era pus la dispoziţia petentei erau dispoziţiile de încasare, reprezentând aport în numerar de la asociatul firmei, documente care nu sunt semnate de cel în drept, respectiv administratorul şi asociatul unic al societăţii, domnul B.

Referitor la operaţiunile comerciale derulate în baza facturilor emise pentru contestatoare de către Sc F. S.R.L., facturi ce au avut ca obiect achiziţia de soia, marfă refacturată ulterior către Sc D. S.R.L., s-au constatat o serie de neconcordanţe în afirmaţii în sensul că susţinerea administratorului petentei, domnul B., conform căreia cantitatea de 477.280 kg soia boabe cumpărată şi livrată în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, a fost achiziţionată din depozitul Sc F. S.R.L. direct de Sc D. S.R.L, cu mijloacele de transport ale acestuia din urmă, nu coincide cu informaţiile din conţinutul facturilor fiscale emise de Sc F. S.R.L. către contestatoare, unde pentru transportul mărfii este menţionat mijlocul de transport auto cu nr. de înmatriculare BT-03-..., mijloc de transport ce se află în proprietatea Sc F. S.R.L.

De asemenea, din analiza tranzacţiilor comerciale desfăşurate de petentă cu Sc G. S.R.L., organele de inspecţie fiscală au constatat că facturile fiscale de achiziţii emise de această societate nu conţin datele cu privire la adresa beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. 155, alin. 5, lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar din analiza documentelor primare (facturi, Note de intrare recepţie) şi din evidenţa contabilă nu rezultă date certe cu privire la transportul produselor (nu se menţionează mijlocul de transport pe facturi şi pe Notele de intrare recepţie nu se menţionează locul de expediere a produselor).

Totodată, faptul că documentele emise pe numele contestatoarei de către Sc G. S.R.L. laşi reflectă relaţii comerciale nereale rezultă şi din comportamentul fiscal neadecvat al furnizorului, aşa după cum reiese şi din procesul verbal nr. 18924/19.09.2012, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice C. - Activitatea de Inspecţie Fiscală sub nr. IV/2787/ 24.10.2012, în care se menţionează: „din verificarea persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA incluse în Declaraţiile D 394 s-a constatat că în lista achiziţiilor de bunuri şi servicii efectuate pe teritoriul naţional sunt persoane impozabile, care fie erau declarate inactive la data efectuării tranzacţiilor, fie au fost declarate ulterior inactive sau radiate.” De asemenea, s-a menţionat că Sc G. S.R.L. a acţionat în desfăşurarea tranzacţiilor economice adoptând un comportament specific firmelor fantomă (care nu funcţionau la sediul social declarat, nu au depus la organele fiscale declaraţiile de TVA, etc.

Având vedere cele prezentate s-a reţinut că achiziţiile în cauză nu sunt dovedite cu documente justificative, petenta neputând demonstra realitatea operaţiunilor reflectate în facturile de achiziţie.

Faptul că operaţiunile economice înscrise în facturi nu sunt reale, rezultă şi din Ordonanţa de clasare din data de 04.01.2016 dată în dosarul nr. 112/P/2011 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 112/P/2011, rămasă definitivă prin Ordonanţa de respingere a plângerii din data de 05.02.2016 din dosarul nr. 9/11/2/2016 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reține următoarea situație de fapt și de drept:

Reclamanta Sc A. SRL a făcut obiectul unui control din partea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice C., privind impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, impozit pe veniturile din dividente și contribuții de asigurări sociale și de sănătate, pentru perioada 1.01.2008 – 31.12.2012 pentru impozit pe profit/28.02.2013 pentru celelalte obligații, control finalizat prin Raportul de Inspecție Fiscală din nr. F- 244/25.06.2013 și decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată nr. F-205/25.06.2013.

Potrivit acestei decizii, s-a dispus obligarea contestatoarei la plata sumei de 1.799.397 lei reprezentând 396.003 lei impozit pe profit, 401.497 lei dobânzi și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, 507.648 lei taxă pe valoarea adăugată, 494.249 lei dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.

S-a reținut în decizia de impunere că în perioada relevantă, reclamanta a înregistrat în contabilitate cheltuieli nedeductibile fiscal, aferente unor facturi fiscale de achiziții de bunuri de la societățile Sc D. SRL, Sc F. SRL, Sc E., Sc G. SRL, facturi ce nu reflectă operațiuni reale fiind întocmite pentru a genera o proveniență legală a bunurilor respective pentru agenții economici primitori ai facturilor fiscale emise apoi de contestatoare, diminuarea obligației de plată la bugetul de stat cu taxa pe valoarea adăugată aferentă, față de care se impune un impozit pe profit de 396.003 lei și TVA de plată de 507.648 lei. Astfel, a avut în vedere organul fiscal că:

- facturile fiscale emise de către D. SRL și Sc E. SRL nu conțin date cu privire la adresa beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. 5 lit. e din Legea nr. 571/2003, nu rezultă date certe cu privire la transportul produselor comercializate, facturile privind produse de balastieră au înscrise cantități de până la 1700 mc, în condițiile în care un mijloc de transport nu poate transporta decât 15 mc, ar fi rezultat până la 164 mijloace de transport pentru care însă nu s-au prezentat documente, societatea D. nu a depus bilanț contabil de la înființare și până la radiere,

- facturile fiscale privind caș de vacă de la Sc E. nu sunt reale, necuprinzând, la fel, elementele obligatorii și nefiind însoțite de documente sanitare pentru produse alimentare, prevăzute de art. 16 și 31 din OG nr. 42/2004, iar la societatea la care au fost revândute aceste produse, Sc H. SRL nu au fost identificate la fel documente referitoare la conformitate, care să ateste originea și calitatea produselor alimentare; societatea E. nu are nici un angajat, nu dispune de active specifice, nu este cunoscută cu această activitate pe segmentul de profil – comerț cu produse prelucrate din lapte de vacă;

- către ambele societăți reclamanta achita aproape zilnic sume până în plafonul de 5.000 lei, deși disponibilitățile în numerar ale acesteia nu permiteau acest lucru, prin dispoziții de încasare, respectiv aport în numerar de la asociatul firmei, B. ;

- facturile emise de către Sc F. SRL privind achiziționarea de către reclamantă a cantității de soia de 477.280 kg, revândută apoi de către reclamantă către Sc D. SRL, nu pot fi reale, întrucât administratorul B. a declarat la 28.09.2010 că achiziția a aparținut direct Sc D. SRL și s-a făcut cu mijloacele de transport ale acesteia;

 - facturile fiscale emise de Sc G. SRL nu conțin de asemenea date privind adresa beneficiarului și realizarea transportului, iar acest furnizor are un comportament în desfășurarea tranzacțiilor economice specific firmelor fantomă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație administrativă, prin decizia nr. DRc 7146/27.01.2014, dispunându-se suspendarea soluționării contestației până la soluționarea acțiunii penale formulate în dosar penal nr. 112/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Prin decizia nr. 5693/7.09.2017, după reluarea soluționării contestației, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a acesteia, împotriva acesteia din urmă reclamanta formulând prezenta contestaţie, solicitând anularea acesteia şi a deciziei de impunere.

În analiza legalităţii celor două acte administrativ fiscale, instanţa reţine în primul rând că, faptele despre a căror nelegalitate este vorba în prezenta cauză, au fost obiect al cercetării penale în dosar nr. .../P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, privind pe administratorul și asociat unic al societății reclamante, B., pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, art. 5 alin. 1 C.pen., art. 291 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 5 alin. 1. Cauza penală a fost soluționată prin Ordonanța din 4.01.2016 prin care s-a dispus clasarea cauzei și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ – amendă în sumă de 1000 lei. Ordonanța a fost menținută prin Ordonanța de respingere a plângerii din data de 5.02.2016 din dosar ../II/2/2016, împotriva acesteia din urmă nefiind formulată plângere la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Botoșani.

S-a reținut în ordonanța de clasare că operațiunile comerciale efectuate de Sc A. SRL în perioada relevantă, cu societățile comerciale precizate anterior, a înlesnit acestora din urmă să înregistreze în contabilitate facturi fiscale fără să aibă la bază operațiuni reale și să disimuleze adevărata proveniență a proprietății bunurilor, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.

S-a reținut totodată că în sarcina inculpatului prin societatea Sc A. SRL nu poate fi reținut întreg prejudiciul astfel cum a fost indicat de către Administrația Finanțelor Publice C., întrucât aceasta ar însemna a se exonera de răspundere ceilalți participanți la activitatea infracțională, prejudiciul reținut în sarcina inculpatului fiind de 15.946 lei.

În acest sens, în cursul urmării penale s-a efectuat o expertiză fiscală care a concluzionat (fila 13 vol. IV) că Sc A. SRL a înregistrat în perioada 4.04.2008 – 14.12.2010 intrări în gestiune nereale (prin majorarea stocurilor de mărfuri, obiecte de inventar, materiale, mijloace fixe), respectiv prin 206 facturi fiscale emise de Sc D. SRL, SC F. SRL, Sc E. SR și SC G. SRL, în valoare totală de 2.655.554,48 lei pentru care a dedus TVA de 506.638,57 lei, însă o mare parte din aceste bunuri au fost refacturate către alte 12 societăți. Astfel, se arată în expertiză, SC A. SRL a refacturat bunurile la firmele prezentate (fila 14 vol. IV), cu prețuri mai mari decât preturile de intrare, respectiv valoarea totală a bunurilor refacturate fiind de 2.441.196,68 lei (din care valoarea de intrare a bunurilor refacturate a fost de 2.363.751 lei), a colectat TVA înscrisă în facturi de 469.099,23 lei, ceea ce înseamnă că, legat de bunurile înscrise în cele 206 facturi care au fost refacturate, Sc A. SRL nu a cauzat prejudiciu bugetul consolidat al statului, ci acesta a fost prejudiciat la cei 12 clienți (sau la beneficiarii lor finali).

Arată expertul că, indiferent că operațiunile comerciale consemnate în cele 206 facturi fiscale au fost sau nu reale, prin înregistrarea de venituri urmare a refacturării bunurilor consemnate ca achiziții, respectiv colectarea taxei pe valoare adăugată aferentă acestora, Sc A. SRL nu a creat prejudiciu statului. Or, arată acesta, reîncadrarea operațiunilor comerciale din cele 206 facturi fiscale, respectiv aplicarea art. 11 din Legea nr. 571/2003 de către organele fiscale, nu a acoperit complet fenomenul analizat întrucât s-a avut în vedere doar anularea deductibilității costurilor de achiziție și a taxei pe valoare adăugată aferentă, cu ignorarea veniturilor în contabilitate și a taxei pe valoare colectată generate prin refacturarea către terți a bunurilor consemnate în facturile în cauză.

S-a mai arătat că, deosebit de bunurile refacturate, o altă parte din bunuri, aferente a 10 facturi din cele 206, în valoare de 247.244 lei, au fost efectiv identificate la Sc A. SRL potrivit inventarierii din 11.06.2014, astfel că pentru acestea s-a conchis că nu există prejudiciu întrucât bunurile există în fapt, iar o altă parte, în valoare de 45.560 lei s-au înregistrat pe cheltuieli ca fiind consumate pentru realizarea activității, față de acestea din urmă expertul identificând un prejudiciu constând în TVA și impozit pe profit de 15.946 lei.

Ca urmare, organul de urmărire penală a conchis că prejudiciul cauzat de către inculpatul B. administrator al Sc A. SRL prin înregistrarea în contabilitate a 206 facturi fiscale nereale emise de societățile Sc D. SRL, SC F. SRL, Sc E. SR și SC G. SRL, este de 15.956 lei din care 8.656 lei TVA și 7.290 lei impozit pe profit. S-a reținut de asemeni că inculpatul a achitat în cursul urmării penale prejudiciul, sens în care s-a făcut aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 cu art. 5 alin. Cpen, respectiv aplicarea unei sancțiuni administrative ca urmare a achitării prejudiciului.

Față de cele sus arătate, se reține că în cauză, chestiunea litigioasă referitoare la prejudiciul cauzat prin înregistrarea în contabilitate a facturilor fiscale nereale emise de cele 4 societăți a făcut obiectul anchetei penale, stabilindu-se cu putere de adevăr că acesta este limitat sumei de 15.956 lei. Prin urmare, după reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei, trebuia avută în vedere situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv în cadrul procedurii penale, cu consecinţa reverificării și reevaluării deciziei de impunere emisă.

În acest sens dispune și jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în cauza Lungu contra României că repunerea în cauză a soluţiei adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în cadrul unei alte proceduri judiciare, aduce atingere art. 6 din Convenţie, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul de acces la o instanţă şi să încalce principiul securităţii juridice. De asemenea, s-a arătat că un astfel de considerent este incident nu doar în cazul în care există identitate de părţi şi de obiect, ci în orice situaţie în care procedurile diferite vizează aceeaşi chestiune determinantă pentru soluţionarea acestora (pct. 40 din hotărâre). În consecinţă, s-a arătat că instanţele sunt chemate să asigure, pe lângă respectarea în cauză a principiului autorităţii de lucru judecat, şi respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

De asemeni, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează incidenţa în cauză a principiului ne bis in idem, reglementat de art. 6 din Cpp, prin hotărâre penală definitivă trebuie avut în vedere rezultatul obţinut în urma parcurgerii unei proceduri judiciare ori extrajudiciare, prin care se tranşează asupra fondului cauzei, fie printr-o soluţie de sancţionare penală, civilă, contravenţională, administrativă sau fiscală, fie printr-o soluţie de nesancţionare (spre exemplu, un proces-verbal de sancţionare contravenţională anulat de o instanţă civilă printr-o hotărâre judecătorească), dacă fapta care a dat naştere celor două proceduri este identică.

De asemenea, în analiza acestui principiu, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere şi jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie care a stabilit că pentru a se putea considera că în privinţa unei persoane a fost pronunţată o hotărâre definitivă pentru fapte care îi sunt imputate unei persoane, trebuie ca acţiunea penală să se fi stins în mod definitiv (Hotărârea Turansky, C-491/07), şi că această decizie a fost pronunţată în urma unei aprecieri asupra fondului cauzei (Hotărârea Miraglia, C-469/03), şi pe baza dreptului intern în care această decizie a fost adoptată. În ceea ce priveşte caracterul definitiv al soluţiilor emise de poliţişti/procurori, în cauzele Gozutok (C-187/01) şi Brugge (C-385/01) CJUE a decis că principiul ne bis in idem este aplicabil în cazul în care procurorul a aplicat o sancţiune pecuniară executată de persoana acuzată, iar din cauza Miraglia (C-469/03) se desprinde concluzia aplicării principiului ne bis in idem în cazul deciziei emisă de procuror de neurmărire penală pe aspecte de fond.

Or, în cauză este de reținut că, chestiunea prejudiciului stabilit în cursul urmăririi penale nu a fost una accesorie și fără relevanță în materie penală, și care, deci, nu ar fi fost stabilită în fața autorităților penale cu putere definitivă: ancheta penală a presupus determinarea întinderii exacte a prejudiciului astfel cum s-a arătat anterior, a fondat însăși soluția în materie penală – pentru că, cuantumul și achitarea acestui cuantum de către inculpat în cursul procedurii penale a condus şi a impus pedeapsa în materie/pe latură penală, determinând aplicarea textul legal special prevăzut de art. 10 din Legea nr. 241/2005, de sancționare cu sancțiune administrativă. Astfel că, a conchide altfel în prezenta procedură – în sensul unui cuantum diferit al prejudiciului, ar însemna a contraveni înseși soluției în materie penală, ceea ce nu poate fi acceptat.

Nu este suficientă, în acest sens, apărarea avansată de către pârâtă, și anume că organele de urmărire penală înseși au reținut desfășurarea activității infracționale de evaziune fiscală și spălare a banilor de către societatea reclamantă, și că a prejudiciat bugetul de stat prin înregistrarea în evidența contabilă a facturilor fiscale ce nu aveau la bază operațiuni comerciale reale, iar prin refacturarea acestora a înlesnit partenerilor săi de afaceri să înregistreze în evidența contabilă. Dacă este adevărată, astfel cum s-a arătat, această concluzie, tot astfel se impune și împrejurarea întinderii prejudiciului, care de altfel a fondat soluția în materie penală și care astfel nu mai poate fi pusă în discuție.

Pentru aceste motive, instanţa, reţinând că organele fiscale au procedat la soluţionarea contestaţiei fără observarea celor statuate cu autoritate în materie penală, și că astfel decizia nr. 5693 din 7.09.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice și decizia de impunere nr. F- 244/25.06.2013 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, sunt legale şi temeinice doar în parte, respectiv putându-se menţine doar suma de 15.956 lei din care 8.656 lei TVA și 7.290 lei impozit pe profit, precum și accesorii aferente strict acestora, în temeiul art. 218 Cod procedură fiscală urmează a admite în parte acţiunea, în sensul anulării în parte a deciziei de impunere care va fi menţinută doar cu privire la sumele anterior menționate.

Domenii speta

Spete similare