Anulare act administrativ

Sentinţă civilă **** din 22.02.2017


Dosar nr. ……..

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA A II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. ……

Şedinţa publică de la ……

Completul compus din:

PREŞEDINTE ****

Grefier  ********

Pe rol soluţionarea acţiunii formulată de reclamanta ….., în contradictoriu cu pârâta ……, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, părţile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Tribunalul reţine cauza spre soluţionare.

TRIBUNALUL

Prin cererea formulată la data de  …., pe rolul …., sub nr. ….., reclamanta …… a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta ……, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea deciziei nr. ….. emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă contestaţia cu nr. ….., împotriva certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap nr. ….. şi analizarea dosarului medical privind încadrarea în grad de handicap conform certificatelor medico-psihologice privind necesitatea unui însoţitor permanent.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în luna … a anului …., am fost examinată de către medicul meu curant şi directorul medical, eliberându-i certificatul medical nr. ….. din …., necesar la …..

Din cuprinsul certificatului medical nr. ….. rezultă, diagnosticul de fractură bazicervicală stângă pentru care s-a intervenit chirurgical în data de ….., cât şi celelalte intervenţii chirurgicale şi proteze pe care le are.

Mai arată că în prezent mă deplasez cu ajutorul unui scaun cu rotile şi necesit un însoţitor permanent.

Medicul curant a constatat în baza investigaţiilor medicale cât şi a dosarului medical, starea în care se află, iar în cuprinsul certificatului medical nr. …… a recomandat recuperare medicală intensivă, a mai constatat că se deplaseză cu ajutorul unui scaun cu rotile şi necesit însoţitor permanent.

La data de …., a fost evaluată de Comisia …., unde a prezentat tot dosarul medical până la acea dată, privind încadrarea în gradul de handicap.

Conform analizei efectuate de Comisia ….., aceasta a eliberat în data de ….. certificatul nr. ….. prin care solicitarea a fost respinsă, cu motivarea că nu se încadreă în criteriile medico-psihosociale aprobate prin ordinul …. al ….. şi ordinul nr. ….. al ….

În termenul legal a contestat certificatul nr……. la Comisia ….. la …….

Comisia ….. întrunită în şedinţa din …… a analizat documentele depuse şi i-au respins contestaţia nr. …. din ….. împotriva certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap nr. …. din …. eliberat de Comisia …. …, …., conform deciziei nr. …. din …..

Din motivarea deciziei nr. ….. comisia a respins contestaţia nr. ….. considerând că, nu se încadreză în gradul de handicap, conform cetinţelor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul …...

În  drept au fost invocate dispoziţiile Legii 554/2004; Ordinul …. al …... şi art. 192 Cpr. Civ. art. 193 Cpr. Civ. art 194 Cpr. civ.

Pârâta legal citată, la data de ….., a depus întâmpinare prin intermediul căreia a invocat excepţia necompetenţei materiale, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pe fond arată că, Comisia …. pentru ….. a emis Decizia nr……, conform criteriilor aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului ….. nr. …., pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap.

Conform Hotărârii de Guvern nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex lung şi continuu prin care sunt estimate şi recunoscute particularităţile de dezvoltare, integrare şi incluziune socială a acestora. Procesul presupune colectarea de informaţii cât mai complete şi interpretarea acestora în scopul orientării asupra deciziei şi intervenţiei, stabilindu-se astfel măsura în care afecţiunea medicală generatoare de handicap, respectiv, deficienţa funcţională cauzată de boală afectează viaţa personală (autonomia în plan personal capacitatea de autoservire şi îngrijire) şi integrarea socială a persoanei (autonomia în plan social comunicare, orientare, mobilizare).

Decizia Comisiei …. nr……. a fost emisă în urma evaluării socio-psiho- medicale, în conformitate cu Ordinul nr…… pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, modificat şi completat prin Ordinul …., Cap 4. Funcţiile sistemului cardiovascular, hematologic, imunitar şi respirator, pct. A. Funcţiile sistemului cardiovascular I. Evaluarea gradului de handicap în afectarea funcţiilor inimii şi capitolul 7 - Funcţiile neuro-musculo-scheletice şi ale mişcărilor aferente - pct.l. 1. Evaluarea persoanelor cu afectarea mobilităţii articulaţiilor şi oaselor în vederea încadrării în grad de handicap.

Conform art. 13, alin. (1) litera b) din Ordinul nr….. privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei …….. s-a decis respingerea contestaţiei nr. …., împotriva certificatului nr. ….. emis de către Comisia ….., prin care se stabilea neîncadrarea doamnei …...

Conform Certificatului medical nr. ……, eliberat de către medicul primar ortoped, persoană are diagnosticul de Fractură bazicervicală stângă, CMI, Dislipidemie, HTA, pentru care s-a intervenit chirurgical în data de …… şi s-a practicat reducere şi osteosinteză cu DHS. Se mai afirmă faptul că este purtătoarea unei proteze … cimentată şold drept şi proteză totală de genunchi stâng. Pacienta este diagnosticată cu gonartoză genunchi drept decompensată, pentru care are indicaţie de intervenţie chirurgicală cu proteză totală genunchi. Datorită vârstei şi stării generale alterate riscul anestezico-general este major, astfel se temporizează intervenţia chirurgicală.

Capitolul 7.1.1. din Ordinul nr….., se referă la afecţiuni osteo-articulare congenitale sau contractate precoce (documentele trebuie să releve debutul şi evoluţia afecţiunii, tratamentele de recuperare efectuate etc).Totodată, în acest capitol sunt incluse persoane cu „afecţiuni articulare degenerative primare sau secundare (posttraumatice, postinfectioase sau induse de microcristale) în stadiul sever, la nivelul articulaţiilor şoldului, bilateral, obiectivate imagistic, fără potenţial de recuperare, care determină prin progresia în timp, limitarea mobilităţii până la anchiloze în poziţii vicioase şi care împiedică mobilizarea şi autoîngrijirea, persoana având un grad înalt de dependenţă (fotoliu rulant, imobilizat, fără capacitate de autoservire)” şi care pot fi încadrate în grad de handicap grav, cu sau fără asistent personal.

Mai arată că, diagnosticul …. …… este de Fractură bazicervicală stângă şi nu de afecţiune osteoarticulară bilaterală la nivelul şoldului, fără potenţial de recuperare, iar cea mai veche referire la debutul gonartrozei este un bilet de ieşire din spital, din anul …., la vârsta de ….. de ani, când s-a a fost externată cu diagnosticul de Artropiastie cu proteză totală genunchi stâng cimentată, Gonartroză dr decompensată algic şi funcţional.

De asemenea, pentru afecţiunea cardiovasculară nu sunt prezentate documente care să ateste debutul precoce sau existenţa unei insuficienţe cardiace clinic manifeste.

Conform cap 4.A.1. din Ordinul ……., în situaţia persoanelor cu afectarea funcţiilor inimii încadrarea în grad de handicap se stabileşte în baza următoarelor criterii: în afectarea primară a funcţiei contractile a inimii; în afectarea secundară a funcţiei contractile a inimii din afecţiuni congenitale cianogene sau necianogene operate sau neoperate cu insuficienţa cardiacă cronică clinic manifestată precum şi valvulopatii de etiologie diversă, complicate sau decompensate neoperate sau operate (protezate), contractate precoce, precum şi tulburări de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (purtător de pacemaker).

Se consideră faptul că afectarea funcţională a unei persoane, datorată unei boli care a debutat la naştere, în copilărie, adolescenţă şi până la împlinirea vârstei de ….. de ani, are consecinţe asupra formării şi integrării socioprofesionale, cu repercusiuni asupra participării persoanei în societate cu şanse egale cu ceilalţi.

Specialiştii serviciului de evaluare propun neîncadrare în grad de handicap, propunerea fiind menţinută şi de către comisia de evaluare.

Coroborând toate aceste date, Comisia …… a stabilit că neîncadrarea persoanei într-un grad de handicap de către Comisia ……., a respectat criteriile medico-psihosociale şi a fost emisă decizie de respingere a contestaţiei.

Cu privire la obligarea Comisiei …….. să analizeze dosarul medical privind încadrarea în grad de handicap conform certificatelor medico-psihologice privind necesitatea unui însoţitor permanent precizăm că potrivit art.87 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare: ”încadrarea sau respingerea încadrării în grad şi tip de handicap se atestă prin certificat emis de către comisiile de evaluare. Certificatele emise potrivit prevederilor alin. (4) pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap".

Potrivit art.85 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia st promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare:” încadrarea în grad şi tip de handicap a adulţilor cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare comisie de evaluare.

Comisia ….. este organ de specialitate al consiliului judeţean, după caz, al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu activitate decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad şi tip de handicap şi are următoarea componenţă (...). Potrivit art.87 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare Comisia de evaluare are următoarele atribuţii principale:

a) stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap şi perioada de valabilitate a certificatului, după caz, data ivirii handicapului, orientarea profesională a adultului cu handicap pe baza raportului de evaluare complexă elaborat de serviciul de evaluare complexă;

b) stabileşte măsurile de protecţie a adultului cu handicap, în condiţiile legii;

d) revocă sau înlocuieşte măsura de protecţie stabilită, în condiţiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;

Art.90A1 din actul normativ sus-menţionat prevede că:” în structura Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale funcţionează Comisia Superioară, cu activitate decizională în soluţionarea contestaţiilor la certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap, emise de comisiile de evaluare judeţene sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, iar art.90A2 stipulează că atribuţiile Comisiei Superioare sunt următoarele:

a) asigură coordonarea metodologică şi monitorizarea activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap;

b) soluţionează contestaţiile, formulate în condiţiile prevăzute la art. 87 alin. (5), la certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap, eliberate de comisiile de evaluare, prin admitere sau respingere, şi transmite comisiei judeţene sau locale a sectoarelor municipiului Bucureşti soluţia, pentru punerea ei în aplicare;

c) stabileşte prin decizie reevaluarea persoanelor adulte cu handicap, în următoarele situaţii:

1. ca urmare a recomandărilor cuprinse în documentele întocmite în urma unor acţiuni de control dispuse prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale;

2. ca urmare a autosesizării;

d) stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap, ca urmare a reevaluării dispuse în condiţiile lit. c);

e) participă, la solicitare, în acţiuni de verificare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), Comisia superioară emite decizii după cum urmează:a) de admitere/respingere a contestaţiei; b) de reevaluare, în condiţiile alin. (1) lit. c); c) de încadrare/neîncadrare în grad şi tip de handicap, în urma reevaluării dispuse în condiţiile alin. (1) lit. c).

Referitor la acordarea unui însoţitor permanent solicitat de reclamantă învederam instanţei că potrivit art. 35 din Legea nr 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare numai persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal. Ori reclamanta potrivit certificatului nr. ….. emis de către Comisia ……., nu se încadrează în categoria persoanelor cu handicap.

În susţinere au fost depuse înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. ….. …. a declinat cauza în favoarea …., unde a fost înregistrat sub nr. …..

 S-a încuviinţat reclamantei administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu expertiza medico-legală privitoare la deficienţele ce atrag încadrarea în grad de handicap.

 Prin adresa nr……., Institutul ….. a comunicat că nu poate da curs solicitării instanţei în sensul efectuării expertizei.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantei …… i s-a eliberat  de către …… de către medicul primar ortopedie traumatologie, certificatul medical nr….. – fila …. dosar … - prin care s-a recomandat recuperare medicală intensivă, constatându-se că se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile şi necesit însoţitor permanent.

La data de ……., a fost evaluată de Comisia ……, unde a prezentat tot dosarul medical până la acea dată, privind încadrarea în gradul de handicap.

Comisia ….. a eliberat la data de …… Certificatul de încadrare în grad de handicap nr….. – fila …. dosar ….. - prin care solicitarea a fost respinsă, cu motivarea că nu se încadrează în criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr….. al …... şi Ordinul nr……

Reclamanta a contestat în termen legal certificatul nr….. la Comisia …… la …..

Prin Decizia nr….. din …., Comisia ….. a respins contestaţia nr……. împotriva certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap nr….. din ….. eliberat de Comisia ……, cu motivarea că nu se încadrează în grad de handicap, conform criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul ……. nr….. cu modificările şi completările ulterioare. Cap 4-A-I, Cap-7-I.

În aceste condiţii, reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, pe care instanţa, pentru motivele ce vor fi menţionate o apreciază ca întemeiată.

Analizând atât decizia contestată dar şi certificatul de încadrare în grad de handicap şi celelalte înscrisuri depuse la dosar, instanţa apreciază că soluţionarea contestaţiei s-a făcut în mod superficial, soluţia adoptată de parata Comisia ……., de  respingere a contestaţiei, nefiind susţinută de nici un fel de considerente raportate la situaţia concretă a reclamantei.

Or, potrivit art.13 alin.1 şi 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din 2012, Comisia …… va analiza documentele care au stat la baza încadrării în grad şi tip de handicap, pronunţându-se cu privire la contestaţia formulată prin decizie de admitere sau respingere a contestaţiei, iar decizia … ….. va cuprinde o justificare de specialitate.

Motivarea actului administrativ constituie o condiţie de legalitate internă a actului, ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului şi să permită reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia si nu se poate complini prin considerente expuse în întâmpinare sau alte acte procedurale.

Or, din actul contestat în prezenta cauză nu rezultă că examinarea contestaţiei şi încadrarea în gradul de handicap a avut la bază vreun criteriu obiectiv.

S-a menţionat numai generic în certificat şi decizie conformitatea cu criteriile medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr…… al ….. dar fără a fi făcută vreo referire concretă la situaţia medicală ori socială a reclamantei, deşi prin certificatul medical nr…… emis de Spitalul ….. s-a recomandat recuperare medicală intensivă, constatându-se că se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile şi necesit însoţitor permanent fiind cu atât mai necesară o argumentare a încadrării într-un alt grad de handicap.

 Astfel, instanţa apreciază că menţiunea inserată la capitolul „Justificare/ Motivare” nu poate reprezenta justificarea de specialitate impusă chiar de regulamentul de organizare şi funcţionare a paratei, fiind necesară prezentarea împrejurărilor de fapt raportate la argumentele de specialitate şi la dispoziţiile legale aplicabile, de natură  să susţină soluţia adoptată de comisie  şi  să  răspundă  aspectelor invocate în contestaţie.

În mod evident, o astfel de abordare dă naştere arbitrariului şi face imposibilă exercitarea controlului jurisdicţional asupra dreptului de apreciere al autorităţii, îndeosebi în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.

În lipsa unei minime motivări punctuale concrete, instanţa consideră că, în fapt, reclamanta nu a beneficiat de o analiză legală a contestaţiei adresate paratei.

Nemenţionarea motivelor de fapt şi a temeiului de drept avut în mod efectiv în vedere de .... este de natură a atrage anularea actelor atacate,  pe de o parte, ca urmare a vătămării cauzate reclamantei, care nu are posibilitatea reală de susţine în concret critici împotriva actelor atacate, fiindu-i afectat grav dreptul la apărare, iar pe de altă parte, ca urmare a faptului că instanţa de judecată se află în imposibilitate de a efectua controlul de legalitate şi temeinicie al actelor administrative în discuţie.

Simpla menţiune în cuprinsul  actelor atacate în sensul că reclamanta nu se încadrează în grad de handicap conform criteriilor medico –psihosociale aprobate prin Ordinul ……. nu poate echiva cu o prezentare a situaţiei de fapt, cât timp analiza elementelor care ar conduce la încadrarea reclamantei într-un grad de handicap este una complexă.

Nefiind indicat nici temeiul de drept concret avut în vedere de emitentele actelor contestate, ci doar indicat generic Ordinul …….., instanţa constată că este imposibilă stabilirea elementelor care să permită instanţei efectuarea controlului de legalitate.

Lipsa menţionării acestor elemente echivalează cu o lipsă a motivării actului administrativ, neputându-se identifica din analiza actului administrativ, astfel cum s-a arăta deja, nici situaţia de fapt şi nici normele de drept efectiv incidente, Ordinul ….. reglementând o largă paletă de criterii  medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap.

Or, obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice, fiind necesară justificarea raţiunilor de fapt şi de drept care au stat la baza adoptării lui, iar situaţia de fapt si temeiul de drept incident nu pot fi stabilite prin conjugarea ulterioară a actelor atacate cu susţinerile din întâmpinarea depusă la dosar, fiind necesar ca acestea să se regăsească în însuşi cuprinsul actului contestat, fiind o condiţie de legalitate a acestuia.

Pentru aceste motive, apreciind că decizia contestată a fost emisă în mod nelegal, în conformitate cu disp. art.1, 8 şi 18 din legea nr.554/2004, acţiunea va fi admisă şi se va dispune anularea deciziei nr……  emisă de Comisia ………., obligând pârâta să analizeze dosarului medical al reclamantei privind încadrarea în grad de handicap conform certificatelor medico-psihologice privind necesitatea unui însoţitor permanent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanta …… în contradictoriu cu pârâta  …….

Anulează Decizia nr. …. emisă de …..

Obligă pârâta …… la analizarea dosarului medical al reclamantei privind încadrarea în grad de handicap conform certificatelor medico-psihologice privind necesitatea unui însoţitor permanent.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2017.

PREŞEDINTE,********

GREFIER, *****

Red. M.D.

 Lucrat ........comunicări ...................

Prin decizia civilă nr. ….. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal a fost respins recursul declarat  împotriva sentinţei civile nr. ……. pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.