Anulare decizie pensionare

Sentinţă civilă 1078/2017 din 02.10.2017


Cod operator

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 1078/2017

Şedinţa publică de la 02 Octombrie 2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE DC

Asistent  judiciar EB

Asistent  judiciar OM

Grefier ELB

Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul  IM în contradictoriu cu pârâtele CC din cadrul CNPP şi CJP Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul personal şi asistat de avocat M GH şi consilier juridic CV pentru pârâtă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat că prin compartimentul Registratură s-au depus înscrisurile solicitate  pârâtei prin adresa emisă la data de 04.09.2017, iar reclamantul prin apărătorul ales a depus la dosar procesul verbal nr 17 din 30.08.1990, lista locurilor de munca a categoriilor profesionale care se încadrează în grupa I de muncă  în vederea  pensionării și în grupa a II /a de muncă, după care,

Constatând că părţile nu mai au cereri de formulat şi că nu mai sunt alte incidente de soluţionat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului şi acordă cuvântul parţilor în ordinea şi în condiţiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ..

Reprezentantul convenţional al  reclamantului solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată conform chitanţei depuse la dosar având în vedere că din înscrisurile depuse de pârâtă la dosar rezultă cu certitudine că în perioada 03.08.1981-1 aprilie 2001 reclamantul a lucrat  în procent de 100% în locuri de muncă care se încadrează în  grupa II de muncă.

Consilier juridic CV pentru pârâte solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată pentru motivele arătate prin întâmpinare.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă.

Prin cererea formulată la data de 30.12.2016 şi înregistrată pe rolul IM a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele CJP şi CNP să se dispună anularea Deciziei nr.12255 din 9.09.2016 şi înscrierea sa la pensie pentru limită de vârstă, prin valorificarea perioadelor lucrate în grupa a II-a de muncă, obligarea în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a arătat că prin cererea nr. 39022 din 25.08.2016, a solicitat Casei Teritoriale de Pensii Gorj pensionarea sa pentru limită de vârstă motivat pe faptul că avea vârsta de 59 ani şi 6 luni la data formulării cererii, un stagiu legal de cotizare de 35 ani, 8 luni şi 22 zile, 3 august 1981 - 1.04.2001, fiind încadrat ca subinginer şi şef de secţie la Sucursala Electrocentrale Turceni, lucrând în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de muncă fiind pct. 46 şi 123 anexa 2 la Ordinul 50/1990 cu modificările şi completările ulterioare.

A menţionat că în perioada respectivă a lucrat la secțiile concasare cărbune, lucrând efectiv în locuri grele şi periculoase.

CTM Gj nu a luat în considerare perioada în care a lucrat în grupa a II-a de muncă ca şi perioade de lucru în această grupă şi în consecinţă nu a scăzut 4 ani din vârsta standard de pensionare.

A arătat că a lucrat lucrat 19 ani în grupa a II-a de muncă şi deci îndeplinea condiţiile de pensionare la data de 17.02.2018, iar faptul că trebuia să-i fie valorificate perioadele în care a lucrat în grupa a II-a de muncă rezultă din adeverinţele nr. 7076 din 14.04.2016 şi nr. 18121 din 31.10.2016, emise de SCEO.

Potrivit art. 126 al. 1 din HG 257/2011, adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în gupele I şi/sau a II-a de muncă, se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive.

Adeverinţele invocate în cuprinsul cererii de chemare în decată sunt eliberate după modelul prevăzut de anexa 14, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 125 din HG nr. 257/2011, angajatorii sau orice alţi deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor care le înscriu, în baza documentelor de care dispun în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie invocate de mine şi valorificate de CJP Gorj.

Adeverinţele la care s-a referit susţine reclamantul sunt eliberate în conformitate cu modelul prevăzut în HG 257/2011, în plus, în conformitate cu prevederile art. 1 din HG 1223/1990, personalul care a lucrat în locurile de muncă care se încadrează în grupele I-a şi/sau a II -a de muncă, se încadrează în grupele respective în vederea pensionării pentru întreaga perioadă lucrată efectiv după 18 martie 1969. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă se face de Consiliile de administrație, împreună cu sindicatele libere din unitate, potrivit art. 2 din HG nr. 1223/1990, casele judeţene de pensii neavând atribuţii în acest sens.

Casele judeţene de pensii nu pot cenzura încadrarea în grupele de muncă tăcută de angajator, având în vedere doar obligaţia, fără a-şi depăşi competențele, ca în baza înscrisurilor prezentate de solicitant, să stabilească îndeplinirea sau nu a condițiilor de ieșire la pensie.

Pentru considerentele expuse, s-a solicitat  prezenta contestaţie, anularea deciziei nr. 12255 din 09.09.2016, emisă de CTP Gj şi obligarea pârâtei să valorifice perioada lucrată în grupa a II-a de muncă.

A menţionat că a contestat Decizia nr. 12255 din 9.09.2016 la CNP, în termen legal, dar până la această dată nu a primit răspuns, fapt ce l-a determinat să se adreseze instanţei de judecată.

În dovedirea acţiunii a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică specialitatea protecția muncii, expertiză pentru care a propus ca şi obiective  să se verifice dacă în perioada 3.08.1981 - 1.04.2001 a lucrat în locuri de muncă încadrate în

grupa a II-a de muncă şi procentul de timp în care a lucrat în astfel de locuri.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 al. 4 din Legea 263/2010.

Prin întâmpinarea formulată la data de 08.02.2017 pârâtele au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

S-a susţinut că prin cererea nr. 39022/25.08.2016, petentul a solicitat acordarea pensiei pentru limita de vârsta, iar CJP Gorj a emis decizia de respingere nr.  12255/09.09.2016, motivat de faptul ca nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.55 din Legea nr. 263/2010.

Or, se susține că reclamantul  a depus contestaţia înregistrata sub nr. 44218/27.09.2016 in care se menționează ca nu i-a fost valorificata perioada 01.05.1986-01.04.2001 in grupa a II a de munca.

Urmare reverificarii dosarului de pensionare s-a constatat ca decizia contestata a fost coret si legal emisa in baza prevederilor legale si a documentelor depuse de petent la dosar.

Conform mențiunii de pe decizia contestata nu a fost valorificata grupa de muncă din perioada 01.05.1986-01.04.2001 deoarece prin natura atribuțiunilor de serviciu corespunzătoare funcţiei îndeplinite de sef secţie nu putea desfăşura activitate de cel puţin 70% din programul normal de lucru in aceleași condiţii cu personalul muncitor de baza.

La data de 10.04.2017 reclamantul a formulat cerere adițională la cererea principală prin care a solicitat obligarea CJP Gorj să valorifice perioada 3 august 1981 - 1.04.2001, ca perioadă lucrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.

Din documentele depuse la dosarul de pensionare, respectiv Carnetul de munca şi Adeverinţa nr.7076/14.04.2016, eliberată de SCEO – Suc T, rezultă, fără nici un dubiu, faptul că a desfăşurat activități prevăzute de anexa II la Ordinul nr. 50/1990, pct. 46 şi pct. 123, activități care se încadrează în grupa a II-a de munca în procent de 100%.

Încadrarea activităţii sale în grupa a II-a de muncă este consemnată în carnetul de muncă unde, la poziţia 65 se precizează că în perioada 03.08.1981 - 01.04.2001 a lucrat la locul de muncă prevăzut în pct. 123 din anexa 2 la Ordinul 50/1990.

De asemenea, în Adeverinţa nr. 7076/14.04.2016, eliberată de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA - Sucursala Electrocentrale Turceni, Jud. Gorj, se precizează faptul că în perioada de la 03.08.1981 până la 01.04.2001, având funcţia de subinginer şi şef secţie, a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Proces - verbal nr.17 din 30.08.1990 al Consiliului de Administraţie, iar temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de munca îl reprezintă pct. 46 şi pct. 123 din anexa 2 la Ordinul 50/1990 cu modificările şi completările ulterioare. Aşa cum a precizat angajatorul în documentele emise, a lucrat întregul program de lucru în aceleaşi condiţii cu personalul muncitor de bază, fiind încadrat în procent de 100% în grupa a II-a de muncă, motiv pentru care nu este întemeiată afirmaţia CJP Gorj în sensul că, prin natura funcţiilor îndeplinite, nu putea să desfăşoare activitate cel puţin 70% din programul de lucru în aceleaşi condiţii cu personalul muncitor.

Consideră că nu este justificat refuzul CJP Gj de a valorifica înscrierile din carnetul de muncă şi adeverinţa emisă, cu atât mai mult cu cât angajatorul, în adeverinţa eliberată, a menţionat atât documentul prin care a fost nominalizat în grupă superioară de muncă, respectiv proces-verbal nr. 17/30.08.1990, cât şi faptul că adeverinţa s-a eliberat în baza documentelor verificabile aflate în arhiva societăţii, fiind, astfel, respectate dispoziţiile Legii 263/2010 şi ale HG 257/2011 (anexa 14) în acest sens. Faţă de această situaţie apreciez că CJP Gorj încalcă dispoziţiile art. 125 din Normele de aplicare a Legii nr.263/2010 potrivit căruia: „Angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive, sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, in baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepnirilor de pensie."

Prin neluarea în calcul a perioadei 01.05.1986 - 01.04.2001, ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, CJP Gorj încalcă şi dispoziţiile art. 15 din acelaşi ordin, potrivit căruia dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi a II-a de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, potrivit metodologiei de completare a acestuia.

Faţă de aspectele prezentate, consideră că pot beneficia de dispoziţiile art. 55 din Legea nr 263/2010, conform căruia persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare, au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează...: a) conform tabelului nr. 1, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă.

Având în vedere motivele expuse, a solicitat obligarea pârâtei la valorificarea (recunoaşterea) grupei a II-a de muncă pentru perioada 3.08.1981 - 1.04.2001.

În drept, şi-a întemeiat  cererea adițională pe prevederile art. 204 din C.pr.civilă.

 La data de 04.08.2017 reclamantul IM, a formulat plângere împotriva Hotărârii nr.20057 din Şedinţa din 19.06.2017 emisa de CNP B, , care am primit-o in data de 04.07.2017 ora 16°°.

Apreciez Hotărârea nr.20057 emisa de CC ca fiind nelegala si netemeinica din următoarele motive:

În mod nelegal nu s-a luat in considerare ca si perioada lucrata in grupa a II-a de munca perioada 01.05.1986-01.04.2001 conform Ordin MMOS nr.50/1990 stare de fapt recunoscuta atat in carnetul de munca la poziţia 65, cat si in adeverinţa nr.7076/14.04.2016 emisa de SCEO SUC - SE

Din documentele depuse la dosar, rezulta din decizia nr.307/29.04 1986 ca am fost numit sef secţie Preparare praf cărbune si Concasare etapa a II-a.

 Aceasta secţie având ca activitate prelucrarea cărbunelui (măcinarea) cu ajutorul a 4 sortatori si 4 concasori cu ciocane articulate cu capacitatea de 1200 t/h fiecare si transportul cărbunelui pe circuitele de benzi transportoare la nuncării blocurilor energetice de 330 MW.

Susţine reclamantul că activitatea sa s-a desfăşurat in staţia de concasare si pe circuitele de benzi transportoare şi că permanent s-au efectuat măsurători de către instituţii specializate privind condiţiile de munca din secţie ( pulberi de praf in suspensie, zgomot, vibraţii), acestea fiind încadrate de fiecare data peste limitele admise ceea ce confirma condiţiile grele, periculoase si sporurile aferente.

Aceste valori ale noxelor pot fi cerute prin adresa si confirmate de SE T.

Prin decizia nr.567/04.05.1998 a fost numit prin concurs sef secţie Concasare II  Concasare III la Direcţia Producţie, decizie in care se specifica grupa de munca in care se încadrează, fiind grupa a II a.

În Actul Adiţional la contractual individual de munca 529/05.05.1998 se specifica la punctual VII „Grupa de munca pentru pensionare II", la punctual IV se specifica spor pentru condiţii grele 15%, spor pentru condiţii periculoase 14%. De asemenea se observa ca nu a beneficiat niciodată de indemnizaţie (spor) pentru exercitarea unei funcţii de conducere.

De menţionat ca la SE Turceni - Direcţia Producţie, toate secţiile ( personalul de exploatare) inclusiv şefii de secţii au fost încadraţi in grupa II -a de munca, personal de conducere fiind doar inginerul sef producţie si directorul de producţie.

A menţionat ca a avut colegi şefi de secţii cărora li s-a luat in calcul grupa II-a de munca la CJP Dj ( ex. Codita Nicolae , Hurezeanu Mihai) având aceleaşi înscrisuri in carnetele de munca si adeverinţe.

Din Decizia nr.478/15.04.1999 reiese ca a fost numit sef secţie Concasari fiind încadrat in grupa a II a de munca conform ordin 50/1990 pctl23 Anexa 2.

Din Actul Adiţional nr.529/15.04.1999 la punctul VII reiese grupa de munca de pensionare fiind II, iar la punctual IV reiese sporul pentru condiţii : grele de munca 15% , spor condiţii periculoase 15% si spor conducere 0.

Având in vedere cele expuse de CCC in Hotărârea nr.20057, aceea ca activitatea desfăşurata in funcţia de sef secţie nu poate fi valorificata ca stagiu de cotizare in grupa al II-a de munca potrivit prevederilor de la poz 46,123 din anexa 2 la Ordinul 1V1MOS nr.50/1990, completat cu avizele ulterioare se refera „ întrucât nu se face dovada ca domnul Iorga Mihail si-a desfăşurat activitatea alături de personalul muncitor de baza, procent de 100% " este neîntemeiat aducând următoarele argumente:

Or, susţine reclamantul activitatea sa s-a desfăşurat pe teren începând de la descărcarea cărbunelui din navete, preluarea acestuia de sub estacadele de descărcare, transportul in staţii de concasare, prelucrarea cărbunelui si transportul mai departe la buncarii blocurilor energetic si in stive, cu staţia de emisie - recepţie in mana, tinand legătura cu cele doua camere de comanda, urmărind fluxul tehnologic, punctele de lucru, buna funcţionare a agregatelor, etc.

Având in vedere Legea 172/2016 pentu completarea art. 158 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, consideră că îndeplineşte toate formele legale pentru ca perioada 01.05.1986 - 01.04.2001 sa fie valorificata ca fiind lucrata in grupa a II-a de munca.

Daca ar fi undeva o dreptate ( si s-ar putea dovedi) susţine reclamantul ar trebui să aibă un procent 150% de lucru efectiv in instalaţie, locuind in aceasta perioada (01.05.1986 -01.04.2001) la 1,5 km de Termocentrala in Colonia Turceni si fiind frecvent adus la serviciu si in schimbul II si III de către dispecerul pe centrala atunci când erau probleme in alimentarea blocurilor energetic cu cărbune si păcura, îmbolnăvindu-se si de o boala incurabila ( cancer la colon.

Pentru considerentele expuse s-a solicitat admiterea contestaţiei formulata si anularea  atât decizia nr. 12255/09.09.2016 emisa de CJP Gorj, cat si decizia ( Hotărârea) nr.20057 emisa de CNP, CCC B pe care le apreciază ca nelegale si neîntemeiate si admiterea acţiunii aşa cum a fost formulata, de recunoaștere a perioadei 03.08.1981 - 01.04.2001 ca fiind lucrata in grupa a II-a de munca in procent de 100%.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin  cererea nr. 39022 din 25.08.2016 reclamantul  IM  a solicitat CJP înscrierea la pensie pentru limită de vârstă prin valorificarea perioadelor lucrate în grupa a II-a de muncă. 

 Cererea de pensionare pentru  limită de vârstă i-a fost respinsă reclamantului prin decizia  nr.  12255/09.09.2016  emisă de către Casa Judeţeană de Pensii Gorj  invocându-se faptul că grupa de muncă nu se valorifică deoarece  prin natura atribuţiunilor de serviciu corespunzătoare funcţiilor îndeplinite nu putea desfăşura activitate în procent de cel puţin 70% din programul normal de lucru în aceleaşi condiţii cu personalul muncitor de bază.

Reclamantul a contestat decizia respectivă la CCC din cadrul CNP  contestaţie care i-a fost respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 20057 din 19.06.2017 .

Motivul prezentei contestaţii îl constituie neluarea în considerare de către CJP , a perioadei lucrate în grupa a-II-a de muncă, aşa cum rezultă din adeverinţa cu nr. 7076/14.04.2016  emisă de  Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A.

Raportat la cele de mai sus,instanţa reţine că, potrivit art. 52 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.

 În cazul pensiei pentru limită de vârstă,  persoanele care au realizat  vechime în muncă în grupa a I-a de muncă sau grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, după cum rezultă din prevederile art.158 alin.1 din Legea nr.263/2010.

Prevederile art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 stabilesc că adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

În anexa 14 la Normele metodologice  de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt arătate menţiunile pe care trebuie să le cuprindă adeverinţa ce atestă încadrarea in grupa I sau a II a de muncă, respectiv denumirea societăţii unde si-a desfăşurat activitatea salariatul, meseria/funcția acestuia,  grupa I sau a II-a de muncă in care a fost încadrat, perioada în care a desfăşurat activitate in grupa de munca, procentul încadrării în grupa de munca,  actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii şi ocrotirilor sociale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administraţie şi a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidenţă a intrărilor în subteran etc.), temeiul juridic al încadrării în grupa I sau a II-a de muncă.

 În speţă, instanţa constată că prin adeverinţa nr. 7076/14.04.2016  emisă de  SCEO. s-a adeverit printre altele, faptul că în perioada  03.08.1981- 01.04.2001, reclamantul,  ocupând postul de subinginer şi şef secţie, a fost încadrat în grupa a- II-a de muncă în procent de 100%,  conform procesului verbal nr.17/30.08.1990 al Consiliului de Administraţie din 30.08.1990, temeiul juridic al încadrării în grupa de muncă reprezentându-l pct.46 şi pct.123 anexa II din  Ordinul  nr. 50/1990  cu modificările şi completările ulterioare.

CJP nu a valorificat  adeverinţa mai sus  menţionată,

 motivând că, reclamantul nu putea desfăşura activitate în procent de cel puţin 70% din programul normal de lucru în aceleaşi condiţii cu personalul muncitor de bază iar Comisia Centrala de Contestaţii din cadrul CNP, prin Hotărârea nr. 20057 din 19.06.2017 a avut aceeaşi poziţie cu a pârâtei CJP .

 Tribunalul reţine că, potrivit modelului prevăzut în anexa 14 din HG nr.257/2011  în privinţa nominalizării se va completa actul administrativ emis de unitate, conform ordinului nr.50/1990, fiind enumerate cu titlu exemplificativ(fără a fi însă limitate) următoarele acte: proces verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administraţie şi a sindicatului  privind nominalizarea persoanelor  încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidenţă a intrărilor în subteran etc.

Dispoziţiile  Ordinului nr. 50/1990 pct. 6. prevăd că "nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)".

Conform disp.art.15 din Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale".

 Potrivit art. 1 din decretul nr.92/1976 ";carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedește vechimea în munca, vechimea neîntrerupta în munca, vechimea neîntrerupta în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.

Aşadar, stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și II de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrărilor din Carnetul de Muncă, sau pe baza scriptelor și actelor oficiale existente la angajator. 

În speță, desfășurarea activității în grupa de muncă pe perioada în discuție a fost probată de reclamant așa cum prevăd dispozițiile legale mai sus enunțate atât cu mențiunile din carnetul de muncă seria Be nr. 0410359, poz.65, care atestă desfășurarea de către reclamant  a activității pe  perioada  03.08.1981-01.04.2001 ca fiind lucrată în grupa a II -a de muncă, procent de 100%,  cât și cu adeverința nr. 7076/14.04.2016  emisă de fostul angajator, SCEO.

Prin urmare, cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv copia carnetului de muncă şi adeverinţa emisă de către fostul angajator,  contestatorul  a făcut  dovada  că funcţia şi locul său de muncă au fost nominalizate în grupa a-II-a de muncă, în temeiul Ordinului 50/1990, anexa II, pct. 46 şi 123 iar procentul de 100% este atestat de aceleaşi înscrisuri, condiţii în care pârâtele erau  obligate  să ţină seama de ele, angajatorul purtând întreaga răspundere pentru datele cuprinse în acestea, pentru valabilitatea şi corectitudinea lor, aşa cum prevede art. 125 din HG 257/2011.

Faţă de considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, tribunalul va admite contestaţia formulată de reclamant, va anula decizia de pensionare nr. 12255/09.09.2016 emisă de CJP şi Hotărârea nr.20057/19.06.2017 emisă de CCC din cadrul CNP B, va obliga pârâta CJP GJ să emită reclamantului o nouă decizie de pensie  cu luarea în considerare a perioadei 03.08.1981-01.04.2001 ca fiind lucrată în grupa a II -a de muncă, procent de 100%.

Totodată, va fi obligată pârâta la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu apărător, cheltuieli reduse în condiţiile art.451 alin.2 c. proc. civ., raportat la complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

 Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamantul IM,  domiciliat în comuna I, sat I, nr., , în contradictoriu cu pârâta CJP, şi pârâta CCC din cadrul CNP Buc, cu sediul în Bucureşti, str. Latină , nr. 8, sector 2.

Anulează decizia nr.12255/09.09.2016 emisă de CJP şi Hotărârea nr.20057/19.06.2017 emisă de CCC din cadrul CNP B.

Obligă CJP  să emită reclamantului o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare a perioadei 03.08.1981-01.04.2001 ca fiind lucrată în grupa a II  -a de muncă, procent de 100%.

Obligă pârâta la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2017, la Tribunalul Gorj.

Preşedinte,

DCAsistent  judiciar,

EBAsistent  judiciar,

OM

Grefier,

ELB

red D.C/tehn E.B.

25 Octombrie 2017/ 5 ex