Despagubiri

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de04.11.2016, sub nr. 2367/102/2016, reclamanta S.C. E  S.R.L, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş şi cu Administraţia Fondului pentru Mediu:

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4620 lei achitată potrivit chitanţei seria TS476 nr. 10000122213 din 06.05.2016, cu titlul de timbru de mediu, actualizată cu rata dobânzii legale, începând cu data plăţii până la restituire;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanţei că a achitat timbrul de mediu stabilit de pârâtă în vederea înmatriculării autoturismului achiziţionat din spaţiul Uniunii Europene.

A susţinut, în esenţă, că timbrul de mediu pentru autovehicule este contrar art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, având acelaşi efect favorizant faţă de produsele naţionale exceptate de la plata timbrului, reţinut în hotărârea CJUE în cauza Ioan Tatu, cel puţin în raport de autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.

Reclamanta a mai susţinut că în speţă îşi găseşte incidenţă hotărârea din 09.06.2016 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-586/14 Budişan.

Reclamanta a mai arătat că a depus o cerere de restituire a taxei către pârâtă dar aceasta a refuzat restituirea.

A depus în probaţiune: dovada achitării sumei, acte privind autovehiculul, cererea de restituire şi răspunsul primit, decizia de calcul.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a invocat prevederile art. 4 şi 5 din OUG nr. 9/2013, conform cărora timbrul de mediu este datorat de primul proprietar din România al autovehiculului, care intenţionează să efectueze înscrierea în evidenţele autorităţii competente, în vederea înmatriculării.

Cu privire la obligativitatea achitării timbrului de mediu, a invocat prevederile art. 1 alin. 5 din Constituţia României şi a arătat că instituirea timbrului de mediu reprezintă opţiunea legiuitorului naţional, iar organele fiscale sunt obligate să o respecte.

Pârâta menţionată a formulat de asemenea o cerere de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu, invocând art. 1 din OUG nr. 9/2013, conform cărora taxa constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu şi se gestionează de către Administraţia Fondului pentru Mediu.

Instanţa a analizat la termenul de judecată din 13.02. 2017 admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie formulată, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. 2 coroborate cu art. 64 şi art. 65 Cod procedură civilă şi a dispus admiterea în principiu a cererii.

După admiterea în principiu a cererii, s-a acordat un termen pentru ca chemata în garanţie să depună întâmpinare, însă nu a uzat de acest drept.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Conform chitanţei seria TS476 nr. 10000122213 din 06.05.2016, reclamanta a achitat suma de 4620 lei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, stabilită prin decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu nr. 1368224 din 03.05.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş.

Reclamanta a formulat o cerere de restituire a timbrului de mediu, respinsă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Târgu Mureş prin adresa nr. 47871/12.10.2016.

Instanţa apreciază că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea timbrului este întemeiată, pentru următoarele considerente:

OUG nr. 9/2013 a abrogat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi a instituit o nouă taxă, denumită timbru de mediu pentru autovehicule, care, similar taxei pentru emisiile poluante, se face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului (art. 1).

Potrivit art. 4, „obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule;

e) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în conformitate cu prevederile art. 12”.

Din aceste prevederi rezultă că timbrul de mediu se aplică nu numai pentru autovehiculele second-hand cumpărate din străinătate şi neînmatriculate în România dar şi pentru cele cumpărate din ţară şi deja înmatriculate în România, dacă anterior, la înmatricularea sau transcrierea dreptului de proprietate cu privire la acestea, nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante sau dacă vreuna dintre aceste taxe s-a plătit însă a fost restituită.

Faţă de această modalitate de reglementare, în privinţa timbrului de mediu nu poate fi reţinut caracterul discriminatoriu pentru motivele constatate de instanţele de judecată naţionale şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la taxa instituită prin OUG nr. 50/2008 (hotărârile în cauzele Tatu, nr. C-402/2009 şi Nisipeanu, nr. C-263/), nemaiexistând diferenţa de tratament între autovehiculele rulate cumpărate din România şi cele cumpărate din alte state.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în hotărârea pronunţată în cauza C 586/14 (Vasile Budişan împotriva AJFP Cluj), cu privire la taxa analizată, că: „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că:

– nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă;

– se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii”.

Interpretând dispoziţiile legale aplicabile în cauză prin prisma acestei hotărâri, instanţa reţine că taxa intitulată „timbru de mediu” este neconformă dreptului Uniunii Europene nu prin dispoziţiile care instituie obligaţia de plată a taxei (având efect neutru asupra concurenţei între autoturismele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare românești deja înmatriculate în acest stat), ci prin scutirea acordată autovehiculelor pentru care a fost plătită o altă taxă declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii şi care nu a fost restituită.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că „valoarea reziduală a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii încetează să fie încorporată în valoarea de piață a unui vehicul din moment ce proprietarul acestui vehicul dispune, în temeiul acestui drept, de posibilitatea de a obține restituirea acestei taxe, independent de faptul că ea a fost sau nu a fost efectiv restituită la data vânzării vehiculului menționat. Astfel, această simplă posibilitate este de natură să îi încurajeze pe proprietarii vehiculelor rulate românești vizate să propună pentru aceste vehicule, chiar dacă taxa vizată nu a fost încă restituită, un preț de vânzare care să nu țină seama de taxa respectivă. Or, în cazul în care taxa nu a fost încă restituită, cumpărătorii vehiculelor menționate vor fi, în temeiul articolului 4 litera c) din OUG nr. 9/2013, scutiți de timbrul de mediu. În schimb, vehiculele rulate importate dintr un alt stat membru vor fi invariabil supuse timbrului de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013 la înscrierea în România a dreptului de proprietate asupra acestor vehicule. Astfel, o scutire precum cea rezultată din această dispoziție este de natură să ofere un avantaj concurențial vehiculelor rulate prezente deja pe piața românească și, în consecință, să descurajeze importul de vehicule similare din alte state membre” (par. 41-42).

Instanţa are de asemenea în vedere dispoziţiile art. 148 alin. 2 din Constituţia României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, iar conform alin. 4 autoritatea judecătorească, între alte instituţii, garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din alin. 2.

Rezultă aşadar că reclamanta a plătit o taxă incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene şi care, în lumina celor reţinute, nu era datorată. În consecinţă, având în vedere şi dispoziţiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, instanţa va obliga pârâta să-i restituie valoarea timbrului de mediu achitată.

De asemenea, pentru repararea integrală a prejudiciului, suma arătată va fi actualizată cu aplicarea dobânzii prevăzute de art. 174 alin.5 al Legii nr. 207/2015.

În privinţa datei de la care se datorează dobânda, urmează a fi avută în vedere şi interpretarea dată în hotărârea CJUE în cauza C-565/11, Mariana Irimie c/a Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, prin care s-a statuat că „dreptul Uniunii se opune unui regim naţional care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituirii a acestei taxe”. Ca urmare, pentru a da curs principiului efectivităţii, dobânda va fi acordată începând de la data plăţii taxei, conform cererii părţii reclamante şi nu de la data prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală.

În conformitate cu prevederile art. 453 coroborat cu art. 451 şi 452 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 760 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru (fila 3) de 300 lei, onorariu avocaţial redus de la 1000 lei la 300 lei, chitanţa 243/2016, fila 47-48) şi costul legalizării traducerilor pentru înscrisurile depuse în limba străină la dosar , 160 lei conform chitanţei nr. 0318/17.11.2016 (f.49).

Cu privire la reducerea onorariului avocaţial, operaţiune permisă de art. 451 alin.2 CPC,  reţine că deşi reclamanta a solicitat un onorariu majorat de 1000 de lei instanţa a avut în vedere procedura simplificată pusă la dispoziţia părţilor, lipsa de complexitate a cauzei, previzibilitatea unui anumit rezultat, care nu trebuie să se reflecte în mod nejustificat în patrimoniul celui aflat în culpă procesuală, cu menţiunea că această măsură nu va afecta relaţia dintre client şi avocat.

Referitor la cererea de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu formulată de pârâtă, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată. Instanţa are în vedere aspectele reţinute cu ocazia admiterii în principiu a cererii şi anume dispoziţiile art. 1 alin. 2 din OUG nr. 9/2013, conform cărora taxa constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu. Astfel, beneficiarul taxei este bugetul Fondului pentru mediu, iar chemata în garanţie este autoritatea care o gestionează.

În consecinţă, faţă de prevederile legale menţionate, de art. 13 din Legea nr. 9/2013 şi de cele ale art. 72 şi 74 alin. 4 Cod procedură civilă, instanţa va admite şi pe fond cererea de chemare în garanţie şi va obliga Administraţia Fondului pentru Mediu să vireze pârâtei suma reprezentând timbrul de mediu, dobânda stabilită în sarcina pârâtei şi cheltuielile de judecată la care aceasta a fost obligată.

Domenii speta

Spete similare