Litigiu functionari publici - acordare drepturi banesti

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 25.11.2016, sub nr. 2857102/2016, reclamantul F B C, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ MUREŞ, obligarea pârâtului la plata integrală a drepturilor băneşti care în perioada aprilie 2015 – iulie 2016 nu au fost stabilite/acordate în conformitate cu art. 1 alin. 5 indice 1 din OUG 83/2014, articol introdus prin Legea nr. 71/2015.

În motivare, reclamantul a arătat că îndeplineşte funcţia de inspector  de muncă ( funcţionar public ) în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş, iar în perioada 09.04.2015 – 31.07.2016 pârâtul nu a pus în aplicare prevederile art. 1 alin. 1 indice 1 din OUG 83/2014, articol introdus prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care salariul de care beneficiază este într-un cunatum inferior celui maxim plătit pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii, nivelul maxim al acestuia fiind stabilit doar începând cu data de 01.08.2016 prin Decizia nr. 94/12.09.2016.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.1 din Legea nr. 554/2004, Legea 284/2010, OUG 57/2015, OUG 20/2016, OUG 43/2016.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, în motivarea căreia a arătat că pentru a se putea adresa instanţei de contenciois administrativ, acesta trebuie să fie o persoană vătămată în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 litera a din Legea 554/2004, însă în speţă nu a fost prezentat niciun act administrativ emis de pârât şi/sau o cerere nesoluţionată în termenul legal.

A mai invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că reclamantul nu a prezentat nici un act administrativ emis de pârât şi/sau o cerere nesoluţionată în termenul legal de către instituţia pârâtă, prin care se consideră că i s-a cauzat o vătămare. Pe de altă parte, pârâtul  a arătat că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă, nefiind respectate astfel dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a invocat excepţia prescripţiei introducerii acţiunii în contencios administrativ, arătând în motivarea acesteia că au trecut mai mult de 6 luni de la data naşterii dreptului de a introduce acţiunea, fiind încălcate prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte fondul, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, contrar susţinerilor reclamantului, prevederile art. 1 alin. 5 indice 1 din OUG 83/2014, nu îi sunt aplicabile acestuia, excepţia prevăzută de textul de lege se aplică personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel cu cel al personalului din aparatul de lucru al Parlamentului, plus personalul din Consiliul Concurenţei şi cel al Curţii de Conturi.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, instanţa reţine că aceasta este neîntemeiată având în vedere prevederile art. 109 din Legea 188/1999, invocate de reclamant, prevederi legale cu caracter special, nefiind astfel aplicabile dispoziţiile Legii 554/2004. Pentru aceleaşi considerente este neîntemeiată atât excepţia inadmisibilităţii, întemeiată pe prevederile art. 1 din Legea 554/2004, cât şi aceea a prescripţiei introducerii acţiunii în contencios administrativ, întemeiată pe prevederile art. 11 din acelaşi act normativ.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, pentru lipsa procedurii prealabile, instanţa constată că, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, persoana care se simte vătămată într-un drept al său trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Raportat la obiectul prezentei cauze, instanţa reţine faptul că potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanţei competente se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege, iar dovada îndepliniri procedurii se anexează la cererea de chemare în judecată.

În Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici,  art. 106,  legiuitorul a prevăzut că pentru situaţia în care raportul de serviciu al funcţionarului public a încetat din motive pe care funcţionarul le consideră nelegale sau netemeinice, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, "în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004".

Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 sunt norme de procedură, ele reglementând plângerea prealabilă ca parte integrantă a procedurii de contencios administrativ. Aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 trebuie făcută cu respectarea limitelor înscrise însăşi de Legea nr. 554/2004 şi cu respectarea normelor procedurale înscrise de legea specială căreia i se supune raportul de drept material dedus judecăţii.

Legea nr. 188/1999 a înscris obligativitatea de a fi respectată şi urmată procedura de contencios administrativ numai pentru ipoteza din art. 106, respectiv în situaţia încetării raporturilor de muncă ale funcţionarilor publici. Din interpretarea per a contrario, rezultă faptul că  în nici o altă situaţie ce vizează conflicte de natură salarială ale funcţionarilor publici, legea nu instituie obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile.

Examinând actele şi lucrările existente la dosarul cauzei instanţa a reţinut următoarele:

Reclamantul este  funcţionar public în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş, solicitând prin prezenta acţiune,  stabilirea salariului de bază la nivelul maxim existent în instituție pentru funcția ce o deține, şi pentru perioada 09.04.2015 – 31.07.2016.

Instanţa constată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (11) - (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

 În cuprinsul deciziei, Curtea a reţinut că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre personalul bugetar, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti.

Astfel, urmarea intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a personalului plătit din fonduri publice este aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art.1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr.71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

 Aşadar, Curtea a constatat că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim, nefiind permis ca doi angajaţi cu aceeaşi gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.

Înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art.1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea de aprobare, Legea nr.71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim, astfel s-a stabilit că „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Legea nr.71/2015, prin care s-a introdus acest articol, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.233 din data de 06.04.2015 şi a intrat în vigoare la 3 zile de la publicare, respectiv la data de 09.04.2015.

Prin Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice”.

Aşadar, potrivit art. 1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, astfel cum a fost el interpretat prin decizia nr.23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

 Prin OUG nr.20/2016, care se aplică începând cu luna august 2016, nu s-a făcut altceva decât să se reia sintagmele din art.1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, articol introdus prin Legea nr.71/2015, respectiv egalizarea salariilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salarii care vor fi ridicate la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Potrivit Deciziei nr. 94/12.09.2016, s-a recalculat salariul de bază lunar brute la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţia, gradul şi gradaţia deţinute de reclamant, cu începere din data de 01.08.2016, în temeiul prevederilor OUG 20/2016 (fila 150-175).

Prin urmare, reclamantul este  îndreptăţiţi la stabilirea  şi acordarea salariului  în cuantumul maxim stabilit în cadrul instituţiei pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, începând cu data de 09.04.2015, precum şi la plata diferenţei de salariu, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 01.08.2016, în temeiul art.1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr.71/2015.

Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea diferenţelor salariale cu indicele de inflaţie şi dobânda legală remuneratorie, instanţa reţine că în speţă se impune actualizarea creanţei salariale cu rata inflaţiei, deoarece  actualizarea are ca finalitate economică aducerea creanţei la valoarea reală în raport cu devalorizarea monedei naţionale începând cu data de 09.04.2015, neexistând niciun motiv rezonabil pentru a obliga creditorul reclamant să suporte pierderea de valoare din patrimoniul propriu.

În ce priveşte chestiunea admisibilităţii acordării daunelor interese moratorii se reţine că potrivit prevederilor art. 1.535 din Noul Cod civil, legiuitorul a reglementat posibilitatea creditorului obligaţiei de a solicita de la debitor repararea integrală a prejudiciului nerealizat, astfel că, deoarece în speţă se constată culpa pârâtei în stabilirea eronată a  salariului reclamantului, instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea acesteia astfel cum sunt reglementate în dreptul civil şi, în consecinţă, instanţa va admite şi  capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale pentru sumele  reprezentând diferenţe salariale aferente perioadei 09.04.2015- 01.08.2016, până la data plăţii efective a diferenţelor salariale.

 Având în vedere considerentele anterior menţionate, în temeiul art.1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr.71/2015, decizia nr.23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, instanţa va admite acţiunea reclamantului, şi va dispune obligarea pârâtului să îi stabilească şi să îi acorde reclamantului salariul  în cuantumul maxim stabilit în cadrul instituţiei pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 01.08.2016, potrivit dispoziţiilor art.1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr.71/2015. Totodată, va dispune obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale, astfel cum urmează a fi calculate, pentru perioada mai sus menţionată, sume actualizate cu dobânda legală şi cu indicele de inflaţie până la data plăţii  efective.

Instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare