Decizie de instituire a măsurilor asiguratorii. Condiția motivării acesteia de către organul fiscal.

Decizie 4531 din 22.11.2017


Măsurile asiguratorii trebuie luate în cazuri excepţionale, situaţie care este îndeplinită în 3 ipoteze:

a.)când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la executare;

b.)când există pericolul ca debitorul să îşi ascundă patrimoniul;

c.)când există pericolul ca debitorul să îşi risipească patrimoniul.

Având în vedere calitatea de măsură excepţională, instituirea ei trebuie argumentată şi dovedită într-o manieră clară şi neechivocă  prin raportarea la efectul vizibil al acţiunilor debitorului: periclitarea sau îngreunare, în mod considerabil, a colectării.

Aceste măsuri sunt, potrivit naturii lor, măsuri preventive, de conservare a patrimoniului debitorului, în scopul creşterii eficienţei procesului de colectare a creanţelor fiscale.

Folosirea în cazuri excepţionale a acestor măsuri este justificată şi de împrejurarea că blocarea bunurilor şi resurselor financiare ale debitorului este de natură să conducă la blocarea activităţii acestuia inclusiv la insolvenţă şi eventual faliment.

 

 Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr.4531/22  noiembrie 2017. În același sens, decizia nr.3489/23.10.2017, decizia nr.4532/22.11.2017.

1.Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr.(…) pronunţată de Tribunalul  Sibiu  Secţia  a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal  a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC Y.C.  SRL în contradictoriu cu pârâta  D.R.A.F.S.U,  a fost anulată  Decizia de instituire măsuri asiguratorii  nr.(…) emisă de pârâtă şi a fost obligată  pârâta să-i plătească reclamantei suma de 50 de lei cheltuieli de judecată.

2.Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs  ANAF  pentru pârâta  D.R.A.F.S.

În susținerea recursului a înțeles să invoce motivul de casare prevăzut de art.488 alin. 1 pct.8 din Noul Cod de procedură civilă, din următoarele considerente:

Contrar criticilor aduse de instanţa de fond deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii referitoare la nemotivare, învederează instanţei de control judiciar faptul că, aşa cum se poate observa din cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.(…), aceasta este motivată, fiind invocate situaţii concrete care conduc la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale. Astfel, prin interpretarea sistematică a prevederilor legale principale şi subsecvente, în situaţia constatării unor sume estimate de plată care sunt generate de evidenţierea în actele contabile a unor documente care nu reflectă realitatea operaţiunilor efectuate, sume care dovedesc o discrepanţă semnificativă între sumele de plată constatate şi cele declarate de societate, organele de control au considerat că sunt indicii temeinice că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul şi nu numai când există în mod concret acest pericol.

Prin comportamentul fiscal adoptat de societatea Y.C.  SRL, prezentat în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii există nu numai indicii, ci chiar pericolul sustragerii, ascunderii ori risipirii patrimoniului. Consideră că instanţa de fond nu a raportat existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale, la comportamentul economic şi fiscal al societăţii.

Prin înregistrarea  în evidenţa contabilă a unor operaţiuni economice care nu reflectă realitatea, s-au creat în mod  artificial  cheltuieli  deductibile  la calculul impozitului pe profit și TVA  deductibilă  pentru societatea  Y.C.  SRL, în vederea diminuării obligaţiilor fiscale legale de plată la bugetul de stat cu consecinţa creării de avantaje financiare pentru persoanele implicate în circuitul fictiv.

Prin ieşirea de disponibilităţi financiare din patrimoniul societăţii, ca urmare a circuitului fictiv, creat artificial, masa patrimonială a fost diminuată în mod  nejustificat fără ca entitatea economică să beneficieze în fapt de bunurile si/sau serviciile înscrise în facturile de achiziţie.

Consideră că prima instanţă nu a acordat o atenţie sporită situaţiei de fapt constatată în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, şi în referatul justificativ care a stat la baza întocmirii acesteia, iar raportat la această situaţie şi prin coroborarea comportamentului fiscal al societăţii au existat indicii temeinice ca societatea să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Mai mult decât atât, prin procesul verbal nr. (…), organele de control au constatat că prejudiciul calculat adus bugetului general consolidat al statului de către societatea Y.C. SRL, prin înregistrarea în evidenţă contabilă a unor achiziţii de la societatea  C.C.C. SRL şi consumul cartelelor  SIM PRE-PAID  achiziţionate  de  la  societatea  S.R. FILIALA  B.  SRL,care nu au putut fi justificate ca având conţinut economic, este în valoare totală de 1.111.131 lei, din care :

- impozit pe profit în valoare de 468.544 lei;

-TVA în valoare de 642.587 lei.

Totodată au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 39.947 lei reprezentând impozit pe profit datorat de societate pentru anul 2015 şi nedeclarat organului fiscal competent.

Cele antemenţionate, reprezintă un argument în plus în evidenţierea faptului că instituirea măsurilor asigurătorii era imperios necesară.

Raportat la prevederile pct.25 din Ordinul ANAF nr. 2546/2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare, organul fiscal are obligaţia să motiveze decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, inclusiv prin prisma istoricului comportamentului fiscal al debitorului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari, respectiv ”motivarea necesităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul înscrierii indiciilor referitoare la pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ţinând cont şi de istoria comportamentului fiscal al debitorului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari’’, face următoarele precizări:

- conform bazei  de  date  ANAF - INFOPC, asociatul unic şi administratorul societăţii Y.C. SRL, doamna N.L.D.  a mai deţinut calitatea de asociat în perioada 14.10.2008 - 13.11.2013 şi administrator în perioada 13.10.2008 - 23.07.2013 la societatea Y.C., unde a deţinut 55% din părţile sociale, iar 45% din părţile sociale ale societăţii Y.C. SRL au fost deţinute de N.A.I. , soţul lui N.L.D.

- la data de 23.07.2015  părţile  sociale  ale  societăţii  Y.C. SRL  au fost cesionate către  G.B., iar din anul 2014  societatea  este  sub  incidenţa  Legii nr.85/2014 cu modificările şi completările ulterioare (dizolvare, insolvenţă). De asemenea, potrivit deciziei nr. (…)  emise  de  A.J.F.P. S., societatea Y.C. SRL a fost declarată contribuabil inactiv începând cu data de 07.05.2015 ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative.

În ceea ce îl  priveşte  pe N.A.I., din analiza informaţiilor disponibile în bazele de date ale ANAF, a rezultat  faptul  că acesta  a deţinut  calitatea  de  asociat  la  A.C.  SRL, societate care a făcut obiectul unor verificări efectuate de  Garda  Financiară - Secţia S.  urmare a cărora a fost încheiat Procesul - verbal nr.(…)/(…). Din analiza procesului-verbal a  rezultat că societatea Y.C.  SRL a  achiziţionat de la societatea A.C. SRL, care la rândul său a achiziţionat de la societatea  M.S.C.  SRL  "bază de date” a cărei provenienţă si existentă nu a putut fi dovedită.

În consecinţă, analizând istoricul societăţilor reprezentate legal de  N.L.D.  şi  N.A.I. s-a constatat că, în coordonarea acestora s-a aplicat acelaşi modus operandi (ieşirea de disponibilităţi financiare din cadrul societăţilor cu consecinţa diminuării masei patrimoniale, în avantajul persoanelor fizice/juridice implicate în circuitul artificial), precum în cazul societăţii Y.C.  SRL, respectiv implicarea în circuite fictive de tranzacţionare cu societăţi având un comportament fiscal neadecvat, cu consecinţa declarării stării de insolvenţă a operatorilor economici.

În ceea ce priveşte afirmaţia instanţei de fond în sensul că ”nemotivarea în fapt a actului administrativ fiscal atrage nulitatea relativă şi virtuală a acestuia, vătămare impusă de art.175 alin 1 din Codul de procedură civilă fiind evidentă”, precizează faptul că această afirmaţie nu este susţinută de starea de fapt dovedită în speţă.

Astfel, din analiza Deciziei de instituire a  măsurilor asigurătorii nr.(…)  reiese că acest  aspect  a fost motivat  corespunzător  exigenţelor  art.213  alin.2 din Codul de procedură fiscală, în acest sens au fost enumerate motivele care au condus la luarea măsurii, prevederile legale ce stau la baza acesteia, s-au reţinut existenţa unor indicii ale pericolului ca operatorul economic să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Precizează că motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii a rezultat ca urmare a constatărilor organului de control, iar motivele de fapt şi de drept sunt detaliate în cuprinsul Referatului justificativ de instituire a măsurilor asigurătorii nr.(…).

În cauze similare, instanţa judecătorească a concluzionat că, pentru dispunerea măsurilor asigurătorii nu este necesar a exista fapte concrete ale debitorului de ascundere ori de risipire a propriului patrimoniu, ci doar a unor indicii, iar acestea nu trebuie, la rândul lor, să vizeze fapte concrete ale contestatoarei în sensul anterior menţionat, ci doar pericolul de a fi săvârşite. Aşadar, consideră că este suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/ risipirii patrimoniului operatorului economic în cauză, cu consecinţa îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior. (Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos).

Totodată, argumentele pentru care au fost luate măsurile asigurătorii nu se confundă strict cu suma considerabilă pe care societatea a sustras-o de la plata către bugetul general consolidat al statului, ci cu operaţiunile efectuate, situaţie care, în opinia organelor de control, nu necesită acte dolosive în plus pentru aprecierea existenţei pericolului de sustragere de la plată.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri de indisponibilizare si conservare de natură să împiedice contestatoarea ca, până la emiterea unui titlu de creanţă, să distrugă ori să înstrăineze bunurile, ori după caz să își diminueze activul patrimonial. Prin urmare, este evident faptul că măsurile asigurătorii nu sunt măsuri de executare silită, ci mijloace procesuale care au  ca scop  doar asigurarea  plătii, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite dacă se va obţine un titlu executoriu.

Organul fiscal nu urmăreşte să încaseze vreo sumă din conturi şi nici nu urmăreşte valorificarea bunurilor. Prin urmare, indisponibilizarea bunurilor nu echivalează cu executarea lor, scopul fiind doar protejarea creanţei identificate de către organele de control ca fiind datorată bugetului general consolidat.

La instituirea măsurilor asigurătorii, organe de control au avut în vedere şi prevederile art.6 din  O.G.  nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ”Exercitarea dreptului de apreciere - Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză”.

Face menţiunea că, prin neemiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii ar fi existat pericolul nerecuperării creanţelor la bugetul de stat, demonstrând o lipsă de diligentă a organelor de control. Mai precis, opinează că pericolul ca debitorul să se sustragă este circumscris de însuşi modul în care contribuabilul a tratat din punct de vedere fiscal operaţiunile care au făcut obiectul controlului, şi nu din modul în care societatea se poziţionează faţă de prezumptivele obligaţii fiscale imputate.

De altfel, practicile abuzive referitoare la situaţiile artificiale sunt sancţionate, inclusiv de deciziile Curţii Europene de Justiţie, astfel:

- în cazul Halifax nr.255/02, CEJ decide : „atunci când o persoană sau un grup de persoane impozabile relaţionează unele cu altele într-o serie de tranzacţii care dau naştere unor situaţii artificiale, cu scopul de a crea condiţiile necesare pentru a deduce TAXA PE VALOAREA ADAUGATĂ, acele tranzacţii nu ar trebui luate în considerare; tranzacţiile aferente unei practici abuzive trebuie să fie redefinite, astfel încât să se restabilească situaţia existentă înaintea tranzacţiilor ce constituie practici abuzive”;

- în acest sens invocă şi Hotărârea Curţii - Camera a treia, dată în cauza C 653/2011/ 20.06.2013 împotriva lui Paul Newey ,cu privire la înregistrarea facturilor generatoare de T.V.A. deductibilă care au ca obiect prestări de servicii în baza unor contracte, în sensul că acestea pot să nu fie luate în considerare dacă se constată că nu reflectă o realitate economică şi comercială, ci constituie un aranjament pur artificial, lipsit de realitate economică, efectuat cu unicul scop de a obţine un avantaj fiscal.

Se critică sentinţa instanţei de fond cu privire la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, solicitând instanţei de judecată să respingă acest capăt de cerere pentru următoarele considerente:

Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenţii, cu titlu de cheltuieli  de judecată.

Solicită a se avea în vedere faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.453 al.1 Noul Cod de procedură civilă.

Consideră că, în situaţia admiterii în parte a acţiunii, cheltuielile  de  judecată nu se pot  admite în întregime, ci proporţional cu culpa procesuală. Aşadar, criteriul ce stă la baza stabilirii dreptului la restituirea cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părţii, aprecierea acesteia realizându-se în funcţie de mai multe criterii, printre care şi proporţia în care cererea formulată a fost admisă.

În aceste condiţii apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art.453 alin.2 din NCPC potrivit căruia: “Când cererea  a  fost  admisă  numai  în parte, judecătorii vor stabili măsură în care fiecare din părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”

3. Poziția intimatei

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea opțiunii sale procesuale arată că instanţa de fond, în mod judicios,  a admis critica  intimatei reclamante, decizia contestată este lipsită de o motivare reală care, pe de o parte, să poată garanta respectarea dreptului la apărare al contribuabilului, permiţându-i totodată acestuia să identifice conduita fiscală sancţionată, iar pe de altă parte, face iluzoriu demersul puterii judecătoreşti prin care aceasta verifică, conform principiului separaţiei puterilor în stat, modul în care actul administrativ aflat în litigiu, respectă sau nu, prescripţiile puterii legislative.

Prin chiar această posibilitate de verificare şi legală cenzurare a actelor „executive”, conferită puterii judecătoreşti, puterea executivă este verificată de către societate, desigur - prin “luminile şi înţelepciunea magistratului" cu privire la modul în care respectă sau nu limitele puterilor conferite de puterea legislativă.

În ciuda faptului că din motivarea recursului se desprinde  că o astfel de decizie a fost considerată ca nelegală, motivarea instanţei fondului este una fundamentată, clară, care arată de o manieră logică şi juridic validă, care sunt motivele - lipsurile concrete - care fac ca acest act administrativ să fie unul nelegal.

De altfel, nici în motivarea recursului, organul fiscal nu reuşeşte să aducă vreun argument convingător, folosind aceleaşi stereotipii cunoscute, reluând pasaje din cuprinsul deciziei contestate ori din cuprinsul întâmpinării depuse la instanţa fondului, afirmând însă sentenţios că “argumentele (...) nu se confundă strict cu suma considerabilă pe care societatea a sustras-o de la plata către bugetul general consolidat al statului (s.n.)". Aşadar, conform organului fiscal,  intimata reclamantă este în mod clar vinovată de sustragerea unei sume “considerabile”, principiul prezumţiei de nevinovăţie fiind absent din filosofia acestui demers al puterii executive, contribuabilul fiind deja, în mod cert, “judecat şi condamnat” în viziunea cvasi - inchizitorală a acestei instituţii.

Nu în ultimul rând, a apreciat şi apreciază, aşa cum în mod corect reţine şi instanţa fondului, că aceste măsuri au un caracter excepţional, fiind unele care afectează în mod grav activitatea oricărui contribuabil persoană juridică, indisponibilizarea sumelor deţinute în conturi (aşadar aproape la vedere, în raport de puterile conferite organului fiscal), fiind de natură a aduce oricare contribuabil în stare de insolvenţă, realizarea plăţilor datorate partenerilor comerciali devenind realmente imposibilă în atari condiţii.

În schimb, organul fiscal, în motivarea recursului său, afirmă că “(...) nu urmăreşte să încaseze vreo sumă din conturi (...) scopul (îndisponibilizării, n.n.) fiind doar protejarea creanţei identificate de către organele de control ca fiind datorată bugetului general consolidat'. Din nou, este evident că în opinia organului fiscal această sumă este definitiv şi clar stabilită, nu exista nicio urmă de îndoială, certitudinea justei măsuri fiind trăsătura definitorie a poziţiei inflexibile a organului fiscal.

Certele consecinţe economice dezastruoase pe care această măsură le poate avea asupra unui contribuabil care la finalul unui eventual proces ar dovedi că nu se face vinovat, sunt unele cu privire la care organul fiscal nu are vreo “tresărire”, fiindu-i indiferent că o asemenea măsura asigurătorie, luată nejudicios, în pripă - cu teama că “neemiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii (...)” ar fi demonstrat “o lipsă de diligenţă a organelor de control", este aptă de a condamna la “moarte” economică orice societate aflată într-o asemenea situaţie, indiferent că este vorba de  intimata reclamantă ori de vreun “gigant” al economiei naţionale precum Dacia Automobile S.A ori entităţi de dimensiuni similare.

Finalmente, doreşte să puncteze, încă o dată, faptul că nu are nicio datorie la bugetul de stat, iar de la an la an societatea a declarat profit în creştere, un comportament fiscal care nu crede că este de natură a furniza indicii ce trebuie citite în “cheia” în care o face organul fiscal, ci dimpotrivă, arată comportamentul unui contribuabil serios, performant şi responsabil.

 

4. Soluția instanței de control judiciar

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 488 alin 1 din  Codul de procedură civilă 2010  casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar reclamantul a înţeles să invoce motivul prevăzut de art.488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material cu referire la prevederile art.213 alin.2 din Legea nr.207/2015.

Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept.

Textul se referă fie la nesocotirea unei  norme  de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecății, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. Tot în acest motiv de nelegalitate poate fi încadrată și ignorarea unei norme legale incidente în cauză, aplicarea unei norme generale, deși se impunea aplicarea unei norme speciale sau invers.

Prin Decizia nr.(…) emisă de D.R.A.F. (…)S. s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii asupra unor bunuri mobile şi imobile ale reclamantei, până la concurenţa sumei de 1.726.617 lei, în vederea recuperării creanţei fiscale în cuantum de 1.151.078  lei estimată prin Referatul justificativ nr.(…).

În cuprinsul deciziei s-a menţionat că a fost emisă în temeiul art.213  alin.2 - 4 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi având în vedere următoarele motive:

- sumele de plată estimate sunt mai mari decât cele declarate de societate ca impozite şi taxe datorate şi achitate la A.J.F.P.S.;

- SC Y.C. SRL este implicată în calitate de beneficiar într-un circuit fictiv având ca scop crearea de avantaje fiscale, cu consecinţa diminuării masei patrimoniale, în avantajul persoanelor fizice/juridice implicate în circuitul economic creat artificial;

- prin ieşirea de disponibilităţi financiare din patrimoniul Y.C. SRL, ca urmare a circuitului fictiv creat artificial, masa patrimonială a fost diminuată  mod nejustificat fără ca aceasta să beneficieze în fapt de serviciile înscrise în facturile de achiziţie.

- conform bazei de date ANAF - INFOPC, asociatul unic şi administratorul  SC Y.C. SRL, doamna  N.L.D. a mai deţinut calitatea de asociat în perioada 14.10.2008 - 13.11.2013 şi administrator în perioada 13.10.2008 - 23.07.2013 la SC  Y.C.  unde a deţinut 55% din părţile sociale (diferenţa de 45% din părţile sociale ale societăţii fiind deţinută de N.A.I.).

S-a menţionat faptul că la data de 23.07.2015 părţile sociale ale SC Y.C. SRL au fost cesionate către G.B. iar din anul 2014 societatea este sub incidenţa Legii nr.85/2014.

De asemenea, potrivit deciziei nr.(…)  emise de A.J.F.P.S., SC  Y.C. SRL a fost declarată  contribuabil inactiv începând cu data de 07.05.2015 ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative.

În ceea ce îl priveşte pe  N.A.I., din analiza informaţiilor disponibile în bazele de date ale ANAF, a rezultat faptul că  acesta a deţinut calitatea  de  asociat la  A.C.  SRL, societate care a făcut obiectul unor verificări efectuate de Garda Financiară - Secţia S. urmare a cărora a fost încheiat Procesul verbal nr.(…) prin care a fost stabilit un prejudiciu în sumă de 146.515 lei din relaţia economică desfăşurată cu societatea M.S.C. SRL.

Din analiza procesului-verbal a rezultat că SC  Y.C.  SRL a achiziţionat  de la  SC  A.C. SRL, care la rândul său a achiziţionat de la SC M.S.C. SRL "bază de date" a cărei provenienţă şi existenţă nu a putut fi dovedită.

Decizia a fost emisă în baza art. 213 alin. 2 din Codul de procedură fiscală – Legea nr.207/2015, potrivit căruia:

Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art.231 rămân aplicabile.

Analiza acestei norme relevă împrejurarea că măsurile asiguratorii trebuie luate în cazuri excepţionale, situaţie care este îndeplinită în 3 ipoteze:

d)când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la executare;

e)când există pericolul ca debitorul să îşi ascundă patrimoniul;

f)când există pericolul ca debitorul să îşi risipească patrimoniul.

Având în vedere calitatea de măsură excepţională, instituirea ei trebuie argumentată şi dovedită într-o manieră clară şi neechivocă  prin raportarea la efectul vizibil al acţiunilor debitorului: periclitarea sau îngreunare, în mod considerabil, a colectării.

Aceste măsuri sunt, potrivit naturii lor, măsuri preventive, de conservare a patrimoniului debitorului, în scopul creşterii eficienţei procesului de colectare a creanţelor fiscale.

Folosirea în cazuri excepţionale a acestor măsuri este justificată şi de împrejurarea că blocarea bunurilor şi resurselor financiare ale debitorului este de natură să conducă la blocarea activităţii acestuia inclusiv la insolvenţă şi eventual faliment.

În verificarea legalităţii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii esenţiale sunt aspectele mai sus enunţate, relevanţa stării de fapt fiscale şi a legalităţii operaţiunilor supuse inspecţiei excedând controlului exercitat potrivit art. 213 alin. 13 din Legea nr.207/2015, ele intrând în sfera controlului de legalitate exercitat asupra actelor de impunere potrivit art.281 din Noul cod de procedură fiscală – Legea nr.207/2015. 

Ca atare atât criticile recurentei legate de aceste aspecte vor fi înlăturate ca nerelevante.

Recurenta mai susţine că a motivat împrejurarea că ar intenţiona să îşi ascundă patrimoniul sau să se sustragă de  la plata taxelor prin prisma istoricului comportamentului fiscal al debitorului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor, aspect de care instanţa de fond nu a ţinut cont.

Curtea reţine că, aşa cum s-a arătat mai sus, instituirea măsurii asiguratorii trebuie argumentată şi dovedită într-o manieră clară şi neechivocă  prin raportarea la efectul vizibil al acţiunilor debitorului.

Or, din această perspectivă, deşi organul fiscal avea obligaţia, potrivit art.73  alin. 2 din noul Cod de procedură fiscală – Legea nr. 207/2015, de a motiva incidenţa uneia din cele 3 ipoteze care ar justifica măsura excepţională dispusă, el s-a raportat alte argumente: istoricul transferului de părţi sociale realizate de către asociatul unic cu privire la alte firme deţinute de aceasta, din care una a fost declarată contribuabil inactiv şi comportamentul numitului  N.A.I., care nu are nici o calitate în firma intimată dar care a deţinut, până în 2015, împreună cu asociatul unic al acesteia, părţi sociale în altă firmă, Y.C.  SRL. Este evident că aceste aspecte nu au relevanţă, din punct de vedere legal, în justificarea măsurii dispuse ele vizând persoane fizice şi juridice terţe faţă de reclamanta intimată, comportamentul fiscal relevant fiind doar al acesteia sau al asociatului său.

Organul fiscal nici nu a alegat vreuna din cele 3 tipuri de acţiuni  ale debitorului care ar fi justificat luarea acestor măsuri preventive, aspect care face inutilă discuţia despre dovedirea sa.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din situaţiile financiare depuse de reclamanta intimată, de care organul fiscal are cunoştinţă, unele acte emanând tocmai de la el, potrivit bilanţurilor depuse la  finalul  anului  fiscal  2014 aceasta a raportat un profit brut in valoare de 86.726,00 lei (la o cifra neta de afaceri in valoare de 2.105.199,00 lei) iar la finalul anului 2015, conform aceloraşi indicatori, profitul societăţii a fost de 254.282.00 (la o cifra neta de afaceri in valoare de 2.918.602,00 lei), aşadar un profit in creştere.

În fine, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, criticile recurentei sunt neîntemeiate întrucât, faţă de soluţia preconizată şi prevederile art. 453 din noul Cod de procedură civilă, recurenta era parte căzută în pretenţii astfel că măsura de obligare a sa la plata contravalorii taxei de timbru aferentă cereri de chemare în judecată este legală.

Reținând că dispozițiile incidente, supuse analizei, au fost corect interpretate, curtea a constatat că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă  2010  nu subzistă  și  ca atare, recursul declarat a fost respins potrivit art. 496 alin. 1 din același act normativ.

Totodată, față de prevederile art.453 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă  a fost  obligată pârâta recurentă la plata sumei de 2.500 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu apărător ales.