Drept de superficie (superficie cu titlu oneros sau gratuit, dobândirea dreptului ope legis, stabilirea judiciară a prestației superficiarului, interesul superficiarului de a promova acțiunea confesorie, deși are posesia bunului, transformarea dreptului d

În situația în care reclamantul a solicitat despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat printr-un delict/cvasidelict civil, nu poate solicita în apel aceeași sumă de bani, dar cu titlu de prestație a superficiarului.

 Exercitarea dreptului de superficie exclude folosirea bunului în mod abuziv de către beneficiarul superficiei, astfel că nu poate fi obligat la plata unei sume de bani în baza disp. art. 1357 și urm. C.civil.

 Dreptul de superficie dobândit ope legis (în baza Legii nr. 15/1990 și a HG nr. 834/1991) este cu titlu oneros; Cauza Moculescu împotriva româniei;

 Transformarea dreptului de administrare instituit prin Decretul nr. 409/1955 în drept de superficie, în baza Legii nr. 15/1990 și a HG nr. 834/1991.

 Stabilirea judiciară a prestației superficiarului, dar numai la solicitarea expresă a titularului nudei proprietăți.

 Rămânerea fără obiect a apelului incident.

 Înscrierea dreptului de superficie în cartea funciară se face la cererea titularului dreptului.

Decizia civilă nr. 10/A/29.01.2018 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2016 pe rolul Tribunalului Galați – Secția I civilă reclamanta CNCF ”CFR” SA  B a chemat în judecată pe pârâta …, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 745.402,52 lei, cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă teren proprietatea CFR, în suprafaţă de 16.679 mp, pentru perioada 01.12.2012-01.12.2015, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta … a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat recunoaşterea dreptului de superficie asupra terenului în suprafaţă de 16679 mp situat în G., str. ..., nr. …, obligarea reclamantei-pârâte să permită-i pârâtei-reclamante exercitarea deplină şi netulburată a dreptului, deschiderea cărţii funciare a terenului şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de superficie, precum şi obligarea reclamantei-pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

 Prin sentința civilă nr. 708/20.07.2017 Tribunalul Galați a admis acţiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă C.N.C.F. „CFR” SA B în contradictoriu cu pârâta-reclamantă …, a obligat-o pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 745.404,52 lei cu titlu de despăgubiri, a admis în parte cererea reconvenţională și a constatat că pârâta-reclamantă are un drept de superficie asupra terenului în suprafaţă de 16.679 mp situat în G., Staţia de cale ferată ...

Totodată, a obligat-o pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 70.567,96 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, după compensare.

Prin sentința civilă nr. 1050/19.10.2017 Tribunalul Galați a admis cererea privind completarea dispozitivului formulată de pârâta-reclamantă ..., a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 708/20.06.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 309/121/2016, în sensul că a obligat reclamanta-pârâtă să permită pârâtei-reclamante exercitarea deplină şi netulburată a dreptului de superficie asupra terenului în suprafaţă de 16.679 mp situat în G, Staţia de cale ferată … a respins ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere vizând obligarea reclamantei pârâte la deschiderea cărţii funciare a terenului, și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând obligarea reclamantei-pârâte la înscrierea în cartea funciară a dreptului de superficie.

Cu privire la sentința civilă nr. 708/20.06.2017, s-au arătat următoarele:

În fapt, la data de 25.10.2005 M.T.C.T. a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria xxx nr. xxx pentru reclamanta CNCF  ”CFR” SA, suprafaţa de teren atribuită în proprietate exclusivă fiind de 78842,49 mp, identificată ca „Staţia CFR ...”.

Potrivit Ordinului nr. 926/24.05.1976 emis de M.T.T., s-au transmis, din administrarea M.T.T. în administrarea M.C.E.C.E.I., pentru ICE R.B., mijloacele fixe şi terenurile enumerate la pct. 1-7 din procesul-verbal de predare primire întocmit la data de 09.06.1976.

Din procesul-verbal încheiat la data de 25.06.1981 de către inspector impozite şi taxe din cadrul circumscripţiei financiare Galaţi, rezultă că R. avea în folosinţă suprafaţa de 16.679 mp teren situat în str. … nr. ...

Potrivit art. 1 din HG 1039/25.09.1990, ”Începând cu data prezentei hotărâri, se înfiinţează societăţile comerciale pe acţiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social prevăzute în anexa nr. 1*)”, iar potrivit art. 4 alin. 1 şi 2 din actul normativ menţionat, ”Pe data înfiinţării societăţilor comerciale prevăzute la art. 1, întreprinderile de comerţ exterior "…", "…", "…", "…", "…" şi "…" îşi încetează activitatea. Activul şi pasivul întreprinderilor de stat care îşi încetează activitatea se preiau de societăţile comerciale înfiinţate”.

Cu privire la bunurile aflata în administrarea R., potrivit art. 20 alin. 2 din Legea 15/1990 „Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.”

Aşadar, … devine proprietar al bunurilor aflate în administrarea sa la momentul înfiinţării societăţii comerciale.

La data de 31.12.2009 are loc fuziunea dintre …, în calitate de societate absorbită, şi …, în calitate de societate absorbantă.

În drept, în referire la cererea reconvenţională vizând recunoaşterea în favoarea pârâtei-reclamante a unui drept de superficie asupra terenului în suprafaţă de 16.679 mp, sub aspectul legii aplicabile, faţă de dispoziţiile art. 68 din Legea nr. 71/2011, instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt incidentele dispoziţiile Codului civil de la 1864 (V.C.civil).

Până la adoptarea Legii nr. 287/2009 (Noul Cod civil), dreptul de superficie nu a fost consacrat, in terminis, în Vechiul Cod civil fiind dedus pe cale de interpretare din art. 492 Cod civil: „Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui teren cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contră”. Aşadar, dispoziţiile menţionate instituie o prezumţie relativă cu privire la cuprinderea în dreptul proprietarului terenului, a construcţiilor, plantaţiilor sau lucrărilor, însă cu putinţa de a se dovedi contrariul, iar a dovedi contrariul reprezintă a dovedi tocmai dreptul de superficie.

Instanţa a reţinut că dreptul de superficie constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate al proprietarului terenului pe care se află construcţia, care ia fiinţă prin desprinderea din conţinutul juridic al acestuia a atributelor posesiei şi folosinţei, ce sunt ulterior conferite constructorului.

Conform jurisprudenţei constante, în sistemul de drept românesc dreptul de superficie nu se poate naşte decât din lege, prescripţie achizitivă, legat sau acordul părţilor.

Raportând considerentele expuse la prezenta cauză, instanţa a reţinut că, deşi între pârâta-reclamantă, în calitate de proprietar al construcţiilor, şi reclamanta-pârâtă, în calitate de proprietar al terenului, nu a intervenit o convenţie prin care cea din urmă să consimtă la grevarea terenului său cu anumite sarcini, din interpretarea tezei finale a art. 492 din Vechiul Cod civil, rezultă că, dobândind un drept de proprietate asupra construcţiilor în temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, în patrimoniul pârâtei-reclamante s-a născut  ,,ope legis” un drept de superficie constând în dreptul de proprietate asupra construcţiilor şi de folosinţa asupra terenului în suprafaţă de 16679 mp.

În consecinţă, instanţa a constatat că pârâta-reclamantă are un drept de superficie  asupra terenului în suprafaţă de 16.679 mp situat în G., Staţia de cale ferată …

Referitor la cererea principală, instanţa a reţinut că în cauză se pune problema răspunderii delictuale a pârâtei-reclamante pentru folosinţa, fără a plăti o contraprestaţie, a terenului în suprafaţă de 16.679 mp situat în G., Staţia de cale ferată ….

 Potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 din Vechiul Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar în sensul art. 999 Cod civil, „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.

Pe de altă parte, potrivit art. 1357 din Noul Cod Civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Din interpretarea dispoziţiilor mai sus menţionate, incidente în cauză, rezultă că, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, este necesar să se constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, vinovăţia în săvârşirea faptei ilicite şi existenţa legăturii de cauzalitate între săvârşirea faptei ilicite şi prejudiciu.

În cauză, din probele administrate rezultă ca fiind certă existenţa unui prejudiciu în dauna reclamantei-pârâte constând în diminuarea patrimoniului acestuia cu sumele de bani reprezentând contravaloarea chiriei pe care ar fi putut să o încaseze în perioada 01.12.2012-01.12.2015.

În ceea ce priveşte săvârşirea unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate şi vinovăţia pârâtei-reclamante, instanţa a reţinut că aceasta se face vinovată de ocuparea terenului în suprafaţă de 16.679 mp situat în G., Staţia de cale ferată …, fără a plăti o contraprestaţie, producând un prejudiciu cert în patrimoniul reclamantei-pârâte, prejudiciu constând în sumele pe care acesta le-ar fi încasat dacă ar fi închiriat terenul unei alte persoane.

Contrar susţinerilor pârâtei-reclamante, instanţa a reţinut că şi în situaţia în care s-a recunoscut în favoarea pârâtei-reclamante a unui drept de superficie cu privire la terenul în suprafaţă de 16679 mp, în lipsa unei înţelegeri a părţilor, acest drept nu se poate constitui cu titlu gratuit. Astfel, dreptul de superficie, drept real ce derivă din prevederile art. 492 Cod civil, nu este gratuit, în lipsa unei prevederi exprese contrare, dat fiind şi caracterul absolut al dreptului de proprietate și, în consecință, pârâta-reclamantă, în calitate de superficiar, este ţinută să o despăgubească pe reclamanta-pârâtă pentru lipsa de folosinţă.

Cu privire la cuantumul prejudiciului, conform precizărilor reclamantei-pârâte la calcularea sumei de 745404,52 lei au fost avute în vedere tarifele minimale prevăzute în Anexa 4 la Dispoziţia nr. 83/09.09.2008 a Directorului General al CFR SA, practicate în relaţiile cu terţii.

În consecinţă, instanţa de fond reţine ca fiind cert prejudiciul constând în sumele pe care reclamanta-pârâtă le-ar fi putut obţine cu titlu de chirie pentru un spaţiu cu aceleaşi caracteristici, conform Dispoziţiei respective.

În referire la taxa pe valoare adăugată, instanţa reţine că aceasta va fi avută în vedere la stabilirea cuantumului prejudiciului, întrucât existenţa unui drept de superficie cu titlu oneros nu face parte din operaţiunile exceptate din sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată, în sensul Capitolului IV din Codul fiscal.

Apreciind că în speţă sunt îndeplinite condiţiile  pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei-reclamante, aceasta a fost obligată să plătească reclamantei-pârâte suma de 745.404,52 lei, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă pentru terenul în suprafaţă de în suprafaţă de 16.679 mp situat în G., Staţia de cale ferată ...

Referitor la capătul de cerere al cererii reconvenţionale vizând deschiderea cărţii funciare a terenului în suprafaţă de 16.679 mp, instanţa a reţinut că prin Încheierea nr. 20698/24.03.2017 s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamantei asupra ternului intravilan situat în G., Staţia CFR …, astfel încât a respins cererea ca fiind rămasă fără obiect, urmând ca în temeiul art. 28 din Legea nr. 7/1996 pârâta reclamantă să solicite înscrierea dreptului sau real în cartea funciară

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, având în vedere soluţia pronunţată, faţă de culpa procesuală a fiecăreia dintre părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 453, instanţa a obligat-o pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 11059,04 lei, reprezentând taxă de timbru. Totodată, a obligat-o pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 81627 lei, din care 1627  lei reprezentând taxă de timbru şi 80000 lei reprezentând onorariu avocat, proporţional cu pretenţiile admise. Instanţa a compensat cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 11059,04 de lei şi a obligat-o pe  reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 70567,96 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată după compensare.

Cu privire la sentința civilă nr. 1050/19.10.2017, s-au arătat următoarele:

Pârâta-reclamantă … a solicitat prin cererea reconvenţională recunoaşterea dreptului de superficie asupra terenului în suprafaţă de 16679 mp situat în G.,str. … nr…, obligarea reclamantei-pârâte CFR să-i permită pârâtei-reclamante exercitarea deplină şi netulburată a dreptului, deschiderea cărţii funciare a terenului şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de superficie, precum şi obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 708/20.06.2017 instanţa a admis cererea principală, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 745.404,52 lei cu titlu de despăgubiri, a admis în parte cererea reconvenţională și a constatat că pârâta-reclamantă are un drept de superficie  asupra terenului în suprafaţă de 16679 mp situat în G., Staţia de cale ferată …

Totodată, a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 70567,96 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată după compensare.

Potrivit art. 444 Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată  instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

În referire la cererea de completare vizând dreptul de superficie, instanţa a reţinut că prin hotărârea pronunţată a constatat că pârâta-reclamantă are un drept de superficie asupra terenului în suprafaţă de 16679 mp situat în G., Staţia de cale ferată ...

Cu privire la drepturile şi obligaţiile superficiarului şi ale proprietarului terenului, instanţa a reţinut acesta din urmă are obligaţia de a respecta şi garanta superficiarului folosinţa limitată a terenului.

Acţiunea confesorie de superficie are ca obiect recunoaşterea de către pârât-proprietarul terenului a existenţei unui drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate şi obligarea acestuia la respectarea dreptului respectiv.

În acest context, instanţa a reţinut că acţiunea confesorie are o dublă valenţă juridică, sens în care a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 708/20.06.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 309/121/2016, în sensul că a obligat-o pe reclamanta-pârâtă să permită pârâtei-reclamante exercitarea deplină şi netulburată a dreptului de superficie asupra terenului în suprafaţă de 16.679 mp situat în G., Staţia de cale ferată ... În referire la modalitatea de exercitare a dreptului de superficie, instanţa a reţinut că prin hotărârea menţionată s-a recunoscut în favoarea pârâtei-reclamante dreptul de superficie cu titlu oneros.

În ceea ce priveşte solicitările din cuprinsul cererii reconvenţionale vizând deschiderea cărţii funciare a terenului şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de superficie, instanţa reţine că în considerentele sentinţei civile nr. 708/2017 a Tribunalului Galaţi se menţionează că „prin Încheierea nr. 20698/24.03.2017 s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamantei asupra ternului intravilan situat în G, Staţia CFR …, astfel încât va respinge cererea ca fiind rămasă fără obiect, urmând ca în temeiul art. 28 din Legea 7/1996 pârâta reclamantă să solicite înscrierea dreptului sau real  în cartea funciară”.

În consecinţă, instanţa a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 708/20.06.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 309/121/2016, în sensul că a respins ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere vizând deschiderea cărţii funciare a terenului şi a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând obligarea reclamantei-pârâte la înscrierea în cartea funciară a dreptului de superficie.

Împotriva Încheierii din data de 17.10.2016 și a sentinței civile nr. 708/20.06.2017 a Tribunalului Galați în termen legal a declarat apel, la data de 1.08.2017 – data aplicată pe anvelopa poștală, reclamanta-pârâtă CNCF ”CFR” SA B (CFR).

 Împotriva Încheierii din data de 9.11.2016 și a sentinței civile nr. 708/20.06.2017 a Tribunalului Galați în termen legal a declarat apel, la data de 14.08.2017 – data aplicată pe anvelopa poștală, pârâta-reclamantă ...

 Împotriva sentinței civile nr. 1050/19.10.217 a Tribunalului Galați, dată în aplicarea disp. art. 444 Cod procedură civilă, în termen legal, la data de 22.11.2017, a declarat apel reclamanta-pârâtă CFR.

 La data de 15.09.2017 (13.09.2017, conform datei aplicată pe plicul poștal) a fost înregistrat și apelul incident formulat de către pârâta-reclamantă … împotriva sentinței civile nr. 708/20.06.2017 a Tribunalului Galați, precizându-se că acest apel este formulat prin raportare la apelul reclamantei-pârâte și ”doar cu titlu subsidiar soluționării cererii de completare a dispozitivului sentinței apelate”.

 Împotriva sentinței civile nr. 1050/19.10.217 a Tribunalului Galați și a considerentelor acesteia referitoare la caracterul oneros al superficiei, dată în aplicarea disp. art. 444 Cod procedură civilă, în termen legal, la data de 8.12.2017, a declarat apel pârâta-reclamantă ...

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul reclamantei-pârâte CFR împotriva Încheierii din data de 17.10.2016 și a sentinței civile nr. 708/2017:

- în mod greșit prima instanță a respins prin Încheierea apelată excepția inadmisibilității cererii în constatare drept de superficie, în condițiile în care ... susține că acest drept s-a născut ope legis, astfel că existența lui nu mai trebuie constatată judiciar, ci poate fi exercitat nestingherit și, în caz de contestare a acestui drept, titularul are la îndemână acțiunea în realizare, iar nu în constatare; astfel, conform susținerilor ..., aceasta are deja în patrimoniul său dreptul de superficie și nu-i rămâne decât să și-l valorifice prin înscrierea în cartea funciară a imobilului, nefiind admisibilă promovarea unei acțiuni în constatare;

- promovarea acțiunii în constatare a existenței dreptului de superficie (acțiunii confesorii) este și lipsită de interes, deoarece reclamanta-apelantă nu i-a contestat pârâtei-apelante dreptul de superficie asupra terenului, nici întinderea respectivului teren și nici caracteristicile construcțiilor proprietatea superficiarului ori activitățile desfășurate de el în respectivele incinte; apelanta-reclamantă nu invocă dreptul de accesiune imobiliară, astfel că nu există între părți o dispută juridică cu privire la exercitarea dreptului de superficie;

- prin constatarea existenței dreptului de superficie, prima instanță ar fi trebuit să constate că acest drept este cu titlu oneros și că superficiarul are obligația de a plăti lunar proprietarului terenului o sumă de bani egală cu chiria pe care ar fi perceput-o de la terți, în condițiile în care nu ar fi existat dreptul de superficie;

- soluția adoptată în ceea ce privește întinderea cheltuielilor de judecată este greșită, având în vedere că cererea principală a fost admisă în totalitate, că cererea reconvențională a fost admisă în parte și că reclamanta-pârâtă nu a contestat dreptul de superficie al pârâtei-reclamante; în aceste condiții, instanța de fond ar fi trebuit să compenseze cheltuielile reciproce făcute de părți și să constate că nimeni nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de cheltuieli de judecată.

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul reclamantei-pârâte ... împotriva Încheierii din data de 9.11.2016 și a sentinței civile nr. 708/2017:

- prin Încheierea din data de 9.11.2016 în mod greșit prima instanță a respins cererea de administrare a probei cu expertiză topometrică, prin care se dorea identificarea terenului de 16.679 m.p. folosit de către apelanta-pârâtă, această identificare fiind utilă pentru intabularea dreptului de superficie, deoarece terenul în discuție face parte din suprafața totală de teren de 78.842 m.p., intabulat ca proprietatea apelantei-reclamante; este adevărat că reclamanta nu a contestat dreptul de superficie, dar identificarea terenului în litigiu ajuta la formalitățile privind publicitatea imobiliară;

- soluția adoptată prin sentința apelată și motivarea acestei soluții este contradictorie, atât timp cât se admite cererea principală privind repararea prejudiciului încercat de CFR printr-o faptă delictual/cvasidelictual civilă a ..., iar pe de altă parte se recunoaște că ... a folosit terenul în baza dreptului de superficie, ceea ce exclude fapta ilicită; astfel, în mod greșit prima instanță a admis cererea principală în pretenții generate de o faptă juridică delictuală întemeiată pe disp. art. 1357 Cod civil, dar constată și că pârâta folosește terenul în baza unui drept de superficie; chiar dacă în motivarea sentinței apelate se menționează că superficia este oneroasă, obligația stabilită în sarcina superficiarului de a plăti reclamantei o sumă de bani nu e întemeiată pe acest motiv, ci pe răspunderea civilă pentru fapta proprie;

- Tribunalul nu a analizat toate apărările pârâtei și nu a motivat înlăturarea acestor apărări, cum ar fi greșita fundamentare a pretențiilor din cererea principală, inexistența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, titlul gratuit al superficiei, imposibilitatea coexistenței delictului civil cu exercitarea dreptului de superficie și existența unor cauze de înlăturare a răspunderii civile delictuale (de exemplu, securitatea juridică a raporturilor de privatizare etc.), singura referire făcută de instanță fiind aceea a necesității plății unui preț pentru exercitarea dreptului de superficie; în aceste condiții, Tribunalul nu a respectat exigențele disp. art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, cu consecința nerespectării disp. art. 6 din Convenția E.D.O.;

- cererea principală a fost eronat admisă prin aplicarea normelor privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, neexistând nicio faptă ilicită din partea pârâtei, un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, vinovăția ... sau legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; chiar dacă superficia ar fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, existența dreptului real exclude existența unei fapte ilicite din partea superficiarului; chiar dacă patrimoniul reclamantei încearcă un pasiv prin imposibilitatea folosirii terenului, acest fapt nu poate conduce la existența unui prejudiciu cert cauzat de o faptă ilicită, diminuarea patrimoniului fiind cauzată de neplata c/val. superficiei, iar nu de un fapt juridic ilicit al pârâtei; un eventual prejudiciu este și incert, întrucât suma reținută prin hotărârea apelată este pur și simplu însușită de instanță pe baza unor susțineri subiective și unilaterale ale reclamantei; de altfel, în respectivele tarife minimale de închiriere indicate de reclamantă ca reprezentând suma de care nu a mai putut beneficia prin imposibilitatea folosirii terenului este inclus și TVA-ul, iar argumentele indicate de prima instanță prin referire la Cap. IV C. fiscal (operațiuni exceptate din sfera de aplicare a TVA) sunt eronate și nesusținute juridic și chiar contrare altor argumentări ale Tribunalului; legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu lipsește în condițiile inexistenței faptei ilicite și a unui prejudiciu; vinovăția pârâtei nu este dovedită, întrucât aceasta a avut și are reprezentarea că folosește terenul în baza unui drept de superficie cu titlu gratuit, drept recunoscut explicit și de CFR în cadrul prezentului proces; chiar și o calitate de detentor precar (de tolerat) a pârâtei ar conduce la existența folosirii imobilului cu titlu, ceea ce exclude vinovăția; în condițiile în care însăși reclamanta recunoaște dreptul de superficie al pârâtei, putem vorbi și de o faptă culpabilă a reclamantei, care reprezintă o cauză de înlăturare a vinovăției pârâtei;

- prin promovarea acțiunii în pretenții civile delictuale reclamanta săvârșește un abuz de drept, ce se impune a fi sancționat prin respingerea cererii principale, abuzul de drept fiind dovedit cu celelalte toate argumentele prezentate în apărarea pârâtei;

- dreptul de superficie al pârâtei-apelante este gratuit, iar nu cu titlu oneros; normele legale de trecere a terenurilor în folosința pârâtei anterior anului 1990 stipulau caracterul gratuit al folosinței, iar după anul 1990 nu a intervenit nicio normă legală care să transforme folosința  într-una cu titlu oneros; totodată, superficia nu este convențională sau prin alt act juridic, ci s-a născut ope legis și pe un fond preexistent gratuit, astfel că ea continuă cu titlu gratuit; de asemenea, CFR a acceptat riscul să dobândească proprietatea terenului chiar dacă nu poate beneficia de toate atributele dreptului de proprietate încă de la momentul la care a început procedurile finalizate prin eliberarea titlului său de proprietate; dacă s-ar accepta ideea superficiei oneroase, s-ar ajunge la insecuritatea actelor juridice post momentului 1990, în sensul că s-ar pune în discuție chiar contractele de privatizare a pârâtei, contracte în care Statul (acționar și al reclamantei) garantează cumpărătorul fostei ... liniștita folosință a construcțiilor și, implicit, a terenului în litigiu; cum dreptul de superficie este un drept perpetuu, dacă a început cu titlu gratuit, și în continuare este exercitat cu același titlu gratuit;

- în mod greșit prima instanță a respins cererea reconvențională, deși numai cererea privind intabularea rămăsese fără obiect prin deschiderea cărții funciare în timpul procesului; totuși, cât timp intabularea dreptului de superficie nu s-a făcut, această cerere ar fi trebuit admisă.

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul reclamantei-pârâte CFR împotriva sentinței civile nr. 1050/2017:

- deși sentința civilă nr. 708/20.06.2017 a Tribunalului ar fi trebuit completată prin aplicarea disp. art. 444 Cod procedură civilă, totuși soluția ce se impunea era aceea a respingerii cererii de recunoaștere a dreptului de superficie și obligare a reclamantei CFR să permită pârâtei ... să-și exercite netulburat acest drept; argumentele respingerii acestei cereri sunt prezentate în strânsă legătură cu excepția inadmisibilității (respinsă greșit prin Încheierea de ședință din data de 17.10.2016, apelată și cu referire la primul apel al CFR din prezenta cauză), în condițiile în care dreptul de superficie nu este contestat de proprietarul terenului și exercitarea superficiei se face fără nicio stânjenire a superficiarului; totodată, așa cum a mai arătat și în primul apel, pârâta nu are nici un interes să i se constate dreptul de superficie, atât timp cât el este recunoscut de nudul proprietar; în fapt, prin promovarea cererii reconvenționale pârâta nu dorește decât să paralizeze cererea principală în pretenții și chiar să se stabilească eronat și nelegal gratuitatea superficiei; prima instanță trebuia să aprecieze că dreptul de superficie este cu titlu oneros.

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul incident promovat de pârâta-apelantă ... împotriva sentinței civile nr. 708/2017 a Tribunalului Galați:

- deși instanța de fond a fost învestită și cu soluționarea cererii privind recunoașterea dreptului de superficie asupra terenului în discuție și obligarea reclamantei CFR să permită pârâtei …, în calitate de superficiar, să exercite netulburată acest drept de superficie, Tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la acest ultim aspect, al exercitării dreptului;

- apelul incident are (la momentul promovării lui) doar caracter subsidiar și admiterea lui s-ar putea dispune doar în condițiile unei nesoluționări sau soluționări nefavorabile a cererii de completare a sentinței civile nr. 708/2017.

Cu ocazia dezbaterilor în fond asupra apelurilor apărătorul pârâtei-apelante ... a arătat că apelul incident a rămas fără obiect, având în vedere că cererile sale au fost rezolvate prin sentința civilă nr. 1050/2017 a Tribunalului Galați.

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul incident promovat de pârâta-apelantă ... împotriva sentinței civile nr. 1050/2017 a Tribunalului Galați și a considerentelor ei referitoare la caracterul oneros al superficiei:

- în mod greșit s-a constatat că dreptul de superficie este cu titlu oneros, argumentele aduse fiind aceleași cu cele prezentate și în apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 708/2017, motiv pentru care nu le vom mai prezenta;

- greșit este prezentat caracterul oneros al superficiei doar în considerentele sentinței civile nr. 1050/2017, în condițiile în care el nu este menționat expres în dispozitivul sentinței civile nr. 708/2017 sau al sentinței civile nr. 1050/2017;

- în mod eronat a fost respinsă cererea de înscriere a dreptului de superficie în cartea funciară a imobilului, întrucât recunoașterea dreptului de superficie generează și accesoriul acesteia, respectiv publicitatea acestui drept prin intermediul cărții funciare; în cauză sunt aplicabile disp. art. 23 din Legea nr. 7/1996, modif. și rep.,și art. 91 din Ordinul nr. 700/2014, privind Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară.

În dovedirea apelului, apelanta-reclamantă nu a solicitat administrarea de noi probatorii.

Pârâta-apelantă a solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară, de identificare a clădirilor proprietatea sa și a terenului folosit cu titlu de superficie, dar cererea sa a fost respinsă ca inutilă prin Încheierea din data de 10.01.2018, având în vedere că nu reclamanta CFR nu contestă dreptul pârâtei ... de a folosi terenul.

În drept, părțile au invocat disp. art. 466 și urm. Cod procedură civilă.

Ambele părți au formulat întâmpinare/răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea pretențiilor părților adverse și reluând argumentele prezentate și în primă instanță și prin propriile apeluri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate de instanța de apel.

Având în vedere disp. art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei interesului pârâtei-reclamante … de a promova cererea privind recunoașterea dreptului de superficie:

Cererea de constatare a existenței dreptului de superficie în patrimoniul pârâtei-apelante ... a fost prezentată de către aceasta ca o acțiune confesorie, prin care solicita ca reclamanta-apelantă să fie obligată să îi respecte dreptul de superficie născut ope legis, drept contestat de CFR.

Faptul că CFR a promovat o acțiune civilă în pretenții întemeiată pe delictul civil (care presupune o faptă ilicită prejudiciabilă din partea ...) reprezintă tocmai o astfel de contestare a dreptului pârâtei …. de a folosi terenul ca superficiar.

Este adevărat că CFR nu o împiedică fizic pe ... să folosească terenul, dar, prin solicitarea de a i se acoperi un prejudiciu material ce se susține a fi generat de o faptă ilicită, de fapt neagă dreptul de superficie al pârâtei și tulbură indirect exercitarea normală a dreptului de superficie.

Astfel, CFR consideră că … are dreptul de a folosi terenul, dar doar ca un detentor precar, ceea ce implică și existența unei obligații din partea detentorului de a-i plăti o sumă de bani fie cu titlu de chirie, fie cu titlu de despăgubiri pentru fapta ilicită în situația în care detentorul refuză să încheie contractul de închiriere, iar nu ca titular al unui dezmembrământ al dreptului de proprietate.

Chiar dacă CFR a susținut pe parcursul procesului că nu contestă dreptul de superficie al pârâtei, prin formularea acțiunii întemeiată pe disp. art. 1357 și urm. Noul Cod civil și solicitarea de despăgubiri pentru fapta proprie a pârâtei, de fapt contestă acest drept.

În aceste condiții, Curtea apreciază că pârâta-reclamantă are tot interesul de a promova cererea reconvențională, motiv pentru care excepția lipsei de interes, excepție invocată de CFR, apare ca fiind nefondată.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel invocate în termenul legal și cu ignorarea unor eventuale motive de apel invocate cu depășirea acestui termen, pentru a face aplicarea principiului disponibilității părților în procesul civil și a disp. art. 9 și 477 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se impune să arătăm că toate apelurile sunt într-o strânsă legătură și nu pot fi analizate separat, astfel că se va răspunde în mod unitar la ele, unele argumente în adoptarea deciziei de apel fiind comune mai multor motive de apel/apeluri.

Prin Încheierea de ședință din data de 17.10.2016 prima instanță a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, excepție argumentată de CFR în sensul că pârâta-reclamantă are la îndemână acțiunea în realizare.

Acțiunea confesorie este o acțiune reală, petitorie și cu caracter de realizare, iar prin cererea reconvențională pârâta-reclamantă nu dorește obținerea unui titlu, ci doar ca reclamanta-pârâtă să-i permită folosirea terenului cu titlu de superficiar, iar nu ca detentor precar, eventuala plată din partea pârâtei a unei sume de bani urmând a se face pentru o exercitare licită a folosinței și în baza unui dezmembrământ al dreptului de proprietate, iar nu ca o plată pentru prejudiciul cauzat printr-o faptă ilicită.

Ceea ce susține CFR în argumentarea excepției este că S. fie dorește ca prin acțiunea în constatare să obțină un titlu ad probationem, fie că aceasta din urmă are la îndemână formularea unei cereri de intabulare la OCPI Galați și, în situația în care i se respinge cererea, are posibilitatea recunoașterii dreptului său prin promovarea căii de atac a apelului împotriva încheierii de respingerii a OCPI. Aceste argumente nu pot conduce la admiterea apelului, având în vedere argumentele prezentate anterior privind caracterul de realizare a acțiunii confesorii și având în vedere că nu se invocă în argumentarea de fapt și de drept a acțiunii confesorii necesitatea obținerii unui titlu, cu atât mai mult cu cât s-a susținut că dreptul de superficie s-a născut ope legis.

Așa fiind, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta-apelantă CFR împotriva respectivei Încheieri.

Prin Încheierea de ședință din data de 9.11.2016 Tribunalul a respins ca nefondată solicitarea S.  de administrare a probei cu expertiză imobiliară, având ca obiectiv principal identificarea terenului asupra căreia se poartă superficia și identificarea construcțiilor folosite de apelanta-pârâtă, în vederea intabulării superficiei.

Considerăm că această dezlegare dată cererii de probatorii este corectă, de altfel și Curtea a respins această cerere în apel, arătând la data de 10.01.2018 că reclamanta CFR nu contestă întinderea dreptului și, astfel, proba nu este utilă cauzei, dar chiar și în raport de ceea ce a stabilit Tribunalul cu privire la capătul de cerere vizând obligarea CFR la înscrierea în cartea funciară a dreptului de superficie, dezlegare dată prin sentința civilă nr. 1050/2017 a Tribunalului, soluție ce va fi menținută, așa cum se va arăta ulterior în prezenta hotărâre.

În aceste condiții, apelul formulat de apelanta-pârâtă cu privire la Încheierea din data de 9.11.2016 se impune a fi respins ca nefondat, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă.

Prin cererea principală, CFR a solicitat obligarea S. la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru un prejudiciu cauzat de pârâtă printr-o faptă ilicită, argumentul juridic fiind disp. art. 1357 și urm. Noul Cod civil.

Chiar dacă pe parcursul procesului în fața primei instanțe, dar și în apel, CFR a susținut că recunoaște pârâtei un drept de superficie asupra terenului aferent clădirilor proprietatea S., totuși permanent a solicitat obligarea pârâtei la plata respectivei sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru săvârșirea unui delict civil.

Considerăm că cererea CFR este în sensul arătat anterior, având în vedere poziția exprimată de CFR pe parcursul întregului proces, cum ar fi, de exemplu, susținerea din cererea de chemare în judecată că a încercat să-i închirieze pârâtei terenul, sau din răspunsul la întâmpinarea S., în sensul că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale privind fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul cauzat și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În aceste condiții și având în vedere disp. art. 9 și art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă, Curtea, ca și instanța de fond, are obligația de a analiza cererea principală așa cum a fost ea formulată de către CFR, respectiv a se pronunța asupra acțiunii civile în pretenții delictuale.

Mai mult decât atât, prin sentința civilă nr. 708/2017 întinderea obligației stabilită în sarcina S. este ca prejudiciu cauzat printr-un delict/cvasidelict, iar nu ca o contraprestație datorată de superficiar, iar această dezlegare dată de tribunal nu a fost contestată în apel de către CFR.

Pentru a ajunge la o soluție cu privire la cererea principală, se  impune a analiza mai întâi apărarea pârâtei cu privire la acest aspect, dar și cererea reconvențională, prin care se pune în discuție existența/inexistența dreptului de superficie și exercitarea lui de către S.

Așa cum și părțile au arătat constant, în baza Decretului nr. 409/1955 (în prezent abrogat) M.T.T., în subordinea căruia se afla CFR, a transmis prin Ordinul nr. 926/24.05.1976 și Ordinul nr. 1165/4.07.1978 o serie de bunuri imobile în administrarea MCECEI, pentru ICE R. B., succedată juridic în prezent de către pârâta-apelantă.

Aceste Ordine s-au materializat prin procesele-verbale de predare-primire din data de 9.06.1976 și, respectiv, de 19.07.1978.

În aplicarea principiului economiei de piață apărut ulterior anului 1989, a început dezetatizarea economiei naționale și a fost emisă Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea fostelor întreprinderi economice de stat, moment la care reclamanta CFR a devenit proprietara bunurilor aflate în administrarea sa, iar pârâta S. a bunurilor aflate în administrarea acesteia.

Dacă în ceea ce privește clădirile nu au existat probleme de identificare a titularului dreptului de proprietate (pârâtei i s-a recunoscut chiar și de către reclamantă dreptul asupra clădirilor), cu privire la teren au existat astfel de litigii, dar care au fost tranșate judiciar irevocabil și cu autoritate de lucru judecat, în sensul că terenul în discuție este proprietatea CFR, prin decizia civilă nr. 187/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 6069/121/2006, dar mai ales prin decizia civilă nr. 137/15.01.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în Dosarul nr. 1182/44/2007.

În această ultimă decizie se stabilește irevocabil că prin Ordinul nr. 926/1976 pârâtei nu i-a fost transmisă în administrare și suprafața de teren de 16.679 m.p. azi în discuție, motiv pentru care nu poate beneficia de prevederile HG nr. 834/1991 privind emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, dreptul de proprietate născându-se în baza Legii nr. 15/1990 în patrimoniul CFR.

Această partajare a atributelor dreptului de proprietate a născut o serie de litigii, printre care și cel de față, instanța fiind solicitată de părți să stabilească dacă pentru exercitarea nudei proprietăți și, respectiv, a detenției/dreptului de superficie, S.  trebuie să plătească CFR vreo sumă de bani și cu ce titlu.

Este indubitabil faptul că pe parcursul procesului ambele părți au arătat că în patrimoniul pârâtei-apelante ... există un drept de superficie cu privire la suprafața de teren de 16.679 m.p., reclamanta CFR arătând expres chiar că nu dorește să dobândească proprietatea construcțiilor prin accesiune imobiliară (întâmpinarea la cererea reconvențională).

Această poziție este împărtășită și de Curte, arătând că dreptul de superficie s-a născut în patrimoniul …. prin lege, ca modalitate de dobândire, și anume Legea nr. 15/1990, raporturilor juridice fiindu-le aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864 (V.C.civ.), în vigoare în anul 1990.

Motivarea primei instanțe cu privire la existența dreptului de superficie, ca și aspectele doctrinare și jurisprudențiale la care și prima instanță și părțile au făcut trimitere, sunt îmbrățișate și de instanța de apel, motiv pentru care nu se mai impune reluarea lor, cu atât mai mult cu cât și reclamanta-pârâtă CFR confirmă existența superficiei și menționează expres că nu invocă accesiunea, cele două excluzându-se reciproc.

Având în vedere că pârâta-apelantă folosește terenul cu titlu de superficiar, el nu exercită această folosință în mod abuziv, ci ca un efect juridic al existenței acestui atribut în patrimoniul superficiarului. Așa fiind, atunci când folosește terenul, superficiarul nu săvârșește nicio faptă ilicită prejudiciabilă care să atragă aplicarea disp. art. 1357 alin. 1 Noul Cod civil și instanța nu îl poate obliga la nicio sumă de bani cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat printr-un delict/cvasidelict civil.

Totodată, el nu poate fi obligat să încheie un contract de închiriere a terenului cu proprietarul acestuia, pentru că un astfel de act juridic civil intră în contradicție cu înseși efectele superficiei, care dă dreptul proprietarului construcțiilor să folosească și terenul aferent. Astfel, prin exprimarea refuzului de a încheia un contract de închiriere superficiarul nu săvârșește nicio faptă ilicită în sensul art. 1357 Noul Cod civil.

De asemenea, dacă nudul proprietar al terenului consideră că este îndreptățit să primească o sumă de bani pentru imposibilitatea folosirii terenului, el are posibilitatea de a chema în judecată superficiarul pentru ca instanța să-l oblige la plata acestei sume de bani, dar cu titlu de prestație pecuniară pentru exercitarea superficiei, iar nu cu titlu de prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită (răspundere civilă delictuală).

În cauză, reclamanta CFR nu a formulat acțiunea în civilă în pretenții ca o acțiune pentru obligarea pârâtei ... la plata respectivei prestații pentru exercitarea superficiei, ci ca o acțiune în repararea unui prejudiciu cauzat delictual.

Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea consideră că în mod greșit prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 745.404.52 lei, cu titlu de despăgubiri pentru săvârșirea unei fapte delictual civile, în temeiul disp. art. 998-999 Vechiul Cod civil și, respectiv, art. 1357 Noul Cod civil, cu consecința admiterii apelului declarat de S.împotriva sentinței civile nr. 708/2017 a Tribunalului și schimbării sentinței apelate sub acest aspect, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, iar în rejudecare respingerea cererii principale ca fiind nefondată.

Referitor la caracterul oneros sau cu titlu gratuit al dreptului de superficie, Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept:

Este indubitabil că în anul 1976 dreptul de administrare asupra clădirilor a fost transmis cu titlu gratuit …., pentru … , succedată juridic în prezent de către pârâta-apelantă ...

Din considerentele deciziei civile nr. 137/15.01.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în Dosarul nr. 1182/44/2007 rezultă că dreptul de administrare cu titlu gratuit s-a transmis doar în ceea ce privește clădirile, iar nu și în ceea ce privește terenul.

Dacă în perioada comunistă, când Statul era titularul tuturor activelor întreprinderilor, iar acestea aveau doar un drept de administrare, nici nu avea importanță dacă folosirea activelor patrimoniale era trecută de la o persoană juridică la alta și cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Mai mult decât atât, prin chiar Decretul 409/1955 se stabilea că astfel de treceri a dreptului de administrare de la o unitate economică de stat la alta se făcea doar cu titlu gratuit, tocmai în considerarea faptului că bunul și fructele acestuia erau tot în patrimoniul Statului. După dezetatizarea din anul 1990 exercitarea dreptului de proprietate și obținerea de foloase materiale nu mai este atât de lipsită de importanță, cu atât mai mult cu cât o persoană juridică cu scop patrimonial încearcă obținerea de profit inclusiv prin obținerea unor sume de bani urmare a încheierii de acte juridice sau exercitării atributelor dreptului de proprietate. A considera în prezent, în condițiile existenței unei economii de piață, că superficia pârâtei-apelante este cu titlu gratuit ar însemna să ignorăm realitățile faptice și economice prezente.

Mai mult decât atât, chiar și în cauza Moculescu împotriva României (Hotărârea CEDO din 2.03.2010 – pct. 29 din Hotărâre) s-a arătat într-o situație similară că gratuitatea continuă doar atât timp cât imobilul rămânea în patrimoniul părții. Extrapolând situația din acea cauză la prezentul litigiu, considerăm că gratuitatea se păstra doar până la momentul la care dreptul de administrare se transforma/se pierdea sau era transmis altei persoane. În cauza noastră dreptul de administrare cu titlu gratuit s-a transformat în drept de superficie, ceea ce atrage și pierderea caracterului gratuit de a folosi terenul.

Așa cum s-a arătat tot în cauza Moculescu împotriva României, ”recunoscând existența unui drept de superficie gratuit în favoarea cooperației (superficiarului – s.n.)… Curtea de Apel Craiova a privat-o pe reclamantă (titularul nudei proprietăți – s.n.) de posibilitatea de a beneficia de bunul său sau de a obține beneficiile acestuia. Prin urmare, a existat o ingerință în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale”.

În aceste condiții, ca și prima instanță, Curtea consideră că superficia este cu titlu oneros, ceea ce implică existența în patrimoniul pârâtei-apelante a obligației de a plăti nudului proprietar o sumă de bani pentru exercitarea superficiei, respectiv pentru ca CFR să-și poată exercita fără nicio ingerință din partea nimănui dreptul de proprietate asupra terenului.

Totuși, nici apelanta-reclamantă CFR, și cu atât mai puțin apelanta-pârâtă S., nu au solicitat stabilirea întinderii acestei obligații a superficiarului, motiv pentru care în mod corect prima instanță nu a dispus cu privire la acest aspect, ci doar în considerentele sentinței civile nr. 708/2017 și ale sentinței civile nr. 1050/2017 a arătat că superficia este cu titlu oneros.

Chiar dacă reclamanta CFR a solicitat o sumă de bani (care ar putea reprezenta întinderea obligației corelative exercitării dreptului de superficie pe o perioadă de timp), suma a fost solicitată cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat printr-un delict civil, așa cum am arătat anterior, motiv pentru care Curtea nu o poate recunoaște CFR, deoarece ar schimba obiectul și cauza cererii de chemare în judecată și ar încălca astfel disp. art. 9 și 22 alin. 6 Cod procedură civilă.

Într-o eventuală altă acțiune, în condițiile în care părțile nu ajung la un acord cu privire la întinderea obligației superficiarului, instanțele de judecată au posibilitatea de a tranșa și acest aspect litigios.

Așa fiind, Curtea consideră că în mod corect prima instanță a stabilit caracterul oneros al superficiei, motiv pentru care motivele de apel ale ... cu privire la acest aspect prin raportare la cele două sentințe apelate nu sunt fondate și nu pot conduce la sancționarea hotărârilor sau a considerentelor lor.

Prin apelul CFR la sentința civilă nr. 708/2017 a Tribunalului Galați s-a arătat și că prin constatarea existenței dreptului de superficie cu titlu oneros ar fi trebuit să se constate că superficiarul are obligația de a plăti proprietarului lunar o sumă de bani egală cu chiria pe care proprietarul ar fi perceput-o de la terți dacă nu ar fi existat dreptul de superficie.

Această susținere nu este îmbrățișată de Curte, având în vedere că suma de bani a fost solicitată de CFR cu titlu de despăgubiri civile pentru săvârșirea delictului civil, neformulându-se vreo cerere din partea reclamantului cu privire la suma datorată de superficiar proprietarului.

Așa cum am mai arătat, instanța de judecată trebuie să dea eficiență principiului disponibilității părților în procesul civil și să se pronunțe doar asupra a ceea ce s-a cerut, doar cu privire la cererile cu care a fost învestită.

Pentru aceste motive, critica CFR cu privire la acest motiv de apel nu poate fi reținută, sentința civilă nr. 708/2017 neimpunându-se a fi schimbată sub acest aspect.

Criticile aduse de S. sentinței civile nr. 708/2017 cu privire la faptul că Tribunalul nu a analizat toate apărările pârâtei-reclamante privind inexistența unui prejudiciu, imposibilitatea coexistenței delictului civil cu superficia, existența unor cauze care înlătură răspunderea civilă delictuală, inaplicabilitatea TVA la sumele solicitate etc., ceea ce ar conduce la ideea nerespectării disp. art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă și art. 6 din CEDO, nu sunt fondate.

Este adevărat că dispoziţiile art. 425 lit. b Cod procedură civilă instituie obligaţia prevederii în conţinutul hotărârii judecătoreşti a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

O asemenea obligaţie nu trebuie însă absolutizată, motivarea unei hotărâri judecătoreşti fiind considerată realizată şi atunci când instanţa, deşi a motivat pe scurt hotărârea sa, a examinat totuşi în mod real problemele esenţiale ce au fost supuse judecăţii, permiţând astfel exercitarea controlului judiciar.

Mai mult decât atât, cu ocazia exercitării controlului judiciar în mod devolutiv instanţa de apel poate analiza şi complini eventualele lipsuri vizând temeinicia şi legalitatea acestuia, în raport de probele administrate şi motivele invocate.

Aşa cum s-a arătat şi de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenţie obligă tribunalele să-şi motiveze hotărârile, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor din proces.

Din moment ce art. 6 obligă jurisdicţiile să-şi motiveze deciziile, dar nu şi la a răspunde la fiecare argument care nici nu a influenţat soluţia litigiului, nu se poate considera că instanţa a adoptat o hotărâre nemotivată (cauza Jorgerine et Lege împotriva Franţei, Hotărâre din 28 martie 2000).

Așa cum am arătat, și Curtea urmează a completa eventualele lacune sau prezentări sintetice ale motivării sentințelor apelate.

O apărare a pârâtei a fost în sensul că sumele cerute prin cererea de chemare în judecată conțin TVA, contrar art. 137 alin. 3 lit. b Cod fiscal. Această apărare nici nu se mai impune a fi analizată, având în vedere că prin decizia de apel nu se va mai dispune cu privire la obligația ... de a plăti o sumă de bani cu titlu de despăgubiri delictual civile.

Este adevărat că din evidențele fiscale ale pârâtei-reclamante rezultă că aceasta nu plătește impozit pentru terenul folosit, dar acest aspect nu are nici un efect juridic cu privire la caracterul oneros sau gratuit al superficiei pentru că privește doar raporturile juridice de drept fiscal dintre CFR și Stat și, respectiv, dintre … și Stat, caracterul oneros fiind însușit și de către Curte.

Este adevărat că jurisprudența s-a pronunțat în sensul că, dacă dreptul de superficie s-a născut prin convenția părților, iar părțile nu au convenit asupra unui preț în schimbul folosinței terenului ocupat de construcție, atunci instanța nu poate schimba înțelegerea părților, dar nu ne aflăm în prezența unei superficii născută convențional, ci a unei superficii născută legal. Chiar dacă acestei superficii nu îi sunt aplicabile disp. art. 697 alin. 2 Noul Cod civil, pentru că ea s-a născut sub imperiul Vechiului Cod civil, și chiar dacă Vechiul Cod civil nu stabilește explicit această posibilitate a instanței de judecată (de altfel, superficia nici nu era reglementată expres în Vechiul Cod civil, așa cum și părțile au arătat), în temeiul disp. art. 3, art. 480 Vechiul Cod civil și art. 20-21și art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 anexă la Convenția EDO judecătorul învestit cu o cerere a proprietarului de stabilire a prețului superficiei poate stabili acest preț, inclusiv prin trimitere la chiria stabilită pe piața liberă sau la valori mai mici decât aceasta, dacă proprietarul o cere.

Aspectul referitor la valoarea terenului în litigiu, în sensul dacă diminuează sau nu oferta liberă de închiriere, nici nu se mai impune a fi analizat, atât timp cât instanța nu va stabili un preț al superficiei în acest proces.

O altă apărare a pârâtei-reclamante a fost în sensul că, dacă s-ar admite caracterul oneros al superficiei, acest fapt ar conduce la insecuritate juridică în ceea ce privește contractul de privatizare a fostei societăți comerciale cu capital de stat, devenită prin privatizare S., întrucât la momentul stabilirii prețului privatizării s-a avut în vedere superficia gratuită și întrucât caracterul oneros ar conduce la scăderea valorii acțiunilor S.

Această susținere nu poate fi primită, deoarece ”tulburarea” nu este făcută de vânzător, ci de un terț, dar chiar și în care această tulburare ar proveni de la vânzător, există alte remedii procesuale/de drept material prin care cumpărătorului să i se dea o satisfacție materială, putându-se ajunge la sancționarea totală/parțială etc. a contractului de privatizare. Curtea consideră că nu orice pretenții ale unui terț sau ale unei părți contractante admise judiciar după încheierea unui act juridic civil ar reprezenta o ingerință sau ar produce o instabilitate în circuitul civil al actelor juridice, în caz contrar instanța de judecată trebuind a respinge orice acțiune judiciară, idee de neacceptat.

Prin promovarea prezentei acțiuni și constatarea cu caracter oneros a existenței superficiei (constatare făcută chiar la solicitarea superficiarului) nu se aduce atingere în nici un fel proprietății acestuia, atât timp cât ea este preexistentă privatizării și inclusiv prețul vânzării ar putea fi corectat, eventual, judiciar.

Față de aceste considerații, Curtea consideră că nici acest motiv de apel al apelantei S. nu poate conduce la sancționarea sentinței apelate.

Aspectul privind abuzul de drept săvârșit de reclamanta CFR prin promovarea acțiunii în pretenții delictuale, pe lângă faptul că nu a fost dovedit în nici un fel (simpla promovare a unei acțiuni nefondate nu reprezintă  un abuz de drept), nici nu se mai impune a fi analizat ca motiv independent de respingere a cererii principale în pretenții, având în vedere argumentele privind inexistența cauzelor care ar atrage răspunderea civilă delictuală.

Este adevărat că cererea reconvențională a fost admisă în parte și Tribunalul ar fi trebuit să dispună prin sentința civilă nr. 708/2017 cu privire la posibila obligare a reclamantei de a înscrie în cartea funciară a imobilului dreptul de superficie al S., dar acest aspect a fost realizat prin sentința civilă nr. 1050/2017, dată în completarea sentinței civile nr. 708/2017.

Apelul reclamantei-apelante CFR declarat împotriva sentinței civile nr. 1050/2017 (de completare a sentinței civile nr. 708/2017) are ca motive de apel aspectele referitoare la respingerea constatării dreptului de superficie, fie ca inadmisibilă, fie pe fondul cauzei (privind caracterul oneros al superficiei), precum și lipsa interesului în promovarea cererii reconvenționale, toate aceste aspecte fiind puse în discuție și în apelul promovat împotriva sentinței inițiale și chiar și în apelul pârâtei-reclamante.

Având în vedere că anterior Curtea a analizat toate aceste aspecte, nu se mai impune reluarea lor, argumentele instanței de apel arătate mai sus fiind valabile și cu privire la apelul CFR împotriva sentinței de completare.

Așa cum și apelanta S. a arătat expres prin apelul incident, dar și cu ocazia dezbaterilor în fond de la data de 10.01.2018, apelul incident a fost promovat ca o asigurare a reanalizării celor criticate și doar dacă nu se soluționează cererea de completare hotărâre, în cazul în care cererea de completare a hotărârii ar fi fost admisă apelul incident urmând a rămâne fără obiect.

Cererea de completare a sentinței civile nr. 708/2017 a fost analizată și admisă în parte prin sentința civilă nr. 1050/2017 a aceleiași instanțe, astfel că apelul incident va fi respins ca fiind rămas fără obiect, așa cum și apelanta-pârâtă a solicitat.

Referitor la motivul invocat de apelanta CFR privind cheltuielile de judecată recunoscute pârâtei-reclamante după compensare, Curtea apreciază că acesta nu este fondat prin prisma disp. art. 451 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, având în vedere că onorariul apărătorului pârâtei-reclamante nu este disproporționat în raport de obiectul cauzei, de valoarea lui, de dificultatea litigiului, de susținerea apărărilor și a cererii reconvenționale, de numărul de termene de judecată acordate în primă instanță etc., astfel încât nici acest motiv de apel nu poate conduce la sancționarea sentinței civile nr. 708/2017.

Referitor la apelul pârâtei S. promovat împotriva sentinței civile de completare, Curtea reține următoarele:

Aspectul privind caracterul oneros al superficiei au fost menționate anterior, astfel că nu se mai impun a fi reluate.

Este adevărat că prima instanță a menționat caracterul oneros al superficiei doar în considerentele sentințelor civile nr. 708/2017 și nr. 1050/2017, dar niciuna dintre părți nu a solicitat expres să se constate caracterul oneros sau gratuit al superficiei.

În aceste condiții, în mod corect Tribunalul nu a statuat prin dispozitiv asupra caracterului oneros al superficiei, respectând principiul disponibilității părților în procesul civil, și a analizat caracterul superficiei doar în considerentele celor două sentințe, așa cum și în apel apelanta-pârâtă a cerut-o.

Este adevărat că, potrivit disp. art. 430 alin. 2 Cod procedură civilă, capătă autoritate de lucru judecat și considerentele celor două sentințe cu privire la natura oneroasă sau gratuită a superficiei, dar acest aspect a fost pus în discuție chiar de către pârâta-apelantă S.

Referitor la respingerea cererii privind obligarea reclamantei-pârâte CFR să înscrie superficia în cartea funciară a imobilului (sentința civilă nr. 1050/2017 a Tribunalului), Curtea consideră că nici acest motiv de apel invocat de S. nu este fondat, întrucât în mod corect prima instanță a arătat că sunt aplicabile disp. art. 28 din Legea nr. 7/1996, republicată, în sensul că înscrierea se face la cererea chiar a titularului dreptului de superficie, cu aplicarea disp. art. 24 alin. 3 din Lege.

 Art. 23 din Legea nr. 7/1996, rep., invocat de apelanta-pârâtă ca temei al schimbării soluției primei instanțe cu privire la acest aspect, nu indică obligativitatea doar a proprietarului terenului de a înscrie superficia, ci menționează doar alcătuirea unei cărți funciare, iar art. 91 din Ordinul nr. 700/2014 arată în care parte a cărții funciare se înscrie superficia, că se deschide o carte și pentru superficie și ce acte sunt necesare pentru înscriere.

Față de aceste considerente, Curtea consideră că și cererea de obligare a reclamantei-pârâte de a înscrie superficia a fost corect soluționată prin sentința civilă nr. 1050/2017, motiv pentru care această soluție va fi menținută și în apel.

Față de toate considerentele expuse anterior, Curtea va face aplicarea disp. art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul că:

Va respinge ca nefondată excepția lipsei interesului ca pârâta-reclamantă … să formuleze cererea reconvențională privind constatarea existenței dreptului de superficie, excepție invocată de apelanta CNCF ”CFR” B.

Va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă-pârâtă CNCF ”CFR” B. împotriva Încheierii din data de 17.10.2016, împotriva sentinței civile nr. 708/20.06.2017 și împotriva sentinței civile nr. 1050/19.10.2017  pronunțate de Tribunalul Galați – Secția I civilă în Dosarul 309/121/2016.

Va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă-reclamantă … împotriva Încheierii din data de 9.11.2016 pronunțată de Tribunalul Galați – Secția I civilă în Dosarul 309/121/2016.

Va admite apelul declarat apelanta-pârâtă-reclamantă … împotriva sentinței civile nr. 708/20.06.2017 a aceleiași instanțe, pe care o schimbă în parte și, în rejudecare, va respinge ca nefondată cererea principală în pretenții civile delictuale, cerere formulată de reclamanta-pârâtă CNCF ”CFR” B.

Va înlătura din sentința civilă nr. 708/2017 a Tribunalului Galați mențiunile contrare prezentei hotărâri și va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Va respinge ca rămas fără obiect apelul incident formulat de pârâta-reclamantă … împotriva sentinței civile nr. 708/20.06.2017 a Tribunalului Galați.

Va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta … împotriva sentinței civile nr. 1050/19.10.2017 a Tribunalului Galați și a considerentelor acesteia.

Având în vedere soluțiile date în apelurile părților, faptul că doar apelul pârâtei-apelante S. a fost admis și doar cu privire la sentința civilă nr. 708/2017 și numai în ceea ce privește cererea principală, Curtea va face aplicarea disp. art. 453 Cod procedură civilă și o va obliga pe apelanta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată avansate de S. pentru soluționarea căilor de atac.

Întinderea acestor cheltuieli de judecată va fi stabilită în ceea ce privește taxa judiciară de timbru plătită în apel doar în măsura în care au fost admise apelurile, iar cu privire la onorariul apărătorului ales îl va reconsidera ca întindere, diminuându-l, având în vedere următoarele aspecte:

Judecătorii au dreptul, potrivit art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Totodată, practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României).

Dispoziţiile legii privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat consacră principiul obligativităţii respectării contractului de asistenţă judiciară şi sunt aplicabile exclusiv părţilor contractante.

Prin reducerea cuantumului onorariului avocaţial pus în sarcina părţii care a pierdut procesul instanţa nu intervine în contractul de asistenţă judiciară şi nu-l modifică, în sensul diminuării sumei cuvenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.

Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.

Dispoziţiile art. 451 alin. 2 din Cod procedură civilă au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.

Referitor la jurisprudenţa C.E.D.O., aceasta este relevantă sub aspectul principiului pe care-l degajă, şi anume acela că cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câştig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile.

Proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei, aceasta justificând reducerea onorariului avocaţial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu.

Curtea a constatat încă odată complexitatea cauzei și volumul de muncă apreciabil depus de apărătorul apelantei-pârâte, dar față de împrejurarea că au fost reluate, în cea mai mare parte, apărările formulate și în primă instanță, constată că onorariul pentru soluționarea apelului este disproporționat de mare, nefiind respectat principiul cheltuielilor necesare și rezonabile, motiv pentru care se impune a fi diminuat.

Având în vedere valoarea taxei judiciare de timbru plătită de apelanta-pârâtă și onorariul apărătorului ales pentru susținerea apelului, de 39.269,67 lei, dar și considerentele mai sus expuse, Curtea a apreciat că apelantei trebuie să-i fie acordate cheltuieli de judecată în apel în sumă totală de 26.000 lei, din care suma de 5529,50 lei reprezintă taxa judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare