Apel. Litigii cu profesionisti. Dizolvare societate comercială. Cazuri de dizolvare voluntară şi cazuri de dizolvare judiciară

Dizolvare societate comercială. Cazuri de dizolvare voluntară şi cazuri de dizolvare judiciară

Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 88 din 12.04.2018

- art. 227 şi art. 237 din Legea nr. 31/1990

Prin Sentinţa nr. (...), Tribunalul (...) a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul (...), domiciliat în (...), (...), CNP (...), în calitate de asociat unic al SC (...) SRL, având domiciliul procesual ales în (...), (...) (...), prin avocat ales (...), în contradictoriu cu SC (...) SRL, cu sediul în (...), (...) (...), CUI (...), număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J(...), având ca obiect dizolvare societate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Conform evidențelor ORC de pe lângă Tribunalul (...)(f.7), opozabile terților, reclamantul (...) are calitate de asociat unic al societății SC (...) SRL.

Potrivit art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, ”La cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care:

a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;

b) acţionarii/asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reşedinţa cunoscută;

c) nu mai sunt îndeplinite condiţiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării duratei actului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social ori transferului dreptului de folosinţă sau proprietate asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social;

d) a încetat activitatea societăţii sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunţată organelor fiscale şi înscrisă în registrul comerţului, perioadă care nu poate depăşi 3 ani de la data înscrierii în registrul comerţului;

e) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii;

f) societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare;

g) societatea nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare.”

Raportat la dispozițiile art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, rezultă că dizolvarea societăţii prin hotărâre judecătorească se poate dispune doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Reclamantul nu a făcut dovada, prin probe concludente, a niciunuia dintre cazurile de dizolvare prevăzute de art. 237 alin. din Legea nr. 31/1990. Simplul fapt că reclamantul este plecat în străinătate, conform celor învederate de către reprezentantul său, nu constituie o dovadă absolută a faptului că este îndeplinită vreuna dintre  condițiile legale pentru dizolvarea societății.

Cu toate acestea, nimic nu îl împiedică pe reclamant să sesizeze ORC de pe lângă Tribunalul (...) cu o cerere de dizolvare a societății, conform art.227 și art. 231 din Legea nr. 31/1990.

În consecință, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul (...), în calitate de asociat unic al SC (...) SRL, în contradictoriu cu SC (...) SRL, având ca obiect dizolvare societate.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamantul (...), solicitând admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei apelate cu consecinţa admiterii în totalitate a acţiunii formulate.

În motivare, reclamantul critică faptul că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În fapt, reclamantul arată că, din cauza birocraţiei excesive în obţinerea avizelor şi a autorizațiilor, activitatea societăţii a devenit nerentabilă, iar din anul 2012 a părăsit ţara, sens în care a luat măsuri în vederea încetării activităţii. Pentru aceasta arată că societatea nu a mai desfăşurat activitate de peste doi ani şi că nu înregistrează niciun fel de datorie.

Concluzionând, faţă de dispoziţiile art. 227 alin. 1 lit. b  şi d şi art. 237 din Legea nr. 31/1990, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

Curtea de apel, analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, a reţinut că este nefondat, urmând ca în baza prevederilor art. 480 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui şi menţinerea în tot a sentinţei apelate pentru următoarele considerente:

Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, apelantul reclamant în calitate de asociat unic al SC (...) SRL a solicitat instanţei să dispună dizolvarea societăţii pârâte, invocând incidenţa prevederilor art. 227 alin. 1 lit. b) şi d) şi art. 235 din Legea nr. 31/1990 republicată cu modificările şi completările ulterioare, fără numirea unui lichidator, arătând că este asociat unic şi administrator al societăţii înfiinţate în anul 2014 cu scopul de a se desfăşura activităţi de transport rutier de mărfuri. Deoarece activitatea societăţii a devenit nerentabilă şi a stabilirii reşedinţei în străinătate a reclamantului, s-a ajuns la imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii.

 Din extrasul emis de ORC de pe lângă Tribunalul (...), rezultă că apelantul  (...) deţine calitatea de asociat unic al societății SC (...) SRL.

Dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind  societăţile comerciale, stipulează la art.227 alin. 1 că societatea se dizolvă prin:

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;

b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;

c) declararea nulităţii societăţii;

d) hotărârea adunării generale;

e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;

f) falimentul societăţii;

g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.

Dizolvarea societăţii se constată prin decizia adunării asociaţilor societăţii ori prin intermediul unei hotărârii judecătoreşti în cazul în care legiuitorul a prevăzut expres că dizolvarea se dispune doar de către instanţa de judecată. Pentru situaţiile în care legea nu prevede expres competenţa instanţei de judecată, dizolvarea societăţii intervine prin hotărârea adunării asociaţilor.

Cele două cazuri de dizolvare invocate de către apelantul reclamant prevăzute la art. 227 alin. 1 lit. b) şi d) din lege, respectiv imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii şi hotărârea adunării generale sunt cazuri de dizolvare voluntară a societăţii şi nu  de dizolvare judiciară care să presupună intervenţia instanţei, acestea nefiind prevăzute expres în competenţa instanţelor de judecată.

Or, câtă vreme legiuitorul a conferit asociaţilor dreptul de a decide dizolvarea societăţii şi fără intervenţia instanţei în situaţiile în care nu s-a prevăzut expres că acest drept aparţine doar instanţei de judecată, apelantul poate uza de prevederile legale care conferă dreptul asociaţilor de a dizolva societatea în mod voluntar. Dizolvarea pe cale judiciară intervine numai în situaţiile în care legea a prevăzut expres acest fapt, cum ar fi cazul prevăzut la art. 227 lit. e sau f din lege, ori a situaţiilor prevăzute de art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990,  care stipulează că tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care:

a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;

b) acţionarii/asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reşedinţa cunoscută;

c) nu mai sunt îndeplinite condiţiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării duratei actului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social ori transferului dreptului de folosinţă sau proprietate asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social;

d) a încetat activitatea societăţii sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunţată organelor fiscale şi înscrisă în registrul comerţului, perioadă care nu poate depăşi 3 ani de la data înscrierii în registrul comerţului;

e) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii;

f) societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare;

g) societatea nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare.”

Or, apelantul nu a făcut dovada vreunuia dintre cazurile de dizolvare judiciară prevăzute de lege, iar simplul fapt că acesta este plecat în străinătate şi nu poate realiza o activitate rentabilă nu constituie o dovadă a îndeplinirii acestor cazuri, putând sesiza registrul comerţului cu o cerere de dizolvare a societății, conform art.227 și 231 din Legea nr. 31/1990 în situaţia în care doreşte încetarea existenţei societăţii devenite nerentabile.

În consecinţă, curtea a constatat că motivele de apel invocate nu sunt fondate, în mod corect şi legal dispunând instanţa de fond respingerea cererii apelantului reclamant.

Drept urmare, apelul declarat în cauză a fost respins ca nefondat, iar sentinţa apelată menţinută în totalitate, fără acordarea cheltuielilor de judecată, acestea nefiind solicitate de către părţi.

Domenii speta

Spete similare