Cuprins art 7 Legea 50/1991
Index alfabetic autorizaţie de construcţie
Tribunalul Galaţi sentinţa 705/12.06.2018
La data de ..... pe rolul Tribunalului Galaţi secţia CAF a fost înregistrată sub nr .... cererea formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Galaţi prin care a solicitat obligarea pârâtului la emiterea autorizaţiei de construcţie pentru extindere balcon aferentă imobilului proprietate comună cu soţul său , situat în Galaţi str Frunzei nr 114 , bl 7G, ap 22 .
În motivarea cererii sale, reclamanta a menționat că a fost amendată în anul 2006 cu amendă pentru executarea unui balcon pentru care nu a existat autorizaţie de construcţie. După sancţionarea sa i s-a pus în vedere intrarea în legalitate .În aceste condiţii reclamanta a menţionat că a urmat procedurile de solicitare certificat de urbanism şi acorduri , documentația fiind întocmită până aproape de momentul expirării certificatului de urbanism . Reclamanta a menţionat că nu a înţeles motivul pentru care nu i s-a eliberat autorizaţia de construcţie.
În termen legal, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii arătând că termenul limită de depunere a documentaţiei necesare intrării în legalitate a fost ...decembrie 2009.
Prin obiecţiunile la raportul de expertiză, pârâtul a menţionat că după expirarea duratei certificatului de urbanism în ...08.2008, când au expirat şi avizele obţinute , reclamanta nu a formulat o cerere adresată în vederea emiterii unei autorizaţii de construire , care să presupună reluarea procedurii de până la expirarea certificatului de urbanism.
În prezenta cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri şi expertiză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine că cererea nu este întemeiată, urmând a fi respinsă deoarece reclamanta , în urma expirării duratei de valabilitate a certificatului de urbanism şi a avizelor iniţiale nu a adresat o cerere de eliberare a unei autorizaţii de construcţii pentru extinderea în discuţie.
Cf art. 7 din Legea nr 50/1991 autorizaţia de construcţie se emite pentru executarea lucrărilor de bază şi a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care cuprinde, în copie, următoarele documente:
a) certificatul de urbanism;
b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii şi, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel;
c) documentaţia tehnică - D.T.;
d) avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului şi, după caz, actul administrativ al acesteia;
d^1) pentru proiectele de infrastructură transeuropeană de transport, avizele/şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului şi, după caz, actul administrativ al acestuia, avizele/acordurile de principiu sau, după caz, avizele de amplasament favorabile condiţionate pentru relocarea sistemelor/reţelelor de transport şi de distribuţie a energiei electrice, gazelor naturale şi a ţiţeiului, precum şi a altor reţele de utilităţi situate pe coridorul de expropriere;
f) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire.
Din articolul menţionat se înţelege faptul că este necesar un nou certificat de urbanism , avize şi acorduri a căror valabilitate să nu fi fost expirată . În aceste condiţii, la dosarul cauzei există cererea formulată de reclamantă în cadrul procedurii administrative fila 79 dosar nu şi cea referitoare la emiterea autorizaţiei de construire pentru lucrarea în discuţie , cu întreaga documentaţie necesară.
Faţă de cele menţionate, instanţa va respinge cererea formulată.
Curtea de Apel Iași
Contestație administrativ fiscală. Decizie de impunere de stabilire a accesoriilor pentru obligații fiscale principale pentru executarea cărora au fost indisponibilizate sume de bani. Compensarea cu dobânda fiscală datorată pentru sumele indisponibilizate
Tribunalul Satu Mare
Cerere suspendare executare act administrativ privind desfiinþarea pe cale administrativã a unei construcþii executatã fãrã autorizaþie pe domeniul public - art. 14 din Legea nr. 554/2004. Admitere
Curtea de Apel Iași
Termenul de formulare a contestaţiei împotriva documentaţiei de atribuire a contractului de achiziţie publică având ca obiect lucrări
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Cererea de radiere a domiciliului pârâților formulată de proprietarul imobilului la care aceștia și-au stabilit domiciliul
Tribunalul Galați
Decizie de impunere creanțe datorate bugetului local.