Liberare condiţionată

Sentinţă penală 653 din 04.05.2018


SENTINŢA PENALĂ  Nr. 653

Şedinţa publică de la 04.05.2018

INSTANŢA

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. …………., Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Tulce a solicitat liberarea condiţionată a condamnatului …………,  CNP: …………., fiul lui ………………. şi …………….., născut la data de ………….., în prezent deţinut în Penitenciarul Tulcea, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că prin sentinţa penală nr. ………… a Tribunalului Vaslui petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 18 ani  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În ceea ce priveşte dispoziţiile din legile penale succesive privind condiţiile de acordare a liberării condiţionate, instanţa, raportat la art.15 alin. (2) din reglementarea constituţională, reţine că normele instituite de Codul penal din 1969 sunt mai favorabile condamnatului, context în care acestea vor fi avute în vedere cu ocazia analizei îndeplinirii condiţiilor necesare de liberare.

Potrivit dispoziţiilor art. 59 alin. 1 din C.pen.: „ După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.”

Prin urmare, pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, condamnatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

-(1)să execute fracţia de pedeapsă;

-(2)să fie stăruitor în muncă;

-(3) să fie disciplinat şi

-(4) să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Condamnatul a început executarea pedepsei la 10.03.2005, urmând ca aceasta să expire la data de 19.01.2022, adică 6574 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute  3/4 din pedeapsă, respectiv 4930 zile.

De la data de 10.03.2005 până la 25.04.2018 condamnatul  a executat 4795 zile, ca urmare a aplicării Legii 169/2017 - 414 zile, la care se adaugă ca executate ca urmare a muncii prestate 0 zile, totalizând 5209 zile.

Prin urmare, se constată că prima cerinţă prev. de lege., respectiv cea referitoare la fracţia de pedeapsă, este îndeplinită.

Petentul se află la a doua analiză în comisia de liberări condiţionate.

Pe perioada executării pedepsei petentul a  avut o comportare corespunzătoare s-a încadrat în programul ordonat al locului de deţinere, nu s-a semnalat cu abateri disciplinare, nu a muncit, a fost  recompensat de 4 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet şi vizită.

Pe parcursul executării pedepsei evaluarea psihologică a relevat următoarele: personalitate caracterizată prin dezvoltare cognitivă predominant concretă, uşoară instabilitate afectiv emoţională în context psihoorganic cu accentuare situaţională. A finalizat programul destinat persoanelor cu conduită agresivă şi a participat la două activităţi psihologice organizate în baza proiectului de activitate, ce au avut ca scop sensibilizarea deţinuţilor cu privire la tematica suicidului şi susţinerea persoanelor aflate în impas existenţial.

Execută pedeapsa  în regim deschis.

Având în vedere situaţia expusă, faptul că în cadrul Penitenciarului Tulcea comisia a considerat, cu unanimitate de voturi, că deţinutul poate fi liberat condiţionat, la care se adăugă şi faptul că pe perioada executării pedepsei a avut un comportament corespunzător, s-a încadrat în programul ordonat al locului de deţinere, nu s-a semnalat cu abateri disciplinare şi a fost recompensat, instanţa constată  propunerea întemeiată, urmând a o admite, fiind întrunite în cauză condiţiile art.59 Cod penal.

În temeiul art. 275 alin. (3) Cod proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea pentru avocat ………...