Acţine civilă - pretenţii - stornare factură energie electrică

Sentinţă civilă 15 din 11.07.2018


Cod ECLI ECLI:RO:

Dosar nr. XXXX/222/2015

R  O  M    N  I  A

JUDECĂTORIA DOROHOI JUDEŢUL BOTOŞANI

SENTINŢA CIVILĂ NR. XXX

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

Completul de judecată constituit din:

Preşedinte: 

Grefier: 

La ordine judecarea acţiunii civile de pretenţii, formulată de reclamantul xx cu domiciliul în xx, în contradictoriu cu pârâtele xx cu sediul în xx cu sediul procesual ales în xx şi xx.

Dezbaterile în şedinţă publică au avut loc la termenul din xx.xx.xxxx, când instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la termenul de astăzi. Încheierea de şedinţă în care s-au consemnat aceste dezbateri face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA,

Asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Dorohoi sub nr.XXXX/222/2015 din data de xx.xx.xxxx, reclamantul xx a chemat în judecată pe pârâtele xx. şi a solicitat obligarea pârâtei xx. la stornarea facturii nr.XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, în valoare de 3575,30 lei, la recalcularea consumului pentru perioada facturată pe baza consumului mediu zilnic de energie electrică înregistrat atât anterior, cât şi ulterior perioadei facturate, precum şi la stornarea facturii nr.XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, în valoare de 243,23 lei.

În motivare a arătat, în esenţă, că la data de xx.xx.xxxx s-au prezentat la domiciliul reclamantului două persoane în numele pârâtei xx., care au verificat contorul, reţeaua electrică şi consumatorii electrici şi au schimbat contorul electric; că ulterior a primit cele două facturi contestate astăzi şi care nu se justifică. A menţionat că nu a realizat nicio intervenţie la contor şi nici nu a sustras energie electrică.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedire, a depus în copie facturile contestate, precum şi acte emise de pârâte.

Cu privire la taxa judiciară de timbru, fixată la valoarea de 272 lei, reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar, acordat prin încheierea din xx.xx.xxxx (fila 35 dosar).

Pârâta xx a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. A invocat în apărare excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a arătat, în esenţă, că a constatat lărgirea în partea dreaptă a plombelor metrologice din partea superioară şi inferioară a contorului instalat pentru măsurarea consumului familiei reclamantului, intervenţie apreciată drept intervenţie neautorizată şi care a determinat facturarea de către pârâta xx a energiei electrice în sistem pauşal, precum şi imputarea către reclamant a cheltuielilor suplimentare efectuate cu operaţiunea de schimbare a contorului.

Pârâta xx a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care, în esenţă, a invocat excepţiile necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Dorohoi, a netimbrării acţiunii, precum şi a inadmisibilităţii cererii. Cu privire la fondul cauzei, a arătat, la fel ca şi pârâta xx., că secund-pârâta a constatat lărgirea în partea dreaptă a plombelor metrologice din partea superioară şi inferioară a contorului instalat pentru măsurarea consumului familiei reclamantului, intervenţie apreciată drept intervenţie neautorizată şi care a determinat facturarea de către prim-pârâtă a energiei electrice în sistem pauşal, precum şi imputarea către reclamant a cheltuielilor suplimentare efectuate cu operaţiunea de schimbare a contorului.

A ataşat întâmpinării documentaţia care a stat la baza emiterii celor două facturi contestate de reclamant.

Prin răspunsurile la întâmpinări, reclamantul a arătat că Judecătoria Dorohoi este competentă să judece acest litigiu, că acţiunea a fost corect timbrată, că nici excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu este dată, precum şi că cele două facturi au fost emise în mod ilegal.

La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, instanţa a respins:

-excepţia netimbrării cererii, având în vedere scutirea de timbraj de care a beneficiat reclamantul;

-excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Dorohoi, aceasta fiind competentă să soluţioneze cauza potrivit prevederilor art.113 alin.1 pct.8 din Codul de procedură civilă;

-excepţia inadmisibilităţii cererii, acţiunea având ca obiect obligaţie de a face, şi anume obligarea pârâtei xx. la stornarea unor facturi, pentru un asemenea obiect neprevăzându-se o procedură specială şi neexistând alte impedimente la introducerea acţiunii;

-excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei xx S.A., motivat de faptul că această pârâtă a efectuat toate actele premergătoare în baza cărora au fost emise facturile în discuţie.

 În vederea soluţionării cauzei, instanţa a administrat proba cu înscrisurile depuse de părţi, precum şi proba cu o expertiză tehnică în domeniul electroenergetic.

Reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar şi în privinţa onorariului cuvenit expertului xx, desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei în domeniul electroenergetic, aşa cum rezultă din încheierea din data de xx.xx.xxxx, pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.XXXX/222/2015/a1, onorariul final fiind stabilit la valoarea de 1800 lei.

Prin concluziile depuse, reclamantul a adus la cunoştinţa instanţei schimbarea denumirii secund-pârâtei din xx astfel că instanţa va avea în vedere această nouă denumire a secund-pârâtei.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În baza contractului de furnizare a energiei electrice nr.XXXXXX, Sucursala de Distribuţie şi furnizare a Energiei Electrice xx furnizează energie electrică reclamantului la locul de consum din com. Văculeşti, jud. Botoşani.

În data de xx.xx.xxxx, reprezentanţii E.ON au efectuat demontarea contorului de la locul de consum care aparţine reclamantului şi au întocmit bonul de mişcare contor electric seria MS nr.XXXXXXX.

În bonul de mişcare contor întocmit, la rubrica intitulată „cauza înlocuirii”, este consemnat „verificare + NC nr.XXXXXX”, iar la rubrica intitulată „concluzii” nu este efectuată nicio menţiune.

S-a mai întocmit nota de constatare seria NC nr.0XXXXXX/xx.xx.xxxx, în care s-a constatat că „s-a găsit contor tip 5CM4UD cu seria XXXXXXX, index 01215, sigilat la toc borne cu PXXXXXXX, montat în tablou abonat interior, racordat la reţeaua de distribuţie de joasă tensiune aparţinând E.D.RO”. S-a mai menţionat că „s-au găsit plombele metrologice din partea superioară şi inferioară lărgite la partea dreaptă”.

Comisia de analiză a stabilit în sarcina reclamantului despăgubiri care reprezintă: 5428 kwh energie electrică ce a fost consumată şi neînregistrată la tarif reglementat, la care se adaugă alte taxe şi 243,23 lei taxe prestări servicii efectuate de operatorul de distribuţie, se completează procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr.XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx şi fişa de evaluare a energiei electrice consumate şi neînregistrate pentru 5428 kwh.

În data de xx.xx.xxxx, furnizorul a emis factura MS EON nr.XXXXXXX în valoare de 3575,30 lei, factură cu valoare mult mai mare decât facturile anterioare, şi factura nr.XXXXXXX, în valoare de 243,23 lei,  reprezentând constatare în teren a elementelor de intervenţie neautorizată.

Altfel spus, emiterea celor două facturi contestate de reclamant prin acţiunea de faţă este consecinţa constatării de către pârâte a unei intervenţii neautorizate din partea reclamantului la instalaţia de măsurare a consumului de energie electrică.

Pentru a lămuri dacă a existat sau nu o intervenţie neautorizată la contor, aşa cum au pretins pârâtele, instanţa a dispus efectuarea în cauză a unei expertize în domeniul electroenergetic.

Din constatările expertului reiese că în realitate, diferit de constatările pârâtelor, contorul demontat de la locul de consum al reclamantului nu prezintă urme de intervenţie neautorizată. Dimpotrivă, acesta a fost verificat de autoritatea competentă în domeniu din Timişoara şi concluzia acesteia a fost că funcţionarea contorului este în limitele admise de norma metrologică aplicabilă NML 5-02-97, eliberând buletin de verificare metrologică ce cuprinde rezultatul „admis”. S-a conchis că acel contor funcţionează normal şi că, deci, nu a existat un motiv întemeiat de schimbare a acestuia.

Instanţa mai are în vedere şi dispoziţiile instrucţiunii I 68 citate de expert, potrivit cărora „în cazul în care se constată intervenţia consumatorului în circuitele de alimentare, pentru ocolirea echipamentului de măsurare, împuternicitul furnizorului va consemna în nota de constatare procedeul de sustragere a energiei electrice şi elementele de care s-a folosit acesta, ele fiind reţinute ca probă şi păstrate în pungă de plastic sigilată. Descrierea procedeului trebuie să fie foarte clară şi va fi completată în limita posibilităţilor cu fotografii sau alte asemenea, efectuate la faţa locului.”

Instanţa reţine că o astfel de descriere nu s-a realizat. Pârâtele s-au limitat la a constata alterarea celor două plombe, dar fără a arăta în ce mod au constatat că aceasta a afectat modalitatea de înregistrare a consumului de energie electrică.

Faţă de concluziile care nu lasă loc la dubiu ale raportului de expertiză, instanţa reţine că nu a existat o intervenţie neautorizată asupra instalaţiei de măsurare a consumului de energie electrică al reclamantului, astfel că în mod nejustificat pârâta xx a emis cele două facturi.

Ca atare, în această privinţă, acţiunea urmează a fi admisă, iar pârâta xx. va fi obligată la stornarea celor două facturi.

Solicitarea reclamantului de a obliga aceeaşi pârâtă să recalculeze consumul pentru perioada facturată pe baza consumului mediu zilnic de energie electrică înregistrat atât anterior, cât şi ulterior perioadei facturate nu este, însă, justificată, pe de o parte, pentru că în perioada corespunzătoare (aprilie 2014 – aprilie 2015) pârâta xx S.A. a emis facturi către reclamant, aşa cum reiese din centralizatorul de la fila 137 vol.I dosar, iar pe de altă parte, pentru că facturarea oricărui consum este un drept, şi nu o obligaţie a pârâtei.

Faţă de prevederile art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanţa va obliga pe pârâte la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul apărătorului reclamantului (fila 218 dosar).

Totodată, raportat la dispoziţiile art.18 din O.U.G. nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, pârâtele vor fi obligate să achite către stat suma totală de 2072 lei ajutor public judiciar de care a beneficiat pârâtul, din care suma de 272 lei taxa judiciară de timbru şi 1800 lei onorariul expertului xx, desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei în domeniul electroenergetic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte acţiunea având ca obiect obligaţie de a face formulată de reclamantul xx CNP - xx cu domiciliul în xx împotriva pârâtelor xx cu sediul în xxînregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. xx şi cu sediul procesual ales în xx şi xx cu sediul în xx

Obligă pe pârâta xx. să storneze factura seria MS EON nr.XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx în valoare de 3575,30 lei, precum şi factura seria MS EON nr.XXXXXXX/28.04.2015, în valoare de 243,23 lei.

Obligă pe pârâte să achite reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe pârâte să achite către stat suma totală de 2072 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamantul în cadrul dosarului de faţă (taxă judiciară de timbru şi onorariu expert).

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, xx.xx.xxxx.

  PREŞEDINTE, GREFIER,