Recurs. Pretenții. Calitate procesuală activă de a pretinde despăgubiri pentru daunele produse la un imobil în situația în care dreptul la despăgubire a fost cesionat în favoarea băncii, în temeiul unui contract de ipotecă

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Recurs. Pretenții. Calitate procesuală activă de a pretinde despăgubiri pentru daunele produse la un imobil în situația în care dreptul la despăgubire a fost cesionat în favoarea băncii, în temeiul unui contract de ipotecă, iar contractul de ipotecă a încetat până la data producerii evenimentului, ipoteca fiind radiată

- art. 1266 și 1268 Cod civil

- art. 36 Cod de procedură civilă

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 118 din 29 septembrie 2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei (...) la 22.05.2018, reclamanta (R) a solicitat obligarea pârâtei SC (P) ASIGURĂRI SA la plata sumei de 4.140 lei reprezentând despăgubiri pentru daunele produse la imobilul său din (...), str. (...), nr. (...) în urma evenimentului din 19 - 20.06.2016.

Prin Sentința civilă nr. (...)/2019 pronunțată de Judecătoria (...) a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (R), în contradictoriu cu pârâta (P) Asigurări S.A., obligată pârâta să îi plătească reclamantei suma de 3.690 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri și cheltuieli de judecată în cuantum de 263,3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, redusă proporțional cu admiterea cererii de chemare în judecată, fiind respinse în rest pretențiile reclamantei, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței a declarat apel SC (P) ASIGURĂRI SA, în termen legal, timbrat cu taxă judiciară de timbru de 131,6 lei (fila 15), solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. (...)/LP din 10 martie 2020 Tribunalul (...) a respins ca nefondat apelul introdus de apelanta S.C. (P) ASIGURĂRI SA în contradictoriu cu intimata (R) împotriva Sentinței civile nr. (...)/18.07.2019, pronunțată de Judecătoria (...), pe care a păstrat-o în totalitate, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Părțile din prezentul dosar au încheiat două contracte de asigurare pentru clădirea cu destinație de locuință din (...), str. (...), nr. (...): polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale PAD seria RA00(...) nr. 000(...)/03.02.2016 și contractul pentru asigurare a locuinței cu extra acoperiri nr. (...)/03.02.2016.

În ambele contracte se menționează faptul că, în caz de daună, dreptul la despăgubire este cesionat în favoarea (...) Bank SA, până la concurența sumei asigurate.

La data emiterii celor două polițe de asigurare, în favoarea (...) (...) Bank SA era constituit dreptul de ipotecă asupra imobilului asigurat în baza contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. (...)/06.02.2012 de BNPA (...) și (...). Rațiunea clauzei privind cesiunea despăgubirii, inserată în cele două contracte de asigurare, a fost de a proteja creditorul ipotecar în situația distrugerii iremediabile, totală sau parțială, a clădirii prin producerea unuia dintre riscurile asigurate.

Intimata reclamantă a avizat asigurătorul de producerea la 20.06.2019 a evenimentului asigurat – inundație din cauze naturale, prin cererea din 11.07.2016, pe baza căreia a fost constituit dosarul de daună nr. (...) (filele 70 - 74 dosar Judecătoria (...).

Apelanta pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale active pe motiv că dreptul de creanță asupra despăgubirii revine cesionarului (...) (...) Bank SA. Instanța de apel a constatat că în dosarul de daună deschis la 11.07.2016 apelanta pârâtă, în calitate de debitor pentru aceeași despăgubire, nu a înștiințat în vreun fel banca de producerea riscului. Nu s-a depus niciun act din care să reiasă că banca ar fi emis vreo pretenție asupra despăgubirii pentru distrugerile produse la imobil în urma inundației din 20.06.2016.

Acest demers din partea asigurătorului sau cerere din partea băncii ar fi fost contrare scopului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare. Întrucât distrugerile provocate de inundație erau remediabile, singurul în măsură să aducă imobilul la starea și valoarea inițială era proprietarul, cu suma încasată de la asigurător.

Instanța de apel a reținut și că la data introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul de ipotecă încetase, așa cum reiese din declarația (...) (...) Bank SA autentificată sub nr. (...)/12.04.2018 de BNP (...), ceea ce a dus la stingerea dreptului băncii de a încasa o eventuală despăgubire în urma producerii vreunui risc asigurat.

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a constatat că în dosarul de daună a fost invocat riscul asigurat inundație din cauze naturale. Acest risc se regăsește în ambele polițe de asigurare – cea obligatorie PAD și cea facultativă, cu extra acoperiri. Prin polița obligatorie suma asigurată este de 20.000 euro, iar prin polița facultativă suma asigurată este de 79.800 euro, cu o franșiză de 20.000 euro (secțiunea 1 pct. 2). În situația în care asiguratul invocă distrugerea provocată de inundație din cauze naturale, paguba este acoperită cu prioritate în baza poliței obligatorie PAD, până la valoarea de 20.000 euro, iar pentru ce depășește această sumă, până la 79.800 euro, se aplică contractul de asigurare facultativă.

Aceasta a fost și interpretarea asigurătorului care, față de valoarea relativ mică a pagubelor menționate de asigurat, a instrumentat dosarul de daună în baza poliței PAD RA00(...) nr. 000(...)/03.02.2016, astfel cum se menționează în Anexa 2 - raportul de constatare tehnică (fila 72 dosar Judecătoria (...).

Instanța de apel a înlăturat apărarea apelantei, invocată pentru prima dată în cererea de apel, că obligația sa de despăgubire nu privește pagube mai mici de 20.000 euro.

La dosarul de fond au fost depuse condițiile generale de asigurare doar pentru asigurarea locuinței cu extra acoperiri, nu și pentru asigurarea obligatorie PAD. Tribunalul a apreciat că acele clauze care se referă la riscul de inundație din cauze naturale se aplică și contractului de asigurare obligatorie, având în vedere complementaritatea polițelor pe valoarea sumei asigurate.

Apelanta invocă în favoarea sa excluderea prevăzută de art. 16.10 lit. i) din condițiile de asigurare: sunt excluse daunele produse de pătrunderea apei de ploaie prin geamuri neînchise, neetanșe sau alte deschizături datorate stării necorespunzătoare a clădirii sau neglijenței asiguratului.

Prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada vreuneia dintre cauzele enumerate mai sus, astfel că nu este incidentă clauza de excludere invocată. Soluția este una corectă, întrucât clauza contractuală de la art. 16.10 lit. i) implică o culpă a asiguratului, or aceasta nu poate fi prezumată, cum sugerează apelanta, ci trebuie să fie dovedită.

O altă clauză de excludere invocată de apelantă este cea de la art. 16.7 din condițiile generale: nu se acordă despăgubiri pentru daunele cauzate de infiltrație: pătrunderea apei în clădiri din sol sau prin acoperișuri, terase sau pereți, prin capilaritate sau gravitație, prin pori, fisuri sau neetanșări, producând umezirea, pătarea sau igrasia pardoselilor, tavanelor sau pereților clădirilor.

În acord cu prima instanță, tribunalul a apreciat că infiltrația prevăzută de această clauză contractuală presupune un proces de durată, ce are ca efect „umezirea, pătarea sau igrasia”. Chiar dacă, în speță, după cum s-a menționat în raportul de expertiză judiciară, apa de ploaie a pătruns la subsolul clădirii prin infiltrare prin cercevelele mobile ale luminatorului, aceasta a avut loc într-o perioadă foarte scurtă de timp, cât au durat precipitațiile abundente, iar rezultatul a fost strângerea unei cantități mari de apă pe podea, după cum se poate observa în fotografiile luate cu acea ocazie de reclamantă (filele 15, 16 dosar Judecătoria (...). Evenimentul se încadrează la „inundație din cauze naturale”, astfel cum este definit la art. 14 lit. m) din condițiile generale de asigurare, pentru care intimata reclamantă este îndreptățită la despăgubire.

 Pentru motivele de mai sus, apelul a fost respins, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, și menținută ca legală și temeinică Sentința civilă nr. (...)/18.07.2019 pronunțată de Judecătoria (...); intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărârii, în termen, legal timbrat a declarat recurs recurenta pârâtă SC (P) ASIGURĂRI SA solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru în apel și recurs și onorariul de expertiză judiciară administrată în prima instanță.

În motivare arată că, prin decizia atacată, Tribunalul (...) a respins apelul formulat de recurenta pârâtă menținând sentința atacată sub toate aspectele atât în ceea ce privește soluția dată excepției lipsei calității procesuale active invocată, precum si soluția pe fondul cauzei.

Recurenta apreciază nelegală decizia pronunțată de Tribunalul (...), fiind aplicabile motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.

Apreciază că în mod nelegal instanțele de fond și apel au respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în condițiile existenței, în contractul de asigurare nr. (...) a clauzei de cesiune a dreptului de despăgubire pentru daune produse clădirii în favoarea (...) Bank. Analiza acestei clauze relevă faptul că nu este afectată de nici un termen sau condiție, aplicarea ei făcându-se pe toată perioada asigurată indiferent de situația creditului reclamantei sau de oricare element exterior. Reținând că efectele clauzei de cesiune au încetat ca urmare a încetării contractului de ipotecă, instanța de judecată a intervenit peste înțelegerea părților manifestată în scris în contractul de asigurare, limitând în mod nelegal aplicarea unei clauze contractuale în funcție de condiții și termene neprevăzute de lege, nestipulate de părți în contract și neasumate: nicăieri în conținutul clauzei de cesiune nu se stipulează că aceasta va avea o durată mai mică decât contractul de asigurare însuși sau că va fi limitată la perioada de creditare.

Recurenta apreciază că instanța de judecată nu are dreptul de a stabili că o parte dintre clauzele contractului de asigurare au o perioadă de valabilitate diferită (mai mică) decât contractul însuși, câtă vreme părțile, singurele să dispună cu privire la drepturile și obligațiile pe care urmează să și le asume, nu au stabilit în contractul de asigurare astfel de limitări în caz contrar încălcându-se principiul forței obligatorii a contractului, consacrat prin art. 1270 Cod civil.

Instanța de apel a mai reținut că asigurătorul nu ar fi înștiințat banca despre producerea riscului, că la dosarul cauzei nu ar exista nici un act din care să reiasă că banca ar fi emis vreo pretenție asupra despăgubirii și că singura persoana în măsură să readucă imobilul în starea inițială era proprietarul. Nu asigurătorul are obligația de a înștiința banca cesionară despre producerea riscului, asiguratul fiind acela care trebuie să-și justifice calitatea de creditor efectiv al despăgubirii atât față de asigurător cât și în fața instanței de judecată, restul aspectelor reținute neavând legătură cu cele invocate.

Recurenta apreciază că soluția dată de către instanța de apel vizavi de excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind aplicabil art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a reținut că riscul de inundație din cauze naturale este acoperit de ambele polițe de asigurare existente la dosar: atât cea obligatorie (PAD) pentru pagube de până în 20.000 euro cât și cea facultativă, (cu extra acoperiri) pentru pagube care depășesc 20.000 euro, deși reclamanta a arătat expres la termenul din data de 19.11.2018 că fundamentul pretențiilor sale îl constituie asigurarea facultativă nu cea obligatorie.

Recurenta a apreciat că instanța de apel, în mod nelegal a reținut față de cuantumul despăgubirii, inferior sumei de 20.000 euro, că este incidentă polița de asigurare obligatorie PAD, căreia i-ar fi aplicabile clauzele referitoare la riscul de inundație din cauze naturale regăsite în cuprinsul condițiilor de asigurare aferente poliței facultative (cu extra acoperiri) deși prin art. 2213 Cod civil legiuitorul prevede expres că asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale.

Apreciază că în mod greșit a stabilit instanța de judecată că drepturile și obligațiile aferente poliței PAD nr. RA00(...) nr. (...)/03.02.2016 ar fi regăsite în condițiile de asigurare aferente poliței de asigurare facultativă nr. (...)/03.02.2016, atrăgând incidența motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Chiar urmând raționamentul instanței de apel, potrivit căreia drepturile și obligațiile aferente poliței PAD sunt cele regăsite în condițiile de asigurare facultativă, motivele pentru care s-au înlăturat excluderile de la despăgubire invocate de aceasta în cuprinsul apărărilor, sunt nefondate.

Cu privire la excluderea prevăzută de art. 16.10 lit. i) din condițiile de asigurare, privitoare la pătrunderea apei de ploaie prin geamuri neînchise, neetanșe sau alte deschizături, instanța de apel a menținut decizia primei instanțe care a reținut că nu s-a făcut dovada unei astfel de împrejurări și nici dovada culpei asiguratului.

Apreciază că volumul mare de apă existent în subsol, relevat de fotografiile efectuate de către asigurat, indică faptul că geamul luminatorului a fost deschis, aspect ce rezultă implicit din faptul că nu a fost identificat alt loc de pătrundere a apei. O cantitate așa de mare de apă existentă în subsol, acumulată într-un interval extrem de scurt de timp, avea nevoie de o cale de acces rapidă în respectivul perimetru, singura explicație obiectivă fiind geamul deschis (sau cel puțin neetanș).

Simpla prezență a apei în subsolul imobilului și concluziile expertului cu privire la faptul că aceasta a pătruns prin luminator denotă în mod indubitabil ori geamul neînchis ori neetanș. Luminatorul identificat de expert reprezintă de fapt un geam obișnuit amplasat la nivelul subsolului.

Față de faptul că apa a pătruns prin geamul luminatorului, aspect stabilit de expert și necontestat de părți, se mai pune problema doar în ce mod: prin geamul deschis sau prin geamul neetanș, ambele variante fiind excluse de la despăgubire potrivit art. 16.10 lit. i) din condițiile de asigurare. O altă modalitate de pătrundere a apei prin luminator nu există. În aceste condiții este de neînțeles ce alte dovezi mai poate pretinde instanța cu privire la acest aspect. Simpla prezență a apei în subsol denotă lipsa de etanșeitate a geamului luminatorului sau deschiderea acestuia în timpul precipitațiilor, nemaifiind necesare alte dovezi suplimentare.

Incidența art. 16.10 lit. i) din condițiile de asigurare este incontestabilă astfel că instanța de judecată în mod greșit a înlăturat această apărare.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și respingerea acțiunii ca fiind netemeinică.

În drept a invocat dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.

Intimata, legal citată, nu și-a exprimat poziția față de prezentul recurs.

Examinând decizia recurată, raportat la motivele de recurs invocate, Curtea a reținut că recursul este nefondat.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, recurenta a invocat faptul că, decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei. Însă, chestiunile invocate de recurentă nu conturează acest motiv de casare, neputându-se reține că, hotărârea recurată ar cuprinde motive fără legătură cu cauza.

Din lecturarea considerentelor, rezultă că, instanța de apel a expus argumentele pentru care nu poate fi reținută excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Aspectul înștiințării (...) Bank despre producerea riscului asigurat nu prezintă, într-adevăr, relevanță în analiza excepției care a fost invocată, însă din considerente rezultă că, în examinarea excepției, instanța de apel a considerat relevant faptul că, la data formulării cererii de chemare în judecată, dreptul de ipotecă al băncii asupra imobilului la care s-a produs riscul asigurat încetase, ceea ce a determinat și stingerea dreptului de a încasa o eventuală despăgubire. Or, aceste chestiuni au fost invocate de către reclamantă în apărarea sa împotriva excepției invocate de bancă, astfel că, se impunea analiza lor de către instanța de apel, considerentele instanței sub acest aspect vizând în mod direct aspectele invocate în cauză, astfel că, nu se poate reține motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă.

Cu toate acestea, rezultă din recursul declarat că, recurenta a înțeles să critice pe fond aspectele anterior enunțate, reiterând în calea de atac a recursului excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu consecința casării deciziei recurate. Or, aceste critici pot fi încadrate de instanța de recurs în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod civil.

Analizând susținerile recurentei din perspectiva acestui motiv de casare, s-a reținut că, soluția instanței de apel este legală. Într-adevăr, în contractul pentru asigurarea locuinței cu extra acoperiri nr. (...)/03.02.2016 (contractul de asigurarea facultativă), s-a prevăzut că, în caz de daună, dreptul la despăgubire pentru daunele aduse clădirii, se cesionează în favoarea băncii (...) Bank S.A. până la concurența sumei de 79.800 Euro. Această clauză a fost inserată în contract raportat la clauza de art. 5.7. din contractul de ipotecă încheiat între reclamantă și (...) Bank autentificat sub nr. (...)/06.02.2012, cu privire la imobilul la care s-a produs riscul asigurat, în baza căruia banca și-a înscris ipoteca în valoare de 60.000 euro asupra imobilului proprietatea reclamantei.

La data de 12.04.2018, banca a dat o declarație autentificată sub nr. (...), prin care a consimțit la radierea din CF a dreptului său de ipotecă de rang 1.

Mai trebuie arătat că, riscul asigurat s-a produs la data de 19.06 - 20.06.2016, iar cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost formulată la data de 22.05.2018.

Față de aceste precizări, în mod legal instanța de apel a apreciat că, atâta timp cât, la data formulării acțiunii, dreptul de ipotecă al băncii fusese radiat, aceasta nu mai avea nici o calitate să ceară despăgubiri în baza clauzei din contractul de asigurare facultativă, nemaiavând nici un drept asupra imobilului.

Chiar dacă, în contractul de asigurare facultativă nu se specifică expres că, cesionarea dreptului la despăgubire în favoarea băncii operează doar pe perioada în care este în ființă contractul de ipotecă, o asemenea interpretare se impune prin raportarea la regulile de interpretare a contractelor conținute în Codul civil. Potrivit art. 1266 Cod civil, contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. La aliniatul 2 se arată că, la stabilirea voinței concordante, se va ține seama, între altele, și de scopul contractului.

De asemenea, potrivit art. 1268 alin. 3 Cod civil, contractele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

Aplicând ambele reguli de interpretare arătate, s-a reținut că, această clauză nu poate fi interpretată altfel decât în sensul că, acordul părților (cedent și cesionar al despăgubirii) a fost acela ca, cesiunea dreptului la despăgubiri să aibă efect doar pe perioada de valabilitate a contractului de ipotecă. Întrucât, nu poate fi omis scopul inserării acestei clauze în contractul de asigurare facultativă, care a fost acela ca banca să își conserve dreptul său de ipotecă asupra imobilului prin posibilitatea de a încasa despăgubirea, în cazul în care imobilul își reduce valoarea datorită producerii unui risc asigurat. Or, acest scop există doar în condițiile în care dreptul de ipotecă al băncii este în ființă, în caz contrar această clauză de cesiune a dreptului la despăgubire își pierde rațiunea.

Odată ce dreptul de ipotecă al băncii a fost radiat, banca nu mai are nici calitatea procesuală activă, și nici interesul de a solicita despăgubirea, astfel că, singura îndreptățită la despăgubire este reclamanta, în calitate de proprietar al imobilului.

În sensul prevederilor art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat. Or, la data formulării cererii de chemare în judecată, titularul dreptului ce face obiectul cauzei este neîndoielnic reclamanta.

În ceea ce privește motivele de recurs privind fondul raportului juridic dedus judecății, analiza acestora se va face tot din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, invocat de recurentă, dat fiind că se invocă de către aceasta încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului, reclamanta intimată a încheiat cu recurenta două polițe de asigurare: o asigurare obligatorie a locuinței în baza Legii nr. 260/2008 pentru următoarele riscuri: cutremure de pământ, alunecări de teren și inundații, ca fenomene naturale și o alta facultativă, pentru asigurarea locuinței cu extra acoperiri, în baza căreia a fost asigurată clădirea pentru mai multe riscuri, dintre care prezintă relevanță în cauza de față riscul de inundație.

Instanța de apel a reținut că, întrucât riscul de inundație se regăsește în ambele polițe, iar cererea de despăgubire privește o pagubă mai mică de 20.000 euro, dreptul la despăgubire al reclamantei trebuie analizat în baza poliței de asigurare obligatorie, deoarece aceasta a avut o valoare asigurată de până la 20.000 euro, polița facultativă fiind incidentă doar pentru despăgubirile care depășesc această sumă, până la 79.000 euro. În continuare, instanța de apel a reținut că, deși nu s-au depus la dosar Condițiile generale de asigurare pentru asigurarea obligatorie, ci doar Condițiile generale de asigurare pentru asigurarea facultativă, acestea s-ar aplica și contractului de asigurare obligatorie, având în vedere complementaritatea polițelor pe valoarea sumei asigurate.

Curtea achiesează susținerilor recurentei, în sensul că, procedând astfel, instanța de apel a încălcat prevederile art. 2213 Cod civil, deoarece nu se poate admite că, unei asigurări obligatorii de răspundere a locuinței, i se aplică Condițiile generale de asigurare aferente unei asigurări facultative. Potrivit art. 2213 Cod civil, asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale. În speță, legea specială este Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, care trimite, la rândul ei, la Norma nr. 7/2013 a Autorității de Supraveghere Financiară privind forma și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor.

Cu toate acestea, aceste aspecte nu sunt de natură să determine admiterea recursului, în condițiile în care, instanța de apel și-a fundamentat soluția prin luarea în considerare a clauzelor de excludere din Condițiile generale de asigurare aferente poliței de asigurare facultativă, răspunzând, astfel motivelor de apel invocate de apelanta recurentă, care s-a referit, de asemenea, în apelul declarat, la clauzele de excludere din Condițiile generale de asigurare aferente asigurării facultative. De altfel, și în recurs, recurenta a invocat că, temei al acțiunii reclamantei a fost contractul de asigurare facultativă, făcând referire la o anumită clauză de excludere cuprinsă în condițiile de generale de asigurare care fac parte din acest contract.

În ceea ce privește incidența excluderii prevăzută de art. 16.10 lit. i) din Condițiile generale, recurenta își fundamentează criticile pe aspecte de fapt, reținute ca urmare a interpretării de către instanța de apel a probațiunii administrate. Or, toate aceste critici sunt critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate, iar în actuala reglementare, art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt, sunt chestiuni care nu pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, neputând fi cercetate în faza de recurs.

Față de considerentele arătate, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare