Divorţ cu minori

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 09.10.2017, reclamanta L.M.G. în contradictoriu cu  pârâtul L.C.D., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: în baza art. 373 alin. 1 lit. b şi art. 379 alin. 1, ambele din Codul civil, desfacerea căsătoriei părţilor înregistrată sub nr. X/19.08.2012 la Oficiul de Stare Civilă al Primăriei comunei Braloştiţa judeţul Dolj, din culpa exclusivă a soţului pârât; în baza art. 398 alin. 1 din Codul civil, exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minorul L.M.O. născut la data de 15.08.2011, să revină exclusiv mamei reclamante; în baza art. 400 alin. 2 din Codul civil, să fie stabilită locuinţa minorului la domiciliul mamei reclamante; în baza art. 402 din Codul civil, să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului potrivit dispoziţiilor art. 529 din Codul civil şi, în baza art. 383 din Codul civil, reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de "T.", cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor ocazionate de proces.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, s-a căsătorit cu pârâtul la data de 19.08.2012, din relaţia matrimonială a părţilor rezultând minorul L. M. O. născut la data de 15.08.2011.

A arătat reclamanta că, la început, căsătoria părţilor a decurs în condiţii relativ bune, însă după naşterea minorului, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, pârâtul a devenit deosebit de agresiv, fizic şi verbal, lovind-o pe reclamantă şi adresându-i  cuvinte jignitoare în nenumărate rânduri întrucât, acesta obişnuia să meargă în fiecare seară la magazinul din sat şi, la revenirea în domiciliul conjugal, sub influenţa băuturilor alcoolice, provoca scandaluri interminabile, obişnuind chiar să spargă anumite obiecte, între care şi televizorul familiei.A mai arătat reclamanta în continuare că, de la începutul căsătoriei, părţile au locuit în domiciliul pârâtului, împreună cu părinţii acestuia care, la rândul lor sunt consumatori de băuturi alcoolice, iar în toamna anului 2013, în urma violenţelor pârâtului, a fost nevoită să se adreseze organelor de poliţie, pârâtul fiind cercetat în acest sens într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, iar ulterior, deşi reclamanta şi-a retras plângerea prealabilă, comportamentul pârâtului a fost acelaşi.

A mai arătat reclamanta că, pe parcursul anului 2015, a mers de două ori la muncă, în Spania şi respectiv, Germania, banii astfel obţinuţi fiind folosiţi pentru efectuarea unor amenajări la imobilul în care locuiau şi, la data de 4.12.2016, tot pe fondul comportamentului agresiv al pârâtului, reclamanta a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal, locuind cu chirie în Craiova, împreună cu copilul minor.

A solicitat ca locuinţa minorului să fie stabilită la domiciliul mamei reclamante, această măsură fiind în interesul superior al copilului, în  vârstă de 6 ani, întrucât, pe deoparte, pârâtul este consumator de băuturi alcoolice şi are un comportament agresiv şi, în acest context, i-ar fi afectate educaţia, psihicul şi comportamentul pe viitor, iar pe de altă parte, reclamanta, fiind ajutată şi de părinţii săi, dispune de condiţii optime materiale şi morale,  pentru creşterea şi educarea minorului, şi, chiar şi în ipoteza în care reclamanta ar urma să plece periodic la muncă în străinătate, de copilul minor se vor ocupa bunicii materni.

În final, a solicitat admiterea acţiunii, susţinând că relaţiile de familie sunt grav şi iremediabil vătămate, din vina exclusivă a pârâtului, al cărui comportament a şi determinat-o să părăsească domiciliul conjugal, urmând a fi obligat pârâtul la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului.

În drept, a invocat dispoziţiile art. art. 373 alin. 1 lit. b şi art. 379 alin. 1, art. 398 alin. 1 art. 400 alin. 2, art. 402 , art. 529, art. 383 alin. 1, toate din Codul civil.

În susţinerea acţiunii, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, şi a ataşat, în copii certificate, certificat de căsătorie, cărţi de identitate reclamantă, pârât, certificat de naştere minor, adresa comunicată de Postul de Poliţie Braloştiţa; proba cu interogatoriul pârâtului; anchetă psihosocială şi proba testimonială, în cadrul căreia să fie audiată martora T. N..

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 15 din OUG nr. 80/2013, conform chitanţei aflate la dosarul cauzei la fila nr. 5.

La data de 15.11.2017, pârâtul a depus la dosarul cauzei, întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, a arătat că, este de acord cu desfacerea căsătoriei, precizând că, de destrămarea acesteia se face vinovată reclamanta, care a fost dezinteresată de viaţa de familie, a plecat în străinătate iar la revenirea în ţară, i-a adresat pârâtului – reconvenţional, jigniri, ulterior, părăsind domiciliul conjugal împreună cu minorul.

A precizat pârâtul că, expunerile reclamantei nu sunt reale, întrucât, acesta nu i-a adresat jigniri şi injurii şi de asemenea, nu obişnuia să consume băuturi alcoolice.

A mai arătat pârâtul că, este de acord ca reclamanta să-şi reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "T.".

Sub aspect reconvenţional, a solicitat ca locuinţa minorului L. M. O. născut la data de 15.08.2011 să fie stabilită  la domiciliul tatălui pârât, exercitarea autorităţii părinteşti să revină în comun ambilor părinţi iar reclamanta să fie obligată la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului.

 În motivarea în fapt a cererii reconvenţionale, a arătat pârâtul – reconvenţional, că nu doreşte ca locuinţa minorului să fie stabilită la domiciliul mamei reclamante, deoarece, aceasta pleacă de două-trei ori anual la muncă în străinătate iar minorul rămâne în aceste perioade în îngrijirea bunicilor materni care, au un comportament violent faţă de copil, din relatările copilului, pârâtul aflând că, acesta a fost lovit de mai multe ori atât de bunicii materni cât şi de reclamantă şi că, aceştia se comportă foarte urât cu el. A precizat pârâtul în continuare că, minorul este foarte ataşat de tatăl său iar în perioadele în care locuieşte alături de acesta, este foarte fericit.

A mai arătat pârâtul că, reclamanta l-a rugat să-l ducă pe minor la domiciliul acesteia, deoarece revenise de la muncă din străinătate şi, ulterior, aceasta l-a dus pe copil la domiciliul bunicilor materni în comuna Dobreţu, jud. Olt, care l-au împiedicat pe pârât să-l vadă şi să-i aducă bani şi dulciuri, fiind nevoit să apeleze în acest context la organele de poliţie.

A mai arătat pârâtul că, în luna august 2017, l-a înscris pe minor la şcoala din Braloştiţa, timp în care reclamanta se afla la muncă în străinătate iar la revenirea în ţară, aceasta a încercat să-l transfere din nou la şcoala din  Dobreţu, precizând pârâtul că, nu ştie dacă a reuşit în acest demers, şi nici unde se află în prezent minorul.

În apărare şi susţinerea cererii reconvenţionale, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, ancheta psihosocială şi proba testimonială, în cadrul cărei să fie audiaţi martorii, S. M. şi M. O. C..

În drept a invocat dispoziţiile art. 400, art. 397 şi art. 402 toate din Codul civil.

Cererea reconvenţională a fost legal timbrată cu suma de 40 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit dispoziţiilor art. 15 din OUG nr. 80/2013, conform chitanţei aflate la dosarul cauzei la fila nr. 20.

La data de 8.12.2017, reclamanta – pârâtă, a formulat răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională, solicitând desfacerea căsătoriei părţilor din culpa exclusivă a soţului pârât reconvenţional, şi a reiterat criticile privind comportamentul violent şi obişnuinţa acestuia de a consuma alcool, în contextul în care nu avea nici venituri, precizând că, a fost nevoită să muncească în străinătate pentru a asigura un trai decent familiei şi implicit copilului minor, rezoluţia de a merge la muncă în străinătate fiind luată de reclamantă împreună cu pârâtul şi părinţii acestuia, iar cu privire la locuinţa minorului a reiterat solicitarea ca acesta să fie stabilită la domiciliul mamei reclamante, susţinând că, din luna septembrie 2017, s-a întors definitiv în ţară şi nu mai intenţionează să plece la muncă în străinătate, fiind actualmente angajată la o patiserie în apropierea locuinţei sale, iar în acest context, se va ocupa în exclusivitate de creşterea şi educarea minorului, care în prezent este înscris la şcoala generală din comuna Dobreţu, judeţul Olt, şi a precizat că, interesul superior al copilului reclamă necesitatea ca locuinţa acestuia să fie stabilită la domiciliul mamei reclamante, care îi poate asigura condiţii optime de creştere şi educare.

A depus, în copii, adeverinţă de salariat şi anchetă socială efectuată de către Primăria comunei Dobreţu.

La termenul de judecată de la data de 30 ianuarie 2018, părţile, au solicitat desfacerea căsătoriei prin acord, fiind totodată de acord şi ca reclamanta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "T.", declaraţia fiind consemnată şi, după citire şi semnare, ataşată la dosarul cauzei – fila nr. 34. Totodată, reclamanta a depus adeverinţă de salariat în original, şi adeverinţă şcolară privind pe minorul L. M. O. (filele nr. 35 – 38).

Pe parcursul judecăţii, instanţa a încuviinţat şi administrat în cauză probele solicitate de părţi în susţinerea cererilor, respectiv, în apărare: proba cu înscrisuri; proba testimonială, fiind audiaţi direct şi nemijlocit la termenul de judecată de la data de 7 martie 2018, martorii S. M., propus spre audiere de către pârât şi T. N., propusă spre audiere de către reclamantă, declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi, după citire şi semnare, ataşate la dosarul cauzei (filele nr. 49 - 50); proba cu interogatoriul pârâtului, solicitată de reclamantă – fila nr. 48 dosar; proba cu ancheta psihosocială, fiind efectuate şi depuse referatele efectuate în acest sens de către Serviciu de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Braloştiţa judeţul Dolj – fila nr. 45 dosar respectiv, de către Serviciu de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Dobreţu judeţul Olt – fila nr. 53 - 54 dosar.

La solicitarea instanţei, s-a comunicat de către angajatorul pârâtului, cu adresa nr. 1/08.02.2018, adeverinţă de salariat în ceea ce-l priveşte pe acesta – fila nr. 47 dosar.

Din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. 2 coroborat cu art. 125 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, la data de 07.03.2018, s-a procedat la ascultarea minorului L. M. O. în camera de consiliu, procesul verbal încheiat cu această ocazie, fiind ataşat la dosarul cauzei – fila nr. 46.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa constată şi reţine următoarele:

Reclamanta – pârâtă L. M. G. şi pârâtul – reclamant L.C. D., s-au căsătorit la data de 19.08.2012 căsătoria fiind înregistrată la numărul 8 din data de 19.08.2012 în Registrul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Braloştiţa, judeţul Dolj, conform certificatului de căsătorie aflat la fila nr. 7 din dosar.

Din relaţia matrimonială a părţilor a rezultat minorul L.M.O. născut la data de 15.08.2011.

Articolul 259 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil defineşte căsătoria ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii. Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie. Căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ, în condiţiile legii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 373 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, divorţul poate avea loc prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ.

Articolul 374 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că, “divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie. Divorţul prin acordul soţilor nu poate fi admis dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie. Instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ”.

La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2018 părţile au arătat  că sunt de acord cu desfacerea căsătoriei de comun acord în temeiul disp. art. 373 lit. a) din Codul civil, fiind de acord şi cu cererea accesorie ca pârâta să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de ”T.” (declaraţie fila nr. 34 din dosar).

Din aceste considerente, instanţa urmează să declare desfăcută căsătoria părţilor încheiată la data de 19.08.2012  şi înregistrată la numărul X din data de 19.08.2012 în Registrul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Braloştiţa, judeţul Dolj, prin acordul soţilor.

În ceea ce priveşte numele ce urmează a fi purtat de pârâta – reclamantă după desfacerea căsătoriei, instanţa de judecată, având în vedere înţelegerea părţilor urmează să dispună ca aceasta să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "T.".

Instanţa de judecată reţine că părţile sunt părinţii minorului L. M. O., născut la data de 15.08.2011, faţă de care au drepturi şi îndatoriri.

Astfel, potrivit definiţiei date de Legea numărul 287/2009 privind Codul civil, în articolul 483 şi articolul 487, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia. Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.

Art. 488 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil detaliază îndatoririle specifice părinţilor, arătând că aceştia au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios. În acest scop, părinţii sunt obligaţi: să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea; să prezinte şi să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia; să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului; să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 484 şi următoarele din Legea numărul 287/2009 privind Codul civil, autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu. În principiu, cu unele excepţii, copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu la împlinirea vârstei de 18 ani.  Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

Art. 503 – 504 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil reglementează modul de exercitare a autorităţii părinteşti. Astfel, părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. Faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi, care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte. Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii.

Instanţa reţine că autoritatea părintească, astfel cum este definită de Legea numărul 287/2009 privind Codul civil, este o noţiune complexă, incluzând drepturi şi obligaţii atât în ceea ce priveşte persoana copilului, cât şi în ce priveşte bunurile acestuia. Dată fiind importanţa acestui aspect, art. 396 – 397 din Legea numărul 287/2009 privind Codul civil obligă instanţa să se pronunţe, prin hotărârea de divorţ, şi asupra modului de exercitare a autorităţii părinteşti. Astfel, potrivit textelor legale arătate, instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă. După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.

Potrivit art. 398 alin. 1 din Legea numărul 287/2009 privind Codul civil, "dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.".

Motivele ca un părinte să exercite singur autoritatea părintească sunt reglementate de dispoziţiile art. 398 din Legea numărul 287/2009 privind Codul civil. Ele pot exista dacă sunt întemeiate, legate de interesul superior al minorului şi decurg din probatoriul administrat în cauză.

Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viaţa de familie, drept afirmat şi prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Conform art. 507 din Legea numărul 287/2009 privind Codul civil, dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.

Din materialul probator administrat în cauză – depoziţii testimoniale, anchete psihosociale, rezultă nu există nici un motiv faţă de care, pârâtul – reconvenţional să fie decăzut din calitatea de co – titular al autorităţii părinteşti cu privire la minorul L.M.O..

Faţă de aceste aspecte, instanţa apreciază că este în interesul minorului ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă în comun de către ambii părinţi, astfel că, va respinge capătul de cerere promovat de reclamantă în acest sens.

Privitor la domiciliul minorului, instanţa va avea în vedere principiul interesului superior al copilului, punctul de vedere al acestuia, referatele de anchetă psihosocială efectuate la locuinţele părţilor, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Cu ocazia ascultării în camera de consiliu la data de 7 martie 2018, minorul L.M.O. a relatat că, se înţelege bine cu ambii părinţi şi că la acel moment locuia împreună cu mama sa, cu care doreşte să locuiască în continuare – fila nr. 46 dosar.

Martora T. N.(depoziţie fila nr. 50 dosar) a declarat cu ocazia audierii că, minorul este bine îngrijit de reclamantă, este ajutat de aceasta la lecţii, şi  locuieşte şi cu părinţii reclamantei în comuna Dobreţu, iar martorul S. M. (fila nr. 49 dosar) a precizat că, pârâtul se comportă şi vorbeşte frumos cu minorul, îl îmbracă şi îi cumpără dulciuri.

Din referatele de anchetă psihosocială efectuată la domiciliile părţilor, rezultă că ambele au condiţii bune de locuit, iar minorul locuieşte împreună cu mama reclamantă cu care are o relaţie profundă, bazată pe iubire, afecţiune şi grijă constantă, şi cu bunicii materni, cu care are, de asemenea o relaţie foarte bună.

Interesul superior al copilului este ridicat la rang de principiu atât de normele naţionale (art. 263 alin. 1 din Noul Cod civil şi art. 6 din Legea nr. 272/2004), cât şi de normele internaţionale în materie (art. 3 din Convenţia cu privire la drepturile copilului). Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile şi demersurile care privesc copilul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Pentru considerentele şi dispoziţiile legale mai sus expuse, instanţa urmează să stabilească locuinţa minorului L. M. O. născut la data de 15.08.2011, la domiciliul reclamantei – pârâte, L. M. G..

Referitor la obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copiii minori, în art. 402 din Noul Cod Civil se arată că instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, indiferent de poziţia procesuală a părţilor.

Potrivit art. 499 din acelaşi act normativ, tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională, iar conform art. 525 din Noul Cod Civil, minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

Art. 527 şi art. 528, ambele din Noul Cod Civil dispun că poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligaţii ale sale. Starea de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere, precum şi mijloacele celui care datorează întreţinere pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

Potrivit art. 529 din Noul Cod Civil, "întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat".

Faţă de dispoziţiile art. 529 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil şi având în vedere că minorul L. M. O. urmează să locuiască la domiciliul mamei reclamante – pârâte, instanţa îl va obliga pe tatăl pârât - reclamant la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului.

Instanţa, la calcularea cuantumului întreţinerii, trebuie să se raporteze la veniturile cu caracter stabil şi de continuitate realizate de părintele obligat la plată şi al căror cuantum este dovedit.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv adeverinţă de salariat aflată la fila nr. 47 din dosarul cauzei, rezultă că, pârâtul reclamant, este angajat al societăţii comerciale SC X SRL, cu contractul de muncă nr. 10/27.11.2017 şi realizează un venit lunar de 1900 lei brut, adică 1162 lei net.

Potrivit art. 529 alin. 2 teza a II – a din Noul Cod Civil, când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime  din venitul său lunar net pentru un copil.

Cum ¼ din suma de 1162 lei îl reprezintă suma de 290,50 lei, instanţa îl va obliga pe pârâtul – reclamant la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului L. M. O. născut la data de 15.08.2011, în acest cuantum, de la data de 09.10.2017 – data introducerii acţiunii, şi până la majoratul acestuia sau intervenirea altei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, instanţa constată că, reclamanta – pârâtă a solicitat obligarea pârâtului – reclamant la plata cheltuielilor ocazionate de proces, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanţei aflate la fila nr. 5 din dosar şi onorariu de avocat, în cuantum de 2500 lei, conform chitanţei aflate la fila nr. 57 din dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, privind acordarea cheltuielilor de judecată "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată; (2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.", iar potrivit dispoziţiilor art. 451 alin 2 C. proc. civ. "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

În ce priveşte onorariul de avocat, instanţa îl va reduce, de la suma de 2500 lei suma de 1500 lei, având în vedere gradul de complexitate al prezentei cauze, urmând ca în final, să fie obligat pârâtul – reclamant  L. C. D. la plata sumei de 1600 lei, din care, 1500 lei reprezintă onorariu de avocat, astfel cum a fost cenzurat şi 100 lei – taxă judiciară de timbru, în favoarea reclamantei – pârâte.

Domenii speta

Spete similare