Contestatie la executare

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1850/2017

Şedinţa publică din data de 3 martie 2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

GREFIER:

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe debitorii şi pe creditoarea având ca obiect acţiune în constatarea dării în plată Legea 77/2016 şi contestaţie creditor Legea 77/2016.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează cele de mai sus,  după care,

Se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în şedinţa publică din data de 22 februarie 2017 fiind consemnate în aceea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru data de 3 martie  2017,  când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei O. la data de 19.02.2016 reclamanţii au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta., obligarea acesteia la diminuarea sumei rămase de rambursat, cu diferenţa dintre valoarea actualizată la care a fost evaluat imobilul situat în O., , jud. B., CF  şi suma pentru care a fost vândut imobilul de către BEJ la data de 28.07.2015 în cadrul procedurii de executare silită obiect al dosarelor, precum constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze contractuale din contractele de credit nr. şi nr.:

- art. 5.3 din contracte şi toate clauzele contractuale privitoare la dobândă, atât din condiţiile generale cât şi din actele adiţionale şi pe cale de consecinţă constatarea nulităţii absolute a acestora şi restituirea sumelor de bani încasate abuziv, precum şi obligarea pârâtei la perceperea unei dobânzi fixe, egală cu cea de la momentul încheierii contractului;

- art. 3.11 din primul contract menţionat şi clauzele din actele adiţionale la acesta privitoare la dobânda majorată, precum şi art. 3.4 din cel de-al doilea contract şi clauzele din actele adiţionale la acesta privitoare la dobânda majorată şi pe cale de consecinţă constatarea nulităţii absolute a acestora şi restituirea sumelor de bani încasate abuziv, cu dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanţii au arătat că au încheiat cu pârâta două contracte de credit iar în scopul garantării obligaţiei de rambursare a creditelor au fost încheiate două contracte de ipotecă imobiliară, ambele cu privire la imobilul situat în O., , jud. B., nr. cad., CF  O., costând în teren în suprafaţă de 483 mp şi construcţia edificată pe acesta, P+M, cu suprafaţa utilă de 146,22 mp. actele adiţionale au fost încheiate ca urmare a solicitării de restructurare a creditelor, motivate de creşterea cursului francului elveţian raportat la leul românesc, creşterea dobânzii şi diminuarea veniturilor. Astfel, au ajuns în imposibilitate de a face faţă ratelor lunare, motiv pentru care pârâta a declarat scadenţa anticipată a creditelor, demarând procedura executării silite în dosarele nr. pe rolul BEJ, care ulterior au fost conexate şi în cadrul cărora au fost înfiinţate popriri pe veniturile obţinute din muncă.

Reclamanţii au susţinut că imobilul obiect al ipotecilor a fost vândut la licitaţie publică în cadrul procedurii de executare silită, la un preţ subevaluat de 342.000 lei, deşi prin raportul de evaluare efectuat de F… Consulting S.R.L. imobilul a fost evaluat la suma de 698.800 lei. De asemenea, modalitatea în care a fost vândut la licitaţie imobilul este una defectuoasă, pârâta contribuind la diminuarea sumei obţinute în urma vânzării forţate, prin faptul că i-a acordat adjudecatarului un credit pentru cumpărarea unei locuinţe, sugerându-i să se prezinte la licitaţia publică care va avea loc, urmărind astfel să rămână de rambursat o sumă cât mai mare. În lipsa intervenţiei pârâtei imobilul s-ar fi vândut la o sumă mai mare, astfel că, în temeiul impreviziunii, se impune diminuarea sumei rămase de recuperat cu diferenţa dintre suma actualizată la care banca a evaluat imobilul şi suma pentru care acesta a fost vândut la licitaţie publică, în vederea restabilirii echilibrului dintre contraprestaţii, care a fost rupt de pârâtă cu rea-credinţă, invocând în acest sens decizia nr. 194/2013 a ÎCCJ şi Directiva 2014/17/UE.

În ce priveşte caracterul abuziv al clauzelor contractuale privitoare la dobândă – dreptul băncii de a revizui unilateral rata dobânzii, lipsa posibilităţii alegerii între dobânda aniversară fixă şi dobânda aniversară revizuibilă, dobânda variabilă, capitalizarea dobânzilor, comisioanelor şi alte costuri –  reclamanţii au susţinut că criteriile stabilite de pârâtă constând în evoluţia pieţei financiare şi politica de creditare a băncii, sunt extrem de abstracte şi nu reprezintă un motiv întemeiat, în sensul art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, care să permită modificarea unilaterală a dobânzii şi sunt contrare prev. art. 93 lit. g) din O.G. nr. 21/1992.

Totodată, au menţionat reclamanţii că clauzele contractuale nu au fost negociate, având un caracter standard, preformulat, conducând la un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. În ce priveşte marja băncii, aceasta a fost modificată pe parcursul derulării creditului, lucru nepermis şi care nu poate fi modificată în mod unilateral de către bancă. Mai mult, chiar dacă indicele Libor a scăzut considerabil, rata dobânzii nu a înregistrat nicio scădere.

Reclamanţii au mai susţinut că prin actele adiţionale pârâta a adăugat la suma rămasă de rambursat dobânzile, comisioanele şi alte costuri, calculate până la data încheierii fiecărui acte adiţional, rezultând o sumă totală, dobânda aplicându-se la soldului sumei totale datorate, chiar dacă anterior dobânda se adăuga doar soldului creditului, fapt nelegal prin prisma dispoziţiilor OG nr. 9/2000.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la perceperea unei dobânzi fixe, egală cu cea de la momentul încheierii contractelor de credit, reclamanţii au arătat că Legea nr. 193/2000 abilitează instanţele de judecată să cenzureze contractul iar jurisprudenţa CJUE recunoaşte, de asemenea, dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

În ce priveşte clauzele care prevăd dobânda majorată, reclamanţii au susţinut că acestea sunt abuzive pentru că rata dobânzii majorate nu a fost negociată cu ei şi nici nu le-a fost adusă la cunoştinţă cu ocazia încheierii contractelor de credit şi pentru că prin aceasta s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, sens în care se încadrează pe prev. lit. i) din anexa la Legea nr. 93/2000.

Reclamanţii au învederat că sancţiunea aplicabilă clauzelor abuzive este nulitatea absolută, în temeiul căreia părţile trebuie să fie repuse în situaţia anterioară prin restituirea tuturor sumelor care au fost percepute în temeiul clauzelor abuzive, de la momentul încheierii contractelor, respectiv actelor adiţionale, sume care sunt purtătoare de dobânzi până la data restituirii efective. Totodată, termenul de prescripţie de 3 ani pentru restituirea sumelor curge de la data constatării caracterului abuziv şi implicit a nulităţii absolute.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, Diorectiva 93/13/CEE, art. 93 din O.G. nr. 21/1992, O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 3/2011, art. 14, art. 15, 1247, 1250, 2523, 2525, 1271 C.civ., art. 970 alin. 1, art. 5, art. 968 vechiul C.civ., art. 3 Decretul  lege nr. 167/1958.

În dovedire, s-a propus administrarea probei cu înscrisuri (f. 25-110), expertiză contabilă, proba testimonială cu martora şi cu executorul judecătoresc, precum şi obligarea pârâtei să depună raportul de evaluare a imobilului, contractul de credit încheiat cu numita şi contractul de ipotecă, graficul privind modificarea ratei dobânzii, evidenţa sumelor achitate de la momentul încheierii contractelor până în prezent, precum şi emiterea unei adrese la BEJ pentru depunerea evidenţei privind sumele distribuite pârâtei în cadrul dosarului execuţional şi indicarea debitului rămas.

La data de 16.03.2016 reclamanţii au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, care a fost admisă în parte prin încheierea din data de 06.04.2016, instanţa dispunând eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.173 lei în 12 rate lunare. Împotriva încheierii reclamanţii au formulat cerere de reeaxaminare, care a fost admisă în parte, taxa judiciară de timbru datorată fiind redusă la jumătate iar plata ei eşalonată pe 12 luni.

La data de 18.05.2016, înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtă reclamanţii au formulat cerere adiţională, prin care au înţeles să îşi modifice pretenţiile anterioare. Astfel, petitul nr. 1 a fost modificat în sensul că s-a solicitat instanţei să constate stinse datoriile izvorâte din contractele de credit nr. şi nr., în temeiul art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016. În ce priveşte celelalte petite, reclamanţii au arătat că renunţă la ele în acest dosar.

În motivarea acţiunii în constatarea dării în plată petenţii au arătat că după vânzarea la licitaţie publică a imobilului ipotecat a rămas o sumă de rambursat, motiv pentru care executarea silită a continuat, astfel că sunt îndreptăţiţi să solicite darea în plată a imobilului. Petenţii au menţionat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 77/2016.

La data de 23.05.2016 petenţii au depus cerere de renunţare la judecata capetelor de cerere II-IV.

Prin întâmpinarea formulată la data de 24.06.2016 intimata a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intimata a arătat că la data de 22.02.2008 petenţii au încheiat convenţia de credit nr., prin care au contractat suma de 143.080 CHF iar la data de 03.07.2008 a fost încheiat contractul de credit nr., prin care a fost contractată suma de 16.666,25 CHF. În perioada de derulare a creditului au fost purtate negocieri, sens în care au fost încheiate câte trei acte adiţionale la fiecare contract. Ca urmare a neachitării ratelor scadente a fost declarată scadenţa anticipată a creditelor şi s-a demarat procedura executării silite, în cadrul căreia a fost vândut la licitaţie publică imobilul ipotecat, pentru suma de 342.000 lei, pentru restul de datorie executarea silită fiind în derulare.

Intimata a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se constata stingerea datoriilor izvorâte din credite, având în vedere că pe lângă condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016 petenţii trebuie să facă dovada că a intervenit impreviziunea şi toate condiţiile prevăzute de lege pentru operarea acesteia. Astfel, consumatorii trebuie să facă dovada că au acţionat cu bună credinţă în executarea obligaţiilor, că au încercat negocierea restabilirii echilibrului contractual, imposibilitatea obiectivă şi de durată în executarea contractului, executarea să fi devenit extrem de oneroasă din cauza unor împrejurări exterioare, ulterioare încheierii contractului, pe care consumatorul nu le-a putut prevedea şi pentru care nu şi-a asumat riscul producerii şi nici nu poate fi considerat în mod rezonabil că şi-a asumat un astfel de risc. De asemenea, trebuie ca admiterea acţiunii să nu constituie un dezechilibru contractual pentru cealaltă parte şi să fie absolut necesară pentru a echilibra pierderea dreptului la locuinţă. Sarcina probei îndeplinirii acestor condiţii revine debitorilor.

În continuare, intimata a precizat că interpretarea şi aplicarea legii dării în plată trebuie să se facă din perspectiva principiilor constituţionale şi ale blocului de convenţionalitate. Astfel, prin aplicarea strictă a dispoziţiilor art. 4 din actul normativ menţionat şi analizarea condiţiilor cu caracter general i s-ar încălca dreptul de proprietate protejat de art. 1 Protocolul nr. 1 din CEDO precum şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO. Astfel, la momentul încheierii contractului de credit avea speranţa legitimă a obţinerii unui avantaj patrimonial, motiv pentru care ingerinţa statului în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să fie proporţională cu scopul vizat. Totodată, legea dării în plată trebuie să fie analizată şi interpretată şi consens cu principiul libertăţii economice.

Intimata a mai menţionat că deşi în expunerea de motive la legea dării în plată s-a făcut trimitere la Directiva 2014/17/UE aceasta nu prevede limitarea libertăţii contractuale a părţilor contractului  şi nici instaurarea unei prezumţii absolute că dezechilibrele contractuale pot apărea doar în defavoarea consumatorilor. Deci, faţă de principiul priorităţii dreptului european judecătorul cauzei trebuie să constate că legea internă nu poate reglementa, în dezacord cu spiritul şi scopul directivei şi împotriva ordinii de drept şi a securităţii juridice, dreptul debitorilor de a beneficia de o remitere de datorie fără acordul creditorului.

 A mai menţionat intimata că prin aplicarea legii contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a legii se încalcă principiul neretroactivităţii legii civile. De asemenea, legea dării în plată derogă de la dispoziţiile codului civil şi prin faptul că în cazul în care deşi debitorului i se face o ofertă de adaptare a contractului acesta refuză, instanţa nu poate suplini consimţământul creditorului la darea în plată.

În continuare, intimata a menţionat că în speţă trebuie verificate condiţiile impreviziunii, prevăzute de art. 1271 C.civ., iar apoi s-ar putea constata stinsă datoria, dacă aceasta nu ar determina un dezechilibru semnificativ pentru cealaltă parte contractantă. Intimata a mai precizat că în speţă debitorii nu pot pretinde stingerea datoriilor izvorâte din ambele contracte de credite, dat fiind că există un singur bun ipotecat, precum şi că nu este îndeplinită condiţia imposibilităţii de plată a creditului, din moment ce aceştia realizează venituri din muncă.

Intimata a subliniat că notificarea de dare în plată trebuie să îndeplinească şi condiţiile prevăzute de art. 11 din lege, respectiv prin darea în plată să se echilibreze riscurile izvorâte din contractul de credit şi din devalorizarea bunurilor imobile. Mai mult, intimata a susţinut că acţiunea reclamanţilor poate fi considerată un abuz de drept.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 77/2016, art. 1 Pr. 1, art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, Directiva 2014/17/UE, art. 1271, art. 2421, art. 1634 C.civ., art. 12 C.proc.civ.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pretenţilor şi solicitarea de relaţii de la ANAF, Direcţia de impozite şi taxe locale, ITM, pentru a afla situaţia financiară a petenţilor.

La data de 06.07.2016 intimata a depus note prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 3, art.  3, art. 5 alin. 2, art. 8 alin. 5, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016.

La data de 18.07.2016 petenţii au depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată ca neîntemeiate, susţinând că în speţă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016. Debitorii au mai menţionat că în speţă sunt aplicabile prevederile vechiului C.civ., prin raportare la data încheierii contractelor de credit.

Prin încheierea civilă nr. 7484/27.10.2016 la prezentul dosar a fost conexat dosarul nr. 10369/271/2016, având ca obiect contestaţie creditor pe Legea nr. 77/2016, între aceleaşi părţi.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei O. sub nr. 10369/271/2016 la data de 11.07.2016 creditoarea a solicitat instanţei repunerea în situaţia anterioară formulării notificării de dare în plată, în temeiul art. 7 alin. 5 din Legea nr. 77/2016.

În motivare, creditoarea a arătat că la data de 30.06.2016 a primit notificarea de dare în plată emisă de debitorii prin care aceştia şi-au manifestat intenţia de a solicita constatarea ca fiind stinse datoriile izvorâte din contractele de credit menţionate mai sus.

În motivare, creditoarea a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii şi că nu a fost dovedit dezechilibrul contractual care se impune a fi restabilit. Creditoarea a mai precizat că interpretarea şi aplicarea legii dării în plată trebuie să se facă din perspectiva principiilor constituţionale şi ale blocului de convenţionalitate. Astfel, prin aplicarea strictă a dispoziţiilor art. 4 din actul normativ menţionat şi analizarea condiţiilor cu caracter general i s-ar încălca dreptul de proprietate protejat de art. 1 Protocolul nr. 1 din CEDO precum şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO. Astfel, la momentul încheierii contractului de credit avea speranţa legitimă a obţinerii unui avantaj patrimonial, motiv pentru care ingerinţa statului în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să fie proporţională cu scopul vizat. Totodată, legea dării în plată trebuie să fie analizată şi interpretată şi consens cu principiul libertăţii economice şi securităţii juridice.

Creditoarea a menţionat că notificarea nu cuprinde cerinţele de conţinut prevăzute de Legea nr. 77/2016 şi anume cerinţa stabilirii unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul băncii să se prezinte la notarul public, cerinţă prevăzută de art. 5 alin. 2. De asemenea, nu au respectat nici termenul de 30 de zile instituit prin art. 5 alin. 3 din lege, dovedindu-se astfel că au urmărit suspendarea oricăror plăţi.

A învederat intimata că notificarea emisă de debitori poate fi considerată chiar un abuz de drept, în sensul prevăzut de art. 15 din C.civ. şi din perspectiva principiului pacta sunt servanda.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 77/2016.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriile debitorilor şi expertiză specialitatea construcţii, precum şi solicitarea de informaţii de la ANAF, OCPI, ITM, Direcţia de taxe şi impozite, pentru a afla situaţia financiară a debitorilor.

Prin întâmpinarea formulată la data de 15.09.2016 debitorii au solicitat conexarea dosarului la dosarul nr. ../271/2016 având ca obiect acţiune în constatarea dării în plată, cu cheltuieli de judecată.

Debitorii au menţionat că nu îşi menţin solicitarea formulată prin notificarea de dare în plată, în sensul că nu mai solicită constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit nr.. Pe fondul cauzei, debitorii au arătat că chiar dacă creditoarea nu îşi mai poate da acordul la încheierea unui act juridic translativ de proprietate, având în vedere că imobilul a fost vândut la licitaţie publică, totuşi, banca poate constata, după formularea notificării, ca fiind stinse datoriile izvorâte din contract. Astfel, menţiunile prevăzute de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 77/2016 lipsesc în mod firesc, însă notificarea este o procedură prealabilă obligatorie, care trebuie să fie urmată.

În ce priveşte condiţiile de fond ale dării în plată, prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, acestea sunt îndeplinite, acestea fiind singurele care trebuie să fie analizate de către instanţă, iar nu alte condiţii prevăzute de legi speciale sau de expunerea de motive a legii. Totodată, debitorii au mai menţionat că în speţă nu se aplică teoria impreviziunii prevăzută de noul C.civ. şi nici nu ar fi vorba despre o remitere de datorie, având în vedere că băncii i-a fost remis preţul imobilului vândut la licitaţie publică. S-a mai învederat şi faptul că art. 11 din Legea nr. 77/2016 nu prevede o condiţie de fond, ci reglementează aplicarea în timp a legii. Mai mult, este evident dezechilibrul contractual, creat de creşterea cursului francului elveţian în raport cu leul, riscul contractual fiind suportat în exclusivitate de consumator.

Debitorii au mai subliniat faptul că legea dării în plată este în deplină concordanţă cu obiectivul Directivei 2014/17/UE, care e acela de a asigura un nivel ridicat de protecţie pentru consumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile, statele fiind în măsură să prevadă condiţii mai stricte cu scopul de a proteja consumatorii. Aceştia au arătat că notificarea emisă nu constituie un abuz de drept, ci reprezintă procedura prealabilă obligatorie prevăzută de legea specială înainte de a se solicita constatarea dării în plată.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 77/2016, art. 3 din Legea nr. 71/2011, art. 139, art. 194 lit. e), art. 150 şi art. 255 C.proc.civ.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi s-a precizat că se opun cererilor în probaţiune formulate de creditoare.

La data de 27.10.2016 creditoarea a depus note prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 3, art.  3, art. 5 alin. 2, art. 8 alin. 5, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016.

În şedinţa publică din data de 22.02.2017 instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, în ambele acţiuni formulate şi a respins ca nefiind utile soluţionării cauzei celelalte cereri în probaţiune formulate de părţi. Totodată, instanţa a luat act de renunţarea creditoarei la excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

În fapt, între debitorii, în calitate de împrumutat, respectiv codebitor şi creditoarea., în calitate de împrumutător, a avut loc încheierea contractului de credit nr., având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 143.080 CHF, pentru refinanţarea unor alte credite acordate de V Romania S.A. şi pentru acoperirea unor nevoi personale (f. 51).

În scopul garantării obligaţiei de rambursare a creditului, a dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente, a fost încheiat contractului de ipotecă autentificat sub nr. de BNP V.., prin care în favoarea instituţiei financiare bancare s-a constituit un drept de ipotecă de rang V asupra proprietăţii comune a debitorilor, compusă din casă P+M şi teren intravilan situat în O., jud. B., în suprafaţă de 483 mp, nr. cad., nr. de carte funciară  O. (f. 77, 83).

Ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale creditoarea a declarat scadenţa anticipată a creditului şi a demarat procedura executării silite împotriva debitorilor, sens în care pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc s-au constituit dosarele execuţionale nr., care ulterior au fost conexate. În cadrul procedurii de executare silită a fost vândut la licitaţie publică imobilul ipotecat, pentru suma de 342.000 lei, în favoarea licitatorului, astfel cum rezultă din procesul-verbal de licitaţie încheiat la data de 28.07.2015 (f. 105).

Împotriva debitorilor se desfăşoară în continuare procedura executării silite mobiliare, prin poprirea veniturilor realizate de aceştia din salarii, în scopul acoperirii integrale a creanţei rezultate din contractul de credit menţionat.

La data de 27.06.2016 debitorii au emis, prin avocat H.., notificarea prin care au solicitat creditoarei să constate stinse datoriile izvorâte din contractele de credit nr. şi nr., înregistrată pe rolul acesteia sub nr. 468 din data de 30.06.2016. Ca urmare a precizării efectuate de debitori prin întâmpinare, aceştia nu mai urmăresc stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit nr., ca efect al dării în plată.

În drept, potrivit art. 3 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, „prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.”

În cadrul prezentului dosar suntem în prezenţa a două acţiuni, una având ca obiect acţiune în constatarea dării în plată, sau mai precis a stingerii obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar, iar cealaltă având ca obiect contestaţia formulată de creditor împotriva notificării de dare în plată.

Darea în plată reglementată de Legea nr. 77/2016 are un caracter special faţă de reglementarea din dreptul comun, pentru că stinge în mod forţat o datorie, prin voinţa discreţionară a debitorului, creditorul neputând face nimic pentru a se opune. Dreptul de a da în plată bunul ipotecat în scopul stingerii integrale a datoriei întruneşte trăsăturile unui drept potestativ, care îşi are sursa în lege, iar manifestarea unilaterală de voinţă o constituie notificarea creditorului cu privire la darea în plată

Dreptul potestativ există valabil dacă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege şi se va exercita fie prin încheierea pe cale amiabilă a convenţiei de dare în plată, fie în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. Condiţiile stabilite de legiuitor pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată sunt prevăzute de dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 şi trebuie să fie îndeplinite cumulativ:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Având în vedere că aceste condiţii sunt comune celor două acţiuni formulate, temeinicia cererilor va fi analizată împreună.

În primul rând, se impune să analizăm neconformitatea notificării de dare în plată din punct de vedere al conţinutului, invocată de creditoare prin contestaţia formulată. Forma pe care trebuie să o îmbrace notificarea de dare în plată este prevăzută de dispoziţiile art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 77/2016, care prevăd, printre altele că notificarea prevăzută la alin. 1 trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate. Aceste menţiuni lipsesc din notificarea de dare în plată emisă de debitori, cu motivarea că bunul a fost deja vândut la licitaţie publică, astfel că nu ar mai avea posibilitatea să se prezinte la notar, împreună cu reprezentantul băncii, pentru încheierea actului translativ de proprietate. Totuşi, în acesta caz apreciem că debitorii avea posibilitatea să fixeze un interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul băncii să se prezinte la notar pentru încheierea actului prin care să se constate stinse datoriile născute în temeiul contractului de credit.

Cu toate acestea, lipsa formalităţii prescrise nu este în măsură să anihileze manifestarea unilaterală de voinţă a debitorilor în sensul constatării stingerii datoriilor, motiv pentru care notificarea este aptă să producă efectele juridice scontate.

Relativ la condiţiile de admisibilitate redate mai sus, constatăm că acestea sunt îndeplinite în cauză. Astfel, creditoarea este o instituţie de credit, iar debitorii sunt consumatori în sensul prevăzut de legislaţia specială, cum ar fi art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei a sumei de 250.000 euro, creditul acordat fiind în cuantum de 324.791,6 lei (88.499 euro), la cursul BNR din ziua încheierii contractului. Totodată, rambursarea creditului a fost garantată cu dreptul de ipotecă constituit în favoarea băncii asupra imobilului compus din casă P+M şi teren intravilan situat în O., , jud. B., în suprafaţă de 483 mp, nr. cad., nr. de carte funciară  O.. Ultima condiţie este de asemenea îndeplinită, debitorii nefăcându-se vinovaţi de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu creditul acordat, pentru care să fi fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă.

După cum am reţinut mai sus, împotriva debitorilor se desfăşoară executarea silită pentru recuperarea creanţei născute în temeiul contractului de credit menţionat, procedură în care imobilul ipotecat a fost vândut la licitaţie publică.

Conform art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016, „dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.”

Din aceste dispoziţii legale ar rezulta că debitorii care au fost supuşi unei proceduri de executare silită, în cadrul căreia imobilul obiect al garanţiei a fost vândut la licitaţie publică, au dreptul să solicite instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit. Prin această prevedere consumatorii care fac parte din categoria amintită sunt puşi pe picior de egalitate cu cei care nu au fost supuşi unei proceduri de executare silită, sau care deşi au fost părţi în această fază a procesului civil, până la momentul emiterii notificării de dare în plată imobilul adus în garanţie nu a fost înstrăinat, legiuitorul urmărind să îi protejeze deopotrivă.

Textul de lege nu distinge după cum bunul imobil ipotecat se mai află sau nu în patrimoniul consumatorilor, ci se limitează la a preciza că dreptul potestativ de a da în plată le aparţine acestora indiferent de stadiul în care se află executarea silită. Totuşi, chiar dacă regimul juridic al dării în plată reglementat de legea specială este total diferit de cel al dării în plată obişnuită în sistemul Codului civil, darea în plată presupune transferul voluntar al dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditorul ipotecar. Prin urmare, nu poate fi făcută decât de proprietarul bunului ipotecat. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională a României prin Decizia de inadmisibilitate nr. 639 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin.(3), art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 și art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Aşadar, având în vedere că în patrimoniul debitorilor nu mai există dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat, acţiunea în constatarea stingerii datoriilor născute în temeiul contractului de credit nr. apare ca fiind neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.

Pe cale de consecinţă, contestaţia formulată de creditoare în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 apare ca fiind întemeiată, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru a obliga creditoarea să semneze actul de dare în plată. Astfel, contestaţia formulată va fi admisă iar părţile repuse în situaţia anterioară emiterii notificării de dare în plată din data de 27.06.2016.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere că au pierdut procesul, instanţa îi va obliga pe debitori să-i plătească creditoarei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru (f. 15), în solidar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca neîntemeiată acţiunea în constatarea dării în plată formulată de debitorii, CNP  şi, CNP, ambii cu domiciliul procesual ales în O., jud. B., în contradictoriu cu creditoarea., cu sediul în B.., , CUI.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria O..

Admite contestaţia formulată de creditoarea în contradictoriu cu debitorii şi

Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii notificării de dare în plată din data de 27.06.2016.

Obligă debitorii să-i plătească creditoarei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria O..

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.03.2017.

 PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare