Doar o mutare efectivă, concretă a funcţionarului public al cărui raport de serviciu a fost modificat în sensul mutării sale temporare în cadrul aceleiaşi instituţii, însă în altă localitate, dă dreptul acestuia ca, în temeiul art. 91 alin. 4 şi 6 raportat la art. 90 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, să beneficieze de o indemnizaţie egală cu salariul net, calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care a fost transferat şi restituirea cheltuielilor de transport.
Chiar dacă legiuitorul nu a folosit, atunci când s-a referit la drepturile de care beneficiază funcţionarii publici mutaţi temporar, termenul de mutare efectivă, rezumându-se doar să facă trimitere la art. 90 alin. 3 din aceeaşi lege, aceasta nu înseamnă că nu se impune verificarea condiţiilor concrete în care s-a dispus şi s-a realizat mutarea funcţionarului public şi stabilirea dacă sumele solicitate sunt menite să acopere o cheltuială efectivă şi nu una prezumată.
Atâta timp cât reclamantul nu s-a mutat efectiv cu domiciliul pe perioada în care i-a fost schimbat temporar locul de muncă, el nu putea beneficia nici de indemnizaţia de transfer şi nici de decontarea cheltuielilor de transport, presupuse de acţiunea de mutare a reclamantului şi a familiei sale, respectiv a bunurilor din gospodărie, în altă localitate, având în vedere că beneficiul se acordă exclusiv în vederea acoperirii costurilor cu mutarea efectivă şi nu a costurilor cu naveta, care au un alt regim de reglementare decât cel prevăzut de Legea nr. 188/1999.
Este indiferent, sub aspectul examinat, dacă mutarea funcționarului la locul de muncă este definitivă ori temporară, drepturile reclamate în cauză fiind recunoscute independent de durata mutării, odată ce a fost dublată și de mutarea efectivă, din punct de vedere locativ, a funcționarului și a membrilor familiei acestuia. Scopul exclusiv al acordării beneficiului bănesc este acela de sprijinire a funcționarului și a familiei acestuia pentru a realiza mutarea efectivă, locativă.
Curtea de Apel Suceava
V.MAGISTRAŢI. DREPTURI SALARIALE REPREZENTÂND 30% DIN INDEMNIZAŢIA DE ÎNCADRARE BRUTĂ LUNARĂ, CONFORM OUG NR.643/2002 PENTRU PERIOADA DECEMBRIE 2002-APRILIE 2004 ŞI DE 40% PENTRU PERIOADA MAI 2004-DECEMBRIE 2005 DIN ÎNDEMNIZAŢIA DE ÎNCADRARE BRUTĂ L...
Curtea de Apel Constanța
Răspunderea patrimonială a salariaţilor. Încasarea unor drepturi salariale necuvenite raportat la criteriile stabilite în contractul colectiv de muncă pentru acordarea lor.
Tribunalul Harghita
Plată diferenţe drepturi salariale
Tribunalul Bihor
Funcţionari publici. Indemnizaţie dispozitiv
Tribunalul Arad
Drepturi salariale