Plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008

Sentinţă civilă 1820/D din 27.09.2010


Plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii

nr.221/2008

Dosar nr.4584/83/2009

Sentinţa civilă nr.1820/D/27.09.2010

Prin acţiunea înregistrată la instanţă  SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT în

reprezentarea au chemat în judecată  pârâtul COLEGIUL NAŢIONAL "MIHAI

EMINESCU",  solicitând obligarea pârâtei la calcul şi plata diferenţelor de drepturi salariale

neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferenţa dintre

drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu

prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2008, începând

cu 1 octombrie 2008, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a

plăţii.

În examinarea pretenţiilor deduse judecăţii, din perspectiva argumentelor prezentate

de părţi, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa  a reţinut că :

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 15 din 30 ianuarie 2008 privind creşterile salariale ce se

vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ au fost stabilite creşterile salariale ce se

acordă în anul 2008 personalului din învăţământ, respectiv cadrele didactice din învăţământul

preuniversitar şi universitar de stat urmau să beneficieze, în perioada octombrie-decembrie

2008, de o creştere salarială de 9%.

O.G. nr.15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin

Legea nr.221/27.10.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 730/28.10.2008, principala

modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul

didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar, la 400,00 lei pentru perioada 1

octombrie - 31 decembrie.

Ulterior promulgării Legii 221/2008, Guvernul României, la data de 28 octombrie 2008

a emis OUG nr.136/2008, care prorogă termenul de la care se aplică creşterile salariale

stabilite prin Legea nr.221/2008, respectiv, începând cu plata drepturilor salariale aferente

lunii aprilie 2009 şi ţinând seama de gradul de îndeplinire a criteriilor de performanţă, de

creşterea competitivităţii şi calităţii actului de învăţământ.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în M.O.

nr. 804 din 2 decembrie 2008, Curtea Constituţionala a admis excepţia de neconstituţionalitate

ridicată de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr. 136/2008 sunt neconstituţionale.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României republicată, dispoziţiile din legile şi

ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale,

îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate

ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 1.221 din 12 noiembrie, la data de 10 noiembrie 2008,

Guvernul României emite o nouă Ordonanţă de urgenţă, respectiv O.U.G. nr.151/2008 prin

care se reduc majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învăţământ în

temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, respectiv de la

valoarea coeficientului de multiplicare 1,000  de 400 Iei la valoarea coeficientului de

multiplicare 1,000  de 299,933 lei.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 842 din 02 iunie 2009, publicată în M.O. nr. 464

din 6 iulie 2009 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct. 2 şi 3

din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea

Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008

personalului din învăţământ, constatându-se că acestea sunt neconstituţionale. Astfel, Curtea

observă că „prevederile art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008

reduc în mod substanţial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din

învăţământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008”,

iar „raportând considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 la

prezenta cauză, Curtea observă că acestea sunt aplicabile mutatis mutandis şi cu privire la

situaţia creată prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008”.

Conform art. 147 alin. 1 din Constituţia României republicată-dispoziţiile din legile şi

ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale,

îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate

ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept iar la art.147 alin.4 din Constituţia

României se prevede că „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al

României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru

viitor”.

În concluzie, începând cu data de 6 iulie 2009, dispoziţiile art. I pct. 2 din O.G. nr. 151

din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. nr. 759 din 11 noiembrie 2008, se suspendă de

drept, urmând să-şi înceteze efectele juridice începând cu data de 21 august 2009, dacă

legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor declarate neconstituţionale.

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 286 din 30 aprilie 2009 a fost publicată O.U.G. nr.41

din 28 aprilie 2009 prin care se modifică art. 1^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008

privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi în anul 2009 personalului din

învăţământ.

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale nr.842 din 2 iunie 2009 publicată în M. O. nr.

464 din 6 iulie 2009, prin care dispoziţiile art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.

15/2008 au fost declarate neconstituţionale,  nu retroactivează, iar modificările aduse de

O.U.G. nr.41/2009 Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, nefiind declarate neconstituţionale

sunt aplicabile în ceea ce priveşte salarizarea personalului din învăţământ.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de

reclamanţi .