Nelegalitatea concedierii colective; Obligaţiile angajatorului în procedura concedierii colective, sub aspect substanţial şi procesual

Prevederile normative nu realizează vreo condiționare formală sau substanțială relativ la actul decizional intern prin care se inițiază procedura concedierii colective, însă acest proces nu poate avea caracter formalist şi exclusiv aparent. În acest sens, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut în interpretarea Directivei Consiliului 98/59/CE din 20 iulie 1998 „rațiunea de a fi și eficiența consultărilor cu reprezentanții lucrătorilor presupun stabilirea factorilor care trebuie luați în considerare în cursul acestora, dat fiind că este imposibil să se poarte consultări în mod corespunzător și în conformitate cu obiectivele acestora fără a se stabili elementele pertinente privind concedierile colective preconizate. Aceste obiective sunt, potrivit termenilor articolului 2 alineatul (2) din Directiva 98/59, acelea de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul de lucrători afectați, precum și posibilitățile de a atenua consecințele (a se vedea Hotărârea Junk, citată anterior, punctul 38). Or, în cazul în care se prevede numai o decizie care ar determina concedieri colective și, prin urmare, astfel de concedieri sunt numai o probabilitate, iar factorii pertinenți pentru consultări nu sunt cunoscuți, obiectivele menționate nu ar putea fi atinse. În schimb, a lega nașterea obligației de consultare prevăzute la articolul 2 din Directiva 98/59 de adoptarea unei decizii strategice sau comerciale care impune concedieri colective de lucrători pare de natură să lipsească parțial această obligație de efectul său util. Astfel, după cum reiese din alineatul (2) primul paragraf al articolului 2 menționat, consultările se referă în special la posibilitățile de a evita sau de a reduce concedierile colective preconizate. Or, o consultare ce ar debuta în condițiile în care a fost deja adoptată o decizie care impune concedieri colective nu ar mai putea avea în mod util ca obiect examinarea alternativelor posibile în vederea evitării acestora.” (Cauza C 44/08, Hotărârea Curţii (Camera a patra) din 10 septembrie 2009, Akavan Erityisalojen Keskusliitto AEK ry și alții , ant.cit, Concluzii şi paragrafele 46,47). În consecinţă, în sarcina societăţii angajatoare exista obligația substanțială și procedurală de a dovedi respectarea formalităților legate de realizarea și comunicarea notificărilor legale, dar și de a dovedi existența deciziei, ulterioare consultărilor, de a aplica măsura concedierii colective. Or, în cadrul probațiunii judiciare, intimata-recurentă a depus exclusiv Hotararea din 31/30.05.2012 prin care „se aproba organigrama noii structuri „şi se mandatează directorul general să ia măsurile legale ce se impun pentru implementarea structurii organizatorice. În consecință, angajatorul nu a probat în prezentul litigiu respectarea prevederilor art.72 C.Muncii, lipsind decizia de aplicare a măsurii concedierii colective, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentații salariaților.

Domenii speta

Spete similare