Societăţi comerciale

Sentinţă civilă 2593 din 20.09.2017


INSTANŢA

Deliberand asupra cauzei de fata reține urmatoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr ____/___/_____ la data de 20.01.2017 reclamanta SC ____________ S.A., în  contradictoriu cu parata CAMERA DE CONTURI SIBIU reprezentata prin CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, a solicitat anularea  încheierii nr. __/__________ prin care a fost soluţionata contestaţia formulata de împotriva Deciziei nr. __/__________ si anularea in parte a Deciziei nr. __/__________, respectiv anularea măsurii prevăzuta la Pct.I lit.b din aceasta decizie.

În motivare s-a arătat, în esenţă, că, contractul de asociere in participatiune  nr. __/__________ a fost încheiat intre reclamanta și SC  _____________ SRL pentru o perioada de 5 ani,  fiind valabil pana la data de _________, ca reclamanta  a intrat in asociere cu un teren in suprafaţa de 173,7 mp, proprietatea Oraşului _________, pe care il deţinem în concesiune de la proprietar, iar SC _________ SRL cu o construcţie „Chioşc si terasa", proprietatea sa, evaluata la suma de ________ lei (echivalentul, la data respectiva, a _______ Euro),  ca, inca de la semnarea contractului de asociere in participatiune, asociatul _________ SRL a transmis cu titlu gratuit, către Domeniul public al Oraşului _________ construcţia Chisoc si terasa14 in valoare  de aprox. _______ Euro, ca administrarea asocierii a revenit asociatului _________ SRL care, conform art-6,1 din contract, s-a angajat sa achite reclamanti  25% din beneficiile obţinute prin operaţiunile derulate iu urma asocierii, obligaţie care a fost onorata in toii anii in care contractul s-a derulat, ca doar cauzele prevăzute la art.10 din contract puteau duce la încetarea respectivei asocieri, ca art. 11 din contract prevedea ce se înţelege prin bilanţ de lichidare al asocierii si cum se stabileşte şi se aproba proiectul acestuia, ca la sfârşitul anului 2015, fostul director genera al reclamantei , B.D. (demisionată la data de _________), a pornit  o campanie abuziva împotriva asociatului _________SRL, pentru a-l convinge pe acesta sa accepte rezilierea Contractul de asociere in participatiune nr. __/__________, ca la data de __________ B.D. a refuzat primirea situaţiilor financiare pe care, conform prevederilor contractuale, asociatul SC __________SRL era obligat sa le comunice subscrisei, tocmai pentru a găsi motive de reziliere, ca  ulterior, la data de 11.12.2015, B.D. a comunicat asociatului SC __________SRL Notificarea nr. __/__________, la care a anexat Proiectul Actului de reziliere  prin care ii solicita acestuia in mod im.perativ, sa-si dea acordul pentru incetarea înainte de termen a Contractului de asociere , ca asociatul SC __________SRL a refuzat semnarea „Actului de reziliere", iar, ca răspuns a comunicat ca daca se doreşte acordul sau pentru încetarea contractului, este incident art.lm.1 lit.b din Contract si nu articolul invocat în notificare .

S-a mai arătat ca ulterior, la începutul anului 2016, vazand ca asociatul SC _________ SRL refuza semnarea „Actului de reziliere" , B.D., s-a deplasat personal la sediul contabilei asociatului SC _________ SRL solicitandu-i verbal sa întocmească o „Situaţie financiara a asocierii in participatiune la data de 31.01.2016". pe care, desi era la nivel de balanţa, a numit-o impropriu si de la sine putere „Bilanţ de lichidare" si pe care a folosit-o ulterior la justificarea Încetării de drept a Contractul de asociere in participatiune nr. __/__________, ca contrar celor reţinute de parata in cuprinsul Raportului de control nr. __/__________, răspunsul asociatului SC _________ SRL la Notificarea nr. __/__________,  nu reprezintă  un acord de reziliere  in măsura in care „Actul de reziliere" nu a fost niciodată semnal de către parti, iar asa numitul „Bilanţ de lichidare" a fost  ridicat personal dc către directorul B.  D. și  nu ca anexa la Răspunsul  final al  asociatului SC _________ SRL,  ca în final demersurile abuzive ale reclamantei  sub conducerea fostului director general B.D., pentru determinarea asociatului SC _________ SRL sa-si dea acordul pentru rezilierea contractului, au culminat cu debransarea alimentarii cu energie electrica a construcţiei, prin demontarea contorului si interzicerea accesului asociatului SC _________ SRL in zona _________, ca dupa numirea, in luna iunie 2016, a noului consiliu de administraţie si a noului director general , interpretarea si voinţa pârtilor semnatare ale Contractului  de asociere a fost aceea de a considera  contractual ca fiind valid, ca nu a incetat inainie de termen la data de _________si ca poate continua,  asociatul SC _________ SRL continuandu-se deci  efectiv activitatea si dupa data de _________in baza aceluiaşi Contractul de asociere in participatiune nr. __/__________, obtinand in acest sens si Acordul de funcţionare din _________ si Autorizaţia privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publica  eliberate de către Primăria Oraşului __________.

Reclamanta a arătat de asemenea ca  prin Adresa nr. __/__________ asociatul SC _________ SRL a comunicat reclamantei rezultatele financiare aferente perioadei ______-_______ , pe zero,  la care era obligat conform Contractului si motivele pentru care nu a avut activitate in baza asocierii, lipsa oricărei activităţi in perioada perioadei ______-_______ nedatorandu-se  faptului ca Contractul  ar fi fost reziliat de drept, asa cum  susţine parata in cuprinsul Raportul de control , ci faptului ca in perioada  iarna-primăvara este imposibila balneatia in lacurile descoperite de la ________ si datorita faptului ca la începutul sezonului estival (pana la demisia directorului B.) asociatul SC _________ SRL a fost împiedicat de către reclamanta sa desfăşoare vreo activitate comerciala.

In concluzie reclamanta a arătat ca voinţa asociaţilor  și care este lege  a fost aceea de a executa contractual si pentru perioada rămasa, in aceleaşi condiţii si termeni, ca drept urmare,  terenul de 173,7 mp nu a fost acordat în folosinta gratuita  către SC _________ SRL, ci a avut la baza Contractul de asociere in participatiune și deci nu  poate fi vorba nici despre  existenta in perioada ______-_______ a vreunui venit nerealizat de către reclamanta în cuantum de  59.28034 lei , asa cum nelegal a fost calculat de către parata .

Cu privire la așa zisul Bilant de lichidare și anexa 8 la Raportul de control și în baza caruia sustine parata ca ar fi încetat de drept contractul de asociere în participatiune reclamanta a arătat ca Bilanţul de lichidare, la care face referire art. 11 al Contractului de asociere in participatiune nr. __/__________, nu se refera la un document financiar-contabil, asa cum apreciază parata, ci se refera la  modul în  care, la momentul incetarii asocierii ,  asociaţii isi recupereaza bunurile cu care au contribuit la asociere precum si cheltuielile făcute si contravaloarea datoriilor, ca  art 11.2 din contract, stabileste foarte precis cand si cum trebuia stabilit  de către părți proiectul acetui bilatnt de lichidare, ca  „ Situaţia financiara a asocierii in participatiune la data de 31.01.2016 ", a fost ceruta si ridicata de fostul director general al subscrisei, B.D., care s-a deplasat personal la sediul contabilei asociatului SC _________ SRL, a fost numita in mod intenționat și cu  rea-credinta,  atat de B.D. cat si de parata, „Bilanţ de lichidare", tocmai pentru a putea sa o invoce ca motiv de încetarea de drept a Contractului de asociere in participatiune nr. __/__________, ca aceasta Situaţie financiara a asocierii in participaţiune  nu poate reprezenta un „Bilanţ de lichidare" a unei asocieri in participaţi deoarece situaţia financiara a unei asocieri in participatiune se tine pana la nivel de balanta de verificare , nicidecum la nivel de bilant , și oricum dacă acea situație era bilant ar fi trebuit înregistrat la finanțe,  lucru care nu s-a intamplat.

Reclamanta a mai arătat în motivarea actiunii ca in perioada ______-_______ a fost supusa acţiunii de audit financiar asupra conturilor de execuţie bugetara pentru anul 2015 de catre auditori publici externi din cadrul Camerei de Conturi Sibiu, ca cu ocazia controlului a fost încheiat Raportul de control nr. __/__________ si anexele la acesta, ca una  dintre neregulile constatate este consemnata la Pct,3.1.5.5. din Raportul de control nr. __/__________, respectiv „SC __________ SA nu a stabilit, nu a urmărit, si nu a încasat venituri din cedarea dreptului de folosinţa asupra unui bun din patrimonial public al UATO __________ catre S.C. __________ SRL, bun aflat in concesiunea societăţii verificate in  baza Contractului de delegare prin concesiune a serviciului  de utilitate publica de întreţinere, administrare si exploatare a __________ din Oraşul __________ nr. ____ din ________", ca in susţinerea neregulii constatate  parata Camera de Conturi Sibiu a invocat motivul ca Contractul de asociere in participatiune nr. __/__________ ar fi fost reziliat de drept la data de 31.01.2016 prin depunerea si însuşirea de catre SC _________ SRL a bilanţului de lichidare, iar continuarea lui dupa aceasta data, deşi părţile asociate si-au dorit-o si au considerat-o legala, echivalează cu o folosinţa gratuita a imobilului teren in suprafaţa de 173,3 mp cu care a venit in asociere societatea ___________, iar valoarea estimata a venitului nerealizat ar fi de ________ lei, ca pentru valorificarea constatărilor înscrise in Raportul de de control __/__________si pentru înlăturarea neregulilor constatate, Camera de Conturi Sibiu a emis Decizia nr. __/__________, ca la Pct.l lit.b din Decizie se prevad masurile pe care trebuie sa le aplice reclamanta  pentru înlăturarea neregulii constatate , respectiv, .luarea tuturor masurilor pentru intrarea in legalitate cu privire la atribuirea imobilului proprietate publica a UATO ________, înscris in CF nr. Cadastral _________, stabilirea, înregistrarea, urmărirea si încasarea veniturilor nerealizate prin acordarea in folosinţa gratuita a acestuia", ca împotriva deciziei reclamanta a formulat contestatie  și care a fost respinsa prin încheierea nr. __/__________.

Reclamanta a precizat ca motivul de anulare a încheierii nr. __/__________si a Deciziei nr. __/__________ este acela ca Contractul de asociere in participatiune nr. __/__________ a fost perfect valabil si in vigoare pana la data de _____ cand a încetat prin acordul partilor si ca nu a incetat de drept la data de ________ prin depunere asa numitului „bilanţ dc lichidare", ca drept urmare, cedarea  dreptului dc folosinţa asupra terenului  in suprafaţa de 173,7 mp către societatea SC _________ SRL nu s-a făcut cu titlu gratuit ci în baza  Contractului  de asociere in participatiune , ca  venitul cuvenit reclamantei  pentru respectiva perioada si potrivit respectivului contract, a fost in suma de _____ lei, și nu  in valoare dc __________ lei , ca asociatul SC _________ SRL nu si-a dat acordul pentru încetarea inainte de termen a Contractului de asociere in participatiune nr. ____/_________, sens in care a refuzat semnarea Actului de reziliere propus de reclamanta  prin fostul director general, B.D., proiect de Act de reziliere pe care i l-am comunicat anexat Notificării nr. ____/_________, ca asociatul SC _________ SRL a continuat sa califice contractul ca fiind valid si dupa data de ________, sens in care, asa cum insasi parata reține  in cuprinsul pag. 16 alin ultim  al Raportului  de control nr. SC _________ SRL, a continuat sa evidenteze Contractul atât in contabilitatea asocierii cat si in contabilitatea societăţii SC _________ SRL, ca motivul invocat de parata pentru incetarea Contractului , respectiv depunerea „bilanţului de lichidare nu face parte dintre cauzele de încetare prevăzute de asociaţi în art. 10 din contract si nici  nu este o cauza de încetare prevăzuta de lege și ca chiar daca ar exista o astfel de cauza de încetare de drept a unui contract de asociere in participatiune, in lipsa acordului unuia dintre asociaţi, tot ar fi fost necesara intervenţia instanţei de judecata pentru a constata încetarea contractului, fapt care nu a avut loc in speta, ca in cazul asocierilor in participatiune, Codul fiscal si Legea contabilităţii nr. 82/1991 nu prevăd existenta vreunei situaţii financiare numita „Bilant de  lichidare", ca mai mult, situaţiile financiare ale unei asocieri in participatiune se  tin pana la nivel de balanta de verificare și deci inexistenta unui temei de drept pentru o situatie financiara care sa se numească „Bilanţ de lichidare" si inexistenta temeiului de drept pentru care depunerea acestui document ar constitui cauza de încetare a unui contract  au făcut ca parata  sa nu indice dispoziţiile din legislaţia financiar-contabila incidenţa in prezenta cauza.

In probatiune s-au anexat urmatoarele:  Contractul de asociere in participatiune nr. ___/_______; Adresa din din luna noiembrie ____ a asociatului SC _________ SRL; Notificarea nr.3 10/17.11,2015; Proiectul  Actului de reziliere; Răspunsul fn al asociatului SC _________ SRL, „Situaţie financiara a asocierii in participatiune la data de 31.01.2016" numita de parata „Bilanţ de lichidare"; Adresa nr ___/_______; Actul adiţional nr. ___/_______la Contractul de asociere in participatiune nr. ___/_______; Decizia nr  ___/_______; Contestaţia nr. ___/_______; încheierea nr. ___/_______;

In drept, Art.l alin.4 si alîn.5 din Legea nr.94/1992; 223 lit.d si Iit.e„ar1227 si art. 228 din Regulament, art. 18 alin. 1 din Legea nr.554/2004.

Parata, legal citata, a formulat în termen legal intampinare (f 40) prin care a solicitat respingerea actiunii.

În motivare s-a arătat ca în urma actiunii de audit efectuata  în perioada _______-________ și având ca  tema "controlul situatiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al U.A.T. de către R.A de interes local la S.C. cu capital integral sau majoritar al U.A. T.  s-a constatat ca reclamanta nu a stabilit, nu a urmărit şi nu a încasat venituri din cedarea dreptului de folosinţă asupra unui bun din patrimoniul public al UAT ______ către SC _________ SRL, bun aflat în concesiunea SC _________ SA în baza Contractului de delegare prin concesiune a serviciului de utilitate publica de întreţinere, administrare şi exploatare a _________ din Oraşul _________, ca reclamanta a încheiat  cu SC _________ SRL contractul de asociere în participatiune nr ___/_______ al carui obiect era exploatarea în comun a unei suprafete de teren de 173,7 mp proprietate publica a UAT _____ și a unei construcții în suprafața totala la sol de 41 mp formata din parter și mansarda și adusă în asociere de SC _________ SRL, ca sustinerea reclamantei în sensul ca efectele contractului nu au încetat la ________ ci la __________ prin acordul partilor este neintemeiata, ca din punct de vedere contabil evidenta asocierii este organizata atât la nivelul asocierii cât și la nivelul fiecarui participant cu ajutorul contului 458 iar din balanța societății verificate la finele anului 2015 se observa în contul 458 un sold final debitor de ________ lei iar la sfârșitul lunii octombrie 2016 se observa ca contul s-a închis pe credit cu suma de _______ lei , cu sold zeo, ceea ce denotă ca în contabilitatea reclamantei s-a operat închiderea, respectiv rezilierea contractului , care de la aceasta data nu a mai produs efecte. Parata a arătat ca din balanța asociatiei la ________ reiese ca societatea SC _________ SRL a evidentiat în contul 458 pe debit suma de ________ lei, pe credit suma de ________ lei și un sold debitor de ______ lei , ceea de demonstrează ca agentul economic a desfasurat activitate sub aceesi forma de asociere și după data depunerii bilantului de închidere și ca acordul de voința al partilor privind rezilierea contractului s-a realizat prin depunerea de către SC _________ SRL și insusirea de către reclamanta a bilantului de lichidare la _______.

Parata a mai arătat ca actul aditional __/2012 din _______ este un act încheiat pro causa care a fost încheiat în timpul actiunii de control după ce auditorii publici au sesizat abaterea, ca chiar dacă Bilantul de lichidare ar fi fost obtinut de fostul director prin monopere dolosive acesta putea fi anulat după contestarea lui, ca după data de ________ contractul de asociere în participatiune nu mai putea produce efecte, ca deci funcționarea ____________ s-a realizat în anul 2016 fără baza legala, fără a achita pentru terenul din domeniul public echivalentul chiriei, ca  acordul de funcţionare nr. ___/__________ și  Autorizaţia privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică eliberate de Primăria Oraşului ________,  au fost eliberate în baza declaraţiei pe proprie răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a administratorului  SC _________ SRL, ca acestea sunt semnate de primire de "Administrator J.Z." persoana care nu este aceiaşi cu administratorul S.C. _________ S.A., respectiv M.N., fapt ce conduce la deducţia logica, că în spaţiul ce face obiectul Contractului de asociere in participapune nr. __/______, în sezonul estival 2016 şi-a desfăşurat activitatea o altă persoana fizica/juridică, decât S.C. _________ SRL şi, în consecinţă, intervine  altă clauză de încetare a contractului, respectiv cea de la pct 10 lit f unde se stipulează că "cesionarea contractului, închirierea ori concesionarea bunurilor ce fac obiectul asocierii' duc la încetarea asocierii. S-a mai arătat ca reclamanta a ignorat astfel obligatia stablita la art 5 din OG 119/1999 și au fost încălcate și dispozitiile art 14 și 15 din legea 213/1998.

Reclamanta a formulat și răspuns la intampinare (f 152) prin care a reiterat în esenta aspectele mentionate în acțiune.

La dosar s-a depus de către parata copie certificata de pe întreaga documentatie care a stat la baza emitere Deciziei ___/__________ și Incheierea ___/__________.

IN cauza instanța a incuviintat și administrat proba cu inscrisuri, respectiv toate actele depuse de părți la dosar.

Analizand actele si lucrarile de la dosar instanta retine urmatoarele:

Prin Decizia nr. ___/__________ emisa de Camera de Conturi Sibiu s-a mentionat la punctul 2 ca în urma acţiunii de audit financiar şi a Raportului nr. ___/__________, s-a constatat ca reclamanta  nu a stabilit, nu a urmărit şi nu a încasat venituri din cedarea dreptului de folosinţă asupra unui bun din patrimoniul public al UAT _________ către ___/__________, bun aflat în concesiunea S.C. _____________ SA în baza Contractului de delegare prin concesiune a serviciului de utilitate publica de întreţinere, administrare şi exploatare a Lacurilor Naturale din Oraşul _________, valoarea estimata a venitului nerealizat fiind de ___________ lei.

 Ca urmare a acestor aspecte, la punctul I lit b din decizie , s-a decis luarea tuturor masurilor pentru intrarea în legalitate cu privire la atribuirea imobilului proprietate publica a UATO ________ inscris în CF cadastral nr _______, stabilirea, inregistrarea , urmarirea și incasarea veniturilor nerealizate prin acordarea în folosinta gratuita a acestuia , cu termen de realizare ________.

Analizand legalitatea actelor contestate instanta retine în primul rând ca prin  Raportul de control nr. ___/________ s-a arătat ,  in susţinerea neregulii constatate , ca Contractul de asociere in participatiune nr. ___/__________ar fi fost reziliat de drept la data de _______ prin depunerea si însuşirea de catre SC__________ SRL a bilanţului de lichidare, ca  continuarea lui dupa aceasta data echivalează cu o folosinţa gratuita a imobilului teren in suprafaţa de 173,3 mp cu care a venit in asociere societatea S.C. _____________ SA și ca  valoarea estimata a venitului nerealizat ar fi de ________ lei. S-a mai arătat ca din punct de vedere contabil evidenta asocierii este organizata atât la nivelul asocierii cât și la nivelul fiecarui participant cu ajutorul contului 458 iar din balanța societății verificate la finele anului 2015 se observa în contul 458 un sold final debitor de ________ lei iar la sfârșitul lunii octombrie 2016 se observa ca contul s-a închis pe credit cu suma de ________ lei , cu sold zeo, ceea ce denotă ca în contabilitatea reclamantei s-a operat închiderea, respectiv rezilierea contractului , care de la aceasta data nu a mai produs efecte, ca  din balanța asociatiei la 31.01.2016 reiese ca societatea S.C. _____________ SRL a evidentiat în contul 458 pe debit suma de _________ lei, pe credit suma de _______ lei și un sold debitor de _____ lei , ceea de demonstrează ca agentul economic a desfasurat activitate sub aceeaşi forma de asociere și după data depunerii bilantului de închidere .

In al doilea rând instanța reține ca contractul de asociere in participatiune  nr. ___/________ a fost încheiat intre reclamanta și SC  ________ SRL pentru o perioada de 5 ani si  ca administrarea asocierii a revenit asociatului SC  ________ SRL care, conform art-6,1 din contract, s-a angajat sa achite reclamanti  25% din beneficiile obţinute prin operaţiunile derulate in urma asocierii, obligaţie care a fost onorata in toii anii in care contractul s-a derulat. La  art 10 din contract (f 11) s-au stabilit cauzele care duc la incetarea asocierii , iar la art 11 intitulat lichidarea asocierii s-a stabilit ca lichidarea asocierii se va face în baza uni bilant de lichidare , fără a se stabili ca intocmirea unui bilant de lichidare anterior incetarii contractului duce la incetarea acestui contract .

La data de 11.12.2015 reclamanta  a comunicat asociatului SC  ________ SRL Notificarea nr. ___/________ prin care s-a solicitat sa își de acordul pentru incetarea asocierii , în motivarea notificarii aratandu-se ca nu s-au respectat obligatiile de la pct 5.3 din contract  și nici obligatiile de la art 5.4 din contract , dar și ca activitatea economica desfasurata inregistreaza rezultate slabe raportat la alte venituri obtinute de reclamanta în zona administrata de aceasta. La aceasta notificare s-a anexat actul de reziliere , act în care se arăta ca de comun acord se hotaraste incetarea contractului de asociere în participatiune în temeiul art 10 lit e coroborat cu art 4. lit b, k și art 5.3 pentru neindeplinirea de către SC  ________ SRL a unor obligații esentiale mentionate la articolele indicate. La aceasta notificare SC  ________ SRL a trimis răspuns (f 19) prin care a arătat ca temeiul incetarii contractului îl constituie cauza de incetare prevazuta de art 10.1 lit b (renutarea societății la asociere) cu  mentinerea dispozitiilor privind regimul aporturilor și bilantul de lichidare . Deși reclamanta a primit acest răspuns și a avut cunoștința despre faptul ca SC  ________ SRL nu este de acord cu semnarea  actului  de reziliere și cu temeiurile incetarii inserat în acest act de reziliere , reclamanta nu a intocmit un nou act de reziliere care să fie semnat de toate părțile contractante și care sa poată produce ca și efect juridic incetarea unui contract bilateral .

În consecinta, cum potrivit contractului , art 9.2, pentru nerespectarea de către SC General Computer SRL a oricarei obligații principale prevazute expres la art 4.1 și art 5.3 din contract , reclamanta era îndreptățită sa perceapa doar daune-interese de ________ lei și cum în contract nu era prevăzut vreun pact comisoriu de grad 4 care sa prevadă rezilierea de plin drept a contractului ca urmare a nerespectarii obligatiilor contractuale de către vreuna dintre părți , instanța reține ca în lipsa acordului de voința expres manifestat prin semnatura al ambelor părți în sensul incetarii contractului , contractul nu a încetat la data de __________, așa cum a reținut parata .

Acel bilant de lichidare , nedepus la vreo autoritate financiara, nu are cum sa produca ca și efect juridic incetarea contractului. Pe de alta parte instanța reține ca Bilanţul de lichidare, la care face referire art. 11 al Contractului de asociere in participatiune nr. ___/________, nu se refera la un document financiar-contabil ci se refera la  modul în  care, la momentul incetarii asocierii,  asociaţii isi recupereaza bunurile cu care au contribuit la asociere precum si cheltuielile făcute si contravaloarea datoriilor. Ori, din moment ce asocierea nu a încetat în baza acordului partilor, bilantul de lichidare intocmit de SC  ________ SRL nu are nici un efect juridic.

Instanța  mai reține ca și reclamanta a considerat contractul ca valabil , emitand pe numele SC  ________ SRL acord de funcționare începând cu _______ , data începând cu care societatea și-a și continuat activitatea comerciala pe terenul proprietate publica , așa cum s-a arătat și în Adresa nr. ___/________ prin care  asociatul SC  ________ SRL a comunicat reclamantei rezultatele financiare aferente perioadei _________-_________ , pe zero.

Chiar dacă reclamanta nu și-a mai evidentiat derularea contractului în contabilitate, aceasta a considerat contractul valabil și în cursul anului 2016, dovada în acest sens fiind chiar emiterea acordului de funcționare pentru acel spațiu începând cu ________, anterior deci inceperii controlului paratei . Faptul ca acordul de funcționare și autorizația au fost ridicate de alta persoana decât administratorul SC  ________ SRL nu denotă faptul ca alta societate ar fi desfasurat activitate în acel spațiu și ca ar deveni incidenta alta cauza de incetare . Așa cum s-a arătat mai sus, incetarea contractului nu intervine de drept odată cu incalcarea vreunor obligații contractuale, ci doar prin acordul partilor sau, în lipsa acordului , prin hotărâre a instantei care sa dispuna incetarea contractului .

In consecinta, fata de cele aratate mai sus, instanța  reține ca cedarea  dreptului dc folosinţa asupra terenului  in suprafaţa de 173,7 mp către societatea SC  ________ SRL nu s-a făcut cu titlu gratuit ci în baza  Contractului  de asociere in participatiune  și ca  venitul cuvenit reclamantei  se determina în baza contractului și nu ca echivalent al chiriei ce -ar fi putut incasa pentru folosinta terenului , astfel încât va admite preznta acțiune și va dispune anularea incheierii  nr . ___/________ emisa de  catre CURTEA DE CONTURI  A ROMANIEI – Camera de Conturi Sibiu  precum si a masurii de la  pct  I lit b  din decizia nr ___/________ emisa de Camera de Conturi Sibiu.

Cum nu s-au solicitat, nu se vor acorda reclamantei cheltuieli de judecata.