Despăgubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Acţiune respinsă

Constată că prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr. .../306/2015, prin declinarea competenţei de către Judecătoria Sibiu, reclamanţii A.A. şi B.B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. „X” S.A. ca prin sentinţa ce se va pronunţa, aceasta din urmă să fie obligată să le plătească suma de … €, echivalent cu … lei, cu titlu de despăgubiri pentru trecerea unor conducte de gaz pe terenurile, proprietatea lor.

În motivarea acţiunii se arată că, reclamanţii au achiziţionat, în vederea edificării unei case, două terenuri în suprafaţă totală de 4400 mp înscrise în CF 88 Sibiu nr. top 3/1 nr. cadastral 5 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11/2005 şi în CF 90 cad 7 dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 27/2004.

Prin HCL nr. … din2013 s-a aprobat documentaţia de urbanism PUZ +RLU - zona de urbanizare - locuinţe cu regim redus de înălţime în Sibiu, zona străzii …, prin care, la art.5 s-a arătat că pentru parcela 3 (în suprafaţă de 10105 mp) se menţine interdicţia de construire impusă de S.C. „X” S.A., aceasta fiind propusă ca zonă verde.

Întrucât parcela nu era altfel identificată nu au avut cunoştinţă ca îi afectează, ca urmare în anul 2015, dorind să construiesc un imobil pe terenul proprietatea mea, am solicitat certificat de urbanism în acest scop.

La 01.01.2015 sub nr. 2 li s-a eliberat certificatul de urbanism prin care se arată că nu pot construi pentru că există această interdicţie de construire impusă de S.C „X” S.A.

Abia cu această ocazie au aflat care este situaţia reală a terenului şi faptul că este afectat de o mare conducta de gaz care alimentează întreaga zonă.

Art. 621 din Codul civil reglementează Dreptul de trecere pentru utilităţi.

Potrivit acestui text legal (1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare care deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zona, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop.

(2) Această obligaţie subzista numai pentru situaţia în care trecerea prin alta parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.

(3) In toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Daca este vorba despre utilităţi noi, despăgubirea trebuie sa fie şi prealabilă.

Din alineatul 3 al textului rezultă clar că proprietarul reţelei de utilităţi trebuie să despăgubească pe proprietarul fondului afectat, indiferent de data la care au fost efectuate reţelele, deosebirea constând în aceea că, pentru reţelele noi, despăgubirea trebuie să fie prealabilă.

Art. 1 din protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului garantează, în substanţa, dreptul de proprietate , Acest text conţine trei norme distincte: prima, care sc exprima in prima fraza a primului alineat si îmbracă un caracter general, enunţa principiul respectării proprietăţii; a doua, care figurează in a doua fraza a aceluiaşi alineat, vizează privarea de proprietate si o subordonează anumitor condiţii; in ceea ce priveşte pe cea de-a treia, consemnata in al doilea alineat, ca recunoaşte Statelor contractante puterea de a reglementa folosinţa bunurilor, in conformitate eu interesul general sau pentru asigurarea plaţii impozitelor sau a altor contribuţii sau amenzi. Totuşi cele trei reguli nu suni distincte, in sensul ca ele nu ar avea legătura intre ele; cea de-a doua si cea de-a treia se refera la cazurile speciale de atingere a dreptului la respectarea bunurilor si trebuie interpretate in lumina principiului general enunţat in prima refula. De aici trebuie căutat daca a fost menţinut un just echilibru intre exigentele de interes general ale comunităţii si imperativele de salvgardare a dreptului fundamental al solicitantului (V. Sporrong si Lonnroth c/a Suedia, hotărârea din 23.09.1982).

In cauza de faţă, consideră că se impune plata de despăgubiri pentru ca interesul general deservit de trecerea conductei nu poate să le afecteze dreptul de proprietate. De fapt, a operat o expropriere fără a fi despăgubiţi. Autoritatea publica locală, împreuna cu proprietarul conductei de gaz, a dispus asupra terenului, stabilind că acesta va fi spaţiu verde pentru un nou cartier de locuinţe. Culpa lor rezidă şi din faptul că nu au făcut publicitate acestei interdicţii care nu se regăseşte la OCPI, nefiind înscrisă în cartea funciară a terenului pentru ca aceştia să o pot cunoaşte înainte de a cumpăra.

În drept, invocă art. 621 Cod civil, Constituţia Romanici si CEDO.

Pârâta S.C. „X” S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondată, avându-se în vedere următoarele:

S.C. „X” S.A. s-a înfiinţat prin H.G. nr. 334/2000, privind reorganizarea Societăţii Naţionale de Gaze Naturale "Romgaz" S.A. având ca obiect principal de activitate transportul gazelor naturale prin SNT, activitate ce constituie serviciu public de interes naţional (art. 125 din Legea nr. 123/2012 ), este operatorul licenţiat de transport gaze naturale, calitate în care răspunde de funcţionarea Sistemului Naţional de Transport gaze naturale (S.N.T.) în condiţii de siguranţă respectând reglementările, instrucţiunile şi prescripţiile tehnice în vigoare.

Referitor la regimul juridic al conductelor de transport gaze naturale şi al instalaţiilor aferente acestora arătăm că acestea sunt parte componentă a Sistemului Naţional de Transport al gazelor naturale, aparţin proprietăţii publice a statului conform, art. 125 alin. (3) din Legea nr. 123/2012 şi art. 861 din codul civil motiv pentru care acestea sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.

Prin HG nr. 668/2002 a fost aprobat Acordul de concesiune a conductelor magistrale, instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor aferente Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale (S.N.T.) şi a activităţii de operare a S.N.T., încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) în calitate de concedent şi S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaş, în calitate de concesionar.

Art. 2.3 prevede că "Sistemul Naţional de Transport este unic şi indivizibil. Bunurile care constituie obiectul concesiunii sunt prevăzute în anexa 2. Orice reabilitare, modernizare sau dezvoltare adusă acestuia va fi încorporată sistemului şi considerată ca făcând parte integrantă din acesta ele revenind concedentului la momentul încetării concesiunii."

In anul 1965 şi anul 1988 întreprinderea de Exploatare a Conductelor Magistrale de Gaz Metan Mediaş antecesoarea Transgaz a construit pe terenurile reclamanţilor două conducte de legătură între Staţia de Reglare Măsură Sibiu I şi Staţia de Reglare Măsură Sibiu II conducte care alimentează cu gaze naturale Municipiul Sibiu.

Conductele de transport gaze naturale 2 Sibiu I- Sibiu II şi conducta 2 Sibiu I- Sibiu II dublată sunt inserate la poziţia nr. 2 şi respectiv poziţia nr. 3 în Anexa nr. 2A la Acordul de concesiune în Lista cu inventarul bunurilor de retur aferente domeniului public al statului ce fac obiectul concesiunii;

Potrivit art. 109 din Legea nr. 123/2012, asupra terenurilor şi a altor bunuri proprietate publică şi proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţilor, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, în condiţiile legii, de dreptul de uz, dreptul de servitute legală de trecere, dreptul de restrângere sau încetarea unor activităţi precum şi dreptul de acces la utilităţile publice. Conţinutul dreptului de servitute legală de trecere este detaliat în art. 112 din Legea nr. 123/2012, în sensul că prin acest drept se înţelege dreptul de a instala reţele, conducte, linii, stâlpi şi alte echipamente aferente capacităţii, precum şi dreptul de acces la locul unde acestea sunt instalate.

La data când reclamanţii au devenit proprietari asupra terenurilor înscrise în cărţile funciare nr. 90 nr. cad. 7 respectiv cartea funciară nr. 88 nr. cad. 5, respectiv anul 2004 şi anul 2005 acestea erau grevate de sarcini care sunt opozabile reclamaţiilor fără înscriere în cărţile funciare, conform art. 28 din legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare (în forma de la data de 06.06.2005) în care se prevede că "Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, când sunt dobândite de către stat prin efectul legii, iar aceleaşi drepturi sunt menţinute şi în art. 113 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale.

În ceea priveşte solicitarea reclamanţilor, la plata de către Transgaz a unor despăgubiri pentru trecerea conductelor de transport gaze naturale pe terenul acestora, consideră că această solicitare este nejustificată deoarece în art. 113 alin. (5) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale este prevăzut Hazul în care se acordă despăgubiri proprietarilor de teren şi anume : "Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru dezvoltare, modernizare, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea I obiectivelor/sistemelor din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile legii", iar în cazul de faţă SNTGN Transgaz SA nu a efectuat lucrări pe terenul reclamanţilor şi ca urmare nu se pot acorda despăgubiri acestora.

Conducta de transport gaze naturale de Ø12 Sibiu l - Sibiu II a fost amplasată în teren în anul 1965 (conform anexa 2A la acordul de concesiune - poziţia nr. 2) având la bază toate avizele necesare la acea dată, iar între anii 1974 - 1975 a avut loc lucrarea de reparaţie a acestei conducte, sens în care au depus la dosarul cauzei Decretul Prezidenţial privind scoaterea temporară a terenului pentru lucrarea de reparaţie a conductei de gaz metan în perioada 1974 - 1975 prin care au fost scoase din circuitul agricol terenurile de pe raza judeţului Sibiu şi Procesul Verbal de transmitere temporara încheiat la data de 14.03.1974 între I.A.S. Sibiu - Departamentul Agricol de Stat şi întreprinderea de Exploatare a Conductelor magistrale de gaz metan Mediaş I care are ca obiect sistematizarea alimentării cu gaze a Municipiului Sibiu; Conducta 012 Sibiu I - Sibiu II dublată a fost amplasată în teren în anul 1988 (conform anexa 2A la acordul de concesiune - poziţia nr. 583) având la bază toate avizele necesare la acea dată sens în care au depus la dosarul cauzei Decretul Prezidenţial privind scoaterea temporară a terenului necesar montării unor conducte de gaz metan în anul 1983 prin care au fost scoase din circuitul agricol terenurile de pe raza judeţului Sibiu necesare construirii acestei conducte, Avizul favorabil nr. 1192 din 26 octombrie 1981 emis de Direcţia Generală pentru Agricultură îşi Industrie Alimentară Sibiu privind amplasarea acestei conducte, Procesul Verbal de transmitere a terenurilor pentru montarea conductei încheiat la data de 26.10.1981 între I.A.S. Sibiu - Departamentul Agricol de Stat şi întreprinderea de Exploatare a Conductelor magistrale de gaz metan Mediaş.

Ca urmare la data amplasării acestor conducte pe terenul reclamanţilor, respectiv anul 1965 si anul 1988 aceştia nu erau proprietari pe aceste terenuri ei devenind proprietari în anul 2004 şi respectiv anul 2005 iar vânzătorii respectiv, dl. X.X. şi d-na. Y.Y. i-au garantat pe cumpărătorii A.A. şi B.B. de evicţiune totală motiv pentru care dacă aceştia se consideră prejudiciaţi ar trebui să se îndrepte cu o acţiune împotriva vânzătorilor. În cazul în care reclamanţii doresc să edifice o construcţie pe aceste terenuri, aceştia au posibilitatea să devieze aceste conducte de transport gaze naturale, posibilitate prevăzută în art. 190 lit. a) din Legea nr. 1123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale care prevede în mod expres: " în cazul în care, în mod excepţional, este necesar ca pe terenul pe care sunt amplasate acestea să se execute o construcţie, Solicitantul va suporta toate cheltuielile aferente modificărilor necesare, cu respectarea tuturor prevederilor referitoare la proiectarea şi execuţia lucrărilor în sectorul gazelor naturale şl sub condiţia cedării în patrimoniu operatorului a bunului rezultat":

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanţi a prevederilor art. 621 din Codul Civil care reglementează „dreptul de trecere pentru utilităţi” precizează:

art. 59 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 409/10.06.2011 se prevede că: "dispoziţiile art. 602 - 625 din Codul civil nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior datei intrării în vigoare a acestuia", iar în cazul de faţă cele două conducte de transport gaze naturale au fost construite în anul 1965 şi 1988 înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil ca urmare nu sunt incidente în această cauză dispoziţiile art. 621 Cod civil.

Cu privire la invocarea de către reclamanţi a art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului referitor la protecţia proprietăţii precizează:

Curtea Constituţională a stabilit că legiuitorul poate aprecia în funcţie de nevoia reală a comunităţii, măsuri de limitare a exerciţiului dreptului de proprietate. Astfel, dacă privarea de proprietate a fost făcuta într-un anumit context politic economic sau social sau dacă răspunde unei utilităţi publice aşa cum prevede art. 1 la Protocolul 1 la Convenţie profitând chiar şi unei categorii mai restrânse de persoane această privare poate fi făcută de fiecare stat membru în parte. în vederea realizării scopului ei legitim măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru' între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. In această materie, legea română, respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale deoarece Protocolul prevede că "orice ingerinţă adusă dreptului de proprietate trebuie să fie justificată de un caz de utilitate publică", ori în speţă, activitatea de transport al gazelor naturale este un serviciu public de interes naţional, iar sistemul de transport gaze naturale este parte componentă a proprietăţii publice a statului.

Art. 555 din Codul civil prevede că "proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege" iar proprietarul este ţinut să respecte în condiţiile şi în limitele determinate de lege drepturile terţilor asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor şi apelor subterane, lucrărilor şi instalaţiilor subterane şi altor asemenea. Limitările la care se face trimitere prin art. 559 din Codul civil sunt stabilite în interes public şl privesc dreptul de proprietate pe care statul îl are asupra unora din resursele subsolului, despre care se face vorbire în alin. (2) al art. 559 din cod, dar şi dreptul de proprietate asupra lucrărilor şi a instalaţiilor subterane pe care autorităţile publice le pot efectua în subsolul oricărei proprietăţi. în temeiul art. 44 alin. (5) din Constituţie. Teza a ll-a a art. 559 alin. (2) din codul civil îl obligă pe proprietarul terenului să respecte drepturile terţilor asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor şi apelor subterane, lucrărilor şi instalaţiilor subterane şi altora asemenea, în condiţiile şi în limitele determinate de lege.

În drept: Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 modificată; Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.

În cauză a fost încuviinţată proba cu înscrisuri şi cea cu efectuarea unei expertize de evaluare a terenurilor.

Din actele dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Reclamanţii A.A. şi B.B. au cumpărat, în anul 2004, un teren în suprafaţă de 2200 mp înscris în CF 65 Sibiu nr. top. 32/3 , cad. 7 . În anul 2005 reclamanţii au mai cumpărat un teren în suprafaţă de 2200 mp înscris în CF 26 Sibiu, nr. top 32/2, cad 5. Terenurile sunt alipite şi sunt situate în intravilanul municipiului Sibiu

În anul 2015 reclamanţii au solicitat eliberarea unui certificat de urbanism ocazie cu care au aflat că pentru terenurile lor există interdicţie de construire fiind propusă ca zonă verde conform PUZ aprobat prin HCL nr. … din 2013, terenurile fiind traversate de două conducte de gaz metan.

Pârâta a confirmat că pe terenurile în litigiu sunt amplasate două conducte de transport gaze naturale, conducta cu Ø 12 Sibiu I – Sibiu II, fiind amplasată în teren, în anul 1965 iar în prezent, conform expertizei (f. 76), este dezactivată, iar cealaltă conductă, tot cu Ø 12, a fost amplasată în anul 1988 şi este utilizată pentru alimentarea cu gaze naturale a oraşului Sibiu.

Lucrările de amplasare ale ambelor conducte s-au făcut după obţinerea tuturor avizelor şi aprobărilor necesare, conform legislaţiei în vigoare la acel moment, terenurile fiind atunci în proprietatea statului român.

Din cele ce preced se constată că acţiunea nu este fondată şi urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Mai întâi se impune a fi clarificat care sunt dispoziţiile legale care reglementează raportul juridic dedus judecăţii.

În acest sens tribunalul reţine că, raportul juridic litigios s-a născut în anul 2004 odată cu achiziţionarea primului teren de către reclamanţi la acea dată fiind în vigoare prevederile Legii nr. 351/2004 care, la art. 86 – 90 prevedeau în favoarea concesionarilor din sectorul gazelor naturale, un drept legal de uz şi servitute, cu titlu gratuit, asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a persoanelor fizice sau juridice.

Începând cu data de 1.10.2011, după intrarea în vigoare a noului Cod civil, art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004 a fost abrogat iar de la acel moment, contrar susţinerilor pârâtei, în virtutea normei tranzitorii stipulate la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 şi a art. 6 alin. (6) din Codul civil, raportului juridic dintre părţi îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 621 Cod civil. De la data intrării în vigoare a legii nr. 123/2012, conform prevederile art. 625 din Codul civil, raportului juridic din speţa de faţă îi sunt aplicabile şi dispoziţiile acestui act normativ.

O altă chestiune care se impune a fi clarificată este aceea a încălcării dreptului de proprietate al reclamanţilor.

Cu privire la aceasta, tribunalul constată că reclamanţilor li s-a impus o limitare a dreptului de proprietate constând în imposibilitatea exploatării terenului ca perimetru construibil.

Însă această limitare a dreptului de proprietate, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa CEDO în materie, a avut ca temei o cauză de utilitate publică iar legea română respectă exigenţele păstrării unui echilibru just între interesul general al comunităţii, apărarea dreptului fundamental de proprietate şi principiul unei juste despăgubiri, nefiind încălcate dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Ca o concluzie a celor arătate mai sus, reclamanţii au dreptul la despăgubiri după data de 1.10.2011 urmând a fi analizat, în cele ce urmează, dacă acestea pot fi acordate conform criteriilor arătate în acţiune.

Sub acest aspect, tribunalul apreciază că nu poate fi raportat cuantumul despăgubirilor la valoarea de circulaţie a terenurilor. Acestea sunt în circuitul civil, reclamanţii sunt şi rămân proprietarii acestora, le pot folosi conform categoriei lor de folosinţă de terenuri arabile şi pot dispune de ele fiindu-le limitat doar dreptul de folosinţă prin imposibilitatea de a construi.

Apoi, deşi reclamanţii susţin că au cumpărat terenurile pentru a construi un imobil, se constată că au aşteptat aproape 10 ani până au solicitat eliberarea certificatului de urbanism.

La data când reclamanţii au dobândit în proprietate imobilele, acestea erau afectat de uzul şi servitutea legală reglementate de Legea nr. 351/2004, chiar dacă acestea nu erau înscrise în CF, nefiind obligatorie înscrierea în această situaţie.

Un cumpărător diligent care achiziţiona terenurile în scopul construirii, având în vedere că terenurile erau arabile, nu s-ar fi limitat doar la verificarea Cărţii Funciare având posibilitatea să solicite  anterior cumpărării un certificat de urbanism de informare, în cuprinsul căruia ar fi fost menţionate condiţiile în care se permite construirea pe terenurile respective.

Mai mult, interdicţia de construire a fost menţionată prin PUZ aprobat prin HCL nr. 63/2013 prin care zona din care fac parte şi terenurile în litigiu a fost propusă ca zonă verde.

Nu în ultimul rând, tribunalul reţine că în speţă nu sunt aplicabile nici prevederile art. 113 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 123/2012 întrucât reclamanţii nu solicită despăgubiri pentru pagubele cauzate cu ocazia intervenţiilor pentru dezvoltare, modernizare, reparaţii, revizii sau avarii aşa cum se arată în aceste dispoziţii legale.

Reclamanţii au însă posibilitatea, după cum se stipulează la alin. (3) şi (4) ale art. 113 din Legea nr. 123/2012 să solicite pârâtei încheierea unei convenţii cadru în scopul acordării de indemnizaţii şi despăgubiri juste, aferente exercitării drepturilor de uz şi de servitute.

Pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare