Fond funciar

Sentinţă civilă 334/2018 din 12.03.2018


Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:051.000334

Cod operator 2442

Dosar nr. .......... Civil - fond funciar

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE nr. 334

Şedinţa publică din 12 Martie 2018

Completul constituit din:

Preşedinte ..........

Judecător ..........

Grefier ..........

Pe rol se află pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din 01.03.2018 privind judecarea apelului declarat de apelantul reclamant .......... împotriva sentinței civile nr........... pronunțate de Judecătoria Novaci în dosarul nr..........., în contradictoriu cu intimatele pârâte .........., .........., .........., Comisia locală de fond funciar Alimpești și  Comisia județeană de fond funciar Gorj.

Procedura completă.

Desfăşurarea dezbaterilor a fost consemnată în încheierea de şedinţă din 01.03.2018 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care tribunalul a procedat la soluţionarea cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă.

I. Prin sentința civilă nr........... pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr........... a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul .......... în contradictoriu cu pârâţii .........., .........., .........., Comisia locală de fond funciar Alimpeşti şi Comisia judeţeană de fond funciar Gorj.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea  absolută parţială a titlului de proprietate nr..........., a procesului-verbal de punere în posesie nr........... şi a celorlalte acte funciare emise pârâților persoane fizice, ca şi moştenitori ai lui .........., pentru suprafaţa de teren  de 1.600 mp situată în punctul ,,Vatra satului” din comuna Alimpeşti, sat  Ciupercenii de Olteţ, judeţul Gorj, având vecinii la est - drumul judeţean 670, la vest - Iazul Meseriilor (sau Iazul „Morilor"), la nord - .......... şi la sud  - ...........

Nulitatea este sancțiunea care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice  edictate pentru încheierea sa valabilă, cu alte cuvinte , nulitatea este sancțiunea ce intervine dacă nu se respectă legea la încheierea actului juridic.

Titlul de proprietate a cărui nulitate absolută se solicită a fost eliberat în baza sentinței civile nr........... pronunțate de Judecătoria Novaci în dosarul nr..........., definitivă și irevocabilă prin decizia nr........... pronunţată de Tribunalul Gorj, sentinţă în al cărei dispozitiv s-a dispus eliberarea titlului de proprietate cu înscrierea terenurilor așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expertul ...........

Sentința civilă  nr........... pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul  nr........... a făcut obiectul unei  cererii de revizuire, cerere respinsă prin sentința civilă nr........... pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. .........., irevocabilă prin decizia nr........... pronunţată de  Tribunalul Gorj.

Prin urmare, potrivit adagiului „res judicata pro veritate habetur”, un lucru judecat se consideră adevăr, astfel că nu se mai poate pune în discuție printr-o nouă  cerere de fond îndreptățirea unei persoane la un teren pentru care s-a eliberat titlul de proprietate în baza unei sentințe judecătorești.

Reclamantul invocă nereguli cu privire la expertiza întocmită  în  dosarul civil nr........... de către expertul .........., însă nici acesta şi nici celelalte motive, în sensul că terenul nu a făcut obiectul colectivizării și că nu există hotărâre de validare la baza titlului de proprietate nu mai pot face obiectul analizei de către instanță,  atâta timp cât titlul de  proprietate a fost emis în temeiul  unei hotărâri judecătorești, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

II.A. Împotriva sentinţei  civile nr........... a declarat apel apelantul reclamant .........., solicitând în temeiul art.480 alin.2 teza I si alin.3 teza I din Codul de procedură civilă,  anularea sentinţei şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj în data de 21.03.2016.

Apelantul reclamant a susţinut că sentinţa civilă nr........... este netemeinică si nelegală, având in vedere următoarele:

Sentinţa nr........... pronunţata de Judecătoria Novaci in dosarul nr..........., reţinută in motivare de către instanţa de fond şi în baza căreia s-a eliberat titlul de proprietate a cărui anulare parţiala o solicită nu-i este opozabila, aceasta având  valoarea unui fapt juridic, respectiv de prezumţie relativă, întrucât acesta sentinţa nu a fost pronunţată in contradictoriu cu apelantul reclamant.

Statuările respectivei hotărâri au valoare de prezumţie legală si se răsfrâng si asupra terţilor, însă pentru că terţul (in speţa ..........) nu a participat la dezbaterea judiciară finalizata prin hotărârea judecătoreasca ce i se opune, are posibilitatea ca in cadrul  unui proces ulterior prin administrare de probe, să răstoarne prezumţia de lucru judecat reţinută de instanţa de fond si care faţă de el are doar valoare relativă.

Potrivit dispoziţiilor art.435 alin.2 din Codul de procedură civilă, ,,Hotărârea judecătoreasca este opozabila oricărei terţe persoane atât timp cât acesta din urmă nu face, in condiţiile legii, dovada.”, iar aceasta prezumţie relativă de lucru judecat este răsturnată, făcând dovada contrară statuărilor din cuprinsul acestei sentinţe prin următoarele:

În sentinţa civila nr........... pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr........... (rămasa definitiva prin decizia nr........... a Curţii de apel Craiova si irevocabila prin decizia nr.7254/2009 a I.C.C.J.),  ce a avut la baza expertiza efectuată de expertul ..............., cauză în care a fost parte şi a putut să-şi formuleze apărări, s-a statuat cu putere de lucru judecat următoarele: ,,Cât priveşte suprafaţa de 3000 mp suprafață în care este inclusă şi suprafaţa de 1.600 mp in discuţie in prezenta cauză, în raportul de expertiza s-a arătat că terenul ocupat in prezent de pârâţii persoane fizice nu este cel identificat in actele de proprietate ale  reclamantului din anul 1947, așa încât reclamantul .......... nu a făcut dovada preluării imobilului de către stat şi nu sunt aplicabile prevederile legii speciale de retrocedare, referindu-se numai la restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada de referinţă” - decizia nr. .......... a Curţii de Apel Craiova.

Prin urmare, această sentinţă civilă definitivă şi irevocabilă în care atât reclamantul,  cât si .......... (autorul pârâţilor) au fost părţi, are caracter absolut de prezumţie legala şi nu-i poate fi opusă o sentinţă anterioară care, faţă de reclamant, are caracterul unei prezumţii.

A mai susţinut că in dosarul nr..........., in declaraţia luata pârâtei .......... (una dintre moştenitoarele autorului ..........) aceasta recunoaşte că parţial terenul pentru care s-a dispus eliberarea titlului de proprietate in baza sentinței nr........... a Judecătoriei Novaci a făcut obiectul cauzei soluţionate prin sentinţa nr........... a Tribunalului Gorj.

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr........... de către Notariatul de Stat local Târgu Cărbunești constituie titlul său de proprietate (moştenitor al autorului ..........) asupra suprafeţei in litigiu de 1.600 mp, titlu de proprietate care nu a fost anulat de nicio instanţă de judecată.

În momentul pronunţării sentinţei civile nr..........., in baza căreia s-a eliberat titlul de proprietate nr........... si procesul verbal de punere in posesie nr..........., terenul se afla in proprietatea si posesia reclamantului, fiind dobândit prin cumpărare  şi în urma unui schimb cu .........., astfel că nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.

Nefiind parte in cauză,  nu a putut formula apărări, iar instanţa care a pronunţat hotărârea nu a avut in vedere aceste aspecte.

Abia cu ocazia punerii posesie a autorului .......... prin procesul verbal nr.8./18.11.2009 reclamantul a aflat de existenta sentinţei civile nr........... a Judecătoriei Novaci.

A mai arătat că terenul pentru care s-a emis titlul de proprietate atacat se afla în zona necooperativizată, iar numitul .......... nu a făcut niciodată dovada preluării abuzive a acestuia de către stat, iar în promovarea acţiunii ce a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr........... a Judecătoriei Novaci, autorul pârâţilor (..........) a dat dovada de rea-credinţă, întrucât, deși a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate şi pe terenul proprietatea sa, a formulat acţiunea si în contradictoriu cu reclamantul, a promovat acţiunea până sa se soluţioneze definitiv si irevocabil cauza ce forma obiectul dosarului nr........... al Tribunalului Gorj - Legea 10/2001, astfel că instanţa de judecată nu a avut nici măcar cunoștință de existenţa acestui dosar

Întrucât nu a fost parte în dosarul nr..........., nu a putut sa-şi formuleze apărări şi a învederat instanţei de judecată că de câte ori autorul paraţilor s-a judecat şi în contradictoriu cu reclamantul pentru terenul ce-l are in proprietate (2020 mp din care 1.600 mp  cuprinşi în titlul pârâţilor nr...........) a pierdut, dovadă fiind sentinţa civilă nr........... a Tribunalului Gorj pronunţată in dosarul nr........... rămasă definitivă prin decizia nr........... - terenul ocupat de către reclamant în vatra satului nu se regăseşte în actul de vânzare - cumpărare din anul 1947 al autorului .......... si nu i se cuvin despăgubiri pe Legea 10/2001 şi sentinţa civila nr.750/2008 a Judecătoriei Novaci pronunţată in dosarul nr.2402/267/2006 - Legea 247/2005 - autorului .......... i se respinge plângerea împotriva HCJ nr.4015/2006 de invalidare pentru suprafaţa de 2,74 ha teren agricol din care face parte şi suprafaţa de 1.600 mp în cauză.

În ceea ce priveşte administrarea materialului probator, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra probei cu expertiză tehnică de specialitate şi asupra probei cu martori, discutarea acestora fiind prorogata după administrarea celorlalte probe încuviințate.

In ceea ce priveşte proba cu interogatoriul pârâţilor moştenitori ai autorului .........., instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art.358 din Codul de procedură civilă.

S-a mai susţinut că sentinţa instanţei de fond este dată cu încălcarea dispoziţiilor art.264 şi 425 din Codul de procedură civilă în sensul că, deşi s-a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr........... pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr..........., prima instanţă nu i-a dat eficienţă juridică, dar nici nu a înlăturat-o justificat.

 Sentinţa pronunţata nu face referire la întregul materialul probator administrat, neanalizând toate probele administrate si aspectele invocate si dovedite, înlăturând probe fără motivare.

In temeiul dispoziţiilor art.470 alin.l lit.d din Codul de procedură civilă, apelantul reclamant a solicitat administrarea următoarelor probe: proba cu înscrisurile administrate la prima instanţă, proba cu martori; proba cu expertiza tehnică de specialitate care este utilă soluţionării cauzei întrucât există două hotărâri judecătoreşti contradictorii care se bazează pe două rapoarte de expertiză contradictorii, dintre care unul foarte sumar şi lacunar în ceea ce-l privește pe reclamant.

A arătat că expertul Macavei menţionează doar atât in cuprinsul raportului sau de expertiza ,,S18 - 0,0376 împrejmuit în curtea lui ..........”, iar în final menţionează că suprafeţele  cumpărate de .......... sunt haşurate cu verde, haşurând cu verde toata suprafaţa deţinuta de reclamant in proprietate, nu doar cei 0.0376 ha, fiindu-i eliberat ulterior titlul de proprietate contestat in baza schiţei la raport. 

Expertul Căvăloiu menţionează în răspunsul la obiectivul nr.1 că terenul în suprafaţă de 2.020 mppe care se afla amplasata gospodăria lui .......... nu face parte din actul  de vânzare - cumpărare din anul 1947 a lui ...........

De asemenea, apelantul a solicitat să se dispună ataşarea dosarului nr.2803/2006 al Judecătoriei Novaci prin care s-a admis acţiunea formulata de către .........., s-au anulat titlurile de proprietate atacate şi s-a dispus emiterea unor noi titluri de proprietate (titlul atacat nr...........), conform raportului de expertiza întocmit de ...........

La data de 01.06.2016 apelantul reclamant a depus la dosar, în copie, raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expertul Drăgănescu Cezar, contractul de vânzare cumpărare din 1938, contractul de vânzare cumpărare din 1947, contractul de vânzare cumpărare din 12.03.1969, actul de schimb din 10.05.1969, autorizaţia nr.708/07.05.1969, adresa nr.3214 din 03.2011, cererea ce a format obiectul dosarului nr..........., sentinţa civilă nr........... pronunţată în dosarul nr..........., decizia nr........... pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.6970/2004, sentinţa civilă nr.703/08.05.2003 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr.862/2003, Hotărârea nr.3188/28.06.2002 a Comisiei judeţene Gorj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cererea  ce a format obiectul dosarului nr..........., raportul de expertiză întocmit în dosarul nr..........., nota de constatare nr.3/1547/04.02.2010, sentinţa civilă nr.2062/26.11.2007 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr..........., titlul de proprietate nr..........., procesul verbal de punere în posesie nr............

B. Prin încheierea din data de 02.06.2016, tribunalul a dispus următoarele:

-a respins cererea apelantului privind ataşarea dosarului nr........... al Judecătoriei Novaci;

-a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de către apelantul reclamant;

-a prorogat admisibilitatea probei testimoniale solicitată de către apelant, după admiterea celorlalte probatorii;

-a încuviinţat proba cu expertiza tehnică de specialitate şi a desemnat pentru efectuarea acesteia pe expertul Militaru Marian;

-a emis adresă către Comisia locală de fond funciar Alimpeşti pentru a comunica contestaţia formulată de .......... împotriva HCJ nr.4015/19.05.2006 şi dacă împotriva acestei hotărâri s-a formulat plângere, precum şi modul de soluţionare.

La data de 15.06.2016, Comisia locală de fond funciar Alimpeşti a depus la dosar adresa nr.2394/15.06.2016 în care a arătat că .......... a formulat contestaţie împotriva HCJ nr.4015/19.05.2006, contestaţie soluţionată de Judecătoria Novaci prin sentinţa civilă nr........... pronunţată în dosarul nr............

La data de 16.06.2016 apărătorul intimatei pârâte .......... a depus la dosar certificat eliberat de Judecătoria Novaci în dosarul nr.119/267/2010 şi extras de pe portalul aceleiaşi instanţe cu privire la acelaşi dosar.

Prin încheierea de şedinţă din 16.06.2016, tribunalul a stabilit obiectivele pentru expertiza încuviinţată în cauză, şi anume:

1.Să se identifice suprafaţa de 1600 m.p., situată în punctul Valea satului comuna Alimpeşti, sat Ciupercenii de Olteţ, judeţul Gorj, cu vecini E – drum judeţean 67 C, V – Iazul Meseriilor, N -  .........., S -  .......... ;

2.Să se identifice suprafaţa  cuprinsă în titlul de proprietate 1500130/15.3.2010 şi procesul verbal nr. .......... şi să se arate dacă suprafaţa identificată la punctul 1 este cuprinsă în aceasta ;

3.Să se stabilească dacă suprafaţa identificată la punctul 1 face parte din actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.165/14.3.1969 şi din actul  de schimb  din anul 1969, dacă pe aceasta există construcţii,  urmând a se preciza, dacă este posibil, vechimea ;

4.Dacă terenul a făcut obiectul dosarului .......... şi al contractului de vânzare cumpărare din anii 1947 şi 1938 ;

5.Să se stabilească dacă terenul identificat la punctul 4 se află situat la vest sau la est de actualul drum comunal;

6.Dacă terenul în litigiu este acelaşi cu terenul identificat prin expertiză în dosarul nr. ..........;

7.Să se identifice terenul solicitat prin cererea nr.993/23.2.2006 şi să se stabilească dacă a făcut obiectul  contestaţiei soluţionată prin HCJ nr.4015/19.5.2006;

8.Să se identifice punctul  „Iazul Meseriilor” şi suprafaţa de 2 ha menţionată în actul din 1947 şi să se arate modul  în care sunt amplasate terenurile în raport de punctul „Iazul meseriilor”;

9.Dacă terenul în litigiu este situat într-o zonă  cooperativizată.

La data de 05.10.2016, intimata pârâtă Comisia locală de fond funciar Alimpeşti a depus la dosar înscrisuri privind plângerea formulată împotriva HCJ nr.4015/19.05.2006 şi modul de soluţionare al acelei plângeri.

Aceeaşi intimată a depus la dosar certificatul nr..........., copie BAP din 15.01.1948, sentinţa pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în dosarul nr.3442/1994, adresa nr.1120/23.05.1991, cererea înregistrată sub nr.1615/18.03.1991, cererea formulată de Angelescu Ana şi cererile formulate de ...........

C. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 29.11.2017, după împlinirea termenului prevăzut de art.471 alin.5 din Codul de procedură civilă, intimata pârâtă .......... a invocat excepţia puterii de lucru judecat şi nu a autorităţii de lucru judecat, având in vedere sentinţa civila nr.2062 din 26.11.2007 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr........... şi a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică si legală a sentinţei civile nr........... şi obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că, deși în cauză nu există identitate de părți, există însă identitate de obiect şi cauză, în sensul că apelantul - reclamant a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr........... emis de Comisia judeţeană de fond funciar in temeiul sentinţei civile nr.2062/26.11.2007 pronunţate de Judecătoria Novaci in dosarul nr........... prin care instanţa de judecata a recunoscut, cu putere de adevăr, îndreptățirea intimatei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren situata in tarlaua 11 parcela 82 cu vecinii la nord - .........., la est drum comunal, la sud - moştenitorii lui .......... si Anastasia şi la vest - Iazul meseriilor, amplasament contestat de apelantul-reclamant, în cauză este incidentă excepţia puterii de lucru judecat şi cu privire la amplasamentul terenului, având in vedere că amplasamentul menţionat în titlul de proprietate a fost stabilit prin raportul de expertiză anexă la sentinţa invocată, deci parte componenta a sentinţei, astfel cum rezultă din dispozitivul acesteia.

Intimata pârâtă a arătat că, deşi nu a depus întâmpinarea în termen, art.208 alin.2 teza a II-a din Codul de procedură civilă  permite să fie invocate excepţii cu caracter de ordine publica, aşa cum este excepţia lucrului judecat conform art.431 alin.2 din >Codul de procedură civilă.

În concret, a arătat că, cum obiectul litigiului din prezenta cauză constă în anularea titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren de 1.600 mp situată in tarlaua 11 parcela 82, cu vecinătăţile la nord  - .........., la est - drum comunal, la sud  moştenitorii lui .......... si Anastasia şi la vest - Iazul meseriilor, teren la care a fost îndreptăţită prin sentinţa civila nr.2062/26.11.2007 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr..........., rezultă, fără putinţă de tăgada, că exista identitate de obiect şi cauză între cele două litigii.

Prin urmare, consideră că, în cazul în care s-ar admite apelul şi s-ar modifica sentinţa instanţei de fond în sensul anulării parţiale a titlului de proprietate ce a fost emis in temeiul unei sentinţe judecătoreşti definitive si irevocabile, s-ar ajunge nu numai în situaţia unor sentinţe potrivnice ce nu pot fi aplicate, fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art.509 alin.1 pct.8 din Codul de procedură civilă, dar s-ar tinde la înfrângerea efectelor unei alte hotărâri ce a stabilit cu putere de adevăr îndreptățirea intimaților pârâţi la reconstituirea suprafeţei de 1.600 mp pe amplasamentul menţionat in titlul contestat.

A susținut că hotărârea irevocabilă anterioară a fost pronunţata cu privire la aceleaşi părți şi a tranşat problema juridică pe cale incidentală, fără ca aceasta să se reflecte in dispozitiv astfel încât mijlocul procedural adecvat pentru solicitarea unei soluţii identice este invocarea de către partea interesata a excepţiei puterii de lucru judecat.

A arătat că CEDO a stabilit că instanţele sunt obligate să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discuţie a situaţiei soluţionate definitiv si irevocabil prin alte hotărâri constituind o încălcare a art.6.1 din Convenţie.

In cauza de faţă se repune în discuţie îndreptăţirea intimatei-pârâte la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 1.600 mp pe amplasamentul stabilit prin sentinţa civilă anterioară nr.2062/26.11.2007, definitivă şi irevocabilă şi. prin modificarea titlului de proprietate, se tinde la restabilirea unui adevăr statornicit printr-o altă sentinţă judecătoreasca definitiva si irevocabila, ajungându-se la situaţia in care se va da naștere unei sentinţe contradictorii şi, implicit, unui caz de revizuire.

In ceea ce priveşte fondul cauzei, criticile aduse sentinţei de fond prin promovarea apelului si raportându-se la materialul probator administrat în cauză, arară că îşi însuşeşte soluţia instanţei de fond în totalitatea sa,. respectiv atât dispozitivul, cât şi considerentele.

Sancţiunea ce se cere a fi constatată cu privire la titlul de proprietate contestat este nulitatea absolută care, ca sancţiune de drept civil, lipseşte actul juridic de efectele contrare normelor juridice ce au fost edictate pentru încheierea sa valabila, or, în cazul de faţă, titlul de proprietate a fost emis în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, situaţie care înlătură posibilitatea incidenţei nulităţii absolute, iar argumentele invocate in cererea de chemare în judecată nu se regăsesc printre cazurile prevăzute de art.III din Legea nr.169/1997, astfel cum aceasta  fost modificată.

Prin cererea de chemare în judecată s-a invocat ca temei de drept art.III pct.1 lit. A, însă în cazul de faţă reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut in temeiul unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a stabilit cu putere de adevăr îndreptăţirea intimaților pârâţi la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 1.600 mp pe amplasamentul menţionat in titlul de proprietate,  acelaşi amplasament reţinut de către sentinţa judecătoreasca ce a stabilit îndreptăţirea.

Prin urmare, nu se mai poate stabili că reconstituirea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.18/1991 şi nu este incident cazul de nulitate absolută invocat şi nici un alt caz de nulitate prevăzut de art. III din Legea nr.169/1997.

Prin hotărârea în temeiul căruia a fost emis titlul de proprietate s-au stabilit două lucruri esenţiale:' îndreptăţirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1600 mp şi amplasamentul acestei suprafeţe de teren, întrucât raportul de expertiză este anexă la hotărâre si parte integranta din aceasta.

Cu privire la situaţia sesizată de către apelantul - reclamant, se putea cel mult pune in discuţie de către acesta o eventuala nulitate relativa parţiala de titlului de proprietate cu privire la amplasamentul suprafeţei de 1.600 mp, în condiţiile in care punerea în posesie sau amplasamentul acestei suprafeţe ce este menţionat în titlul de proprietate nu ar fi cel stabilit prin hotărârea judecătoreasca în temeiul căreia a fost emis titlul de proprietate, însă, comparând amplasamentul acestei suprafeţe de teren din titlul de proprietate cu amplasamentul aceleiaşi suprafeţe de teren din raportul de expertiză anexă la sentinţa în temeiul căreia s-a emis titlul, se poate constata ca amplasamentul este acelaşi şi, prin urmare, nu există nici cauza de nulitate relativa a titlului de proprietate.

D. Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 08.12.2016.

La data de 26.01.2017, intimata pârâtă .......... a depus la dosar procesul verbal din 13.04.1951 şi filă de registru agricol pentru ...........

La data de 26.01.2017 apelantul reclamant a depus la dosar concluzii scrise, la data de 09.02.2017 intimata pârâtă .......... a depus la dosar obiecţiuni la raportul de expertiză, iar la data de 20.03.2017 expertul a depus la dosar răspunsul la obiecţiuni.

La data de 23.03.2017 reclamantul a depus la dosar adeverinţa nr.1175/17.03.2017. şi noi concluzii scrise, iar prin încheierea din data de 30.03.2017 tribunalul a repus cauza pe rol în vederea completării probatoriului.

În şedinţa publică din data de 20.04.2017 a fost luată o precizare apelantului reclamant, iar acesta a mai depus la dosar adeverinţa nr.1623/12.04.2017, declaraţia dată de numitul Manea Dumitru într-un dosar de urmărire penală, schiţă parcelară şi schiţe ale terenului în litigiu.

Prin încheierea din data de 20.04.2017 s-a dispus completarea raportului de expertiză întocmit în cauză.

La data de 04.05.2017  intimata pârâtă .......... a depus la dosar BAP din  15.01.1948 pentru .........., procesul verbal din 13.04.1951, copie după rolul agricol al lui ..........,

La data de 18.07.2017, Arhivele Naţionale – Serviciul judeţean Gorj a comunicat tribunalului copii după rolurile agricole ale lui ..............., .........., .......... şi ...........

În şedinţa publică din 14.09.2017 a fost administrată proba cu interogatoriul intimatelor pârâte .......... şi .........., iar intimatele au depus adresa din 16.01.2017 emisă de Arhivele Naţionale – Serviciul judeţean Gorj, adresă în care se arată că înscrisul ,,referat în legătură cu terenurile cedate de locuitorul Ion Comănescu” nu poate fi eliberat deoarece prezintă marcajul ,,Strict secret”.

La data de 15.11.2017 a fost depusă la dosar completarea la raportul de expertiză solicitată de tribunal, iar la data de 08.02.2018 a fost depus nu nou răspuns la obiecţiunile formulate de părţi.

La data de 23.02.2017 membrii completului de judecată au cercetat înscrisul indicat ca fiind referatul în legătură cu terenurile cedate de locuitorul Ion Comănescu aflat în fondul ,,Primăria comunei Sârbeşti” dosarul din anul 1957.

IV. Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

A. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr..........., a procesului-verbal de punere în posesie nr........... şi a celorlalte acte funciare emise pârâților persoane fizice, ca şi moştenitori ai lui .........., pentru suprafaţa de teren  de 1.600 mp situată în punctul ,,Vatra satului” din comuna Alimpeşti, sat  Ciupercenii de Olteţ, judeţul Gorj, având vecinii la est - drumul judeţean 670, la vest - Iazul Meseriilor (sau Iazul „Morilor"), la nord - .......... şi la sud  - .........., iar temeiul de drept invocat de reclamant este reprezentat de art. III pct.1 li.a şi următoarele din Legea nr.169/1997, art.430-432 şi 451 – 456 din Codul de procedură civilă.

Titlul de proprietate nr........... a fost eliberat în favoarea pârâţilor .........., .......... şi .......... ca moştenitori ai defunctului .........., pentru suprafaţa totală de 3,49 ha, din care 1.600 mp situaţi în Tarlaua 11, parcela 82, având ca vecinătăţi la nord .........., la est – drum comunal, la sud - moştenitorii lui .......... şi Comănescu Anastaşia şi la vest – Iazul meseriilor.

Pentru terenul cu suprafaţa de 1600 mp a fost încheiat procesul verbal de punere în posesie nr..........., însă, în fapt, acest teren este cuprins în îngrădirea care delimitează gospodăria apelantului reclamant ...........

Acest teren a fost identificat prin expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie – anexa nr.1 (în forma iniţială) ca fiind delimitat de punctele 1-2-5-6 şi având vecini la nord Cioclov V. Casian, la est – drum judeţean, la sud – teren deţinut de ..........  şi la vest – Iazul meseriilor.

Tribunalul reţine că vecinătatea din partea de est a terenului cu suprafaţa de 1600 mp este prezentată ca fiind un drum (comunal sau judeţean), însă acest fapt nu prezintă importanţă pentru soluţionarea cauzei.

Poziţionarea terenului cu suprafaţa de 1600 mp cuprins în titlul de proprietate nr........... a fost menţinută şi în completările ulterioare ale expertizei întocmite de expertul desemnat în cauză.

B. Potrivit art. III din Legea nr.169/1997 în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate a cărui nulitate parţială se solicită, ,, (1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000  pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:

(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie sau la stat sau care nu au moştenit asemenea terenuri;

(ii) actele de reconstituire şi constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000  şi a prezentei legi, precum şi actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;

(iii) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;

(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum şi actele de înstrăinare efectuate în baza lor;

(v) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depăşit limitele de suprafaţă stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;

(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri.

b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, oraşelor sau municipiilor;

c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege;

d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal;

e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20, în localităţile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;

f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20 şi în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptăţite de lege;

g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului;

h) actele de vânzare-cumpărare privind construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creşe, grădiniţe, cantine, cămine culturale, sedii şi altele asemenea - ce au aparţinut cooperativelor agricole de producţie, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.

(11) Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităţilor terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată îşi suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluţionarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepţia terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie.

(2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.”

Conform alin.2 al articolului citat, nulitatea poate fi invocată  de o persoană care justifică un interes legitim, existenţa unui interes legitim fiind, deci, prima condiţie ce trebuie îndeplinită de reclamant atât  pentru admisibilitatea, cât şi pentru admiterea cererii de constatate a nulităţii titlului de proprietate.

În acest sens, tribunalul arată că, de principiu, existenţa interesului reprezintă o condiţie pentru exercitarea oricărei acţiuni civile, aceasta din planul dreptului procesual.

În cazul concret al art. III din Legea nr.169/1997, alin.2 condiţionează şi calitatea procesuală activă de existenţa unui interes legitim, iar lipsa calităţii procesuale active reprezintă o excepţie de fond, şi nu de procedură.

Aşadar, în litigii cum este cel de faţă, analiza interesului este determinantă pentru soluţionarea cauzei, acest interes fiind strâns legat de temeinicia cererii.

Interesul este legitim atunci când nu contravine legii sau bunelor moravuri şi, de asemenea, trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată, deci, cu dreptul subiectiv civil afirmat ori cu situaţia juridică legală pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie.

În cauza de faţă, tribunalul reţine că interesul apelantului reclamant este unul legitim, deoarece acesta invocă un drept de proprietate asupra terenului cu suprafaţa de 1600 mp cuprins în titlul de proprietate a cărei nulitate absolută parţială o solicită.

Este evident că dreptul de proprietate este un drept garantat şi protejat de Constituţia României, legislaţia civilă şi tratatele internaţionale la care România este parte, astfel încât interesul  apelantului reclamant este unul care nu contravine legii.

C.  Dat fiind că reclamantul a indicat generic ca temei de drept dispoziţiile art. III alin.1 lit.a din Legea nr.169/1997, tribunalul reţine că acest text de lege prezintă o enumerare care este exemplificativă (şi nu exhaustivă) a situaţiilor pentru care actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de constituiri sau reconstituiri.

Reclamantul a susţinut că reconstituirea dreptului de proprietate al moştenitorilor defunctului .......... pentru suprafaţa de 1600 mp s-a făcut cu încălcarea dreptului său de proprietate.

În primul rând, tribunalul reţine ca fiind întemeiat motivul de apel constând în aceea că sentinţa nr........... pronunţata de Judecătoria Novaci in dosarul nr........... nu poate fi invocată împotriva apelantului reclamant prin prisma puterii lucrului judecat.

Astfel, dosarul nr........... a avut ca părţi pe moştenitorii lui .........., moştenitorii lui .......... şi .......... şi moştenitorii lui .......... în contradictoriu cu Comisia locală Alimpeşti şi Comisia judeţeană Gorj de aplicare a legilor fondului funciar, iar reclamantul nu a fost parte în acel dosar.

Potrivit art.434 Forţa probantă din Codul de procedură civilă, ,, Hotărârea judecătorească are forţa probantă a unui înscris autentic.”, iar potrivit art.435  Obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii, ,, (1) Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora. (2) Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.”

Chiar dacă sentinţa nr........... a fost pronunţată înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură, efectele acesteia sunt aceleaşi în ceea ce priveşte forţa sa probantă, obligativitatea şi opozabilitatea, doctrina şi jurisprudenţa fiind unanime în acest sens în lipsa unor dispoziţii exprese în acest sens în vechiul cod de procedură civilă.

Pe cale de consecinţă, este vădit neîntemeiată motivarea primei instanţe privind incidenţa puterii de lucru judecat şi existenţa autorităţii de lucru judecat prin aceea că titlul de proprietate a cărei nulitate absolută parţială se solicită a fost eliberat în baza unei hotărâri judecătoreşti.

Autoritatea de lucru judecat presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză (art.1201 din Codul civil de la 1684 şi art.430 din noul Cod de procedură civilă şi este evident că dosarul nr........... şi dosarul nr........... nu au aceleaşi părţi, dat fiind că reclamantul .......... nu a fost parte în dosarul nr..........., chiar dacă moştenitorii lui .......... şi Comisia locală Alimpeşti şi Comisia judeţeană Gorj de aplicare a legilor fondului funciar au fost părţi şi în acel dosar.

Cum reclamantul .......... nu a fost parte în dosarul nr..........., acestuia nu-i poate fi opus lucrul judecat în acel litigiu.

Efectele lucrului judecat operează, deci, doar inter partes, şi nu erga omnes.

Astfel, prezumţia legală de lucru judecat reglementată de art.431 alin.2  din Codul de procedură civilă poate fi invocată de oricare dintre părţile în litigiu, în sensul că fiecare dintre acestea poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu între aceleaşi părţi.

În concluzie, tribunalul arată că sentinţa nr........... prezintă în cauza de faţă doar forţa probantă a unui înscris autentic.

În al doilea rând, tribunalul reţine că nici motivul de apel constând în invocarea puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr........... pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr........... (rămasa definitiva prin decizia nr........... a Curţii de apel Craiova si irevocabila prin decizia nr.7254/2009 a I.C.C.J.) nu este întemeiat.

Chiar dacă în dosarul nr.467/2004 au fost părţi (alături de alţii) reclamantul din prezentul dosar şi autorul pârâţilor din prezentul dosar, obiectele şi cauzele celor două dosare sunt diferite.

Aspectul pozitiv al lucrului judecat priveşte partea care a câştigat procesul  şi se referă la faptul că aceasta se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea  care se bucură de autoritate de lucru judecat într-o nouă judecată, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.

În considerentele deciziei nr........... a Curţii de apel Craiova s-a reţinut că, ,,Cât priveşte suprafaţa de 3.000 mp, în raportul de expertiză s-a arătat că terenul ocupat în prezent de pârâţii persoane fizice nu este cel identificat în actele de proprietate ale reclamantului din anul 1947, aşa încât reclamantul nu a făcut dovada preluării imobilului de către stat şi nu sunt aplicabile prevederile legii speciale de retrocedare, acestea referindu-se numai la restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada de referinţă.”

 Aceste considerente expun starea de fapt de la momentul efectuării expertizei în acea cauză, iar tribunalul reţine că apelantul reclamant deţinea terenul pe care îl are împrejmuit şi în prezent şi în care se regăseşte şi suprafaţa de  1600 mp cuprinsă în titlul de proprietate nr............

Sentinţa civilă nr........... pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr........... (rămasa definitiva prin decizia nr........... a Curţii de apel Craiova si irevocabila prin decizia nr.7254/2009 a I.C.C.J.) nu reprezintă, deci, un titlu de proprietate pentru apelantul reclamant din prezenta cauză.

D. Revenind la cerinţa interesului legitim prevăzută de art. III alin.2 din Legea nr.169/1997, tribunalul arată că prezintă un astfel de interes persoanele care au fost prejudiciate prin actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate.

Reclamantul îşi justifică dreptul la acţiune în prezenta cauză  prin invocarea unui drept de proprietate asupra terenului cu suprafaţa de  1600 mp cuprins în titlul de proprietate nr............

Tribunalul reţine că anterior părţile nu s-au judecat  pe calea acţiunii în revendicare, ocazie cu care să se fi realizat o comparaţie a titlurilor, astfel încât  acţiunea apelantului reclamant care invocă propriul drept de proprietate pentru constatarea nulităţii absolute parţiale este admisibilă.

Desigur că acţiunea întemeiată pe art. III din Legea nr.169/1997 nu este o acţiune în revendicare, deşi afectele admiterii unei astfel de acţiuni sunt asemănătoare cu ele ale admiterii unei acţiuni în revendicare.

Tribunalul arată, deci, că doar invocarea unui drept de proprietate (drept real) justifică dreptul la acţiune al reclamantului, o astfel de justificare neputând să fie dată de  invocarea doar a posesiei.

În consecinţă, având în vedere că apelantul reclamant a invocat dreptul său de proprietate asupra terenului cu suprafaţa de 1600 mp cuprins în titlul de proprietate nr............, tribunalul va soluţiona cererea prin raportare la dispoziţiile art. III alin.1 lit.a pct.(i) şi (iii) din Legea nr.169/1997 în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate a cărui nulitate parţială se solicită, ,, (1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000  pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie sau la stat sau care nu au moştenit asemenea terenuri; …  (iii) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;.”

E. Motivele prezentate de reclamant constau atât în faptul că autorul pârâţilor nu a avut în proprietate terenul cu suprafaţa de 1600 mp, nu i-a fost preluat de cooperativa agricolă de producţie sau de stat  şi nici nu a moştenit un astfel de teren, cât şi în invocarea propriului său drept de proprietate.

 Reclamantul a prezentat ca titlu de proprietate contractul de vânzare – cumpărare încheiat în formă autentică în data de 12.03.1969, contract prin care .......... (autorul său) a dobândit de la vânzătorul .......... terenul cu suprafaţa de 800 mp situat în comuna Alimpeşti, sat Ciupercenii de Olteţ, judeţul Gorj, având ca vecini la nord – proprietatea .........., la est – şoseaua judeţeană Baia de Fier – Logreşti, la sud – Bătătura Joagărului şi la vest – Iazul meseriilor.

Pentru diferenţa de 800 mp (1600 mp -  800mp), reclamantul a invocat existenţa unui contract de schimb încheiat cu .........., contract de schimb cu privire la care a arătat că este în imposibilitate de a-l proba.

Cu privire la schimbul de terenuri încheiat cu .........., tribunalul reţine că s-a invocat că acesta ar fi avut ca obiect un teren mai mare decât diferenţa de 800 mp pentru care nu există titlu, fapt ce ar justifica stăpânirea de către reclamant a unei suprafeţe mai mari decât cei 1600 mp cuprinşi în  titlul de proprietate nr............

În ceea ce priveşte poziţionarea terenului de 800 mp, reclamantul a susţinut că acest teren se află în partea de sud a întregului teren aflat între .......... la nord şi .......... la sud.

În acest sens, reclamantul a invocat un contract de schimb încheiat între trei coschimbaşi printr-un înscris sub semnătură privată în data de 10.05.1969, act juridic prin care numita .......... a dobândit suprafaţa de 1250 mp teren arabil în satul Ciupercenii de Olteţ, punctul ,,Vatra Joagărului”, având ca vecini la nord - .........., la est - şoseaua judeţeană Sârbeşti – Alimpeşti, la apus – Iazul meseriilor şi la sud. – ...........

Anterior încheierii actului de schimb prin înscris sub semnătură privată, Consiliul popular al comunei Alimpeşti a eliberat o autorizaţie de înstrăinare a respectivului teren, iar în această autorizaţie este menţionat ca vecin în partea de nord  ,,moştenitorii ..........”.

Reclamantul a susţinut că acest teren cu suprafaţa de 1250 mp reprezintă terenul pe care se află gospodăria vecinului său de la sud, ...........

Conform adresei nr.3214/03.2011, terenul cu suprafaţa de 3000 mp menţionat în decizia nr........... a Curţii de apel Craiova, teren care se suprapune cu gospodăriile lui .......... şi .........., este amplasat în zona necooperativizată.

Tribunalul reţine că, prin procesul verbal încheiat în data de 13.04.1951, Sfatul popular al comunei Sîrbeşti a predat unei unităţi de stat ,,joagărul fostă proprietate a lui .........., precum şi suprafaţa de teren cu clădiri şi utilajul necesar de muncă”, ceea ce înseamnă că, anterior acelui moment, respectivul imobil fusese preluat de la ...........

Tribunalul observă că cei 1250 mp menţionaţi în actul de schimb din 10.05.1969 se găsesc în ,,vatra joagărului”, teren ce a fost în proprietatea lui .......... şi despre care reclamantul a afirmat că în prezent se află în proprietatea lui ...........

Ţinând seama de faptul că, potrivit expertizei topografice efectuate în cauză terenul denumit ,,vatra joagărului” sau ,,Bătătura Joagărului” nu poate fi identificat  în baza planului parcelar nici ca suprafaţă, nici cu privire la vecinătăţi, tribunalul nu poate reţine că terenul astfel indicat ar fi doar cel cu suprafaţa de 1250 mp menţionat în actul de schimb din 10.05.1969 şi, drept urmare, nici că terenul cu suprafaţa de 800 mp menţionat în contractul de vânzare cumpărare din 12.03.1969 are ca vecin în partea de sud exact terenul cu suprafaţa de 1250 mp.

Expertiza efectuată în cauză a stabilit că terenul  cu suprafaţa de 800 mp menţionat în contractul de vânzare cumpărare din 12.03.1969 se află situat în Tarlaua 11 parcela 82, iar terenul cu suprafaţa de 1250 mp se află în Tarlaua 11 parcela 85, între cele două parcela 83.

Menţiunile din Cadastrul funciar – registrul parcelelor, conform cărora terenul cu suprafaţa de 0.533 tufăriş – mărăciniş aflat în parcela 84 şi terenul arabil cu suprafaţa de 0,879 mp aflat în parcela 83 se află înscrise la .......... nu fac dovada dreptului de proprietate al acestuia (şi nici al reclamantului, ca moştenitor), ci reprezintă doar un element privind exercitarea de către aceştia a posesiei.

În concluzie, tribunalul reţine identificarea terenului cu suprafaţa de 800 mp menţionat în contractul de vânzare cumpărare din 12.03.1969 ca fiind cea stabilită de expertul topograf, în Anexa 1 a suplimentului la raportul de expertiză  prin punctele 1-9-10-6 şi având vecinătăţile: la nord - .........., la est - DJ, la vest - Iazul meseriilor şi la sud - rest teren cuprins în titlul de proprietate.

Pentru a reţine astfel, tribunalul a avut în vedere că terenul a fost cumpărat ca loc de casă şi că autorul reclamantului a obţinut autorizaţia de construire nr.11/21.08.1976 pentru extinderea unei construcţii deja existente, ceea ce conduce la prezumţia că în intervalul 1969 – 1976 autorul reclamantului edificase deja locuinţa.

Susţinerea reclamantului în sensul că autorul său a edificat casa de locuit pe terenul ce ar fi fost dobândit prin schimbul efectuat cu  .......... nu a fost dovedită prin nicio probă administrată în cauză, iar existenţa acelui contract de schimb nu poate fi dovedită prin impunerea către expertul topograf a susţinerii reclamantului, cu alte cuvinte, nu se poate constitui o probă în cursul soluţionării cauzei.

F. Tribunalul reţine că apelantul reclamant a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului cu suprafaţa de 800 mp identificat în Anexa 1 a suplimentului la raportul de expertiză  prin punctele 1-9-10-6 şi având vecinătăţile: la nord - .........., la est - DJ, la vest - Iazul meseriilor şi la sud - rest teren cuprins în titlul de proprietate.

În acest sens, tribunalul a avut în vedere titlul prezentat de apelantul (contractul de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică la data de 12.03.1969) coroborat cu menţiunile din registrul agricol al vânzătorului ...........

În acelaşi sens, tribunalul a avut în vedere faptul că autorul pârâţilor a formulat cereri de reconstituire în nume propriu şi ca moştenitor al lui .......... (nu şi al lui ..........), iar menţiunea din registrul agricol privind terenurile deţinute de ..........  în punctul ,,Cureaua joagărului” (denumire evident diferită faţă de ,,vatra joagărului” sau ,,bătătura joagărului”)  nu reprezintă o dovadă a faptului că pârâţii sau autorul lor ar fi avut în proprietate şi li s-ar fi preluat de către stat (sub orice formă), terenul cu suprafaţa de 800 mp menţionat anterior.

De asemenea, tribunalul arată că înscrisul cu menţiunea ,,Strict secret” aflat în fondul ,,Primăria comunei Sârbeşti” dosarul din anul 1957, înscris cercetat de membrii completului de judecată la data de 23.02.2017 nu este un referat în legătură cu terenurile cedate de locuitorul Ion Comănescu care să fie util soluţionării cauzei sub aspectul identificării terenurilor care fac obiectul prezentului dosar.

În consecinţă, tribunalul constată incidenţa dispoziţiilor art. III alin.1 lit.a pct. (iii) din Legea nr.169/1997 în ceea ce priveşte titlul de proprietate nr. .......... şi procesul verbal de punere în posesie nr...........  cu privire la terenul situat în comuna Alimpeşti sat Ciupercenii de Olteţ, judeţul Gorj, T 11, P 82, identificat în Anexa 1 a suplimentului la raportul de expertiză  prin punctele 1-9-10-6 şi având vecinătăţile: la nord -  .........., la est- DJ, la vest- Iazul meseriilor şi la sud-rest teren cuprins în titlul de proprietate.

G. Situaţia nu este identică pentru ceilalţi 800 mp cuprinşi în titlul de proprietate nr........... şi identificaţi de expertul topograf ca aflându-se parţial în parcelele 82, 83 şi 84.

Revenind din nou la cerinţa interesului legitim prevăzută de art. III alin.2 din Legea nr.169/1997, tribunalul arată că apelantul reclamant, deşi a invocat dreptul său de proprietate şi cu privire la această diferenţă de 800 mp (ca făcând parte din terenul dobândit prin schimb de la ..........), nu a prezentat un titlu pentru această diferenţă de 800 mp.

Ca urmare, nefăcând dovada unui interes legitim (deoarece stăpânirea în fapt nu este egală cu existenţa unui drept de proprietate), tribunalul reţine că este de prisos să analizeze dacă autorul pârâţilor era îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această diferenţă de 800 mp prin prisma dispoziţiilor art.III alin.1 lit.a pct.(i) sau  pct. (iii) din Legea nr.169/1997 

Tribunalul observă că apelantul reclamant a invocat posesia autorului său şi a sa asupra întregului teren pe care se află gospodăria sa (teren cuprinzând cei 800 mp dobândiţi prin 12.03.1969, 800 mp pentru care nu a prezentat un titlu şi diferenţa aflată între aceşti 1600 mp şi gospodăria lui ..........), iar posesia este conformă dreptului doar pentru suprafaţa de 800 mp  identificată în Anexa 1 a suplimentului la raportul de expertiză  prin punctele 1-9-10-6 şi având vecinătăţile: la nord -  .........., la est- DJ, la vest- Iazul meseriilor şi la sud-rest teren cuprins în titlul de proprietate.

Tribunalul a reţinut anterior că întregul teren în discuţie se află într-o zonă necooperativizată, terenurile din zonă aflându-se, deci, în circuitul civil, fapt ce rezultă şi din încheierea actelor translative de proprietate reprezentate de contractul de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică la data de 12.03.1969 şi de contractul de schimb încheiat între trei coschimbaşi printr-un înscris sub semnătură privată în data de 10.05.1969, act juridic precedat de o autorizaţie de înstrăinare a respectivului teren eliberată de Consiliul popular al comunei Alimpeşti.

Tribunalul nu a fost învestit cu o cerere care să aibă ca obiect constatarea efectelor posesiei exercitate de reclamant şi de autorul său, după cum nu poate aprecia nici dacă această posesie a fost de bună sau rea credinţă.

În orice caz, prin invocarea de către reclamant doar a posesiei (şi nu şi a efectelor acesteia), acesta nu justifică un interes legitim pentru constatarea nulităţii absolute parţiale şi cu privire la suprafaţa de 800 mp pentru care el nu a prezentat un titlu de proprietate deoarece, chiar dacă acţiunea ar fi fost admisă în totalitate şi ar fi fost constatată nulitatea absolută a titlului de proprietate şi pentru această diferenţă de 800 mp, această suprafaţă nu ar fi intrat în proprietatea reclamantului..

Pentru considerentele arătate tribunalul apreciază ca fiind întemeiate apelul declarat în cauză şi, în temeiul art.480 alin.2, va schimbă sentinţa în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată şi va constata nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr........... şi a procesului verbal de punere în posesie nr........... pentru terenul situat în comuna Alimpeşti sat Ciupercenii de Olteţ, judeţul Gorj, T 11, P 82, identificat în Anexa 1 a suplimentului la raportul de expertiză  prin punctele 1-9-10-6 şi având vecinătăţile: la nord - .........., la est - DJ, la vest - Iazul meseriilor şi la sud-rest teren cuprins în titlul de proprietate.

Cu privire la cheltuielile de judecată:

Potrivit art.453 Acordarea cheltuielilor de judecată din Codul de procedură civilă, ,,(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”.

În consecinţă, instanţa va obliga intimatele pârâte să plătească apelantului reclamant suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariile pentru avocat şi expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul reclamant .........., domiciliat în comuna Alimpeşti, sat Ciupercenii de Olteţ, judeţul Gorj , împotriva sentinței civile nr. .......... pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr..........., în contradictoriu cu intimatele pârâte .......... , domiciliată în mun. Tg. Jiu , str. .............., judeţul Gorj, .........., domiciliată în comuna Alimpeşti, sat Ciupercenii de Olteţ, judeţul Gorj, .........., domiciliată în  comuna Alimpeşti, sat Ciupercenii de Olteţ, judeţul Gorj, Comisia Locală de Fond Funciar Alimpeşti , cu sediul în comuna Alimpeşti, judeţul Gorj şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj, cu sediul în mun. Tg. Jiu, judeţul Gorj.

Schimbă sentinţa în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată şi constată nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. .......... şi a procesului verbal de punere în posesie nr........... pentru terenul situat în comuna Alimpeşti sat Ciupercenii de Olteţ, judeţul Gorj, T 11, P 82, identificat în Anexa 1 a suplimentului la raportul de expertiză  prin punctele 1-9-10-6 şi având vecinătăţile: la nord-.........., la est- DJ, la vest- Iazul meseriilor şi la sud-rest teren cuprins în titlul de proprietate.

Obligă intimatele să plătească apelantului suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2018. 

Preşedinte,

..........Judecător,

..........

Grefier,

..........

Red. LM

j.f. D I.

ex. 9

SL  23 Martie 2018

Domenii speta