Revizuire. Cazul prevăzut de art. 453 alin. 1 lit.a C.pr.pen. Denunț.

TITLU:

Revizuire. Cazul prevăzut de art. 453 alin. 1 lit.a C.pr.pen. Denunț.

Cod procedură penală, art.453 alin. 1 lit. a

art. 19 din Legea 682/2002

REZUMAT:

Potrivit art. 453 alin. 1 lit. a din C.pr.pen., calea de atac a revizuirii exercitată poate fi exercitată atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Împrejurarea invocată de revizuent – respectiv incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 – nu este de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ci constituie un temei privind individualizarea mai favorabilă a pedepsei, respectiv reţinerea unei dispoziţii legale care să atragă aplicarea unei pedepse în limite reduse. Acest aspect nu ar determina netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul art. 453 alin. 4 C.pr.pen., ci doar aplicarea unei pedepse mai uşoare, ceea ce nu constituie, potrivit legii, caz de revizuire.

 (Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a Penala, Decizia nr. 121/A din 30.01.2018, definitivă)

Prin sentinţa penală nr.2063 din 13.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I-a penală, în baza art.459 alin.3 C.p.p. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul D.A. împotriva sentinţei penale nr. 127/18.01.2016 pronunţată de Tribunalul Bucuresti-Sectia I penală definitivă prin decizia penală nr. 1075/24.06.2017 a Curţii de Apel Bucuresti-Sectia I penală, ca inadmisibilă în principiu.

În temeiul art.275 alin.2 C.p.p a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că petentul D.A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 127 din 18/01/2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a I-a Penală, în dosarul nr. 27569/3/2015, definitivă prin decizia penală nr. 1075/24.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 5 ani si 10 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. raportat la art.3 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art.35 alin. l C. pen. şi art.2 alin. 1.2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin. l C. pen., în executarea căreia se află în Penitenciarul Rahova.

În motivarea cererii, revizuentul a criticat soluţia ca fiind nelegală şi netemeinică invocând neaplicarea legii penale mai favorabile, arătând că a formulat un denunţ după ce acesta a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, solicitând admiterea în principiu a cererii de revizuire şi în urma rejudecării să se pronunţe o soluţie legală şi temeinică, constând în achitarea sa.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, conform art. 459 alin. 2 C.pr.peti., pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi prin prisma cazului de revizuire invocat de revizuentul D.A.instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 127/18.01.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1075/24.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, s-a dispus condamnarea inculpatului D.A.la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.l lit.a, b şi h Cod penal, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. raportat la art.3 alin.1,2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin.l C. pen. şi art.2 alin.1,2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin.l C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 452 şi art. 453 C.pr.pen., revizuirea constituie o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot îndrepta erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu reglementările legale în vigoare.

Instanţa care a pronunţat o hotărâre definitivă ce conţine o gravă eroare de fapt este chemată să o retragă în realizarea principului aflării adevărului şi cu înfrângerea principiului autorităţii lucrului judecat.

Astfel, potrivit art.453 alin. l lit. a C.pr.pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

În acest sens, constituie asemenea fapte sau împrejurări orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau de condamnare.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că s-au descoperit fapte şi împrejurări noi care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, respectiv că a denunţat o persoană care se ocupa cu traficul de droguri de mare risc şi, în urma denunţului s-a început urmărirea penală.

A mai arătat revizuentul că la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare nu s-a avut cunoştinţă despre Decizia Curţii Constituţionale nr. 67/2015.

Din coroborarea dispoziţiilor 453 al. l lit. a cu cele ale alineatului 3 şi 4 din textul indicat, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este triplu condiţionată, în sensul că: faptele sau împrejurările trebuie să fie noi, complet necunoscute instanţei care a soluţionat cauza; ele trebuie să fie invocate în favoarea persoanei condamnate şi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv să conducă la o soluţie diametral opusă celei pronunţate prin hotărârea de definitivă.

Astfel, prima instanţă a apreciat că revizuirea întemeiată pe acest caz este totală, dar spre deosebire de codul penal anterior art.394, al.2 Cod procedură penală din anul 1968 (care permitea exercitarea revizuirii inclusiv împotriva unei hotărâri de achitare) prin invocarea lui nu se mai poate tinde la o soluţie de condamnare.

S-a mai reţinut că potrivit jurisprudenţei, în cazul unei condamnări, prin cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea de fapte ori împrejurări noi trebuie să se urmărească achitarea condamnatului, iar nu menţinerea condamnării, cu modificarea încadrării juridice, întrucât cererea trebuie respinsă în principiu.

Totodată, s-a statuat că nu poate servi ca temei pentru admiterea unei cereri de revizuire o împrejurare care nu este de natură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, ci numai existenţa unui temei privind individualizarea mai favorabilă a pedepsei.

Din motivele invocate de către revizuent în cererea sa a rezultat faptul că acesta solicită aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu scopul de a beneficia de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă şi stabilirea în sarcina acestuia unei răspunderi penale mai favorabile, or în acest context, faţă de aspectele menţionate, cererea de revizuire formulată de către condamnatul D.A.se dovedeşte ca inadmisibilă în principiu.

Referitor la Decizia Curţii Constituţionale nr. 67/2015 invocată în motivarea cererii de către condamnat privire la prev. art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu-şi găseşte aplicabilitatea având în vedere că prin decizia menţionată s-a constatat că soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr.682/2002, care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzu de lege, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care nu a comis o infracţiune gravă, este neconstituţională.

Cât priveşte susţinerea revizuentului că în privinţa sa este aplicabilă cauza de reducere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 întrucât în urma denunţului pe care 1-a formulat, s-a dispus începerea urmăririi penale, instanţa de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, s-a arătat că în raport de modul de redactare a articolului 19 din Legea nr. 682/2002, reiese intenţia legiuitorului cu privire la producerea rezultatului, respectiv identificarea şi agerea la răspunderea penală a persoanei faţă de care s-a formulat denunţul.

Analizând ordonanţa nr. 2236/D/P/2016 din data de 07.07.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT - Structura Centrală, instanţa a reţinut că drept urmare a denunţului formulat de revizuent s-a dispus începerea urmăririi penale in rem şi nu in personam nefiind posibilă identificarea numitului D.Ș. ca urmare a informaţiilor oferite de revizuentul din prezenta cauză.

Astfel, prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire formulate în cauză.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuentul D.A., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală la data de 20.12.2017 sub nr.  19369/3/2017 (3848/2017).

Apelantul revizuent D.A. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în lipsă, arătând că doreşte să fie reprezentat de avocat din oficiu ( fila 12 dosar apel).

Apărătorul din oficiu al apelantului revizuentului D.A.a învederat oral motivele de apel, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.459 C. pr. pen., aşa încât a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, având în vedere că revizuentul a formulat un denunţ ce a stat la baza formării dosarului nr. 512/D/P/2016 al DIICOT înainte ca sentinţa penală a Tribunalului Bucureşti să rămână definitivă, iar acest denunţ nu a fost valorificat de către instanţa de control judiciar, în sensul art. 19 din Legea 682/2002, deşi din adresa DIICOT a rezultat faptul că în cauză a fost începută urmărirea penală in rem.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate de revizuentul D.A., cât şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza prevederilor care reglementează calea extraordinară a revizuirii rezultă că finalitatea acestei căi de atac constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcţia procesuală a instituţiei vizează, în esenţă,  înlesnirea descoperirii, adunarea şi deducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei.

Fiind o cale extraordinară de atac revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate potrivit art. 452 C.p.p. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 453 C.p.p., singurele apte a determina o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Din conţinutul art. 453 alin. 1 lit. a și alin. 4 C.proc.pen. rezultă că sunt supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive prin care se soluţionează conflictul de drept substanţial  penal, neprezentând relevanţă dacă hotărârile au rămas definitive la prima instanţă sau după exercitarea căilor de atac.

În cauza de față, se constată că prin sentinţa penală nr. 127/18.01.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1075/24.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, s-a dispus condamnarea inculpatului D.A. la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.l lit.a, b şi h Cod penal, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. raportat la art.3 alin.1,2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.35 alin. l C. pen. şi art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin. l C. pen.

În cursul procesului penal finalizat cu pronunţarea sentinţei penale a cărei revizuire se cere, revizuentul din prezenta cauză a formulat la data de 01.03.2016 un denunţ prin care a arătat că are cunoştinţă de faptul că numitul D.Ș. se ocupă de vânzarea de comprimate ecstasy şi amfetamină, astfel cum rezultă din menţiunile ordonanţei nr. 2236/D/P/2016 (512D/P/2016) (filele 32-33 dosar fond), dispunându-se însă clasarea cauzei la data de 07.07.2017 ca urmare a insuficienţei informaţiilor oferite de revizuentul D.A., nefiind posibilă obţinerea de date privind săvârşirea de infracţiuni de trafic de droguri de către o persoană cu acest apelativ.

Conform dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Totodată, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 67/2015 a constatat că soluţia legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care nu a comis o infracţiune gravă este neconstituţională.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire invocat, Curtea constată că Tribunalul Bucureşti a reţinut în mod corect că motivele indicate de revizuent nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 453 alin. 1 lit.a C.p.p.

Astfel, potrivit art. 453 alin. 1 lit. a din C.proc.pen., calea de atac a revizuirii exercitată poate fi exercitată atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Împrejurarea invocată de revizuent – respectiv incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 – nu este de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ci constituie un temei privind individualizarea mai favorabilă a pedepsei, respectiv reţinerea unei dispoziţii legale care să atragă aplicarea unei pedepse în limite reduse. Acest aspect nu ar determina netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul art. 453 alin. 4 C.proc.pen., ci doar aplicarea unei pedepse mai uşoare, ceea ce nu constituie, potrivit legii, caz de revizuire.

Astfel, Curtea amintește că procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art.13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual-penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Așadar, revizuentul D.A. a promovat o cale de atac inadmisibilă, întrucât inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

Aşadar, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii, ceea ce nu este admisibil în ordinea de drept.

Faţă de cele reţinute, Curtea - în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. - a respins ca nefondat apelul declarat de către revizuentul D.A. împotriva sentinţei penale nr. 2063/F/13.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 19369/3/2017.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a obligat apelantul revizuent D.A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 400 lei.

Domenii speta

Spete similare