Clauze abuzive. Îngheţarea cursului de schimb valutar chf - ron pentru efectuarea plăţilor în temeiul Contractului de credit ipotecar la valoarea de la data încheierii convenţiei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş sub numărul 4194/208/2015, reclamantul a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta  S.C. Volksbank România SA ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să constate caracterul abuziv şi să dispună nulitatea absolută a următoarelor clauze din Convenţia de credit nr. 0125848 încheiată la 14.09.2007 între reclamant şi pârâta de rang I, respectiv:

Să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 4.3 din Convenţia de credit nr. 0125848 încheiată la 14.09.2007 în care se prevede: „Dacă împrumutatul nu are în cont sume suficiente în moneda creditului, banca are dreptul, dar nu obligaţia de a efectua schimbul valutar în numele şi pentru împrumutat, utilizând cotaţiile proprii, completând documentele aferente schimbului valutar, în scopul stingerii obligaţiilor de plata scadente, fiind autorizată în acest sens prin efectul convenţiei. Banca poate debita cu suma corespunzătoare orice cont al împrumutatului de disponibilităţi sau de depozit in scopul menţionat anterior. Eventualele diferenţe de curs valutar sunt şi vor fi suportate de împrumutat";

 Să constate nulitatea absolută a acestei clauze şi în consecinţă să dispună înlăturarea acestei clauze abuzive din Convenţia de credit nr,.0125848 încheiată la 14.09.2007;

Să dispună obligarea pârâtei să restituie sumele încasate necuvenit în temeiul acestei clauze prin efectuarea schimbului valutar potrivit cotaţiilor proprii, de la data semnării convenţiei şi până ia data înlăturării acestei clauze abuzive.

De asemenea a solicitat să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - RON pentru efectuarea plăţilor în temeiul Contractului de credit ipotecar la valoarea de la data încheierii convenţiei - 14.09.2007, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de Ia data încheierii convenţiei pe întreaga perioada de valabilitate a contractului» urmând ca pârâtele să restituie subsemnaţilor reclamanţi sumele plătite în plus.

A mai solicitat ca instanţa să oblige  pârâtele la restituirea în RON a sumelor încasate în plus ca urmare a îngheţării cursului de schimb valutar CHF - LEU la data încheierii Convenţiei de credit, respectiv la valoarea de 1 CHF = 2.03 RON dc la data de 14.09.2007,conform Arhivei Cursului Băncii Naţionale Române;

A solicita reclamantul obligarea  pârâtelor să întocmească şi să ne elibereze un grafic de rambursare a împrumutului acordat, conţinând rate lunare stabilire conform dobânzii recalculate şi la cursul de schimb valutar CHF - RON din data de 14.09.2007 şi obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată

Judecătoria Caransebeş, prin sentinţa civila nr.651/21.04.2015 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâtă; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Stanciu-Pârvulescu Cosmin Nicolae în contradictoriu cu pârâta  Banca Transilvania S.A., având ca obiect  constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prev. la art. 4.3 din Convenţia de credit 0125848/14.09.2007, înlăturarea din convenţia de credit a clauzei abuzive, îngheţarea cursului de schimb CHF- RON pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit ipotecar la valoarea de la data încheierii convenţiei şi plata ratelor la valoarea în RON a francului de la data încheierii convenţiei, obligarea pârâtei la plata sumelor încasate necuvenit, obligarea la întocmirea şi eliberarea unui nou grafic de rambursare.

În baza art. 453 C.pr. civ. a luat act că părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul Stanciu Pârvulescu Cosmin Nicolae solicitând  admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate şi admiterea în totalitate a acţiunii introductive aşa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea apelului susţine că în ciuda tuturor aspectelor dezvoltate pe larg atât în cererea de chemare în judecată cât şi în celelalte apărări formulate în faţa primei instanţe, în mod nelegal şi fără a ţine cont de jurisprudenţa naţională şi europeană în materie, prima instanţă, la fila nr. 11 din Sentinţa Civilă nr. 651/21.04.2016, pronunţată în prezentul dosar, aceasta reţine:

Cu privire la clauza prevăzută la art. 4.3 din Contractul de creditare:"Suportarea riscului valutar în temeiul acestei clauze fiind în sarcina reclamantului doar în situaţia de excepţie în care aceştia nu îşi respectă o obligaţie contractual, rezultă că, pe acest tărâm, clauza prevăzută la art. 4.3 nu poate fi considerată abuzivă, întrucât stabileşte o sancţiune pentru neexecutarea întocmai a contractului de către împrumutat, sancţiune care nu este disproporţionată faţă de scopul pentru care a fost instituită şi deci nu se poate vorbi despre un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi nici despre rea-credinţă din partea instituţiei bancare, nefiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive."

Apreciază ca neîntemeiată şi nelegală interpretarea primei instanţe întrucât în niciuna dintre clauzele contractuale nu se prevede că perceperea ratelor se face după un curs majorat faţă de cel de la data acordării creditului, însă, în realitate în baza prevederilor art. 4.3 din Convenţia de credit nr. 0125848 din data de 14.09.2007, ratele au fost percepute de bancă prin raportare la cursul valutar CHF/LEU de la data plăţii efective a acestora, curs majorat faţă de cel existent la momentul încheierii contractului.

Din cele mai sus arătate a rezultat că, neexistând o clauză referitoare la suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF, subsemnatul am achitat fiecare rată lunară la cursul de schimb LEU/CHF, valabil la datele de 17, 18 sau 19 ale fiecărei luni şi astfel riscul de hipervalorizare a monedei CHF a fost suportat exclusiv de subsemnatul.

Fiind de notorietate că la momentul încheierii convenţiei, în anul 2007, precum şi în prezent, pe piaţa monetară internă plăţile se fac în RON sau în EURO, francul elveţian era o monedă de refugiu folosită de marii investitori pentru a-şi conserva capitalurile, aceasta datorită stabilităţii sale. însă criza economică demarată la finele anului 2008 a cauzat o creştere fără precedent a achiziţiilor de monedă elveţiană, astfel încât valoarea CHF a crescut succesiv şi la niveluri extrem de ridicate, încât nici Banca Centrală a Elveţiei nu a putut stopa fenomenul.

Tocmai datorită gradului ridicat de stabilitate a francului elveţian, care presupunea ca fiind exclusă o devalorizare a acestei monede a fost iniţiată oferta băncii intimate de acordarea creditelor în CHF, precum şi acceptarea creditului în franci elveţieni de către subsemnatul, având în vedere şi dobânda mică.

Obiectul real şi efectiv al contractelor de credit a fost acordarea unor sume de bani în moneda naţională RON, echivalentă însă sumei etalon de 49.000 CHF, la cursul de schimb de la acea dată, întrucât, aşa cum am arătat mai sus, pentru a intra în posesia sumei în RON a trebuit să vindem băncii intimate suma în franci elveţieni şi să cumpărăm de la aceasta moneda naţională, iar pentru restituirea ratelor lunare mecanismul de plată a fost în sens invers, respectiv am fost nevoiţi să cumpărăm cu moneda naţională RON moneda străină CHF de la banca intimată, pentru a putea achita rata în contul pentru operaţiuni în CHF.

Creşterea accelerată a valorii francului elveţian în raport cu moneda naţională, precum şi cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar din lei în franci elveţieni şi din franci elveţieni în lei, lipsa francilor elveţieni de la casele de schimb valutar o perioadă îndelungată de timp, diferenţele dintre cursul practicat de bancă şi casele de schimb valutar, respectiv cursul stabilit de BNR, diferenţele dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare au condus la majorarea continuă a costului contractelor, producând un dezechilibru major al prestaţiilor reciproce ale părţilor, în detrimentul împrumutaţilor, cu efectul obţinerii unor foloase de către banca împrumutătoare, fără contraprestaţie din partea acesteia.

Clauza de risc valutar prevăzută exclusiv în sarcina consumatorilor denaturează raportul juridic obligaţional prin îngreunarea excesivă a situaţiei consumatorului şi în acelaşi timp prin conferirea în favoarea băncii a unui avantaj economic vădit disproporţionat, aceasta obţinând un câştig injust în detrimentul consumatorilor, contrar principiilor echităţii şi bunei credinţe, care trebuie să guverneze relaţiile contractuale.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr.193/2000, clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi contractuale creează în detrimentul consumatorului contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor contractante, art.2 din Legea nr.193/2000 prevăzând că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă ea a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei cum este cazul contractelor standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare, practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Arată faptul că diferenţa dintre sumele de bani pe care le-a ridicat la încheierea convenţiei precum si cele achitate până în prezent, raportat la soldul existent după ce ratele au fost achitate lunar, constatând ca s-a creat un dezechilibru enorm de mare între drepturile şi obligaţiile părţilor. Prin convenţia încheiată în anul 2007, prin care am luat un credit în valoare de 49.000 CHF, contravaloarea în lei pe care am încasat-o la momentul încheierii contractului a fost de 99.470 lei. Am achitat ratele lunare timp de 8 ani şi 3 luni (septembrie 2007 - decembrie 2015) conform extraselor de cont anexate şi în conformitate cu graficul de rambursare emis de banca creditoare. SOLDUL în prezent fiind de 37296,72 CHF, echivalentul a 155,900 lei, la cursul valutar BNR la data prezentei cereri (4,18=1 leu).

După achitarea ratelor lunare timp de opt ani şi trei luni, soldul datorat băncii (fară a exista vreo penalizare) este excesiv de mare în raport cu creditul luat iniţial, fără dobânzi. Am luat credit 99.470 lei, am achitat conform graficului de rambursare lunar fara vreo penalitate şi mai am de achitat 155.900 lei.

Apreciază ca echilibrul contractual între părţi este deteriorat, iar banca s-a manifestat cu rea credinţă în executarea prevederilor contractuale, urmărind practic îndatorarea excesivă a debitorilor prin suportarea creşterii efectului cursului de schimb şi per total a costului.

Având în vedere aceste sume de bani enorm de mari pe care le încasează banca, ca urmare a fluctuaţiei CHF-ului, fără ca banca să intervină în vreun fel şi fără a suporta parte din riscul valutar, se poate observa că a acţionat cu rea credinţă şi a urmărit îndatorarea excesivă a noastră, obligându-ne practic să plătim de aproape de trei ori mai mult creditele încasate efectiv de la bancă.

Solicită a se avea  în vedere şi faptul că acest contract de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul civil cu privire la obligaţii, el neavând un caracter aleatoriu ci un caracter comutativ caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor la momentul încheierii contractului este determinată sau determinabilă, astfel încât părţile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care şi-au manifestat acordul , fiind exclusă expunerea uneia dintre părţi la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor şi incert şi oferirea celeilalte părţi a unei şanse de câştig.

Stipularea unei clauze de risc valutar cu consecinţa strămutării în întregime asupra împrumutaţilor a riscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispoziţiilor legale întrucât această hipervalorizare constituie un eveniment imprevizibil, viitor şi incert, raportat la punerea de înţelegere a consumatorilor care, neavând cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar-bancar nu au posibilitatea să anticipeze o creştere accelerată a cursului de schimb şi în consecinţă să îşi asume în cunoştinţă de cauză, riscul valutar. Or, în conformitate cu art. 75 şi at. 76 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumatorului, contractele de credit trebuie să conţină clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce şi pentru înţelegerea cărora să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate, art.77 prevăzând că în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, ele vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligaţia băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui, prin organizare de control a activităţii de creditare, obligaţie prevăzută tocmai pentru a exclude asumarea riscului operaţiunii de creditare de către consumatori, iar o măsură în acest sens o constituie îngheţarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului,

Având în vedere că schimbarea condiţiilor economice a fost imprevizibilă iar reclamanţii nu au avut cunoştinţele de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului faţă de francul elveţian se poate considera că revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voinţă al părţilor întrucât hipervalorizarea CHF deturnează contractele de la scopul în vederea cărora au fost încheiate schimbând natura acestora, astfel că executarea lor în contextul actual nu mai corespunde voinţei părţilor de la momentul încheierii contractului.

Mai arată că, întrucât pe parcursul derulării convenţiei de creditare valoarea ratei dobânzii se majora frecvent în sensul creşterii, suma lunară care urma a fi suportată de către subsemnatul a devenit extrem împovărătoare. Majorarea ratei lunare a reprezentat şi reprezintă în continuare o presiune semnificativă asupra bugetului lunar al familiei majorarea acesteia fiind de aproximativ 50%, ceea ce semnifică faptul că toate calculele efectuate la momentul încheierii Convenţiei prin luarea în considerare a unui buget predictibil au fost în cele din urmă semnificativ schimbate.

Cu privire la îngheţarea schimbului valutar CHF - RON pentru efectuarea plăţilor în temeiul Contractului de credit ipotecar la valoarea de la data încheierii contractului - respectiv 14.09.2007 - tot în mod neîntemeiat prima instanţă reţine:"Or, în momentul încheierii contractului, împrumutatul a cunoscut cu exactitate în ce monedă se acordă împrumutul, precum şi faptul că ambele părţi îşi asumă o serie de consecinţe negative rezultate din riscul valutar, risc care nu era obligatoriu să fie dezavantajos pentru client, fiind la fel de posibilă şi situaţia în care Banca Naţională a Elveţiei să suporte în continuare cursul francului elveţian astfel încât acesta să nu se hipervalorizeze.

Ca atare, riscul valutar este suportat de către consumator, nu datorită unei pretinse clauze abuzive, ci ca o consecinţă a aplicării principiului nominalismului consacrat de lege."

Această opinie exprimată de prima instanţă în motivarea hotărârii atacate este nelegală, susţine apelantul, întrucât nu numai riscul valutar constând în diferenţele de curs valutar dintre momentul încheierii contractului şi momentul prezent sunt suportate în mod exclusiv de către consumator în mod exclusiv. Aşa cum am arătat şi primei instanţe în acţiunea introductivă, întrucât valoarea ratei dobânzii se majora frecvent în sensul creşterii, suma lunară care urma a fi suportată de către noi a devenit extrem împovărătoare. Majorarea ratei lunare a reprezentat şi reprezintă în continuare o presiune semnificativă asupra bugetului lunar al familiei, majorarea acesteia fiind cu mai mult de 50%, ceea ce semnifică faptul că toate calculele efectuate la momentul încheierii Contractului prin luarea în considerare a unui buget predictibil, au fost în cele din urmă semnificativ schimbate. Riscul valutar a fost suportat exclusiv de către subsemnaţi în calitatea noastră de consumatori, în sensul că, de-a lungul derulării Contractului de credit ca urmare a fluctuaţiilor a cursului de schimb valutar a monedei CHF au ajuns să fie foarte ridicate. Această creştere accelerată a valorii francului elveţian în raport cu moneda naţională, precum şi cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar, din lei în franc elveţian, diferenţele dintre cursul practicat de bancă şi casele de schimb valutar şi, respectiv cursul stabilit de B.N.R., diferenţele dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare, au condus la majorarea continuă a costurilor contractelor, producând un dezechilibru major al prestaţiilor reciproce ale părţilor, în detrimentul împrumutaţilor cu efectul obţinerii unor foloase de către banca împrumutătoare fără contraprestaţie.

Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel de contract de adeziune constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale. Aşa cum se prevede la art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Un drept subiectiv civil dacă este folosit contrar scopului şi recunoscut de lege, în aşa fel încât să încalce drepturile celorlalţi, este considerat abuziv. Conform art. 54 din Constituţie, orice drept trebuie exercitat numai în conformitate cu scopul său şi în limitele sale.

În aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenţei prestaţiilor, fapt ce presupune existenţa unei proporţionalităţi între drepturile şi obligaţiile asumate de către părţi, ori riscul valutar, care incumbă mod exclusiv consumatorilor, determină denaturarea raportului juridic obligaţional prin îngreunarea excesivă a situaţiei consumatorului şi conferirea băncii unui avantaj economie vădit disproporţionat.

Într-o cauză recentă, respectiv C - 26/1.1, Kasler şi Kaslerne Rabai referitoare la Directiva 93/13/CEE şi, mai precis, la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contracte de împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă, C.J.U.E. a statuat că articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că termenii „obiectul principal al contractului" nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în moneda străină între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuţie în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată ceea ce revine în sarcina instanţei de trimitere să verifice, având în vedere natura, economia generală şi prevederile contractului, precum şi contextul său juridic şi factual - că respectiva clauză stabileşte o prestaţie esenţială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează; o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligaţie pecuniară a consumatorului de a plăti. în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare şi cursul de schimb la cumpărare al monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remuneraţie" al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestaţii efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE.

În acelaşi sens sunt şi opiniile exprimate în doctrina de specialitate şi în practica recentă a instanţelor de judecată, sens în care amintim Sentinţa Civilă nr. 7477/2014 a Judecătoriei Târgu Jiu, Sentinţa Civilă nr. 347/2015 a Judecătoriei Craiova, precum şi opiniile exprimate în explicitarea motivărilor acestor hotărâri în lucrarea "Clauzele abuzive în contractele de credit" - autor Lucian Mihali - Viorescu, Editura Hamangiu 2015, paginile 250 - 271.

În mod nelegal prima instanţă a respins acest capăt de cerere invocând prevederile art. 1578 C. civ. conform cărora obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut de bani este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract, părţile onvenind pentru un împrumut în moneda CHF.

Apelantul susţine că argumentele primei instanţe sunt în total deazcord cu modul de interpretare a legislaţiei naţionale şi europene în materia protecţiei drepturilor consumatorilor. Astfel, arătăm în continuare faptul că orice contract trebuie să expună în mod transparent funcţionalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din faptul semnării contractului.

Astfel, având în vedere prevederile normelor civile conform cărora părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea contractului, cât şi pe tot parcursul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligaţie, distribuţia între părţi a pierderilor şi a beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF faţă de moneda naţională, apare ca o soluţie justă şi echitabilă ce materializează aplicarea acestui principiu.

Astfel, în contractele de adeziune, voinţa uneia dintre părţi cu privire la totalitatea clauzelor, lipseşte în totalitate, fiind limitată sau alterată de imperativul economic sau psihologic al semnării contractului. Cu alte cuvinte, aceste contract se încheie nu de voie, ci de nevoie, iar, în asemenea situaţii, când voinţa lipseşte sau este alterată, ceea ce rămâne ca element contractual subiectiv şi ceea ce dă contractului utilitate este interesul părţilor.

Ca să supravieţuiască şi ca să-şi menţină calitatea de instrument al opţiunii umane, prin care omul îşi modifică permanent realitatea şi viitorul, contractul trebuie văzut şi tratat în utilitatea sa, care înseamnă realizarea intereselor părţilor.

Legislaţia referitoare la clauzele abuzive este o aplicaţie a solidarismului contractual. în legislaţia protecţiei consumatorului, clauzele abuzive sunt o faţetă specifică leziunii, care este un dezechilibru contractual originar. Astfel, pe de-o parte, (i) conform art. 6 din Legea 193/2000, clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator (intervenţia în contracte a legiuitorului având un efect de levier pentru consumator), iar, pe de altă parte, (ii) potrivit art. 4 şi art. 14 din Legea 193/2000, conform cărora, clauzele abuzive sunt nule, iar administraţia sau sistemul judiciar având atribuţia de a constata, chiar şi din oficiu, această nulitate (intervenţia judecătorului în contracte fiind posibilă nu numai în constatarea nulităţii clauzelor, ci şi în înlocuirea cu alte clauze contractuale care să corespundă cerinţei echilibrului contractual şi utilităţii pentru părţi a contractului).

Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianţilor cu consumatorii, lege care a transpus conţinutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competenţa instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte.

Interpretând această directivă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. vs. Rocio Murciano Quintero (C - 240/98) că protecţia conferită consumatorului de acest act normativ permite judecătorului naţional să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Legea interzice astfel profesioniştilor să includă în contractele lor profesionale clauze abuzive, existând chiar o listă de clauze considerate ab initio abuzive. în cazul în care, totuşi, astfel de clauze sunt înscrise în contract, mai ales dacă acesta este un contract preformulat, clauzele respective sunt considerate fără efect faţă de consumatori, urmând a fi declarate nule de instanţă.

Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianţilor cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator, iar contractul va continua să fie executat de părţi doar dacă, prin eliminarea acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi nul. De asemenea, potrivit art. 4 şi art. 13-14 din acelaşi act normativ permit judecătorului să intervină în contract, pentru a-1 revizui sau reconstrui, după ce, în prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicând sancţiunea nulităţii absolute a acestor clauze. Dacă rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul putând fi executat în continuare, instanţa poate dispune continuarea sa, însă, de această dată pe poziţii echilibrate ale părţilor.

Solicită ca instanţa să admită apelul aşa cum a fost formulat, cu consecinţa modificării în tot a Sentinţei Civile nr. 1535/23.02.2016, pronunţată de Judecătoria Timişoara ca nelegală şi neîntemeiată, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, invocă prevederile legale menţionate în cuprinsul cererii,practica obligatorie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prevederile incidente din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, ale O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, precum şi ale Codului civil de la 1864, precum şi hotărârile mnţionate în exemplificarea jurisprudenţei naţionale.

Intimata Banca Transilvania  a formulat întâmpinare în cauza solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca fiind temeinică şi legala.

Arată că în cauza, conform Convenţiilor de credit Secţiunea 4 "Plaţi", art. 4.3 are următorul conţinut::" Daca împrumutatul nu are in cont sume suficiente in moneda creditului, Banca are dreptul, dar nu si obligaţia de a efectua, daca este cazul, schimbul valutar in numele si pentru împrumutat, utilizând cotaţiile proprii, completând documentele aferente schimbului valutar, in scopul stingerii obligaţiilor de plata scadente, fiind autorizata in acest sens prin efectul convenţiei. Banca poate debita cu suma corespunzătoare orice cont al împrumutatului de disponibilităţi sau de depozit in scopul menţionat anterior. Eventualele diferenţe de curs valutar sunt si vor fi suportate de împrumutat".

Astfel, prevederile articolului mai sus enunţat, conform convenţiei de credit, se refera la posibilitatea Băncii, "daca este cazul ", sa efectueze schimbul valutar conform cotaţiilor proprii la achitarea ratelor de credit ajunse la scadenta din alte conturi sau depozite ale apelanţilor in condiţiile în care contul curent corespunzător monedei creditului nu este alimentat cu sumele datorate in baza convenţiei.

Susţine ca apelanţii omit a reda in integralitate clauza prevăzuta la art. 4.3 din convenţia de credit supusa analizei, eliminând din cuprinsul acesteia sintagma "daca este cazul", sintagma care lămureşte pe deplin înţelesul articolului considerat ca fiind abuziv, respectiv acela ca, aplicarea de către Banca a art. 4.3 din convenţia de credit este posibila dar nu si obligatorie, in condiţiile in care reclamanţii nu dau eficienta art. 4.2 din convenţia de credit, referitor la obligaţia de alimentare a contului curent corespunzător monedei creditului cu sumele datorate.

Prin convenţia de credit nr. 0125848/14.09.2007, reclamanţii înţeleg a contracta un împrumut în moneda CHF, in valoare de 49.000 CHF, suma care a fost virata în contul de CHF al apelanţilor.

Referitor la afirmaţiile apelanţilor precum ca obiectul efectiv al creditului îl constituie o suma de bani in RON iar valuta CHF nu a constituit moneda efectiva in care s-a acordat creditul, nu poate fi primita, având in vedere faptul ca prin cererea de creditare opţiunea apelanţiilor de împrumut a fost cea in moneda CHF si nu contravaloarea in RON, si ca in contul de credit al apelanţilor a fost efectiv virata suma de 49.000 CHF, opţiunea monedei in care se făcea retragerea aparţinând acestora

Mai mult decât atât în graficul de rambursare însuşit de către apelanţi la data semnării convenţiei valoarea fiecărei rate lunare este exprimata in CHF si nu in RON.

Nici susţinerea apelanţilor cu privire la mecanismul efectiv de plata al ratelor prin care aceştia sunt nevoiţi sa cumpere cu moneda naţionala, moneda străina de la banca parata, nu poate fi primita, având in vedere ca apelanţii nu sunt obligaţi a cumpăra moneda străina, respective CHF, de la banca parata ci au obligaţia ca la data scadentei fiecărei rate in contul acestora de CHF sa se regăsească suma lunara de plata, suma in moneda CHF. Astfel ca, apelanţii au posibilitatea sa cumpere de pe piaţa bancara la libera lor alegere suma lunara in CHF sis a o depună in contul de credit.

Deşi se solicită denominarea plăţilor în monedă naţională, apelanţii nu arată ce reprezintă în accepţiunea lor această denominare şi nici care sunt efectele juridice urmărite prin acest capăt de cerere.

Solicită să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. d) raportat la dispoziţiile art. 196 NCPC, şi să anulaţi cererea de chemare în judecată, ca nefiind motivată în fapt şi în drept.

1.Lipsa de temeinicie a capătului de cerere prin care se solicită anularea clauzelor inserate la Secţiunea 4 "Plaţi" din Condiţiile Generale din Contractul de credit.

1.1 Scurte precizări prealabile privitoare la clauzele în discuţie. Aplicarea şi incidenţa principiului nominalismului.

i)Aşa cum se poate observa, petitele şi clauzele a căror anulare se solicită de către apelanţi nu fac altceva decât să consacre obligaţia împrumutatului de a restitui împrumutul în aceeaşi monedă în care a fost acordat.

Prin urmare, natura juridică a acestor clauze nu este aceea de "clauze privitoare la riscul valutar", ci aceea de "clauze privitoare la moneda creditului".

ii)Pe de altă parte, această clauză nu face altceva decât să transpună în Contract obligaţia legală potrivit căreia, împrumutatul este ţinut să înapoieze suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, consacrând astfel principiul nominalismului.

Astfel de dispoziţii se regăsesc atât în Codul civil de la 1864 (art. 1578), cât şi în Noul Cod Civil (art. 2164).

Art. 1578 Cod civil de la 1864"Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. întâmplându-se o sporire sau scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflate în curs în momentul plăţii."

Art. 2164 Noul Cod Civil"în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel".

Această concluzie a fost reţinută şi de CJUE, în cuprinsul hotărârii pronunţată în cauza C- 280/13, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, hotărâre în care CJUE arată faptul că pot intra sub incidenţa evaluării caracterului abuziv doar clauzele contractuale, iar nu şi dispoziţiile legale.

Raportarea apelanţilor la un anumit curs valutar, existent la momentul semnării contractului nu poate fi primita, fiind o solicitare nelegala si netemeinica. In conformitate cu dispoziţiile art. 969 si următoarele c. p. civ., buna credinţa arătata de parata, prin virament integral al sumei împrumutate în moneda de creditare la momentul semnării convenţiei de credit, are ca aspect asociat buna credinţa a împrumutatului de a achita ratele de credit in moneda creditului.

Faptul ca împrumutaţii se raportează la cursul CHF-LEU din momentul încheierii convenţiilor, curs care a crescut in favoarea CHF, nu are incidenţa in cauza, atâta timp cat sumele in moneda de creditare returnate către parata respecta prevederile contractuale si graficul de rambursare.

Împrejurările avute în vedere de părţi la momentul încheierii contractului nu s-au schimbat în niciun fel, contrar susţinerilor apelanţilor. Efectele actului juridic, sunt exact cele prevăzute in mod expres la momentul semnării convenţiilor de credit, nefiind modificate în niciun fel, in detrimentul apelanţilor, in mod unilateral de către parata. Obligaţiile asumate de părţi sunt, si in acest moment, aceleaşi obligaţii ca in momentul semnării convenţiilor de credit. Schimbarea condiţiilor economice si invocarea necunoaşterii riscului de depreciere de către apelanţi, nu conduc la revizuirea efectelor contractului, având in vedere ca nu s-a produs nicio schimbare in relaţiile contractual.

In realitate, apelanţii solicita ca instanţa de judecata sa intervină în contractual încheiat între părţi si să se substituie voinţei acestora, prin stabilirea altor condiţii contractual decât cele avute în vedere de părti la momentul încheierii actului. O astfel de cerere nu poate fi primita, întrucât contravine principiului înscris în art. 969 "Convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cause autorizate de lege".

Or formularea unei cereri prin care se solicita instanţei de judecata modificarea si completarea conţinutului unui contract, conform voinţei subiective a uneia dintre părţile in litigiu, este evident inadmisibila nu numai in raport cu legislaţia interna, ci si in raport de jurisprudenta recenta a CIUE.

Moneda în care s-a acordat creditul, conform intelegerii părtilor este CHF, conform art. 1 lit c) din condiţiile special ale convenţiei de credit.

Moneda creditului este definite şi în Secţiunea 1 din condiţiile generale ca fiind "moneda/monedele in care este acordat creditul (Ron sau moneda altui stat)."

Termenul de "valuta" este definit in secţiunea 1 din condiţiile generale ca fiind "moneda altui stat, moneda unei uniuni monetare a unor state."

In ceea ce priveşte caracterul clar si inteligibil al clauzelor ce stabilesc acordarea creditului in moneda CHF, trebuie luata in discuţie si noţiunea de "obiect principal al contractului".

Sumele ce trebuiau achitate de reclamant către parata, conform art. 6 din condiţiile special ale convenţiilor de credit, au fost restituite in moneda in care s-a acordat creditul si anume CHF. In plus aceasta obligaţie este prevăzuta si in art. 4.1 din condiţiile generale: "orice plata efectuata in baza convenţiei de credit se va face in moneda creditului...". Astfel, consideram ca normele contractuale referitoare la moneda contractului si la restituirea preţului contractului in acea moneda, intra în sfera obiectului principal al contractului, fiind esenţiale pentru incheierea acestuia. In cazul in care creditul a fost acordat in CHF, clauzele privind moneda de acordare a creditului, respective de plata si cele privind rambursarea creditului in CHF, sunt esenţiale si tin de obiectul principal al contractului, in sensul art. 4 din Directiva.

Mai mult, chiar dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, stabilesc în mod expres faptul că nu intră sub incidenţa legii, clauzele inserate în temeiul unor alte acte normative în vigoare.

Or, dispoziţiile contractuale privitoare la moneda acordării creditului au fost inserate în contract în temeiul unor dispoziţii legale în vigoare, respectiv dispoziţiile art. 1578 Cod civil de la 1864 (actualmente art. 2164 din NCC).

Totodată, prin raportare la principiile statuate de doctrina anterioară noului Cod Civil, nu sunt întrunite condiţiile revizuirii contractului de credit sub forma îngheţării cursului de schimb la valoarea de la momentul încheierii contractului, deoarece teoria impreviziunii nu poate fi acceptată decât în cazul intervenţiei unei împrejurări care nu putea fi în mod obiectiv anticipată, nu şi în cazul în care un contractant nu a deţinut cunoştinţele de specialitate sau puterea de înţelegere necesare previzionării riscului. Astfel modificarea cursului de schimb nu apare ca fiind o împrejurare excepţională, care nu putea fi în mod rezonabil prevăzută.

Pe de altă parte, conversia creditului în moneda naţională nu se produce pentru trecut, ci are efect numai pentru viitor, Directiva UE 0541/2013 neprevăzând aplicarea conversiei pentru obligaţiile deja achitate. Astfel conversia operează pentru obligaţiile viitoare, pentru soldul creditului, aplicându-se cursul valutar existent la data conversiei.

Prin urmare, având în vedere textul legal mai sus citat, rezultă mai presus de orice îndoială rezonabilă faptul că o convenţie legal încheiată nu poate fi modificată, revocată, decât prin acordul ambelor părţi, conform principiului simetriei formelor juridice sau din cauze expres prevăzute de lege, instanţa neputându-se substitui voinţei părţilor.

1.2. Clauzele contractuale privitoare la moneda creditului nu sunt abuzive, întrucât în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute Ia art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

i) Privitor la caracterul negociat al clauzelor referitoare la moneda creditului.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, caracterul negociat sau nenegociat al unei dispoziţii contractuale trebuie analizat prin raportare la fiecare clauză în parte, iar nu prin raportare la întreg contractul.

Arată faptul că dispoziţiile contractuale privitoare la moneda acordării creditului au fost negociate cu împrumutatul, acesta fiind cel care a avut ultimul cuvânt de spus în ceea ce priveşte moneda acordării.

Astfel, deşi la momentul acordării împrumutului subscrisa aveam în ofertă inclusiv credite în monedă Euro şi/sau RON, reclamantul a fost cel care a optat pentru acordarea împrumutului în monedă CHF.

Faptul că apelanţii au fost cei care au optat pentru contractarea unui împrumut în monedă CHF rezultă din cererea de credit completată de apelanţi.

Arată că diferenţa de curs valutar dintre data acordării creditului şi data plăţii ratelor nu a fost impusă de pârâtă printr-o clauză, ci este independentă de voinţa băncii, riscul valutar nu a fost transferat în întregime clienţilor, cursul de schimb putând, din motive exterioare pârâtei, să crească sau să se micşoreze, pentru perioade de timp nedefinite.

Or, din moment ce consumatorii au fost cei care au stabilit suma şi moneda împrumutului, nu s-ar putea reţine, în mod rezonabil, faptul că nici măcar respectiva clauză nu ar fi fost negociată.

ii) Privitor la existenţa sau inexistenţa unui dezechilibru semnificativ.

Referindu-se la condiţia dezechilibrului semnificativ, apelanţii învederează instanţei faptul că urmare a evoluţiei cursului valutar acesta a ajuns în situaţia de a plăti o rată lunară mai mare.

Aprecierea este făcută cel mai probabil, prin raportare la exprimarea în lei a valorii ratei, întrucât prin raportare la exprimarea în CHF, valoarea ratei lunare a scăzut (aspect ce rezultă şi din cuprinsul planului de rambursare).

Prin urmare, dezechilibrul la care se face referire este rezultatul evoluţiei cursului de schimb, iar nu rezultatul conţinutului sau a modului în care au fost aplicate clauzele contestate.

In măsura în care apelanţii ar fi optat pentru acordarea unui împrumut în moneda în care îşi încasează veniturile, aceasta nu ar fi fost afectată în niciun fel de evoluţia cursului valutar în raport de alte monede (dovadă clară în sensul că nu clauzele în discuţie au provocat dezechilibrul, ci un element exterior atât contractului, cât şi voinţei părţilor, evoluţia cursului valutar).

în aceste condiţii, vă solicităm să observaţi faptul că eventualul dezechilibru a fost generat de apariţia unui eveniment exterior contractului, iar nu de conţinutul sau modalitatea în care respectivele clauze contractuale au fost aplicate.

iii) Conduita Băncii Transilvania în ceea ce priveşte redactarea şi aplicarea clauzelor contractuale privitoare la moneda creditului nu a fost una contrară cerinţelor bunei-credinţe.

Aşa cum era şi normal, nu orice formă de dezechilibru prezintă relevanţă în analiza caracterului clauzelor contractuale, ci doar acel dezechilibru cauzat ca urmare a unei conduite a profesionistului, contrară cerinţelor bunei-credinţe.

Arată faptul că Banca Transilvania nu a făcut altceva decât să preia în contract, dispoziţia legală din materie de împrumut de consumaţie, potrivit cu care, împrumutatul are obligaţia de a restitui împrumutul în aceeaşi monedă în care a fost acordat.

Pe de altă parte, din perspectiva aplicării clauzelor respective, subscrisa nu am făcut altceva decât să încasăm ratele lunare în aceeaşi monedă în care împrumutul a fost acordat, fără a stabili în sarcina împrumutatului obligaţii suplimentare.

Ori, din această perspectivă nu s-ar putea reţine în mod rezonabil faptul că, inserarea în contract a dispoziţiilor privitoare la moneda acordării împrumutului ar fi fost rezultatul unei conduite contrară cerinţelor bunei-credinţe.

1.3. Lipsa de temeinicie a criticilor formulate de apelanţi.

În susţinerea criticilor privitoare la caracterul presupus abuziv al clauzelor privitoare la moneda creditului, apelanţii au invocat următoarele argumente:

i)  Faptul că banca nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de informare cu privire la riscurile ce pot apărea ca urmare a modificărilor de curs valutar.

Aceasta critică este neîntemeiată. La art. 14 alin. (1) din OUG 50/2010 sunt menţionate toate informaţiile pe care profesionistul este obligat să le comunice consumatorului anterior semnării unui contract de credit.

Parcurgând dispoziţiile acestui text, vom putea observa faptul că printre informaţiile obligatorii ce trebuie comunicate consumatorului nu se regăsesc şi cele privitoare la eventualele riscuri ce pot apărea ca urmare a evoluţiei cursului de schimb dintre moneda în care consumatorul îşi încasează veniturile şi moneda în care a fost acordat împrumutul.

Pe de altă parte, analizând obligaţia legală de informare şi de transparenţă a clauzelor contractuale, ICCJ a reţinut faptul că aceste obligaţii nu trebuie absolutizate, că obligaţia de informare nu este destinată să transforme banca în avocatul consumatorului şi că această obligaţie nu trebuie interpretată ca o obligaţie de educare a consumatorului cu privire la contractul ce urmează a fi încheiat1.

Arată că alegerea monedei în care a fost acordat împrumutul a aparţinut în totalitate apelanţilor, subscrisa putând oferi în egală măsură atât împrumuturi în monedă Euro, cât şi în monedă RON.

Bancii Transilvania nu i s-ar putea reţine o culpă în ceea ce priveşte lipsa de informare a apelanţilor cu privire la eventualele consecinţe generate ca urmare a modificării cursului valutar.

ii) Faptul că prin aplicarea clauzelor privitoare la moneda creditului s-ar ajunge în situaţia ca întreg riscul valutar să fie suportat de către consumatorul-împrumutat, în timp ce banca ar înregistra o serie de venituri necuvenite.

Această critică este total neîntemeiată. Ori de câte ori un consumator optează pentru acordarea unui împrumut într-o altă monedă decât cea în care îşi încasează veniturile, acesta se expune unui risc generat de evoluţia viitoare a cursului valutar.

Prin urmare, în funcţie de evoluţia cursului dintre cele două monede, este posibil ca rata lunară (în echivalent RON) să aibă o valoare mai mică sau mai mare.

Acest lucru nu transformă contractul din unul comutativ în unul aleatoriu, întrucât banca nu înregistrează vreun câştig din urma evoluţiei acestui curs valutar. Explicaţia lipsei oricărei forme de câştig pentru bancă, generată ca urmare a evoluţiei cursului valutar este următoarea.

Pentru a acorda un împrumut în oricare monedă (RON, CHF, EURO, USD etc), băncile sunt nevoite să atragă resurse financiare de pe piaţă.  Atragerea resurselor financiare se realizează prin una sau ambele următoare modalităţi: i) atragerea de depozite de la populaţie şi ii) accesarea unor împrumuturi de pe piaţa interbancară.

Cu alte cuvinte, pentru a putea acorda reclamantului suma de 136.000 CHF, banca a fost nevoită să împrumute la rândul ei aceşti bani, fie de la populaţie, fie de pe piaţa interbancară.

Urmare a acestei operaţiuni, cu prilejul rambursării creditului acordat, banca încasează de la reclamanţi ratele în monedă CHF, opreste diferenţa de dobândă, şi dă mai departe ratele respective fie către deponenţi, fie către banca de la care a obţinut finanţarea.

Or,  iată cum, indiferent de evoluţia cursului valutar, banca încaseaza de la reclamant o anumită sumă de CHF, pe care o dă mai departe, fără a obţine niciun câştig suplimentar.

Motivul pentru care consumatorul poate fi totuşi afectat de evoluţia cursului de schimb (fără ca banca să înregistreze vreun câştig), este dat şi explicabil prin faptul că el este cel care a decis ca împrumutul să fie acordat într-o altă monedă decât cea în care îşi încasează veniturile, iar nu banca. Ori, în clipa în care consumatorul a luat această decizie, s-a expus în mod automat unui risc generat de evoluţia cursului valutar.

Aceasta critică este neîntemeiată susţine intimata La art. 14 alin. (1) din OUG 50/2010 sunt menţionate toate informaţiile pe care profesionistul este obligat să le comunice consumatorului anterior semnării unui contract de credit.

Parcurgând dispoziţiile acestui text, se poate observa faptul că printre informaţiile obligatorii ce trebuie comunicate consumatorului nu se regăsesc şi cele privitoare la eventualele riscuri ce pot apărea ca urmare a evoluţiei cursului de schimb dintre moneda în care consumatorul îşi încasează veniturile şi moneda în care a fost acordat împrumutul.

Pe de altă parte, analizând obligaţia legală de informare şi de transparenţă a clauzelor contractuale, ÎCCJ a reţinut faptul că aceste obligaţii nu trebuie absolutizate, că obligaţia de informare nu este destinată să transforme banca în avocatul consumatorului şi că această obligaţie nu trebuie interpretată ca o obligaţie de educare a consumatorului cu privire la contractul ce urmează a fi încheiat1.

Arată că alegerea monedei în care a fost acordat împrumutul a aparţinut în totalitate apelanţilor, banca putând oferi în egală măsură atât împrumuturi în monedă Euro, cât şi în monedă RON.

Solicită să se observe faptul că Băncii Transilvania nu i s-ar putea reţine o culpă în ceea ce priveşte lipsa de informare a apelanţilor cu privire la eventualele consecinţe generate ca urmare a modificării cursului valutar.

ii) Faptul că prin aplicarea clauzelor privitoare la moneda creditului s-ar ajunge în situaţia ca întreg riscul valutar să fie suportat de către consumatorul-împrumutat, în timp ce banca ar înregistra o serie de venituri necuvenite.

Arată că ori de câte ori un consumator optează pentru acordarea unui împrumut într-o altă monedă decât cea în care îşi încasează veniturile, acesta se expune unui risc generat de evoluţia viitoare a cursului valutar.

Prin urmare, în funcţie de evoluţia cursului dintre cele două monede2, este posibil ca rata lunară (în echivalent RON) să aibă o valoare mai mică sau mai mare.

Acest lucru nu transformă contractul din unul comutativ în unul aleatoriu, întrucât banca nu înregistrează vreun câştig din urma evoluţiei acestui curs valutar. Explicaţia lipsei oricărei forme de câştig pentru bancă, generată ca urmare a evoluţiei cursului valutar este următoarea.

Pentru a acorda un împrumut în oricare monedă (RON, CHF, EURO, USD etc), băncile sunt nevoite să atragă resurse financiare de pe piaţă.  Atragerea resurselor financiare se realizează prin una sau ambele următoare modalităţi: i) atragerea de depozite de la populaţie şi ii) accesarea unor împrumuturi de pe piaţa interbancară.

Cu alte cuvinte, pentru a putea acorda reclamantului suma de 136.000 CHF, Banca Transilvania a fost nevoită să împrumute la rândul ei aceşti bani, fie de la populaţie, fie de pe piaţa interbancară.

Urmare a acestei operaţiuni, cu prilejul rambursării creditului acordat, banca încasează de la reclamanţi ratele în monedă CHF, opreşte diferenţa de dobândă, şi dă mai departe ratele respective fie către deponenţi, fie către banca de la care a obţinut finanţarea.

Or indiferent de evoluţia cursului valutar, Banca Transilvania  încasează de la reclamant o anumită sumă de CHF, pe care o dă mai departe, fără a obţine niciun câştig suplimentar.

Motivul pentru care consumatorul poate fi totuşi afectat de evoluţia cursului de schimb (fără ca banca să înregistreze vreun câştig), este dat şi explicabil prin faptul că el este cel care a decis ca împrumutul să fie acordat într-o altă monedă decât cea în care îşi încasează veniturile, iar nu banca.

Ori, în clipa în care consumatorul a luat această decizie, s-a expus în mod automat unui risc generat de evoluţia cursului valutar.

Ideea de profit obţinut de către bancă prin faptul că pretinde restituirea împrumutului întocmai în moneda în care a fost acordat, este total lipsită de realism şi formulată cu rea-credinţă. în realitate, ceea ce doreşte banca, este să i se restituie suma împrumutată, adică acea cantitate de monedă, de aceeaşi calitate de care a beneficiat împrumutătorul. Rambursarea aceleiaşi cantităţi de monedă nu aduce niciun profit suplimentar acesteia, dimpotrivă, acoperă o pierdere pe care aceasta a suferit-o atunci când a transferat proprietatea asupra sumelor împrumutate către debitor.

Împrejurarea că, de la data contractării creditului şi pe parcursul rambursării sale, moneda naţională s-a depreciat în raport cu CHF, nu poate conduce la concluzia că ar aduce un profit băncii. Dimpotrivă, rambursarea creditului chiar în moneda în care acesta a fost acordat asigură echilibrul contractual, deoarece se are în vedere puterea de cumpărare a acelei monede, în timp ce profitul băncii este asigurat de dobânzi, care au natura juridică a unor fructe civile.

iii)Inaplicabilitatea în prezenta speţă a hotărârii pronunţată de CJUE în cauza Kasler.

În cauza Kasler, CJUE a analizat o cu totul şi cu totul altă situaţie juridică decât cea existentă în prezenta cauză.

În cauza Kasler, CJUE a analizat situaţia unui împrumut acordat în forinţi maghiari, dar care a fost evidenţiat la momentul eliberării sumelor în valută CHF' şi care urma a fi restituit în rate lunare a căror contravaloare se calcula tot în CHF4.

Prin urmare, elementul esenţial al speţei Kasler a fost acela că împrumutaţii au obţinut un credit în forinţi maghiari, dar pe care urmau să-1 restituite în monedă CHF, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă, în cazul speţă, reclamanţilor Ie-a fost acordat un împrumut în CHF, iar nu într-o altă monedă. Pe de altă parte, în speţa Kasler nu s-a analizat problema juridică a îngheţării cursului valutar existent la momentul acordării împrumutului, ci problema cursului (de vânzare sau de cumpărare) aplicat de bancă în vederea calculării contravalorii ratelor scadente.

iv)Clauzele privitoare la moneda acordării creditului nu contravin nici regulamentului valutar şi nici Normei BNR nr. 17/2003.

Fără a mai face vreo altă discuţie în acest sens, facem trimitere la Adresa nr. III/4/2550, emisă de BNR Ia data de 16.05.2005, prin care se arată faptul că pot fi efectuate în valută inclusiv operaţiunile de credite/împrumuturi.

BNR a arătat faptul că acordarea unui împrumut în valută nu contravine regulamentului valutar şi nici Normei BNR nr. 17/2003.

Solicită să se respingă criticile formulate de reclamant şi să se constate caracterul corect şi licit al dispoziţiilor contractuale inserate la art. 6.

Lipsa de temeinicie a capătului de cerere prin care se solicită stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU pentru cotaţia existentă la momentul acordării împrumutului şi denominarea în monedă naţională a plăţilor efectuate de apelanţi.

Lipsa invocării de către reclamanţi a unui temei de fapt şi/sau de drept care să poată conduce la admiterea pretenţiilor formulate.

Arată că apelanţii au formulat aceste pretenţii fără a indica vreun temei de drept şi/sau de fapt care să justifice cererea.

Ori, în lipsa unui temei de fapt şi de drept care să poată sta la baza pretenţiilor formulate, instanţa de judecată nu ar putea pronunţa o soluţie în sensul admiterii capătului de cerere formulat din acţiune.

Ideea de profit obţinut de către bancă prin faptul că pretinde restituirea împrumutului întocmai în moneda în care a fost acordat, este total lipsită de realism şi formulată cu rea-credinţă. în realitate, ceea ce doreşte banca, este să i se restituie suma împrumutată, adică acea cantitate de monedă, de aceeaşi calitate de care a beneficiat împrumutătorul. Rambursarea aceleiaşi cantităţi de monedă nu aduce niciun profit suplimentar acesteia, dimpotrivă, acoperă o pierdere pe care aceasta a suferit-o atunci când a transferat proprietatea asupra sumelor împrumutate către debitor.

împrejurarea că, de la data contractării creditului şi pe parcursul rambursării sale, moneda naţională s-a depreciat în raport cu CHF, nu poate conduce la concluzia că ar aduce un profit băncii. Dimpotrivă, rambursarea creditului chiar în moneda în care acesta a fost acordat asigură echilibrul contractual, deoarece se are în vedere puterea de cumpărare a acelei monede, în timp ce profitul băncii este asigurat de dobânzi, care au natura juridică a unor fructe civile.

iii)Inaplicabilitatea în prezenta speţă a hotărârii pronunţată de CJUE în cauza Kasler.

Arată că, în cauza Kasler, CJUE a analizat o cu totul şi cu totul altă situaţie juridică decât cea existentă în cauză.

În cauza Kasler, CJUE a analizat situaţia unui împrumut acordat în forinţi maghiari, dar care a fost evidenţiat la momentul eliberării sumelor în valută CHF3 şi care urma a fi restituit în rate lunare a căror contravaloare se calcula tot în CHF4.

Prin urmare, elementul esenţial al speţei Kasler a fost acela că împrumutaţii au obţinut un credit în forinţi maghiari, dar pe care urmau să-1 restituite în monedă CHF, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă, în cazul speţă, reclamanţilor le-a fost acordat un împrumut în CHF, iar nu într-o altă monedă. Pe de altă parte, în speţa Kasler nu s-a analizat problema juridică a îngheţării cursului valutar existent la momentul acordării împrumutului, ci problema cursului (de vânzare sau de cumpărare) aplicat de bancă în vederea calculării contravalorii ratelor scadente.

iv)Clauzele privitoare la moneda acordării creditului nu contravin nici regulamentului valutar şi nici Normei BNR nr. 17/2003.

Fără a mai face vreo altă discuţie în acest sens, facem trimitere la Adresa nr. IH/4/2550, emisă de BNR la data de 16.05.2005, prin care se arată faptul că pot fi efectuate în valută inclusiv operaţiunile de credite/împrumuturi.

Mai mult, BNR a arătat faptul că acordarea unui împrumut în valută nu contravine regulamentului valutar şi nici Normei BNR nr. 17/2003.

Solicită să se respingă criticile formulate de reclamant şi să se constate caracterul corect şi licit al dispoziţiilor contractuale inserate la art. 6.

Invocă lipsa de temeinicie a capătului de cerere prin care se solicită stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU pentru cotaţia existentă la momentul acordării împrumutului şi denominarea în monedă naţională a plăţilor efectuate de apelanţi.

2.1. Lipsa invocării de către reclamanţi a unui temei de fapt şi/sau de drept care să poată conduce la admiterea pretenţiilor formulate.

Apelanţii au formulat aceste pretenţii fără a indica vreun temei de drept şi/sau de fapt care să justifice cererea.

Ori, în lipsa unui temei de fapt şi de drept care să poată sta la baza pretenţiilor formulate, instanţa de judecată nu ar putea pronunţa o soluţie în sensul admiterii capătului de cerere formulat din acţiune.

i) în caz de constatare a caracterului abuziv al unei clauze, soluţia juridică prevăzută la art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 este aceea de anulare sau înlăturare din contract a respectivei clauze, iar nu aceea de a modifica clauza în sensul solicitat de consumator;

u) chiar şi în cazul anulării clauzelor contractuale, apelanţilor le incumba în continuare obligaţia de a restitui împrumutul în moneda în care a fost acordat (conform dispoziţiilor art. 1578 Cod civil de la 1864).

2.2.Lipsa unei reglementări care să permită judecătorului pronunţarea unei soluţii în sensul solicitat de apelanţi

Analizând cadrul normativ existent în materie de protecţie a drepturilor consumatorilor şi nu numai, vom putea observa faptul că soluţia juridică este aceea de anulare a clauzei constatată ca fiind abuzivă şi/sau de obligare a profesionistului la modificarea respectivei clauze într-un mod care să nu mai contravină legii (iar nu în modul solicitat de consumator).

De lege lata, nu există nicio normă care să permită judecătorului să intervină în relaţia contractuală dintre bancă şi consumator, în sensul denominării împrumutului într-o anumită monedă şi la un anumit curs.

Din contră, o astfel de intervenţie ar fi contrară dispoziţiilor art. 1578 Cod civil de la 1864, care prevăd obligaţia împrumutatului de a rambursa împrumutul în moneda în care a fost acordat, indiferent de variaţia valorii acesteia.

Este adevărat faptul că Directiva 17/2014 vorbeşte despre obligaţia statelor membre de a asigura un climat juridic care să permită consumatorului dreptul de a solicita conversia împrumutului într-o altă monedă, însă:

t) acest cadru juridic (care în prezent nu există în România) ar urma să fie aplicat contractelor de credit încheiate ulterior apariţiei actului normativ intern care ar reglementa o astfel de posibilitate;

u) cursul de schimb la care ar urma să se efectueze conversia este cel existent în ziua aplicării conversiei, iar nu cel de la momentul încheierii contractului de credit (a se vedea dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Directiva 17/2014).

Aşadar, de lege lata, atât reglementarea internă cât şi cea existentă Ia nivel european, se opun pronunţării unei soluţii în sensul solicitat de reclamant.

Pentru toate motivele de mai sus, solicită respingerea apelului.

De asemenea, reţinând culpa procesuală a apelanţilor, solicită obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată provocate de prezentul demers procedural.

Apelantul Stanciu-Pârvulescu Cosmin Nicolae a formulat raspuns la întâmpinare-filele 31- 39 dosar solicitând instanţei să înlăture în totalitate apărările acesteia ca nefondate, cu consecinţa admiterii apelului astfel cum a fost formulat, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei apelate, respectiv a admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimate - pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze în primă instanţă şi în calea de atac.

În fapt, arată că prin cererea de apel a criticat sentinţa atacată prin prisma faptului că în mod nelegal instanţa nu a luat în considerare caracterul abuziv al clauzei conţinute de art. 4.3 din Convenţia de credit nr. 0125848 din data de 14.09.2007, conform căreia:  „Dacă împrumutatul nu are în cont sume suficiente în moneda creditului a are dreptul, dar nu obligaţia de a efectua schimbul valutar în numele şi pentru împrumutat,, utilizând cotaţiile proprii, completând documentele aferente schimbului valutar, în scopul stingerii obligaţiilor de plata scadente, fiind autorizată în acest sens prin efectul convenţiei Banca poate debita cu suma corespunzătoare orice cont al împrumutatului de disponibilităţi sau de depozit în scopul menţionat anterior. Eventualele diferenţe de curs valutar sunt şi vor fi suportate de împrumutat".

Astfel prin această convenţie banca a acordat apelantului un credit în cuantum de 49.000 CHF, transferând această sumă în contul deschis pe numele luişi stabilindu-se ca  restituirea creditului, prin plata unor rate lunare, să se facă în aceeaşi monedă, însă în condiţiile de schimb valutar instituite de bancă, astfel că în derularea contractelor, consumatorii au achitat ratele în lei, monedă care a fost convertită în CIIF de către bancă la cursul valutar al acesteia.

Totodată pentru a intra în posesia sumei în RON a trebuit sa vindă băncii intimate suma în franci elveţieni şi să cumpere de la aceasta moneda naţională, iar pentru restituirea ratelor lunare mecanismul de plată a fost în sens invers, respectiv apelanţii au cumpărat cu moneda naţională RON moneda străină CHF de la banca intimată, pentru a putea achita rata în contul pentru operaţiuni în CHF.

Deşi a solicitat băncii prin mai multe notificări să convertească creditele la cursul de schimb în lei de la data acordării acestora şi încheierii contractelor, aceasta a refuzat toate aceste solicitări. Reiese astfel în mod clar faptul că intimata a stabilit în mod unilateral să efectueze schimbul valutar conform cotaţiilor proprii la achitarea ratelor, iar împrumutaţii să suporte diferenţele de curs valutar - pentru Convenţia de  credit nr. 0125848 din data de 14.09.2007 pe toată perioada de derulare a acesteia, plătibile lunar.

Solicită a se înlătura susţinerile intimatei conform cărora împrejurările avute în vedere de părţi la data încheierii contractului nu s-au schimbat în niciun fel, dimpotrivă, în mod evident acestea s-au schimbat în mod radical, cuantumul ratei lunare achitat la data contractării creditului fiind la aproximativ jumătate din cuantumul ratei lunare ce trebuie achitată în prezent în condiţiile obţinerii unor venituri similare de către subsemnatul. Ori, riscul valutar fiind imposibil de luat în calcul la aceşti parametri de o persoană situată în afara sistemului bancar, în mod abuziv a fost suportat integral de. către subsemnatul, acest aspect determinând o modificare majoră a situaţiei avute în vedere la data încheierii contractului de credit. în acest sens, solicităsă se observe că argumentele aduse în sprijinul susţinerilor apelantului se regăsesc cu prisosinţă atât în apărările formulate în faţa primei instanţe cât şi în cele formulate în faţa instanţei de control judiciar.

Intimata - pârâta invocă totodată şi principiul nominalismului monetar. Arată că, cu toate că nu contestă principiul mai sus menţionat, aduce în atenţia instanţei faptul că Noul Cod Civil a adus o noutate în materie, prin reglementarea distinctă a teoriei impreviziunii.

Astfel, art. 1.271 NCC reglementează în mod expres instituţia impreviziunii, ca o excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractelor. Astfel, art. 1.271 alin. (2) NCC dispune că, dacá pe parcursul executării obligaţiilor executarea conti'actului a devenit excesiv de oneroasă, făcând injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate interveni, pentru a dispune fie adaptarea contractului, fie încetarea acestuia. Totuşi, art. 1.273. NCC precizează V că nu orice schimbare a consistenţei obligaţiei survenită după momentul încheierii contractului conduce la posibilitatea apelării la mecanismul impreviziunii, ci textul stabileşte că schimbarea trebuie să fie „excepţională", adică ea trebuie să fíe de o asemenea anvergură încât obligaţia să devină „excesiv de oneroasă". Or, în situaţia speţei de faţă, apare mai mult decât evident, faptul că majorarea ratei cu mai mult de 50% faţă de momentul contractării semnifică un dezechilibru substanţial şi determină în sarcina noastră o obligaţie excesiv de oneroasă, regăsindu-ne astfel în ipoteza reglementată de art, 1.271. Acelaşi principiu a fost aplicabil convenţiilor civile şi în vechea reglementare, aşa încât, din perspectiva subsemnatului, prezenta speţă intră sub incidenţa principiilor statuate de doctrina anterioară Noului Cod Civil, fiind dimpotrivă îndeplinite condiţiile revizuirii contractului de credit sub forma îngheţării cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul încheierii contractului.

Mai mult decât atât, prin întâmpinarea formulată, intimata susţine şi faptul că apelantul a fost informat asupra riscului ce derivă din creditul asumat în monedă străină, fluctuaţia acesteia fiind una previzibilă şi Reconstituind o împrejurare ce nu putea fi în mod obiectiv anticipată. în contracararea acestei afirmaţii ţinem să arătăm faptul că, în limitele unui consumator diligent, însă totuşi neprofesionist, o creştere a ratei de schimb a CHF la nivelul celei intervenite, nu avea cum să fie prevăzută şi asumată în mod conştient de către subsemnatul. Rata lunară a creditului s-a jnajorat extrem de rapid, devenind extrem de împovărătoare, fiind o constantă şi semnificativă presiune asupra bugetului lunar al familiei, majorarea acesteia fiind de aproximativ 50%, ceea ce semnifică, faptid că toate calculele efectuate la momentul încheierii Contractului prin luarea în considerare a unui buget predictibil, au fost în cele din urmă semnificativ schimbate.

Reiterează faptul că riscul valutar a fost suportat exclusiv de către a în calitate de consumator, în sensul că, de-a lungul derulării Contractului de credit ca urmare a fluctuaţiilor cursului de schimb valutar a monedei CHF, cât şi datorită majorării ratei dobânzii anuale, au ajuns să fie foarte ridicate. Prin raportare la circumstanţele economice din anul 2007 şi din următorii ani, mai exact la cursul valutar de la momentul încheierii Contractului de credit ipotecar, rata de schimb a fost de 2,0049 CHF/i RON, iar ulterior, aceasta a crescut simţitor, stabilindu-se în cele din urmă la o medie de aproximativ 4,30 CHF/RON. Această creştere accelerată a valorii francului elveţian în raport cu moneda naţională, precum şi cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar, din lei în franc elveţian, diferenţele dintre cursul practicat de bancă şi casele de schimb valutar şi, respectiv cursul stabilit de BJJ.R., diferenţele dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare, au condus la majorarea continuă a costurilor contractelor, producând un dezechilibru major al prestaţiilor reciproce ale părţilor, în detrimentul împrumutaţilor cu efectul obţinerii unor foloase de către banca împrumutătoare fără contraprestaţie.

Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel dc contract de adeziune consta în imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale. Aşa cum se prevede la art. l din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Intimata nu ţine cont, în susţinerile formulate, de faptul că în aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie sa se aibă în vedere criteriul echivalenţei prestaţiilor, fapt ce presupune existenţa unei proporţionalităţi între drepturile şi obligaţiile asumate de către părţi, ori riscul valutar, care incumbă mod exclusiv consumatorilor, determină denaturarea raportului juridic obligaţional prin îngreunarea excesivă a situaţiei consumatorului şi conferirea băncii unui avantaj economie vădit disproporţionat.

Mai mult decât atât, contractul trebuie să expună în mod transparent funcţionalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din faptul semnării contractului.

Astfel, având în vedere prevederile normelor civile conform cărora părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea contractului, cât şi pe tot parcursul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligaţie, distribuţia între părţi a pierderilor şi a beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF faţă de moneda naţională, apare ca o soluţie justă şi echitabilă ce materializează aplicarea acestui principiu.

Solicită să se constate netemeinicia afirmaţiilor intimatei conform cărora instanţa de judecată nu poate interveni în acordul de voinţe al părţilor, modificând suma împrumutată. Subsemnatul nu a solicitat modificarea sumei împrumutate, ci adaptarea contractului astfel încât acesta să exprime voinţa conştientă a părţilor, prin eliminarea clauzelor vădit abuzive din conţinutul acestuia. Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianţilor cu consumatorii, lege care a transpus conţinutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod  xpres competenţa instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte.

Interpretând această directivă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. vs. Rocio Murciano Quintero (C — 240/98) că protecţia conferită consumatorului de acest act normativ permite judecătorului naţional să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale. în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea.

Conform art. 6 din Legea nr. 193/aooo privind clauzele abuzive în contractele comercianţilor cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fără efect » pentru consumator, iar contractul va continua să fie executat de părţi doar dacă, prin eliminarea acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi nul. De asemenea, potrivit art. 4 şi art. 13-14 din acelaşi act normativ permit judecătorului să intervină în contract, pentru a-1 revizui sau reconstrui, după ce, în prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicând sancţiunea nulităţii absolute a acestor clauze.

Dacă rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul putând fi executat în continuare, instanţa poate dispune continuarea sa, însă, de această dată pe poziţii echilibrate ale părţilor.

Revenind la condiţiile concrete ale speţei, arătăm că este complet falsă afirmaţia

intimatei conform căreia împrejurările avute în vedere de părţi la momentul încheierii

contractului nu s-au schimbat în niciun fel. în sprijinul susţinerilor noastre arătăm că în

niciuna dintre clauzele contractuale nu se prevede că perceperea ratelor se face după un

curs majorat faţă de cel de la data acordării creditului, însă, în realitate în baza prevederilor art. 4.3 din Convenţia de credit nr. 0125848 din data de 14.09.2007, ratele au fost percepute de bancă prin raportare la cursul valutar CHF/LEU de la data plăţii efective a acestora, curs majorat faţă de cel existent la momentul încheierii contractului.

În acest mod, neexistând o clauză referitoare la suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF, subsemnatul am achitat fiecare rată lunară la cursul de schimb LEU/CHF, valabil la datele de 17, 18 sau 19 ale fiecărei luni şi astfel riscul de hipervalorizare a monedei CHF a fost suportat exclusiv de apelant.

Astfel cum am explicat atât în faţa primei instanţe cât şi prin cererea de apel, francul elveţian este o monedă care nu are o circulaţie efectivă pe piaţa românească, nu este utilizată în tranzacţiile civile sau comerciale, în numerar sau prin virament bancar, fiind de notorietate că la momentul încheierii convenţiei, în anul 2007, precum şi în prezent, pe piaţa monetară internă plăţile se fac în RON sau în EURO, francul elveţian fiind o monedă de refugiu folosită de marii investitori pentru a-şi conserva capitalurile, aceasta datorită stabilităţii sale, însă criza economică demarată la finele anului 2008 a cauzat o creştere fără precedent a achiziţiilor de monedă elveţiană, astfel încât valoarea CHF a crescut succesiv şi la niveluri extrem de ridicate, încât nici Banca Centrală a Elveţiei nu a putut stopa fenomenul.

La nivelul anului 2007, pentru creditele acordate în CHF băncile percepeau dobânzi semnificativ mai mici decât pentru creditele contractate în RON. în această situaţie, este evident  că orice consumator care necesita un credit bancar prefera să obţină creditarea în CHF, neavând cum să prevadă dublarea valorii acestei monede într-un timp atât de scurt. Pe de altă parte, însă, în calitatea sa de specialist. în operaţiuni bancare, intimata a avut reprezentarea faptului că datorită gradului mare de stabilitate a francului elveţian, era exclusă posibilitatea de devalorizare a acestei monede. O dovadă în acest sens este faptul că în contractual de credit nu există vreo clauză care să reglementeze reevaluarea costurilor în situaţia ipotetică a devalorizării monedei CHF, banca intuind că această ipoteză este extrem de improbabilă.

În realitate însă, obiectul real şi efectiv al contractelor de credit a fost acordarea unor sume de bani în moneda naţională RON, echivalentă însă sumei etalon de 49.000 CHF, Ia cursul de schimb de la acea dată, întrucât, aşa cum a arătat mai sus, pentru a intra în posesia sumei în RON a trebuit să vândă băncii intimate suma în franci elveţieni şi să cumpăre de la aceasta moneda naţională, iar pentru restituirea ratelor lunare mecanismul de plată a fost în sens invers.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză să fie considerate ca fiind abuzivă acestea se regăsesc fără îndoială în cauza de faţă.

Apelantul subliniaza faptul că acestea au fost stabilite fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura lor, cum de altfel este practica în cazul contractelor standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare, practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Clauza de efectuare a plăţilor în moneda creditului cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutat nu a fost negociată direct cu subsemnatul având în vedere caracterul prestabilit şi impus consumatorilor al contractului de credit, consumatorii exprimându-şi adeziunea la contractul tipizat, fără a avea posibilitatea de a influenţa natura clauzelor şi din acest punct de vedere a existat o poziţie de inegalitate a părţilor în vederea asigurării angajării în deplină cunoştinţă de cauză a consumatorului în contractul de credit, banca având o poziţie dominantă în raport cu consumatorul şi implicit cu privire la îndatorarea şi suportarea riscurilor reprezentate de volatilitatea cursului valutar.

Convenţia de credit bancar din prezenta speţă este una de retail, de adeziune, nenegociată şi preformulată, întocmită în baza unui model care se impune băncii româneşti - subsidiară a unei bănci străine care, în calitate de societate dominantă, îşi impune voinţa  sul şi strategia, transpunându-le îh contractele băncii cu terţii prin instrumentelecesteia în vederea atingerii propriilor scopuri.

Contractul însine este importat din sistemul informatic al băncii, unde este integrat un model de contract pe baza căruia se completează orice contract. În cuprinsul contractului se lasă în mod voit spaţii goale în zona numelui şi a altor date de identificare ale clienţilor, cum ar fi în zona dobânzii sau a garanţiilor suplimentare, în rest, toate celelalte clauze sunt importate din contractul tip, fixat în sistemul informatic al băncii, iar funcţionarul băncii, care vinde creditul, nu poate modifica acest contract tip şi, în consecinţă, nu poate negocia contractul cu clientul. Voinţa clienţilor se rezumă la a semna sau nu contractul, singura opţiune fiind de a alege între diferite tipuri standard de contracte, opţiune care este şi ea controlată de bancă, întrucât, aceasta este cea care stabileşte scoringul/ratingul clienţilor, elemente în funcţie de care, după analiza dosarului (pentru care banca încasează un comision consistent), aceasta indică clienţilor tipul de credit în care se încadrează conform ratingului.

Cât priveşte existenţa unui dezechilibru semnificativ între obligaţiile părţilor, acesta reiese fără putinţă de tăgadă din datele speţei. Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel de contract de adeziune constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale Astfel, banca a stipulat în contractul încheiat cu subsemnatul, obligaţia de a suporta exclusiv diferenţele de schimb valutar, fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligaţii, astfel că în situaţia dublării valorii francului elveţian în raport cu moneda naţională convenţiile de credit încheiate între părţi dobândesc un caracter aleatoriu, ceea ce conduce la încălcarea criteriului echivalenţei prestaţiilor. Clauza de risc valutar prevăzută exclusiv în sarcina consumatorilor denaturează raportul juridic obligaţional prin îngreunarea excesivă a situaţiei consumatorului şi în acelaşi timp prin conferirea în favoarea băncii a unui avantaj economic vădit disproporţionat, aceasta obţinând un câştig injust în detrimentul consumatorilor, contrar principiilor echităţii şi bunei credinţe, care trebuie să guverneze relaţiile contractuale.

În acest sens, CJUE s-a pronunţat în cauza C-26/13 Kasler vs Ungaria, referitoare la Directiva 93/13/CEE şi mai precis la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contacte de împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă.

Astfel, s-a stabilit că art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că termenii „obiectul principal al contractului" nu acoperă o clauză cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat într-o monedă străină între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată că respectiva clauză stabileşte o prestaţie esenţială a acestui contract care îl caracterizează; o astfel de clauză în măsura în care cuprinde o obligaţie pecuniară a consumatorului de a plăti în cadrul ratelor împrumutului sumele care rezultă din diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare şi cursul de schimb la cumpărare al monedei străine nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remuneraţie" al cărei caracter adecvat, în calitate de contrapartidă a unei prestaţii efectuată de împrumutător s nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul art.4 alin.2 din Directiva 93/13.

Acest articol din Directivă trebuie interpretat în sensul că în ceea ce priveşte o clauză contractuală, cerinţa potrivit căreia aceasta trebuie redactată în mod clar şi inteligibil, trebuie înţeleasă ca impunând nu numai redactarea inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, adică ea să fie inteligibilă din punct de vedere juridic şi consumatorul să poată aprecia consecinţele economice negative la care se expune prin încheierea contractului.

In ceea ce priveşte speţa noastră, nici anterior şi nici în momentul încheierii contractelor de credit, între părţi nu a avut loc o negociere a clauzei de risc valutar, iar în condiţiile în care pe parcursul derulării convenţiei de credit subsemnatul am achitat suplimentar intimatei sume apreciabile de bani, decurgând din variaţia cursului de schimb CHF/RON, calculate atât asupra debitului principal cât şi a dobânzii lunare, există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor, neexistând o contraprestaţie a băncii pentru sumele încasate în plus. Astfel, după achitarea ratelor lunare timp de opt ani şi trei luni, soldul datorat băncii (rară a exista vreo penalizare) este excesiv de mare în raport cu creditul luat iniţial, fără dobânzi. Am luat credit 99-470 lei, am achitat conform graficului de rambursare lunar fara vreo penalitate şi mai am de achitat 155.900 Iei.

În aprecierea soluţiei ce se impune în cauză, solicită a se avea în vedere faptul ca schimbarea condiţiilor economice a fost imprevizibilă, apelantulş neavând cunoştinţele de specialitate în domeniul financiar-bancar care să permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului faţă de francul elveţian. Prin urmare, revizuirea efectelor contractului nu ar face altceva decât să corespundă acordului de voinţă al părţilor întrucât hipervalorizarea CHF deturnează contractele de la scopul în vederea cărora au fost încheiate schimbând natura acestora, astfel că executarea lor în contextul actual nu mai corespunde voinţei părţilor de la momentul încheierii contractului.

Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianţilor cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator, iar contractul va continua să fie executat de părţi doar dacă, prin eliminarea acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi nul. De asemenea, potrivit art. 4 şi art. 13-14 din acelaşi act normativ permit judecătorului să intervină în contract, pentru a-1 revizui sau reconstrui, după ce, în prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicând sancţiunea nulităţii absolute a acestor clauze. Din această perspectivă, solicităm a fi înlăturate ca nefondate susţinerile intimatei vizând lipsa reglementarilor legale care să permită instanţei de judecată să intervină în contractul încheiat de părţi.

Dacă rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul putând fi executat în continuare, instanţa poate dispune continuarea sa, însă, de această dată pe poziţii echilibrate ale părţilor.

De asemenea, solicită să se respingă şi apărările intimatei conform cărora nu ar fi indicat motivele de fapt şi de drept în susţinerea pretenţiilor formulate, fiind în mod evident nefondate, atât starea de fapt cât şi temeiurile de drept fiind pe larg dezvoltate atât în faţa primei instanţe cât şi prin cererea de apel, fiind în mod succint reluate şi prin prezentul răspuns la întâmpinare.

Consideră că se impune constatarea netemeiniciei susţinerilor intimatei, cu consecinţa declarării ca fiind abuzive a clauzelor denunţate de reclamant, a admiterii apelului astfel cum a fost formulat, a modificării în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei în primă instanţă şi în calea de atac.

Examinând sentinţa atacată, în raport de motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 480 N.C.P.C şi sub aspectul temeinicei şi legalităţii, se constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a făcut o corectă analiză a situaţiei juridice a părţilor, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală. Astfel, contrar susţinerilor apelantului, clauza contractuală prin care se stabileşte că rambursarea ratelor lunare se va efectua de către împrumutat (…) în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul  - art. 4.1 – reprezintă consacrarea în planul convenţiei părţilor a principiului nominalismului monetar statuat atât de vechiul Cod Civil cât şi de Codul Civil actualmente în vigoare.

Astfel, art. 1578 din vechiul Cod Civil, în vigoare la data încheierii contractului, prevede că „obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii”.

Pentru consacrarea aceluiaşi principiu a optat şi Noul Cod Civil care la art. 2.164 prevede că „(1) în lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o , oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora. (2) În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel”.

Prin Convenţia de Credit numărul 0125848/14.09.2007, părţile au optat pentru creditul în moneda CHF (art. 1 c), iar potrivit art. 4.1 din condiţiile speciale, rambursarea ratelor lunare se face în moneda în care a fost acordat creditul.

Art.4.3 consacră şi posibilitatea ca împrumutatul să facă depunerea sumelor datorate în orice altă monedă pentru care ar avea deschis un cont curent, caz în care Banca ar avea dreptul să realizeze conversia valutară.

 Astfel formulate, clauzele în discuţie apar a fi o consecinţă firească a principiului nominalismului monetar consacrat legislativ fiind o aplicaţie a acestuia, şi nu o sarcină plasată nelegal asupra consumatorului.

Cu privire la valorificarea în prezenta speţă a concluziilor CJUE în hotărârea pronunţată în cauza C 23/13, Kasler împotriva băncii, tribunalul reţine în primul rând că între speţa pendinte şi cea care a generat pronunţarea anterior identificatei hotărâri există o diferenţă esenţială în sensul că în cazul acesteia din urmă petenţii au împrumutat o sumă exprimată în forinţi maghiari (HUF), al căror echivalent a fost stabilit în franci elveţieni (CHF), iar contractul prevedea că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat în ziua deblocării fondurilor, împrumutaţii contestând în faţa instanţelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF.

Petenţii au prevalat natura abuzivă a clauzei, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat pentru punerea la dispoziţie a acestuia. 

Cu toate că hotărârea CJUE nu a statuat prin hotărârea în cauza pe care judecătorul fondului îşi întemeiază parţial concluziile, nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise şi nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat prin contract, se observă că au fost explicitate unele noţiuni generale din Directiva 1993/13 CEE în sensul în care au fost reţinute de către prima instanţă.

Astfel, CJUE arăta că examinarea caracterului abuziv al clauzei in discutie nu poate fi exclusa pentru motivul ca respectiva clauza s-ar referi la caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte. 

In al doilea rand, CJUE precizeaza ca o clauza care defineste obiectul principal al contractului nu este exceptata de la examinarea caracterului sau abuziv decat daca a fost redactatain mod clar si inteligibil. In aceasta privinta, CJUE subliniaza ca cerinta respectiva nu se limiteaza la o claritate si la o inteligibilitate formale si pur gramaticale. Dimpotriva, contractul de imprumut trebuie sa indice in mod transparent motivul si particularitatile mecanismului de schimb al monedei straine. Astfel, revine instanţelor sarcina de a stabili daca un consumator normal informat si suficient de atent putea, pe baza publicitatii si a informatiilor furnizate de imprumutator in cadrul negocierii contractului de imprumut, nu numai sa cunoasca existenta unei diferente intre cursul de schimb la cumparare si cursul de schimb la vanzare ale unei monede straine, ci si sa evalueze efectele aplicarii acestui din urma curs cu privire la calcularea ratelor si la costul total al imprumutului sau.

In ultimul rand, CJUE arata ca, in ipoteza in care eliminarea unei clauze abuzive ar face ca, precum in speta, contractul sa nu poate fi executat, directiva nu se opune ca instanta nationala sa inlocuiasca clauza contestata cu o dispozitie de drept national cu caracter supletiv.

 Prin prisma celor deja expuse, tribunalul reţine că şi în ipoteza în care s-ar analiza caracterul abuziv al acestor prevederi contractuale, acţiunea reclamantului nu ar putea fi admisă date fiind consideraţiile legate de valorificarea în contract a principiului nominalismului monetar, dar şi pentru că cerinţa dezechilibrului contractual nu este prezentă.

La momentul încheierii contractului nu se putea stabili evoluţia viitoare a valorii francului elveţian, respectiv a liniei ascendente sau descendente a cursului de schimb CHF/leu, pentru a putea fi imputată băncii lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului sau lipsa de claritate şi integibilitate a clauzei în sensul pe care CJUE îl conturează.

Faptul că anterior momentului la care a fost încheiat contractul moneda CHF a avut un curs fluctuant nu poate fi valorificat doar ca fiind o expresie a riscului ca în viitor costul creditului să crească, aşa cum susţine apelantul, ci lipsa de stabilitate putea să genereze de asemenea ipoteza contrară, fiind de esenţa unui astfel de contract că ambele părţi trebuie să accepte toate riscurile aferente cursului de schimb asociate unui împrumut contractat într-o monedă diferită de cea în care sunt încasate veniturile. 

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, văzând şi dispoziţiile art. 480 Noul Cod de procedură, Tribunalul a respins apelul declarat de reclamantul X  în contradictoriu cu  intimata pârâtă Banca

Domenii speta

Spete similare