Uzucapiune

Deliberând asupra acţiunii deduse judecăţii, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.06.2016, sub nr. 3894/327/2016, reclamanta ---, cu domiciliul în ---, în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ---, prin primar, cu sediul în mun. ---, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună, constatarea dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului in suprafaţa de aproximativ 172 mp., situat in intravilanul loc. ---, teren care se învecinează la Nord cu proprietatea ---, la Sud - ---, la est - --- şi la vest - ---.

De asemenea, reclamanta a solicitat unirea posesiei sale, începând cu data de 21 mai 1997 şi până în prezent cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitată de către părinţii săi EL şi EV, pentru perioada 1950- 21 mai 1997.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat faptul că, în data de 12 martie 1950, a fost autentificat la Tribunalul jud. Tulcea şi transcris la grefa aceluiaşi tribunal actul prin care --- vindea numiţilor EL şi EV, un imobil în suprafaţă de 175 m.p. situat în ---.

Terenul vândut era moştenit de --- de la tatăl reclamantei, astfel că, acest teren se învecina: de o parte, cu restul de loc al lui ---, fratele vânzătorului, de celalaltă parte cu porţiunea de loc a lui ---, în faţă str. --- şi în fund ---.

Numitul --- a lăsat acest teren în folosinţa soţilor E., el şi soţia sa mutându-se la Bucureşti.

 Cât a ţinut legătura cu părinţii reclamantei, --- a insistat să le transmită proprietatea prin act autentic, în condiţiile în care aceştia oricum foloseau întreaga suprafaţă, adică şi cea din acte (care din măsurători este de 196 m.p.) şi cea pe care apărea proprietar ---.

Evident că, ulterior --- a decedat iar părinţii reclamantei au continuat să posede întreaga suprafaţă de teren, să plătească impozit pentru 400 m.p. deşi în acte aveau doar suprafaţa de 175 m.p.

A mai arătat reclamanta că, din anul 1950 şi până în prezent, nu cunoaşte ca --- să fi avut vreo rudă, nu ştie când a decedat, oricum cei care au ţinut legătura cu el, până la decesul lor, au fost părinţii ei.

În anul 1997, tatăl reclamantei, deja văduv (mama decedase în 15.11.1996), îi vinde acesteia cota sa indiviză din imobil, şi având acte doar pentru suprafaţa de 175 m.p. teren şi curte, evident că şi actele au fost numai pentru această suprafaţă.

Cu această ocazie, se emite un certificat de Adminstraţia Financiară şi Trezoreria Tulcea din care rezultă se plătea impozit pentru o suprafaţă de 400 m.p.

M.E., cea care apare în acest certificat este sora reclamantei, decedată şi fără moştenitori iar E.V. este mama reclamantei decedată deja, de aceea apare si cuvântul moştenitori.

Cu ocazia acestui contract, se întocmeşte şi o schiţă care arată realitatea din teren şi anume faptul că este vândută suprafaţa de 171,50 m.p. (măsuraţi sunt 196 m.p. pentru care exista actul de vânzare de la ---).

Tot cu această ocazie s-au mai făcut schiţe care arată realitatea din teren şi anume faptul că, există două loturi de teren, pe unul având acte apar reclamanta şi soţul său, cărora tatăl acesteia le vânduse terenul şi are suprafaţa de 171,50 m.p. şi pe lotul nr.2 apare în continuare tatăl său, E.L., deoarece acesta poseda întreaga suprafaţă, una cu acte şi alta fără acte.

Urmare acestei schiţe s-a încercat o delimitare a imobilelor dar, nefiind dovezi şi nici acte translative de proprietate, evident că nu s-a putut face nimic.

În anul 1999, suprafaţa de 175 m.p. pentru care existau acte se vinde din nou fiului reclamantei, AP, căsătorit.

Vânzători sunt: tatăl reclamantei, EL, văduv şi care avea o cotă indiviză de 2/64 de la defuncta fiică ME decedată, nepotul tatălui reclamantei, numitul EP vinde cota indiviză de 11/64 de la defuncta bunică EV şi defuncta mătuşă ME, reclamanta şi soţul acesteia, care aveau cota de 40/64 din imobil prin cumpărare de la tatăl EL care stăpânea această cotă de la soţia sa defuncta EV şi ca bun comun, prin cumpărare în anul 1950 de la MS.

 În aceste condiţii, a mai arătat reclamanta în continuarea motivării cererii sale, ea locuieşte pe terenul fără acte posedat de părinţii săi şi acum de ea, în suprafaţă de 171,50 m.p. deoarece pe cel pe care existau acte l-a vândut, alături de ceilalţi proprietari, fiului său.

Ea plăteşte taxe şi impozite pentru suprafaţa de 318,5 m.p. suprafaţă care oricum este mai mare decât cea pentru care exista un act de vânzare – cumpărare, şi anume cel din 1950 care le-a permis vânzările ulterioare.

În continuarea motivării cererii de chemare în judecată pe care a promovat-o, reclamanta a mai arătat că, de când s-a născut ea, pe timpul căsătoriei cu soţul decedat şi până în prezent, părinţii săi şi acum ea, au posedat imobilul în mod continuu, neîntrerupt, paşnic, nefiind tulburati in exercitarea posesiei de nicio persoana, toţi vecinii ştiind ca imobilul (teren şi casă) le aparţine.

Autorii săi (tatăl EL şi mama decedată EV, în actul vechi EV) au posedat terenul în cauză începând cu anul 1950 şi până la decesul acestuia, iar după decesul acestuia şi urmare contractului de vânzare, reclamanta a preluat aceasta calitate de posesor de bună-credinţă a terenului care face obiectul dosarului.

A mai precizat reclamanta că imobilul nu face parte din domeniul public al municipiului Tulcea sau al statului.

Având in vedere cele mai sus-menţionate, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii si sa se constate dobândirea de către ea a dreptului de proprietate, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, asupra terenului in suprafaţa de 172 m.p., situat in intravilanul localităţii Tulcea,.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1837, 1847 si următoarele din C. civ. din 1864 si art. 1049 si urmatoarele din Noul Cod Proc. Civ.

In dovedirea acţiunii, reclamanta a arătat că înţelege sa se folosească de proba testimonială, de proba cu înscrisuri, de proba cu expertiza tehnică topografică şi de proba cu interogatoriul pârâtei.

La data de 08.02.2017, pârâta a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Totodată, pârâta a solicitat sa dispună in sensul obligării reclamantei la precizarea cadrului procesual pasiv in condiţiile in care, din înscrisurile anexate cererii de chemare in judecata, nu rezulta faptul ca imobilul in litigiu a fost inventariat in domeniul privat al UAT Mun. ---

În motivarea poziţiei sale procesuale, pârâta a arătat că, în fapt, prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr. 3894/10.06.2016, numita AE a solicitat instantei sa constate dobandirea dreptului de proprietate, ca efect al prescripţiei achizitive, pentru terenul in suprafaţa de 172 m.p. situat in intravilanul localitatii ---- avand urmatoarele vecinatati: N- ---, S- ---, E - --, V- ---, pentru motivele invocate în cuprinsul cererii, respectiv :

Pe data de 12 martie 1950 EL si EV au cumparat de la MS un teren in suprafaţa de 175 m.p. situat in mun. ---. Între parti a fost încheiat un contract de vanzare-cumparare in forma autentica. Terenul cumparat de EL si EV se invecina pe o parte cu restul de loc al lui SV, fratele vanzatorului. Întrucât VS s-a mutat la Bucureşti, terenul care ii aparţinea a fost folosit de soţii E., cu acceptul proprietarului.

Dupa decesul lui SV soţii E. au continuat sa foloseasca terenul in litigiu, fara a avea acte de proprietate, au plătit taxe si impozite etc. EV a decedat in anul 1996, ramanand ca si moştenitori legali : soţul supravieţuitor, reclamanta, ME si EP. Prin contractul de vanzare autentificat la BNP EF sub nr. ---/---, EL a vândut cota succesorala reclamantei. De asemenea, dupa decesul numitei ME, fiul reclamantei devine proprietar exclusiv al imobilului care a făcut obiectul contractului de vanzare- cumparare incheiat in anul 1950.

In privinţa terenului folosit cu incuviintarea numitului SV (terenul in litigiu), reclamanta a solicitat joncţiunea posesiei cu cea exercitata de autorii sai in perioada 1950-21 mai 1997.

A mai arătat pârâta că, desi reclamanta a ales sa cheme in judecata Municipiul ---, este general acceptat faptul că procesul prin care se constată dobândirea pe calea uzucapiunii a dreptului de proprietate trebuie să se desfaşoare împotriva persoanei care are calitatea de proprietar al imobilului, sau mai corect spus, a persoanei care ar fi avut calitatea de proprietar al imobilului dacă nu ar fi operat uzucapiunea.

Aceasta deoarece instituţia uzucapiunii nu este doar un beneficiu al legii pentru persoana care dobândeşte proprietatea în acest fel, ci şi o sancţiune faţă de proprietarul nediligent, care lasă vreme îndelungată bunul în stăpânirea altei persoane.

Sarcina probei calităţii procesuale active şi pasive aparţine reclamantului, iar în situaţia în care reclamantul nu face proba faptului că imobilul cu privire la care se formulează acţiunea se află în proprietatea pârâtului, soluţia corectă este să se constate că acesta nu are calitate procesuală pasivă. Această soluţie este justificată prin faptul că într-o astfel de acţiune reclamantul nu se poate judeca decât în contradictoriu cu adevăratul proprietar, pe care trebuie să îl indice.

In speţa, reclamanta nu a făcut dovada calitatii de proprietar nediligent al pârâtei. Mai mult, aceasta a precizat urmatoarele:

“Numitul VS a lasat acest teren in folosinţa soţilor E., el si soţia sa mutandu-se la Bucuresti”. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezulta ca numitul EL, tatal reclamantei a decedat, astfel incat obţinerea relaţiilor necesare in vederea stabilirii corecte a cadrului procesual puteau fi realizata, insa nu a fost efectuat niciun demers in acest sens.

Cat priveşte fondul cauzei, pârâta a învederat instantei urmatoarele:

Prescripţia achizitivă (uzucapiunea) este modul de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale prin exercitarea posesiei asupra unui bun în condiţiile prevăzute de lege. Pentru a i se recunoaşte posesiei efectul său constitutiv de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, legea cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii:

-termenul neîntrerupt de cel puţin 30 de ani în care posesia să fi fost exercitată;

-caracterul util al posesiei, în sensul ca aceasta să nu fi fost afectată de vreunul din viciile discontinuităţii, violenţei, clandestinităţii sau echivocului. Aceste condiţii se desprind din dispoziţiile legale care reglementează prescripţia achizitivă, respectiv : Art.1846 C, civ. - Orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul in numele nostru.

Art.1847 C. civ. - Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.

Art.1890 C. civ. - Toate acţiunile atât reale cat şi personale, pe care legea nu le>a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fară ca cel ce invocă aceasta prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fară sa i se poată opune reaua-credinţă. De asemenea, în ceea ce priveşte posesia, existenţa acesteia se constată prin întrunirea de către aceeaşi persoană a celor două elemente care o compun: elementul material - corpus (care presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte materiale de stăpânire) şi elementul intenţional sau psihologic - animus rem sibi habendi (care constă în intenţia de a stăpâni lucrul pentru sine, ca un adevărat titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real). Legea recunoaşte dreptul actualului posesor de a uni posesia sa cu cea a autorului său, putând astfel să solicite recunoaşterea dreptului său de proprietate prin efectul joncţiunii posesiilor, dacă perioadele cumulate ale celor două posesii ating termenul de 30 de ani. În acest sens, art.1860 C. civ. prevede că, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său, fiind necesar aşadar a fi îndeplinite următoarele condiţii:

-în discuţie să fie o posesie propriu-zisă, iar nu o detenţie precară;

-posesorul actual să fi dobândit bunul în temeiul unui raport juridic de la autorul cu a cărui posesie vrea să-şi unească propria-i posesie, iar nu pe căi de fapt.

În speţă, terenul in litigiu a fost folosit de autorii reclamantei cu acordul proprietarului, identificat în persoana numitului SV. Desi reclamanta afirma ca proprietarul a avut intentia sa intocmeasca formalitatile aferente vanzarii, acest lucru nu s-a mai realizat din motive necunoscute.

Din cererea de chemare in judecata nu rezulta in mod cert nici data la care autorii reclamantei au inceput sa foloseasca terenul, nici data la care a fost inscris acest teren pe rolul nominal unic al numiţilor EL si EV.

De asemenea, din înscrisurile ataşate de reclamanta nu rezulta ca taxele si impozitele pentru terenul in litigiu au fost achitate incepand cu anul 1950.

 In atari condiţii, a apreciat pârâta, devin incidente dispoziţiile art. 1853 C.civ potrivit carora: “Actele ce exercităm sau asupra unui lucru ai altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar. Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduinţă a proprietarului său."

Ori, precaritatea este mai mult decât un viciu al posesiei, este absoluta, putând fi exercitata de orice persoana interesata. Ea consta in lipsa elementului constitutiv al posesiei juridice. Posesia precara poate fi intervertita doar in condiţiile art. 1858 C.civ. In acest mod se explica menţiunile din certificatul emis de Administraţia Financiara si Trezoreria --- sub nr. --/---, din care rezulta ca moştenitorii numitei EV figureaza pe rolul nominal unic cu teren in suprafaţa de 400 m.p. situat in ---  pentru care au achitat toate taxele legale.

Prin urmare, precaritatea posesiei a fost intervertita ulterior decesului numitei EV, iar perioada cuprinsa intre anii 1997-2016 este insuficienta pentru a dobândi bunul imobil prin prescripţie achizitiva ( a se vedea si continutul CM nr. 76/1997, masa succesorala, lit.b) in acest act facandu-se mentiune doar despre terenul cumparat cu act autentic in anul 1950).

În situatia in care instanta va aprecia in sensul ca posesia autorilor reclamantei corespunde cerinţelor art 1847 C.civ. incepand cu anul 1950, pârâta a arătat că ramane de clarificat situatia celorlalţi moştenitori ai numitei EV, intrucat aceştia nu au renuntat la moştenire iar pentru soţul supravieţuitor nu a fost facuta dovada decesului.

Astfel, termenul de prescriptie calculat începând cu anul 1950 s-a implinit dupa 30 ani, in timpul vieţii autorilor reclamantei. Urmare decesului numitei EV, BNP EE  a eliberat certificatul de moştenitor nr. --/---, înscris din care rezulta ca reclamanta nu este singurul moştenitor legal.

Masa succesorala este constituita din ansamblul elementelor (bunuri şi alte valori) care, facand parte din patrimoniul defunctului, pot constitui obiectul impartelii moştenirii. In masa succesorala sunt cuprinse inclusiv acele drepturi şi obligaţii care nu au un conţinut economic (patrimonial); in speţa din masa succesorala face parte inclusiv dreptul de a solicita instantei împlinirea termenului cerut pentru invocarea prescripţiei achizitive.

In aceeaşi ordine de idei, recunoaşterea jonctiunii posesiei exercitata de EV numai cu posesia reclamantei determina incalcarea drepturilor legitime ale celorlalţi succesori care au in egala masura dreptul la dobandirea prin uzucapiune a proprietatii asupra imobilului, indiferent de adresa de domiciliu a acestora.

Având in vedere argumentele mai sus expuse, pârâta a solicitat instanţei sa respingă, ca nefondata, cererea formulata de numita AE.

Ca temei juridic, au fost invocate dispoziţiile art. 201 si 205 C.pr.civ.

În probaţiune, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri dar si cu alte mijloace de proba necesare justei soluţionări a cauzei.

La termenul de judecată din data de 21.09.2017, instanţa a admis pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu martorul indicat în acţiune şi proba cu expertiza în specialitatea topografie, având ca obiective identificarea şi măsurarea terenului din litigiu, în suprafaţă de 172 mp, apreciind că acestea sunt utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei şi a luat act de renunţarea reclamantei la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei.

La acelaşi termen de judecată şi în temeiul aceloraşi dispoziţii legale şi pentru aceleaşi considerente, instanţa a admis pentru pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând cererea supusă judecăţii, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, instanţa reţine următoarele :

La data de --1950, la Tribunalul --, a fost autentificat actul prin care părinţii reclamantei au cumpărat un imobil în suprafaţă de 175 m.p., situat în ---.

De la data încheierii acestei convenţii părinţii reclamantei au început să posede întreaga suprafaţă de teren pe care o deţinea vânzătorul SV, anume atât suprafaţa de 175 m.p. a imobilului cumpărat de ei, cât şi o altă suprafaţă de teren, aproximativ egală, învecinată cu acesta.

Reclamanta, locuieşte în acest imobil nu numai de la data la care a decedat ultimul dintre părinţii săi(tatăl): 12.11.2001, ci ea a locuit aici de când s-a născut.

Din declaraţia martorei DL, instanţa reţine că terenul aflat în posesia reclamantei este împrejmuit şi că din anul 1964 şi până în prezent gardul nu a suferit modificări ale amplasamentului.

Aşadar, instanţa reţine că din anul 1950 autorii reclamantei şi ulterior, aceasta, au exercitat o posesie utilă, neafectată de vreun viciu.

Din declaraţia aceluiaşi martor instanţa mai reţine că reclamanta şi autorii ei au folosit terenul în mod public, paşnic, continuu, neîntrerupt, fără a fi tulburaţi în posesia pe care au exercitat-o nici de către vecini sau rude şi nici de terţe persoane care să fi pretins vreun drept real ori de creanţă asupra imobilului.

În drept, uzucapiunea constituie un mod de dobândire a proprietăţii ori asupra altor drepturi reale cu privire la un lucru prin posedarea neîntreruptă a acestuia în tot timpul fixat de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 644 Cod civil de la 1864, proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune iar potrivit art. 645 Cod civil de la 1864, proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau incorporaţiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune.

Uzucapiunea, în măsura în care apare ca un efect al posesiei prelungite în timp, despărţită de dreptul de proprietate, poate să reprezinte o sancţiune împotriva adevăratului proprietar, care dând dovadă de o anumită neglijenţă a delăsat bunul timp îndelungat.

Fiind un mod de dobândire a proprietăţii, uzucapiunea se întemeiază pe faptul posesiei imobilului pe perioada de timp cerută de lege. Aşadar, când posesiunea unui imobil se prelungeşte pe o anumită perioadă, în anumite condiţii impuse de lege, acest fapt nu rămâne fără consecinţe juridice, cea mai importantă fiind aceea că la epuizarea termenului această stare de fapt duce la naşterea dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul persoanei care a avut posesia utilă a acestuia.

În sensul celor menţionate sunt dispoziţiile art. 1837 Cod civil de la 1864, conform cărora prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea, iar potrivit art. 1846 Cod civil de la 1864 orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii.

În concepţia Codului civil român posesia presupune întrunirea de către aceeaşi persoană a celor două elemente care o compun: elementul material – corpus (care presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte materiale de stăpânire) şi elementul intenţional sau psihologic-animus rem sibi habendi (care constă în intenţia de a stăpâni lucrul pentru sine, ca un adevărat titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real).

În speţă de faţă, “corpus” este suprafaţa de teren pe care reclamanta susţine că a stăpânit-o.

Cât priveşte cel de-al doilea element esenţial animus, este evident că interesează voinţa sub care acţionează posesorul atunci când efectuează actele materiale de stăpânire a bunului.

Totodată, potrivit art. 1847 Cod civil, pentru ca posesia să producă efecte juridice, adică pentru a opera prescripţia achizitivă, deosebit de corpus şi animus, ea trebuie să fie utilă, adică să fie neîntreruptă, continuă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

Potrivit prevederilor art. 1890 Cod civil de la 1864, acţiunile reale se prescriu într-un termen de 30 de ani, fără ca cel care invocă această prescripţie achizitivă să fie obligat a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua-credinţă.

În cauză condiţia enunţată, cea privind termenul de exercitare a posesiei, este îndeplinită, având în vedere faptul că s-a invocat joncţiunea posesiilor.

Legea recunoaşte dreptul actualului posesor de a uni posesia sa cu cea a autorului său, putând astfel să solicite recunoaşterea dreptului său de proprietate prin efectul joncţiunii posesiilor, dacă perioadele cumulate ale celor două posesii ating termenul de 30 de ani.

În acest sens, art. 1860 Cod civil dispune că orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.

Pentru incidenţa art. 1860 Cod civil este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: în discuţie să fie o posesie propriu-zisă, iar nu o detenţie precară; posesorul actual să fi dobândit bunul în temeiul unui raport juridic de la autorul cu a cărui posesie vrea să-şi unească propria-i posesie, iar nu pe căi de fapt.

Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte cea din urmă condiţie, reclamantul (posesorul actual) trebuie să facă dovada transmiterii posesiei de la autorul său către sine pentru bunul pentru care cere să fie constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune, joncţiunea posesiilor neputând avea loc decât în limita acestui transfer.

Posesia este o stare de fapt, astfel încât, ea poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Coroborând depoziţia martorului audiat în cauză, cu înscrisurile existente la dosar, rezultă că autorii reclamanţilor iar ulterior, reclamanta, au folosit neîntrerupt imobilul situat în intravilanul municipiului ---, încă din anul 1950.

Sub acest aspect, din certificatele de atestare fiscală aflate la filele 17 şi 18 din dosarul cauzei şi din răspunsul pârâtei înregistrat la dosar la 05.09.2017(f. 59), rezultă că reclamanta figurează înregistrată în evidenţele fiscale cu imobilul, teren în suprafaţă totală de 318,5 m.p. şi construcţie, pentru care a achitat taxele și impozitele.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară (f. 79-89), avizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară(f.97-98) şi întocmit de expert tehnic inginer AR, rezultă că terenul aflat în posesia reclamantei este situat în intravilanul municipiului ---, determinat de punctele topografice --- şi are o suprafață măsurată de 156 m.p., având ca vecinătăţi: la nord- proprietatea MG şi AP, la est- proprietatea PS, la sud- proprietatea MS şi R., la vest- AP şi strada --- şi că pe teren se află două construcţii, notate cu C1-locuinţă şi C2-anexă, în planul de amplasament şi delimitare a imobilului aflat la fila 84 din dosarul cauzei.

În aceste condiţii, constatând că sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1837, art. 1847 şi art. 1890 Cod civil de la 1864, pentru dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie, prin efectul prescripţiei achizitive de 30 de ani, instanţa apreciază ca întemeiată acţiunea formulată de către reclamantă în privinţa constatării dreptului de proprietate asupra terenului, în suprafaţă de măsurată de 156 m.p., determinat de punctele topografice 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-1, situat în localitatea ---, având ca vecinătăţi: la nord- proprietatea MG şi AP, la est- proprietatea PS, la sud- proprietatea MS şi R., la vest- AP şi strada ---, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică, avizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi efectuat de expert tehnic judiciar inginer AR.

În raport de toate aceste considerente, instanţa va admite acţiunea şi va constata că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului descris anterior.

Prin încheierea din data de 06.01.2017, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. ---/327/2016/a1, s-a dispus acordarea ajutorului public solicitat de către reclamantă, sub forma scutirii acesteia de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 2116 lei.

Este adevărat că, potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în cazul admiterii cererii formulate de către persoana beneficiară a ajutorului public, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale, însă în cauză instanţa urmează să dea curs dispoziţiilor art. 50 indice 2 din acelaşi act normativ, potrivit cărora, în situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.

Cum taxa judiciară de timbru a fost calculată la valoarea terenului de 50.310 lei, instanţa constată că această valoare depăşeşte pragul prevăzut de art. 50 indice 2 din O.U.G. nr. 51/2008, astfel că va dispune obligarea reclamantei la restituirea sumei de 2116 lei, reprezentând ajutorul public judiciar acordat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, obligaţie ce va deveni exigibilă la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 453 alin.1 C.proc.civ. instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariu avocaţial-1000 lei şi onorariu expert tehnic judiciar-800 lei.

Domenii speta

Spete similare