Art. 336 c.p.

Sentinţă penală 1950 din 08.12.2017


Prezentul document conţine date cu caracter personal aflate sub incidenţa Legii nr. 677/2001

SENTINŢA PENALĂ NR. 1950

Şedinţa publică de la 08.12.2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE: 

Grefier 

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea reprezentat prin

procuror: 

S-a luat în examinare acţiunea penală privind pe inculpatul , CNP ………… , fiul lui ………… şi …………, născut la data de ………… în mun. …………, domiciliat în mun. …………, fără forme legale în …………  în prezent deţinut în Penitenciarul …………, cetăţean român, divorţat, studii 10 clase, fără ocupaţie, trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. ………… /P/………… al Parchetului de pe lângă Judecătoria ……, pentru săvârşirea conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.pen.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa din data de ……, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, dată la care a hotărât următoarele:

INSTANŢA,

Deliberând asupra prezentei cauze penale, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. ………… /P/………… din data de ………… al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, a fost trimis în judecată inculpatul ………… sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni, respectiv:

-conducerea unui vehicul cu permisul de conducere anulat, prev. de art.335 alin.2 şi

-conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art.336 alin.1 Cod penal.

 Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de …………, sub nr. ………… /327/………….

La dosar, a fost ataşat dosarul penal nr. ………… /P/………… al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.

În actul de sesizare s-a învederat că, la data de …………, în jurul orei 16,30,  inculpatului …………, deşi avea permisul de conducere anulat şi se afla sub influenţa alcoolului (2,05 g/l alcool pur în sânge), a condus pe strada …………, din loc. …………, com. …………, jud. ………… …………  , autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare …………, producând un accident rutier minor. După producerea evenimentului rutier, a consumat băuturi alcoolice, nesocotind dispoz. art.78 alin.1 din OUG 195/2002.

În procedura de cameră preliminară, prin Încheierea din ………… s-a constatat legalitatea rechizitoriului nr. ………… /P/………… din data de ………… al Parchetului de pe lângă Judecătoria …………,  legalitatea administrării probelor şi a actelor de urmărire penală.

În procedura de judecată, au fost readministrate probele.

În conformitate cu dispoziţiile art.378 Cod proc.pen., a fost audiat inculpatul ………… ………… (pag.18-19)

Acesta a declarat că, în ziua respectivă (…………) în jurul orelor 15,00-15,30 s-au prezentat la poarta imobilului în care locuieşte, două persoane interesate să cumpere autovehiculul marca Audi cu numărul de înmatriculare ………… , care se afla înafara curţii, lângă gard.  Nu le cunoştea pe cele două persoane. Cerându-i se probeze autovehiculul, inculpatul i-a permis uneia dintre acele persoane să se urce la volan („…………”), iar el s-a urcat pe scaunul din dreapta. Cea de-a doua persoană s-a urcat în autoturismul cu care veniseră, Dacia Logan de culoare albă. S-au deplasat cu autovehiculul aproximativ 300-400 m., după care s-au aprins luminile de avarie de la bordul autoturismului Audi, fapt ce le-a distras atenţia atât inculpatului cât şi şoferului, moment în care a fost acroşată, cu roata faţă-dreapta, dala de beton din marginea gardului martorei …………. Şoferul a continuat deplasarea încă 50 m., după care a oprit vehiculul întrucât era evident că se întâmplase ceva. Au coborât din maşină şi au văzut cauciucul care era tăiat. Autoturismul Dacia Logan în care se afla cea de-a doua persoană şi care îi urma, a oprit la 20 m. în faţa autoturismului Audi. Din faţă, venea martorul …………, care s-a oprit, întrebându-l pe inculpat despre cele întâmplate. Martorul l-a transportat pe inculpat (cu autovehiculul său) până la domiciliu, de unde acesta a luat o roată de schimb şi au revenit în aprox. 5 min. Cele două persoane plecaseră de la faţa locului, motivând că se duc să cumpere ţigări, însă nu au revenit. În timp ce inculpatul şi martorul schimbau roata la maşină, la faţa locului a sosit martora ………… şi fiica acesteia …………. Între martoră şi inculpat a avut loc un schimb de replici, martora acuzându-l pe inculpat că ar fi condus autovehiculul şi ar fi provocat accidentul. Întrucât discuţiile s-au acutizat, martora i-a cerut fiicei acesteia să sune la poliţie.

Potrivit dispoziţiilor art.381 Cod proc.pen., au fost audiaţi martorii: ………… (pag.25), ………… (pag.26), ………… (pag.27), ………… (pag.46).

Martora ………… a declarat că, în ziua respectivă în jurul orei 15,00 se afla în bucătărie, pregătind mâncarea. La un moment dat a auzit o bubuitură puternică şi a avut senzaţia că este cutremur. Ieşind în curte să vadă ce s-a întâmplat, a observat maşina inculpatului de culoare gri, trecând prin spatele casei. A reintrat în bucătărie, de unde a luat o porţie de mâncare pentru a o da unei bătrâne din sat.  Când a ieşit din curte a văzut piatra de la temelia casei, că este spartă, o bucată din acea piatră aflându-se în mijlocul drumului unde se mai aflau bucăţi de plastic din bara de protecţie a autovehiculului. Maşina a oprit la o distanţă de aprox. 50 m.

Martora a mai precizat că, atunci când autoturismul a trecut prin spatele casei, l-a văzut pe inculpat conducând şi faptul că era singur în maşină. În niciun caz nu era altă persoană, în mod cert nu îl confundă. A susţinut că este maşina inculpatului întrucât l-a văzut pe acesta circulând cu această maşină prin sat şi cu alte ocazii.

Răspunzând întrebărilor avocatului inculpatului, martora a declarat că a ieşit în curte când a auzit bubuitura, astfel că a văzut autoturismul condus de inculpat, distanţa până la autoturism fiind de 2-3 metri.

S-a deplasat cu bicicleta până în dreptul inculpatului, aducându-i reproşuri, ocazie cu care a remarcat că acesta emana halenă alcoolică. La faţa locului se afla şi „nea …” (martorul ………… ) care era cu maşina acestuia. Întrucât inculpatul i-a vorbit urât, a sesizat organele de poliţie (la un interval de aprox. 30 min. de la producerea accidentului).

În cursul urmăririi penale, martora ………… a declarat următoarele:

-pag.58, declaraţie din …………: ...”am auzit o bubuitură puternică, crezând iniţial că este cutremur. Am ieşit afară din casă, după care am ieşit din curte, la stradă, ocazie cu care am văzut că una din pietrele pe care le am lângă zidul casei era în mijlocul drumului şi o maşină cu numere străine de culoare gri, în apropierea zidului casei. Am observat că maşina avea roata din faţă dreapta, pe pană, bara de protecţie ruptă, dar se afla în mers către centrul satului. La scurt timp am văzut că maşina a oprit; eu am urcat pe bicicletă şi am plecat după el, iar când am ajuns lângă maşină am observat că la volan era numitul ………… care era singur în maşină... lângă maşină mai era o persoană din sat căruia îi spunea să facă pana la maşină....Văzând că nu mă înţeleg cu el (inculpatul) pentru că era în stare avansată de ebrietate, am plecat la mătuşă pentru a-i duce de mâncare, dar am revenit la scurt timp....maşina nu mai era”. Martora a mai declarat că nu are nicio pretenţie de la inculpat şi că nu doreşte să facă plângere penală pentru distrugere întrucât avariile de la zidul casei sunt minore.

-pag.54-55, declaraţie din data de …………: suplimentar celor declarate anterior, martora a susţinut că: deplasându-se către autoturismul Audi, nu a văzut alte automobile staţionate în preajmă;  persoana care era lângă automobil şi îl ajuta pe ………… să repare pana, îl cunoaşte după porecla „Puiu”; de la momentul bubuiturii  şi până la momentul în care martora a ajuns la autoturismul inculpatul a trecut un interval de 5 min. 

Martora ………… a declarat că, a fost sunată pe telefonul mobil de către mama sa …………, care i-a spus că „………… a intrat cu maşina în casă”. S-a deplasat cu bicicleta până la domiciliul mamei. Acolo a remarcat: porţiunea din zidul casei care fusese lovit, urme de frânare şi bucăţi de plastic de la bara de protecţie a maşinii. La faţa locului nu se mai afla nicio maşină. 

 Martorul ………… a declarat că, în ziua respectivă în jurul orei 15,00 se deplasa cu autoturismul său, când l-a văzut pe inculpatul ………… stând pe capota maşinii sale, făcându-i semn să oprească. Inculpatul i-a spus că a făcut pană, că nu are roată de rezervă şi nici scule auto.  De la distanţă a observat că lângă inculpat se mai află o persoană, un băiat cu care şi-a dat mâna după care acesta a plecat. Când am ajuns în dreptul inculpatului, acesta era singur. Cât a purtat discuţii cu inculpatul, a remarcat că acesta prezenta halenă alcoolică. S-au urcat împreună în autoturismul martorului pentru a se deplasa la domiciliul inculpatului pentru ca acesta să ia o roată de rezervă. Revenind la maşina inculpatului, martorul a luat cricul, sculele şi roată de rezervă şi s-a apucat să înlocuiască roata avariată. În acest timp, la faţa locului a sosit martora ………… care a avut un schimb de replici cu inculpatul. Martorul ………… ………… l-a tras de mână pe inculpat şi i-a atras atenţia să se poarte decent cu femeia. După ce a terminat treaba, martorul s-a urcat în maşina sa şi a plecat de la faţa locului.

Întrebat fiind de procuror, martorul a răspuns că: în acea seară s-a întâlnit cu inculpatul la bar, ocazie cu care l-a întrebat cum a făcut găuroiul acela în cauciuc, iar inculpatul i-a spus că a lovit o piatră. A doua zi, inculpatul l-a sunat şi i-a solicitat să susţină (în faţa organelor judiciare) că ar fi condus autoturismul inculpatului de la locul incidentului către casă, însă martorul a refuzat.

În cursul urmăririi penale, martorul a declarat în esenţă următoarele aspecte:

-pag.72, declaraţia din …………: „L-am observat pe numitul …………...care mi-a făcut semn să opresc. În momentul în care am oprit maşina, lângă el am văzut că se mai afla o persoană pe care nu o cunosc...care a plecat pe jos către centrul localităţii....De la domiciliul meu şi până am ajuns lângă ………… nu m-am întâlnit cu nicio maşină Dacia Logan de culoare albă...nu era oprit sau în mers nicio astfel de maşină”. În timp ce martorul efectua lucrările de înlocuire a roţii, inculpatul s-a deplasat la magazin de unde a cumpărat 2 cutii de bere „pe care le-a pus pe capota maşinii, apucându-se de băut deoarece eu am refuzat”. „Autoturismul se afla la o distanţă de aprox. 20-25 m. de locuinţa numitei …………; pietrele de lângă zidul casei erau deranjate de la locul lor... inculpatul spunându-i că a intrat cu maşina în zidul şi pietrele de lângă zid” (în cursul judecăţii martorul a susţinut că, la faţa locului, nu au fost purtate discuţii cu privire la persoana care a condus autoturismul Audi; abia seara când s-au întâlnit la bar „inculpatul i-a spus că a lovit o piatră”). După ce a fost audiat la data de …………, la sediul poliţiei din …………, la aproximativ trei sferturi de oră, a fost sunat de către ………… care i-a spus să declare că ar fi condus autoturismul inculpatului de la locul incidentului către casă, însă martorul a refuzat.

Martorul ………… a declarat că în ziua respectivă ploua; mergea (pietonal) către casă pe str. Cimitirului. A văzut autoturismul Audi de culoare gri trecând prin dreptul său, inculpatul aflându-se pe scaunul din stânga-faţă iar la volan se afla o persoană care avea o glugă pe cap (pe care nu a cunoscut-o). Casa martorei ………… se afla pe strada pe care circula autovehiculul Audi „mai înapoi cu două case”. Martorul nu a observat ce se întâmplase cu autovehiculul întrucât şi-a schimbat direcţia de deplasare, pe drumul către stânga.

Analizând întregul material probator administrat pe tot parcursul procesului penal, se reţin următoarele:

În fapt, la data de ………… inculpatul ………… ………… s-a urcat în autoturismul  marca Audi cu numărul de înmatriculare ………… (care se afla parcat în faţa imobilului din satul …………, com. …………, jud. ………… – unde locuieşte) împreună cu un potenţial cumpărător al acelui autoturism, acesta din urmă poziţionându-se pe scaunul şoferului. Persoana respectivă a condus a condus pe drumul sătesc, iar în dreptul imobilului martorei …………, a lovit cu roata dreaptă a autovehiculului, o piatră de lângă temelia casei acesteia. A continuat deplasarea, însă după aprox. 50 m. a fost nevoit să oprească întrucât anvelopa fusese tăiată. Inculpatul şi conducătorul auto au coborât din vehicul, aceasta din urmă luându-şi rămas bun de la inculpat, plecând de la faţa locului, fapt observat de către martorul ………….

Martorul, ajuns în dreptul inculpatului, a fost de acord să-l ajute pe acesta, să înlocuiască roata avariată cu una de rezervă. Împreună s-au deplasat (cu autovehiculul martorului) până la domiciliul inculpatului de unde au luat roata de rezervă, după care martorul s-a apucat de lucru (să înlocuiască roata).

În acest timp la faţa locului a sosit martora ………… care i-a reproşat inculpatului că a produs accidentul rutier, iar inculpatul, aflându-se sub influenţa alcoolului, a avut un comportament indecent faţă de aceasta, fapt pentru care martora a solicitat intervenţia organelor de poliţie.

S-a dat eficienţă declaraţiilor martorilor ………… şi ………… întrucât acestea se coroborează (martorul ………… l-a văzut pe inculpat în autoturism împreună cu o altă persoană care se afla la volan, iar imediat după aceea martorul Bucşe l-a văzut pe inculpat luându-şi rămas bun de la o persoană pe care nu o cunoaşte).

În contextul declaraţiilor acestor doi martori, apare că declaraţia martorei …………  ar fi subiectivă. Este posibil ca martora ………… să fi fost convinsă că l-ar fi văzut pe inculpat conducând maşina, întrucât ştia că este maşina acestuia.

Cu privire la declaraţiile martorilor, la aprecierea acestora, trebuie avute în vedere dispoziţiile art.114 şi urm. Cod proc.pen.

Astfel, pentru a putea avea valoare probantă, declaraţia martorului trebuie să fie sinceră, în sensul că martorul doreşte să ajute justiţia în cunoaşterea exactă a faptelor şi fidelă adică să corespundă evenimentului petrecut în realitatea obiectivă.

Percepţia martorului poate fi influenţată de factori obiectivi (stări, situaţii contextuale percepţiei, independente de cel care percepe, care se pot reprezenta într-un sens sau altul percepţiei) şi subiectivi (stări, situaţii legate de condiţia psihofiziologică şi de personalitatea celui ce percepe, care se pot răsfrânge în mod favorabil sau defavorabil asupra percepţiei).

Referitor la toţi cei trei martori esenţiali în cauză (…………,………… şi ………… …………) instanţa nu poate descalifica declaraţia niciunuia dintre aceştia sub aparenţa că ar fi mincinoasă.

Totul s-a petrecut în timp scurt, toţi cei trei martori percepând doar segmente ale împrejurărilor cauzei:

-martora ………… l-a văzut pe inculpat conducând autovehiculul în dreptul casei sale, fiind singur în maşină

-martorul ………… l-a văzut pe inculpat în autovehicul, împreună cu o altă persoană, rămasă neidentificată, aceasta din urmă conducând maşina pe strada pe care locuieşte martora …………

-martorul ………… l-a văzut pe inculpat lângă maşina care era deja oprit, despărţindu-se de o persoană pe care nu o cunoaşte. 

În împrejurările date, nu se poate constata decât că la acest moment există un dubiu rezonabil cu privire la vinovăţia inculpatului, constând în aceea că ar fi condus autovehiculul  marca Audi cu numărul de înmatriculare …………, de la domiciliul său şi până în locul în care a fost oprit pentru înlocuirea roţii avariate – dubiu care nu poate decât să-i profite inculpatului.

Cât priveşte conducerea autovehiculului, pe drumul de retur, nu există probe că inculpatul ar fi procedat astfel. Simplul fapt că, inculpatul i-ar fi cerut martorului ………… „să susţină ...că ar fi condus autoturismul inculpatului de la locul incidentului către casă” nu este suficient pentru a se concluziona că inculpatul a fost cel care a condus acel autoturism.

În materie penală se impune cu caracter de principiu fundamental, standardul probei dincolo de orice dubiu, astfel că pentru condamnarea unei persoane nu este suficient să se configureze o probabilitate cu privire la vinovăţia autorului, ci trebuie ca probele să determine situaţia de fapt, dincolo de orice dubiu rezonabil.

Orice element de dubiu se interpretează în favoarea inculpatului.

În aceste condiţii, instanţa nu poate decât să împărtăşească decât cea de-a doua opinie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.396 alin.5 raportat la art.16 lit.b Cod proc.pen., se va dispune achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.

În temeiul art.275 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În temeiul art.396 alin.5 raportat la art.16 lit.b Cod proc.pen., achită pe inculpatul …………, CNP …………, fiul lui ………… şi …………, născut la data de ………… în mun. Tulcea, domiciliat în …………, fără forme legale în loc. ………… …………, str. …………, nr. 24, jud. Tulcea, în prezent deţinut în Penitenciarul …………, pentru săvârşirea infracţiunilor  prev. de art.335 alin.2 Cod penal şi art.336 alin.1 Cod penal.

În temeiul art.398 raportat la art.275 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08.12.2017.

PREŞEDINTE, GREFIER,