Acordare daune materiale și morale ca urmare a prejudiciului suferit, prin accident rutier

Cod ECLI ECLI:RO:TBBRV:2016:007.000555

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR. 555/C DOSAR NR. 5225/62/2015

Şedinţa publică din data de 8 iulie 2016

Completul constituit din:

Preşedinte – M. L.

Grefier – I. T.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cererii formulată de reclamantul M. C.-D.în contradictoriu cu pârâţii SC E. R. A.-R. SA şi R.M..

La apelul nominal făcu în şedinţă, la pronunţare se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este  legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 21 iunie 2016 când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 30 iunie 2016 şi apoi la data de 8 iulie 2016.

TRIBUNALUL

Constată că prin cererea formulată la data de 22.04.2015 şi înregistrată iniţial pe rolul J. B., sub nr.xx/197/2015, reclamantul M. C.-D. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC E. R. A.-R. SA şi R.M. să se dispună obligarea la plata următoarelor sume: 50.000 euro reprezentând daune materiale si 50.000 euro reprezentând daune morale; dobânda legală de la data de 11.11.2014 şi până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii se arată că în dosarul de urmărire penală nr.7427/P/2012, în calitate de parte vătămată ca urmare a accidentului rutier din data de 05.07.2012, în care vinovat este R. M., cu privire la poliţa RCA seria xx/xx/xx/xx nr.xxxx (auto D.xx-x-xx), s-a constituit parte civilă cu sumele menţionate, atât împotriva şoferului vinovat cât şi împotriva asigurătorului, cele două răspunderi fiind concomitente.

Prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă J. B. din 11.03.2014 s-a dat o soluţie de clasare a cauzei datorită intervenirii legii penale mai favorabile.

Potrivit Deciziei ICCJ nr.1827/2014 prescripţia extinctivă pentru despăgubiri începe să curgă de la data comunicării soluţiei din procedura penală, adică 21.03.2014, conform plicului de comunicare poştală anexat. Se arată că se anexează şi copia dosarului de urmărire penală.

Reclamantul susţine că a solicitat despăgubirile de la asigurător prin cerere scrisă expediată cu conformare de primire şi notă de inventar cu conţinut declarat la data de 11.11.2014, dar nu a primit nici un răspuns.

Datorită accidentului a fost operat şi spitalizat între 5 şi 9 iulie 2012 şi apoi imobilizat complet timp de 6 săptămâni în ghips, fiind diagnosticat cu placă contuzii genunchi drept, contuzie cervicală, contuzie bazin, fractură gleznă dreaptă deschisă operată. A fost nevoit să îşi ia concediu medical aproape 90 de zile (05.07.30.09.2012), să meargă din două în două zile (transportat de rude) la spital pentru fizioterapie, pentru schimbare pansamente, ghips, să facă zilnic injecţii anticoagulare.

Reclamantul mai susţine că este angajat ca mecanic auto la SC H.A. SRL, iar pe perioada concediului i s-au redus veniturile; ulterior tratamentului a rămas cu sechele la picior şi i-a fost afectată capacitatea de muncă, fiindu-i introduse mai multe tije la oasele piciorului drept accidentat. De asemenea, nu mai poate sta mult în picioare pentru a-şi îndeplini activitatea la serviciu şi are mereu dureri dacă stă în picioare. Toate aceste aspecte îi îndreptăţesc la despăgubire pentru daunele materiale și morale pricinuite de acest accident.

Se mai arată că pârâtul 2 are calitate legală judiciară de intervenient forţat, fără a fi obligat la plata daunelor, participarea sa fiind obligatorie în proces, conform Legii nr.136/1995.

În drept au fost invocate dispozițiile art.27 din Noul C.pr.penală, art. 1376, 2223-2226 Noul Cod Civil, art 49, 54, 55 din Legea 136/1995, Legea nr.32/2000.

În probaţiune au fost depuse la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare (f.105-110) pârâta SC E. R. A.-R. SA a solicitat diminuarea pretenţiilor reclamantului, respectiv a daunelor materiale la limita cuantumului dovedit prin documentele justificative depuse, iar în ceea ce priveşte daunele morale, potrivit practicii, jurisprudenţei şi echităţii din România. Pentru daunele materiale se invocă dispoziţiile art.49 din ordinul CSA 14/2011 care prevede probarea cheltuielilor efectuate şi solicitate de partea vătămată cu documente justificative, iar pentru daunele morale se invocă Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi faptul că reparaţia trebuie să fie echitabilă, ceea ce presupune că nu se pot ignora valorile nesocotite, dar şi că ea nu poate constitui temei de îmbogăţire, în caz contrar s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.205 C.pr.civ., Legea nr.136/1995, Ordinul CSA 14/2011.

Pârâtul R. M. a depus la dosar întâmpinare (f.111), prin care arată că dosarul de urmărire penală nu s-a finalizat, dar că ar fi putut obţine chiar o soluţie de achitare sau stabilirea unei culpe comune în producerea accidentului. Pârâtul apreciază că nu este vinovat de producerea accidentului, la respectivul moment el era oprit, nu era cu autoturismul în mers, iar reclamantul avea o viteză foarte mare,d e 90 km/h, astfel că, după ce a sărit de opritoarele de limitare de viteză a fost aruncat în sus, direct în autoturismul pe care pârâtul îi conducea, în colţul drept spate. Prin urmare, apreciază că reclamantul nu este îndreptăţit la despăgubirile pe care le solicită.

Prin Sentinţa civilă nr.xxx/10.12.2015 J. B. declinat cauza în favoarea T. B., unde a fost înregistrată la data de 23.12.2015 sub nrxxxx/62/2015.

În probaţiune instanţa a încuviinţat şi administrat pentru toate părţile proba cu înscrisuri, pentru reclamant şi proba testimonială cu martorii M. Ş. C., G. I. S. şi A. M. V. (f.20, 21 şi 30), iar pentru pârâtul R. M., interogatoriu reclamantului (f.19), proba testimonială cu martorul O. N. (f.22) şi proba cu expertiza tehnică auto –Raportul de expertiză nr.775789/16.05.2016 întocmit de d-nul expert Ţ. N. (f.39-52).

Pârâtul R. M. a mai depus la dosar notă de concluzii scrise.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul M.C.-D. a fost victima accidentului rutier din data de 05.07.2012, când, în timp ce se deplasa cu motocicleta marca Y. xx xxx, înmatriculat cu nr.xx-xxx-xxxx, pe str.P. C. (fostă Ş. B.), dinspre str.H. spre B., în zona imobilului cu nr.x, a fost lovit de conducătorul auto R.M., care conducea autoturismul D. xxx , cu nr. de înmatriculare xxx-xxxx-xxx. Deoarece autoturismul Dacia era asigurat cu la poliţa RCA seria xx/xx/xx/xx nr.2001396961 la societatea E. R. A.-R. SA, a formulat prezenta acţiune în pretenţii împotriva asigurătorului RCA, solicitând şi citarea conducătorului autovehiculului, R. M.. Aceasta în urma Ordonanţei Parchetului de pe lângă J. B.pronunţată în data de 11.03.2014, în dosarul nr.7427/P/2012, în care s-a dat soluţia de clasare a cauzei având ca obiect infracţiunea de vătămare corporală din culpă cu privire la R. M., datorită intervenirii legii penale mai favorabile (f.10 dos. J..B..) şi datorită faptului că societatea de asigurare nu a răspuns notificării reclamantului din data de 11.11.2014 (f.6-9 dos.J..B..).

Instanţa reţine că în Raportul de expertiză nr.775789/16.05.2016, stabilind dinamica producerii accidentului, d-nul expert Ţ.N. a reţinut că: autoturismul D. s-a deplasat pe A.N., a efectuat virajul la stânga, înscriindu-se pe str. P. C., după care a virat din nou la stânga, în intenţia de a întoarce autovehiculul. Deoarece în zona respectivă str. P. C. este prevăzută (pe partea stângă, în sensul de mers spre P. Z.) cu un spaţiu amenajat pentru parcarea autoturismelor, longitudinal faţă de axul drumului, conducătorul autoturismului D. a încercat să efectueze manevra de întoarcere în trei mişcări dar, în momentul când era poziţionat aproximativ perpendicular pe axul drumului, cu partea din spate a autovehiculului pe carosabil, a fost lovit în partea dreaptă spate a autoturismului D. xxx de motocicleta Y., care se deplasa dinspre P. Z. spre B.(f.45).

Concluziile expertului sunt în sensul că: autoturismul D. xxxx a efectuat virajul la stânga, pentru a întoarce şi a se încadra pe sensul celălalt de mers, cu o viteză de 9,08 km/h, iar motocicleta Y. rula cu viteza de 52,83 km/h (la debutul urmelor de frânare), intrând în coliziune cu autoturismul care efectua manevra de întoarcere, având viteza de 34,23 km/h la momentul impactului; în condiţiile date, coliziunea nu putea fi evitată prin frânare; viteza la apariţia stării de pericol, la care motocicleta putea evita coliziunea numai prin frânare este de 37,22 km/h (f.48 faţă/verso); se poate spune că au existat cauze de tehnică a conducerii vehiculelor din partea conducătorului autoturismului D. xx, R. M., care au facilitat producerea evenimentului rutier, cum ar fi: asigurare superficială, neatenţie în conducere, interpretare eronată a poziţiei autovehiculelor şi vitezelor de deplasare (f.48).

Instanţa îşi va însuşi punctul de vedere al expertului cu privire la dinamica producerii accidentului, opinia specialistului în domeniul auto nefiind contrazisă în cauză de probe contrarii propuse de părţi. Declaraţia martorului O. N. (f.22) nu este de natură să contrazică părerea expertului, care se fundamentează pe calcule ştiinţifice, spre deosebire de declaraţia martorului care face doar presupuneri legate de distanţe, viteze, posibilitate de evitare accident, astfel că nu se va ţine cont de părerea acestui martor.

Pentru stabilirea culpei în cauză, instanţa reţine, pe de o parte, că, potrivit dispoziţiilor art.125 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 probat prin HG nr.1391/2006 actualizată „Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevrare înainte şi înapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze şi să se asigure că din faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment niciun vehicul.”, obligaţie nerespectată în cauză de conducătorul auto R. M..

Pe de altă parte, art.123 din acelaşi act normativ prevede că „Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:  f) pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare”. Într-adevăr, pe str. P. C., în zona accidentului era montat un denivelator de viteză (conform fotografiei de la f.30 dos. J..B..), însă nu există nicio probă la dosar în sensul că respectiva denivelare era semnalizată corespunzător, astfel că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina reclamantului M. C.-D..

Pentru aceste considerente, prin raportare la dinamica accidentului şi normele legale încălcate în cauză, instanţa apreciază că culpa în producerea accidentului aparţine conducătorului auto R. M..

Temeiul răspunderii civile al societăţii de asigurare RCA –art.41 şi 42 din Legea nr.136/1995 coroborat cu temeiul răspunderii civile delictuale –art.1349 Cod civil nu au fost contestate în cauză.

Instanţa reţine că, de principiu, persoana vătămată în urma unui accident de circulaţie, pentru care asigurătorul are obligaţia de desdăunare, trebuie să primească, în primul rând, despăgubiri materiale, dar şi daune morale, în măsura în care este cazul.

Cu privire la prejudiciul material suferit de reclamant în urma accidentului rutier descris mai sus, instanţa reţine din actele de la dosar că: decontul de cheltuieli emis de spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă B. la fila 49 dos. J..B.. nu a fost achitat de reclamant, deoarece nu există o dovadă de achitare, iar în cadrul dosarului penal spitalul s-a constituit parte civilă (f.48 dos.J..B..). Nu s-au depus la dosar nici alte dovezi de achitare a cheltuielilor de spitalizare, iar martorii audiaţi nu au fost în măsură să indice costurile tratamentului pe care l-a suportat reclamantul pentru recuperare.

Din declaraţiile martorilor M.Ş. C., G. I. S. şi A. M. V. (f.20, 21 şi 30) se reţine, însă, că reclamantul a suferit traume la genunchiul drept şi a avut tije în picior, iar pentru recuperare a avut nevoie de tratament special, fiind în concediu medical în perioada 05.07.-31.09.2012 (f.58-82 dos.J..B.). Prin urmare, în respectiva perioadă a suportat costuri cu recuperarea medicală, deplasarea la fizioterapie şi intervenţia chirurgicală pentru scoaterea tijei, la fel cum veniturile sale au fost diminuate datorită concediilor medicale.

În lipsa unor înscrisuri cu privire la daunele materiale suferite, judecând în echitate şi faţă de faptul că dispoziţiile art.49 din Ordinul CSA 14/2011 permit acordarea şi a eventualelor cheltuieli pentru tratament sau recuperare, instanţa va acorda reclamantului suma globală de 10.000 lei pentru întreg tratamentul tratament medical şi pentru diminuarea veniturilor, urmare a accidentului rutier.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, instanţa reţine că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În cazul vătămărilor fizice cauzate de un accident de circulaţie, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să se ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum şi de toate consecinţele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovadă, cum ar fi declaraţii de martori.

În speţă, este de necontestat că reclamantul a suferit traume fizice şi psihice ca urmare a accidentului de circulaţie în care a fost implicată, fără a fi vinovat. Astfel, din actele medicale depuse la dosar se reţine că, pentru traumele suferite, acesta a avut nevoie 50-55 zile de îngrijiri medicale, potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr.1860/E/09.07.2012, iar ca sechele s-a menţionat „Fractură bimaleolară glezna dreaptă deschisă tip II operată. Plaga confuză genunchi drept operată. Contuzie coloană cervicală. Contuzie bazin” (f.38 dos.J..B..).

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, menţionaţi mai sus (f.194 şi 195), se reţine că reclamantul a suferit aproximativ 2-3 luni, timp în care a avut tije în picior, se deplasa greu cu cârje, s-a prezentat la serviciu după 3 luni dar nu putea sta tot timpul în picioare, iar după un interval de timp s-a operat pentru scoaterea tijei şi a mai lipsit o lună de la serviciu. Au mai arătat martorii că reclamantul a fost demoralizat de situaţia în care se afla şi că trauma psihică a durat câteva luni deoarece avea convingerea că a fost lovit deși a respectat regulile de circulaţie.

Este evident, din probele administrate, că reclamantul nu şi-a putut folosi normal corpul o perioadă de 3 luni şi că aceasta i-a creat un disconfort fizic dar şi psihic, disconfort care a continuat şi după vindecarea rănilor, deoarece a avut nevoie de tratament de recuperare, iar afecţiunile piciorului s-au resimţit în timp. În cauză nu se pune în discuţie doar un eventual prejudiciu estetic, ci se are în vedere trauma suferită de reclamant pe întreaga perioadă în care a avut nevoie de tratament, suferinţa acestuia pentru vindecare şi imposibilitatea efectuării activităţilor cotidiene (oricare ar fi acestea) în respectiva perioadă.

Instanţa nu va avea în vedere ghidul despre care a făcut menţiune societatea pârâtă în apărările evidenţiate în cuprinsul întâmpinării, el neconstituind decât un reper informativ şi într-o oarecare măsură statistic al daunelor deja acordate, fără a avea o putere legislativă şi fără a putea oferi soluţii în cazul acţiunilor având ca obiect daune morale.

În contextul circumstanţelor cauzei, instanța apreciază că se impune stabilirea cuantumului daunelor morale astfel încât să se acorde reclamantului o satisfacţie echitabilă, motiv pentru care se va acorda suma de 10.000 euro, apreciindu-se totodată că această sumă nu reprezintă o sarcină disproporţionată şi excesivă ce i-ar reveni societăţii de asigurare.

Se reţine în cauză şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulaţie, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar faţă de argumentele prezentate mai sus instanţa apreciază că suma ce va fi acordată cu acest titlu nu este exagerat de mare, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în materie, dar şi cu soluţiile jurisprudenţiale la care ambele părţi au făcut trimitere.

În temeiul art.1522 C.civ., atât pentru suma calculată cu titlu de daune materiale cât şi pentru suma datorată cu titlu de daune morale, se va acorda în cauză şi dobânda legală, ce se va calcula în baza OG nr.13/2011.

Cu privire la cererea de acordare a dobânzii legale aferente sumelor pretinse, de la notificării societăţii de asigurare pârâte (11.11.2014) la data plăţii efective, instanţa va reţine prevederile art. 36 alin. 5 din Ordinul CSA 14/2011 (în vigoare la data accidentului), potrivit cărora despăgubirea se plăteşte de către asiguratorul RCA în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma stabilită cu titlul de despăgubiri, pe care urmează să o plătească. Rezultă aşadar că dobânzile nu pot fi acordate, astfel cum se întâmplă în cazul unui caz clasic de răspundere civilă delictuală, de la data producerii faptei ilicite, ci de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite, motiv pentru care instanţa urmează a admite doar în parte această solicitare şi a obliga societatea pârâtă exclusiv la plata dobânzii legale aferente sumei totale acordate, după expirarea termenului de 11 zile de la comunicarea prezentei hotărâri definitive, până la data plăţii efective a debitului stabilit prin prezenta hotărâre.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept va fi admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul M. C.-D., conform celor din dispozitivul de mai jos.

Cererea reclamantului de acordare cheltuieli de judecată va fi respinsă, deoarece la dosar nu s-a depus nicio dovadă a respectivelor cheltuieli (reclamantul a fost scutit de taxa de timbru în temeiul art.29 alin.1 lit.i din OUG nr.80/2013, iar onorariul de avocat nu a fost dovedit la dosar).

Cheltuielile de judecată avansate de pârâtul R. M. rămân în sarcina acestuia, având în vedere că în cauză s-a stabilit culpa sa exclusivă în producerea accidentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul M. C.-D., CNP 1730524080050, cu domiciliul ales în B., B-dul xxx, nr.xx, sc.x, ap.x, la Cabinet Av. M. Z., în contradictoriu cu pârâţii SC E. R. A.-R. SA, înregistrată la ORC sub nr.x/xxxx/xxxx, cu sediul în V., Şos.B. N., nr.x, G. C. B. P. –Clădirea 0 , jud.x, şi R. M., CNP 1530121080095, cu domiciliul în Brașov, str.Z., nr.xx, bl.x ap.x și, în consecință:

Obligă pârâta SC E. R. A.-R. SA să plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale, suferite ca urmare a evenimentului rutier din data de 05.07.2012, sume la care se adaugă dobânda legală calculată pentru aceste sume, după expirarea termenului de 11 zile de la comunicarea prezentei hotărâri definitive până la data plății efective.

Respinge restul pretențiilor reclamantului, inclusiv cu privire la cheltuielile de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la T.B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.07.2016. 

PREŞEDINTE, GREFIER,

M. L. I. T.

Red. M.L./08.07.2016

DactI.T./11.07.2016

- 5 ex.  -

Domenii speta

Spete similare