Recurs litigii cu profesionişti. Răspunderea asigurătorului în baza contractului de asigurare nu poate fi extinsă la răspunderea contractuală a terţelor persoane faţă de cocontractanţii lor.

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Recurs litigii cu profesionişti. Răspunderea asigurătorului în baza contractului de asigurare nu poate fi extinsă la răspunderea contractuală a terţelor persoane faţă de cocontractanţii lor.

- art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/ 1995

- art. 1 (1) Normele de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/ 2007

Decizia nr. 269/ C/ 23. 09. 2014 a Secţiei a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea.

Dosar 16352/ 271/ 2012

Prin DECIZIA nr.585/A/2014, Tribunalul B. a respins ca nefondat apelul introdus de apelanta S. M-F. în contradictoriu cu intimaţii SC A. R. – A. V. SA B., SC A. R. – A. V. SA - Sucursala B. şi  N. I. împotriva sentinţei civile nr. 5814/25.04.2013 pronunţata de Judecătoria O., care a fost menţinută în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate instanţa a reţinut că reclamanta solicită obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri materiale şi daune materiale reprezentând sumele achitate de către reclamantă şi soţ către instituţiile de la care a contractat creditele necesare efectuării intervenţiilor chirurgicale şi tratamentelor fiului lor în urma accidentului de circulaţie din 01.05.2008.

 Aşa cum rezultă din conţinutul sentinţei penale nr.1322/2011 a Judecătoriei O., modificată prin decizia penală nr.1045/R/2011 a Curţii de Apel Oradea, victima accidentului de circulaţie în calitate de parte civilă,  fiul reclamantei S. Ş. a beneficiat ca şi echivalent a prejudiciului suferit de daune materiale în sumă de 37.453 lei şi daune morale în sumă de 64.500 lei .

În conf. cu art.41 din Legea 136/1995 în asigurarea de răspundere civilă asiguratorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesele civile .

Prin urmare răspunderea asiguratorului de răspundere civilă delictuală este limitată la obligaţie de acoperire a daunelor cauzate în patrimoniul unei terţe persoane ca urmare răspunderii civile delictuale şi această răspundere nu poate fi extinsă la răspunderea contractuală încheiată de terţi, conform contractelor de credit invocate de către reclamantă, nu în ultimul rând instanţa de apel reţinând că, persoana păgubită prin accidentul de circulaţie şi-a valorificat pretenţiile civile în cadrul procesului penal şi prin urmare apare inadmisibilă cererea terţului de valorificare a pretenţiilor în cadrul unui proces civil separat iar creditele contractate de către reclamantă nu au nici o legătură de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta comisă considerente, faţă de care în baza art. 296 din Vechiul Cod de procedură civilă instanţa de apel a respins apelul ca nefondat şi a păstrat în totalitate sentinţa.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta S. M-F., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa modificării sentinţei şi a admiterii cererii sale de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului său, reclamanta arată că hotărârea instanţei de apel şi a instanţei de fond au fost pronunţate cu greşita interpretare a dispoziţiilor art.49 din Legea nr.  135/1996, preluat şi de art.2223 cod civil, respectiv  de art.1 alin.1 din Normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.11/2007, dispoziţii care conferă dreptul oricărei persoane păgubite ca urmare a unui accident de circulaţie (fără a face vreo distincţie) de a obţine repararea prejudiciului de către asiguratorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Recurenta mai arată că are calitatea de terţă persoană păgubită, prejudiciul suferit în urma accidentului de circulaţie din data de 1.05.2008, produs din culpa asiguratului intimatei, constând în modificările fundamentale survenite în viaţa ei ulterior acestei date.

Creditele la care a făcut referire în acţiune au fost contractate pentru că nu avea posibilitatea de a suporta costurile ridicate cu spitalizările repetate, intervenţiile chirurgicale, medicamentele, tratamentele de recuperare, respectiv toate demersurile necesare înlăturării consecinţelor pe care accidentul rutier le-a avut asupra sănătăţii fiului ei, destinaţia acestor sume fiind confirmată de martorii audiaţi în cauză, fiind evident că aceste împrumuturi, a căror restituire i-a pus în pericolul de a-şi pierde locuinţa sunt în legătură directă cu accidentul care a distrus viaţa fiului său.

Cu privire la valorificarea pretenţiilor civile în procesul penal de către fiul său, arată că acele despăgubiri au vizat cu totul alte cheltuieli, sumele solicitate cu titlu de despăgubiri în prezenta cauză vizând prejudiciul material cauzat ei, în calitate de terţă persoană.

Referitor la daunele morale solicitate, arată că în urma accidentului ea a suferit un important prejudiciu moral, constând în faptul că trebuie să-şi vadă fiul distrus, că din anul 2008 a fost la limita subzistenţei şi, şi-a pierdut soţul.

În drept au fost invocate prev.art.304 pct.9 şi art.49 din Legea nr.  135/1996 preluat de art.2223  noul cod civil, respectiv de art.1 alin.1 din Normele de Supraveghere a Asigurărilor nr.11/2007.

Intimata SC A. R. – A. V. I. G. SA B. prin Sucursala B. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele detaliate în motivare.

 Verificând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu conform art.304 rap.la art.304 ind.1 şi art.306 Cod procedură civilă, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului s-a constatat că aceasta este temeinică şi legală.

Potrivit art.49 din Legea nr.  136/1995, raportat la art.1(1) din Normele de Supraveghere a Asigurărilor nr.11/2007, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

Despăgubirile se acordă potrivit art.50(1) din aceeaşi lege, pentru sumele pe care asiguratorul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Din conţinutul acestor texte de lege rezultă cu certitudine faptul că despăgubirile pentru prejudiciile de care asiguraţii  răspund faţă de terţe persoane în baza contractului de asigurare se acordă terţelor persoane care sunt păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea sau distrugerea de bunuri, prin accidente de vehicule, condiţie neîndeplinită de reclamantă.

Răspunderea asiguratorului în baza contractului de asigurare nu poate fi extinsă la răspunderea contractuală a terţelor persoane faţă de cocontractanţii lor, cum este cazul în speţă, cu atât mai mult cu cât fiul reclamantei, victima accidentului de circulaţie a fost despăgubit în cadrul procesului penal, care s-a derulat în paralel cu contractele de credit încheiate de reclamantă.

În consecinţă critica recurentei în sensul că cele două instanţe au interpretat greşit prevederile art.49 din Legea nr.  135/1996 şi respectiv ale art.1 alin.1 din Normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este neîntemeiată.

Cum reclamanta nu a fost păgubită prin vătămare corporală, avariere sau distrugere de bunuri, curtea a apreciat că asiguratorul nu poate fi obligat să o despăgubească pe ea material cu contravaloarea creditelor contractate după accidentul de circulaţie al fiului, şi nici moral, fiind despăgubit fiul său victimă a accidentului, atât material cât şi moral.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art.312(1) raportat la art.316 Cod procedură civilă, curtea a respins ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare