Despăgubiri accident de circulaţie. Asigurare de răspundere civilă auto. Daune morale

Decizie 11 din 30.01.2013


-Codul civil din 1864 – art. 998-999

-Legea nr. 136/1995 – art. 42 şi 54

-Ordinul C.S.A. nr. 5/2010

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa de judecată trebuind să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Chiar dacă instanţa procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice ale victimelor unui accident de circulaţie, precum şi la consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor, acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi nici să conducă la îmbogăţirea fără just temei a persoanelor îndreptăţite la reparaţie.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 11 din 30 ianuarie 2013

Prin sentinţa civilă nr. 1901 din 18 septembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 3300/108/2012 Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii R.I. R.J., R.A. şi B.I împotriva pârâtei S.C. A Asigurări S.A. Bucureşti, în calitate de reprezentantă de despăgubire în România a S.C. A Hungaria, obligând pârâta să plătească următoarele sume: reclamantei R.I. – 2.200 lei daune materiale şi 100.000 euro daune morale, reclamantului R.J. – 2.200 lei daune materiale şi 100.000 euro daune morale, reclamantului R.A. – 20.000 euro daune morale şi reclamantei B.I. – 20.000 euro daune morale. Tribunalul a mai obligat asiguratorul S.C. A Hungaria Budapesta, prin reprezentanta de despăgubire S.C. A Asigurări S.A. Bucureşti, la plata unei penalităţi de întârziere de 0,1%/zi de întârziere, raportat la sumele acordate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la achitarea despăgubirilor, respingând restul pretenţiilor reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. A Asigurări S.A. Bucureşti, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul diminuării cuantumului daunelor acordate reclamanţilor, a penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 11 din 30 ianuarie 2013 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de pârâta S.C. A Asigurări S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1901 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3300/108/2012, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat asigurătorul S.C. A Hungaria, prin reprezentanta de despăgubire S.C. A Asigurări S.A. Bucureşti, să plătească reclamanţilor intimaţi R.I. R.J., R.A. şi B.I, despăgubiri materiale şi morale, reducând, totodată, daunele morale acordate reclamanţilor R.I. şi R.J. la câte 50.000 euro către fiecare, menţinând-o în rest.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, în esenţă, apelanta a solicitat diminuarea (fără a arăta, însă, la ce nivel) sumele acordate de prima instanţă reclamanţilor cu titlu de daune şi cheltuieli de judecată, precum şi determinarea curgerii penalităţilor de întârziere doar din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care acestea au fost stabilite şi nu de la data rămânerii ei definitive, cum a stabilit prima instanţă. Cu toate acestea, principala critică formulată vizează cuantificarea sumelor acordate cu titlu de daune morale, despre care se susţine că ar fi în discordanţă cu jurisprudenţa instanţelor de judecată şi nejustificat de mari.

Curtea, analizând ansamblul probator administrat în cauză, constată că judecătorul fondului nu a făcut o corectă evaluare a dovezilor propuse şi nu a apreciat în mod judicios asupra cuantumului despăgubirilor morale pe care le-a acordat reclamanţilor intimaţi R.I. şi R.J.

Astfel, este cunoscut faptul că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se determină pe baza evaluării instanţei de judecată. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În cazul decesului unui membru al familiei ca urmare a unui accident de circulaţie, la evaluarea despăgubirilor cuvenite rudelor acestuia cu titlu de daune morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să se ţină seama nu numai de gradul de rudenie dintre persoana decedată şi reclamant (aspect avut în vedere fără dubiu de tribunal, din moment ce despăgubirile acordate fraţilor victimei au fost net inferioare celor stabilite pe seama părinţilor acestuia) şi de legăturile de afecţiune dintre respectivele persoane (din declaraţia martorului audiat şi din biletul de ieşire eliberat de Spitalul Judeţean Sfântu Gheorghe în data de 20.12.2011 rezultând că victima îşi ajuta familia, aceştia locuiau şi se gospodăreau împreună, fiul oferind părinţilor săi un efectiv sprijin financiar şi moral, relaţiile dintre aceştia fiind unele foarte apropiate, după accident, tatăl suferind un şoc psihic cauzat de decesul copilului), ci şi de împrejurarea că acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi nici să conducă la îmbogăţirea fără just temei a persoanelor îndreptăţite la reparaţie.

Se poate afirma că există o prezumţie absolută a unei strânse legături afective între victima accidentului şi părinţi, respectiv fraţi, aşa cum rezultă şi din Rezoluţia nr. 75-7 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei, iar prejudiciul moral suferit de aceştia este inestimabil şi nu poate fi evaluat în concret şi reparat pecuniar, prin acordarea unor despăgubiri băneşti rudele decedatului putându-se distanţa de grijile financiare cotidiene şi obţine un climat plăcut în cămin şi satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a le alina suferinţele incontestabile, fiind vorba de rude de gradul I, respectiv gradul II.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamanţilor intimaţi (cu atât mai mult cu cât decedatul îşi ajuta în gospodărie şi cu bani părinţii), prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.

Este fără putinţă de tăgadă că intimaţii au suferit traume psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat un membru al familiei lor. Suferinţa părinţilor reclamanţi generată de pierderea fiului a determinat şi o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene, prin menţinerea unei traume psihice cu caracter de permanenţă, astfel că sumele de bani acordate trebuie să le ofere satisfacţii compensatorii în măsură a le uşura reala condiţie morală, mai ales că situaţia anterioară este imposibil de restabilit. Dar, cu toate acestea, se impune menţinerea unei proporţionalităţi între suferinţele provocate, care, deşi nu pot fi cuantificate, trebuie cel puţin estimate, raportat la criteriile mai sus indicate, şi sarcina impusă societăţii de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

Tocmai de aceea, Curtea, ţinând seama şi de practica judiciară relevantă depusă la dosar de părţi, apreciază că se impune reducerea despăgubirilor morale acordate reclamanţilor R.I. şi R.J. la câte 50.000 euro către fiecare, despăgubirile acordate de prima instanţă cu acest titlu fiind nejustificat de mari, suma stabilită în calea de atac constituind o satisfacţie echitabilă, despăgubirile iniţiale reprezentând o sarcină disproporţionată şi excesivă ce i-ar reveni societăţii de asigurare.

Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulaţie, respectiv rudele persoanelor decedate, precum şi la consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar faţă de argumentele prezentate mai sus instanţa de control judiciar apreciază că sumele acordate de judecătorul fondului cu acest titlu sunt exagerat de mari în cazul părinţilor victimei, nefiind în concordanţă cu dispoziţiile legale în materie, dar nici cu soluţiile jurisprudenţiale la care părţile au făcut trimitere. Spre exemplu, deşi intimaţii au arătat că într-o speţă identică, prin decizia nr. 924/2012 pronunţată în dosarul nr. 45827/3/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acordat părinţilor victimei decedate daune morale pentru traumele psihice produse de moartea fiului lor în cuantum de 100.000 euro, această sumă este una globală (adică, câte 50.000 euro fiecărui părinte), după cum rezultă în mod clar din considerentele hotărârii. De asemenea, prin decizia nr. 4182/2012 instanţa supremă nu a acordat rudelor defunctului câte 100.000 euro cu titlu de daune morale, cum au susţinut intimaţii prin notele de şedinţă depuse la termenul din 30 ianuarie 2013, ci doar a anulat ca netimbrat recursul declarat în cauză de o altă societate de asigurare.

Un alt motiv pentru care se impune admiterea apelului pendinte vizează şi greşita obligare a pârâtei S.C. A Asigurări S.A. Bucureşti la plata despăgubirilor, deşi, este de necontestat, că apelanta nu participă în proces în nume propriu, ci în calitate de mandatar (corespondent) al asigurătorului străin – S.C. A Hungaria, singurul care poate fi ţinut să răspundă civil în baza Convenţiei Carte Verde, S.C. A Asigurări S.A. Bucureşti doar gestionând dosarul de daună pentru mandant. De altfel, contrar afirmaţiilor părţilor, acţiunea introductivă de instanţă nu a fost formulată în sensul ca societatea de asigurare din România să fie obligată la plata despăgubirilor, ci ca asigurătorul străin S.C. A Hungaria, prin reprezentanta de despăgubire S.C. A Asigurări S.A. Bucureşti, să fie obligat la repararea prejudiciului. În acelaşi sens, alin. (2) al art. 54 din Legea nr. 136/1995, modificată, statuează că drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanţele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 48 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Celelalte critici din cererea de apel, referitoarea la nedovedirea întinderii prejudiciului material acordat reclamanţilor intimaţi R.I. şi R.J., respectiv la greşita determinare a curgerii penalităţilor de întârziere sunt neîntemeiate, motiv pentru care vor fi înlăturate de Curte, întrucât, din probele administrate (chitanţele de plată emise de Eparhia Reformată din Ardeal, factura şi bonul fiscal aferent de achiziţie a sicriului de la S.C. I S.R.L. Sfântu Gheorghe, chitanţa eliberată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, factura emisă de S.C. P S.R.L. Coşeni, bonurile fiscale de achiziţie a celor necesare înmormântării creştineşti a persoanei decedate, precum şi declaraţia martorului K.L. privind sumele avansate de părinţii victimei) rezultă cu certitudine atât realitatea acestor cheltuieli, cât şi cuantumul lor, iar penalităţile de întârziere, raportat la prevederile Ordinului C.S.A. nr. 5/2010, în vigoare la data producerii accidentului, în mod corect au fost stabilite în sarcina societăţii pârâte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti cu privire la suma de despăgubire pe care este obligată să o plătească, întrucât din acest moment asigurătorul este în culpă.

Nici critica privitoare la cheltuielile de judecată stabilite de prima instanţă nu poate fi reţinută, sumele acordate cu acest titlu reclamanţilor intimaţi fiind nu numai justificate, ci şi absolut rezonabile, raportat la valoarea obiectului cererii, complexitatea litigiului şi la munca depusă de apărător, neexistând niciun text de lege care să interzică unui avocat, ca în cazul în care există mai mulţi reclamanţi, să pretindă şi să primească un onorariu distinct de la fiecare dintre aceştia, sumele acordate pentru faza anterioară înregistrării cererii de chemare în judecată fiind de asemenea cuvenite, de vreme ce procedura concilierii prealabile este una obligatorie, şi în această fază avocatul prestând servicii clientului. Nu în ultimul rând, cheltuielile de constituire a dosarului au fost justificate prin contractele de prestări-servicii încheiate de fiecare reclamant cu S.C. A S.R.L. Arad, la care au fost ataşate şi bonurile fiscale aferente.

Faţă de soluţia la care a ajuns, Curtea, văzând dispoziţiile art. 274, 276 şi 277 din Codul de procedură civilă, la cererea pârâtei S.C. A Asigurări S.A. Bucureşti, va obliga intimaţii R.I. şi R.J. la plata către apelantă a sumei de 713,5 lei, compensând restul cheltuielilor de judecată, pentru că şi aceştia au justificat, prin notele depuse la termenul din 12 decembrie 2012, cheltuieli proprii în sumă totală de 3.532 lei, în comparaţie cu apelanta, care a achitat taxe de timbru în cuantum de 8.382,5 lei, iar sentinţa tribunalului va fi schimbată numai în parte.

Întrucât apelul va fi admis numai în ceea ce priveşte daunele morale acordate părinţilor reclamanţi, Curtea consideră că apelanta a căzut în pretenţii faţă de intimaţii R.A. şi B.I., astfel că aceştia au dreptul să-şi recupereze cheltuielile de judecată avansate cu purtarea prezentului litigiu, în cuantum de câte 1.736 lei, astfel cum au fost ele justificate potrivit notelor menţionate.