Dreptul muncii Transformare posturi de tehnician dentar în posturi de dentist, în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie

Decizie 928 din 04.10.2018


DREPTUL MUNCII

Transformare posturi de tehnician dentar în posturi de dentist, în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie

- Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6419/28.11.2011, Anexa 1, poziţiile 43, 44

- art. 2 H.G. nr. 286/23.03.2011

- Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 5138/15.12.2014, Anexa 1, art. 1, alin. l

- art. 123 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale

Apelanţii au fost angajaţi în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie în funcţiile de tehnician dentar, studii medii, în anii 1996-1999, au absolvit studii postliceale, studii universitare de scurtă durată, funcţiile de tehnician dentar fiind diferite de cele de dentist, potrivit nomenclatorului funcţiilor didactice aprobat prin Ordinul nr. 6419/28.11.2011, Anexa 1, poziţiile 43, 44.

Atâta timp cât la nivelul Facultăţii în care apelantele îşi desfăşoară activitatea nu există în organigramă postul de dentist ci doar de tehnician dentar, propunerea Facultăţii nefîind aprobată de Senatul Universităţii, competenţă în acest sens fiindu-i conferită prin art. 123 din Legea nr. 1/2011, solicitării de modificare a contractelor de muncă prin modificarea funcţiei deţinute nu i se putea da o dezlegare favorabilă.

Curtea de Apel Oradea – Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 928 din 4 octombrie 2018

Prin Sentinţa civilă nr. (...)/LM din 3.05.2018, Tribunalul (...) a respins acţiunea formulată de reclamantele (...) (...) (...) – CNP (...), (...) (...) - CNP (...), (...) (...) (...) - CNP (...), toate cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului avocaţial din (...), (...) în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA DIN (...), cu sediul în localitatea (...), (...).

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Reclamantele prestează activitate în muncă în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie - Departamentul de Medicină Dentară, în cadrul Laboratorului de Tehnică Dentară, îndeplinind funcţii auxiliare de execuţie de tehnician dentar, aspecte ce rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, contractele de muncă respectiv copia carnetelor de muncă, acte adiţionale la contractele individuale de muncă, decizii emise de unitatea pârâtă privind majorarea drepturilor salariale.

Din actele depuse la dosar, diplomele de absolvire a rezultat că reclamantele au absolvit studii superioare de specialitate, astfel reclamanta (...) (...) (...) este licenţiată a Universităţii din (...) studii superioare de scurtă durată, în specializarea stomatologie-tehnică dentară, conform diplomei de absolvire nr. (...)/11.09.1997, reclamanta (...) (...) este licenţiată a Universităţii din (...) studii superioare în profilul medicină cu titlul de doctor în specializarea stomatologie, conform diplomei de licenţă nr.(...)/16.03.2007 şi reclamanta (...) (...) (...), fostă (...) este licenţiată a Universităţii din (...) studii superioare de scurtă durată în specializarea stomatologie-tehnică dentară, conform diplomei de absolvire nr.(...)/11.01.2000. Instanţa a mai reţinut că reclamanta (...) (...) are şi titlu de Doctor medic, profilul Medicină specializarea Farmacie potrivit diplomei de licenţă nr.(...)/16.03.2007 eliberată de Universitatea din (...).

La data de 24 .03.2017, Facultatea de Medicină şi Farmacie prin cererea înregistrată sub nr. (...) din 27.03.2017, s-a reţinut că a solicitat conducerii pârâtei rezolvarea cererilor formulate de reclamante de trecere pe post cu studii superioare, cererea nr.(...)/24.03.2017 depusă de reclamanta (...) (...), cererea nr.(...)/24.03.2017 depusă de reclamanta (...) (...) (...), cererea nr.(...)/24.03.2017 depusă de reclamanta (...) (...) (...). S-a menţionat de Facultatea de Medicină şi Farmacie că este de acord cu transformarea posturilor ocupate de reclamante şi modificarea lor în statul de funcţii al facultăţii pentru personalul auxiliar precum şi încadrarea acestora conform studiilor absolvite.

Din conţinutul adresei cu nr.(...)/26.04.2017, emise de unitatea pârâtă, pe seama reclamantei (...) (...) (...), a rezultat că nu s-a dat curs solicitării de transformare a postului de studii medii în post de nivel superior, cu motivarea că nu există cadru legal pentru această transformare.

Potrivit art. 286 alin 6 şi alin.8 din Legea educaţiei naţionale nr. 1 din 2011, s-a reţinut de instanţa de fond că numărul posturilor pentru personalul didactic şi de cercetare auxiliar se stabileşte de senatul universitar, în funcţie de bugetul şi specificul instituţiei, al facultăţii, al programului de studii, al departamentului sau al scolii doctorale iar angajarea personalului didactic auxiliar se face pe bază de examen.

Promovarea personalului contractual, s-a apreciat de instanţa de fond că de regulă, se face pe bază de examen, pe un post vacant, iar dacă nu există un asemenea post, se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acesta este încadrat într-unul de nivel imediat superior conform art. 41 alin. 2 din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin H.G. nr. 286/2011. Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare a personalului contractual aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 5138 din 15.12.2014 pentru posturile din instituţiile de învăţământ superior transformarea posturilor ocupate în vederea promovării se face cu aprobarea senatului universitar. Propunerea de promovare într-o funcţie cu un nivel de studii superior, ca urmare a absolvirii de către salariat a unor forme de învăţământ superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau considerată de autoritatea ori instituţia publică ca fiind utilă pentru desfăşurarea activităţii, justificată de necesitatea modificării fişei de post, se face de către şeful ierarhic superior la cererea salariatului, însoţită de copia legalizată a diplomei de licenţă, respectiv a diplomei de absolvire sau, după caz, de adeverinţa care să ateste absolvirea studiilor, eliberate de o instituţie de învăţământ superior acreditată, şi este aprobată de către conducătorul autorităţii ori instituţiei publice, potrivit art.41 alin 5 din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri public, aprobat prin HG nr.286/23.03.2011.

De altfel, s-a reţinut că s-a solicitat Consiliului de administraţie şi Senatului Universităţii din (...), aplicarea prevederilor art. 41 alin 2 din Regulamentul aprobat prin HG nr.286/2011.

Modificarea organigramei Facultăţii de Medicină şi Farmacie s-a apreciat de instanţa de fond că poate fi realizată, potrivit prevederilor legale, cu aprobarea Senatului Universităţii, şi cu respectarea principiul autonomiei universitare cum de altfel, este organizată şi funcţionează Universitatea din (...), fiind un atribut exclusiv al angajatorului aşa cum este prevăzut de art. 123 alin 1, 2, 3 din Legea nr.1/2011. Autonomia universitară este garantată prin Constituţie. Libertatea academică este garantată prin lege.

Instanţa de fond a mai reţinut că, instituţiile de învăţământ superior se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase. Autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare. Aspectele fundamentale ale autonomiei universitare se exprimă în Carta universitară, aprobată de senatul universitar, în concordanţă strictă cu legislaţia în vigoare.

Cererea de transformare a postului de tehnician dentar cu studii medii în dentist cu studii superioare s-a reţinut de instanţa de fond că nu este fondată întrucât aceste două posturi nu sunt similare, având în vedere că sunt posturi didactice auxiliare diferite, reglementate diferit cu responsabilităţi şi atribuţii diferite (Ordinul nr. 6419/2011). Este adevărat că din analiza fişelor de post ale reclamantelor aflate la dosarul cauzei, instanţa apreciind că acestea au atribuţii de delegare a activităţii didactice şi practice cu studenţii, însă nu au suferit modificări, astfel că absolvirea unor studii superioare nu poate conduce la concluzia că este obligatoriu pentru angajator promovarea într-o funcţie cu un nivel de studii superioare, respectiv transformarea posturilor din studii medii în studii superioare, aceasta fiind o măsură apreciată de conducerea unităţii, raportat la art. 41 alin. 2 din Regulamentul cadru HG nr.286/2011. Mai mult, s-a apreciat că reclamantele au îndeplinit atribuţii specifice postului de tehnician dentar, aspecte ce rezultă din analiza fişei posturilor aflate la dosarul cauzei.

Unicitatea postului s-a reţinut că este dată de statul de funcţii aprobat de ordonatorul de credite iar pe de altă parte, s-a apreciat că promovarea se poate face în cazul posturilor unice, prevăzute în statul de funcţii, dar cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile salariale.

În contextul tuturor considerentelor expuse, instanţa de fond a apreciat acţiunea formulată ca fiind neîntemeiată, respingând-o ca atare şi a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat apel reclamantele (...) (...) (...), (...) (...) şi (...) (...) (...), solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei, admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată în ambele instanţe.

Prin motivele de apel s-a invocat faptul că hotărârea este contradictorie, fără acoperire în actele normative invocate, în Ordinul nr. 6419/2011, a Regulamentului cadrul HG nr. 286/2011 ce nu cuprind reglementări potrivnice cererii. Nu s-a ţinut cont de O.U.G. nr. 15/2008, de Legea nr. 330/2008, de Legea nr. 284/2010, lucrează în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Departamentul de Medicină Dentară, în cadrul Laboratorului de tehnică dentară, desfăşoară activitate de dentist nu de tehnician dentar, specifică profesiei de stomatolog prin executarea lucrărilor de reparare a danturii, de înlocuire la cererea medicilor stomatologi. Desfăşoară şi activitate auxiliară celei de învăţământ cu studenţii aflaţi în practică, aspect reţinut şi de instanţa de fond.

Din punct de vedere al atribuţiilor conforme cu fişa postului, la tehnician dentar, poziţia în COR /Cod:325101 se regăsesc cele de executare şi reparare a coroanelor dentare, punţi, danturi, modelarea coroanelor dentare, punţi, danturi, finisarea cu maşinile de finisat, turnarea cu ajutorul echipamentului special, executarea de instrumente şi dispozitive terapeutice, pretarea activităţilor speciale pentru chirurgii plastici, facerea formelor şi mulajelor necesare din ghips, cretă şi modelare din sârmă, preluarea amprente ale dinţilor şi radiografii făcute de medicul stomatolog, de asistenţii lui sau de tehnicienii de radiografie.

Atribuţiile dentiştilor sunt regăsite la Codul 2261, fiind în sensul că acordă servicii medicale stomatologice, putându-se astfel observa similitudinea atribuţiilor referitoare la serviciile stomatologice.

Motivarea sentinţei cuprinde erori de fapt ce au influenţat soluţia, s-a avut în vedere că diplomele le-au fost eliberate după angajare, la 11.09.1997 pentru (...) ce a fost angajată din data de 11.12.1996, la (...) din data de 11.01.2000, angajată din data de 27.11.1997, or, pe diplomă este menţionat clar că (...) a absolvit în sesiunea septembrie 1996 iar (...) în septembrie 1997, dacă nu aveau studiile absolvite la momentul angajării nu puteau fi angajate pe post de tehnician dentar, ce avea cerinţă obligatorie a ocupării postului de a avea studii superioare în domeniul de tehnică dentară.

Pentru a fi încadrate cu studii medii trebuiau să fie absolvente ale Liceului sanitar secţia tehnică dentară, profilul absolvit de ele la terminarea liceului nu are legătură cu tehnica dentară. Din anul 2008 funcţia de tehnician dentar cu studii superioare de scurtă durată a fost transformată în funcţia de dentist, atribuţiile acesteia fiind exact aceleaşi cu cele ale funcţiei de dentist, diferenţa fiind studiile, tehnician dentar având studii medii iar dentistul, superioare de scurtă durată.

Reiese din motivare confuzia între cele două funcţii profesionale, că dentist ar fi acelaşi lucru cu medicul dentist, funcţie la care atribuţiile, studiile sunt diferite faţă de cele ale unui dentist. Nu solicită post vacant, nici promovare ci doar să fie încadrate conform studiilor avute la momentul angajării, transformarea postului de tehnician dentar în cel de dentist fiind posibilă câtă vreme ambele funcţii desfăşoară aceiaşi activitate.

La (...) (...) situaţia este diferită, la momentul angajării 01.03.1999 era absolventă de studii postliceale de tehnică dentară, a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie, profilul medic dentist în anul 2006, încadrarea sa trebuia făcută în momentul absolvirii în tehnician dentar cu studii superioare, funcţia de dentist SSD apare în Nomenclatorul General de funcţii didactice şi de cercetare auxiliare din învăţământul superior, Ordinul nr. 6419/2011.

Este neserioasă reţinerea faptului că eventuala transformare a postului poate fi obţinută doar prin aprobarea Senatului Universitar, a lua în considerare o astfel de condiţionare ar însemna a recunoaşte în favoarea acestuia puteri distincte, unilaterale neprevăzute în Statutul Universităţii sau în vreun text legal, or, acesta trebuie să se supună legii, dacă s-ar aprecia cererea ca îndreptăţită instanţa poate obliga Universitatea să pună în executare dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Afirmaţia că munca prestată nu ar fi corespunzătoare atribuţiilor dentistului angajat cu studii superioare, este nereală, contrazisă de propunerea pentru modificarea organigramei Facultăţii de Medicină şi Farmacie pe anul 2016 întocmită de Decanatul departamentului către Consiliul de Administraţie al Universităţii, către Rectorat, prin care s-au cerut 4 posturi de dentist necesare a fi transformate din cele de tehnician dentist principal cu motivarea că tehnicienii dentari sunt încadraţi cu studii medii deoarece în organigramă nu figurează funcţia de dentist, că tehnicienii dentari din alte centre universitare au statut de dentist imediat după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 15/2008, că propunerea a fost aprobată de Consiliul FMF în data de 20.10.2016.

Era legală reintegrarea în noua formulă, pasibilă potrivit O.U.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce urmau a se acorda în anul 2008, a Legii nr. 330/2009, toate necesitate pe baza studiilor superioare de scurtă durată SSD.

S-au invocat în drept dispoziţiile art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

Intimata,prin întâmpinarea depusă la dosar,a solicitat respingerea apelului, invocând că posturile de tehnician dentar şi dentist, potrivit legilor de salarizare, sunt posturi didactice auxiliare distincte, reglementate diferit, posturile de tehnician dentar neputând fi transformate în posturi de dentist, autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea, funcţionarea proprie, gestionarea resurselor umane, materiale.

Modalitatea de promovare a personalului contractual se face pe un post vacant, dacă există, sau prin transformarea postului din statul de funcţii, conform art. 41 aliniat 1 din Regulamentul cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant, cu aprobarea senatului universitar.

Servicii medicale stomatologice pot fi desfăşurate doar în cabinete medicale de specialitate nu şi în laboratoarele universitare de tehnică dentară. Se încearcă de către apelante inducerea în eroare a instanţei pentru obţinerea unei soluţii favorabile, codul COR 2261 indicat se referă la medicul dentist nu la dentist, criteriul pentru ocupare fiind studii superioare nu de scurtă durată.

Din fişele de post ale apelantelor, coroborat cu atribuţiile minimale stabilite în COR 2018 pentru funcţia de tehnician dentar, rezultă că acestea desfăşoară activităţi specifice tehnicienilor dentari nu a dentiştilor.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit copiei contractului de muncă, încheiat la data de 27.11.1997 de Universitatea (...), filele 37-38 dosar de fond, înregistrat sub nr. (...)/27.11.1997, apelanta reclamantă (...) (...) (...), fostă (...), a fost angajată pe durată nedeterminată, începând cu data de 27.11.1997, în funcţia de tehnician, nivelul studiilor medii. La data de 1.10.2003 acest contract a fost înlocuit cu un altul având nr. (...)/2003, filele 39-41 dosar de fond, în baza Legii nr. 53/2003, Codul Muncii, funcţia precizată fiind cea de tehnician dentar. Din copia diplomei de absolvire, fila 35 dosar de fond, emisă de Universitatea din (...) se reţine că aceasta a absolvit în sesiunea din septembrie 1997 studii universitare, profilul stomatologie, specializarea tehnică dentară.

Din cuprinsul copiei contractului de muncă nr. (...)/01.03.1999, fila 76 dosar de fond, Curtea a reţinut faptul că apelanta (...) (...) a fost angajată în cadrul Universităţii din (...), pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.03.1999 în funcţia de tehnician dentar în cadrul Facultăţii de Stomatologie, studii medii. La data de 01.10.2003 acest contract, în baza Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, a fost înlocuit cu un altul având nr. (...)/2003, fila 80 dosar de fond. Din cuprinsul copiei certificatului de absolvire a Şcolii postliceale, emisă de Grupul Şcolar (...) (...), fila 63 dosar de fond, s-a reţinut că a absolvit în sesiunea iulie 1997 cursurile Şcolii Postliceale, specializarea tehnică dentară, iar, potrivit copiei diplomei de licenţă, fila 64 dosar de fond, emisă de Universitatea din (...), s-a reţinut faptul că aceasta a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie, specializarea Stomatologie, sesiunea septembrie 2006.

Referitor la apelanta reclamantă (...) (...) (...), aceasta a fost angajată în cadrul Universităţii din (...), potrivit copiei contractului de muncă nr. (...)/17.12.1996, fila 96 dosar de fond, pe durată nedeterminată, începând cu data de 17.12.1996, în funcţia de tehnician, la Facultatea de Medicină, studii superioare de scurtă durată, contract înlocuit din data de 01.10.2003 în baza Legii nr. 53/2003 Codul Muncii cu cel având nr.(...)/2003, filele 97 - 99 dosar de fond. Potrivit copiei Diplomei de absolvire, emisă de Universitatea din (...), fila 95 dosar de fond, aceasta a absolvit în sesiunea septembrie 1996 cursurile acesteia, a obţinut titlul de tehnician dentar, specializarea tehnică dentară.

Într-adevăr, în considerentele sentinţei apelate instanţa de fond a menţionat faptul că apelanta reclamantă (...) (...) (...) ar fi obţinut diploma de licenţă în 11.09.1997 în loc de 11.09.1996 cum era corect, acelaşi aspect fiind reţinut şi cu privire la apelanta reclamantă (...) (...) ce a absolvit studiile superioare de scurtă durată în sesiunea din septembrie 1997 dar s-a menţionat eronat anul 2000. Aceste aspecte sunt însă apreciate ca fiind doar erori materiale în sensul art. 442 alin. 1 Cod de procedură civilă şi nu s-a referit instanţa de fond la acestea în motivarea soluţiei pronunţate, criticile în sensul că s-a avut în vedere faptul că diplomele s-ar fi eliberat la o dată ulterioară angajării, apar astfel a fi nefondate.

Din copiile contractelor de muncă susmenţionate, Curtea a reţinut faptul că toate apelantele reclamante au fost încadrate în funcţia de tehnician şi nu cea de dentist, fişele postului acestora depuse la dosarul de fond filele 165 şi următoarele evidenţiind sarcinile impuse de această funcţie, faptul că aveau ca atribuţii şi desfăşurarea unor lucrări practice cu studenţii nu era de natură a duce la concluzia că se impunea transformarea postului de tehnician în cel de dentist, în lipsa îndeplinirii condiţiile legale existente în acest sens.

Actul normativ care reglementează nomenclatorul funcţiilor didactice şi de cercetare auxiliară din învăţământul superior este Ordinul nr. 6419/2858 din 28 noiembrie 2011 privind aprobarea Nomenclatorului general de funcţii didactice şi de cercetare auxiliare din învăţământul superior, emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în Anexa nr. 1 a acestuia, litera A - Funcţii didactice şi de cercetare auxiliare de execuţie - la poziţia nr. 43 figurează funcţia de dentist, studii superioare de scurtă durată, însă, la poziţia nr. 44 figurează şi cea de tehnician dentar cu studii superioare de scurtă durată SSD, deci, aceste funcţii sunt diferite nu similare.

Prin HG nr. 286 din 23 martie 2011 s-a aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. Prin Ordinul nr. 5138 din 15 decembrie 2014, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, s-a aprobat Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare a personalului contractual.

Conform Anexei nr. 1 la Ordinul nr. 5138/15.12.2014 susmenţionat, prin art. 1 aliniat 1 s-a prevăzut faptul că prin promovare se asigură evoluţia în carieră a personalului contractual, prin trecerea într-un grad superior sau treaptă profesională superioară, într-o funcţie de conducere ori într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior. Conform aliniatului 2, promovarea personalului contractual din sectorul bugetar în grade sau trepte profesionale se face, de regulă, pe un post vacant, iar, în situaţia în care nu există un asemenea post, se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acesta este încadrat într-unul de nivel imediat superior. Potrivit aliniatului 3, promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior ca urmare a obţinerii unei diplome de studii se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care persoana este încadrată într-un post prevăzut cu studii superioare de scurtă sau de lungă durată, al cărui grad profesional este imediat superior celui de debutant, cu menţinerea gradaţiei avute la data promovării şi ulterior promovării examenului organizat în acest sens, cu respectarea prevederilor art. 41^1, 44 şi 45 din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 2 din acelaşi act normativ stabileşte faptul că transformarea posturilor ocupate în vederea promovării se aprobă astfel:

a) pentru posturile din unităţile finanţate de la bugetul de stat sau din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat transformarea se face cu aprobarea ordonatorului principal de credite;

b) pentru posturile din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat transformarea se face cu avizul inspectoratului şcolar şi cu aprobarea ordonatorului principal de credite (consiliul local/judeţean);

c) pentru posturile din instituţiile de învăţământ superior transformarea se face cu aprobarea senatului universitar;

d) pentru posturile din unităţile finanţate din venituri proprii transformarea se face cu aprobarea conducerii unităţii.

Ca urmare a faptului că la nivelul Facultăţii în cadrul căreia apelantele reclamante îşi desfăşoară activitatea nu exista în organigramă postul de dentist ci doar cel de tehnician dentar, într-adevăr Facultatea de Medicină şi Farmacie a propus Rectoratului Universităţii (...) potrivit memoriului cu nr. (...)/17.03.2010, fila 7 dosar de fond, includerea în statul de funcţii a celei de dentist, potrivit Legii nr. 330/2009, pentru ca tehnicienii dentari cu studii superioare de scurtă durată să poată fi încadraţi conform acestora, la acel moment fiind încadraţi cu studii medii. S-a mai precizat faptul că în alte centre universitare tehnicienii dentari au statut de dentist încă din anul 2008, odată cu apariţia O.U.G. nr. 15/2008.

Facultatea de Medicină şi Farmacie, prin adresa cu nr. (...)/FMF/01.11.2016, fila 8 dosar de fond, a solicitat Consiliului de Administraţie al Universităţii, Senatului, avizarea propunerii de transformare a unor posturi pentru încadrarea potrivit studiilor absolvite, inclusiv a 4 posturi din tehnician dentar în cel de dentist, prin adresa nr. (...)/FMF/24.03.2017, fila 10 dosar de fond, fiind solicitat sprijinul Conducerii Universităţii pentru rezolvarea cererilor depuse de 4 angajaţi, printre care şi apelantele, pentru transformarea posturilor.

Organigrama F.M.F., potrivit înscrisului aflat la dosarul de fond filele 11-12 cuprinde posturile existente, respectiv un număr de 4 posturi de tehnician dentar ocupate, neexistând vreunul de dentist, cele propuse, aprobate la data de 03.11.2016 de Consiliul facultăţii, cuprindea 4 posturi de dentist însă prin propunerea de transformare a celor de tehnician dentist cu studii medii în dentist cu studii superioare.

Din cele expuse Curtea a reţinut faptul că Facultatea de Medicină şi Farmacie în cadrul căreia apelantele îşi desfăşoară activitatea a efectuat demersurile necesare pentru transformarea posturilor aflate în organigrama sa de tehnician cu studii medii în cele de dentist cu studii superioare, dar, acest demers a rămas fără efecte câtă vreme nu a fost aprobat potrivit art. 2 aliniat 1 litera c) din Ordinul nr. 5138 din 15 decembrie 2014, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare a personalului contractual, de către Senatul Universităţii (...).

Competenţa de-a dispune în ceea ce priveşte organizarea, funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior este conferită de principiul autonomiei universitare, prevăzută de art. 123 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, potrivit aliniatului 1, autonomia universitară fiind garantată prin Constituţie. Libertatea academică este garantată prin lege. Instituţiile de învăţământ superior se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase. Conform aliniatului 2, autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare.

Raportat la această dispoziţie legală, competenţa Senatului în ceea ce priveşte transformarea unor posturi, este una conferită de dispoziţii legale în materie, criticile în acest sens nefiind fondate.

În lipsa existenţei în organigrama Facultăţii în cadrul căreia îşi desfăşoară apelantele activitatea a unor posturi de dentist ci doar de tehnician, solicitarea acestora de-a le fi modificate contractele de muncă prin modificarea funcţiei deţinute, nu poate primi o rezolvare pozitivă, promovarea, în măsura în care acestea ar exista, ar urma să se facă doar potrivit metodologiei expuse mai sus.

Postul de tehnician dentar şi cel de dentist nu se poate reţine, raportat la Nomenclatorul funcţiilor, arătat mai sus, că ar fi identic, împrejurarea că există anumite atribuţii similare nu poate conduce la concluzia că ar exista similitudine a atribuţiilor, faptul că sunt funcţii diferite derivă inclusiv din faptul că ambele sunt evidenţiate în acesta, fişa postului confirmând de altfel, potrivit celor arătate mai sus, că apelantele desfăşoară activitate de tehnician, nefiind depusă la dosar o fişă a postului de dentist, câtă vreme nu există un astfel de post.

Modul în care au fost angajate apelantele, dacă îndeplineau sau nu la acel moment condiţiile legate de studii, nu este un aspect care să facă obiectul prezentului litigiu, apărarea în sensul că în măsura în care nu ar fi avut studiile necesare în domeniul de tehnică dentară, nu ar fi putut fi angajate, nu s-a impus a fi analizate.

Raportat la cele expuse, în baza art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul şi a păstrat în întregime sentinţa apelată, ca fiind legală şi temeinică.

Nefiind solicitate de către intimată cheltuieli de judecată, nu au fost acordate, prevederile art. 451-453 Cod de procedură civilă neimpunându-se a fi aplicate şi interpretate.