Obligarea la plata daunelor materiale produse ca urmare a accidentului

Decizie 162 din 30.01.2018


Cod ECLI ECLI:RO:TBTUL:2018:001.000162

Dosar nr. yyy/88/2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIE Nr. 162

Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE (.....)

Grefier (.....)

S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect pretenţii, promovată de reclamanţii (.....)şi (.....)ambii cu domiciliul în oraş (.....)judeţul Tulcea şi cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat (.....), în contradictoriu cu pârâta (.....) cu sediul în Bucureşti, str. (.....) şi intervenienţii forţaţi (.....) domiciliată în (.....) şi (.....)domiciliat în Tulcea, str. (.....)

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa din 17 ianuarie 2018, s-au consemnat în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 23 ianuarie 2017 şi pentru azi 30 ianuarie 2018.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2017 sub nr. yyy/88/2017, reclamanţii (.....)şi (.....)au solicitat obligarea pârâtei (.....) la plata sumei de 40.200 lei, corespunzătoare daunelor materiale produse ca urmare a accidentului din data de 03.11.2014, a sumei de 160.000 reprezentând daune morale ca urmare a aceluiaşi accident şi la plata dobânzilor legale pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, taxele judiciare de timbru, expertiza judiciară, precum şi cheltuielile şi despăgubirile martorilor.

 Recalamanţii au arăta că, la data de 03.11.2014, în apropierea satului Zebil, comuna Sarichioi, Judeţul Tulcea s-a produs un accident rutier care a condus la decesul a trei persoane, printre care şi (.....), soţul reclamantei (.....)şi tatăl reclamantului (.....).

Arată reclamanţii că autoturismul care a fost implicat în accident era marca Renault, înmatriculat sub nr. TL-03-222, asigurat la City Insurance S.A., conform poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/0000/HP emisă la data de 10.07.2014, valabilă până la data de 24.07.2015, proprietatea lui (.....), condus la acel moment de către (.....).

Ca urmare a producerii accidentului, a fost deschis dosarul penal nr. (.....), iar la data de 27.04.2016 organele de urmărire penală au emis ordonanţa de clasare a cauzei, motivat de faptul că şi conducătorul autoturismului a decedat ca urmare a accidentului.

Cu privire la temeinicia cererii formulare, solicită reclamanţii a se observa că sunt întrunite condiţiile de acordare a despăgubirilor în integralitate de către societatea de asigurare, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995.

Susţin reclamanţii că, potrivit Legii nr. 136/1995, asiguratorul va fi obligat la despăgubiri şi în cazul în care cel care a produs accidentul este o altă persoană decât titularul poliţei de asigurare referitoare la automobilul implicat în accident.

Referitor la prejudiciile materiale, susţin reclamanţii că structura art. 1531 alin. 2 din Codul Civil stabileşte că prejudiciu material cuprinde două elemente, respectiv pierderea suferită cât şi beneficiul nerealizat.

Arată că pierderea materiale suferită contră în diminuarea valorilor active din patrimoniu, iar beneficiu nerealizat constă în lipsirea activului patrimonial de o sporire care ar fi intervenit dacă nu s-ar fi săvârşit fapta ilicită.

În acest context, au cuantificat reclamanţii prejudiciile patrimoniale la suma de 40.200 lei, reprezentând veniturile de care ar fi beneficiat, în cazul în care accidentul nu ar fi avut loc, pentru o perioadă de 10 ani, având în vedere că soţia decedatului, (.....), a fost căsătorită cu acesta timp de mai bine de 27 de ani, perioadă în care ambii soţi au avut un venit constant.

Referitor la prejudiciile nepatrimoniale, arată reclamanţi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, de principiu, persoana vătămată în urma unui accident de circulaţie, pentru care asiguratorul are obligaţia de dezdăunare, ar trebui să primească, în primul rând despăgubiri materiale, dar şi daune morale, în măsura în care este cazul.

Arată că prejudiciile nepatrimoniale denumite şi daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale sau nepecuniare, reprezintă acele consecinţe dăunătoare cu conţinut neeconomic şi care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.

Astfel, având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu şi nu va încerca preţuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viaţă şi sănătate fiind inestimabile şi incomensurabile.

Arată că în prezenta cauză, moartea victimei accidentului rutier este sursa prejudiciului de afecţiune resimţit de cei apropiaţi, respectiv de soţie şi copil, iar despăgubirile cu titlu de daune morale compensează acest tip de prejudiciu.

Susţine reclamanţii că prejudiciul moral, din prezenta cauză, este amplificat de situaţia particulară a relaţiilor foarte strânse dintre membri familiei şi a perioadei foarte lungi de căsătorie.

Menţionează că în practică s-a arătat că despăgubirea acordată soţului supravieţuitor este mai mare decât cea acordată copiilor, iar în prezenta cauză este motivată de lunga convieţuire a soţilor şi buna înţelegere a acestora, sprijinul moral pe care l-a pierdut, precum şi imposibilitatea sau dificultatea ca soţul supravieţuitor să reuşească să îşi refacă viaţa.

Arată reclamanţii că, deşi cuantificarea vieţii unei persoane este, de principiu, un lucru imposibil, pe baza Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale se încercă stabilirea unor criterii orientative pentru acordarea despăgubirilor în instanţă.

Astfel, prin raportare reclamanţii au cuantificat daunele morale la suma de 90.000 lei pentru soţia supravieţuitoare şi 70.000 lei pentru copil, de unde rezultă un total de 160.000 lei.

În drept, reclamanţii şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Codului de procedură civilă, Legea nr. 136/1995 şi Norma ASF nr. 23/2014.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanţii a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: proces verbal de cercetare la faţa locului, ordonanţa de clasare din data de 27.04.2016, referatul cu propunerea de clasare, comunicarea din data de 05.05.2016, Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, raport medico-legal, fişa de înmatriculare a autoturismului, ordonanţa de efectuare a autopsiei medico-legale, poliţa de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/25/C25/HP, cartea de identitate a reclamantei (.....), certificat de căsătorie, certificatul de naştere şi cartea de identitate a reclamantului (.....), adeverinţă din data de 09.03.2015, adeverinţa din data de 10.03.2015, contractul individual de muncă nr. 280/25.08.2014, atestat de calificare profesională, certificat de atestare profesională, suplimentul descriptiv al certificatului de calificare profesională şi file ale carnetului de muncă al decedatului (.....).

În probatoriu, au solicitat reclamanţii încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu martori, a  probei cu interogatoriul pârâtei, a probei cu expertiză judiciară în vederea determinării sumei de bani cu care s-a diminuat nivelul de trai.

Ca urmare a dispoziţiei instanţei cu privire la taxa judiciară de timbru, la data de 08 martie 2017, reclamanţii au formulat cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru, iar, prin încheierea din data de 11 mai 2017, cererea a fost admisă în parte dispunându-se eşalonarea plăţii taxei de timbru în cuantum de 5.109 lei, în 48 de rate.

În dovedirea cererii de ajutor public judiciar reclamanţii au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: declaraţii pe proprie răspundere că nu realizează venituri impozabile din activităţi independente, agricultură, silvicultură, dividende, cedarea de folosinţă a bunurilor sau dobânzi, adeverinţe devenit  pentru anul 2017,  adeverinţa nr. 2057/21.03.2017, adeverinţa nr. 2058/21.03.2017 şi declaraţii pe propria răspundere că nu au beneficiat de ajutor public judiciar.

La data de 18 iulie 2017, în apărare pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acţiunii, în sensul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor materiale şi stabilirea despăgubirilor morale până la nivelul unei sume rezonabile şi proporţionale cu prejudiciul produs reclamanţilor.

În prealabil arată pârâtă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 136/1995, este obligatorie citarea persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi, iar în atare situaţie consideră că se impune ca reclamanţii să indice numele moştenitorilor persoanei autorului accidentului.

 Relativ la solicitarea privitoare la daunele materiale, pârâta arată că despăgubirile materiale în caz de deces sunt cele stabilite şi indicate în mod limitativ de dispoziţiile art. 50 pct.2 lit. a-c din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la data producerii evenimentului.

Astfel, consideră că suma de 40.200 lei solicitată de către reclamanţi reprezentând veniturile de care nu au beneficiat pe o perioadă de 10 ani în cazul în care accidentul nu ar fi avut loc, nu poate fi acordată întrucât nu se încadrează în riscul asigurat prin poliţa RCA şi nu fac parte din categoria despăgubirilor prevăzute de dispoziţiile art. 50 pct.2 lit. a-c din Norma ASF nr. 23/2014.

Faţă de această situaţie, solicită pârâta a se consta că şi proba cu expertiză, solicitată în vederea stabilirii acestor sume cu care s-a diminuat nivelul de trai al reclamanţilor este inadmisibilă şi neutilă soluţionării cauzei.

Referitor la despăgubirile morale solicită pârâta a se constata că sumele solicitate de către reclamanţi sunt nejustificat de mari, reţinându-se că sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză, ci ele trebuie sa aibă caracter compensatoriu pentru o suferinţa certă, rezultată din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii săvârşită de asigurat.

Arată că stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral efectiv suferit şi care nu va putea fi înlăturat în totalitate, şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Mai arată că, în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Consideră pârâta că, în cuantificarea prejudiciului moral, instanţa trebuie să aibă în vedere, pe lângă aprecierea obiectivă, rezonabilă, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv suferit şi criteriile impuse de art. 50 pct. 2 lit. d din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la data producerii evenimentului, potrivit cărora la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, se au în vedere, daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Cu privire la jurisprudenţă, apreciază că trebuie să se dea eficienţă Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 C.E.D.O, Ghid care valorifică soluţiile relevante adoptate în cadrul altor sisteme de drept europene, dar şi ale jurisprudenţei din România.

Pentru a se respecta dispoziţiile art. 1391 alin. 2 din Codul Civil, cuantificarea daunelor morale trebuie să se facă cu aplicarea principiului echităţii, a principiului proporţionalităţii şi a principiilor jurisprudenţiale, în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinente cauzei de faţă de aşa manieră încât sumele acordate cu titlu de daune morale să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs reclamanţilor şi suferit de aceştia şi să aibă efecte compensatorii, dar care să nu constituie nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor morale, conform legislaţiei şi jurisprudenţei în materie.

Consideră pârâta că la aprecierea în concret a cuantumului daunelor morale se impune a se  avea în vedere inclusiv condiţiile de trai din România, veniturile  reclamanţilor, care sunt modice conform dovezilor depuse la dosar, probele  din dosar, cât şi circumstanţele cauzei.

Susţine că nu este lipsită de relevanţă, în aprecierea cuantumului acestei sume şi situaţia prezentată, în sensul în care conducătorul autoturismului avea o îmbibaţie alcoolică de 1,60g o/oo.

Astfel, în condiţiile în care soţul/tatăl reclamanţilor, în calitate de proprietar al autoturismului, i-a încredinţat maşina unei persoane aflată în stare avansată de ebrietate şi a acceptat să se urce în maşină împreună cu aceasta, consideră pârâta că se impune a se reţine şi o culpă concurentă a acestuia.

Faţă de considerentele expuse anterior, raportându-se la jurisprudenţa din cauzele similare, ţinut cont de importanţa valorii lezate, precum şi de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuşi, o sursă de îmbogăţire, ci să rămână doar un mijloc de compensaţie, de alinare a durerii psihice suferite, apreciază pârâta că acordarea unei sume de 27.000 lei pentru soţie şi de 18.000 lei pentru copilul major sunt sume rezonabile şi proporţionale cu prejudiciul efectiv produs fiecărui reclamant în parte.

Consideră pârâta că suferinţele morale ce survin accidentelor rutiere cu victime sunt fără îndoială mari şi practic imposibil de evaluat în bani în mod obiectiv. Din acest motiv, este dificil să ceară victimelor să-şi limiteze în mod voluntar pretenţiile, însă poate face ca instanţele de judecată să nu acordare despăgubiri pentru daune morale în dezacord nici cu nivelul suportabil al primelor de asigurare, întrucât se riscă blocarea sistemul RCA care astăzi se constituie ca un important mecanism social.

Mai arată pârâta că tot în jurisprudenţă s-a reţinut că la identificarea criteriilor de evaluare, trebuie să se evite stabilirea unui "curs de schimb lacrimi/ lei". Deşi exprimarea este destul de cinică, s-a avut în vedere un aspect cât se poate de normal/firesc, anume acela că viaţa persoanelor fiind un element inestimabil care nu pot avea valoare de înlocuire, rolul instanţelor de judecată este acela de a stabili compensaţii băneşti ancorate în jurisprudenţă şi realitatea economică generală din România.

Mai mult, paragraful 20 din preambulul Directivei nr.2009/103/CE3 prevede că: "Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are lot accidentul pe teritoriul comunităţii” şi, întrucât România este stat membru al Uniunii Europene, iar legislaţia privind asigurările reprezintă o transpunere în dreptul intern a mai multor directive, apreciază că la evaluarea pe cale judecătorească a prejudiciului moral trebuie avut în vedere inclusiv cuantumul daunelor morale acordate în alte state membre.

Referitor la probele solicitate de către reclamanţi, solicită pârâta a se lua act că nu ne opune administrării probei cu înscrisuri, însă solicită să respingerea proba cu interogatoriul ca inutilă întrucât, în mod obiectiv, asigurătorul nu este în posesia unor date referitoare la aspectele de fapt ale accidentului, precum şi proba cu expertiză judiciară în vederea determinării sumelor de bani cu care s-a diminuat nivelul de trai al reclamanţilor.

În ceea ce priveşte proba cu martori, solicită pârâta să dispună decăderea  reclamanţilor din administrarea acestei probe în temeiul art. 185 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, urmând a se reţine că proba nu a fost propusă cu respectarea art. 254 alin. 1 şi art. 194 lit. e din Codul de Procedură Civilă.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 205 din Codul de Procedură Civilă.

În dovedirea pârâta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: ghid pentru soluţionarea daunelor morale şi Decizia nr. 2158/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,.

În probatoriu au solicitat reclamanţii încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu martori,a  probei cu interogatoriul pârâtei, a probei cu expertiză judiciară în vederea determinării sumei de bani cu care s-a diminuat nivelul de trai.

Având în vedere cererea formulată de pârâtă prin întâmpinare, în sensul că în conformitate cu dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 136/1995, este obligatorie citarea persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, în calitatea de intervenienţi forţaţi, prin încheierea din data de 14 septembrie 2017, instanţa a pus în vederea reclamanţilor să indice moştenitorii autorului accidentului.

Ca urmare a notei telefonice încheiate la fila 173, Vol. I, reprezentantul reclamanţilor a comunicat instanţei că numiţii (.....) şi (.....)sunt moştenitorii autorului accidentului indicând şi adresa acestora.

Tot în aceeaşi note telefonică se menţionează faptul că intervenienta forţată (.....) a transmis faptul că este plecată în Spania, la adresa indicată a locuit sora sa, care la acel moment era mutată în Braşov.

Prin adresa din data de 23 octombrie 2017, pârâţi, prin reprezentant avocat Cristian Cristian, ca urmare a notei telefonice din data de 18.10.2018 a învederat instanţei că nu cunosc moştenitorii autorului accidentului şi nici adresa de  domiciliu a acestora.

La data de 08 noiembrie 2017, pârâta a depus la dosar note de şedinţă prin care învederează că au avut loc negocieri în vedere stingerii litigiului pe cale amiabilă, însă reclamanţii au refuzat acceptarea sumelor oferite cu titlu de daune morale, respectiv 30.000 lei pentru soţia supravieţuitoare (.....)şi 20.000 lei pentru fiul victimei (.....).

Totodată, a arătat pârâta că suma de 160.000 lei solicitată cu titlu de daune morale este nejustificat de mare, raportându-se la situaţia concretă din cauză, cât şi la o culpă concurentă a victimei.

La termenele ce au urmat au fost solicitate amânări pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă fiind depuse în acest sens înscrisuri, însă părţile nu au reuşit să stingă litigiul amiabil.

În data de 15 ianuarie 2018, pârâta a formulat note de şedinţă prin care solicită suspendarea soluţionării cauzei, având în vedere că legea impune în mod obligatoriu,  citarea persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forţat, iar reclamanţii nu au respectat obligaţia pusă de instanţă în sarcina lor, de a indica moştenitorii autorului accidentului.

Asupra fondului cauzei solicită a fi primite concluziile formulate prin întâmpinare, cât şi cele depuse la termenul din data de 09.11.2017, respectiv admiterea în partea a acţiunii în sensul stabilirii daunelor morale la nivelul sumei ofertate de 30.000 lei pentru soţia supravieţuitoare (.....)şi 20.000 lei pentru fiul victimei (.....)şi respingerea ca nefondat a capătului de cererea care vizează despăgubirile materiale.

La data de 23 ianuarie 2018, reclamanţii au formulat concluzii scrise prin care reiterează în esenţă cele arătate prin cererea de chemare în judecată.

Examinând cererea, în raport de probatoriul administrat, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 3.11.2014, defunctul (.....), în calitate de proprietar al autovehiculului cu nr. de înmatriculare TL-03-222, a încredinţat acest bun defunctului (.....), spre a fi condus pe drumurile publice, acesta din urmă având o îmbibaţie etilică de 1,60 g o/oo.

Deplasându-se astfel pe DJ 229, la km 46+550m, într-o curbă la stânga, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns cu autovehiculul într-un capăt de pod, a părăsit partea carosabilă  şi a plonjat într-un canal cu apă situat lângă Lacul Babadag.

Accidentul a avut ca urmare decesul conducătorului auto, (.....), a proprietarului maşinii, (.....), care ocupa scaunul din dreapta/faţă, dar şi a numitului (.....), ocupant al banchetei din spate.

Concluziile rapoartelor medicale de autopsie nr. 209/N, nr. 211/N şi nr. 212/N din 4.11.2014 efectuate de Serviciul Medico-Legal Judeţean Tulcea, au evidenţiat faptul că decesul numiţilor (.....) şi (.....) s-a dotorat înecului, semnele de violenţă produse în accident fiind de natură să le prejudicieze numai capacitatea de autosalvare, moartea numitului survenind însă în contextul accidentului în cadrul căruia a suferit o traumă cranio-cerebrală incompatibilă cu viaţa.

Având în vedere decesul făptuitorului (.....), în conformitate cu prevederile art. 315 alin.1 lit. b, art. 314 alin. 1 lit. a  cu referire la art. 16 alin. 1 lit. b şi f  din Codul de procedură penală, prin Ordonanţa din data de 2.04.2016, emisă în dosarul nr. (.....) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii  infracţiunilor prev. de art. 192 din Codul penal.

Proprietarul autoturismul implicat în accident, marca Renault, înmatriculat sub nr. TL-03-222, defunctul (.....), era beneficiarul poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria RO/0000/HP emisă de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A. la data de 10.07.2014, valabilă până la data de 24.07.2015.

Prin acţiunea pendinte, reclamanţii pretind obligarea asiguratorului la plata unor daune materiale, reprezentând venituri de care ar fi beneficiat pe parcursul a 10 ani în cazul în care acccidentul nu ar fi avut loc, acest eveniment diminuându-le considerabil nivelul de trai, cât şi la plata unor daune morale. 

Se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule.

Au incidenţă în cauză şi prevederile art. 50 din acelaşi act normativ, potrivit cu care despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, cât şi art. 51, care prevăd că despăgubirile se acordă şi în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.

Se reţine aşadar nevoia verificării  sferei riscurilor acoperite de asigurarea auto RCA, asigurătorii răspunzând în baza şi în limitele contractului de asigurare.

 Relativ la acest fapt, în cauză îşi găsesc aplicabilitate prevederile art. 49 alin. 2 din Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare atât la emiterea poliţei de asigurare, 10.07.2014, cât şi la data producerii accidentului rutier, 3.11.2014, aceste fiind abrogate prin art.75 din  Norma Nr. 23 din  6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Astfel conform acestei norme legale, ,,La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:[…]

2. în caz de deces:

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

c) veniturile nete nerealizate şi alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;

d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.”

Se constată aşadar că sunt fondate susţinerile formulate în apărare, cum că daunele materiale pretinse nu sunt acoperite de poliţa de asigurare deţinută.

 În privinţa stabilirii daunelor morale pretinse, cum asiguratorul are obligaţia de a acoperi prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite, răspunderea asiguratorul fiind în legătură directă cu  răspunderea asiguratului, tribunalul constată incidenţa în cauză şi a prevederilor art. 1357 din Codul civil, care prevăd că ,, (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.”

Pârâta a recunoscut îndeplinirea în cauză a condiţiilor răspunderii conducătorului auto, în speţă altă persoană decât asiguratul, însă  a invocat şi culpa victimei accidentului, care, în calitate sa de proprietar al vehiculului, l-a încredinţat spre a fi condus pe drumurile publice de o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi, mai mult, şi-a asumat riscul de a călători alături de aceasta, elemente de fapt ce rezultă din concluziile actului de finalizare a cercetărilor penale întreprinse şi care nu au fost combătute de către reclamanţi.

Ca atare, sunt reţinute şi prevederile art. 1371 alin.1din Codul civil, conform cărora ,,În cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.”

Tribunalul reţine de asemenea că aprecierea prejudiciului moral în cauza dată nu se rezumă la determinarea ,,preţului" suferinţelor psihice determinate de pierderea unei persoane  apropiate, precum soţul, respectiv tatăl, suferinţe ce sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative si a implicaţiilor pe care le are o astfel de împrejurare în toate planurile vieţii acestor urmaşi.

În  lipsa unor criterii ştiinţifice, exacte, pentru evaluarea cuantumului indemnizaţiilor destinate reparării unor atare prejudiciilor morale, determinată de incompatibilitate intre caracterul nepatrimonial al daunelor si caracterul patrimonial al despăgubirii, în operaţiunea de stablire a despăgubirii, instanţa va ţine cont de circumstanţele concrete în care s-au produs consecinţele dăunătoare, de concursul victimei la producerea rezultatului şi de achiesarea parţială la pretenţii.

În consecinţă, în absenţa unor probe suplimentare,  concluzionează în sensul că sumele propuse de către pârâtă au aptitudinea acoperirii consecinţelor negative suferite de către reclamanţi.

Este avută astfel în vedere cererea depusă la dosar la data de 8.11.2017 (fila191), cât şi corespondenţa electronică purtată de părţi în vederea rezolvării amiabile a litigiului (filele 176 şi 196 ), în care pârâta arată că este de acord cu acordarea unor daune morale în cuantum de 30.000 lei pentru reclamanta (.....), în calitatea sa de soţie supravieţuitoare, şi 20.000 lei pentru (.....), fiul victimei accidentului.

Astfel, va  obliga pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A. la plata sumei de 30.000 lei către reclamanta (.....)şi a sumei de 20.000 lei către reclamantul (.....)cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata integrală a debitului.

În privinţa cheltuielilor de judecată, se constată că reclamanţii au obligaţia de plată a sumei totale de 5.109 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru care beneficiază de înlesnirea plăţii în 48 de rate.

Sunt reţinute prevederile art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care, ,,Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.” 

Pe de altă parte, este identificată cauza de exonerare a pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată prevăzută de art. 454 din Codul de procedură civilă, conform căruia acesta nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, dacă a recunoscut pretenţiile reclamantului, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Cum în termenul menţionat, respectiv prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că este de acord cu acordarea sumei de 27.000 lei pentru soţie şi a sumei de 18.000 lei pentru copilul major, urmează a fi obligată la plata sumei de 150 lei reprezentând taxă de timbru aferentă sumelor acordate peste nivelul propus prin întâmpinare. Este adevărat că pârâta a recunoscut şi pretenţiile acordate, însă această recunoaştere a intervenit după primul termen de judecată, situaţie în care nu mai operează exonerarea de la plată menţionată.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, promovată de reclamanţii (.....)şi (.....)ambii cu domiciliul în oraş (.....)judeţul Tulcea şi cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat (.....), în contradictoriu cu pârâta (.....) cu sediul în Bucureşti, str. (.....) şi intervenienţii forţaţi (.....) domiciliată în (.....) şi (.....)domiciliat în Tulcea, str. (.....)

Obligă pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A. la plata sumei de 30.000 lei către reclamanta (.....)şi a sumei de 20.000 lei către reclamantul (.....)cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata integrală a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.

Pronunţată în şedinţă publică azi 30 ianuarie 2018.

Preşedinte,Grefier,

(.....)(.....)

Red. Jud. N.L./21.02.2018

Tehnored. Gref. V.D.F./21.02.2018/8ex.

Com.6 ex/….02.2018