Suplinire consimtamant

Decizie 816 din 10.10.2018


 Prin sentinţa civilă nr. X/06.02.2018, pronunţată de Judecătoria Corabia, în dosar nr. X/213/2017, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta H E R, în contradictoriu cu pârâtul B C, având ca obiect „suplinire consimţământ”, ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta către pârât la plata sumei de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că reclamanta şi pârâtul au fost căsătoriţi, iar din relaţia de căsătorie a rezultat minora B G M, iar ca urmare a neînţelegerilor dintre părţi, a intervenit divorţul acestora, fiind stabilit domiciliul minorei la domiciliul tatălui.

Prin decizia nr.X/09/.06.2016 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.X/213/2015 s-a încuviinţat reclamantei dreptul de a avea legături personale cu minora B G M după următorul program: - prima şi a treia săptămână din lună, în ziua de duminică, între orale 10:00- 18:00; în prima zi de Paşti şi a doua zi de Crăciun; - în perioada vacanţei de vară între 15-31 august; în prima săptămână din vacanţa de primăvară, programul desfăşurându-se la domiciliul pârâtului, cu posibilitatea pentru reclamantă de a lua minora la diverse activităţi recreative, în parc, la locurile de joacă, teatru, film, cofetărie şi alte asemenea, cu obligaţia înapoierii minorei seara la domiciliul tatălui.

Potrivit prevederilor art. 23 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, „Deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor  Legii nr.248/2005  privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare”, iar la art.30 alin.1 lit. b din Legea nr.248/2005, se arată că “Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:  b) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate şi călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte […]”.

Prin  cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat suplinirea consimţământului pârâtului B C pentru eliberarea paşaportului minorei B G M şi suplinirea consimţământul pârâtului pentru ca minora  să se deplaseze în Germania împreuna cu reclamanta în perioada vacanţelor şcolare.

Instanţa a observat din dispoziţiile legale menţionate mai sus, că deplasarea minorului în străinătate însoţită de unul din părinţi se poate realiza numai cu acordul celuilalt părinte.

La art.36 din Legea nr.272/2004 se prevede că : alin.3 „În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum şi cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi” şi alin.4 „În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu îşi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului”.

Instanţa a reţinut din coroborarea elementelor de fapt, ce rezultă din considerentele deciziei civile nr.X din data de 09.06.2016 pronunţată de către Tribunalul Olt, în dosarul nr.X/213/2015 minora se află în grija tatălui, mama având dreptul de a păstra legăturile personale cu minora, conform programului stabilit.

Totodată, instanţa a observat că reclamanta este plecată din ţară, aceasta nefăcând dovada domiciliului sau reşedinţei acesteia din străinătate, contractul de închiriere depus la dosar nu poate fi luat în considerare, nefiind indicate datele în ceea ce priveşte numele persoanelor care au încheiat acel contract.

Mai mult s-a reţinut că reclamanta având stabilit program vizitare minor prin hotărâre judecătorească definitivă este obligată să respect acel program astfel cum a fost încuviinţat, legăturile personale cu minora fiind încuviinţate a le avea la domiciliul tatălui, cu posibilitatea să o ia pe minoră la diverse activităţii.

În condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada modificării programului de vizitare minor ca urmare a modificărilor împrejurărilor de fapt avute în vedere de instanţă la momentul stabilirii programului vizitare minor, s-a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta H E R, solicitând, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii.

Raportat la înscrisurile de la dosar, dovezi care arată ca are o locuinţă în Germania şi poate asigura minorei o locuinţă, dacă aceasta ar ajunge în Germania, coroborate cu refuzul nejustificat al intimatului pârât de a-şi da acordul pentru obţinerea paşaportului şi a se deplasa cu minora din România în Germania, refuz dat şi personal în faţa instanţei prin răspunsurile la interogatoriu, apreciază că instanţa a greşit atunci când a respins cererea formulată.

A depus la dosarul cauzei douăa hotărâri judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Corabia, este adevărat de o alta instanţă, prin care erau admise cererile respective, cereri care aveau acelaşi obiect şi aceiaşi motivare în fapt şi în drept.

Consideră ca instanţa de fond nu a dat eficienţă probatoriului administrat, şi nici principiului interesului superior al minorului.

Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătura cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror altor persoane, cărora acesta le-a fost plasat  în mod legal.

Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.

Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.

În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.

Apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este greşită, în acest fel dreptul de a-şi lua fetiţa în Germania, în vizită, este practic ştirbit, deşi dispoziţiile legale îi dau acest drept.

Faţă de apelul promovat intimatul pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului  şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Apelanta reclamantă şi  intimatul pârât au fost căsătoriţi, iar din relaţia de căsătorie a rezultat minora B G M născută la data de 26.03.2008, iar ca urmare a neînţelegerilor dintre părţi, a intervenit divorţul acestora.

Tribunalul reţine că prin Decizia civilă nr. X/2014 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/213/2013 a fost stabilit domiciliul minorei la B G M la tatăl său B C.

Prin Decizia nr.X/09.06.2016 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.X/213/2015

 s-a încuviinţat reclamantei H E R dreptul de a avea legături personale cu minora B G M după următorul program: - prima şi a treia săptămână din lună, în ziua de duminică, între orale 10:00- 18:00; în prima zi de Paşti şi a doua zi de Crăciun; - în perioada vacanţei de vară între 15-31 august; în prima săptămână din vacanţa de primăvară, programul desfăşurându-se la domiciliul pârâtului, cu posibilitatea pentru reclamantă de a lua minora la diverse activităţi recreative, în parc, la locurile de joacă, teatru, film, cofetărie şi alte asemenea, cu obligaţia înapoierii minorei seara la domiciliul tatălui.

Apelanta reclamantă a solicitat suplinirea consimţământului pârâtului B C pentru eliberarea paşaportului minorei B G M şi suplinirea consimţământul pârâtului pentru ca minora  să se deplaseze în Germania împreună cu reclamanta în perioada vacanţelor şcolare.

Potrivit prevederilor art. 23 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: , „Deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr.248/2005  privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.”

Conform dispoziţiilor art. 30 alin.1 lit. b din Legea nr.248/20052005  privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare:

„ Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:  b) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate şi călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte […]”.

Din materialul probator administrat în cauză se reţine că apelanta reclamantă este plecată din ţară în Germania.

Din contractul de închiriere depus la dosar (fila 45 dosar fond)  se reţine că nu sunt indicate persoanele care au încheiat acest contract, nerezultând că apelanta reclamantă face dovada domiciliului  sau reşedinţei sale acolo.

Potrivit  dispoziţiilor art. 403 Cod civil: „În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinților divorțați faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.”

De asemenea, conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului: „(3) În situația în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți”, iar potrivit alin. (4):

 „ În situația în care, din orice motiv, un părinte nu-şi exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului”.

Raportat la normele legale susmenționate, Tribunalul reţine că pentru a stabili dacă se impune modificarea programului de vizitare a minorei de către apelanta reclamantă  trebuie avut în vedere cu prioritate interesul superior al copilului.

In speţă se pune problema de a se stabili modalitatea concretă în care să se realizeze întâlnirile minorei cu mama sa, astfel încât aceasta să corespundă in cea mai mare măsura intereselor copilului.

S-a avut în vedere tocmai că apelanta reclamantă nu domiciliază în ţară şi s-a stabilit  ca programul să se desfăşoare la domiciliul pârâtului, cu posibilitatea pentru reclamantă de a lua minora la diverse activităţi recreative, în parc, la locurile de joacă, teatru, film, cofetărie şi alte asemenea, cu obligaţia înapoierii minorei seara la domiciliul tatălui.

În mod corect instanţa de fond a apreciat că este în interesul minorei să rămână în domiciliul intimatului pârât şi să nu se modifice măsurile stabilite prin decizia civilă menţionată.

Din depoziţia martorului audiat în cauză B F (fila 62), s-a reţinut că ori de câte ori reclamanta a venit în ţară s-a întâlnit cu minora, iar reclamanta nu a afirmat că ar fi dorit să îşi ia fata în vacanţă în Germania.

În condiţiile în care apelanta reclamantă nu a făcut dovada modificării împrejurărilor avute în vedere de instanţă la stabilirea dreptului de a avea legături personale cu minora, instanţa de fond în mod corect, din probatoriul administrat în cauză, a apreciat că nu se impune modificarea măsurilor stabilite prin decizia civilă menţionată privind pe minora B G M.

 Dealtfel, apelanta reclamantă nu a făcut dovada domiciliului său sau a reşedinţei în Germania, pentru a se putea stabili dacă este în interesul minorei să se deplaseze în vizită la apelanta reclamantă.

In consecinţă,Tribunalul apreciază că  solutia instanţei de fond este legală şi temeinică  urmând  a fi păstrată, in conditiile art.480 al.1 Cod procedură civilă, iar apelul declarat  de către apelanta reclamantă, respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea intimatului pârât de obligare a apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Tribunalul, având în vedere dispoziţiile art. 452 Cod procedură civilă, constată că acestea nu au fost dovedite şi urmează să o respingă.

Data publicarii pe portal:05.12.2018