Stabilirea locuintei minorului. Motive de recurs prin care se solicita reanalizarea probelor. Examinarea pe fond a recursului. Principiul interesului superior al copilului.

Interesul superior al copilului este consacrat legislativ ca principiu, instantele fiind obligate sa verifice respectarea acestui principiu în toate deciziile care privesc copilul, deci în toate fazele procesuale, inclusiv în recurs, chiar daca aceasta verificare presupune analiza faptelor si a probelor administrate în legatura cu respectarea criteriilor consacrate de doctrina si de practica judiciara.

Art. 263 alin. 1 din Noul Cod Civil

Art. 6 din Legea nr. 272/2004

Art. 3 din Conventia cu privire la drepturile copilului

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Babadag sub nr. 995/179/13.10.2011, reclamanta U.E.I. a chemat în judecata pe pârâtul U.I.A. solicitând instantei sa dispuna desfacerea casatoriei încheiata între parti la data de 14 martie 2007 la Primaria orasului Babadag, încredintarea catre reclamanta a minorului U.S.A., nascut la 4 mai 2008, obligarea pârâtului la plata pensiei de întretinere în favoarea minorului, revenirea la numele avut anterior încheierii casatoriei, respectiv B.

În motivarea cererii reclamanta a aratat ca la data de 14 martie 2007 s-a casatorit cu pârâtul, din aceasta relatie rezultând minorul U.S.A., nascut la 4 mai 2008 si ca partile locuiesc împreuna cu mama pârâtului în imobilul proprietatea parintilor acestuia din Babadag, str. D. nr. 29, iar relatiile de familie s-au deteriorat în timp, ajungându-se ca în prezent convietuirea sa fie aproape imposibila.

Reclamanta a solicitat încredintarea spre crestere si educarea minorului întrucât este foarte atasata de el, îl iubeste foarte mult si îi poate oferi toate conditiile necesare unei bune cresteri si îngrijiri, precum si afectiunea si atentia de care are nevoie un copil la o vârsta atât de frageda, fiind de acord ca minorul sa aiba legaturi personale cu tatal sau.

Pârâtul a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat desfacerea casatoriei din vina exclusiva a pârâtei, revenirea acesteia la numele avut anterior, încredintarea catre tata a minorului S.A., spre crestere si educare, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întretinere în procent de 1/4 din veniturile lunare, în favoarea minorului.

În motivarea cererii reconventionale pârâtul a aratat ca reclamanta se face vinovata în exclusivitate de alterarea relatiilor de casatorie deoarece în ultimul an, mai exact din luna octombrie 2010, când s-a angajat la o firma de pariuri sportive din orasul Babadag, a început sa frecventeze anturaje dubioase neglijând efectiv casnicia, întretine relatii amoroase cu diversi barbati, fiind de notorietate relatia sa cu un tânar topometrist din Ardeal, care s-a aflat timp de mai multe luni în interes de serviciu pe raza orasului Babadag. A mai aratat pârâtul ca reclamanta lipsea noptile de acasa invocând diverse motive care nu pot fi acceptate într-o relatie de casatorie.

În ceea ce priveste cererile accesorii actiunii de divort, a aratat ca îndeplineste toate conditiile pentru ca minorul S.A. sa-i fie încredintat deoarece locuieste împreuna cu mama sa în casa parinteasca, care este destul de spatioasa, mama pârâtului fiind aceea care se ocupa îndeaproape, împreuna cu pârâtul, de cresterea si educarea minorului, spre deosebire de pârâta, care venea acasa de la serviciu foarte târziu, invocând diverse pretexte. De asemenea, pârâta nu are un spatiu de locuit si, prin urmare, nu poate asigura copilului conditii superioare de crestere si educare, asa cum cere legea. A mai învederat pârâtul ca nu se opune ca reclamanta sa aiba legaturi personale  cu minorul.

Prin sentinta civila nr. 683/13.10.2011, Judecatoria Babadag a admis actiunea formulata de reclamanta, a admis în parte si cererea reconventionala formulata de catre pârât, dispunând desfacerea casatoriei din vina ambelor parti, revenirea reclamantei la numele anterior casatoriei, exercitarea autoritatii parintesti de catre reclamanta si stabilirea domiciliului minorului la domiciliul acesteia. Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 260 lei lunar, cu titlu de pensie de întretinere în favoarea minorului  U.S.A., de la data formularii actiunii si pâna la majoratul acestuia, iar cheltuielile de judecata au fost compensate.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut, pe baza probelor administrate în cauza, ca relatiile dintre soti sunt grav vatamate, continuarea casatoriei nemaifiind posibila, vinovate de destramarea relatiilor de casatorie fiind ambele parti, prin comportamentul reprobabil al celor doi soti, unul fata de celalalt.

A mai retinut prima instanta, în privinta minorului rezultat din casatorie, ca tinând seama de interesul superior al acestuia si de concluziile rapoartelor de ancheta psihosociala, exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului sa se faca de catre ambii parinti, dar cu stabilirea domiciliului minorului U.S.A. la domiciliul reclamantei, având în vedere vârsta frageda a acestuia, de 3 ani, vârsta la care are nevoie în mod deosebit de îngrijirea si dragostea materna, reclamanta putând sa-i ofere conditii optime de crestere, educare, un climat optim de natura a-i asigura stabilitate si închegarea armonioasa a individualitatii copilului, o buna dezvoltare morala, intelectuala si fizica. În privinta pensiei de întretinere, prima instanta a apreciat ca, având in vedere veniturile nete realizate de catre pârât pe ultimele 6 luni, precum si venitul brut realizat de pe urma celor 70 familii de albine, se impune obligarea pârâtului-reconvenient la plata sumei de 260 lei lunar cu titlu de pensie de întretinere în favoarea minorului U.S.A. de la data introducerii actiunii si pâna la majoratul acestuia.

Împotriva aceste hotarâri, a formulat apel pârâtul-reclamant, care a criticat hotarârea primei instante pentru solutia asupra stabilirii domiciliului minorului la reclamanta.

Prin decizia civila nr. 34 din 25 aprilie 2012, Tribunalul Tulcea a admis apelul si a schimbat în parte sentinta civila nr. 683/13.10.2011 a Judecatoriei Babadag în sensul ca a dispus ca exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului U.S.A. nascut la 04.05.2008 sa se faca de catre ambii parinti. A mentinut în rest celelalte dispozitii ale sentintei apelate.

În considerentele deciziei astfel pronuntate s-a retinut ca între considerentele si dispozitivul hotarârii primei instante exista o inadvertenta în sensul ca, desi în considerente se precizeaza ca autoritatea parinteasca se va exercita de catre ambii parinti, în dispozitiv se arata ca autoritatea parinteasca se va exercita doar de catre reclamanta-intimata.

S-a considerat ca inadvertenta este cu atât mai grava cu cât regula este aceea ca autoritatea parinteasca sa se exercite de catre ambii parinti, iar doar în cazuri de exceptie se poate dispune ca aceasta autoritate sa fie exercitata doar de catre unul dintre  parinti. O astfel de situatie de exceptie nu a fost probata în prezenta cauza, instanta retinând ca din toate probele administrate rezulta ca ambii parinti sunt în egala masura îndreptatiti sa exercite autoritatea parinteasca, nici unul dintre ei nepericlitând dezvoltarea fizica si morala a copilului.

În legatura cu cel de al doilea motiv de apel invocat de catre  pârât, instanta de apel a apreciat ca prima instanta a procedat corect stabilind domiciliul minorului la domiciliul mamei sale. În acest sens, s-a aratat ca desi este adevarat ca pârâtul poate oferi conditii locative si materiale bune pentru cresterea si educarea copilului, nu trebuie neglijata vârsta foarte mica a acestuia, vârsta ce face ca prezenta mamei sa fie foarte importanta. Sub acest aspect, faptul ca intimata are un program încarcat nu poate constitui un argument pentru stabilirea domiciliului minorului la celalalt parinte, atât timp cât si acesta, pentru a-si asigura sursele de venit invocate în sustinerea cererii de stabilirea a domiciliului minorului la el, trebuie sa  lucreze, situatia fiind  deci similara, din acest punct de vedere, pentru ambele  parti.

De asemenea, faptul ca intimata a avut relatii extraconjugale are efect asupra culpei în desfacerea casatoriei, iar nu asupra stabilirii domiciliului minorului, cât timp nu s-a probat cu certitudine ca din cauza acestui comportament intimata ar fi neglijat interesele copilului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul U.I.A. care a sustinut ca în mod gresit au apreciat instantele situatia de fapt, ajungând nelegal si netemeinic la concluzia stabilirii domiciliului minorului la mama. Considera ca, prin analiza facuta, instantele s-au abatut de la scopul sau esential, respectiv satisfacerea concreta a interesului primordial al minorului.

Arata recurentul ca vârsta de 4 ani a copilului nu este un criteriu care sa îl excluda sau care sa-i ofere întâietate reclamantei la stabilirea domiciliului, un asemenea criteriu fiind valabil numai în situatia copilului foarte mic, de 1-2 ani.

Considera ca instanta nu a avut în vedere ca tatal are o locuinta proprietate personala, în care minorul s-a nascut si a crescut si ca tatal poate beneficia de ajutorul mamei sale, împreuna cu care locuieste, bunica paterna fiind foarte atasata de copil.

Sustine ca mama are un program de lucru foarte încarcat, de dimineata pâna seara, care îi limiteaza capacitatea de a fi cât mai mult în preajma copilului, prezenta unui parinte neputând fi suplinita printr-o persoana straina, eventual o bona. Spre deosebire de reclamanta, recurentul are un program de lucru flexibil, nu lipseste de acasa si este ajutat de mama sa.

Instanta nu a observat ca situatia locativa a reclamantei este incerta, aceasta nefacând dovada ca detine o locuinta în Bucuresti, chiar si cu chirie, ceea ce a prezentat reclamanta drept contract de închiriere fiind un act preconstituit pentru efectuarea anchetei sociale, dar care nu reflecta realitatea. Considera recurentul ca, în absenta unui domiciliu, solutia de încredintare a minorului catre reclamanta este o grava eroare judiciara si încalca flagrant interesul minorului.

Sustine recurentul ca solutia instantei este gresita si pentru ca nu s-a observat ca, pe lânga programul de lucru foarte încarcat, reclamanta practica si un mod de viata contrar necesitatilor minorului, în sensul ca petrece mult timp în oras, în baruri si discoteci, frecventând anturaje îndoielnice.

Prin întâmpinare, intimata U.E.I. a invocat exceptia nulitatii recursului, motivata pe prevederile art. 306 pct. 1 si 3 raportat la art. 3021 pct. 1, lit. c si art. 304 Cod procedura civila, sustinând ca recursul reclamantului nu poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedura civila, sustinerile din recurs facând referire numai la situatia de fapt retinuta de instanta prin analiza si coroborarea probelor. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând în conformitate cu dispozitiile art. 137 Cod procedura civila exceptia nulitatii recursului, exceptie invocata de intimata sub motiv ca nici una dintre criticile formulate nu se încadreaza în temeiurile de nelegalitate prevazute limitativ de art. 304 pct. 1-9 Cod procedura civila, Curtea constata ca nu este întemeiata.

În speta, ceea ce se critica în recurs este modalitatea în care instanta de apel a analizat îndeplinirea criteriilor consacrate în practica judiciara în legatura cu stabilirea domiciliului copilului dupa divortul parintilor si daca cele retinute pentru copilul partilor tin seama de interesul lui superior. Prin urmare, motivele de recurs se refera la modul în care s-a apreciat interesul superior al copilului.

Atunci când este în discutie o masura care priveste un copil, chiar daca este vorba despre persoana sau despre bunurile copilului, atât parintii dar si autoritatile cu competente sau responsabilitati în domeniu, inclusiv instantele de tutela, sunt obligate sa tina seama de respectarea interesului superior al copilului, interes care trebuie sa prevaleze în toate demersurile si deciziile care privesc copilul si care este ridicat la rang de principiu atât de normele nationale (art. 263 alin. 1 din Noul Cod civil, art. 6 din Legea nr. 272/2004), cât si de normele internationale în materie (art. 3 din Conventia cu privire la drepturile copilului).

Având în vedere consacrarea conventionala si legislativa a interesului superior al copilului ca principiu general si primordial atunci când în discutie se afla o masura luata în legatura cu un minor si tinând seama de faptul ca acest interes poate fi apreciat numai analizând în concret situatia minorului, prin verificarea în fiecare caz în parte a îndeplinirii criteriilor consacrate de doctrina si de practica judiciara, nu s-ar putea retine ca o asemenea analiza s-ar putea face cu excluderea elementelor de fapt care contureaza criteriile de apreciere a acestui interes.

Rezulta prin urmare ca, ori de câte ori litigiul în recurs poarta asupra masurilor ce trebuie luate în legatura cu un minor, verificarea respectarii principiului interesului superior al copilului se poate face, chiar daca aceasta presupune analizarea faptelor sau a probelor pe baza carora se stabilesc faptele ce conduc la luarea masurii celei mai adecvate pentru minor, respectarea unui principiu, cu deosebire a principiului interesului superior al copilului, prevalând regulilor procedurale care limiteaza motivele de recurs doar la motive de nelegalitate.

Pe fondul recursului, Curtea retine ca solutiile instantelor de fond si de apel respecta principiul interesului superior al copilului U.S.A..

Criteriile consacrate de doctrina si jurisprudenta la identificarea interesului copilului, în cazul stabilirii locuintei la unul dintre parinti, dupa divort, sunt vârsta copilului, posibilitatile parintilor de a asigura o buna dezvoltare fizica, intelectuala si morala, atasamentul parintilor fata de minor, precum si al minorului fata de parinti, grija manifestata de parinti fata de copii în timpul convietuirii si dupa despartirea în fapt, precum si alte asemenea.

Instantele au analizat corect în ansamblu toate aceste criterii si au decis întemeiat ca minorul U.S.A., la vârsta pe care o are, respectiv la 4 ani, reclama înca mai intens prezenta mamei, aceasta vârsta fiind mai apropiata de vârsta copilului mic, total dependent de mama, decât de vârsta prescolarului, care presupune o independenta a copilului mai accentuata. Chiar daca la aceasta vârsta minorul nu mai este în aceeasi situatie cu cea a unui copilul mic, care trebuie alaptat ori supravegheat permanent, nu s-ar putea afirma ca la aceasta vârsta copilul nu mai este înca puternic atasat de mama. Evident, acest atasament exista la un copil de patru ani daca nu este neglijat sau abandonat de mama sa si daca mama arata copilului o afectiune continua si constanta.

În speta, criteriul vârstei copilului nu poate fi detasat de criteriul atasamentului copilului fata de parinti, precum si de cel al atasamentului parintilor fata de copil. În cazul copilului S.A. probele au relevat un atasament mai ridicat al copilului fata de mama, concluzia fiind dedusa din observatiile raportului psihologic în legatura cu agresarea mamei de catre tata în prezenta copilului (compasiunea copilului pentru mama este evidenta atât timp cât episodul a fost tinut minte si apoi relatat psihologului), dar si de existenta unui confort si un echilibru psihic al copilului dupa separatia sotilor si plecarea copilului împreuna cu mama (copilul este vesel, comunicativ, echilibrat si nu pare a fi afectat de separatia sa de tata ori de locuinta în care a crescut).

De asemenea, instantele au apreciat în mod just criteriul grijii manifestate de parinti fata de copil în timpul convietuirii; nici o proba administrata la instantele de fond si de apel, cu exceptia declaratiei mamei pârâtului (martor subiectiv), nu au demonstrat ca reclamanta nu s-a ocupat corespunzator de minor în timpul convietuirii sotilor si ca grija pentru cresterea copilului revenea în mare parte tatalui si bunicii paterne. Dimpotriva, prin afirmatia din recurs ca în perioada în care copilul este alaptat, în care trebuie frecvent schimbate scutecele, acesta trebuie sa se afle în grija mamei, tatal a recunoscut, indirect, ca asa s-au petrecut lucrurile si în familia sa. De asemenea, nu rezulta din probe ca mama si-a neglijat vreun moment copilul, nici anterior si nici ulterior separatiei de recurent.

Existenta în patrimoniul recurentului a unei locuinte proprietate personala nu poate fi considerat un criteriu care sa acorde preferinta acestuia câta vreme intimata reclamanta a facut dovada, inclusiv în fata instantei de recurs, asupra detinerii unei locuinte în care minorul poate sa creasca decent si în conditiile în care criteriul marimii patrimoniului parintilor nu este unul agreat în literatura si practica judiciara ca un criteriu semnificativ în aprecierea interesului superior al copilului.

În fine, instantele au apreciat corect si în privinta posibilitatilor fiecaruia dintre parinti de a se putea ocupa de cresterea si educarea copilului, din punctul de vedere al timpului care poate fi alocat exclusiv copilului, activitatile recurentului, agent de paza si apicultor, ocupând la fel timpul sau ca si activitatea intimatei de lucrator comercial; împrejurarea ca tatal ar fi beneficiat de ajutorul bunicii paterne în cresterea copilului este favorabila recurentului dar nu este hotarâtoare în conditiile în care, apreciind în ansamblu criteriile mai sus mentionate, se constata ca ele sunt mai bine întrunite de intimata, aceasta beneficiind, la rândul sau, de ajutorul unei bone.

În consecinta, constatând ca instantele au apreciat corect ca interesul minorului S.A. este sa locuiasca împreuna cu mama, parintii având custodia comuna a copilului, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod procedura civila, la solicitarea intimatei, Curtea îl va obliga pe recurent sa restituie acesteia cheltuielile efectuate pentru solutionarea recursului, respectiv onorariul de avocat (2000 lei) si cheltuielile de transport (215,76 lei). Celelalte chitante de plata a onorariului consultatiei psihologice nu au fost incluse în cuantumul cheltuielilor de judecata, Curtea constatând ca acestea nu se pot încadra în regimul costurilor procesuale, raportul psihologic nefiind o proba discutata si încuviintata de instanta. 

Domenii speta

Spete similare