Obligaţia aducerii la cunoştinţa proprietarului plata tva a terenurilor construibile

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu reclamantul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MUNICIPIUL reprezentata prin Primar :  obligarea paratei la plata sumei de … lei reprezentând daune materiale si dobânda aferenta acestei sume începând cu data introducerii acţiunii si pana la plata integrala a sumei datorate;  obligarea paratei la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale. Cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii sale  reclamantul arată că, în fapt, la data de 25.03.2009, în calitate de vânzător a încheiat cu SC B SRL in calitate de cumpărător, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1/2009

 privitor la vânzarea unei suprafeţe de 10.000 mp,  teren extravilan livada si drum, situat pe teritoriul municipiului X, înscris în CF nr. 1/A  localitatea X.

La baza încheierii Contractului de vânzare cumpărare susmenţionat a stat Certificatul de atestare fiscala din data de 24.03.2009 eliberat de către parata prin care se atesta ca terenul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare este situat in extravilanul localităţii X.

Toate taxele aferente acestei tranzacţii au fost achitate in considerarea acestui Certificat de atestare fiscala eliberat de către parata, acesta fiind singurul act necesar (obligatoriu) la acea data pentru încheierea unui contract de vânzare cumpărare (în afara extrasului de Carte Funciara).

Potrivit menţiunilor din extrasului de Carte Funciara terenul în suprafaţa de 10.000 mp era situat în extravilanul localităţii, în  deplina concordanta cu menţiunile din Certificatul de atestare fiscala din 24.03.2009.

În concluzie, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, reclamantul a respectat toate cerinţele legale,  a procurat toate înscrisurile cerute de lege la acea data pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, a acţionat cu buna credinţă având reprezentarea legitima ca încheie un contract de vânzare cumpărare în baza unor înscrisuri cu caracter oficial, eliberate de instituţiile abilitate sa elibereze aceste acte.

Subliniază buna credinţa a reclamantului, deoarece se prevalează de aplicarea principiului protecţiei încrederii legitime, acesta neputând fi invocat de partea care nu justifica buna credinţa in exercitarea drepturilor sale.

Aplicarea principiului protecţiei încrederii legitime este obligatorie  în vederea restabilirii echilibrului între siguranţa juridica ce trebuie sa apere interese private si imperativele principiului legalităţii ce protejează interesele publice; respectării principiului egalităţii de tratament în fata legii.

In perioada 25.01.2010- 25.05.2010 reclamantul a fost supus unei inspecţii fiscale, având ca obiectiv "Verificarea tranzacţiilor imobiliare efectuate in perioada 01.01.2005- 31.12.2009".

In acest sens a fost emis Raportul de inspecţie fiscala nr. 30/2011 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 31/2011 prin care s-a stabilit ca pentru tranzacţiile din perioada 01.03.2009-31.12.2009, reclamantul datorează bugetului consolidat suma de 855134 lei, reprezentând TVA in suma de 612 999 lei TVA, si accesorii in suma de 242 135 lei.

Decizia de impunere nr. 31/2011 a făcut obiectul cenzurii instanţei de contencios administrativ in dosar 1/85/2014 al Tribunalului Sibiu si a fost menţinută parţial, in limita sumei de 718.599 lei, prin sentinţa nr. 5/2016 a Tribunalului Sibiu, definitiva prin decizia nr. 7/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia.

In motivarea acestor hotărâri s-a reţinut faptul ca o parte din terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare autorizat sub nr. 1/2009, respectiv suprafaţa de 4768 mp făcea parte din "intravilanul localităţii", având caracter "construibil" asa incat reclamantul datora TVA aferent tranzacţiei imobiliare efectuate si accesorii ,in calitate de vânzător in suma de 718.599 lei.

Reţinerile instanţelor de judecata s-au fundamentat pe doua adeverinţe eliberate de către parată, (ulterioare acelui Certificat de atestare fiscala ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1/2009).

Aceasta conduita a paratei (materializata in eliberarea celor doua înscrisuri) a condus la crearea unui prejudiciu in patrimoniul reclamantului in suma de 718.599 lei, si atrage răspunderea paratei, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, după cum urmează:

Cu privire la fapta ilicita a paratei: în cursul anului 2009, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1/2009, parata a eliberat Certificatul de atestare fiscala care a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare si in care se făcea menţiunea expresa ca terenul in suprafaţa de 10.000 mp este situat in extravilanul localităţii.

Ulterior, cu ocazia efectuării inspecţiei fiscale, parata a eliberat alte doua adeverinţe privitoare la imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1/2009, respectiv : adresa 10/2010 din care rezulta ca terenurile ce au făcut obiectul contractului 1/3009 au fost comasate si prin PUZ 192, aprobat prin HCL 9/2004, s-a introdus in intravilan suprafaţa de 4768 mp. având funcţiunile admise prin PUZ de depozitare si de locuire; adresa 51/2011 din care rezulta ca suprafeţele de 1768 mp cu nr. cadastral 74 (ce face parte din suprafaţa de 7000 mp cu acelaşi nr. cadastral) si terenul in suprafaţa de 3000 mp cu nr. cadastral 75 sunt terenuri construibile,categorie de folosinţa livada.

Aceasta reprezintă fără dubiu o conduita culpabila a paratei ce atrage răspunderea delictuala a acesteia, deoarece daca a existat o asemenea Hotărâre a Consiliului Local din anul 2004 sau un PUZ care ar fi fost aprobat prin acea Hotărâre a Consiliului Local, parata avea obligaţia sa o transmisa compartimentului taxe si impozite, pentru ca acesta sa ia act de noua situaţie a imobilului (construibil,intravilan), in vederea efectuării menţiunilor in evidentele compartimentului si in mod special, pentru stabilirea unei alte taxe (aferente unui teren intravilan construcţii).

In conformitate cu prevederile art. 62 din legea 35/2001 ''Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se face prin compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, după caz, precum şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii."

Parata avea obligaţia sa încunoștințeze proprietarii despre existenta unor modificări (daca era cazul) asupra componentei terenului intravilan/extravilan sau asupra caracterului construibil al unor suprafeţe de teren proprietatea acestora.

Prin modalitatea defectuoasa in care parata si-a îndeplinit atribuţiile i-a fost afectat dreptul reclamantului la informare, prevăzut la art. 31 din Constituţie.

Conform acestui text de lege «1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corecta a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal».

Ori, compartimentele de specialitate ale paratei nu au efectuat modificările impuse de Hotărârea Consiliului Local din 2004 sau de acel PUZ întocmit, proprietarii imobilelor din zona (inclusiv reclamantul) nu au fost informaţi cu privire la modificarea situaţiei terenurilor afectate de PUZ, iar după 5 ani de zile de la aceasta Hotărâre a Consiliului local, parata a eliberat un Certificat de atestare fiscala cu menţiunea ca întreaga suprafaţa de 10.000 mp, ce urma sa facă obiectul contractului de vânzare cumpărare autorizat sub nr. 1/2009 face parte din extravilanul localităţii  (prin urmare, cu ignorarea acelei Hotărâri a Consiliului Local si a PUZ -ului aprobat prin aceasta Hotărâre).

Aceasta reprezintă fără dubiu o fapta ilicita din partea paratei, cu consecinţa suportării de către aceasta a prejudiciului stabilit in sarcina reclamantului prin sentinţa nr. 5/2016 a Tribunalului Sibiu.

Cu privire la prejudiciu: Acesta a fost stabilit in sarcina reclamantului prin sentinţa 5/2016 a Tribunalului Sibiu, în suma de 718.599 lei, respectiv diferenţa dintre suma de 144.134 lei (stabilita iniţial prin decizia de impunere) şi suma de 136.535 lei (anulata le instanţa prin aceasta sentinţa).

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita a paratei si prejudiciul cauzat reclamantului: Aceasta legătura de cauzalitate este evidenta, deoarece, în situaţia in care parata si-ar fi îndeplinit obligaţia de punere în executare a HCL din 2004 sau a acelui PUZ (daca acesta se referea la suprafaţa ce a făcut  obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1/2009), reclamantul ar fi luat act de obligaţia sa de a achita TVA, ar fi putut face demersurile necesare pentru eventuala deducere a acestuia si nu s-ar fi aflat în situaţia ca după 7-8 ani a plătească un prejudiciu de 718.599 lei reprezentând TVA si accesorii aferente tranzacției încheiate in anul 2009 si care între timp, au devenit exorbitante.

Cu privire la daunele morale solicitate: De principiu, drepturile personale nepatrimoniale au un conţinut care nu poate fi exprimat material, având în vedere că ele vizează componente ale personalităţii mane (dreptul la viața, la integritate fizica, la onoare şi demnitate...).

Cu toate acestea, despăgubirea băneasca acordata pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzata, din cauza imposibilităţii, cu totul firești, de stabilire a unei concordante valorice exacte între cuantumul sau şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Repararea daunelor morale trebuie să fie înţeleasa într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materiala, care fizic nici nu este posibila, ci ca un complex de masuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela de a oferi o anumita compensare pentru suferinţele suportate de cel care solicita acordarea daunelor.

Prejudiciul nepatrimonial  încercat in cauza de către reclamant consta in atingerea adusa onoarei si demnităţii reclamantului, care a fost obligat sa achite urna de 719.599 lei cu titlu de TVA si accesorii, ca urmare a unei conduite ilicite a paratei, ca urmare a încălcării obligaţiilor sale privind: modalitatea de întocmire a unor acte ce intra in atribuţiile acesteia;  punerea lor in executare; nu in ultimul rând, informarea cetăţenilor cu privire la actele întocmite si care  creează  anumite obligaţii in sarcina celor vizaţi de acele acte.

De asemenea, prejudiciul nepatrimonial încercat de către reclamant consta in atingerea adusa onoarei si demnităţii acestuia prin: disconfortul creat de purtarea unor procese lungi si costisitoare, cu administrarea  unei probațiuni ample si limitarea timpului destinat obligaţiilor sociale si  profesionale ale reclamantului.

Apoi, datorita cuantumului foarte ridicat al prejudiciului, reclamantul se află în situaţia de a figura pe lista rău-platnicilor publicata de ANAF, aspect care ii prejudiciază in mod grav si iremediabil reputaţia, onoarea si demnitatea acestuia.

În drept se invocă  dispoziţiile art.113 (1) pct.9 c.pr.civila, art. 1349, 1357, 1358, 1359, 1370, 1371, 1381, 1385,1386, 1391 c.civil

În probaţiune s-a solicitat administrarea de înscrisuri, interogatoriu pârâtei, martori şi expertiză topografică; acvirarea dosarului 1/85/2014 al Tribunalului Sibiu.

Pârâta a depus întâmpinare (f.41-50), prin care solicită respingerea petitului privind obligarea sa la plata sumei de 718.599 lei reprezentând daune materiale şi dobânda aferentă acestei sume pe motivul că dreptul material la acţiune s-a prescris; respingerea  petitului privind obligarea sa la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale.

Prin întâmpinare pârâta arată că, pe cale de excepţie, înţelege să invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Arată că reclamantul, deşi cunoştea existenţa prejudiciului şi identitatea autorului faptei ilicite încă din anul 2011 când a fost efectuată inspecţia fiscală, nu şi-a exercitat dreptul de a-1 constrânge pe pârât să plătească suma de 718.599 lei reprezentând daune materiale şi dobânda aferentă acestei sume. Potrivit art. 2517 din Noul Cod Civil care prevede că „Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen." coroborat cu art. 2523 din Noul Cod Civil care prevede că „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui", dreptul la acţiune în materia răspunderii civile delictuale se prescrie în termenul general de 3 ani şi prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea. Este important de avut în vedere faptul că de la data de 21.09.2011 când s-a efectuat inspecţia fiscală până la data de 06.06.2017 când s-a înregistrat cererea de chemare în judecată a reclamantului au trecut 6 ani şi 6 luni, fiind mai mult de 3 ani de la data la care reclamantul a cunoscut existenţa prejudiciului şi identitatea celui care 1-a cauzat. Prin urmare, solicită respingerea acţiunii reclamantului deoarece dreptul material la acţiune s-a prescris.

In fapt, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată faţă de Municipiul X deoarece cel dintâi a fost obligat, prin Sentinţa Civilă nr. 5/2016 a Tribunalului Sibiu rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 7/2017 a Curţii de Apel Alba-Iulia, la plata unei sumei de bani în cuantum de 718.599 lei reprezentând prejudiciul produs de către pârât. La data de 24.06.2008, BB şi CC au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu domnul AA prin care i-au transmis celui din urmă proprietatea asupra suprafeţei de 6800 mp teren arabil situat în extravilanul municipalităţii, sola 2, parcela 59/29A şi suprafaţa de 3200 mp teren livezi situat în extravilanul municipalităţii, sola 3, parcela 61/29A. Ulterior, la data de 25.03.2009,  AA (vânzător) şi S.C. B  S.R.L. (cumpărător) au încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafaţă de 10.000 mp situat în extravilanul Municipiului X. La baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare au stat extrasul de carte funciară şi certificatul de atestare fiscală din data de 24.03.2009, eliberate de către pârâtă, prin care se atestă că terenul ce face obiectul contractului este situat în extravilanul Municipiului X. Având în vedere faptul că în acea perioadă Guvernul a implementat un program de verificare a persoanelor cu venituri ori averi mari derulând acţiuni de control în cazul persoanelor fizice care au efectuat tranzacţii imobiliare în perioada 2004-2009 - ca măsură de combatere a evaziunii fiscale, în intervalul 25.01.2010-25.05.2010, conform art. 113-135 din Codul de Procedură Fiscală, domnul AA a fost supus unei inspecţii fiscale având ca obiectiv verificarea tranzacţiilor imobiliare efectuate în perioada 01.01.2005-31.12.2009, constatându-se prin raportul de inspecţie fiscală nr. 30/2011 ce a stat la baza deciziei de impunere nr. 31/2011 că acesta datorează bugetului consolidat suma de 855.134 lei, însă dânsul a contestat decizia la Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1/85/2014. Tribunalul Sibiu a pronunţat Sentinţa Civilă nr. 5/2016 rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 7/2017 a Curţii de Apel Alba-Iulia, prin care a stabilit ca domnul AA să plătească suma de 718.599 lei aferentă tranzacţiei imobiliare efectuate şi accesorii. Ţinând cont de faptul că domnul AA consideră vinovată  pârâta de producerea acestui prejudiciu, a chemat-o în judecată, solicitând atât obligarea pârâtei la plata sumei de 718.599 lei reprezentând daune materiale şi dobânda aferentă acestei sume, cât şi obligarea la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale.

În primul rând, în ceea ce priveşte primul petit care constă în obligarea pârâtei la plata sumei de 718.599 lei reprezentând daune materiale şi dobânda aferentă acestei sume, precizează faptul că suma de 718.599 lei nu îi poate fi imputată. Conform principiului actori incubit probatio, victima faptei prejudiciabile care îl cheamă în judecată pe autorul faptei prejudiciabile este ţinută să facă dovada celor patru condiţii ale răspunderii civile delictuale pentru admiterea acţiunii sale, însă în această speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Reclamantul trebuie să dovedească că prejudiciul există, că a fost săvârşită o faptă ilicită, că există un raport de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită şi că autorul faptei ilicite a săvârşit-o cu vinovăţie, însă nu există nicio legătură de tip cauză-efect între prejudiciu şi fapta ilicită pentru următoarele considerente:

Prejudiciul este cert, căci a fost consemnat de către organul fiscal prin raportul de inspecţie fiscală nr. 30/2011 ce a stat la baza deciziei de impunere nr. 31/2011 şi a fost stabilit de către instanţa de judecată prin hotărâre definitivă la suma de 718.599 lei;

Fapta este ilicită atunci când este contrară normelor legale şi bunelor moravuri având ca efect încălcarea sau atingerea drepturilor subiective ori intereselor legitime ale persoanelor fizice ori juridice, însă pârâta nu a săvârşit nici o faptă de natură a aduce atingere dreptului subiectiv ori interesului legitim al reclamantului AA. Potrivit art. 61 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 - Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, asigură respectarea prevederilor Constituţiei şi asigură punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a Hotărârilor şi Ordonanţelor Guvernului şi a Hotărârilor Consiliului Local şi potrivit art. 117 Ut. a) - Secretarul Unităţii Administrativ Teritoriale avizează pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local. Printr-o interpretare logică a art. 61 alin. (2) şi a art. 117 lit. a) rezultă că Secretarul Unităţii Administrativ Teritoriale avizează Hotărârile de Consiliu Local pentru legalitate şi Primarul asigură aducerea lor la îndeplinire, după care acestea sunt publicate pe site-ul şi la sediul Primăriei. A fortiori, reclamantul AA nu poate invoca că nu avea cunoştinţă de existenţa Hotărârii Consiliului Local nr. 4 din 2004 deoarece aceasta a fost adoptată, avizată, adusă la îndeplinire şi publicată la sediul instituţiei publice în conformitate cu principiile legalităţii, publicităţii şi transparenţei:

Nu există raport de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită deoarece pârâta nu a săvârşit nicio faptă prin care să aducă atingere dreptului subiectiv ori interesului legitim al reclamantului AA.

Prin urmare, având în vedere faptul că nu există raport de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt întrunite cumulativ.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte al doilea petit care constă în obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale, precizează faptul că pârâta nu a săvârşit nicio acţiune ori inacţiune prin care să aducă atingere onoarei şi demnităţii reclamantului care a fost obligat să achite suma de 719.599 lei cu titlu de TVA şi accesorii. Reclamantul trebuie să probeze faptul că pârât a avut o conduită ilicită privind modalitatea de întocmire a unor acte administrative, punerea în executare a actelor administrative şi informarea cetăţenilor cu privire la actele administrative întocmite deoarece, Secretarul Unităţii Administrativ Teritoriale avizează Hotărârile de Consiliu Local pentru legalitate şi Primarul asigură aducerea lor la îndeplinire, după care acestea sunt publicate pe site-ul şi la sediul Primăriei. S-a subliniat în literatura juridică şi în jurisprudenţa română că importanţa prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială căreia i s-a adus atingere, de măsura în care a fost lezată valoarea nepatrimonială şi de intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către persoana vătămată — în speţă, reclamantul AA. În practica judiciară s-au reţinut, cu titlu de exemplu, următoarele:

Judecătoria Reşiţa a statuat că singura concluzie în acord cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului - care a făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral - este în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, instanţele de judecată urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu [Sentinţa Civilă nr. 283/27.01.2011];

Curtea de Apel Cluj a statuat că pentru acordarea unor daune morale este necesar ca cel care pretinde daunele morale să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate [Decizia Civilă nr. 681 din 16.02.2011];

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora [Cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit];

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20.04.2011 pronunţată în recurs de Secţia Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la plata de daune morale, că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei, demnităţii şi onoarei persoanei şi prestigiului profesional al persoanei, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii publice, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii publice [Decizia Î.C.C.J. nr. 2356 din 20.04.2011].

Prin urmare, având în vedere atât faptul că proba faptei ilicite este suficientă pentru a dovedi prejudiciile patrimoniale şi nepatrimoniale, cât şi faptul că nu există o legătură de tip cauză-efect între prejudiciu şi fapta ilicită, pârâta nu poate fi obligată să plătească daunele morale solicitate.

În al treilea rând, în ceea ce priveşte situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 10.000 mp situat în extravilanul Municipiului X, acesta este format din două documentaţii cadastrale având N.C.P. 74 şi .N.C.P.75 cu următoarele suprafeţe de teren: N.C.P. 74 în suprafaţă de 7000 mp, din care suprafaţa de 1768 mp în intravilanul municipalităţii şi suprafaţa de  5232 mp în extravilanul municipalităţii; N.C.P. 75 în suprafaţă de 3000 mp în intravilanul municipalităţii. În Certificatul de Atestare Fiscală pentru Persoane Fizice privind Impozitele şi Taxele Locale şi Alte Venituri ale Bugetului Local, eliberat în data de 24.03.2009, precizează faptul că reclamantul AA apare cu suprafaţa de 6873 mp teren livezi situat în extravilan - anexa C, 127 mp teren drum situat în extravilan - anexa C şi 3000 mp teren livezi situat în extravilan - anexa C, iar din Extrasul de Carte Funciară nr. 53 din 20.03.2009, având C.F. 10/N cu N.C.P. 75, reiese că suprafaţa de 3000 mp este intabulată pe numele domnului AA şi doamnei AA. De asemenea, conform Adresei Direcţiei de Taxe şi Impozite a Municipiului X nr. 68 din 06.07.2017: reclamantul AA a depus declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe teren pe proprie răspundere, înregistrarea în evidenţele fiscale efectuându-se în baza declaraţiei şi a documentului justificativ nr. 8 din 24.06.2008;

De la data depunerii declaraţiei fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren (16.10.2008) şi până la data eliberării certificatului de atestare fiscală (24.03.2009), reclamantul nu a prezentat nicio declaraţie rectificativa sau vreun alt document privind schimbarea de la extravilan la intravilan;

Reclamantul nu a depus declaraţie fiscală rectificativa conform prevederilor legale referitoare la schimbarea încadrării terenului de la Extravilan la Intravilan, întrucât la art. 89 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 Codul Fiscal se prevede faptul că contribuabilii au obligaţia de a depune declaraţii fiscale în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau de la data apariţiei schimbărilor ce conduc la recalcularea impozitului pe teren ori schimbărilor privind situaţia juridică a contribuabilului ce conduc la modificarea impozitului pe teren;

Înstrăinarea unui teren prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului nu are stinse toate creanţele fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul în conformitate cu art. 259 alin. (6) din Legea nr. 571/2003-Codul Fiscal;

Certificatul fiscal atesta bunurile care figurează în evidenţele fiscale aşa cum au fost declarate pe proprie răspundere de către reclamant, însă certificatul fiscal nu constituie titlu de proprietate şi nu conferă această calitate. Prin urmare, reclamantul a depus declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe teren pe propria răspundere şi nu a prezentat nicio declaraţie rectificativă sau vreun alt document privind schimbarea de la extravilan la intravilan.

În ultimul rând, referitor la cuantumul daunelor morale solicitate - 100.000 lei, acesta trebuie raportat la gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora, respectând criteriul impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei.

În final, menţionează că terenul în suprafaţă de 10.000 mp cu categoria de folosinţă livadă şi drum se afla în extravilanul municipalităţii la data aprobării Planului Urbanistic General (P.U.G.) prin Hotărârea Consiliului Local nr. 13/1998. Prin Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z.) nr. 2, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 9/07.10.2004, a fost introdusă în intravilan o suprafaţă de 14,58 ha teren, inclusiv o parte din terenul în suprafaţă de 10000 mp. Reclamantul ar fi trebuit să solicite eliberarea de către Primăria Municipiului X a unui Certificat de Urbanism pentru operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre dânsul şi S.C. B S.R.L., deoarece prin acest certificat s-ar fi adus la cunoştinţă informaţii referitoare la imobil în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora.

Astfel, motivele determinante pentru care solicită pârâta respingerea acţiunii reclamantului sunt următoarele:

- având în vedere faptul ca nu există raport de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt întrunite cumulativ;

- având în vedere atât faptul că proba faptei ilicite este suficientă pentru a dovedi prejudiciile patrimoniale şi nepatrimoniale, cât şi faptul că nu există o legătură de tip cauză-efect între prejudiciu şi fapta ilicită, pârâta nu poate fi obligată să plătească daunele morale solicitate;

- având în vedere faptul că reclamantul a depus declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe teren pe propria răspundere şi nu a prezentat nicio declaraţie rectificativa sau vreun alt document privind schimbarea de la extravilan la intravilan, acesta răspunde;

- prejudiciul a fost produs de către reclamant prin faptul că nu s-a informat cu privire la actele administrative întocmite asupra unei părţi din terenul în discuţie, nu a solicitat eliberarea de către Primăria Municipiului X a unui Certificat de Urbanism pentru operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre dânsul şi S.C. B S.R.L. şi nu a prezentat nicio declaraţie rectificativa sau vreun alt document privind schimbarea de la extravilan la intravilan.

Având în vedere cele spuse, solicită respingerea petitului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 718.599 lei reprezentând daune materiale şi dobânda aferentă acestei sume pe motivul că dreptul material la acţiune s-a prescris; respingerea petitului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale.

În drept invocă dispoziţiile art. 2517, art.  2523 din Noul Cod Civil; art. 61 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001; art. 117 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001; art. 259 alin. (6) din Legea nr. 571/2003-Codul Fiscal; Jurisprudenţă - Sentinţa Civilă nr. 283/27.01.2011, Decizia Civilă nr. 681 din 16.02.2011, Decizia Î.C.CJ. nr. 2356 din 20.04.2011, Cauza Tolstoy Miloslovsky c, Regatul Unit.

În probaţiune solicită administrarea de înscrisuri.

În cadrul şedinţei de judecată din data de 12.10.2017 (f.100-101), instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului reclamantului la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, pentru considerentele inserate în cuprinsul încheierii de la acea dată. La acelaşi termen de judecată, instanţa s-a pronunţat asupra cererilor formulate în probaţiune de către părţi.

Răspunsul la interogatoriul luat de reclamant pârâtei este depus la filele 117-121 dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin contractele de vânzare cumpărare încheiate la 25.07.2008, respectiv 05.03.2009, vânzătorii DD şi EE au vândut cumpărătorului AA (reclamantul) suprafeţele de teren:

-7.000 mp (din suprafaţa totală de 10.000 mp), din care suprafaţa de 6.873 mp reprezenta teren livadă, iar suprafaţa de 127 mp – drum, situat în extravilanul municipiului X, înscris în CF 10/N, nr. cadastral provizoriu 74;

-3.000 mp, situat în extravilanul municipiului X, înscris în CF 10/N, nr. cadastral provizoriu 75.

La data de 25.03.2009, reclamantul AA (împreună cu soţia) vând cumpărătoarei S.C. B S.R.L. terenurile livezi şi drum în suprafaţă totală de 10.000 mp situate pe teritoriul mun. X, , înscrise în CF 10/N (aceleaşi terenuri sus menţionate), identificate astfel:

-7.000 mp, din care suprafaţa de 6.873 mp reprezenta teren livadă, iar suprafaţa de 127 mp – drum, situat în extravilanul municipiului X, număr de ordine A+1, nr. cadastral 74;

-3.000 mp teren livadă, situat în extravilanul municipiului X, la punctul numit, nr. cadastral 75.

În acest ultim contract, în cuprinsul filei 2 paragraf ultim (fila 128 dosar) reclamantul

vânzător a stipulat că „în nume propriu şi mandatar declar că voi depune diligenţele necesare pentru a ajuta societatea cumpărătoare privind scoaterea definitivă din circuitul agricol, precum şi operaţiunile de întabulare a acestei operaţiuni de scoatere din circuitul agricol în cartea funciară”.

De menţionat că, anterior încheierii acestor contracte de vânzare-cumpărare, Consiliul Local Piatra Neamţ emite Hotărârea nr. 9/07.10.2004 (f.12) prin care aprobă documentaţia Plan Urbanistic Zonal, potrivit planului de situaţie anexa nr. 2. În esenţă, prin această hotărâre s-a dispus introducerea în intravilanul municipiului X a suprafeţei de 14,58 ha teren agricol.

În această suprafaţă de teren ce a intrat în intravilanul municipiului X, este inclusă şi o parte din terenul sus identificat, ce a făcut obiectul respectivelor contracte de vânzare-cumpărare.

Apoi, se reţine de către instanţă că, în perioada 25.01.2010 - 25.05.2010 reclamantul a fost supus unei inspecţii fiscale având ca obiectiv Verificarea tranzacţiilor imobiliare efectuate in perioada 01.01.2005 - 31.12.2009. În final, a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscala nr. 30/2011 care a  stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 31/2011, prin care s-a stabilit ca pentru tranzacţiile din perioada 1.03.2009 -31.12.2009 reclamantul datorează bugetului consolidat suma de 855.134 lei din care 612.999 lei TVA cu 242.135 lei accesorii.

Prin sentinţa nr. 5/2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu (definitivă la 27.03.2017), s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamantul AA, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, şi în consecinţă, a fost anulată Decizia nr. 59/30.09.2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr. 31/2011 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 30/21.09.2011 – ambele emise de fosta Direcţie Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu.

A fost anulată în parte decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală mai sus menţionate, respectiv în ceea ce priveşte suma de 136.535 lei din care 97.874 lei reprezintă TVA  iar 38.661 lei accesorii.

Prin urmare, reclamantul trebuie să plătească suma de 718.599 lei reprezentând TVA pentru tranzacţiile sus menţionate.

Întrucât susţine reclamantul că nu a avut cunoştinţă despre existenţa obligaţiei în sarcina sa, doar în urma controlului aflând despre aceasta, nefiindu-i comunicată vreo informaţie de către pârât pentru a face plata respectivă, reclamantul se consideră prejudiciat, motiv pentru care, prin prezenta acţiune solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 718.599 lei cu titlul de daune materiale + dobânda calculată începând cu data demarării prezentei acţiuni, şi a sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale.

Arată reclamantul vânzător că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a prezentat notarului toate documentele prevăzute de lege – Certificat de atestare fiscală, cartea funciară (din care rezultă că terenul este situat în extravilanul mun. X). Susţine reclamantul că pârâtul avea obligaţia de a transmite compartimentului taxe şi impozite, H.C.L. nr. 9/2004 sau un PUZ  care să fi fost aprobat prin acea hotărâre, pentru a se lua act de noua situaţie a imobilului (construibil, intravilan) în vederea efectuării menţiunilor în evidenţele compartimentului şi, în mod special, pentru stabilirea unei alte taxe aferente unui teren intravilan construibil.

Prin urmare, reclamantul solicită activarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, sens în care instanţa reţine dispoziţiile art. 1349 alin. 1 şi 2 C.civ., text de lege conform căruia Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.  (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Pentru activarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, instanţa trebuie să analizeze îndeplinirea cumulativă a condiţiilor legale, respectiv existenţa prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

În ce priveşte prejudiciul pe care reclamantul susţine că s-a produs în patrimoniul lui, instanţa reţine:

-Conform art. 141 alin. 2 lit. f) C.fiscal, Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea,

scutite de taxă:  f) livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele: teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;

-Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.03.2009 între reclamantul

vânzător şi cumpărătoarea S.C. B S.R.L., printre altele părţile au prevăzut că reclamantul „în nume propriu şi mandatar declar că voi depune diligenţele necesare pentru a ajuta societatea cumpărătoare privind scoaterea definitivă din circuitul agricol, precum şi operaţiunile de întabulare a acestei operaţiuni de scoatere din circuitul agricol în cartea funciară”.

Prin urmare, la data încheierii convenţiei, când s-a născut totodată obligaţia reclamantului vânzător de a plăti TVA-ul aferent tranzacţiei, acesta a cunoscut faptul că terenul este construibil.

Pentru existenţa obligaţiei reclamantului de plată a TVA-ului aferent tranzacţiei, nu are importanţă că terenul este extravilan sau nu, ci dacă este construibil sau nu.

Cu putere de lucru judecat, în sensul că încă de la încheierea tranzacţiei prin care a înstrăinat terenul (25.03.2009), reclamantul a avut cunoştinţă că acesta este construibil, se reţine conform sentinţei nr. 5/2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1/85/2014 depusă la dosar de către reclamant:

„Contrar celor susţinute de reclamant, categoria de folosinţă a unui teren nu se stabileşte doar pe baza datelor de carte funciară, aceasta fiind o împrejurare de fapt care poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

 Din menţiunea expresă făcută în contract cu privire la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, rezultă clar intenţia cumpărătorului de a construi pe acele terenuri, acestea fiind considerate practic de la început construibile, întrucât în caz contrar cumpărătorul probabil nu ar mai fi încheiat contractul.

Potrivit disp. art. 6 alin. 1 din Legea nr. 50/1991: certificatul de urbanism este actul de informare cu privire la regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor.

Având în vedere intenţia clară a cumpărătorului de a construi pe acele terenuri, reclamantul avea obligaţia de a solicita eliberarea certificatului de urbanism, în condiţiile art. 6 alin. 6 lit. c) din Legea nr. 50/1991, întrucât operaţiunea notarială privea circulaţia unor imobile în scopul realizării de lucrări de construcţii.

Reclamantul nu a solicitat însă eliberarea certificatului de urbanism, înţelegând să se prevaleze exclusiv de datele înscrise în CF cu privire la categoria de folosinţă a terenului.”

În consecinţă, instanţa constată că reclamantul, fiind persoană impozabilă înregistrat ca plătitor de TVA încă din cursul anului 2008 (f.20 dosar), ar fi trebuit să solicite eliberarea de către Primăria Municipiului X a unui Certificat de Urbanism pentru operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre acesta şi S.C. B S.R.L., deoarece prin acest certificat s-ar fi adus la cunoştinţă informaţii referitoare la imobil în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora.

Faţă de cele învederate mai sus, contrar celor susţinute de către reclamant, eliberarea certificatului fiscal cu menţiunea „extravilan” nu are importanţă în raport cu obligaţia fiscală a reclamantului.

În concluzie, este neîntemeiată susţinerea reclamantului, respectiv existenţa unui prejudiciu produs în patrimoniul său, în condiţiile în care la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a avut cunoştinţă de faptul că terenul este construibil,  nefiind astfel scutit de la plata taxei astfel cum dispune art. 141 alin. 2 lit. f) C.fiscal., iar necunoaşterea legii nu ar putea fi invocată cu succes de reclamant în susţinerea acţiunii sale.

Nefiind constatată existenţa vreunui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de lege sub acest aspect.

Faţă de concluziile scrise depuse de reclamant la dosar la data de 20.04.2018, după ce în cadrul şedinţei de judecată din data de 12.04.2018 s-au formulat concluzii pe fondul cererii, instanţa precizează că a avut în vedere doar motivele de fapt, de drept şi probele solicitate prin cererea de chemare în judecată, conform art. 194 C.pr.civ. raportat la art. 204 alin. 1 C.pr.civ., noile motive fiind depuse ulterior rămânerii în pronunţare, instanţa nu le-a examinat, fiind incidente dispoziţiile art. 394 alin. 3 C.pr.civ.

Faţă de toate aceste considerente de fapt şi de drept, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată existenţa vreunui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, instanța găseşte acţiunea civilă ca fiind neîntemeiată, sens în care o va respinge.

Cu aceeaşi motivare instanţa găseşte neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Obligaţia de plată a TVA-ului este prevăzută de lege în sarcina reclamantului, şi chiar dacă s-ar fi reţinut culpa pârâtului în necomunicarea informaţiei privind schimbarea regimului juridic al terenului (extravilan – intravilan), instanţa a reţinut că reclamantul a avut cunoştinţă de caracterul construibil al terenului pe care l-a înstrăinat, şi fiind persoană plătitoare de TVA încă din anul 2008, nu poate invoca necunoaşterea legii în susţinerea cererii sale, obligaţia fiscală născându-se în sarcina reclamantului chiar de la data încheierii convenţiei.

Prin urmare, nici prejudiciul moral nu este dovedit.

Domenii speta

Spete similare