Acordarea cheltuielilor de judecară efectuate într-un proces anterior

DECIZIA CIVILĂ NR. 1408

Data: 17.10.2018

Autor : Şologon  Oliviu-Corneliu

Domeniu asociat: răspundere civilă delictuală

Titlu: acordarea cheltuielilor de judecară efectuate într-un proces anterior

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. --- la data de  10.07.2017  reclamantul YYY a chemat in judecata pe pârâta XXX, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa fie obligata pârâta la plata sumei de 3000 lei (treimii lei), reprezentând cheltuieli de judecata in dosarul nr. --- al Judecătoriei Câmpina,fond si apel. Cu cheltuieli de judecata.

In motivare, reclamantul a arătat ca prin sentinţa civila nr. --- pronunţata de Judecătoria Câmpina in dosarul nr. ---, rămasa definitiva prin respingerea apelului, in baza deciziei civile nr.---, s-a respins acţiunea in daune morale formulata de parata. S-a luat act in fiecare hotărâre ca, cheltuielile de judecata vor fi solicitate pe cale separata, ceea ce s-a făcut prin prezenta.

In drept a invocat disp art.451 si urm. NCPC

In dovedirea acţiunii a solicitat probele cu înscrisuri, și ataşarea dosarului nr.--- al Judecătoriei Câmpina.

In susţinerea cererii a anexat, in original, chitanţa 23065/6.07.2018 in valoare de 215 lei  reprezentând contravaloare taxa judiciara de timbru, împuternicirea avocaţiala seria PH nr 0128146/5.09.2017, bon fiscal copii xerox in suma de 9 lei, chitanţele nr.780/3.09.2016 în suma de 1500 lei şi nr. 77/15.03.2017 in suma de 1500 lei, reprezentând contravaloare onorariu avocat, in copie sentinţa civila nr. --- pronunţata in dosarul --- al Judecătoriei Câmpina si decizia civila nr. --- pronunţata in dosarul --- al Tribunalului Prahova Secţia I civila (f.6-16).

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 107 NCPC, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpina, având în vedere faptul că domiciliul său nu se afla în raza de competenţă a Judecătoriei Câmpina, solicitând declinarea competenţei în vederea soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, singura instanţa competentă teritorial in raport de domiciliul sau aflat pe raza de competenta a acestei ultime instanţe.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având in vedere faptul că reclamantul, deşi a solicitat cheltuielile de judecata aferente celor doua cicluri procesuale din dosarul nr. ---, in cuprinsul acestui dosar nu se regăsesc dovezile de efectuare a cheltuielilor de judecata si întinderea acestora, iar in cauza pendinte reclamantul nu a indicat nici măcar natura acestora.

Potrivit art. 452 NCPC, partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa facă, in condiţiile legi, dovada existentei si întinderea lor, cel mai târziu la data încheierii dezbaterilor asupra fondului cauzei. In concret, textul legal impune ca dovezile privind cheltuielile de judecata efectuate sa fie depuse la dosarul cauzei in care s-a soluţionat fondul pricinii, acestea neputând fi depuse ulterior soluţionării fondului procesului, adică in procesul separat de recuperare a cheltuielilor de judecata, art. 452 NCPC făcând referire expresa la dovezile depuse in dosarul de fond.

Or, interpretarea legiuitorului de a da posibilitatea recuperării pe cale separata a cheltuielilor de judecata este corecta doar in măsura in care analiza noii acţiuni se face pe baza dovezilor existente deja la dosarul de fond, respectiv dosarul nr. ---, temei al cauzei pendinte. O altfel de interpretare ar fi dat posibilitatea parții câştigătoare sa stabilească arbitrar cheltuieli de judecata, ştiind deja soluţia pe fond, doar din dorinţa de a împovăra partea adversa. Raţiunea unei acţiuni separate, in termenul de prescripţie pentru drepturile de creanţa, este aceea de a da posibilitatea părţii care a efectuat real cheltuieli de judecata sa le recupereze intr-un termen anume daca, din motive obiective nu a putut sa le ceara la momentul judecaţii pe fondul cauzei, condiţie de care reclamantul nu o poate invoca, neaflându-se intr-o astfel de situaţie.

Ca urmare a acestei situaţii a apreciat ca, in speţa, nu s-a respectat condiţia impusa de art. 452 NCPC si anume ca dovada cheltuielilor de judecata sa se fi făcut cel mai târziu pana la închiderea dezbaterilor in dosarul nr. ---, moment procesual după care nu mai este permisa administrarea vreunei probe, motiv pentru care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiata.

In temeiul art. 453 NCPC a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând taxe poştale, transport, onorariu avocat.

In drept a invocat disp art. 205 si urm., art. 452 si art. 453 NCPC

In dovedirea susţinerilor a solicitat proba cu înscrisuri

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare - completare, prin care a susţinut că de la regula generala prevăzuta in art. 107, potrivit căreia este competenta instanţa in a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul paratul, exista derogări care definesc actuala instanţa ca fiind competenta teritorial.

Precizarea domiciliului in oraşul ---, jud. Prahova, a fost întâmplătoare, iar, dimpotrivă, s-a fondat pe faptul ca la aceasta adresa a domiciliat si domiciliază pârâta împreuna cu părinţii săi, Rădulescu Stelian si Rădulescu Constanţa, şi că şi-a arogat acest domiciliu in procese purtate de-a lungul timpului.

Din verificările concrete efectuate la imobilul din municipiul Bucureşti, respectiv str. ---, sector 1, atât de acesta, cât si de alte persoane cu care se afla in numeroase litigii, a constatat ca aceasta nu domiciliază si nu este cunoscuta la aceasta adresa.

In sentinţa civila nr. --- a Judecătoriei Câmpina, rămasa definitiva si anexata la actualul dosar, s-a menţionat in dispozitivul hotărârii ca parata are sediul secundar in comuna ---, jud. Prahova.

În raport de cele arătate, sunt aplicabile, in opinia acestuia, prevederile art. 113, de competenta teritoriala alternativa, pct. (2), raportat la art. 116 NCPC.

Potrivit practicii constante judiciare, cheltuielile de judecata pot fi solicitate atât direct, potrivit art. 453 (1) NCPC, situaţie in care se anexează dovezile necesare, sau pe cale separata, situaţie in care, in mod firesc, dovada cheltuielilor se face in acest dosar.

Ţinând cont de faptul ca a solicitat si ca are convingerea ataşării dosarului de fond, dovada acestor cheltuieli se vor face de instanţa care soluţionează actualul litigiu.

A solicitat a se retine însă că pârâta a perceput in toate cazurile avute cu acesta sume mult mai mari decât cele aflate in actuala cauza, urmând a face aceasta dovada.

In opinia sa, suma perceputa are ca destinaţie strict onorariu avocat, despăgubiri pentru martori si transport personal la datele de judecata.

Referitor la completare a arătat ca îşi majorează câtimea privind cheltuielile de judecata cu suma de 571 lei, reprezentând plata pentru martori si transport personal la termenele de judecata.

De menţionat ca martorul ---s-a prezentat la termenul din data de 08.04.2016, audierea acestuia nefiind efectuata din culpa paratei. Martorul -- s-a prezentat la termenele din datele de 13.05.2016, 24.06.2016 si 16.09.2016, audierea acestuia nefăcându-se iniţial tot din culpa paratei. Fiecare martor a solicitat 120 lei, incluzând ziua de munca si transportul, ceea ce presupune un total de 480 lei.

La aceasta s-a adăugat suma de 91 lei reprezentând prezenta sa la opt termene fond si apel.

La data de 25.09.2017 parata a depus prin fax întâmpinare la completarea cererii de chemare in judecata, prin care a învederat că îşi menţine punctul de vedere din întâmpinarea formulata la acţiunea iniţiala si in raport de situaţia învederată  in cadrul completării cererii de chemare in judecata cu privire la majorarea „câtimii privind cheltuielile de judecata cu suma de 571 lei, reprezentând plata pentru martori si transport personal la termenele de judecata" din dosarul nr. ---.

Cu privire la susţinerea reclamantului in sensul ca „martorul ---s-a prezentat la termenul din data de 08.04.2016, audierea acestuia nefiind efectuata din culpa paratei", a învederat ca situaţia prezentata de reclamant nu corespunde realităţii. La termenul de judecata in care s-au încuviinţat probele solicitate,instanţa a dispus înlocuirea martorului ---apreciind ca fiind incidente disp. art. 315 alin. 1 pct. 3 teza a II-a NCPC, ca urmare a numeroaselor plângeri penale pe care acesta le-a formulat împotriva sa.

Cu privire la audierea martorului --- a învederat faptul ca audierea acestuia nu a avut loc la termenul de judecata acordat de instanţa de judecata ca urmare a neprezentării acestuia si ca urmare a neprezentării martorului ---, ambii citaţi in mod legal.

In raport de aceasta situaţie, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiata, astfel cum a fost completata, având in vedere faptul ca reclamantul, deşi a solicitat majorarea „câtimii privind cheltuielile de judecata cu suma de 571 lei, reprezentând plata pentru martori si transport personal la termenele de judecata", in cuprinsul acestui dosar nu s-au regăsit dovezile de efectuare a cheltuielilor de judecata si întinderea acestora iar in cauza pendinte reclamantul nu a indicat nici măcar natura acestora.

La data de 6.12.2017 reclamantul a depus precizare, în sensul ca îşi măreşte câtimea obiectului cererii cu suma de  571 lei reprezentând 120 lei cheltuieli zi munca şi deplasare martor -- pentru termenul din 8.04.2016, 360 lei cheltuieli zi munca şi deplasarea martor --- pentru termenele din 13.05.2016, 24.06.2016 şi 16.00.2016, 91 lei cheltuieli deplasări personale. A mai susţinut faptul ca deplasările s-au făcut cu mijloace de transport in comun , pentru acesta ca si pentru martor şi cu autoturismele personale.

La precizare a anexat chitanţele doveditoare pentru martorii si  bilete transport auto in comun.

Prin încheierea pronunţată la data de 6.12.2018, pentru considerentele menționate in cuprinsul acelei încheieri, prima instanţă a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpina invocată de pârâtă, având în vedere că prezenta acţiune este personală, patrimonială, în privinţa căreia legea stabileşte competenţa alternativă, potrivit art. 107 NCPC şi art. 113 pct. 9, reclamantul fiind cel care face alegerea între cele două instanţe, Judecătoria Câmpina fiind competentă să soluţioneze prezenta cauză în temeiul art. 113 pct. 9 NCPC rap. la art. 94 lit. k) NCPC.

In şedinţa publica din 4.04.2018 instanţa a luat act de susţinerea reclamantului privind  restrângerea câtimii pretenţiilor in sensul ca in prezenta cauza a înţeles sa se judece doar in ce priveşte suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, din dosarul nr.--- al Judecătoriei Câmpina ( fond si apel).

In cauză a fost administrată  proba cu înscrisuri  şi a fost ataşat dosarul nr. --- al Judecătoriei Câmpina.

Prin sentinţa civilă nr. --- Judecătoria Câmpina a admis acţiunea restrânsa şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, din dosarul nr.--- al Judecătoriei Câmpina ( fond  si apel), luând act ca reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separata.

 Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civila nr. --- pronunţata in dosarul nr. --- al Judecătoriei Câmpina (f.10-12) s-a respins acțiunea formulata de reclamanta XXX (pârâta in cauza de fata) împotriva pârâtului YYY (reclamant in cauza dedusa judecații), ca neîntemeiata. Totodată, a luat act că pârâtul a solicitat cheltuieli de judecata pe cale separata.

 In acest dosar, pârâtul -, reclamant in prezenta cauză, a fost asistat de avocat --, căruia i-a achitat un onorariu de 1.500 lei astfel cum rezultă chitanţa nr. 70/3.09.2016 (f. 8).

Prin decizia civila nr. --- pronunţata in dosarul nr. --- al Tribunalului Prahova, Secţia I Civilă (f. 13-16), s-a respins apelul declarat de reclamanta apelanta XXX împotriva sentinței civile mai sus menționate, ca neîntemeiat, si s-a luat act  ca intimatul YYY şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.

Şi in acest dosar intimatul YYY, reclamant in prezenta cauză, a fost asistat de avocat ---, căruia i-a achitat un onorariu de 1.500 lei astfel cum rezultă chitanţa nr. 77/15.03.2017 (f. 9).

Cheltuielile de judecată constau potrivit art. 451 alin. 1 NCPC, în taxele judiciare de timbru, onorariile de avocaţi, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. 3 din codul de procedură civilă, sumele cuvenite martorilor, cheltuieli de transport şi alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului şi aceste cheltuieli de judecată vor fi acordate numai în măsura în care partea care le pretinde dovedeşte existenţa şi întinderea acestora.

În conţinutul cheltuielilor de judecată nu pot fi incluse decât acele sume ce corespund unei necesităţi procesuale rezonabile, nu cele care sunt excesive ori conform jurisprudenţei Curţii Europene se pot include numai cele în privinţa cărora s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor.

Astfel, potrivit acestei jurisprudenţe, s-a apreciat că şi în dreptul intern partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constatată realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil.

Cu privire la jurisprudenţa Curţii Europene s-au reţinut cauzele Petre din 27.06.2006, Raicu din 19.10.2006, Străin din 21.07.2005, Stere şi alţii din 23.02.2006.

În acest sens, s-a reţinut că,  în cadrul cheltuielilor de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu.

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală iar valorificarea pretenţiilor derivate din acest raport juridic se face de regulă în cadrul procesului care a pricinuit manifestarea culpei procesuale.

În doctrina şi practica instanţelor de judecată s-a reţinut că nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancţiune procedurală, ele având în principal rolul de a despăgubi partea care a câştigat procesul şi care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare, iar natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul.

In cauză, pârâta a susținut ca interpretarea legiuitorului de a da posibilitatea recuperării pe cale separata a cheltuielilor de judecata este corecta doar in măsura in care analiza noii acţiuni s-a făcut pe baza dovezilor existente deja la dosarul de fond, respectiv dosarul nr. ---, temei al cauzei pendinte întrucât o altfel de interpretare ar da posibilitatea pârtii câştigătoare sa stabilească arbitrar cheltuieli de judecata, ştiind deja soluţia pe fond, doar din dorinţa de a împovăra partea adversa.

Sub acest aspect instanța de fond a reţinut că chitanţa nr. 70 privind plata onorariului de avocat in dosarul de fond a fost emisa la data de 3.09.2016, in condițiile in care sentința civila in acest dosar, respectiv sentința  nr. 3653, a fost pronunțata la data de 21.10.2016, iar chitanța nr. 77 privind plata onorariului de avocat in faza de apel a fost emisa la data de 15.03.2017, in condițiile in care decizia civila din apel, respectiv decizia civila nr. 412, a fost pronunțata la data  de 23.03.2017.

Astfel chitanțele de plata a onorariului de avocat, atât la fond, cat si la apel, au fost emise anterior pronunțării  in cauza a sentinței, respectiv a deciziei, neputându-se aprecia in aceste condiții că cheltuielile de judecata au fost stabilite arbitrar, ştiindu-se deja soluţia pe fond, respectiv din apel doar din dorinţa de a împovăra partea adversă, aşa cum a susținut pârâta.

În consecinţă, având în vedere cele reţinute mai sus, prima instanţă, în baza art. 453 NCPC, şi art. 1349 alin. 1 şi 2 NCC, a admis acţiunea restrânsă şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, din dosarul nr.--- al Judecătoriei Câmpina (fond  si apel) .

Împotriva sentinţei instanţei de fond şi a încheierii de şedinţă din data de 06.12.2017  a declarat apel pârâta XXX, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare, pârâtă a arătat că in mod greşit prin încheierea de şedinţa din data de 06.12.2017 prima instanţa a respins excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Campina, invocata de apelanta-parata in cuprinsul întâmpinării, pe considerentul ca „prezenta acţiune este personala, patrimoniala, in privinţa căreia legea stabileşte competenta alternativa potrivit art. 107 Cod procedura civila si art. 113 pct. 9 Cod Procedura civila, reclamantul este cel care face alegerea intre cele doua instanţe. Judecătoria Campina este competenta sa soluţioneze prezenta cauza in temeiul disp. art. 113 pct. 9 Cod procedura civila raportata la art. 94 lit. k Cod procedura civila".

In motivarea excepţiei necompetentei teritoriale a Judecătoriei Câmpina, pârâta a invocat dispoziţiile art. 107 NCPC, ca urmare a faptului ca domiciliul pârâtei XXX nu se afla în raza de competenţă a Judecătoriei Câmpina, si se impune declinarea competenţei în vederea soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, singura instanţa competentă teritorial in raport de domiciliul paratei aflat pe raza de competenta a acestei ultime instanţe.

Potrivit art. 107 alin. 1 NCPC „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". Aşadar, reclamantul este cel care trebuie să se deplaseze la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, iar nu pârâtul la instanţa domiciliului sau sediul pârâtului.

Totodată, pârâta a arătat că această regula tradiţională, preluată de dreptul român şi acceptată de mai toate legislaţiile străine, se justifică pe o dublă prezumţie de care beneficiază pârâţii, atât timp cât litigiul nu a fost soluţionat. În cazul cererilor de chemare în judecată prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă, se prezumă că pârâtul nu datorează nimic, ceea ce corespunde faptului că, în oarecare măsură, persoanele se află într-un echilibru juridic, în sensul că trebuie presupus în principiu, că nimeni nu datorează nimic altuia.

În favoarea soluţiei consacrate de art. 107 alin. 1 NCPC mai există, în special în materia acţiunilor (cererilor) personale, o altă consideraţie de ordin practic, anume că, în lipsa unei astfel de prevederi legale, orice persoană ar putea fi la discreţia reclamantului, de rea-credința, văzându-se chemată la o instanţă îndepărtată de domiciliul său, deşi nu şi-a asumat nicio obligaţie, iar eventualitatea insolvabilitate a reclamantului ar împiedica-o să recupereze cheltuielile de judecată, deci inclusiv cheltuielile de deplasare făcute în vederea procesului.

De asemenea, pârâta a învederat că în privinţa noţiunii de „domiciliu”, în reglementarea actuală a dreptului procesual civil, trebuiau avute în vedere şi disp. art. 87 NCC, care prevăd că domiciliul persoanei fizice, în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală şi cele ale art. 89 NCC, potrivit cu care stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală. Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar disp. art. 91 alin. 1 NCC prevăd că dovada domiciliului se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.

Totodată, pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes domiciliul şi/sau sediul pe care pârâtul/ pârâţii îl aveau în momentul introducerii cererii de chemare în judecată, iar în speţa dedusă judecăţii din copia CI. a pârâtei - persoană fizica, aflata la dosarul cauzei încă de la momentul formulării întâmpinării, rezulta ca acesta se afla pe raza de competenta teritorială a Judecătoriei Sector 1.

Situaţia domiciliului paratei era cunoscut de către reclamant încă de la momentul formulării cererii de chemare in judecată ce a format obiectul dosarului nr. --- al Judecătoriei Câmpina, in cuprinsul căreia s-a menţionat domiciliul reclamantei, aspecte reţinute si de către cele doua instanţe de judecata, respectiv Judecătoria Câmpina in dispozitivul Sentinţei Civile nr. 3653/23.10.2016 si Tribunalul Prahova in dispozitivul deciziei civile nr. ---.

In raport de aceasta situaţie, pârâta a menționat că in sarcina reclamantului se impune a se retine săvârşirea abuzului de drept procedural ca urmare a faptului ca a denaturat dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege si 1-a exercitat cu rea-credința, investind o instanţa de judecata ce nu este competenta teritorial.

Tot apelanta a precizat că, în materia procesuala, art. 12 alin. 1 NCPC prevede ca drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna-credința, potrivit scopului in vederea căruia au fost recunoscute de lege si fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.

Ca urmare a aplicării acestor dispoziţii legale, pârâta a arătat că se impune ca instanţa de control judiciar sa constate ca Judecătoria Câmpina nu era instanţa competenta teritorial sa judece cauza şi să decline competenţa în vederea soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, singura instanţa competentă teritorial.

În raport de folosirea drepturilor procedurale cu rea-credința, in sarcina intimatului - reclamant se impune ca instanţa de judecata sa stabilească o amenda judiciara in cuantumul prevăzut de art. 187 sau art. 188 NCPC.

Cu privire la situaţia de fapt reţinuta de prima instanţă, în sensul ca „chitanţa nr. 70 privind onorariului de avocat in dosarul de fond a fost emisa la data de 03.09.2016, in condițiile in care sentinţa civila nr. 3653 a fost pronunţata in data de 21.10.2016”, pârâta a solicitat instanței să observe că in cuprinsul chitanţei anterior menţionate nu exista niciun element care sa stabilească faptul ca acesta a fost emisa pentru cauza nr. 6430/204/2015, astfel cum a susţinut reclamantul, deşi la momentul emiterii chitanţei apărătorul reclamantului cunoştea numărul de contract încheiat cu clientul sau, numărul de dosar pentru care se presupune ca eliberează chitanţa si/sau numele părţii cu care se judeca, având posibilitatea sa le insereze in cuprinsul chitanţei pentru a se face dovada ca aceste cheltuieli au fost efectuate pentru aceasta cauza.

De asemenea, a precizat că în atare situaţie este evident ca acea chitanţa putea fi eliberata clientului YYY pentru orice alta cauza sau activitate juridica, faţă de care nu se poate retine in sarcina apelantei nicio culpa procesuala, astfel încât sa fie obligata la plata acestora.

Cu privire la ,,chitanţa nr. 77 privind plata onorariului de avocat in faza de apel a fost emisa in data de 15.03.2017, in condiţiile in care decizia civila nr.412 din apel a fost pronunţa la data de 23.03.2017" apelanta a solicitat instanței să aibă în vedere faptul ca in cuprinsul acesteia nu a fost inserat niciun element care sa stabilească faptul ca aceasta chitanţa a fost emisa pentru faza procesuala a apelului, fiind indicat numai număr de dosar. Dar, in atare situaţie, aceasta chitanţa putea fi emisa in mod clar pentru primul ciclu procesual atât timp cat apărătorul reclamantului avea obligaţia de a insera elemente de identificare care sa nu conducă la dubiu in privinţa cheltuielilor de judecata pentru fiecare faza procesuala.

Din dovezile depuse de reclamant se poate retine in mod evident faptul ca singura chitanţa care a fost emisa de către apărătorul reclamantului in cauza 6430/204/2015 este cea cu nr. 77/15.03.2017, dar fără a putea stabili pentru care dintre cele doua cicluri procesuale, atât timp cat nu se menţionează niciuna dintre cele doua faze.

Din coroborarea probelor administrate dar si printr-o interpretarea logico-juridica apreciază ca aceasta chitanţa, ce a fost înregistrata sub nr. 77/15.03.2017 reprezintă onorariul apărătorului pentru primul ciclu procesual, atât timp cat nu sunt inserate menţiuni referitoare la formulare întâmpinare apel, care ar fi putut sa stabilească in mod clar si obiectiv ceea ce reprezintă si care a fost emisă la un moment ulterior soluţionării primului clicul procesual, dând in mod evident posibilitatea pârtii câştigătoare sa stabilească arbitrar cheltuieli de judecata, ştiind deja soluţia pe fond, doar din dorinţa de a împovăra partea adversa.

Potrivit art. 452 NCPC, partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa facă, in condiţiile legi, dovada existentei si întinderea lor, cel mai târziu la data încheierii dezbaterilor asupra fondului cauzei. In concret, textul legal impune ca dovezile privind cheltuielile de judecata efectuate sa fie depuse la dosarul cauzei in care s-a soluţionat fondul pricinii, acestea neputând fi depuse ulterior soluţionării fondului procesului, adică in procesul separat de recuperare a cheltuielilor de judecata, art. 452 NCPC făcând referire expresa la dovezile depuse in dosarul de fond.

Interpretarea legiuitorului de a da posibilitatea recuperării pe cale separata a cheltuielilor de judecata este corecta doar in măsura in care analiza noii acţiuni se face pe baza dovezilor existente deja la dosarul de fond, respectiv dosarul nr. ---, temei al cauzei pendinte. O altfel de interpretare ar fi dat posibilitatea pârtii câştigătoare sa stabilească arbitrar cheltuieli de judecata, ştiind deja soluţia pe fond, doar din dorinţa de a împovăra partea adversa. Raţiunea unei acţiuni separate, in termenul de prescripţie pentru drepturile de creanţa, este aceea de a da posibilitatea pârtii care a efectuat real cheltuieli de judecata sa le recupereze intr-un termen anume daca, din motive obiective nu a putut sa le ceara la momentul judecaţii pe fondul cauzei, condiţie de care reclamantul nu o poate invoca, întrucât nu s-a aflat într-o astfel de situaţie.

Ca urmare a acestei situaţii, în speţă nu s-a respectat condiţia impusa de art. 452 NCPC, si anume ca dovada cheltuielilor de judecata să se fi făcut cel mai târziu pana la închiderea dezbaterilor in dosarul nr. ---, moment procesual după care nu mai este permisa administrarea vreunei probe.

In dovedirea susţinerilor, pârâta a arătat că înţelege sa se folosească de proba cu înscrisuri motiv pentru care a anexat si practica judiciara, respectiv Decizia Civila nr. 1238/06.07.2017 pronunţata de Tribunalul Gorj.

In drept a invocat dispozițiile art. 460 si urm. NCPC.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 29.06.2018, sub acelaşi număr de dosar, respectiv sub nr. 5340/204/2017.

In raport de motivele de apel, reclamantul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În motivare, reclamantul a arătat că, în ce priveşte competenta teritoriala a Judecătoriei Câmpina, soluţia a fost motivata de judecătorie potrivit încheierii din data de 06.12.2017.

In acest sens, prima instanţa că acţiunea ce formează obiectul acestei cauze este personală, patrimonială, în privinţa căreia legea stabileşte competenta alternativa potrivit art. 107 NCPC si art. 113 pct. 9, iar reclamantul este cel îndreptăţit a face alegerea.

În raport de aceasta situaţie, reclamantul a solicitat instanței să constate  ca Judecătoria Câmpina a fost instanţa competenta a soluţiona pricina.

Mai mult, intimatul reclamant a menționat că suma ce a format obiectul cauzei l-a reprezentat onorariul de avocat la instanţa de fond si apel, iar pentru verificarea cuantumului pretenţiilor, prin aceeaşi încheiere, s-a dispus si efectuat ataşarea dosarului nr. ---, iar aceasta din urma cauza a suscitat un volum considerabil de munca, astfel ca s-a justificat pe deplin suma totala de 3.000 lei la fond si apel.

De asemenea, reclamantul a solicitat instanței de control judiciar să aibă in vedere că, în afara onorariului de avocat ce formează obiectul acestui dosar, a fost nevoit să achite si ziua de muncă, precum şi deplasarea martorilor audiaţi in cauză, pentru care își rezervă dreptul a formula acţiune separata.

Tot reclamantul a precizat că pârâta, care a invocat reglementari speciale, ce nu pot fi acceptate, a generat numeroase litigii in care a solicitat sume mai mari faţă de care s-a considerat îndreptățită, motiv pentru care consideră ca apare si imoral ca după ce i-a lezat onoarea si demnitatea, aducându-l in fata instanţei, cu pretenţii absurde, ce i-au fost respinse, sa nu aibă aceeaşi responsabilitate patrimoniala si in cauzele in care este datornica.

Față de cele mai sus menționate, reclamantul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecata la fond si apel pe cale separata.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Prezenta cauză are ca obiect cerere în pretenţii formulată de reclamantul YYY împotriva pârâtei XXX, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate într-un alt litigiu dintre părţi, soluţionat în mod definitiv prin decizia civilă nr. --- pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. ---.

În conformitate cu prevederile art. 107 NCPC, care reglementează regula generală în materia competenţei din punct de vedere teritorial, o acţiune civilă se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul. Dat fiind faptul că, potrivit cărţii de identitate depusă în copie la dosar, pârâta are domiciliul legal stabilit în mun. Bucureşti, sector 1, ar rezulta că, în cauză, competenţa teritorială ar fi revenit Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Însă, aşa cum s-a arătat în mod constant în literatura de specialitate, dar şi în jurisprudenţă, inclusiv a instanţei supreme, dispoziţiile art. 453 NCPC (echivalentul art. 274 din Vechiul Cod de procedură civilă) permit obligarea părţii căzută în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte şi au la bază principiul răspunderii civile delictuale, respectiv dispoziţiile art.  1357 NCC (echivalentul art. 998 din Vechiul Cod civil).

Din această perspectivă, rezultă că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 113 alin. 1 pct. 9 NCPC, care instituie şi o competenţă teritorială alternativă, conform cărora, în afară de instanţa prevăzută la art. 107 NCPC, este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Conform art. 116 NCPC, reclamantul are dreptul de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, din punct de vedere teritorial.

Cum în cauză, procesul civil iniţial, ce a făcut obiectul dosarului nr. ---,  s-a desfăşurat la Judecătoria Câmpina, tribunalul constată că în mod corect prima instanţă a stabilit, prin încheierea pronunţată la data de 06.12.2017, că Judecătoria Câmpina este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze în primă instanţă prezentul litigiu.

Aşadar, nu pot fi primite susţinerile pârâtei, din apelul declarat, în sensul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti ar fi trebuit să soluţioneze în primă instanţă cauza de faţă, pe motiv că pârâta are stabilit domiciliul legal în Mun. Bucureşti, sector 1, deoarece, după cum s-a menţionat anterior, în materia cererilor în pretenţii întemeiate pe instituţia răspunderii civile delictuale, legea reglementează şi o competenţă teritorială alternativă, iar reclamantul are dreptul de a alege între instanţa competentă teritorial potrivit regulii de drept comun (art. 107 NCPC) şi instanţa competentă teritorial potrivit regulilor de la art. 113 NCPC:

Este nefondată şi critica potrivit căreia reclamantul YYY ar fi săvârşit un abuz de drept în momentul alegerii ca, instanţă competentă teritorial, Judecătoria Câmpina, deoarece nu se constată că s-a apelat la un artificiu care să atragă competenţa respectivei judecătorii (chemarea în judecată cu rea-credinţă a unui alt pârât, formularea de pretenţii suplimentare, vădit neîntemeiate etc.).

Un al doilea motiv de apel vizează soluţia pronunţată de prima instanţă pe fondul cauzei.

Sub acest aspect, tribunalul constată că litigiul anterior dintre cele două părţi, înregistrat sub nr. --- pe rolul Judecătoriei Câmpina, a avut ca obiect cererea în pretenţii formulată de reclamanta XXX (pârâtă în prezenta cauză) împotriva pârâtului YYY (reclamant în speţa de faţă), prin care s-a solicitat acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei, ca urmare a formulării de către YYY a unei plângeri penale.

În primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. ---, Judecătoria Câmpina a respins ca neîntemeiată cererea în pretenţii formulată de XXX. Împotriva acestei sentinţe s-a formulat apel, iar prin decizia civilă nr. ---, definitivă, Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul declarat de XXX.

Prin ambele hotărâri judecătoreşti s-a luat act că YYY îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Aşa cum s-a arătat şi în considerentele Deciziei nr. 59/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în toate situațiile în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acțiune separată, aceasta se înfățișează ca o cerere având caracter principal, iar temeiul acțiunii îl constituie culpa procesuală decurgând din pierderea procesului.

Conform art. 453 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aceste prevederi legale permit, aşadar, obligarea părţii căzută în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte, având la bază principiul răspunderii civile delictuale, respectiv dispoziţiile art. 1357 şi urm. NCPC.

În materia răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1357 şi urm. NCPC, condiţiile pentru obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte culpabile sunt următoarele: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care săvârşeşte fapta ilicită, sub forma intenţiei, neglijenţei sau imprudenţei.

Partea care a suferit un prejudiciu ca urmare a formulării unei cereri de chemare în judecată, care a fost soluţionată în mod favorabil de către instanţă, poate solicita obligarea părţii căzută în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, atât pe cale incidentală, cât şi pe calea unei acţiuni separate.

În concret, reclamantul YYY a fost reprezentat în litigiul anterior (în care avut calitatea de pârât) de avocat ---, atât în cursul judecării acţiunii în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel.

Reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată în litigiul anterior, conform înscrisurilor depuse la dosar şi anume: suma de 1.500 lei reprezentând onorariu avocat la prima instanţă, achitată cu chitanţa nr. 70/03.09.2016 (depusă în original - fila 8 dosar fond), precum şi suma de 1.500 lei reprezentând onorariu avocat la instanţa de apel, achitată cu chitanţa nr. 77/15.03.2017 (depusă în original – fila 9 dosar fond).

Aşa cum în mod corect a arătat şi prima instanţă, din analiza probatoriului administrat în cauză, instanţa a constatat că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, astfel cum au fost amintite mai sus.

În legătură cu condiţia prejudiciului suferit, se apreciază că, sub aspectul întinderii acestuia, reclamantul a făcut dovada că întreaga sumă solicitată (3.000 lei), care face obiectul prezentei acţiuni, astfel cum a fost precizată, este în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâtei care a condus la existenţa litigiului soluţionat în mod definitiv de Tribunalul Prahova, conform deciziei menţionate mai sus.

Este adevărat că revine în sarcina instanţei ca, în virtutea dreptului său de apreciere, să protejeze partea căzută în pretenţii de orice abuz din partea celeilalte părţi, prin raportarea sumelor solicitate cu titlu de onorariu avocaţial la mărimea pretenţiilor şi complexitatea cauzei. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţi Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că obligarea la plata cheltuielilor de judecată se va realiza numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare şi care au fost făcute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.

Însă, în cauza de faţă, în raport de complexitatea cauzei, de apărările efectuate de avocatul ales al reclamantului YYY, de durata procedurilor judiciare, dar şi, în ultimă instanţă, de taxele şi contribuţiile încasate de stat dintr-un onorariu de avocat, onorariul avocaţial total în cuantum de 3.000 lei, achitat de către reclamant şi solicitat în prezent de la pârâtă este unul rezonabil şi proporțional cu activitatea depusă de avocatul --- în reprezentarea reclamantului YYY în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. ---, atât în faţa primei instanţei, cât şi a instanţei de apel.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudenţa sa că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul.

În ce priveşte criticile pârâtei, din apelul declarat, cu privire la chitanţele nr. 70/03.09.2016 şi nr. 77/15.03.2017, aflate în original la dosar, se observă că acestea sunt datate anterior finalizării procesului la prima instanţă, respectiv la instanţa de apel, sunt emise de cabinetul individual de avocatură al cărui titular este avocatul ales al reclamantului YYY (pârât în acea cauză), care l-a reprezentat pe acesta în ambele faze procesuale, conţin elementele de identificare fiscală ale beneficiarului sumelor, şi fac menţiunea că reprezintă onorariu avocat pentru pârât. Chiar dacă, pentru prima dintre chitanţe, nu este menţionat în mod expres numărul dosarului, toate celelalte aspecte (data emiterii chitanţelor, calitatea de pârât a plătitorului onorariului - YYY, conduc la prezumţia că, în mod evident, şi chitanţa nr. 70/03.09.2016 se referă tot la onorariul de avocat pentru soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. ---. Cât priveşte cea de-a doua chitanţă, aceasta poartă menţiunea că se referă la dosarul nr. ---, rezultând astfel în mod neechivoc faptul că se referă la litigiul anterior dintre cele două părţi.

Tribunalul apreciază ca fiind nefondate criticile pârâtei, în sensul că menţiunile din aceste chitanţe sunt incomplete, în sensul că nu cuprind referiri la „formulare întâmpinare etc.”, deoarece onorariul unui avocat ales, în timpul soluţionării unei cauze, cuprinde toată suita de acţiuni întreprinse de un apărător în cadrul „mandatului” de asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, nefiind necesar a se elibera câte o chitanţă separată pentru fiecare tip de activitate.

Nu pot fi primite susţinerile pârâtei, în sensul că reclamantul trebuia să depună cele două chitanţe până la închiderea dezbaterilor, în cele două faze procesuale, conform art. 452 NCPC, pentru a putea fi avute în vedere într-un proces ulterior, prin care să solicite, pe cale separată, acordarea de cheltuieli de judecată dintr-un litigiu anterior.

Pretenţia dedusă judecăţii de către reclamantul YYY, deşi decurge din cheltuielile de judecată efectuate într-un litigiu anterior, soluţionat definitiv şi în care a avut calitatea de „parte care a câştigat procesul”, nu poate fi calificată ca având obiect obligarea pârâtei XXX la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a efectuat în procesul anterior, ci, aşa cum s-a arătat anterior, o cerere de despăgubire a sa cu contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în litigiul în care a avut calitatea de parte câştigătoare a procesului, cerere având ca fundament juridic răspunderea civilă delictuală a pârâtei şi ideea de culpă procesuală a acesteia, ca parte care a pierdut procesul.

Cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 452 NCPC se aplică doar procesului în care se solicită obligarea părţii adverse la plata de cheltuieli de judecată efectuate în acel litigiu, şi nu într-un proces anterior.

În consecinţă, în raport de toate aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 NCPC, tribunalul va respinge apelul declarat de pârâta XXX împotriva încheierii din data de 06.12.2017 şi a sentinţei civile nr. 1379 din data de 25.04.2018, ambele pronunţate de Judecătoria Câmpina, ca nefondat.

De asemenea, în baza art. 453 NCPC, tribunalul va lua act că intimatul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată în acest cadru procesual, ci pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare