– Acţiune în constatare clauze abuzive contract de credit.Legea nr. 193/2000 .

Dosar nr. 2872/91/2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ...

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 26/2018

Şedinţa publică de la 09 Mai 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ...

Grefier ....

Pe rol fiind pronunţarea asupra  acţiunii formulată de  reclamanţii ..., ambii domiciliaţi în  .. şi cu domiciliul procesual ales la .., cu sediul în  .., în contradictoriu cu pârâţii ...,  prin mandatar .. şi  ... având ca obiect  constatare nulitate act.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 25 aprilie 2018, note consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanţa în vederea deliberării şi pentru a se depune concluzii scrise a amânat pronunţarea pentru astăzi, când,

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă;

Prin cererea înregistrată la nr. 4677/231/2017 reclamanţii ... au chemat în judecată pârâtele ... pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate în legătură cu contractul de credit abuzive clauzele prevăzute de art.5.1., 5.2 şi să se înlăture clauzele de la art.6.1 şi 6.1.3 teza ultima şi penultima cu consecinţa stabilizării contractului la cursul de schimb al CHF de la data încheierii convenţiei cu consecinţa restituirii sumelor plătite în plus  cu dobânda legală aferentă până la înlocuirea efectivă  a clauzelor.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că  au încheiat cu banca un contract de credit cu garanţie imobiliară şi mobiliară în CHF ce avea un curs de schimb de 2,29 lei.

Cum cursul de schimb a crescut la 4,25 lei, iar veniturile lor s-au diminuat, s-a creat un dezechilibru semnificativ între părţi.

Contractul nu prevede clar şi inteligibil modul de plată al ratelor şi mecanismul schimbului valutar, iar clauzele de la art.6.1 şi  6.1.3. teza ultima şi penultima sunt abuzive, nefiind negociate.

În legătură cu aceste clauze sunt întrunite condiţiile clauzei abuzive de la art.4  alin.1 şi 2 din Legea 193/2000.

Oferta de creditare a fost comunicată doar la data încheierii contractului, cu încălcarea disp. art. din Legea 190/1999 şi banca a încălcat  buna-credinţă întrucât le-a ascuns informaţii esenţiale privind riscul de apreciere a valutei şi a pus la dispoziţie creditul în lei şi nu CHF.

Au solicitat în consecinţă îngheţarea cursului valutar de la data încheierii convenţiei, recalcularea ratelor şi restituirea sumelor achitate în plus şi a dobânzii legale.

Referitor la clauzelor de la art.5.1 lit.b şi c, au arătat că şi aceste sunt abuzive.

Potrivit art.15 din Legea 190/1999 împrumutatul suportă cheltuielile aferente întocmirii dosarului şi constituirii ipotecii.

Un comision de acordare de 2181,20 CHF reprezentând 2% din valoarea totală a creditului este nejustificat.

Comisionul nu este definit şi nu rezultă care este contraprestaţia efectuată de bancă.

Comisionul de administrare de 0,15% lunar  plătibil începând cu scadenţa a 13-1 este şi el abuziv, întrucât nu rezultă contraprestaţia băncii şi nu este negociat.

Clauza de la art.5.2 din contractul de credit este şi ea abuzivă, dând dreptul băncii să revizuiască unilateral comisioanele cu încălcarea dispoziţiilor  art.9 din Legea 190/1999 şi fără negociere.

Cum politica de creditare a băncii este una  imprevizibilă, consumatorul preia toate riscurile activităţii de creditare.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare şi a invocat excepţiile inadmisibilităţii, prescripţiei dreptului la acţiune şi lipsei interesului.

Întrucât clauzele pretins abuzive nu pot intra sub incidenţa Legii 193/2000, acestea ţinând de natura obligaţiei principale şi în cauză operează  principiul  nominalismului, acţiunea este inadmisibilă.

În discuţie  nu sunt  nulităţi care să reiasă neîndoielnic  din lege în sensul  art.1252 Cod civil, iar reclamanţi invocă un viciu de consimţământ, acţiunea fiind prescriptibilă în 3 ani.

Cum dreptul la acţiune este prescris, rezultă şi că acţiunea este lipsită de interes.

Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că banca şi-a îndeplinit obligaţia legală de informare, iar reclamanţii au recunoscut acest aspect conform art.8.16 din contract, iar clauzele au fost negociate cu atât mai mult cu cât s-au încheiat 3 acte adiţionale.

Pe de altă parte, clauzele contractuale fac parte  din obiectul contractului, sunt excluse de la controlul judecătoresc şi nu sunt întrunite condiţiile pentru declararea ca abuzive a clauzelor menţionate în acţiune.

Împrumutul a fost acordat în CHF şi disp. art.2.1.24 şi 6.1. prevăd expres că rambursarea şi tragerea se face în CHF, iar principiul nominalismului este aplicabil.

Faptul că fluctuaţia cursului valutar a fost defavorabilă reclamanţilor  nu atrage dezechilibrul, iar îngheţarea la cursul de la data încheierii contractului ar duce la nerestituirea întregii sume împrumutate.

Nici clauza de la pct.6.1.3.  nu este abuzivă, banca având dreptul să facă schimbul valutar sumai dacă împrumutaţii nu-şi execută obligaţia.

În ce priveşte comisioanele, acestea au fost percepute legale, banca având dreptul să-şi acopere costurile de acordate şi să perceapă un preţ compus din dobândă şi comisioane.

Comisionul de acordare a fost perceptul pentru toate activităţile pe care banca le întreprinde în legătură cu implementarea în sistem şi punerea la dispoziţia clientului a sumelor acordate, iar comisionul de administrare se percepe pentru toate operaţiunile necesare derulării rambursării.

Neabuzivă este şi clauza de la art.5.2. întrucât în legătură cu modificarea nivelului comisioanelor banca se obligă să înştiinţeze împrumutaţii.

Prin sentinţa civilă ... s-a admis excepţia necompetenţei materiale a ... şi s-a declinat competenţa la ....

La tribunal, cauza a  fost înregistrată la nr. 2872/91/2017.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

În baza contractului de facilitate de credit şi de garanţie ... le-a acordat reclamanţilor un credit de ... pentru 360 luni.

Contractul a fost modificat prin actele adiţionale 1/20.09.2011, 2/27.07.2015 şi 3/13.10.2015.

Prin acţiunea de faţă reclamanţii au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la punctele 6.1., 6.1.3, 5.1  şi 5.2 din contract, să se stabilizeze contractul la cursul CHF din momentul încheierii contractului şi să se restituie sumele achitate cu titlu de rată, dobândă şi comisioane prin raportare la CHF fluctuant.

Sancţiunea pentru introducerea în contract a clauzelor abuzive este nulitatea absolută.

Prin urmare, acţiunea prin care se solicită constatarea caracterului  abuziv al unor clauze este imprescriptibilă, aşa cum rezultă din art.2 din Decretul 167/1958 având în vedere că legea aplicabilă contractului de credit este Codul Civil din 164, sens  în care  dispun şi art.6 alin.2 din Noul Cod Civil şi art.102  din Legea 71/2011.

Ca urmare, excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de pârâte este neîntemeiată  şi urmează a fi respinsă ca atare.

Pârâtele au invocat lipsa de interes a reclamanţilor pentru restituirea sumelor de bani ce au fost achitate în temeiul clauzelor contractuale având în vedere că dreptul  material  la acţiune este prescris, întreaga acţiune  fiind lipsită de interes.

Potrivit art.33 Cod procedură civilă interesul în exercitarea unei acţiuni trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Cum acţiunea în constatarea caracterului abuziv al unor clauze este imprescriptibilă şi are ca  efect nulitatea absolută a clauzelor, reclamanţii au interes pentru  recuperarea sumelor achitate în plus, aceasta fiind expresia repunerii în situaţia anterioară.

Ca urmare, excepţia lipsei de interes urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de denominare şi de convertire a obiectului împrumutului în moneda naţională având în  vedere principiul nominalismului consacrat în art.1578 Cod civil, şi aceasta este neîntemeiată având în vedere că nu este exclusă de la controlul  instanţelor nicio clauză, acestea având atributul de a verifica în ce măsură o clauză corespunde exigenţelor art.4 alin.1 din Legea 193/2000.

În acest sens a apreciat ... ş.a.

Pe fondul cauzei, se constată următoarele:

Reclamanţii au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la art.6.1 şi 6.1.3 teza ultimă şi penultimă care prevăd că rambursarea ratelor de credit se va face în valuta în care a fost acordat creditul, iar mandatarul creditorului este împuternicit să efectueze dacă este cazul şi schimbul valutar în numele şi pentru împrumutat/codebitor utilizând  propriile cotaţii şi completând documentele aferente acestei operaţiuni. Eventualele diferenţe de curs valutar vor fi suportate de împrumutat/codebitor.

Potrivit  art. 4 din Legea nr.193/2000:

„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.(…)

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.

Legea nr. 193 din 2000 transpune Directiva Consiliului nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi potrivit art. 4 alin. 2 din această normă a Uniunii Europene „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.” Aşadar, legiuitorul european permite analiza obiectului principal al contractului în evaluarea corectitudinii altor condiţii pentru a se putea realiza scopul edictării normei, respectiv protecţia adecvată a intereselor consumatorului.

Orice contract bancar trebuie să fie încheiat cu respectarea exigenţelor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianţi şi consumatori şi ale Directivei nr. 93/13/CEE, căci, la încheierea acestui contract, pârâta a acţionat ca un profesionist (comerciant – la data încheierii contractului), iar reclamantii aveau calitatea de consumatori, astfel încât, pe lângă cerinţele respectării condiţiilor de validitate ale oricărui contract (legea generală), contractul de credit trebuia să respecte şi cerinţele actelor normative arătate mai sus (legea specială), cu referire la protecţia consumatorului, în speţa de faţă reclamantii având această calitate.

Conform practicii constante a ICCJ, cât şi a CJUE, o instanţă poate analiza o clauză care se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, cât timp aceasta nu a fost redactată în mod clar şi inteligibil.

Chiar dacă informaţiile furnizate consumatorului înainte de încheierea unui contract îndeplinesc cerinţele de claritate şi de transparenţă care rezultă din art. 5 din directiva, această împrejurare nu poate permite, în sine, excluderea caracterului abuziv al unei clauze. Prin urmare, instanţele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind preţul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar şi inteligibil.

Limbajul clar înseamnă exprimarea corectă din punct de vedere gramatical. Însă chiar şi atunci când clauzele au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical, trebuie ţinut seama de faptul că ele nu au fost negociate, contractul fiind unul de adeziune, iar faptul că banca l-a informat pe reclamant în legătură cu conţinutul contractului şi că i-a lăsat timp de analiză şi gândire nu înseamnă că a şi negociat contractul.

Limbajul inteligibil înseamnă posibilitatea pentru consumator să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, cu precădere sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-l priveşte (cauza C-26/13).

Totodată, reţine că art. 3 din Directiva 93/13 atribuie caracterul de clauză abuzivă acelor clauze contractuale care nu s-au  negociat individual şi, în contradicţie cu exigenţa de bună-credinţă,  provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Astfel, atât în dreptul intern - art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, cât şi în legislaţia comunitară se pot distinge aceleaşi condiţii care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv. Art. 4 alin. 3 Legea nr.193/2000 instituie o prezumţie relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conţin clauze standard, preformulate, prezumţie ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia. Pe de altă parte, nici legea naţională şi nici Directiva 93/13/CEE nu exclud, de principiu, posibilitatea existenţei unor clauze abuzive în ipoteza în care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul, art. 4 alin. 3, teza 1.

În cazul de faţă profesionistul nu a putut face dovada negocierii.

Oferta de credit semnată de împrumutaţi este emisă la data încheierii contractului, astfel încât este evident că pârâţii nu au înlăturat prezumţia relativă de lipsă a negocierii cu dovadă scrisă, sens în care s-a pronunţat ÎCCJ în Decizia 982/2014.

Cu privire la caracterul abuziv  al clauzei privind riscul valutar-obligaţia reclamantului de a restitui în CHF creditul şi de a suporta, implicit, riscul valutar, s-a retinut ca  reclamantul invocă dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorilor, determinând executarea excesivă a obligatiei de către reclamant, apreciind că se impune îngheţarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, pentru a se asigura o proporţionalitate a prestaţiilor asumate de către părţi care să corespundă manifestării de voinţă în sensul angajării în acest raport juridic.

Instanţa a reţinut că în momentul încheierii contractului de credit, reclamanţii consumatori s-au aflat într-o poziţie de inegalitate în raport cu banca, convenţia de credit fiind în realitate un contract de adeziune, în care clauzele sunt prestabilite de către bancă, fiind impuse chiar reclamantilor, acestia din urmă neavând la îndemână posibilitatea de a modifica sau interveni asupra clauzelor din contract, ci doar posibilitatea de a le acepta sau nu. Chiar dacă reclamantii ar fi  avut posibilitatea studierii contractului de credit, informarea nu echivalează cu negocierea.

Conform jurisprudenţei constante a C.J.U.E., sistemul de protecţie, pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau de furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi de nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, rar putând exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito SA, C-618/10, dispozitiv, nepublicată; Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C-240/98-C-244/98, Rec., p. I-4941, pct. 25; Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C-168/05, Rec., p. I-10421, pct. 25, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I-9579, pct. 29), drept pentru care, pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, C.J.U.E. a subliniat, în mai multe ocazii, că situaţia de inegalitate care există între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor din contract (Hot. Oceano Editorial).

Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv. Judecătorul naţional trebuie să stabilească, prin raportare la criteriile prevăzute la art. 3 alin. 1 şi art. 5 din Directiva 93/13, dacă, în funcţie de împrejurările proprii ale litigiului pendinte, o astfel de clauză îndeplineşte criteriile bunei credinţe, echilibrului şi transparenţei prevăzute de această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Invitel, C 472/10, punctul 22, Hotărârea RWE Vertrieb, C 92/11, punctele 42-48, Hotărârea Árpád Kásler, C 26/13, punct 40).

La analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conţinutul drepturilor sau obligaţiilor părţilor, valoarea la care acestea se raportează, precum şi existenţa clauzelor prin care nu se acordă aceleaşi drepturi ambelor părţi contractante.

Prin contractul încheiat, banca şi-a asumat obligaţia de a pune la dispoziţia reclamanţilor suma împrumutată, iar cei din urmă obligaţia de a rambursa suma necesară conform graficului de rambursare cel mai târziu în ziua scadenţei, în valuta în care a fost acordat creditul. De asemenea, împrumutaţii au mandatat pe pârâtă să facă orice operaţiune de schimb valutar pentru conversia sumelor deţinute de împrumutaţi în conturile lor în moneda prezentului contract. Prin urmare, în cazul în care moneda contului difera de moneda in care a fost acordat împrumutul, pârâta este autorizată expres să utilizeze disponibilitaţile respective pentru a cumpara o suma egala cu cea in moneda sumei datorate, aplicand rata de schimb a bancii si poate debita contul respectiv cu costurile aferente cumpararii.

În consecinţă, reclamanţii au la dispoziţie posibilitatea de a-si procura CHF de la casele de schimb si de a plati la ghiseele bancii sau de a-si alimenta contul curent în CHF deschis la banca, dar pot, totodată, să achite ratele şi în lei, în cazul în care au conturi de disponibilităţi în lei deschise la bănci, moneda care ulterior va fi convertită  în CHF de catre bancă, la cursul valutar al acesteia. Întrucât părţile nu au stipulate nicio clauză referitoare la suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monei CHF, reclamanţii urmează să achite fiecare rată lunară la cursul de schimb leu-CHF, astfel încât riscul hipervalorizării urmează să-l suporte reclamanţii.

În ceea ce priveşte clauza prin care imprumutaţii sunt obligaţi sa ramburseze creditul si dobanda aferenta in rate lunare, conform graficului de rambursare, în valuta în care a fost acordat creditul, instanţa reţine că aceasta reprezinta un element esenţial al prestaţiei debitorilor care ţine chiar de esenţa raportului contractual, constând în rambursarea sumei puse la dispoziţie de împrumutător si care face parte din pretul contractului.

Potrivit articolul 4 alineatul (2) din directivă, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil. Această excludere nu se poate însă aplica în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului. (Hotărârea Invitel, cauza C 472/10, punctul 23, Hotărârea Kasler, C-26/13, pct.56, 62 ).

Contractul trebuie sa prevada expres motivele economice care stau la baza aplicării unei clauze specifice (modul în care pot varia costurile contractului ca o consecinta), relaţia dintre aceasta şi alte clauze din contract si sa descrie explicit prestaţiile esenţiale ale contractului spre a putea fi deosebite de cele care au numai un caracter accesoriu.

Condiţia dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor se analizează în funcţie de plasarea reclamanţilor consumatori faţă de profesionist într-o situaţie juridică de inferioritate faţă de cea prevăzută în legislaţia internă şi nu prin compararea efectivă a contraprestaţiilor părţilor. Astfel, banca le-a pus la dispoziţie reclamanţilor consumatori un credit într-o moneda CHF, fără a-i face cunoscute şi riscurile aferente acestuia. Or, este de notorietate că francul elveţian nu este o monedă utilizată efectiv pe piaţa românească, unde plăţile se efectuează constant în lei sau euro. Cu atât mai mult nici la data semnării contractului de credit această monedă nu beneficia de popularitate, reclamanţii neavând informaţii legate de stabilitatea şi evoluţia acesteia. Pe de altă parte, pe piaţa românească existau cantităţi insuficiente de franc elveţian, conducând automat la creşterea cursului acestuia, datorită creşterii numărului de contracte de credit în această monedă. Astfel, a avut loc o creştere galopantă a cursului valutar de la 1,8-1,9 lei, valoarea la data încheierii contractului de credit la valoarea de 4,4 lei, în prezent. Or, acest număr ridicat de credite în franci elveţieni făcea previzibilă evoluţia cursului pentru bancă, însă nu şi pentru consumator. Împrumutaţii nu aveau niciun interes special pentru a solicita un credit în franci elveţieni de vreme ce nu realizau venituri în această monedă, nu utilizau această monedă şi nu cunoşteau aproape nimic despre ea, decizia de a contracta un credit în franci elveţieni fiind indusă de bancă si printr-o promovare insistentă a acestui tip de credit şi prin neîndeplinirea obligaţiei de informare completă si precisă.

Cresterea accelerata a valorii francului elveţian faţă de moneda naţională, cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar au produs o schimbare fundamentală a conditiilor de creditare, astfel că, în prezent, împrumutaţii sunt obligaţi la prestaţii vădit disproporţionate faţă de cele în considerarea carora si-a manifestat vointa de a contracta. Prin urmare are caracter abuziv clauza contractuală prin care se stipuleaza suportarea exclusivă de catre consumatori a diferenţei de curs valutar.

Potrivit Normei BNR nr. 17/2013, privind organizarea si controlul intern al activitatii institutiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, in vigoare in anul 2007, parata avea obligatia de a identifica, monitoriza si administra riscurile semnificative activitatii de creditare.

Faţă de poziţiile de inegalitate de pe care acţionează părţile si in vederea asigurării unei angajări in deplina cunoştinţa de cauza a consumatorului, în contractele de credit, este instituită în sarcina băncii, care are o poziţie dominanta in raport cu consumatorul, obligaţia informării în mod complet, corect şi precis a celui din urma cu privire la aspectele esenţiale ale produsului oferit (art. 18 din O.G. nr. 21/1992) si implicit cu privire la implicaţiile îndatorării si la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar astfel cum reiese si din O.U.G. nr. 50/2010.

Obligatia de informare în sarcina băncii pârâte se referă la explicarea riscului valutar aferent încheierii unui contract de credit într-o monedă utilizată foarte rar şi fără legătură cu moneda în care consumatorii îşi realizează veniturile, la impactul pe care deprecierea severă a monedei de acordare a creditului o poate avea asupra obligaţiilor de plată periodice ale împrumutatului si la posibilitatea acestuia de a pune capat contractului intr-un mod acceptat de ambele parti.

De altfel şi I.C.C.J. a reţinut prin decizia nr. 4418/2012 că există în sarcina profesionistului o obligaţie de informare si că potrivit Rezoluţiei Parlamentului European din 18 noiembrie 2008, profesionistul are obligaţia de a-l informa pe consumator în mod corect şi echidistant, banca neputand lăsa ca toate riscurile modificării pieţei financiare să se transfere în sarcina clienţilor fără ca ea să suporte parte din acestea.

Analizând clauza în discuţie şi problema riscului valutar, instanţa constată că banca nu şi-a îndeplinit obligaţia de administrare a riscului şi de informare în perioada anterioară contractului, reclamanţii consumatori aflându-se în imposibilitatea de a prevedea riscurile creditului în franci elveţieni. Banca nu a adus la cunoştinţă reclamanţilor evolutia cursului valutar al francului elveţian pe perioadele anterioare contractării creditului si nici faptul că la încheierea contractului cursul înregistra un minim istoric. De asemenea, reclamanţii nu au fost în niciun fel informaţi anterior incheierii contractului că, în viitor, costul creditului poate creşte foarte mult din cauza evoluţiei pe piaţa valorilor mobiliare a cursului de schimb la vânzare şi a cursului de schimb valutar la cumpărare al francului elveţian astfel, astfel încat aceştia să poată evalua consecinţele economice pentru ei, sa poata aprecia daca tipul de credit este adaptat situaţiei lor financiare si sa negocieze o clauza pentru situatia producerii riscului previzibil din punctul de vedere al bancii.

În speţă, reclamanţii au fost determinaţi sa incheie contractul prin condiţiile facile de creditare, insa aceştia nu ar fi contractat un atare credit dacă ar fi fost informaţi de instabilitatea valutară a monedei străine sau ar fi contractat un atare credit numai dacă în contract s-ar fi prevăzut că riscul valutar va fi suportat echitabil de ambele părţi.

Faţă de considerentele expuse mai sus, dovada existenţei dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul de credit analizat este dată de faptul că numai reclamanţii consumatori sunt obligaţi să suporte riscul valutar.

Clauza de la art.6.1. este evident abuzivă în măsura în care doar reclamanţii suportă riscul valutar.

În contractul de faţă nu au fost respectate dispoziţiile Directivei 17/2014 care la art.23 alin.1-4  instituie obligaţia creditorului de a avertiza consumatorii cu privire la aprecierea monedei străine cu mai mult de 20%, obligaţia fiind garantată de stat.

Ca urmare, se va constata caracterul abuziv al clauzei de la art.6.1. în măsura în

care riscul valutar este suportat numai de reclamanţi şi ca măsură reparatorie se va stabiliza contractul în lei la valoarea de CHF mai mare cu 20% faţă de data încheierii contractului.

Banca urmează să recalculeze rata şi dobânzile faţă de această valoare a CHF şi să restituie reclamanţilor sumele achitate în plus cu dobânda legală calculată de la data achitării la data restituirii efective.

Referitor la clauza de la art.6.1.3. şi aceasta este abuzivă întrucât în cauză nu s-a făcut dovada negocierii, iar clauza prevede expres că riscul valutar este suportat numai de reclamant.

Reclamanţii au invocat caracterul abuziv şi pentru comisioanele de acordare a creditului şi comisionul de administrare lunar.

Art.5.1 lit.b prevede că împrumutaţii trebuie să achite un comision de acordare de 2181,20 CHF reprezentând 2% din valoarea totală a creditului.

Procentul de 2% din valoarea creditului creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în  detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Comisionul se achită integral la data semnării sau cel mai târziu la prima tragere şi consumatorii nu beneficiază astfel de toată suma împrumutată, deşi achită dobânzi la întreaga sumă împrumutată.

Operaţiunile în vederea acordării creditului  nu pot fi suportate de împrumutat, banca îndestulându-se din dobânzi, iar reclamanţii nu pot fi obligaţi la suportarea unui cost excesiv pentru desfăşurarea  unei activităţi normale a băncii aducătoare de profit.

În ce priveşte comisionul de administrare prevăzut de art.5.1. lit.c se constată că iniţial a avut o valoare de 0,15% şi s-a redus o scurtă perioadă de timp 20.10.2015 – 20.09.2016 la 0,07%.

Niciunul dintre comisioane nu este definit, iar din contract  sau actele adiţionale nu rezultă contraprestaţia băncii.

Mai mult, comisionul  de administrare face parte din rata lunară, aşa cum rezultă din graficul de rambursare, valoarea lui fiind semnificativă.

Cum s-a stabilit în cauză caracterul nenegociat al contractului, faptul că nu sunt definite comisioanele şi că acestora nu le corespunde  o contraprestaţie efectivă a băncii, urmează să se constate caracterul abuziv al comisioanelor de acordare şi de administrare, prin raportare la condiţiile impuse de Legea 193/2000 şi de dreptul european.

Pe cale de consecinţă se va  dispune restituirea sumelor achitate cu acest titlu şi pentru repararea integrală a prejudiciului se va obliga pârâta şi la dobânda legală calculată de la achitare la restituirea efectivă.

Potrivit art.5.2 din contract creditorul va putea să revizuiască  cuantumul comisioanelor pe parcursul derulării creditului în funcţie de politica sa de creditare.

În discuţie este o modificare unilaterală a contractului care este esenţial abuzivă în lipsa negocierii şi a consimţământului împrumutatului.

Mai mult,  clauza nu este clară, inteligibilă şi uşor de apreciat de consumator.

Având în vedere referirea  generică la politica de creditare  care creează dificultăţi şi consumatorului avizat, neexistând criterii stricte care să determine modificarea costurilor creditului, se va constata având în vedere Legea 193/2000 şi Lista Anexă caracterul abuziv al acestei clauze.

Având însă în vedere că prin actele adiţionale clauza în forma prevăzută în contract  a fost înlăturată, se va constata înlăturată  clauza de la art.5.2. din contractul iniţial prin actele adiţionale.

Urmează ca în baza art.453 cu ref. la art.451 Cod procedură civilă să se oblige pârâţii la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat de 2000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte acţiunea formulată de  reclamanţii ..., în contradictoriu cu pârâţii ... prin mandatar ..., cu sediul în  ..., având ca obiect  constatare nulitate act.

Constată caracterul abuziv al clauzelor de la art.6.1 şi 6.1.3 teza ultimă şi penultimă din contractul  de credit 103629/16.01.2008 în măsura în care riscul valutar este suportat numai de reclamanţi.

Stabilizează contractul în lei  la momentul la care valoarea CHF s-a apreciat cu 20%.

Dispune recalcularea ratelor şi dobânzilor şi dispune restituirea sumelor achitate în plus cu acest titlu, plus dobânda legală calculată de la data achitării la data restituirii efective.

Constată caracterul abuziv al comisioanelor de acordare şi administrare prevăzute de art.5.1 lit.b şi c din contract şi actele adiţionale.

Dispune înlăturarea  lor şi restituirea sumelor achitate cu acest titlu, plus dobânda legală calculată de la data achitării la data restituirii efective.

Constată înlăturată clauza de la art.5.2 prin actele adiţionale.

Obligă pârâţii la 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Cu apel, în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul ... – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată în  condiţiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă, azi, 09 mai 2018.

PREŞEDINTE, GREFIER,

... ...

Domenii speta

Spete similare