Înlocuirea măsurii arestării. preschimbare

 PROCEDURĂ PENALĂ

ÎNLOCUIREA MĂSURII ARESTĂRII. PRESCHIMBARE

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 48/CC/15 mai 2014

 Dosar nr. 924/83/2014/a3

 CURTEA DE APEL ORADEA

 Secţia penală şi pentru cauze cu minori

În contestaţia formulată de inculpatul V.A. a fost desfiinţată în parte încheierea penală contestată, în sensul că s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Curtea a apreciat ca fiind suficientă plasarea acestuia în arest la domiciliu.

În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie verificate o serie de alte aspecte relevante precum caracterul individului sau al inculpatului, moralitatea sa, antecedentele penale, profesia, domiciliul, starea materială, gradul de integrare socială, faptul dacă are sau nu are loc de muncă, natura infracţiunilor şi ecoul produs de acesta în rândul opiniei publice.

Prin încheierea penală nr. 16/jcp/09.05.2014 Tribunalul Satu Mare în baza art. 348 raportat la art. 207 alin. 4 şi 6 Cod procedură penală a menţinut măsura arestului preventiv a inculpaţilor A. V., deţinut în Arestul I.P.J. S. M. şi V. A., deţinut în Penitenciarul O..

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această încheiere Tribunalul S. M. a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial O. emis la data de 07.04.2014 şi înregistrat pe rolul instanţei la data de 09.04.2014 sub dosar cu număr 924/83/2014 s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prev. de art.291 alin.1 Cod penal, cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 şi cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal.

 Faţă de inculpaţi s-a dispus, în cursul urmăririi penale, arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile prin Încheierea penală nr. 12/JDL/18.03.2014 pronunţată de Tribunalul S. M., iar cu acea ocazie s-a reţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege, în ce priveşte luarea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, faţă inculpaţi, atât cu privire la existenţa probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată de către inculpaţi cât şi cu privire la condiţia proporţionalităţii şi a subsidiarităţii acestei măsuri, respectiv a incidenţei cazului de arestare prevăzut la art. 223 alin. 2 teza întâi Cod procedura penala.

După sesizarea instanţei, s-a procedat la verificarea măsurii preventive în procedură de cameră preliminară, în conformitate cu prev. art. 207 Cod procedura penala ocazie cu care, prin Încheierea nr. 9/10.04.2014 pronunţată de Tribunalul S. M. în dosar nr. 924/83/2014/a1, a fost înlocuită măsura arestului preventiv luată faţă de inculpaţi cu măsura controlului judiciar, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei încheierii cu nr.9/10.04.2014 a declarat contestaţie DNA - Serviciul Teritorial O., admisă prin decizia penală nr. 38/CC/ 15.04.2014 Curţii de Apel O.

În cauză, în raport de actele şi lucrările aflate în dosarul nr. 74/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial O., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că pentru a se asigura o bună desfăşurare în continuare a procesului penal, se impune în continuare menţinerea inculpaţilor în stare de arest preventiv, fără a fi astfel încălcate dispoziţiile legale privind durata rezonabilă a măsurii preventive privative de libertate.

În ce priveşte respectarea dreptului la libertate a inculpaţilor este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală – şi ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.

Prin urmare, instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului şi din consecinţele acesteia.

Referitor la solicitările apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, judecătorul de cameră preliminară, a apreciat că măsura preventivă a controlului judiciar şi a arestului la domiciliu nu sunt suficiente pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, raportat la circumstanţele concrete ale speţei, impunând de moment derularea procedurilor judiciare cu inculpaţii în stare de arest preventiv, considerente pentru care a respins-o.

Faţă de cele ce preced în conformitate cu disp. 348 raportat la art. 207 alin. 4 şi 6 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii luate faţă de inculpaţi a constatat faptul că ansamblul temeiurilor care au generat luarea măsurii impun în continuare privarea de libertate a acestora.

 Împotriva încheierii penale mai sus arătate a formulat contestaţie inculpatul V. A., solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea încheierii contestate şi, în principal respingerea menţinerii măsurii arestării preventive dispusa faţă de el sau, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.

 În motivarea contestaţiei s-a arătat că judecătorul de cameră preliminară a nesocotit flagrant dispoziţiile art.202 Cod procedură penală care reglementează condiţiile prevăzute de art.207 Cod procedură penală privind menţinerea măsurii arestării preventive, având in vedere că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă şi nici nu au apărut temeiuri noi care sa justifice menţinerea acestei măsuri.

 Examinând încheierea contestată judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii a reţinut următoarele:

 Inculpatul V. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial O., întocmit la data de 07 aprilie 2014, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art.291 alin.1 Cod penal, cu referire la art.6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, iar prin Încheierea nr.12/18.03.2014 pronunţată de Tribunalul S. M. în dosar cu număr 736/83/2014, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 17/DLC/24.03.2014 a Curţii de Apel O. s-a dispus arestarea preventivă a acestuia.

 Măsura a fost menţinută prin Încheierea nr.9/10.04.2014 a Curţii de Apel O. prin care s-a admis contestaţia formulată de DNA Serviciul Teritorial O. împotriva Încheierii 9/10.04.2014 a Tribunalului S. M. prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar până la soluţionarea cauzei.

 Potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.

 Raportat la dispoziţiile legale mai sus arătate s-a constatat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii preventive, la dosarul cauzei existând presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis in judecată. În acest sens au fost reţinute denunţurile reprezentantului SC M. T. SRL O. (din data de 25.07.2013 şi 31.07.2013), înscrisul invocat de acelaşi reprezentant în cel de-al doilea memoriu (ce se află la fila 12 dos. urm. pen. şi care ar reprezenta însemnări făcute de inculpatul V.A.), memoriul întocmit de către societatea denunţătorului şi actele doveditoare ale memoriului, întocmite la solicitarea ambilor inculpaţi, declaraţiile martorilor B.I. şi N. M. L., precum şi procesele verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii A. V. (filele 97 – 129, 149 – 172, 200 – 221, 298 – 330, 335 – 341, 359 – 370, 391 – 392, etc.) şi V. A. (filele 132 – 145, 175 – 189, 222 – 233, 290 - 297, 331 – 334, 350 – 358, 385 – 390, etc.), dar şi de alte persoane respectiv G. G. (filele 191 – 196, 234 – 237), H. V. (filele 238 – 283) şi I. S. (filele 349, 372 – 384), precum şi procesul verbal de redare în formă scrisă a convorbirii ambientale purtate la data de 10.10.2013.

 Referitor la oportunitatea menţinerii măsurii arestării preventive, se constată că faza urmăririi penale a fost finalizată, organele de urmărire penala administrând toate probele pe care le-au considerat utile în cauză, a fost emis rechizitoriul si a fost sesizata instanţa, cauza aflându-se la judecătorul de cameră preliminară.

 S-a apreciat că în acest moment procesual nu se mai impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, fiind suficientă plasarea acestuia în arest la domiciliu.

 Pentru a dispune in acest sens s-a avut in vedere că, într-adevăr, infracţiunea pentru care este judecat inculpatul este o infracţiune gravă, însă potrivit practicii CEDO (hotărârea în cauza B. contra Austria) instanţa este obligată ca aprecierea în concret a pericolului pe care l-ar prezenta punerea în libertate a acestuia să nu se facă exclusiv în funcţie de gravitatea faptei şi a pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă întrucât s-ar  elimina de plano posibilitatea punerii în libertate a unei persoane acuzată de fapte grave.

În cauza K. contra Polonia s-a arătat că menţinerea unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracţiune este o condiţie sine qua non pentru legalitatea luării măsurii arestării preventive, dar după o anumită perioadă de timp ea nu mai este suficientă; dacă la momentul luării măsurii arestării preventive – 18.03.2014, motivul privind gravitatea faptei reţinută în sarcina inculpatului a fost suficient pentru a justifica privarea sa de libertate, totuşi, cu trecerea timpului acest motiv şi-a pierdut inevitabil din relevanţă, cu atât mai mult cu cât infracţiunile pentru care este judecat inculpatul nu au fost percepute în mod direct de opinia publică, ca şi în cazul altor infracţiuni de pericol care se comit prin fapte de violenţă.

S-a considerat că la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie verificate o serie de alte aspecte relevante precum caracterul individului sau al inculpatului, moralitatea sa, antecedentele penale, profesia, domiciliul, starea materială, gradul de integrare socială, faptul dacă are sau nu are loc de muncă, natura infracţiunilor şi ecoul produs de acesta în rândul opiniei publice.

S-a constatat că inculpatul nu are antecedente penale, este integrat în comunitatea din care provine şi în rândul căreia trăieşte, este căsătorit, având o situaţie materială bună şi stabilă, la dosarul cauzei neexistând date din care să rezulte că acesta este o persoană imorală sau neintegrată social.

Totodată s-a apreciat că impunerea în sarcina inculpatului a obligaţiilor prevăzute de art.221 alin.2 lit. a) şi b) Cod procedură penală sunt de natură a asigura buna desfăşurare a procesului penal care se desfăşoară împotriva inculpatului şi a-l împiedica pe acesta să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau a martorilor.

 Pentru motivele mai sus arătate, Curtea, în baza art. 425/1 alin.7 punctul 2 litera a) Cod procedură penală rap. la art. 205 Cod procedură penală a admis contestaţia formulată de inculpatul V. A., fiul lui N. şi M., aflat in Penitenciarul O. împotriva Încheierii penale nr.16 data de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul S. M. în 09.05.2014, pe care a desfiinţat-o în parte în sensul că a înlăturat dispoziţia privind menţinerea măsurii arestului preventiv al inculpatului, şi în consecinţă, în baza art.242 alin.2 Cod procedură penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 15.05.2014 până la data de 13 iunie, inclusiv.

 În baza art.221 alin.1 Cod procedură penală a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul unde are domiciliul, situat în localitatea B., Ş. N., numărul xx, scara x, apartamentul xx fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.

 În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală a impus inculpatului ca pe durata arestului la domiciliu să respecte obligaţiile prevăzute de lit. a) şi b) ale art.221, respectiv:

-să se prezinte in faţa judecătorului de camera preliminară sau a instanţei de judecată ori de cate ori este chemat

-să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi, cu martorii ori experţii indicaţi în rechizitoriu precum şi cu alţi participanţi la comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

S-a dispus punerea de îndată in libertate a inculpatului V. A. dacă nu este arestat in alta cauză.

 În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, copia încheierii a fost comunicată la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Poliţiei de Frontieră Române.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare