Recurs. Inadmisibilitatea recursului inculpatului pe latura penala întrucât prin epuizarea cailor ordinare de atac, hotarârea de condamnare a ramas definitiva.

Recurs. Inadmisibilitatea recursului inculpatului pe latura penala întrucât prin epuizarea cailor ordinare de atac, hotarârea de condamnare a ramas definitiva.

 Nemotivarea în scris a recursului de catre intima?i. Inciden?a cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, potrivit art.38510 alin.21 rap. la art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala - art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala (repus în vigoare ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr.783 din data de 12 mai 2009), apreciind ca, desi autoritatea de jurisdictie constitutionala nu s-a pronuntat în mod explicit în acest sens, el poate fi invocat si din oficiu, conform art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala, întrucât interpretarea istorico-teleologica si cea sistematica ale deciziei respective, prin care se constata neconstitutionalitatea dispozitiei prin care a fost abrogat (cuprinsa în art.I pct.185 din Legea nr.356/2006), conduc la concluzia ca si norma ce reglementeaza modul sau de invocare nu poate fi decât cea în varianta reglementata anterior modificarii aduse prin Legea nr.356/2006 (art.I, pct.187).

Principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis - principiul subsecventei actului juridic - presupune anularea actului subsecvent, ca urmare a anularii actului principal pe care se întemeiaza cel de-al doilea.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA I PENALA, DECIZIA NR.143 DIN 24 IANUARIE 2011)

Prin Sentinta penala nr.974/F din data de 07 mai 2010, pronuntata în Dosarul nr.13342/4/2009, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a hotarât astfel:

În temeiul art.215 alin.1, 2 si 3 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul U. A. (fiul lui M. si G., nascut la data de 2. ... 19.. în comuna G., judetul I., CNP 17........) la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru savârsirea infractiunii de înselaciune (fapta descrisa la pct.1 din rechizitoriu).

În temeiul art.215 alin.1, 2 si 3 din Codul penal, a condamnat pe acelasi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru savârsirea infractiunii de înselaciune (fapta descrisa la pct.2 din rechizitoriu).

În temeiul art.291 din Codul penal, a condamnat pe acelasi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru savârsirea infractiunii de uz de fals.

În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.b din Codul penal, a contopit cele trei pedepse si a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, dispunând ca acesta sa execute în final pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, drepturile prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b din Codul penal.

În temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii din data de 06 august 2007 si perioada arestarii preventive, începând cu data de 24 iunie 2009 si pâna la zi.

În temeiul art.350 alin.1 din Codul de procedura penala, a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului.

În temeiul art.14 rap. la art.346 alin.1 din Codul de procedura penala rap. la art.998 din Codul civil, a admis în parte actiunea civila formulata de partea vatamata NICULEAC MARITA (constituita parte civila) si a obligat pe inculpat la plata catre aceasta a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

În temeiul art.14 rap. la art.346 alin.1 din Codul de procedura penala rap. la art.998 din Codul civil, a admis în parte actiunea civila formulata de partea vatamata M. D. (constituita parte civila) si a obligat pe inculpat la plata catre aceasta a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

A anulat procura autentificata prin încheierea nr.130/10.02.2005 a BNP V. C. si contractul de vânzare-cumparare autentificat prin încheierea nr.1395/24.08.2006 a BNP F. N., încheiat cu intimatul G. V.

A anulat procura autentificata prin încheierea nr.349/03.02.2006 a BNP T. P. V. si T. D. M.si contractul de vânzare-cumparare autentificat prin încheierea nr.2963/26.05.2006 a BNP N., încheiat cu intimatul G. C.

A mentinut masurile de înscriere în cartea funciara a interdictiilor de înstrainare cu privire la cele doua imobile la care se refera contractele de vânzare-cumparare anterior mentionate.

În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedura penala, a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare catre stat.

A luat act ca partea civila N.C M. nu a solicitat cheltuieli de judecata.

A respins, ca neîntemeiata, cererea partii civile M. D. de plata a cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarea situatie de fapt:

1. La data de 04 iulie 2007, partea vatamata M.D. a sesizat organele de politie cu privire la faptul ca, la domiciliul sau din Bucuresti, Strada R. nr., bl.Y.., sc.., et.., ap..., sectorul .., s-a prezentat un agent imobiliar, care i-a aratat o copie a unui contract de vânzare-cumparare încheiat cu privire la apartamentul respectiv si care s-a aratat interesat în a-l viziona.

S-a stabilit ca tatal partii vatamate, M. N., proprietar al acelui apartament, era pus sub interdictie judecatoreasca prin Sentinta civila nr.825/07.09.1995 a Tribunalului Bucuresti, având ca tutore chiar pe fiica sa. Actele de proprietate ale apartamentului s-au aflat tot timpul în posesia partii vatamate.

În anul 2005, M. N. l-a cunoscut pe inculpat U. V.L, care vindea în piata. Aflând despre acest lucru si vazând ca tatal sau începuse sa vina acasa sub influenta bauturilor alcoolice, partea vatamata a sesizat organele de politie de la Sectia 12, care i-au atras atentia inculpatului sa înceteze sa se mai vada cu M. N. si l-au sanctionat contraventional.

Inculpatul a obtinut însa, de la acesta, procura nr.130/10.02.2005, prin care era împuternicit sa faca orice tranzactie cu privire la imobilul anterior mentionat.

La momentul respectiv, M. N. suferea de mai multe boli psihice, iar, din probatoriul cauzei, a rezultat cu certitudine ca inculpatul cunostea ca acesta era pus sub interdictie si ca nu putea semna acte de dispozitie.

La câteva zile dupa obtinerea procurii, respectiv în data de 14 februarie 2005, inculpatul a facut demersuri pentru obtinerea cadastrului cu privire la imobil. Pentru ca M. N. nu detinea actele de proprietate, inculpatul l-a ajutat sa obtina duplicate de pe acestea.

Sustinerea inculpatului în sensul ca M. N. i-a spus ca nu mai avea actele originale deoarece i le furase chiriasul anterior a fost înlaturata, întrucât, din probele administrate, a rezultat ca apartamentul respectiv nu a facut obiectul vreunui contract de închiriere în perioada 2004 - 2006, iar actele originale si cheile acestuia s-au aflat tot timpul în posesia partii vatamate, nefiind furate sau pierdute.

Dupa obtinerea actelor necesare, inculpatul a facut demersuri pentru vânzarea apartamentului, sens în care a gasit un cumparator, în persoana intimatului G. V., cu care, în calitate de mandatar al lui M.N., a încheiat contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1395/24.08.2006.

Cu privire la acest contract, s-a retinut, în primul rând, ca, în cuprinsul sau, se mentioneaza ca intimatul G. V. (cumparatorul) locuia în fapt în apartamentul respectiv înca din data de 01 august 2006, aceasta împrejurare fiind însa nereala, întrucât acolo locuia partea vatamata, care detinea si actele originale si cheile de acces.

Astfel, martorii audiati în cauza, M. E. si L. V., au confirmat ca, în apartament, statea la acea vreme partea vatamata, care platea si cheltuielile locative.

În al doilea rând, s-a retinut ca afirmatia intimatului G. V., în sensul ca a vizionat apartamentul înainte de încheierea contractului de vânzare-cumparare, constatând ca acesta se afla într-o stare avansata de degradare, este nereala, în conditiile în care cheile de acces se aflau la partea vatamata, care si locuia în fapt acolo, iar martorii anterior mentionati au relatat ca apartamentul era bine îngrijit, în acelasi sens fiind si înscrisurile si fotografiile depuse la dosar.

S-a apreciat ca fiind putin probabil faptul ca intimatul G. V.sa fi vizionat un alt apartament. De asemenea, s-a apreciat ca nici o asemenea situatie nu îl transforma pe acesta într-un cumparator diligent si de buna-credinta, întrucât un astfel de cumparator ar fi trebuit sa fie atent daca ceea ce a vizionat coincide cu ceea ce a cumparat, cel putin ca adresa.

În al treilea rând, s-a retinut ca pretul vânzarii nu a fost unul serios, el reprezentând numai jumatate din pretul valabil în acea perioada pentru un apartament similar.

În al patrulea rând, s-a retinut ca, desi intimatul G. V. a negat ca l-ar fi cunoscut anterior pe inculpat, probele administrate au dovedit contrariul, si anume ca cei doi se stiau si se ocupau cu astfel de tranzactii.

Astfel martorii G. D., O. A. si S. A. au declarat ca acestia erau deseori împreuna. De asemenea, si fiul lui G. V. (intimatul G. C.) nu era strain de asemenea contracte, în conditiile în care cea de-a doua fapta se refera la încheierea unui alt contract de vânzare-cumparare, în care inculpatul apare tot în calitate de mandatar.

Totodata, la dosarul cauzei, a fost depus si un al treilea contract de vânzare-cumparare, încheiat tot de inculpat, în calitate de mandatar si intimatul G.C., care, desi nu face obiectul cauzei, dovedeste ca relatiile dintre persoanele mentionate nu erau întâmplatoare, iar intimatii nu erau straini de modalitatea în care actiona inculpatul.

De altfel, chiar si inculpatul a recunoscut, în declaratiile initiale, ca îl cunostea pe intimatul G. V. înainte de încheierea contractului de vânzare-cumparare.

Afirmatia inculpatului, în sensul ca M. N. ar fi fost de fata la încheierea contractului de vânzare-cumparare, fiind de acord cu clauzele acestuia, a fost înlaturata, întrucât nu s-a coroborat cu alte probe si, mai mult, o astfel de situatie nu ar fi justificat încheierea contractului prin mandatar, iar nu personal de catre proprietar.

În plus, planul infractional al inculpatului a rezultat din faptul ca acesta, cunoscând starea de sanatate a lui M. N.si faptul ca nu avea voie sa se întâlneasca cu el, a procedat totusi la vânzarea apartamentului sau.

Chiar daca în contractul de vânzare-cumparare s-a precizat ca pretul a fost primit de mandatar la data încheierii lui, s-a apreciat ca acest fapt nu a fost dovedit ca fiind într-adevar realizat, iar sustinerea inculpatului ca a oprit pentru el 10.000 EURO (nu se cunoaste cu ce titlu) nu a fost nici ea probata.

Desi inculpatul si intimatul G. V.au sustinut ca au stabilit, la momentul încheierii contractului, ca "batrânul care locuia acolo" sa mai stea câteva luni în apartament, aceste declaratii au fost înlaturate, întrucât, în realitate, intimatul nu a vizitat vreodata acel imobil si nici nu l-a cunoscut personal pe M. N.

S-a apreciat ca asa-zisele demersuri legale întreprinse de inculpat nu erau decât acoperirea manoperelor dolosive ale acestuia, care a profitat de pe urma starii de sanatate a lui M. N. si nicidecum nu l-a ajutat pe acesta, dintr-o pretinsa prietenie.

2. La data de 17 martie 2007 partea vatamata N. M. a sesizat organele de politie cu privire la faptul ca, în ziua anterioara, în timp ce ea se afla în comuna R. V., judetul C., indivizi necunoscuti au patruns în locuinta sa din Bucuresti, Soseaua O.nr..., bl..., sc..., ap..., sectorul .., i-au scos lucrurile de acolo si au schimbat usa de acces.

În fapt, s-a stabilit ca, anterior, partea vatamata îl cunoscuse pe inculpatul U. A., care, împreuna cu o persoana de sex feminin, i-au daruit mai multe bunuri si s-au oferit sa o ajute pentru obtinerea unor certificate de încadrare a copiilor sai într-un grad de handicap. În acest scop, inculpatul a însotit-o pe partea vatamata la Spitalul Balaceanca, unde i-a comunicat însa ca nu a gasit niciun doctor care sa o ajute. În drum spre casa, inculpatul a facut copii de cartea de identitate a partii vatamate, spunându-i ca are nevoie de aceasta pentru a-i obtine pensia.

Ulterior, inculpatul si persoana de sex feminin nu au mai contactat-o pe partea vatamata pâna în luna martie 2007, când cea din urma, care s-a recomandat "Mihaela", a revenit la domiciliul acesteia si i-a propus sa o ajute la diverse munci, în schimbul unor sume de bani. Partea vatamata a fost de acord si, în acest scop, împreuna cu concubinul sau (martorul M.S.), s-au deplasat în locuinta persoanei respective din comuna R. V., unde au prestat diferite munci.

La data de 16 martie 2007, partea vatamata si concubinul acesteia au fost luati din nou din Bucuresti si dusi în aceeasi comuna. În jurul orelor 1700-1800, în fata casei au oprit doua dube, din una dintre acestea coborând inculpatul, care i-a luat pe partea vatamata si pe concubinul sau, pentru a-l ajuta sa cumpere niste materiale de constructii, dupa care au ramas împreuna la o cârciuma din comuna. La un moment dat, partea vatamata i-a cerut inculpatului sa îi duca înapoi, pentru a se putea întoarce la Bucuresti. Ajunsi la imobilul din comuna R. V., partea vatamata si concubinul acesteia au constatat ca cele doua dube sosite anterior plecasera, iar în curte se aflau descarcate mai multe bunuri, pe care le-au recunoscut ca fiind cele din imobilul proprietate personala. La întrebarea partii vatamate, inculpatul i-a aratat un contract de vânzare-cumparare cu privire la acel imobil, spunându-i sa îl semneze. Ajutata de martorul M. S., partea vatamata a plecat însa spre Bucuresti, unde a constatat ca usa de acces în apartamentul sau fusese schimbata. În acel moment, partea vatamata a sesizat organele de politie, care, dupa sosirea surorii sale (martora S.M.), ce detinea actele de proprietate ale apartamentului, în original, au spart usa si au patruns înauntru. Despre acele acte, martora respectiva a declarat ca s-au aflat tot timpul la ea, ca nu le-a dat nimanui si ca nu au fost în posesia partii vatamate, care i le-a dat, pentru a nu fi distruse de fiii acesteia.

Organele de politie le-au prezentat partii vatamate si martorului M. S.mai multe planse foto, acestia recunoscându-i pe inculpat si pe C. M. ca fiind persoanele care au înselat-o.

Probatoriul cauzei a dovedit ca inculpatul, dupa ce a intrat în posesia copiei de pe cartea de identitate a partii vatamate, s-a prezentat, în data de 03 februarie 2006, la BNP T. P. V. si T.D.M., împreuna cu o persoana de sex feminin, despre care a pretins ca este partea vatamata, pentru ca aceasta îi întocmeasca o procura pentru vânzarea apartamentului. Întrucât inculpatul a sustinut ca persoanei respective i-au fost furate actele de identitate, notarul public T. D. M. i-a comunicat ca trebuie sa se prezinte cu doua persoane care sa o identifice. În acest sens, inculpatul s-a prezentat la biroul notarial cu martorii N. C. si S. R., care, desi nu o vazusera vreodata pe persoana respectiva, au comunicat si au semnat în fata notarului ca aceasta se numea N. M.. Pe baza acestei identificari false, notarul public a procedat la redactarea si autentificarea procurii nr.349/03.02.2006, prin care partea vatamata îl împuternicea pe inculpat sa-i vânda apartamentul.

Prin raportul de constatare nr.258570/30.03.2007, s-a stabilit ca semnatura depusa la rubrica "mandanta" nu a fost executata de partea vatamata, ci reprezinta o imitatie dupa model a uneia dintre semnaturile acesteia.

În consecinta, sustinerile inculpatului, în sensul ca partea vatamata s-a prezentat personal la biroul notarial si a semnat procura, au fost înlaturate, martorii N. C. si S.R. declarând si ei ca, în mod sigur, partea vatamata nu este una si aceeasi persoana cu cea a carei identitate au confirmat-o în fata notarului public. Aceiasi martori au aratat ca stiau despre inculpat ca se ocupa cu afaceri imobiliare.

Au fost identificati si cei care l-au ajutat pe inculpat sa încarce bunurile din apartamentul partii vatamate, în persoana martorilor D. N. A. si B. G. D., care au declarat ca acesta le-a dat câte 50 de lei, pentru a realiza acea operatiune, fara a le comunica însa cine este proprietarul apartamentului. De asemenea, aceiasi martori au precizat ca, la un moment dat, vecinii de pe scara au chemat organele de politie, care au sosit la fata locului si i-au legitimat.

Partea vatamata a condus organele de politie în comuna R.V., unde au fost identificati si martorii G. D., O. A. si S. A., care l-au recunoscut pe inculpat, despre care stiau ca este proprietarul imobilului de la nr.487. Aceiasi martori i-au recunoscut si pe intimatii G. V. si G. C., despre care au afirmat ca veneau deseori la acel imobil, fapt care confirma relatiile strânse, iar nu întâmplatoare, dintre acestia si inculpat.

Dupa obtinerea procurii, inculpatul a solicitat S.C.A.V.L. B. duplicate de pe actele de proprietate ale partii vatamate, cererea respectiva fiind înregistrata sub nr.90bis/07.02.2006, iar acesta semnând pe ea de primirea actelor solicitate.

Ulterior obtinerii duplicatelor anterior mentionate, inculpatul a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.2963/26.05.2006, cumparatorul imobilului fiind de aceasta data intimatul G. C. (fiul lui G. V., cel care cumparase anterior, tot de la inculpat, prin aceeasi procedura, imobilul lui M.N.).

Sustinerea intimatului G. C. ca nu l-a cunoscut anterior pe inculpat a fost înlaturata, întrucât acesta din urma a confirmat ca îl stia de mai mult timp, vânzându-i o garsoniera în anul 2005. De asemenea, vecinii inculpatului din comuna R.V.l-au recunoscut pe intimat ca venind deseori la domiciliul acestuia.

De asemenea, s-a înlaturat si sustinerea intimatului G. C. ca nu a fost prezent la operatiunea de eliberare a apartamentului partii vatamate, aceasta fiind infirmata de procesul verbal încheiat la data de 16 martie 2007 de catre organele de politie sosite la fata locului, în care se mentioneaza prezenta sa, ca si proprietar al imobilului.

Declaratiile inculpatului si ale intimatului G. C. privind vizionarea anterioara a apartamentului au fost infirmate de declaratiile partii vatamate si ale martorului Matei Stefan, din care rezulta ca proprietara nu a avut niciodata intentia de a-l vinde.

S-a apreciat ca, în ambele cazuri, actiunile inculpatului si ale intimatilor G. V. si G.C., care cunosteau modul de operare al celui dintâi, dovedesc un plan bine pus la punct, având drept scop vânzarea frauduloasa a apartamentelor unor persoane usor de pacalit.

În drept, Judecatoria a constatat ca fapta inculpatului, care, la data de 10 februarie 2005, l-a indus în eroare pe M. N., profitând cu stiinta de lipsa totala de discernamânt a acestuia, determinându-l sa semneze o procura notariala prin care îl împuternicea sa-i înstraineze apartamentul proprietate personala si prejudiciindu-l prin încheierea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1395/24.08.2006, în baza caruia apartamentul respectiv a fost scos în mod fraudulos din patrimoniul sau, întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, prevazuta de art.215 alin.1, 2 si 3 din Codul penal.

De asemenea, a constatat ca fapta inculpatului, care, la data de 03 februarie 2006, a obtinut o copie de pe actul de identitate al partii vatamate N. M., prin inducerea ei în eroare, iar ulterior a prezentat în fata notarului public o alta persoana, care si-a atribuit identitatea acesteia, obtinând astfel procura notariala nr.349/03.02.2006, în baza careia i-a înstrainat apartamentul proprietate personala, prin încheierea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.2963/26.05.2006, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de înselaciune, prevazuta de art.215 alin.1, 2 si 3 din Codul penal.

A mai constatat ca fapta inculpatului, care, având cunostinta despre caracterul fals al procurii nr.349/03.02.2006, a folosit-o în fata notarului public, în vederea încheierii contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.2963/26.05.2006, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de uz de fals, prevazuta de art.291 din Codul penal.

În legatura cu actiunile civile, Judecatoria a constatat ca sunt îndeplinite conditiile raspunderii delictuale, întrucât faptele ilicite ale inculpatului, care au determinat vânzarea apartamentelor celor doua parti vatamate, au cauzat acestora prejudicii de natura nepatrimoniala, care nu au fost reparate înca.

Astfel, împotriva partii civile M. D. a fost exercitata de catre cumparatori o actiune de evacuare din apartamentul respectiv, aceasta fiind si înlaturata de acolo pentru o perioada de timp si nevoita sa locuiasca la vecini. De asemenea, ca urmare a faptei inculpatului, partea civila se afla într-o situatie de incertitudine juridica cu privire la apartamentul proprietate personala.

În mod similar, împotriva partii civile N. M. este introdusa o actiune de evacuare (în prezent suspendata) de catre cumparatorii apartamentului, iar aceasta a suferit un soc constatând ca bunurile i-au fost scoase din imobil si duse într-o alta locatie. Si în acest caz, ca urmare a faptei inculpatului, partea civila se afla într-o situatie de incertitudine juridica cu privire la apartamentul proprietate personala.

Judecatoria a dispus anularea procurii autentificate prin încheierea nr.130/10.02.2005 a BNP V. C., având în vedere lipsa capacitatii de exercitiu a mandantului M. N., care, la momentul respectiv, era pus sub interdictie judecatoreasca, fapt speculat de inculpat.

Facând aplicarea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, Judecatoria a dispus si anularea contractului de vânzare-cumparare autentificat prin încheierea nr.1395/24.08.2006 a BNP F. N., întrucât acest contract a avut la baza o procura data de o persoana lipsa de capacitate de exercitiu.

Sub acelasi aspect, a retinut ca intimatul cumparator G. V. avea cunostinta despre situatia procurii respective, elementele anterior analizate (mentiunea nereala din contract cu privire la faptul locuirii în apartament începând cu data de 01 august 2006, pretul neserios si pretinsa vizionare anterioara a apartamentului) dovedind încheierea unui contract lipsit în realitate de cauza, împrejurare ce atrage sanctiunea nulitatii lui absolute.

De asemenea, Judecatoria a dispus anularea procurii autentificate prin încheierea nr.349/03.02.2006 a BNP T.P. V. si T. D. M., având în vedere caracterul fals al acesteia.

În mod corespunzator, a dispus si anularea contractului de vânzare-cumparare autentificat prin încheierea nr.2963/26.05.2006 a BNP N., retinând lipsa de consimtamânt a vânzatorului, împrejurare ce atrage sanctiunea nulitatii absolute a acelui contract.

În raport cu aceasta sanctiune, Judecatoria a apreciat, în ambele cazuri, ca fiind nerelevanta buna sau reaua credinta a cumparatorilor, mentionând totusi ca intimatul G. C. a avut cunostinta de activitatea infractionala a inculpatului, cu care a încheiat si alte contracte similare.

Pentru a garanta partilor vatamate ca vor ramâne în stapânirea apartamentelor, Judecatoria a mentinut masurile de înscriere în cartea funciara a interdictiilor de înstrainare a acestora.

Prin Decizia penala nr.480/A din data de 07 iulie 2010, pronuntata în Dosarul nr.13342/4/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a Penala a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul U. A. si de intimatii G. C. si G. V., a mentinut starea de arest preventiv a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicata acestuia durata retinerii din data de 06 august 2007 si perioada arestului preventiv, începând cu data de 24 iunie 2009 si pâna la zi si i-a obligat pe apelanti la plata sumei de câte 100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul a apreciat ca prima instanta a facut o analiza judicioasa a probatoriului cauzei, concluzionând în mod corect asupra vinovatiei inculpatului în savârsirea infractiunilor pentru care l-a condamnat si aplicându-i o pedeapsa just individualizata.

De asemenea, Tribunalul a apreciat ca intimatii apelanti nu sunt cumparatori de buna-credinta, întrucât din probatoriul cauzei rezulta ca acestia, de coniventa cu inculpatul, au pus la cale faptele de înselaciune si, fiind constienti de manoperele dolosive folosite de catre cel din urma, au participat la încheierea celor doua contracte de vânzare-cumparare.

Astfel, intimatul G. V. nu a vizitat apartamentul cumparat si nu l-a cunoscut niciodata personal pe proprietarul M. N.

Ambii intimati se cunosteau cu inculpatul de o lunga perioada de timp, vizitându-l si fiind recunoscuti de martori ca prieteni buni ai acestuia.

În cursul anului 2005, inculpatul i-a mai vândut intimatului G. C. o garsoniera.

Conform procesului verbal încheiat la data de 16 martie 2007 de catre organele de politie sosite la apartamentul partii vatamate N. M., intimatul G.C. se afla acolo, ceea ce conduce la concluzia ca acesta a participat si a ajutat la mutarea mobilierului acesteia.

Pretinsele preturi ale apartamentelor sunt neserioase, fiind cu mult sub pretul pietii de la momentele încheierii contractelor de vânzare-cumparare.

Prin Decizia penala nr.1577/R din data de 15 octombrie 2010, pronuntata în Dosarul nr.13342/4/2009, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I Penala, în temeiul art.38515 pct.2 lit.c din Codul de procedura penala, a admis recursurile declarate de intimatii G. V. si G.M., a casat în parte decizia Tribunalului si a dispus trimiterea cauzei la aceeasi instanta, pentru rejudecarea apelurilor formulate de acestia.

În temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedura penala, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul U. A. (deducând din pedeapsa aplicata acestuia durata retinerii din data de 06 august 2007 si perioada arestului preventiv, începând cu data de 24 iunie 2009 si pâna la zi) si respectiv de intimatul G. C. A obligat pe cei doi recurenti, conform art.192 alin.2 din Codul de procedura penala, la plata cheltuielilor judiciare catre stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justitiei.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a constatat ca, în cauza, s-a facut o corecta stabilire a situatiei de fapt, iar concluzia privind vinovatia inculpatului recurent este sustinuta de materialul probator administrat.

Astfel, la data de 10 februarie 2005, inculpatul l-a indus în eroare pe M.N. (persoana lipsita de discernamânt), determinându-l sa semneze o procura notariala prin care îl împuternicea sa-i înstraineze apartamentul proprietate personala, iar, prin încheierea cu intimatul G. V. a contractului de vânzare-cumparare nr.1395/24.08.2006, a pricinuit o paguba în patrimoniul proprietarului, obtinând în mod injust pretul vânzarii.

De asemenea, la data de 03 februarie 2006, inculpatul a înstrainat apartamentul proprietatea partii vatamate N. M., folosind o procura falsa, data de o persoana (înca neidentificata) care si-a atribuit în mod fraudulos identitatea acesteia, în baza careia a încheiat, cu intimatul G. C., contractul de vânzare-cumparare nr.2963/26.05.2006.

Aceasta situatie de fapt este în concordanta cu probele administrate în cauza, astfel ca nu este incident cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.18 din Codul de procedura penala, invocat de inculpatul recurent.

În privinta recursului declarat de intimatul G. C.(cumparator al apartamentului partii vatamate N. M.), Curtea a constatat ca acesta nu poate invoca în favoarea sa buna-credinta, întrucât, din probele administrate, rezulta ca îl cunostea pe inculpat, a fost identificat la usa locuintei partii vatamate, în timp ce mobila acesteia era carata afara, la data faptei avea vârsta de 24 de ani, fara a avea însa vreo ocupatie sau vreun loc de munca, astfel ca nu putea plati pretinsul pret al vânzarii, iar prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei si continuarea cercetarilor în ceea ce îl priveste sub aspectul savârsirii infractiunii de complicitate la înselaciune, prevazuta de art.26 rap. la art.215 alin.1, 2 si 3 din Codul penal.

Acelasi recurent intimat a invocat formal cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.10 din Codul de procedura penala, pe motivul omisiunii instantei de apel de a se pronunta cu privire la cererea sa de restituire a pistolului, Curtea constatând însa ca acel caz de casare nu este incident în speta, întrucât, sub acest aspect, cauza fost disjunsa pentru continuarea cercetarilor.

Cu privire la recursul declarat de intimata G. M., Curtea a constatat ca, în mod nelegal, Tribunalul a dispus scoaterea ei din cauza, pe motivul lipsei de calitate procesuala, întrucât, conform art.362 alin.1 lit.f din Codul de procedura penala, aceasta este o persoana ale carei interese legitime au fost vatamate prin masura de anulare a contractului de vânzare-cumparare nr.1395/24.03.2006, încheiat, în calitate de cumparator, de catre sotul sau, G. V., în speta fiind incidenta prezumtia comunitatii bunurilor dobândite în timpul casatoriei.

Procedând la scoaterea din cauza a acesteia, instanta de apel nu i-a analizat cererea de stabilire a calitatii de cumparator de buna-credinta, omisiune care atrage incidenta cazului de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.10 din Codul de procedura penala.

Întrucât situatia procesuala a recurentului intimat G.V. este identica cu cea a sotiei sale, Curtea a apreciat ca se impune casarea deciziei recurate si în privinta sa, cu trimiterea cauzei la Tribunal, pentru rejudecarea apelurilor declarate de acestia.

În rejudecare dupa casare, în limitele prevazute de art.38518 alin.2 din Codul de procedura penala, prin Decizia penala nr.764/A din data de 03 decembrie 2010, pronuntata în Dosarul nr.13342/4/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a Penala, în temeiul art.379 pct.2 lit.b din Codul de procedura penala, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de intimatii G. V. si G. M. si a dispus obligarea acestora la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, conform art.192 alin.2 si 4 din Codul de procedura penala.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul a constatat ca, în mod corect, prima instanta a anulat procura autentificata prin încheierea nr.130/10.02.2005 a BNP V. C., având în vedere lipsa capacitatii de exercitiu a mandantului M.N., care la acel moment era pus sub interdictie judecatoreasca, aspect cunoscut si speculat de inculpat.

De asemenea, în mod corect, conform principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, aceeasi instanta a anulat si contractul de vânzare-cumparare autentificat prin încheierea nr.1395/24.08.2006 a BNP F. N., întrucât acest contract a avut la baza o procura data de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu, iar cumparatorul G. V. avea cunostinta despre situatia întocmirii acelei procuri, împrejurarile cauzei dovedind si faptul ca, în realitate, contractul respectiv a fost lipsit de cauza, fiind astfel lovit de nulitate absoluta.

Conform art.14 alin.2 lit.a din Codul de procedura penala, repararea pagubei se face, între altele, prin restabilirea situatiei anterioare infractiunii.

Aceasta masura se impune atunci când, prin savârsirea infractiunii, s-a produs o schimbare a situatiei anterioare cu privire la bunul care a format obiectul acesteia.

Desi este de principiu ca dobânditorul de buna-credinta si cu titlu oneros al unui bun trebuie protejat prin mentinerea actului juridic la care a participat, tot de principiu este si ca cel pus sub interdictie trebuie protejat, iar, fata de lipsa unei ierarhizari legale a acestor principii, este mai just a prevala ocrotirea celui incapabil decât a celui care, capabil fiind, a subdobândit bunul în conditiile anterior mentionate, ramânându-i celui din urma posibilitatea de a-si restabili cantitativ patrimoniul, prin repunerea în situatia anterioara încheierii actului anulat.

În speta însa, nici macar conditia bunei-credinte nu este întrunita în persoana apelantului intimat G. V.

Astfel, potrivit art.1303 din Codul civil, pretul trebuie sa fie serios, adica sa nu fie derizoriu si atât de disproportionat în raport cu valoarea lucrului vândut încât sa nu poata constitui obiectul obligatiei cumparatorului si, ca atare, o cauza suficienta a obligatiei asumate de vânzator de a transmite dreptul de proprietate.

Or, pretul vânzarii mentionat în contractul analizat nu este unul serios, în conditiile în care reprezinta numai jumatate din pretul valabil, raportat la pretul pietii din perioada respectiva.

Dobândirea apartamentului la un pret subevaluat este de natura sa trezeasca o suspiciune cu privire la situatia juridica a acestuia si sa înlature buna-credinta a dobânditorului, cu atât mai mult cu cât, în cauza, s-au dovedit manoperele dolosive savârsite de inculpat, dar si caracterul nereal al mentiunii din contract potrivit careia cumparatorul G. V. ar fi locuit în fapt în apartamentul respectiv la data încheierii contractului.

În principiu, anularea titlului de proprietar al transmitatorului cu titlu oneros al unui bun nu atrage, în mod automat, nulitatea actului în ceea ce îl priveste pe subdobânditor, în cazul în care acesta a fost de buna-credinta.

Conform art.1898 din Codul civil, aceasta presupune credinta posesorului ca cel de la care a dobândit bunul imobil avea toate însusirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea acestuia, iar, potrivit art.1899 alin.2 din acelasi cod, buna-credinta se presupune întotdeauna, sarcina probei revenind celui care invoca existenta relei-credinte.

Rezulta astfel ca, numai în cazul în care tertul dobânditor cu titlu oneros a cunoscut sau, cu diligente minime, putea sa cunoasca nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrainatorului, fiind de rea-credinta, opereaza regula de drept conform careia nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzatorului atrage si nulitatea titlului subdobânditorului.

Drept urmare, pentru a se putea constata o astfel de situatie, trebuie sa se dovedeasca, în mod cert, ca tertul subdobânditor a fost de rea-credinta, întrucât, pâna la proba contrara, în favoarea acestuia opereaza o prezumtie legala relativa de buna-credinta.

În speta, prezumtia de buna-credinta a cumparatorului G. V. a fost rasturnata, întrucât, desi în contract se face mentiunea ca acesta ar fi locuit în fapt în apartamentul respectiv înca din data de 01 august 2006, martorii M. E. si L. V. au relatat ca, la acea vreme, în apartament statea partea vatamata M. D., care platea si cheltuielile aferente. De asemenea, declaratia intimatului G. V. în sensul ca a vizionat apartamentul înainte de încheierea contractului si a constatat ca era într-o stare avansata de degradare este infirmata de probele administrate, din care rezulta ca acesta nu avea cum sa procedeze astfel, întrucât cheile de acces se aflau la aceeasi parte vatamata, care si locuia în fapt acolo. În plus, partea vatamata, precum si martorii anterior mentionati au relatat ca apartamentul era bine îngrijit, în acelasi sens fiind si înscrisurile (facturi) si fotografiile din acea perioada depuse la dosar. Nu în ultimul rând, desi intimatul G. V. a sustinut ca nu l-a cunoscut pâna atunci pe inculpat, probatoriul cauzei dovedeste contrariul, si anume ca cei doi se stiau si "se ocupau" cu astfel de relatii contractuale.

Cu privire la situatia apelantei intimate G.M. (sotia lui G. V.), Tribunalul a evidentiat urmatoarele aspecte:

Potrivit Codului familiei, regimul legal al comunitatii bunurilor dobândite în timpul casatoriei este unic si imperativ, sotii neavând dreptul sau posibilitatea de a se sustrage de sub incidenta sa, dar si imutabil, neputând fi modificat pe durata casatoriei.

Conform dispozitiilor imperative ale art.30 din Codul familiei, sunt comune bunurile dobândite în timpul casatoriei de catre oricare dintre soti, bunurile proprii fiind numai acelea în mod expres si limitativ enumerate în art.31 din acelasi cod.

Pe de alta parte, potrivit art.35 alin.1 din Codul familiei, sotii administreaza si folosesc împreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele, iar, conform art.35 alin.2 din acelasi cod, în situatia în care oricare dintre soti exercita singur acte de administrare, folosinta si dispozitie asupra bunurilor comune, el este socotit a avea si consimtamântul celuilalt sot.

Astfel, legea instituie o prezumtie de mandat tacit reciproc, în temeiul careia fiecare dintre soti este presupus, atunci când exercita singur drepturile conferite sotilor asupra bunurilor comune, a face acest lucru, nu numai în numele sau propriu, ci si ca reprezentant al celuilalt sot. Legiuitorul a prevazut mandatul tacit reciproc între soti, atât în interesul lor, cât si al tertilor de buna-credinta, precum si pentru a asigura certitudinea circuitului civil. Prezumtia mandatului tacit reciproc între soti este relativa, ea putând fi înlaturata pentru fiecare act în parte, dar nu si în general, pentru totdeauna, deoarece aceasta ar însemna o modificare a reglementarii legale a raporturilor patrimoniale dintre soti, ceea ce este inadmisibil.

Teza a II-a a art.35 alin.2 din Codul familiei aduce o importanta derogare de la prezumtia mandatului tacit reciproc între soti, dispunând ca niciunul dintre ei nu poate înstraina sau greva un teren ori o constructie care face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamântul expres al celuilalt sot, aceste dispozitii nefiind însa aplicabile în speta.

Tribunalul a apreciat neîntemeiata cererea apelantei intimate G.M. de stabilire a calitatii sale de cumparator de buna-credinta, în conditiile în care aceasta nu se poate pune la adapostul ideii ca actul de dobândire nu profita comunitatii de bunuri, deoarece forta prezumtiei de mandat tacit reciproc nu depinde de avantajele pe care le poate procura actul, ci de existenta reala a dreptului de reprezentare. Cât timp între soti nu existau neîntelegeri grave, prezumtia de mandat tacit reciproc era operanta si, astfel, contractul este prezumat a fi fost încheiat cu consimtamântul sotiei cumparatorului. Efectul încheierii acestui contract nu a constat în dobândirea unui drept de proprietate exclusiva pentru apelanta intimata, ci în marirea comunitatii de bunuri a ambilor soti, printr-un act fraudulos. Având în vedere efectele prezumtiei de mandat tacit reciproc, nici în persoana apelantei intimate G. M. nu este întrunita conditia bunei-credinte.

 În consecinta, Tribunalul a constatat ca, în mod corect, subdobânditorii apartamentului au fost obligati sa-l înapoieze, deoarece, daca nu s-ar proceda astfel, partea vatamata nu ar mai putea redobândi proprietatea imobilului de care a fost lipsita prin înselaciune, desi este îndreptatita la aceasta.

 Împotriva ultimei decizii a Tribunalului, au declarat recurs în termenul legal recurentul inculpat U. A. (la data de 14 decembrie 2010) si recurentii intimati G. V. si G. M. (amândoi la data de 13 decembrie 2010).

 Declaratiile de recurs (nemotivate în scris) au fost înaintate de Tribunal si înregistrate pe rolul acestei Curti la data de 29 decembrie 2010.

 Analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca recursul declarat de recurentul inculpat U. A. (în sustinerea caruia s-a invocat în dezbateri, pe latura penala, cazul de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.18 din Codul de procedura penala) este inadmisibil, urmând a dispune respingerea acestuia, ca atare, în temeiul art.38515 pct.1 lit.a teza a II-a din Codul de procedura penala.

 În acest sens, se constata ca, prin Decizia penala nr.1577/R din data de 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I Penala a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat pe latura penala, întemeiat pe acelasi caz de casare invocat si în prezenta cauza, astfel ca, prin epuizarea cailor ordinare de atac, hotarârea de condamnare a ramas definitiva în ceea ce îl priveste.

 Prin aceeasi decizie, s-a dispus casarea în parte a hotarârii din apel si trimiterea cauzei la Tribunal exclusiv pentru rejudecarea apelurilor declarate, pe latura civila, de intimatii G. V. si G. M., care, în limita calitatii lor procesuale, au contestat numai dispozitia din sentinta primei instante privitoare la anularea contractului de vânzare-cumparare autentificat prin încheierea nr.1395/24.08.2006 a BNP F. N., invocând buna-credinta la dobândirea imobilului care a facut obiectul acelui contract.

 Potrivit art.38518 alin.2 din Codul de procedura penala, când hotarârea este casata numai în ceea ce priveste latura civila, instanta de rejudecare (în speta, instanta de apel) se pronunta exclusiv în limitele acestei casari, astfel cum Tribunalul a si procedat, prin decizia recurata, în rejudecarea apelurilor celor doi intimati anterior mentionati.

 În cadrul acestor limite ale rejudecarii cauzei dupa casare, recurentul inculpat ar fi putut ataca în recurs numai dispozitiile pe latura civila ale instantei de apel care îl priveau, în conditiile în care el este cel care a încheiat, în calitate de mandatar al vânzatorului M. N., contractul de vânzare-cumparare a carui anulare a fost contestata de catre cei doi intimati, iar nicidecum si dispozitiile pe latura penala din hotarârile anterioare, dupa cum s-a aratat în sustinerea prezentei cai de atac, întrucât acele dispozitii sunt definitive si intrate în puterea lucrului judecat.

 De asemenea, Curtea constata ca recursurile declarate de recurentii intimati G. V.si G. M. sunt nefondate, urmând a dispune respingerea acestora, ca atare, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedura penala.

 În acest sens, Curtea remarca, în prealabil, ca recursurile respective nu au fost motivate în scris, conform art.38510 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala, nici în cuprinsul cererii prin care intimatii le-au declarat, denumindu-le chiar eronat "apel" (fila 2, d.r.), nici printr-un memoriu separat.

 Astfel fiind, Curtea nu poate examina aceste recursuri decât în limita cazurilor de casare pe care le poate lua în considerare din oficiu, potrivit art.38510 alin.21 rap. la art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala.

 Sub acest aspect, Curtea retine ca sentinta primei instante, incluzând si dispozitia pe latura civila contestata de intimati (mentinuta în prima cale ordinara de atac), a fost pronuntata la data de 07 mai 2010, prin urmare mai înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.202/2010, tot anterior acelui moment fiind pronuntata si decizia de casare cu trimitere spre rejudecare în apel, astfel ca, în aplicarea dispozitiilor tranzitorii reglementate în art.XXIV alin.1 din legea respectiva, motivele de recurs sunt cele prevazute de legea sub care a început procesul.

 Raportat la aceasta împrejurare, Curtea va examina recursurile cu care a fost sesizata de catre cei doi intimati prin prisma cazului de casare prevazut de art.3859 alin.1 pct.171 din Codul de procedura penala (repus în vigoare ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr.783 din data de 12 mai 2009), apreciind ca, desi autoritatea de jurisdictie constitutionala nu s-a pronuntat în mod explicit în acest sens, el poate fi invocat si din oficiu, conform art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala, întrucât interpretarea istorico-teleologica si cea sistematica ale deciziei respective, prin care se constata neconstitutionalitatea dispozitiei prin care a fost abrogat (cuprinsa în art.I pct.185 din Legea nr.356/2006), conduc la concluzia ca si norma ce reglementeaza modul sau de invocare nu poate fi decât cea în varianta reglementata anterior modificarii aduse prin Legea nr.356/2006 (art.I, pct.187).

 Procedând în acest mod, Curtea constata ca, sub aspectul dispozitiei de anulare a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1395/24.08.2006 de BNP F. N., încheiat între M. N., în calitate de vânzator, prin intermediul inculpatului mandatar U. A., pe de o parte si intimatul G. V. (casatorit cu intimata G. M.), în calitate de cumparator, pe de alta parte - singura contestata în prezenta cauza de catre recurentii intimati - atât prima instanta, cât si instanta de apel au facut o aplicare corecta a legii, întrucât contractul respectiv este lovit de nulitate absoluta, pentru lipsa capacitatii de exercitiu a vânzatorului, care, la acel moment, ca, de altfel, si la data când l-a împuternicit pe mandatar prin procura autentificata sub nr.130/10.02.2005, se afla pus sub interdictie judecatoreasca, în baza Sentintei civile nr.825/07.09.1995 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, astfel ca nu putea face, în mod valabil, acte juridice, potrivit art.11 alin.1 lit.b din Codul familiei.

 Intimatii dobânditori ai imobilului, intrat în comunitatea lor de bunuri, conform art.30 alin.1 din Codul familiei, în baza contractului respectiv, nu se pot prevala de buna-credinta, pentru a împiedica anularea acestuia, atât pentru cauza de nulitate absoluta anterior mentionata, cât si ca act subsecvent, drept urmare a anularii actului initial (procura autentificata sub nr.130/10.02.2005), în aplicarea principiului general resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, întrucât incapacitatea vânzatorului le era direct opozabila, potrivit art.144 alin.4 din Codul familiei, în conditiile în care masura punerii lui sub interdictie si a desemnarii unui tutore nominalizat care sa îl reprezinte la încheierea actelor juridice (în persoana fiicei sale, partea vatamata M. D.) era înscrisa în evidentele autoritatii tutelare de la adresa de domiciliu (Primaria Sectorului 3 Bucuresti), astfel cum rezulta din înscrisurile comunicate de aceasta institutie (filele 163-164 si 166, vol.III, d.u.p.).

 În privinta celorlalte cazuri de casare mentionate în art.3859 alin.3 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca niciunul dintre acestea nu este incident în speta, astfel ca nu exista motive care sa conduca la admiterea recursurilor declarate de intimati.

 Fata de aceste considerente, Curtea urmeaza sa respinga toate recursurile declarate în cauza, în sensul celor anterior mentionate, obligându-i pe recurenti, conform art.192 alin.2 si 4 din Codul de procedura penala, la plata cheltuielilor judiciare catre stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistenta juridica obligatorie a recurentului inculpat, fiind avansat din fondul Ministerului Justitiei, potrivit art.189 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala.

 În temeiul art.193 alin.6 din Codul de procedura penala, recurentii intimati, aflati în culpa procesuala, pe latura civila, în raport cu intimata parte vatamata M. D., vor fi obligati la plata catre aceasta a cheltuielilor de judecata, în suma de 400 lei, reprezentând onorariul de avocat, conform chitantei nr.146/01.09.2010 (fila 17, d.r.).

Domenii speta

Spete similare