Procedura insolvenţei

Potrivit art. 139 alin. 1 lit. d, f din Legea 85/2014, planul este confirmat dacă fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan, dacă respectă, din punct de vedere al legalităţii şi viabilităţii, prevederile art. 133, respectiv va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului şi va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor. Cu alte cuvinte, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ.

Prin Decizia Civilă nr. 548/26.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. …, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 298/16.05.2018 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. …, cu următoarea motivaţie:

Prin sentinţa apelată a fost  respinsă cererea formulată  de administratorul special de confirmare a planului de reorganizare al debitorului; s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei; s-a desemnat lichidator judiciar care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă; s-a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei; s-a dispus tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu  dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului judiciar; s-a fixat termen maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei; s-a dispus predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii; s-a dispus notificarea trecerii la faliment a debitoarei către:  asociaţii, acţionarii, creditorii şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad şi alte registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 146  din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi; s-a dispus depunerea la dosar a unei copii după notificare şi dovezile publicării  acesteia; s-au pus în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi s-a dispus menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai  lichidatorului judiciar; s-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la data de 15.06.2018; s-a fixat termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 29.06.2018; s-a fixat termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii, de 7 zile de la publicarea în B.P.I.  a tabelului suplimentar; s-a fixat termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 26.09.2018; s-a fixat termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 03.10.2018; s-a fixat termenul administrativ pentru depunerea de către practicianul în insolvenţă a raportului întocmit în baza art. 59 din Legea nr. 85/2014  la data de 24 a fiecărei luni, pentru perioada anterioară de 30 de zile, şi s-a fixat termenul administrativ de control pentru verificarea acestuia de către judecătorul-sindic  de maximum 3 zile de la data la care trebuie depus raportul lunar; s-a atras atenţia lichidatorului judiciar asupra obligaţiei respectării termenelor de procedură stabilite precum şi asupra obligaţiei privind contribuirea la desfăşurarea procedurii judiciare într-un termen optim şi previzibil, sens în care i-a pus în vedere acestuia ca, pentru  orice şedinţă a adunării generale a creditorilor pe care o va realiza în această procedură, convocare care urmează a fi  realizată şi publicată în B.P.I. de către practicianul în insolvenţă să conţină în concret o dublă convocare: prima convocare  aferentă pentru  prima şedinţă, la care se va urmări  respectarea cvorumului de prezenţă şi de vot, respectiv a doua convocare, aferentă unei a doua şedinţe a adunării generale a creditorilor cu aceiaşi ordine de zi, care se impune a fi ţinută, în raport de o eventuală lipsă de cvorum de prezenţă a creditorilor, la prima şedinţă  convocată, astfel încât, în situaţia în care la niciuna din cele două şedinţe consecutive nu  s-a putut adopta  o  hotărâre, din lipsă  de cvorum, practicianul în insolvenţă desemnat în procedură să poată sesiza judecătorul-sindic, conform art. 45, lit. o  din Legea nr. 85/2014, pentru primul termen de judecată ce urmează celor două şedinţe de adunări  ale creditorilor convocate de practician.

S-a atras atenţia lichidatorului judiciar asupra faptului că nerespectarea obligaţiei stabilite în sarcina sa prin dispoziţia anterioară este de natură  să  atragă incidenţa în cauză  a disp. art. 60, al. 2 şi 3, respectiv art. 57, al. 4 din Legea nr. 85/2014; s-a dispus trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar; s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului, întocmirea inventarului bunurilor debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare; s-a stabilit termen pentru continuarea procedurii la data de 26.09.2018; s-a dispus lichidatorului numit în cauză să  analizeze şi  să  se pronunţe prin raportul său inclusiv asupra cererii  de plată  formulată în cauză  de către  o creditoare, sens în care i  se-a comunicat  acestuia un exemplar din cerere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 26.10.2017 administratorul special a depus planul de reorganizare a activităţii debitoarei.

A constat că potrivit procesului-verbal în Adunarea creditorilor din data de 23.11.2017, categoria creanţelor garantate a votat împotriva aprobării planului, categoria creanţelor bugetare a votat pentru aprobarea planului, iar categoria creanţelor chirografare  a votat pentru aprobarea planului de reorganizare.

A constatat că la data de 11 decembrie 2017 creditorul garantat – bancă a formulat note scrise prin care sa solicitat neconfirmarea planului de reorganizare, cu motivarea că deţine un procent de 56,59% din valoarea totală a creanţelor în valoare de 2.848.363,03 lei şi că a comunicat o scrisoare de vot prin care şi-a exprimat votul negativ cu privire la aprobarea planului de reorganizare, fiind un plan întocmit cu încălcarea prevederilor legale.

A apreciat că planul de reorganizare nu respectă prevederile art. 139 alin. 1 şi 2 din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei.

A susţinut că creditorul este înscris în tabelul definitiv cu o creanţă garantată în sumă de 2.843.363,3 lei, fiind îndreptăţit să participe la distribuiri de sume pentru întreaga creanţă înscrisă la masa credală; că, prin planul de reorganizare se prevede faptul că suma de bani ce va fi achitată este doar de 251.720,84 lei, adică un procent de 8,8%  şi că, creditorul reprezintă o categorie de creanţă defavorizate în baza art. 5 pct. 16 din Legea 85/2014.

A precizat că în baza art. 139 alin. 2 lit. c din Legea 85/2014, nicio categorie cu rang inferior creditorului, nu ar trebui să primească prin plan mai mult decât ar primi în caz de faliment.

A învederat că în ceea ce priveşte creanţele bugetare prin planul de reorganizare acestea primesc suma de 288.262 lei, iar în caz de faliment primesc suma de 237.296 lei, iar în ceea ce priveşte creanţele chirografare prin plan acestea primesc suma de 599.073 lei, iar în caz de faliment zero, ceea ce este exact contrar prevederilor legale.

A mai arătat că planul ar trebuie să prevadă acelaşi tratament pentru fiecare creanţă în cadrul unei categorii distincte.

A susţinut că planul de reorganizare încalcă condiţiile de legalitate având în vedere că banca este grav prejudiciată, fiindu-i plătit prin plan doar procentul de 8,8% din creanţa înscrisă la masa credală.

A precizat că în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 4 din Legea 85/2014 toate creanţele scadente sau nescadente vor fi îndreptăţite la distribuiri de sume în cadrul unui plan de reorganizare.

A apreciat că legea prevede că în mod expres inclusiv creanţele nescadente sunt îndreptăţite la distribui de integralitate, indiferent dacă este vorba de plata efectuată către creditori prin planul de reorganizare sau plata efectuată către creditori în procedura falimentului.

A constatat că prin raportul de activitate depus în cadrul şedinţei din data de 28.03.2018, administratorul judiciar a apreciat că planul de reorganizare nu respectă, din punct de vedere al legalităţii şi viabilităţii, prevederile art. 133 din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei, condiţie prevăzută şi la art. 139 lit. din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei, solicită neconfirmarea planului de reorganizare.

S-a reţinut că potrivit art. 139, al.1 lit. f din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic va confirma un plan de reorganizare dacă acesta respectă, din punct de vedere al legalităţii şi viabilităţii, prevederile art. 133, sens în care această ultimă normă legală dispune că planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului şi va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor.

De asemenea, potrivit art. 139, al. 2 din Legea nr. 85/2014, tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului.

Analizând planul depus  la dosar în contextul în care bunurile deţinute în leasing de către debitor au  fost  luate de la acesta de către operatorul de leasing, judecătorul-sindic a reţinut că debitorul se află în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea specifică deoarece nu  mai  deţine utilajele necesare, sens în care susţinerea administratorului judiciar privind lipsa de viabilitate a planului este întemeiată.

De asemenea, deşi este majoritar în procedură şi are calitatea de creditor garantat, creditoarea Banca  a votat  pentru  respingerea planului cu motivarea întemeiată  că, prin plan se propune plata creanţei  acestuia sub nivelul prev. de 102 din legea insolvenţei, respectiv sub nivelul creanţei  înscrise în tabel, iar  creanţele subordonate ca de exemplu creanţa bugetară este  propusă, prin plan, la plata în integralitate, ceea ce înseamnă un tratament incorect  faţă  de creditorul garantat.

Împotriva sentinţei civile nr. 298 din data de 16.05.2018,  pronunţată de Tribunalul Arad,  în dosarul nr. …, a declarat  apel apelanta-debitoare prin administrator special prin care a solicitat admiterea apelului şi anularea sentinţei atacate ca fiind netemeinică şi nelegală.

În motivare, apelanta a arătat că în fapt, prima instanţa a respins cererea formulată de către administratorul special de confirmare a planului de reorganizare a debitoarei, iar în baza art. 145, al. 1, litera B din Legea 85/2014, a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei.

Motivul respingerii cererii de confirmare a planului de reorganizare l-a reprezentat pentru instanţă faptul că „analizând planul depus Ia dosar în contextul în care bunurile deţinute în leasing de către debitoare au fost luate de la acesta de către operatorul de leasing, judecătorul-sindic reține că debitoarea se afla în imposibilitatea de a-și mai desfăşura activitatea specifică, deoarece nu mai deţine utilajele necesare, sens în care susţinerea administratorului judiciar privind lipsa de viabilitate a planului este întemeiată”. Raţionamentul judecătorului-sindic ar fi fost corect în situaţia în care starea de fapt reţinută de către acesta ar fi fost cea reală.

Rezilierea contractului de leasing a fost realizată în condiţiile în care atât societatea de leasing cât şi societatea debitoare au dorit continuarea executării acestui contract, societatea de leasing fiind de acord şi cu aprobarea planului de reorganizare.

Din nefericire rezilierea contractului s-a produs ca urmare a poziţiei administratorului judiciar de a refuza nejustificat aprobarea reeşalonării ratelor de leasing în vederea derulării contractului cu noi condiţii contractuale de natură a permite debitoarei continuarea activităţii sale.

Actul de reziliere a contractului de leasing a reprezentat anexa unei corespondenţe purtată între societatea de leasing şi debitoare, încă din data de 05.03.2018.

Cu toate demersurile şi bunăvoinţa arătată de către creditoarea societate de leasing, noul administrator judiciar numit nu şi-a exprimat acordul în vederea continuării raporturilor contractuale şi a înregistrat în documentele societăţii rezilierea contractului de leasing.

Cu toate acestea şi în prezent creditorul  societate de leasing este de acord cu încheierea unui nou contract având ca obiect aceleaşi utilaje, sens în care a şi lăsat bunurile în posesia debitoarei, aceasta continuând să îşi desfăşoare activitatea cu ajutorul bunurilor închiriate, având şi acordul proprietarului acestora.

În ceea ce priveşte poziţia creditorului majoritar, a arătat în primul rând că poziţia acestuia este una pur formală, cauzată de rigiditatea specifică procedurii de fuziune prin absorbţie şi reorganizare în care aceasta se afla, în condiţiile în care creanţele băncii au fost preluate în urma fuziunii de către o altă bancă.

Aşadar, refuzul de a aproba planul de reorganizare este urmarea unei lipse de aprofundare a verificării cazului societăţii debitoare în concret, fiind doar poziţia general valabilă în care banca aflată într-o astfel de situaţie juridică o adoptă pentru a evita orice risc ulterior.

În situaţia în care creditorul majoritar s-ar fi aplecat cu mai multă atenţie asupra propunerilor făcute prin planul de reorganizare şi ar fi permis debitoarei continuarea activităţii, ar fi observat faptul că încasările rezultate din executarea contractelor ar fi depăşit valoarea bunurilor şi creanţelor aflate în patrimoniul societăţii, care oricum nu ar fi fost destinate în exclusivitate plăţilor acestui creditor.

Pe de altă parte, nu este de minimalizat faptul că, creditorul bancă, deşi majoritar deţine doar 56,59% din totalul creanţelor, iar restul creditorilor deţinând o proporţie aproape egală cu banca au fost de acord, cu aprobarea planului de reorganizare.

Procedura insolvenţei are ca principiu fundamental ocrotirea intereselor tuturor creditorilor, cu atât mai mult cu cât aceştia deţin împreună pe lângă cel majoritar 43,41%.

În situaţia în care instanţa va ţine cont doar de poziţia unui singur creditor (care ar recupera din creanţă mult mai puţin decât în situaţi aprobării şi respectării panului de reorganizare) ar ignora interesele tuturor celorlalţi creditori iar procedura insolvenţei nu va ocroti nici pe aceştia şi nici societatea debitoare.

De asemenea, scopul procedurii de reorganizare este acela de a permite societăţii debitoare să îşi desfăşoare în continuare activitatea şi să se redreseze tocmai cu scopul de a stinge în cât mai mare măsura creanţele creditorilor săi.

Or, astfel cum rezulta din înscrisurile ataşate, creditorii reprezentând 43,41% din creanţe îşi manifestă şi în prezent acordul şi dorinţa de a continua derularea raporturilor juridice cu debitoarea, agreând totodată planul de reorganizare al acesteia.

Conform planului de reorganizare măsurile concrete care urmează a fi aplicate, aşa cum sunt prezentate la cap. 4 din plan, au în vedere previziuni financiare (previzionarea veniturilor, a cheltuielilor, a contului de profit şi pierdere precum şi a fluxului de numerar), astfel că este dovedită eficienţa măsurilor pe de-o parte şi caracterul cert şi solid al surselor de finanţare care garantează respectarea planului de reorganizare.

În ceea ce priveşte suspendarea executării hotărârii de deschidere a falimentului, a apreciat că aceasta este admisibilă fiind justificată urgenţa adoptării acestei masuri, dat fiind faptul că în conformitate cu adresa înmânată administratorului special de către lichidatorul judiciar, acesta din urmă intenţionează să procedeze la efectuarea masurilor premergătoare lichidării prevăzute la art. 151 din Legea 85/2014.

În situaţia în care aceste masuri vor fi puse în executare activitatea societăţii va fi stopată, iar credibilitatea şi puterea de reorganizare a debitoarei ar fi grav afectate.

Astfel, chiar şi în situaţia admiterii apelului debitoarea ar suferi un prejudiciu ireparabil de natură a pune în pericol executarea panului de reorganizare, chiar şi în condiţiile în care beneficiază de participarea favorabilă a creditorilor societăţii.

Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea apelului formulat.

În motivare, lichidatorul judiciar a arătat că prin votul scris comunicat pentru Adunarea Creditorilor din data de 15.03.2018, creditorul societate de leasing nu aprobă planul de reorganizare, motivat de faptul că prin graficul de plăţi aferent planului de reorganizare, creanţă anterioară deschiderii procedurii nu a fost cuprinsă la cuantumul integral de 37.426,23 lei.

De asemenea, prin votul scris comunicat, această societate a precizat faptul că întrucât nu au fost achitate creanţele curente, contractele de leasing financiar nr. … şi 22655LE/2016 au fost reziliate cu data de 27.02.2018, aspect adus la cunoştinţa administratorului judiciar, precizând faptul că nu mai este valabilă situaţia cuprinzând bunurile mobile utilizate de debitoare, regăsită la pag. din planul de reorganizare. În acest context, societatea de leasing a pus în vedere debitorului să predea bunurile care au făcut obiectul contractelor, conform somaţiei de predare emisă la 27.02.2018.

Prin Apelul formulat, debitoarea prin Administrator Special, încearcă să acrediteze ideea că rezilierea contractelor de leasing s-ar datora administratorului judiciar, fapt ce nu corespunde realităţii. Astfel cum rezultă din corespondenţă purtată între parți, debitoarea nu a efectuat plăţile reprezentând rate leasing ulterior deschiderii procedurii, din lipsa de lichidităţi, situaţie care nu este imputabilă administratorului judiciar.

Judecătorul-sindic a apreciat, în mod temeinic şi legal, faptul că planul de reorganizare nu este viabil, raportat la prevederile art. 133 din Legea 85/2014, condiţie prevăzuta la art. 139, lit. F din Legea 85/2014: în Bugetul de venituri şi cheltuieli şi fluxul de numerar, parte din planul de reorganizare, s-au estimat venituri care să acopere toate cheltuielile curente, inclusiv ratele de leasing şi ratele liniei de credit, în ipoteze exagerat de optimiste, care nu au ţinut cont de posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, astfel cum se prevede la art. 133, alin (1) din Legea 85/2014. Aceste ipoteze au fost infirmate în perioada de observaţie, când debitorul a desfăşurat o activitate care a adus pierderi semnificative, cheltuielile curente fiind mult superioare veniturile realizate. Astfel, conform datelor puse la dispoziţie de debitor, în perioada de observaţie, până la data de 27.03.2018, debitorul a acumulat datorii curente, în cuantum total de 727.517,96 lei.

Lichidatorul judiciar precizează că, urmare a notificărilor transmise către creditori pentru depunerea declaraţiilor de creanţe suplimentare, în tabelul suplimentar al creanţelor s-a solicitat înscrierea unor creanţe în cuantum total de 1,295.002,16 lei.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, creditoarea bancă. a solicitat respingerea cererii de apel ca fiind neîntemeiată şi păstrarea sentinţei civile nr. 298 a Tribunalului Arad ca fiind temeinică şi legală, precum şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul art. 453 din Codul de Procedura Civilă.

În motivare, intimata arată că în mod corect, judecătorul-sindic a reţinut faptul că planul de reorganizare propus de către administratorul special nu este viabil având în vedere ca societatea debitoare se afla în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea întrucât nu mai deţine utilajele necesare.

Or, contractul de leasing având ca obiect utilajele folosite de către debitoare în desfăşurarea activităţii sale a fost reziliat de către societatea de leasing, neavând nicio relevanţă motivul pentru care aceasta societate a decis încetarea contractului.

Prin cererea sa de apel, debitoarea nu încearcă decât să inducă în eroare instanţa de judecată cu privire la o falsă legătură a noului administrator judiciar în luarea deciziei de reziliere de către societatea de leasing.

Administratorul judiciar nu a făcut să înregistreze rezilierea contractului de leasing comunicată în scris de către creditoare, fără o posibilitate de renegociere a condiţiilor contractuale. Documentele privind rezilierea contractului de leasing au fost comunicate de către societatea de leasing fără niciun fel de condiţie şi fără nicio posibilitate de continuare a raporturilor contractuale.

Mai mult decât atât, contrar celor susţinute în mod nereal de către apelantă, societatea de leasing nu este de acord cu încheierea unui nou contract având ca obiect aceleaşi utilaje. Intimata nu cunoaşte motivul pentru care se afirma acest aspect, debitoarea neaducând nicio probă în acest sens, susţinerea sa fiind pur formală.

În ceea ce priveşte votul negativ exprimat de creditoarea garantată, intimata arătă că dezacordul exprimat cu privire la confirmarea planului de reorganizare nu are nicio legătură cu procedura de fuziune.

Mai arată că prin notele scrise depuse în faţa judecătorului-sindic a indicat aspectele de nelegalitate ale planului de reorganizare, aspecte care nu vizează situaţia juridica in care s-a aflat banca.

Intimata solicită instanței să observe că planul de reorganizare propus de către administratorul special este nelegal întrucât prin acesta se încalcă prevederile art. 139, alin. 1, lit. d si alin. 2, lit. c din Legea 85/2014.

În conformitate cu art. 139. alin. 1. lit. D din Legea insolventei fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan.

Astfel, conform art. 139. alin. 2. lit. c din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență planul de reorganizare prevede un tratament corect si echitabil atunci când este îndeplinita următoarea condiţie: în cazul in care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzuta la art. 138, alin. 3. nu primeşte mai mult decât ar primi in cazul falimentului.

Or, planul de reorganizare nu respectă această condiţie cumulativă instituită în mod expres prin Legea insolventei, caz în care nici nu poate fi pusă în discuţie confirmarea acestuia.

În acest sens, intimata solicită instanţei să aibă în vedere următoarele aspecte faptul că banca este înscrisă in tabelul definitiv al debitoarei cu o creanţa garantata în suma de 2.848.363,3 lei, fiind îndreptățita sa participe la distribuiri de sume pentru întreaga creanţă înscrisă la masa credală, conform art. 102 alin.4 din Legea insolventei; în ciuda faptului ca aceasta este înscrisa la masa credală cu o creanţa garantata in cuantum de 2.848.363.3 lei, prin planul de reorganizare propus de către administratorul special se prevede faptul ca suma de bani ce va fi achitata acesteia este de doar 251.720,84 lei; faţă de acest aspect, creditoarea bancă reprezintă o categorie de creanţe defavorizată în înţelesul art. 5 pct. 16 din Legea insolventei; creanţele defavorizate sunt acele creanţe pentru care nu se prevede o plată integrală prin planul de reorganizare; în mod evident, aceasta primeşte prin intermediul planului de reorganizare o creanţă infimă ca şi valoare, în procent de 8,8% din valoarea creanţei sale din tabelul de creanţe, fiind o creanţă defavorizată; de asemenea, aceeaşi creditoare reprezintă o categorie defavorizata neacceptantă având in vedere ca nu a aprobat planul de reorganizare.

Pe cale de consecinţă, în lumina prevederilor art. 139, alin. 2, lit. c din Legea 85/2014, nicio categorie cu rang inferior nu ar trebui sa primească prin plan mai mult decât ar primi in cazul falimentului.

În pofida acestei reglementari legale obligatorii, planul de reorganizare nu respectă textul de lege.

Intimata arată că această categorie cu rang inferior categoriei din care face parte primeşte prin planul de reorganizare o creanţa mai mare decât ar primi in cazul falimentului, exact contrar dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte creanţele chirografare, intimata arată că aceasta categorie cu rang inferior categoriei din care face parte creditoarea bancă primeşte prin planul de reorganizare o creanţa mai mare decât ar primi in cazul falimentului, exact contrar prevederilor legale.

Or, planul de reorganizare încălcă în mod evident acest text de lege.

În sprijinul afirmaţiilor, intimata prezintă onoratei instanţe de judecată un extras din planul de reorganizare.

 După cum se poate observa, atât creanţele bugetare, cât și creanţele chirografare (ambele cu rang inferior creanţei garantate defavorizate neacceptante) primesc prin programul de plăţi al planului mai mult decât ar primi în caz de faliment.

Intimata arată că se încalcă cu evidenţă prevederile art. 139, alin. 2, lit. c din Legea insolvenţei.

În considerarea acestui motiv de nelegalitate, respectuos solicit neconfirmarea planului de reorganizare care este vădit nelegal.

O altă condiţie cumulativă prevăzută pentru tratamentul corect şi echitabil al planului de reorganizare constă în faptul că planul trebuie să prevadă acelaşi tratament pentru fiecare creanţă în cadrul unei categorii distincte.

Planul de reorganizare încălcă și această condiţie de legalitate având în vedere că banca este grav prejudiciată prin plata, prin intermediul planului de reorganizare doar a unui procent de doar 8,8% din creanţa cu care s-a înscris la masa credala.

Or, în conformitate cu art. 102, alin. 4 din Legea 85/2014, toate creanţele scadente sau nescadente vor fi îndreptăţite la distribuiri de sume în cadrul unui plan de reorganizare.

În ceea ce priveşte distribuirea sumelor prin planul de reorganizare, legea nu face nicio distincţie între creanţele scadente și creanţele nescadente. Ba mai mult decât atât legea insolventei prevede în mod expres că inclusiv creanţele nescadente sunt îndreptăţite la distribuire în integralitate, indiferent că este vorba de plata efectuată către creditori prin planul de reorganizare sau plata efectuată către creditori în procedura falimentului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Judecătorul-sindic a respins cererea apelantei-debitoare prin administrator special de confirmare a planului de reorganizare, constatând că bunurile deţinute în leasing de către debitoare au  fost  luate de la aceasta de către operatorul de leasing, astfel că se află în imposibilitate să-şi mai desfăşoare activitatea specifică deoarece nu  mai  deţine utilajele necesare, planul nefiind viabil.

S-a mai reținut că banca creditoare majoritară, a votat  pentru  respingerea planului cu motivarea întemeiată  că, prin plan se propune plata creanţei sale sub nivelul creanţei  înscrise în tabel, iar  creanţele subordonate, ca de exemplu creanţa bugetară este  propusă, prin plan, la plata în integralitate, ceea ce înseamnă un tratament incorect  faţă  de creditorul garantat.

Potrivit art. 139 alin. 1 lit. d, f din Legea 85/2014, planul este confirmat dacă fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan, dacă respectă, din punct de vedere al legalităţii şi viabilităţii, prevederile art. 133, respectiv va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului şi va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor.

Conform art. 139 alin. 2 din Legea 85/2014, tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului;

b) nicio categorie sau nicio creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale;

c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 138 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului;

d) planul prevede acelaşi tratament pentru fiecare creanţă în cadrul unei categorii distincte, cu excepţia rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferinţă, precum şi în cazul în care deţinătorul unei creanţe consimte la un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa.

Prin apelul formulat, apelanta-debitoare prin administrator special a susținut că rezilierea contractului de leasing s-a realizat, deși atât debitoarea cât și societatea de leasing au dorit continuarea executării acestuia, ca urmare a poziției administratorului judiciar de a refuza aprobarea reeșalonării ratelor de leasing. A menționat că și în prezent societatea de leasing este acord cu încheierea unui nou contract având ca obiect aceleași utilaje.

Aceste susțineri ale apelantei-debitoare nu sunt probate prin actele aflate la dosar. Dimpotrivă, se poate constata că prin adresa nr. …, societatea de leasing a arătat că: având în vedere că prin graficul de plăți aferent planului de reorganizare creanța sa anterioară deschiderii procedurii nu a fost cuprinsă la cuantumul integral de 37426,23 lei, nu aprobă planul de reorganizare; că întrucât nu au fost achitate creanțele curente, contractele de leasing financiar nr. … au fost reziliate cu data de 27.02.2018, astfel că nu mai este valabilă situația cuprinzând bunurile mobile utilizate de debitoare, bunurile de la pozițiile 35, respectiv 39-41 fiind proprietatea sa; că îi pune în vedere debitoarei să predea bunurile care au făcut obiectul contractelor.

În aceste context, în condițiile în care bunurile respective urmau să fie utilizate de către apelanta-debitoare în perioada reorganizării, în mod judicios judecătorul-sindic a reținut că planul nu este viabil.

Apelanta-debitoare a mai arătat că poziția creditorului majoritatr este una pur formală.

Curtea constată că prin planul de reorganizare se prevede că i se va achita creditorului garantat suma de 251721 lei, acesta fiind înscris în tabel cu suma de 2848363 lei, iar în caz de faliment acesta ar obține 1703170 lei, în timp ce apelanta-debitoare se angajează să achite integral creanțele bugetare și 70% din creanțele chirografare, cu încălcarea prevederilor art. 139 din Legea 85/2014, redate mai sus.

Pe cale consecință, în mod corect judecătorul-sindic a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru confirmarea planului de reorganizare.

Față de cele de mai sus, constatând că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală, Curtea a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare