Dreptul muncii – Concediere individuală

Dreptul muncii – Concediere individuală

Index tematic: Decizie de concediere a angajatei în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii; suspendarea termenului de preaviz pe durata incapacității temporare de muncă; concedierea salariatei în perioada în care salariata este gravidă.

Legislație relevantă: art. 65 din Codul muncii, art. 60 alin. 1 lit. a și c din Codul muncii, art. 75, art. 76 și art. 78 din Codul muncii, art. 2 lit. c din OU nr. 96/2003

Rezumatul problemei de drept: Pârâta a dispus concedierea reclamantei în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii fără ca motivul real al concedierii să fie desființarea locului de muncă al reclamantei, astfel căse impune anularea deciziei emise de pârâtă.Termenul de preaviz a fost suspendat pe durata incapacității temporare de muncă a reclamantei, dovedită prin certificatele de concediu medical depuse de aceasta și, prin urmare, decizia de concediere nu și-a produs efectele (contractul individual de muncă nu a încetat) în această perioadă, nefiind încălcate dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii. În ceea ce privește incidența art. 60 alin. 1 lit. c din Codul muncii trebuie avut în vedere faptul că angajata avea obligația prevăzută de art. 2 lit. c din OU nr. 96/2003 de înștiințare în scris a angajatorului cu privire la starea de graviditate, cu anexarea unui document medical în acest sens.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului ... la data de 31.05.2017 sub nr. 1890/91/2017 reclamanta M.F. a formulat, în contradictoriu cu pârâta M. SRL, contestație împotriva deciziei de concediere nr. 28 din 14.04.2017, comunicată acesteia pe data de 05.05.2017, solicitând anularea deciziei, repunerea părților în situația anterioară prin reintegrarea în muncă pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă, obligarea intimatei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, obligarea intimatei la plata de daune morale, apreciate la valoarea de 20000 lei.

În motivare reclamanta a arătat că  a desfășurat activitate în calitate de salariată, ocupând funcția de lucrător în domeniul vânzărilor, în temeiul contractului individual de muncă nr. 508 din 30.06.2015 încheiat cu intimata M. SRL, modificat prin act adițional nr. 60 din 28.09.2016, fiind singura vânzătoare de la magazinul ...M. din Piața Mare ....

Reclamanta a învederat că la momentul în care a aflat că este însărcinată, respectiv la începutul lunii martie 2017, a anunțat telefonic angajatorul și a transmis acestuia două certificate medicale, unul emis de medic specialist obstetrică-ginecologie în data de 02.03.2017 și celălalt emis de Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean Sf. ... ... la data de 06.03.2017, menționând că e vorba de o sarcină cu risc și că probabil nu se va putea prezenta la muncă, fiindu-i recomandat repaos total, iar la sfârșitul lunii martie a transmis și celelalte două concedii medicale, unul eliberat de medicul de familie, celălalt de Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului de Urgență Sf. ... ....

Reclamanta a arătat că în luna aprilie s-a prezentat la locul de muncă pentru a obține o adeverință de salariat, pentru a solicita informații despre faptul dacă trebuie să îndeplinească vreo formalitate pentru că este însărcinată, pentru a-și ridica indemnizația aferentă concediului medical pentru luna martie, dar și pentru a solicita concediu de odihnă, ocazie cu care i s-a adus la cunoștință că în lipsa sa s-a efectuat un inventar în magazin pentru perioada 01.01 – 29.03.2017, în prezența colegei care a suplinit-o pe perioada concediului și a noii gestionare, care a și preluat gestiunea, în urma acestui inventar identificându-se o lipsă de 3849,60 lei, reclamanta fiind acuzată că ar fi sustras această sumă din gestiune, reclamanta apreciind că angajatorul, de când a aflat de sarcină, a dorit să înceteze raporturile de muncă prin demisie și pentru că reclamanta a refuzat a încercat să găsească un motiv de concediere.

Reclamanta a menționat că din procesul verbal de constatare a rezultatelor inventarului din 29.03.2017, cu data de înregistrare nr. 27 din 14.04.2017 rezultă că societatea a efectuat inventarul de control în urma deciziei de înlocuire a reclamantei, iar acuzațiile aduse pe un ton ridicat reclamantei, reproșurile legate de sarcină și plata concediilor medicale, a concediului de risc maternal, a indemnizației de maternitate timp de 2 ani pentru creșterea copilului, obligarea sa la consemnarea unei declarații, încercarea de a o convinge să își scrie demisia au adus-o într-o vădită stare de disconfort, cu sentimente de frustrare, reclamanta simțindu-se umilită, hărțuită doar pentru că a rămas însărcinată. Având în vedere că a fost certată continuu, simțea că i se face rău și nu poate face față acestei situații, reclamanta a arătat că și-a sunat soțul să vină să o ia de la sediul societății, iar în urma unor discuții contradictorii între acesta și administratorul societății a fost dată efectiv afară din sediu și i s-a pus expres în vedere că nu mai pună piciorul în M., fiind amenințată cu formularea de plângeri penale.

Urmare a acestor împrejurări reclamanta a depus sesizare la ITM și la Poliția Municipiului ... și în aceeași zi reclamanta a fost internată de urgență la Spitalul Județean Sf. ... pentru luarea măsurilor ambulatorii necesare evitării producerii unui avort. Reclamanta a arătat că la data de 21.04.2017 a transmis unității o scrisoare medicală, biletul de externare și restul de concedii medicale, plus o cerere de eliberare documente, la data de 26.04.2017 s-a întocmit de către medicul specialist de medicina muncii raportul de evaluare referitor la riscurile specifice pentru sănătatea salariatei gravide, în care se recomanda concediul de risc maternal, la data de 27.04.2017 s-a întocmit decizia nr. 38 din 27.04.2017 pentru imputarea sumei de 3849 lei, reprezentând paguba produsă unității în urma inventarului, iar la data de 04.05.2017, s-a emis o informare prin care i s-a adus la cunoștință reclamantei că la data de 14.042017 a fost emisă decizia de concediere a sa ca urmare a restrângerii activității.

Reclamanta a învederat că din cuprinsul informării rezultă că decizia de concediere se întemeiază pe dispozițiile art. 61 din Codul muncii, respectiv pentru motive care țin de persoana salariatului, dar întrucât pârâta nu putea justifica aplicarea acestor dispoziții, întrucât nu erau îndeplinite condițiile legale, a decis concedierea în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, invocând dificultăți economice și desființarea locului de muncă ocupat de salariat.

Reclamanta a menționat că la data de 05.05.2017 i s-a comunicat prin serviciul Fan Curier decizia de încetare a contractului individual de muncă pe care o consideră nelegală, neîntemeiată și nejustificată. Astfel, reclamanta a invocat ca motive de nelegalitate a deciziei lipsa comunicării preavizului de concediere printr-o notificare scrisă și nerespectarea termenului de preaviz de 20 de zile; nerespectarea art. 50 lit. b din Codul muncii; lipsa motivelor de fapt care determină concedierea (conform art. 76 alin. a); încălcarea dispozițiilor art. 60 lit. a și c din Codul muncii și a dispozițiilor OU nr. 96/2003.

Reclamanta a arătat că angajatorul a luat cunoștință de starea sa de graviditate anterior emiterii deciziei, încă din luna martie, când din cauza problemelor de sănătate nu s-a putut prezenta la locul de muncă transmițând telefonic administratorului situația sa concretă, ulterior au fost comunicate angajatorului certificatele de concediu medical și chiar la data de 14.04.2017, când a avut loc conflictul dintre aceasta și administrator, a avut discuții despre plata concediilor medicale, concediul de risc maternal și indemnizația de creștere a copilului timp de doi ani.

Reclamanta a mai invocat că au fost încălcate dispozițiile art. 65 alin. 2 din Codul muncii, potrivit cărora desființarea trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, locul de muncă al reclamantei nefiind desființat, ci ocupat de o altă gestionară, respectiv Raț Corina Diana, nu există eventuale măsuri de restructurare, nu s-a modificat organigrama unității, numărul de personal la nivelul unității și funcțiile din unitate nu au comportat modificări, societatea nu are pierderi economice grave.

De asemenea, reclamanta consideră că pârâta a încălcat dispozițiile art. 59 din Codul muncii, întrucât nu a mai dorit continuarea raporturilor de muncă pe motiv că reclamanta era gravidă, în legătură directă cu discriminarea și hărțuirea fiind și capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor – daune morale, apreciate la valoarea de 20000 lei, potrivit art. 253 alin. 1 și 2 din Codul muncii. Reclamanta a făcut referire la prevederile Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, la OU nr. 96/2003, la art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, la art. 1, art. 2 și art. 3 din OG nr. 137/2000 și în raport de acestea a apreciat că față de aceasta a existat o discriminare indirectă, legată de starea de graviditate, iar existența sarcinii a constituit, în realitate, motivul real al concedierii. În sprijinul acestei afirmații reclamanta a arătat că atât timp cât un alt punct de lucru al societății și-a încetat activitatea, dar nu a fost concediată gestionara angajată acolo motivat de restrângerea activității, ci reclamanta, a existat o diferență de tratament, fără o justificare rezonabilă.

Reclamanta a menționat că pe lângă faptul că a fost concediată în mod total neîntemeiat, nelegal  și discriminator, toate acțiunile angajatorului, ulterioare aflării faptului că era însărcinată, au fost de hărțuire și intimidare și au avut repercusiuni grave, asupra sănătății sale psihice și fizice, aceste acțiuni fiind: efectuarea inventarului în lipsa sa, obligarea sala plata unei sume lipsă dintr-o gestiune pe care nu o mai avea de o lună de zile; obligarea sa la scrierea unei declarații cu privire la lipsa din gestiune; acuzațiile de furt și amenințarea cu plângeri penale și chemare poliției; neprimirea la plată a concediilor medicale; acuzații voalate că înscrisurile medicale sunt incorecte și că nu este însărcinată; darea sa afară din incinta societății cu interdicția de a reveni.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 50 lit. b, art. 59, art. 60 lit. a și c, art. 65 alin. 2, art. 75 alin. 3, art. 76 lit. a, art. 78-80, art. 253 alin. 1-2, art. 266, 270, 272, 275 din Codul muncii, art. 208, 210, 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, OU nr. 96/2003, Legea nr. 202/2002, OG nr. 137/2000, art. 148-151, art. 192, art. 194-195 CPC.

În dovedire reclamanta a solicita încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul intimatei, proba testimonială, adrese către ITM ..., ANAF ... și Poliția Municipiului ....

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca fiind prematur introdusă și în subsidiar ca neîntemeiată.

În motivare pârâta a învederat că Decizia nr. 28/14.04.2017 a fost emisă în condiții de legalitate ca urmare a restrângerii activității societății datorită dificultăților economice cu care se confruntă pârâta, dificultăți generate de creșterea salariului minim pe economie coroborat cu creșterea impozitelor datorate organelor fiscale.

Pârâta a arătat că, având în vedere dispozițiile art. 50 lit. b din Codul muncii, decizia de concediere nu a putut produce efecte juridice din cauza incapacității temporare de muncă în care s-a aflat reclamanta, termenul de preaviz, de 20 de zile fiind, de asemenea, suspendat. La data introducerii acțiunii reclamanta se afla în concediu medical, astfel că aceasta nu avea un drept actual pe care să-l poată valorifica pe calea unei acțiuni în justiție, motiv pentru care pârâta a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, execepție de fond, peremptorie și absolută.

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând că nu a cunoscut despre starea de graviditate în care se afla reclamanta, deoarece aceasta nu l-a anunțat printr-o cerere scrisă, simpla transmitere la sediul societății a concediului medical în care nu se consemnează nimic cu privire la sarcina reclamantei neechivalând cu o comunicare a stării de graviditate, abia la data de 21.04.2017 reclamanta a formulat în scris o cerere prin care a comunicat angajatorului că este însărcinată.

Pârâta a menționat că a fost nevoită să desființeze punctul de lucru situat în Piața Independenței nr. 1 la data de 31.03.2017 din cauza restrângerii activității, gestionara Rat Diana fiind concediată prin decizia nr. 13 din 06.03.2017 începând cu data de 27.03.2017. După intrarea în concediu medical a reclamantei activitatea acesteia a fost preluată de către Avramescu Violeta, care i-a solicitat angajatorului un inventar după preluarea gestiunii, întrucât a observat o serie de nereguli și, pe de altă parte, era normal ca la preluarea unei gestiuni de către o altă persoană să efectueze un astfel de inventar, deoarece nimeni nu este dispus să-și asume răspunderea pentru eventualele lipsuri din gestiune pe care nu le-a cauzat, iar reclamanta nu a fost prezentă la efectuarea inventarului deoarece se afla în concediu medical.

Pârâta consideră că solicitarea reclamantei de acordare a unor daune morale în valoare de 20000 lei este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a fost concediată pentru motive ce țin de persoana sa, nu a fost discriminată pentru niciunul din motivele prevăzute de legiuitor, susținerile reclamantei sunt simple afirmații nefondate și nereale, situația fiind alta decât cea conturată de către reclamantă.

În dovedire pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În ședința din data de 03.10.2017, pentru motivele consemnate în încheiere, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorii ...(propus de reclamantă) și ...(propusă de pârâtă).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin Decizia nr. 28 din 14.04.2017 pârâta M. SRL a dispus concedierea reclamantei ... (Neagu) ..., având funcția de lucrător în domeniul vânzărilor, încadrată în baza contractului individual de muncă nr. 508, încheiat la data de 30.06.2015, indicându-se ca temei de drept al concedierii dispozițiile art. 65 alin. 1 din Codul muncii. În motivare s-a arătat că această concediere a fost determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariată, avându-se în vedere hotărârea Administratorului de reducere definitivă a activității din cadrul magazinului ...situat în cadrul Pieții Moldovei determinată de dificultățile economice ale societății ca urmare a reducerii vânzărilor, măririi salariului minim și imposibilitatea susținerii acestor salarii, a necesității organizării și de faptul că activitatea s-a restrâns considerabil în ultima perioadă.

De asemenea, în decizie s-a menționat că preavizul pentru încetarea contractului de muncă este de 20 de zile lucrătoare, începând din data de 14.04.2017 și expiră la data de 15.05.2017, când va înceta contractul individual de muncă.

Analizând critica formulată de reclamantă cu privire la lipsa comunicării preavizului de concediere și nerespectarea termenului de preaviz, instanța constată că este neîntemeiată.

Astfel, art. 76 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevede că decizia de concediere trebuie să conțină durata preavizului, iar prin Decizia nr. 8/2014 pronunțată de ... în recurs în interesul legii s-a stabilit că: ,,În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.”

Așadar, angajatorul are obligația de a menționa durata preavizului în decizia de concediere, obligație pe care pârâta și-a îndeplinit-o, menționând în decizie că preavizul era de 20 de zile lucrătoare începând cu data de 14.04.2017, precum și obligația de a acorda efectiv acest preaviz. Faptul că pârâta a indicat în decizia de concediere că preavizul expiră la data de 15.05.2017 nu are semnificația neacordării preavizului prevăzut de lege, întrucât pârâta, la emiterea deciziei nu a făcut altceva decât să calculeze termenul de 20 de zile lucrătoare începând cu data de 14.04.2017, neavând cum să prevadă că în acest interval urmau să apară cauze de suspendare a contractului individual de muncă și, implicit, conform art.75 alin. 3 din Codul muncii, a termenului de preaviz. Menționarea datei de expirare a termenului de preaviz ca fiind 15.05.2017 reprezintă consecința unei estimări incorecte, dar din motive neimputabile angajatorului, a momentului expirării termenului de 20 de zile lucrătoare prevăzut de art. 75 alin. 1 din Codul muncii și nu poate duce la constatarea nulității deciziei de concediere, întrucât, după cum s-a reținut în Decizia nr. 8/2014 pronunțată de ... în recurs în interesul legii, acordarea efectivă a termenului de preaviz prezintă mai multă importanță decât menționarea acestui termen în decizie.

Or, pârâta și-a exprimat în mod clar atitudinea față de această împrejurare, arătând că termenul de preaviz este suspendat pe durata incapacității temporare de muncă a reclamantei, dovedită prin certificatele de concediu medical depuse de aceasta, astfel că decizia de concediere nu și-a produs efectele în sensul încetării  contractului individual de muncă începând  cu data de 15.05.2017, aspect dovedit prin faptul că în registrul general de evidență a salariaților contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta nu figurează ca încetat, ci suspendat.

Raportat la cele reținute anterior, este neîntemeiată și critica indicată la punctul 2 de către reclamantă, respectiv nerespectarea dispozițiilor art. 50 litera b din Codul muncii, care prevăd suspendarea de drept a contractului individual de muncă în cazul concediului pentru incapacitate temporară de muncă, această situație nefiind contestată de pârâtă, ci, dimpotrivă, a fost invocată în întâmpinare drept argument pentru prematuritatea acțiunii.

Reclamanta a mai arătat că a fost încălcat art. 76 lit. a din Codul muncii, întrucât nu s-au indicat motivele de fapt care au determinat concedierea, însă instanța constată că măsura concedierii este motivată atât în partea introductivă, în care se face referire la hotărârea administratorului de reducere definitivă a activității  din cadrul magazinului ...situat în cadrul Pieții Moldovei determinată de dificultățile economice ale societății ca urmare a reducerii vânzărilor, măririi salariului minim și imposibilitatea susținerii acestor salarii, a necesității organizării și de faptul că activitatea s-a restrâns considerabil în ultima perioadă, cât și după indicarea temeiului de drept al concedierii, menționându-se că aceasta a fost determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice ale societății, astfel încât pârâta a respectat condiția prevăzută de art. 76 lit. a din Codul muncii, respectiv decizia cuprinde motivele care au determinat concedierea.

Reclamanta a mai învederat că pârâta a încălcat dispozițiile art. 60 lit. a și c din Codul muncii. Potrivit art. 60 lit. a din Codul muncii concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, potrivit legii, prin această măsură socială de protecție stabilindu-se că pe durata existenței cauzei legale de suspendare a contractului individual de muncă menționate acesta nu poate să înceteze din iniațiativa angajatorului. În primul rând instanța constată că, raportat la susținerile părților și probele administrate, la momentul emiterii deciziei de concediere -14.04.2017 pârâta nu cunoștea faptul că reclamanta se afla în incapacitate de muncă, întrucât aceasta se prezentase la sediul societății în acea zi, solicitând concediu de odihnă, certificatul de concediu medical a fost emis după internarea reclamantei la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul ...” ... în cursul aceleiași zile, după ce reclamanta a părăsit sediul pârâtei, certificat ce a fost eliberat pe data de 16.04.2017.

Pe de altă parte, după cum am arătat deja, prin textul legal menționat se interzice încetarea contractului de muncă din inițiativa angajatorului pe durata incapacității temporare de muncă, iar prin decizia de concediere contestată s-a dispus concedierea după expirarea preavizului, astfel că încetarea contractului individual de muncă nu a avut loc pe durata în care reclamanta s-a aflat în concediu medical, întrucât termenul de preaviz a fost suspendat pe durata incapacității temporare de muncă.

Art. 60 lit. c din Codul muncii prevede că nu poate fi dispusă concedierea salariatei pe durata în care este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere, prin art. 2 lit. c din OU nr. 96/2003 stabilindu-se că salariata gravidă este femeia care anunță în scris angajatorulasupra stării sale fiziologice de graviditate și anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste această stare.

Instanța constată că la data emiterii deciziei de concediere reclamanta nu își îndeplinise obligația prevăzută de art. 2 lit. c din OU nr. 96/2003 de înștiințare în scris a angajatorului cu privire la starea de graviditate, cu anexarea unui document medical în acest sens, această notificare fiind efectuată de reclamantă la data de 21.04.2017, potrivit înscrisului de la fila 34 dosar. Faptul că din declarația martorei ...rezultă că anterior emiterii de concediere administratorul societății ar fi purtat discuții cu reclamanta cu privire la starea de sănătate a acesteia și aceasta i-ar fi spus că ar vrea să aibă continuitate în muncă pentru a beneficia ulterior de concediu de creștere copil, implicit aducându-i la cunoștință, verbal, că ar fi însărcinată nu are relevanță în acest sens, întrucât notificarea angajatorului cu privire la starea de graviditate trebuia efectuată de reclamantă cu respectarea dispozițiilor OU nr. 96/2003 menționate anterior.

Pe de altă parte, după cum s-a reținut anterior și cu privire la starea de incapacitate temporară de muncă, contractul individual de muncă al reclamantei nu a încetat în perioada, de după data de 14.04.2017, în care reclamanta a fost gravidă, întrucât în respectiva perioadă reclamanta s-a aflat în concediu medical și termenul de preaviz menționat în decizia de concediere a fost suspendat.

Prin urmare, prin decizia contestată pârâta nu a încălcat prevederile art. 60 lit. a și c din Codul muncii.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii, instanța reține că este întemeiată critica reclamantei.

Potrivit art. 65 alin. 2 din Codul muncii în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Reclamanta a învederat că locul său de muncă nu s-a desființat, el fiind ocupat de o altă gestionară, respectiv ..., astfel cum rezultă din procesul verbal de constatare din 14.04.2017, întocmit cu ocazia inventarului.

Instanța constată că în Decizia nr. 28 din 14.04.2017 s-a menționat că s-a redus definitiv (a încetat) activitatea din cadrul magazinului ...situat în cadrul Pieții Moldovei din cauza dificultăților economice ale societății, fiind desființat postul de lucrător în domeniul vânzărilor ocupat de reclamantă. Din înscrisurile de la filele 74-76 dosar rezultă că, în fapt, a fost închis la data de 31.03.2017 magazinul din ..., str. Independenței nr. 1 și ca urmare  a închiderii acestui punct de lucru s-a desființat locul de muncă al vânzătoarei de la ...– Piața Independenței, numita ... în privința căreia pârâta a emis Decizia nr. 13 din 06.03.2017, de concediere, începând cu data de 27.03.2017, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

Pe de altă parte, din procesul verbal înregistrat sub nr. 27 din 14.04.2017 rezultă că la data de 29.03.2017, în urma deciziei de înlocuire a gestionarei, s-a efectuat inventarul la punctul de lucru ...PeneșCurcanu nr. 2 ..., împreună cu gestionara ...care a suplinit angajata titulară, ... ..., care se afla în concediu medical și ... care prelua gestiunea. Martora ..., angajată ca funcționar economic la pârâtă încă din anul 2015, a declarat că în cursul lunii martie s-a închis punctul de lucru din strada Piața Independenței și, dat fiind că un angajat trebuia să plece a fost mutată gestionara de la punctul de lucru închis la punctul de lucru PeneșCurcanu și a fost concediată reclamanta, această alegere fiind făcută de angajator și din cauza atitudinii reclamantei față de răspunderea pe care a avut-o, întrucât nu a vrut să dea o explicație concretă cu privire la lipsa din gestiune, menționând că angajata care a fost mutată la punctul de lucru de pe str. PeneșCurcanu ieșise bine la inventarul efectuat la punctul de lucru unde a fost anterior gestionară.

Raportat la probele menționate instanța constată că, deși pârâta a menționat că a dispus concedierea reclamantei ca urmare a încetării activității în cadrul magazinului ...situat în cadrul Pieții Moldovei și a desființării locului de muncă al reclamantei acest motiv nu este real. Astfel, magazinul la care lucra reclamanta nu a fost închis, ci Pet Shop-ul din Piața Independenței nr. 1, ..., iar ca urmare a desființării locului de muncă a fost concediată numita .... Având în vedere că, potrivit Deciziei nr. 13 din 06.03.2017 contractul individual de muncă al numitei ... înceta la data de 27.03.2017, prezentarea acesteia la data de 29.03.2017 la punctul de lucru de pe str. PeneșCurcanu pentru a prelua gestiunea presupunea începerea unor noi raporturi de muncă cu pârâta și semnifica, totodată, că pârâta avea resursele materiale necesare pentru a-i plăti drepturile salariale noului angajat.

Faptul că nu dificultățile economice ale societății și restrângerea considerabilă a activității (astfel cum se motivează în decizie) au determinat concedierea reclamantei rezultă și din rezoluția administratorului societății de pe cererea de concediu de odihnă a reclamantei din data de 14.04.2017, menționându-se: ,,Nu se aprobă în această perioadă aglomerată. Se reprogramează!”

De altfel, după cum rezultă din declarația martorei ...și din cuprinsul adresei nr. 41 din 04.05.2017 emisă de pârâtă, concedierea reclamantei a fost determinată de nemulțumirile angajatorului cu privire la faptul că: în urma inventarului din 29.03.2017 de la punctul de lucru unde a fost gestionară reclamanta (până la momentul intrării în concediu medical) a fost găsită o lipsă de 3849 lei în gestiune; reclamanta ar fi manifestat dezinteres cu privire la participarea la inventar și la lămurirea situației lipsei din gestiune; reclamanta nu s-a prezentat la serviciu pe data de 14.04.2017 de la ora începerii programului  și a depus cerere de concediu de odihnă la mijlocul acelei zile, ceea ce a pus în dificultate angajatorul în ce privea organizarea activității; pe data de 14.04.2017 soțul reclamantei a avut o atitudine violentă, atât fizic, cât și verbal, când a venit să o ia pe reclamantă de la sediul pârâtei, astfel că pârâta a interzis accesul reclamantei și al soțului ei în incinta firmei, menționând că toate comunicările dintre aceasta și reclamantă urmau să se efectueze doar prin poștă sau curier.

În schimb, instanța nu identifică indicii în sensul că pârâta ar fi concediat-o pe reclamantă în considerarea faptului că aceasta era gravidă, decizia contestată fiind emisă pe fondul situației conflictuale ce a avut loc pe data de 14.04.2017 când reclamanta s-a prezentat la sediul societății, neexistând nici motive de ordin financiar pentru ca angajatorul să considere că starea de graviditate și eventuala obținere de către reclamantă a concediului de risc maternal i-ar aduce prejudicii, întrucât indemnizațiile pentru concediu de risc maternal și  pentru sarcină și lăuzie (indemnizația de maternitate) sunt suportate integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit OUG nr. 158/2005, iar indemnizația pentru creștere copil nu se plătește de către angajator.

Pentru considerentele expuse, constatând, raportat la probele administrate, că pârâta a dispus concedierea reclamantei în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii fără ca motivul real al concedierii să fie desființarea  locului de muncă al reclamantei, instanța, în baza art. 80 alin. 1 din Codul muncii, va dispune anularea Deciziei nr. 28 din 14.04.2017 emisă de pârâtă. În consecință, în baza art. 80 alin. 2 din Codul muncii, având în vedere cererea reclamantei în acest sens, instanța va dispune reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior concedierii, aceasta urmând a-și desfășura activitatea la pârâtă după încetarea suspendării contractului individual de muncă, suspendare dispusă la solicitarea reclamantei, în baza art. 51 alin. 1 lit. a din Codul muncii.

De asemenea, având în vedere precizările depuse de către reclamantă, prin apărător, cu privire la capătul al treilea de cerere, constatând că pârâta nu a făcut dovada achitării în integralitate a indemnizațiilor de concediu medical cuvenite reclamantei pentru perioada 02.03.2017-15.01.2018, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei aceste indemnizații, din suma datorată cu acest titlu urmând a se scădea suma de 5071,99 lei achitată reclamantei la data de 29.01.2018, conform extrasului de cont depus la dosar. 

Potrivit art. 36 alin. 1 din OU nr. 51/2008, calculul şi plata indemnizaţiilor prevăzute de această ordonanţă de urgenţă se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condiţiile legii, care constituie document justificativ pentru plată, astfel că la calculul indemnizațiilor datorate reclamantei se vor avea în vedere certificatele de concediu medical eliberate reclamantei pentru această perioadă: seria CCMAI nr. 3634288 din 02.03.2017, seria CCMAI nr. 3633244 din 06.03.2017, seria CCMAJ nr. 1618880 din 21.03.2017, seria CCMAJ nr. 1981211 din 31.03.2017, seria CCMAJ nr. 1981212 din 01.04.2017, seria CCMAI nr. 3633292 din 16.04.2017, seria CCMAJ nr. 1618895 din 02.05.2017, seria CCMAJ nr. 1618900 din 15.05.2017, seria CCMAJ nr. 4514955 din 31.05.2017,  seria CCMAJ nr. 4514971 din 30.06.2017, seria CCMAJ nr. 4514982 din 31.07.2017, seria CCMAJ nr. 4514997 din 31.08.2017, seria CCMAK nr. 0471904,  seria CCMAK nr. 0471913 din 03.10.2017, seria CCMAK nr. 0471935 din 02.11.2017,  seria CCMAK nr. 2069452 din 06.12.2017,  seria CCMAK nr. 2069462 din 04.01.2018.

Raportat la prevederile art. 36 alin. 3 lit. a din OUG nr. 158/2005 pârâta avea obligația de a-i plăti reclamantei indemnizațiile de concediu medical în fiecare lună, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, dar pârâta nu și-a îndeplinit această obligație la termenul stabilit de actul normativ menționat(data la care decontează casa de asigurări de sănătate pârâtei sumele datorate reclamantei cu titlu de indemnizație de concediu medical nu are relevanță în ce privește scadența pentru plata indemnizației de către angajator către angajat), astfel încât, pentru executarea cu întârziere a obligației, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală la sumele datorate cu titlu de indemnizații de concediu medical pentru perioada 02.03.2017-15.01.2018, aceasta urmând a se calcula de la data scadenței fiecărei indemnizații până la plata efectivă.

Tribunalul are în vedere că potrivit art. 1535 alin. 1) Cod civil „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege”, principiul răspunderii civile delictuale/contractuale presupunând repararea integrală a prejudiciului suferit, ceea ce înseamnă atât acordarea prejudiciului efectiv, cât şi a beneficiului nerealizat.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de daune morale instanța reține că, potrivit art. 253 Codul muncii, în cadrul litigiilor de dreptul muncii pot fi acordate daune materiale sau morale pentru prejudiciul adus salariatului de către angajator, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale. Așadar, în această situație există o derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii în sensul că în cazul solicitării de daune  sarcina probei prejudiciului suferit de salariat nu mai revine angajatorului, ci salariatului reclamant.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei daune morale, arătând că angajatorul, cu rea-credință a optat direct pentru varianta concedierii, neținând cont de principiul bunei-credințe și nediscriminării, în a-i oferi șanse egale cu ceilalți salariați în păstrarea locului de muncă și, pe lângă faptul că a fost concediată în mod total neîntemeiat, nelegal și discriminator, toate acțiunile angajatorului ulterioare aflării faptului că reclamanta era însărcinată au fost de hărțuire și intimidare și au avut repercusiuni grave asupra sănătății sale psihice și fizice. Reclamanta a indicat ca acțiuni care i-au insuflat o stare de temere și stres: efectuarea inventarului în lipsa sa, obligarea sa la plata unei sume lipsă dintr-o gestiune pe care nu o mai avea de o lună de zile; obligarea sa la scrierea unei declarații cu privire la lipsa din gestiune; acuzațiile de furt și amenințarea cu plângeri penale și chemarea poliției; neprimirea la plată a concediilor medicale; acuzații voalate că înscrisurile medicale sunt incorecte și că nu este însărcinată; darea sa afară din incinta societății cu interdicția de a reveni.

În primul rând, după cum s-a reținut deja, anterior, concedierea reclamantei, chiar dacă a fost constatată nelegală, nu a fost dispusă pe motiv că reclamanta era însărcinată, iar acțiunile angajatorului nu dovedesc că reclamanta ar fi fost discriminată pe acest motiv. În ceea ce privește acțiunile angajatorului care au fost enumerate de reclamantă ca fiind cele care i-au provocat o stare de stres și de temere, instanța constată următoarele: având în vedere lipsa o perioadă mai mare de timp a reclamantei de la locul de muncă și preluarea temporară a gestiunii de către o altă persoană, se justifica efectuarea unui inventar cu acest prilej, astfel încât faptul că acest inventar s-a efectuat în lipsa reclamantei nu reprezintă o formă de abuz din partea angajatorului, cu atât mai mult cu cât martora ...a declarat că reclamanta a fost informată telefonic de noua gestionară cu privire la efectuarea inventarului, iar reclamanta, fiind în concediu medical, nu s-a prezentat. De asemenea este firesc faptul că angajatorul a cerut reclamantei o notă explicativă/declarație  cu privire la lipsa din gestiune, întrucât, nefiind predată gestiunea de către reclamantă la momentul plecării sale în concediu, nu se putea identifica cine era responsabil pentru această pagubă adusă societății și a se lua măsuri pentru recuperarea acesteia. Este adevărat că pârâta a emis o decizie de imputare – nr. 38 din 27.04.2017, dar legalitatea și temeinicia acesteia nu a făcut obiectul prezentei acțiuni, astfel încât să fie analizate de instanță și, prin urmare, instanța nu se poate pronunța asupra caracterului licit sau nu al emiterii acestei decizii. Pârâta nu a făcut niciun fel de plângere penală împotriva reclamantei în ce privește săvârșirea de către aceasta a unui furt și nici nu a făcut vreo astfel de constatare în înscrisurile întocmite, iar faptul că pârâta i-a interzis reclamantei și soțului acesteia accesul în incinta firmei și a arătat că există probabilitatea să formuleze plângere penală pentru incidentele din data de 14.04.2017 a fost determinat de comportamentul violent, inadecvat, al soțului reclamantei la data respectivă. În acest sens martora ...a declarat că reclamanta a revenit împreună cu soțul ei în biroul în care se afla aceasta și administratorul, a mototolit nota explicativă a reclamantei, a aruncat acea foaie, a devenit recalcitrant și l-a amenințat pe administratorul societății că se va duce să-l reclame peste tot.

În ceea ce privește sesizarea inadvertențelor din certificatele de concediu medical de către angajator, acesta are obligația de a verifica aceste certificate, întrucât casa de asigurări de sănătate decontează doar sumele datorate în baza unor certificate de concediu medical întocmite cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de actele normative aplicabile, astfel că un astfel de comportament al angajatorului, în limitele verificării corectitudinii datelor din certificatele de concediu medical, este licit.

În schimb, într-adevăr, nu este justificat comportamentul pârâtei cu privire la primirea și plata concediilor medicale de care a beneficiat reclamanta, achitarea indemnizațiilor de concediu medical realizându-se foarte târziu, mult timp chiar și după sesizarea instanței, și nu în integralitate, creând reclamantei o stare de stres, supărare, incertitudine cu privire la asigurarea mijloacelor de trai pentru sine și familia sa, faptul că reclamanta și soțul său aveau probleme financiare, iar reclamanta a plâns când a aflat despre lipsa din gestiune, se simțea rău, a fost afectată de discuția avută cu administratorul societății după inventar din perspectiva acutizării acestor probleme, rezultând din declarația martorului ....

În cauză sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii pârâtei pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, întrucât pârâta a emis față de reclamantă o decizie de concediere al cărei caracter nelegal a fost constatat de către instanță și nu i-a plătit acesteia corespunzător și în termenul prevăzut de lege indemnizațiile pentru concediile medicale, aceste fapte ale angajatorului au produs prejudicii morale reclamantei, afectând-o psihic, creându-i o stare de stres, supărare,incertitudine cu privire la asigurarea mijloacelor de trai pentru sine și familia sa,există legătură de cauzalitate între faptele pârâtei și prejudiciul produs reclamantei, iar forma de vinovăție a pârâtei este intenția, întrucât, chiar dacă nu a urmărit producerea unor suferințe reclamantei, a acceptat acest rezultat, care era previzibil.

Trebuie avut în vedere că prejudiciul moral nu se repară în mod exclusiv prin acordarea unei sume de bani, ci și prin alte modalități care să asigure o satisfacție echitabilă părții prejudiciate, concluzie ce rezultă și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut în anumite cazuri că simpla recunoaștere a încălcării unor drepturi fundamentale constituie o satisfacție suficientă pentru repararea prejudiciului moral.

Tribunalul consideră că prin anularea deciziei de concediere și constatarea comportamentului abuziv al pârâtului, s-a realizat o anumită satisfacție de natură a compensa prejudiciul moral suferit de către reclamantă, insuficientă însă pentru repararea adecvată, integrală, a acestui tip de prejudiciu în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, impunându-se și acordarea unei sume de bani.

Evaluând în echitate circumstanțele cauzei Tribunalul consideră că suma de 2000 lei este suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit de reclamantă alături de satisfacția obținută de către aceasta prin constatarea de către instanță a comportamentului abuziv al pârâtei  și anularea deciziei de concediere și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 2000 lei, reprezentând daune morale.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, de admitere în parte a acțiunii, în baza art. 453 CPC, Tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la dosar, cheltuieli stabilite proporțional cu măsura în care reclamanta a câștigat procesul  și va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare