Contestaţia la executare. Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a contractului de garanţie reală imobiliară.

Sentinţă civilă 690 din 11.10.2018


Contestaţia la executare. Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a contractului de garanţie reală imobiliară.

Index tematic: Codul de procedură civilă şi Codul civil

Legislație relevantă: art. 2518 C.civ.

Rezumatul problemei de drept:

Contractul de garanţie reală imobiliară reprezintă titlu executoriu, astfel că ar fi lipsită de interes promovarea unei acţiuni de drept comun în vederea valorificării garanţiei astfel constituite; acest titlu executoriu, având un termen de prescripție a executării silite diferit de cel al titlului principal – contractul de credit– conferă creditorului ipotecar, dreptul de a urmări, în limita capitalului (ratelor de credit neachitate şi declarate scadente anticipat) – fără dobânzi şi alte accesorii -  bunul ipotecat, fără însă a depăşi valoarea acestui bun; se instituie astfel două limite în recuperarea creanţei: să fie vorba doar despre creanţa principală şi să fie urmărit doar bunul grevat, fără a se putea depăşi astfel valoarea acestuia. 

Prin dec. civ. nr. 690/11.10.2018 pronunţată în dosarul nr. 2822/173/2017 s-a respins ca nefundat apelul declarat împotriva sentinţei civile 840/03.05.2018 pronunţată de Judecătoria Adjud.

În fapt, prin cererea înregistrată la Judecătoria Adjud la data de 12.09.2017 sub nr. 2822/173/2017 contestatorii debitori D.N. şi D.F., în contradictoriu cu intimata creditoare SC R.C.S.R. SRL, au formulat contestație la executare, prin care au solicitat anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul de executare nr. 419/CMC/2017 al ... C.M.C., a încheierii de încuviinţare a executării silite şi constatarea lipsei caracterului de titlu executoriu a contractului de credit pretins titlu executoriu şi, în subsidiar, constatarea prescrierii dreptului intimatei de a cere executarea silită, cu pierderea puterii executării a titlurilor executorii prescrise.

Prin sent. civ. nr. 840/03.05.2018 pronunțată de Judecătoria Adjud s-a respins ca nefondată excepţia timbrării sau a insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de intimată, s-a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare invocată de intimată, s-a admis în parte acţiunea contestatorilor, s-a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită a accesoriilor capitalului rămas de achitat în cuantum de 28.647,32 CHF, s-au îndreptat actele de executare silită efectuate de ... C.M.C. în dosarul nr. 419/CMC/2017 şi încheierea de încuviinţare a executării silite, în sensul că suma datorată de contestator intimatului este de 28.647,32 CHF, s-a dispus reducerea cheltuielilor de executare silită stabilite prin încheierea din 21.08.2017 a ... C.M.C. la suma de 6.456,75 lei, s-au menţinut  toate celelalte acte de executare efectuate în dosarul nr. 419/CMC/2017 al ... C.M.C., s-a dispus restituirea sumei de 400 lei din totalul sumei de 1000 lei plătite cu titlu de taxă judiciară de timbru, cu chitanţa seria 177557/2017, nr. 0001495 la UAT R., sub rezerva prevederilor art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 (rămânerea definitivă a prezentei sentinţe), s-a obligat intimata la plata sumei de 60 lei către ... C.M.C., reprezentând contravaloarea copierii dosarului de executare silită nr. 419/CMC/2017 şi s-a respins ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reţinut, în legătură cu soluţionarea contestaţiei la executare formulate, că între SC M.S. SRL și V.R. SA s-a încheiat contractul de credit nr. 09/VNB/19.08.2008 prin care contestatorii au împrumutat suma de 48000 CHF, pentru o perioadă de 120 luni, modificat și completat prin actul adițional nr. 01/09/VNB/19.08.2008 în care contestatorii persoane fizice aveau calitatea de garanți ipotecari potrivit contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 454/19.08.2008 de BNP A.Ş. (fila 14-26), că la data de  01.04.2013 a fost declarat scadent anticipat creditul, fiind notificat debitorul prin adresa din data de 03.04.2013, comunicată la data de 05.04.2013 cu privire la debitul rămas de achitat, în sumă de 32.260,03 CHF (fila 10, 11 dosar BT), că V.R.  SA a pus în executare silită titlurile executorii contractul de credit și contractul de ipotecă şi s-au deschis dosarele de executare silită nr. 295/CMC/2013 și nr. 308/CMC/2013 ale ... C.M.C., că la data de 25.07.2014 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe între V.R.  SA şi SC R.C.S.R. SRL, printre creanţele preluate numărându-se şi cea deţinută împotriva debitorului SC M.S. SRL (fila 14 şi urm dos. executare), că ulterior, prin adresa nr. 11413/01.08.20014, creditoarea V.R. SA a adus la cunoștința executorului judecătoresc că a cesionat creanța către intimata SC R.C.S.R. SRL prin mandatar SC A.P.S.R. SRL iar prin notificările din 31.07.2014 şi 25.07.2014 intimata a comunicat cesiunea contestatorilor şi obligaţia de plată a sumei de 29.347,32 CHF, fără a comunica o copie a contractului de cesiune, că prin decizia civilă nr. 378/25.05.2017 Tribunalul ... a constatat perimată executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 308/CMC/2013, fiind anulate actele de executare (fila 63-65), că la data de 17.07.2017 intimata a formulat cerere de punere în executare silită imobiliară în vederea recuperării sumei de 30.131,35 CHF de la contestatori a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. 09/VNB/19.08.2008, completat prin actul adițional nr. 01/09/VNB/19.08.2008 şi contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 454/19.08.2008 de BNP A.Ş. (fila 22 dosar executare), cererea fiind admisă de executorul judecătoresc C.M.C. prin încheierea din data de 17.07.2017, fiind deschis dosarul de executare nr. 419/2017, că executarea silită a fost încuviinţată prin încheierea din data de 01.08.2017 pronunţată de Judecătoria Adjud în dosarul nr. 2356/173/2017 (fila 26, 31 dosar de executare), că ... C.M.C., prin încheierea din data de 21.08.2017, a stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum de 8.146,01 lei, conform prevederilor Legii 188/2000 (fila 32 dosar de executare), că în continuare au fost efectuate acte de executare silită, contestatorilor fiindu-le comunicate la data de 24.08.2017 (fila 38 dosar de executare), că în ceea ce priveşte caracterul de titlu executoriu al contractelor preluate de cesionar, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 52/2016, invocate de contestatori, întrucât aceasta a intrat în vigoare la data de 30.09.2016, iar conform art. 135 din acest act normativ, prevederile art. 1-129 din ordonanţa de urgenţă nu se aplică contractelor de credit aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a acesteia, că potrivit vechiului art. 79 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară – contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii, că Ordonanța de urgență nr. 99/2006 (adoptată prin Legea nr. 227/2007) înlocuiește vechea lege și instituie, prin art. 120, același caracter executoriu al contractelor de credit încheiate de o instituție de credit, că așa cum remarca și Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele Deciziei nr. 3/2014 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 15.427/211/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, „consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei (…)”, că plus, prin Decizia ICCJ nr. 60 pronunţată în dosarul nr. 845/1/2017 s-a statuat că „În interpretarea dispoziţiilor art. 2431 din Codul civil raportat la art. 632 din Codul de procedură civilă, este posibilă executarea silită a unei creanţe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanţă însuşi nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispoziţiilor legale, titlu executoriu.”, că astfel atributul executorialităţii contractelor de credit încheiate de o instituţie de credit este impus pentru a permite executarea silită a unei obligaţii, iar nu a unui înscris, acest caracter fiind asociat creanţei şi nu înscrisului în materialitatea sa, fiind transmis odată cu încheierea contractului de cesiune, că în acest fel creanţa a devenit scadentă din momentul în care s-a declarat scadenţa anticipată a creditului ca urmare a neplăţii ratelor de către debitor, caracterul de titlu executoriu fiind transmis cesionarului (în speţă intimata SC R.C.S.R. SRL) din momentul încheierii contractului cu titularul iniţial al creanţei (în speţă  SC V.R. SA), respectiv 25.07.2014 şi că astfel apărările contestatorilor referitoare la lipsa caracterului executoriu al contractelor menţionate mai sus nu pot fi primate. A mai reţinut instanţa de fond că în materia contestaţiei la executare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită nu este o veritabilă excepţie ci reprezintă un motiv de nelegalitate a executării silite care dacă va fi constatat va conduce la admiterea acţiunii şi la anularea actelor de executare silită, fiind astfel un motiv care ţine de fondul contestaţiei, că executarea silită a fost demarată sub imperiul noului cod de procedură civilă, prin cererea formulată de SC R.C.S.R. SRL la data de 17.07.2017, că în privința legii de drept material aplicabilă în cauză potrivit art. 201 din Legea 71/2011 de punerea în aplicare a disp. Codului civil se vor avea în vedere dispozițiile de drept material care reglementează prescripția, în vigoare la data începerii prescripției, respectiv Cartea a VI-a din noul Cod civil, potrivit art. 2517 C. civ., termenul general de prescripţie fiind de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, că art. 2518 C. civ. stabileşte un termen de prescripţie de 10 ani în cazul drepturilor reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripţie, termenul începând să curgă, conform art. 2523 C. civ. de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut, sau după caz trebuia să cunoască naşterea lui, iar pentru prestaţiile succesive, conform art. 2526, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, că pentru a stabili dacă în speță dreptul de a cere executarea silita este prescris trebuie stabilite momentul nașterii acestui drept şi termenul aplicabil situației de faţă, că în cauză creditoarea V.R. SA a declarat scadent anticipat creditul la data de 01.04.2013, cererea de executare silită fiind depusă la ... C.M.C. la data de 03.04.2013 iar ultima plată efectuată de contestatori a fost la data de 05.03.2014 (fila 111), că prin cesiunea creanței nu se întrerupe cursul prescripției și nu începe să curgă un nou termen de prescripție întrucât efectul principal al cesiunii de creanță este transmiterea dreptului de creanță de la cedent la cesionar, iar cesionarul dobândește dreptul ce a aparținut cedentului, nimic mai mult sau mai puțin, că astfel prescripția extinctivă a dreptului la acțiunea în realizarea creanței se produce în termenul și condițiile prevăzute pentru cedent, că nici comunicarea cesiunii de creanţă către debitor şi giranţi, din datele de 31.07.2014 şi 25.07.2014, nu au natura unor acte întreruptive ale cursului prescripţiei, iar înscrisurile comunicate de părţi nu reliefează incidenţa unui caz de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei, că întrucât prin decizia civilă nr. 378/25.05.2017 Tribunalul ... a constatat perimată executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 308/CMC/2013, fiind anulate actele de executare, se impune a se lua în calcul, ca început al termenului de prescripţie al dreptului de a cere executarea silită a titlurilor executorii, data de 05.03.2014 când a fost înregistrată ultima plată benevolă efectuată de debitor, că pentru garantarea restituirii împrumutului a fost încheiat un contract de garanţie reală imobiliară, ipoteca fiind un drept real accesoriu dreptului de creanţă a cărei executare o garantează, că fiind un drept accesoriu, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept subiectiv principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii, potrivit regulii accesorium sequitur principlae, că o excepţie de la această  regulă este prevăzută în art. 2504 cu privire la acţiunea ipotecară, ipoteca având un caracter accesoriu, că prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară şi deşi codul nu dă o definiţie a acţiunii ipotecare, se apreciază că este vorba de dreptul creditorului garantat de a executa ipoteca dacă debitorul nu îşi execută obligaţia, conform capitolului IV –„Executarea ipotecii” din Titlul XI –„Privilegiile şi garanţiile reale”, că astfel, dacă debitorul nu îşi execută obligaţia la scadenţă, creditorul ipotecar poate urmări bunul ipotecat, în baza contractului de ipotecă care constituie titlu executoriu, că dreptul la executarea ipotecii este un drept real patrimonial şi de aceea este prescriptibil în 10 ani de la data la care s-a născut dreptul la acţiune, adică de la scadenţa obligaţiei (art. 2518 pct.1 – se prescrie în 10 ani dreptul la acţiune privitoare la drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile sau nu sunt supuse unui alt termen de prescripţie), că în cauză creditorul ipotecar va putea urmări astfel doar bunurile ipotecate, numai pentru capital, nu şi pentru accesoriile creanţei şi numai în limita valorii lor, conform prev. art. 2054 alin. 2 C. civ., că prin alte cuvinte, dreptul la acţiune privind creanţa principală (care de regulă se prescrie în 3 ani) are o prescripţie diferită de dreptul la acţiunea ipotecară (care se prescrie în 10 ani), ca atare se constată că dreptul de a cere executarea silită în baza contractului de garanţie imobiliară, aşa cum este cazul cererii ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 419/2017 al ... C.M.C., nu este prescris în ceea ce priveşte capitalul, că în ceea ce priveşte accesoriile creanţei (dobânzi, comisioane) se  apreciază că termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani, astfel că acesta s-a împlinit cel mai târziu la data de 05.03.2017, că în ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei se constată că intimata a cumpărat o creanţă în valoare de 29.880,62 CHF (fila 146), din care 28.647,32 CHF reprezintă debitul principal şi 1.233,30 CHF reprezintă dobândă şi penalităţi deşi la data declarării scadenţei anticipate debitul, calculat conform prevederilor contractuale era de 32.260,03 CHF, că prin cererea de executare silită s-a solicitat recuperarea sumei de 30.131,35 CHF, din care 28.647,32 CHF reprezintă debitul principal şi 1.484,03 CHF reprezintă dobânda şi penalităţile acumulate, aşadar creanţa este certă, existenţa sa rezultând din contractul de credit nr. 09/VNB/19.08.2008, modificat și completat prin actul adițional nr. 01/09/VNB/19.08.2008, este exigibilă, având în vedere că la data de 01.04.2013 s-a declarat scadenţa anticipată a creditului şi este lichidă având în vedere că valoarea acesteia a fost determinată prin aplicarea la debitul principal a dobânzilor şi a penalităţilor stabilite prin contract, că în cauză contactul de cesiune de creanţă, pentru a fi valabil încheiat, nu trebuie comunicat debitorului cedat, acesta fiind ţinut să plătească cesionarului din momentul acceptării cesiunii sau din momentul comunicării scrise, conform art. 1578 C. civ., astfel că plăţile efectuate de debitor în contul V.R. SA au fost avute în vedere la stabilirea debitului preluat de cesionar, că întrucât în ceea ce priveşte accesoriile creanţei s-a constatat că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea lor silită, se apreciază că executarea silită poate viza numai debitul principal în cuantum de 28.647,32 CHF, că, în legătură cu stabilirea cheltuielilor de executare silită la suma de 8.146,01 lei, se constată că executorul judecătoresc a făcut aplicarea art. 39 alin. 1, lit. d din Legea 188/2000, care prevede „pentru creanţele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite” şi că întrucât valoarea creanţei era de 115675,013 lei, (28.647,32 CHF x 4,0379) valoarea maximă a cheltuielilor de executare silită trebuia să fie de 6.456,75 lei şi nu de 7.796,61 lei, astfel că, ţinând cont şi de volumul activităţilor desfăşurate de executorul judecătoresc, precum şi de prevederile legale în materie, se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de executare silită în dosarul de executare 419/2017 al ... M.B.C. la suma totală de 6.456,75 lei, inclusiv TVA. 

Împotriva acestei hotărâri, la data de 15.06.2018, contestatorii debitori au declarat apel, prin care au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi în rejudecare, admiterea contestației astfel cum a fost formulată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată şi restituirea către ea a taxei judiciare ce timbru.

În motivarea cererii de apel contestatorii debitori au arătat că soluţia instanţei asupra contestației la executoare şi a restituirii parţiale a taxei judiciare de timbru este nelegală şi netemeinică întrucât instanția de fond a interpretat greşit noţiunea de contract de credit în derulare la care se referă art. 135 din OUG nr. 52/2016, că odată cu declararea scadenţei anticipate, contractul de credit nu mai poate fi considerat ca fiind în derulare, noţiunea vizând contractele aflate în derularea relaţiilor contractuale când părţile continuă derularea relaţiei contractuale în baza contractului de credit, că încetarea contractului se realizează, de regulă, după ultima scadenţă succesivă a contractului, prin plata ratelor, însă acesta poate înceta şi anticipat, prin denunţare unilaterală a contractului, odată cu declararea scadenţei anticipate, că fiind vorba de un contract cu executare succesivă, în analizarea caracterului executoriu al creanţei puse în executare în baza contractului de credit şi a celui de ipotecă se impunea ca instanţa de fond să verifice dacă în cauză s-a declarat scadenţa anticipată şi dacă aceasta le-a fost notificată, că în cauză nu s-a făcut dovada notificării acestei scadenţe, că nici cedenta şi nici cesionara nu le-au notificat scadenţa anticipată a creditului, suma rezultată ca urmare a declarării scadenţei anticipate şi modul de calcul al acesteia, astfel încât un eventual caracter executoriu nu putea viza decât ratele scadente şi restante la data punerii în executare silită, dacă existau astfel de rate, că în mod greşit a reţinut instanţa de fond caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei cât timp în cauză nu s-a făcut dovada notificării scadenţei anticipate, obligaţia de notificare a scadenţei fiind una asumată prin contract şi de natură a înştiinţa debitorul despre certitudinea creanţei şi exigibilitatea acesteia, că la dosar există doar dovada notificării unei somaţii prin adresa nr. 1347/31.07.2012 emisă de V., comunicată la data de 06.08.2012, privind o restanţă de 3.546,05 CHF, că instanța nu a avut în vedere că ulterior pretinsei scadenţe anticipate V. a încasate cu titlu de rate credit sume de bani în contul deschis în derularea contractului, ceea ce dovedeşte că în cauză contractul era în derulare, nefiind declarat scadent anticipat, că simpla cesiune a creanţei de 29.880,62 CHF compusă din debit principal, dobânzi şi penalităţi nu este denatură a conduce la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanței, că dacă din notificarea nr. 1054/03.04.2013 ar rezulta că s-ar fi declarat scadenţa anticipată pentru creanţa de 32.260,03 CHF, din aceasta nu rezultă un mod de calcul al creanţei, iar din foile de plată depuse la dosar rezultă că în perioada ulterioară, până la 05.03.2014, s-au efectuat plăţi către V., fiind cesionată creanţa în sumă de 29.880,62 CHF deşi plăţile sunt cu mult peste 2300 CHF şi că instanța nu a avut în vedere că deşi s-a cesionat o creanţă de 29.880,62 CHF, intimata a pornit executarea silită pentru o altă creanţă, în sumă de 30.131,35 CHF fără a indica modul cum s-a ajuns la această valoare şi la ce moment a fost stabilită, în condiţiile în care, ulterior declarării scadenţei anticipate şi a cesiunii creanţei, aceasta nu mai era purtătoare de dobânzi şi penalităţi contractuale, intimata neputând pretinde dobânzi bancare în lipsa calităţii sale de instituţie de credit.  S-a mai arătat prin cerere că instanţa de fond a dispus îndreptarea actelor de executare şi a încheierii de încuviinţare reţinând în mod greşit că suma datorată ar fi de 28.647,32 CHF, restul sumei fiind prescrise, că prescrierea vizează executarea silită însăşi şi nu se poate reține că s-a prescris executarea pentru accesorii, iar pentru creanţa pretinsă a fi principală aceasta nu a intervenit, că se impunea respingerea încheierii de încuviinţare întrucât aceasta nu cuprinde suma pentru care s-a încuviinţat executarea silită şi nici accesoriile pentru care s-a dispus încuviinţarea, fiind lăsată la latitudinea intimatei determinarea creanţei şi a accesoriilor pretinse, că în mod greşit instanţa de fond a dispus reducerea cheltuielilor de executare fără a avea în vedere că este vorba despre o încheiere nelegală, încheierea neavând caracterul de titlu executoriu faţă de ei, fiind raportată la o creanţă care nu are caracter cert, lichid şi exigibil, în cadrul unei executări silite nelegale şi în lipsa unor titluri executorii legale, că cheltuielile de executare silită stabilite de executor cad în sarcina intimatei, în calitate de creditoare care a înţeles să pornească executarea silită în mod nelegal, că deşi s-a reţinut că ultima plată a-a realizat la data de 05.03.2014 iar executarea silită s-a pornit la data de 17.07.2017 şi că cesiunea nu întrerupe cursul prescrierii executării silite, în mod greşit s-a apreciat că în raport de art. 2518 C.civ. şi art. 2504 C.civ. dreptul intimatei la acţiune privind creanţa principală nu atrage stingerea dreptului la acţiunea ipotecară, instanţa de fond nesocotind dispoziţiile incidente în cauză, schimbând natura obiectului cererii cu care a fost învestită şi confundând instituţia prescrierii dreptului de a cere executarea silită cu prescrierea dreptului material la acţiune, că ei au invocat prescrierea dreptului intimatei de a cere executarea silită întrucât chiar dacă s-ar accepta declararea scadenţei anticipate la data de 01.03.2013, faţă de data pornirii executări silite, 17.07.2017, dreptul de a cere executarea silită s-a prescris, de la ultima plată voluntară din 05.03.2014 până la 17.07.2017 termenul de prescripție fiind depăşit, că în cauză termenul de prescriere este cel general de 3 ani şi nu cel de 10 ani, în cauză punându-se în discuţie executarea silită a unei creanţe şi a nu a unui titlu executoriu privind un drept real, că dispoziţiile de drept material invocate de instanța de fond sunt străine cauzei, că decizia 60/2017 a ... nu se referă la o situaţie precum cea în cauză, că instanţa de fond nu a analizat dacă executarea silită a creanţei principale rezultată din contract s-a prescris sau nu, făcând referire doar la contractul de ipotecă, în condiţiile în care acesta este accesoriu contractului de credit şi că nu s-a avut în vedere că în cauză prescripţia de 10 ani se referă la acţiuni privind drepturi reale, iar în cauză problema supusă analizei vizează prescripţia dreptului de a cere executarea silită a unei creanţe.

Apelanţii şi-au întemeiat în drept cererea pe dispoziţiile art. 651 alin. 4 C.pr.civ. rap. la art. 466 şi urm. C.pr.civ. şi art. 480 alin. 2 C.pr.civ. 

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 500 lei.

La data de 30.07.2018, prin serviciul Registratură al instanţei, intimata creditoare a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi nefondat. 

În motivarea întâmpinării intimata creditoare a arătat că Înalta Curte, în dosarul nr. 1/1/2014/HP, prin decizia pronunţată, a statuat că în cauză caracterul executoriu al contractelor de credit este asociat creanței, nu cu înscrisul ca atare, creanţa însăşi devenind una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune, că art. 120 din OUG nr. 99/2006 nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii, că CEDO a statuat că a impune unei persoane fizice sau juridice care este titulara unei creanţe constatare printr-un titlu executoriu şi dobândite în mod legal să parcurgă o nouă procedură judiciară pentru a obţine un alt titlu executoriu ar reprezenta o sarcină disproporţionată şi ar putea aduce atingere garanţiilor dreptului la un proces echitabil, că potrivit art. 64 alin. 2 C.pr.civ., calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite, potrivit legii, că dreptul său de a proceda la valorificarea imobilului aflat în garanţia sa împotriva debitorilor s-a născut şi se împlineşte sub N.C.por.civ., că notificarea privind declararea scadenţei anticipate a creanţei a fost depusă la dosarul cauzei împreună cu dovezile de comunicare, data de  la care s-a născut dreptul său de a solicita executarea silită născându-se la data declarării scadenței anticipate, că în cazul contractelor de credit cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu nu a mai tratat distinct dreptul material la acţiune şi dreptul de a cere executarea silită deoarece creditoarea nu tinde la obţinerea titlului, ci procedează la punerea în executare a titlului reprezentat de contractul de credit, că este lesne de observat că termenul de prescripție a dreptului său de acces la ipoteca şi implicit la executarea silită a acesteia în vederea recuperării debitului neachitat ce face obiectul litigiului nu s-a împlinit, că prin contactul de împrumut, cât şi prin contractul de garanţie, s-a stipulat în mod clar că restituirea sumei împrumutate s-a garantat prin constituirea unui drept de ipotecă cu interdicţie la înstrăinare şi grevare în favoarea creditorului asupra imobilului proprietatea contestatorilor, că întrucât plata debitului împrumutat nu s-a făcut la termenul stipulat în contract, s-a demarat procedura de executare silită şi că în cauză creanţa nu este prescrisă având în vedere că dreptul creditoarei de a solicita restituirea întregului credit şi prin urmare de a demara executarea silită s-a născut la data declarării scadenței anticipate, respectiv anul 2013, deci sub N.C.civ., termenul de prescripție fiind de 10 ani, iar prin noua cerere de executare silită exercitând a acţiune ipotecară, respectiv solicitând executarea silită a imobilului cu care s-a garantat în vederea recuperării creanţei. S-a mai arătat prin întâmpinare că în cauză nu sunt aplicabile prevederile OUG nr. 52/2016, toate aspectele de drept generate de OUG nr. 52/2016 putând fi aplicate doar după intrarea în vigoare a acestui act normativ sau după termenul de intrare în vigoare prevăzut în cuprinsul acestui act normativ, că prin dec. nr. 812/2006 Curtea Constituțională a statuat că ori de câte ori o nouă lege modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate actele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare, că a dobândit creanţa datorată de cei doi contestatori încă din anul 2014, în baza unui contract de cesiune de creanţă, astfel că toate efectele specifice ale cesiunii de creanţă urmează a se raporta strict la art. 1566 şi urm. C.civ. şi nu la cap. X din OUG nr. 52/2016 şi că în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile OUG cu privire a activitatea de recuperare de creanţe întrucât entitatea care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe este o persoană juridică care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe şi/sau care obţine drepturi asupra unor debite scadente ce rezultă din contractele de credit, că acele creanţe rezultate din contractele de credit neperformante pot fi cesionate către entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe şi că aceste prevederi nu se aplică societăţilor care au obţinut deja şi care au în patrimoniu deja drepturile rezultate din contractele de credit garantate cu un drept de ipotecă imobiliară.

Intimata şi-a întemeiat în drept întâmpinarea pe dispoziţiile art. 706 C.pr.civ., art. 6 alin. 4 N.C.civ., art. 2500, 2504, 2581 N.C.civ. şi art. 201 din legea nr. 71/2011.

În apel, părţile nu au solicitat administrarea de probe suplimentare faţă de cele de la instanţa de fond, context în care instanţa se va pronunţa, faţă de dispozițiile art. 476 alin. 2 C.pr.civ., pe baza probelor invocate la prima instanţă. 

Analizând apelul prin prisma motivelor formulate și a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul reţine următoarele:

Situaţia de fapt a fost în mod corect stabilită de instanţa de fond, astfel încât nu se mai impune a fi reluată decât în măsura în care aceasta vizează aspecte invocate de contestatorii debitori prin motivele de apel formulate.

Referitor la motivul de apel invocat potrivit căruia instanția de fond a interpretat greşit noţiunea de contract de credit în derulare la care se referă art. 135 din OUG nr. 52/2016, se apreciază că acesta se impune a fi analizat prin prisma susţinerilor apelanţilor contestatori în sensul că în cauză nu există un titlu executoriu în baza căruia să se pornească executarea silită împotriva lor.

În legătură cu acest aspect se constată că în mod corect a reținut instanţa de fond calitatea contestatorilor debitori de garanţi imobiliari ai debitoarei SC M.S. SRL, calitate dobândită în temeiul contractului de garanţie reală imobiliară de rangul I autentificat la BNP A. sub nr. 454/19.08.2008 (filele 14 – 16 din dosarul de fond) încheiat între contestatori şi SC V.R. SA, ultima în calitate de bancă (împrumutător) în convenţia de credit nr. 09/VNB/19.08.2008 încheiat cu SC M.S. SRL, reprezentată legal de contestator, în calitate de administrator şi unic asociat (filele 17 – 26 din dosarul de fond). 

Astfel, după ce prin dec. civ. nr. 378/25.05.29017 pronunțată în dosarul nr. 2098/173/2016 (filele 63 – 65 din dosarul de fond) Tribunalul ... a constatat perimarea executării silite care a făcut obiectul dosarului de executare silită nr. 308/CMC/2013 având la bază titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 09/VNB/19.08.2008 şi a anulat actele de executare silită întocmite în acel dosar, ulterior, la data de 17.07.2017 a fost înregistrat pe rolul ... C.M.C. dosarul de executare silită nr. 419/CMC/2017 (filele 22 – 24 din dosarul de executare), titlul executoriu fiind reprezenta de contractul de credit nr. 09/VNB/19.08.2008 şi contractului de garanţie reală imobiliară autentificat la BNP Androne sub nr. 454/19.08.2008. Prin încheierea din Cameră de Consiliu din data de 01.08.2017 pronunţată de Judecătoria Adjud în dosar nr. 2356/173/2017 (fila 31 din dosarul de executare silită) s-a încuviințat executarea silită imobiliară a imobilului proprietatea debitorilor contestatori, titlul executoriu fiind reprezentat inclusiv de contractul de credit precizat, contract care în mod corect s-a reţinut de Judecătoria Adjud că este titlu executoriu conform prevederilor art. 120 din OUG nr. 99/2006. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale menționate, contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii. În temeiul acestor prevederi legale în mod cert contractul de garanţie imobiliară încheiat de apelanţii contestatori constituit titlu executoriu şi poate constitui temei legal pentru iniţierea unei executori silite.

Împrejurarea că înainte de formularea cererii de încuviinţare a executării silite, la data de 25.07.2014, unitatea bancară SC V.R. SA a încheiat un contract de cesiune de creanţă cu o persoană juridică, SC R.C.S.R. SRL (filele 14 – 20 din dosarul de executare), intimata din prezenta cauză – care nu este o instituție bancară, şi nici  instituţie de recuperare credite - nu este de natură a schimba creanţa cedată, în condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 1568 C.civ. (sub imperiul cărora a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe), cesiunea de creanţă transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată şi drepturile de garanţei şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate, cedentul neputând să predea cesionarului, fără acordul constituitorului, posesia bunului luat în gaj, în cazul în care constituitorul se opune, bunul gajat rămânând în custodia cedentului.

Faţă de aceste considerente, se constată că în cauză în mod corect s-a pornit executarea silită împotriva apelanţilor contestatori în baza titlului executoriu reprezentat de contractului de garanţie reală imobiliară autentificat la BNP A. sub nr. 454/19.08.2008 care constituie titlu executoriu în temeiul prevederilor art. 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aplicabilitatea sau nu în cauză a dispoziţiilor art. 135 din OUG nr. 52/2016 neavând relevanţă.

În legătură cu motivul de apel potrivit căruia în cauză nu s-a făcut dovada notificării scadenţei anticipate a contractului de credit, din analiza actelor dosarului se constată că prin adresa nr. 1054/03.04.2013 emisă de V. către SC. M.S. SRL şi spre ştiinţa contestatorilor, în calitate de geranți ipotecari (fila 10 din dosarul de executare silită) a fost emisă notificarea de declarare a scadenţei anticipate, începând din data de 01.04.2013, ca urmare a întârzierii repetate înregistrate la plata ratelor în conformitate cu obligaţiile care derivă din convenţia de credit nr. 09/VNB/08.08.2008 şi contractelor de garanţie accesorii ale acestuia, creditul datorat băncii la data menţionată fiind de 32.260,03 CHF, la care se vor adăuga dobânzile şi orice ale costuri contractuale calculat până la data achitării efective a obligaţiilor, precum şi eventualele cheltuieli de executare silită. Această notificare le-a fost comunicată contestatorilor, în calitate de garanţi ipotecari, la data de 05.04.2013, aşa cum reiese din confirmările de primire semnate de destinatari, aflate la filele 9 şi respectiv 11 din dosarul de executare silită. Faţă de această împrejurare, se apreciază neîntemeiat acest motiv de apel, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat, contrar susținerilor apelanţilor, prin notificarea precizată s-a menţionat suma rezultată ca urmare a declarării scadenţei anticipate. 

Motivul de apel vizând faptul că în mod greşit a reţinut instanţa de fond caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei nu poate fi, de asemenea, primit. Aceasta întrucât creanţa în baza căreia s-a pornit executarea silită împotriva contestatorilor debitori, în cuantum total de 29.880,62 CHF, este aceeaşi cu cea menţionată în notificarea din data de 31.07.2014 privind transferul creanţelor (fila 115 din dosarul de fond), notificare ce a fost comunicată contestatorilor la data de 09.08.2014 (conform înscrisurilor de la filele 118 şi 119 din dosarul de fond) şi se compune din: 28.647,32 CHF reprezentând debit principal şi 1.233,3 CHF reprezentând dobândă şi penalităţi, existenţa ei, cel puţin în ceea ce priveşte debitul principal, rezultând dintr-un simplu calcul al ratelor rămase de achitat, pe baza graficului de rambursare anexă la contractul principal (filele 55 – 57 din dosarul de fond), fiind astfel îndeplinită condiţia certitudinii creanţei, astfel cum este aceasta explicată prin art. 663 alin. 2 C.pr.civ., respectiv existenţa ei neîndoielnică să rezulte din însuţi titlul executoriu. De asemenea, creanţa în baza căreia s-a pornit executarea silită a contestatorilor este una lichidă, având în vedere că titlul executoriu, aşa cum s-a arătat, conţine elemente care să permită stabilirea obiectului creanţei, în înţelesul art. 663 alin. 3 C.pr.civ. Caracterul exigibil al creanţei derivă din faptul că, din cauza întârzierii repetate înregistrate la plata ratelor în conformitate cu obligaţiile contractuale, debitoarea principală a fost decăzută din beneficiul termenului de plată, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 663 alin. 4 teza a II-a C.pr.civ., sens în care creditoarea a şi declarat scadenţa anticipată a creanţei şi i-a notificat în mod corespunzător inclusiv pe garanţii ipotecari, aşa cum s-a arătat.

Împrejurarea că la dosar există dovada notificării unei somaţii prin adresa nr. 1347/31.07.2012 emisă de V. (fila 174 din dosarul de fond) privind o restanţă de 3.546,05 CHF, că ulterior, prin notificarea cesiunii de creanţă din data de 31.07.2014 (fila 115 din dosar) s-a menţionat o creanţă în sumă totală  de 29.880,62 CHF şi că în final s-a solicitat şi s-a obţinut încuviințarea executării silite pentru suma de 30.131,35 CHF (filele 22 şi 31 din dosarul de executare) nu este de natură să infirme caracterul cert al creanţei, ci este explicabilă în contextul plăţilor efectuate în mod sporadic de SC M.S. SRL, aşa cum au arătat înşişi apelanţii şi cum reiese şi din înscrisurile aflate la filele 14 – 106 din dosarul de executare. 

Privitor la motivul de apel potrivit căruia instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ar datora suma de 28.647,32 CHF, în condiţiile în care această sumă a fost prescrisă, se reţine că prin dec. civ. nr. 60/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile ... a statuat că în interpretarea dispoziţiilor art. 2.431 din Codul civil raportat la art. 632 din Codul de procedură civilă este posibilă executarea silită a unei creanţe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanţă însuşi nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispoziţiilor legale, titlu executoriu. Se consacră, astfel, caracterul independent de titlu executoriu al contractului de ipotecă, cu repercusiuni şi în ce4ea ce priveşte instituţia prescripției de a obţine executarea silită.

În acest context, se apreciază că în mod corect a fost reținută de instanţa de fond aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 2518 C.civ. referitoare la termenul de 10 ani de prescripţie în cazul drepturilor reale, în condițiile în care prin art. 706 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ. se prevede că în cazul titlurilor emise în materia drepturilor imobiliare termenul de prescripţie este de 10 ani, iar prin art. 711 C.pr.civ. se dispune în mod expres că prevederile capitolului referitor la prescripția dreptului de a obţine executarea silită se completează cu dispoziţiile Codului civil privitoare la prescripţia extinctivă.

Astfel, în mod cert termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a contractului de garanţie imobiliară nu este cele de 3 ani, reglementat prin art. 706 alin. 1 teza I C.pr.civ., în condiţiile în care nu este vorba despre executarea unui simplu drept de creanţă. De altfel, prin însăși încheierea de încuviinţare a executării silite pronunţate de Judecătoria Adjud la data de 01.01.2017 s-a încuviinţat executarea silită imobiliară a imobilului ipotecat al contestatorilor debitori, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de garanţie reală imobiliară autentificat la BNP Anghelache sub nr. 454/19.08.2008. 

De asemenea, în mod corect, faţă de dispoziţiile art. 711 C.pr.civ., s-a reţinut de prima instanţă şi incidenţa în cauză a dispozițiilor art. 2504 C.civ., potrivit cărora prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară, în acest caz creditorul ipotecar putând urmări, în condiţiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri, dispoziţiile precizate neaplicându-se prescripţiei dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor şi a altor accesorii ale creanţei ipotecare care, în afara capitalului, un mai pot fi acoperite după împlinirea prescripției din valorificarea, pe cale silită, a bunului grevat.

Referirea legiuitorului, prin textul de lege menţionat, la acţiunea ipotecară nu înseamnă instituirea unei obligaţii de a utiliza în toate cazurile această acţiune. În cauză, aşa cum s-a arătat, contractul de garanţie reală imobiliară autentificat la BNP A. sub nr. 454/19.08.2008 reprezintă titlu executoriu, astfel că ar fi lipsită de interes promovarea unei acţiuni de drept comun în vederea valorificării garanţiei astfel constituite. În consecinţă, acest titlu executoriu, având un termen de prescripție a executării silite diferit de cel al titlului principal – contractul de credit nr. 01/09/VNB/19.08.2008 – conferă creditorului ipotecar, în cauză, intimatei (în calitate de cesionar) dreptul de a urmări, în limita capitalului (ratelor de credit neachitate şi declarate scadente anticipat) – fără dobânzi şi alte accesorii -  bunul ipotecat, fără însă a depăşi valoarea acestui bun. Se instituie astfel două limite în recuperarea creanţei: să fie vorba doar despre creanţa principală (motiv pentru care se constată că în mod corect, în mod indirect instanța de fond a înlăturat actele de executare silită referitoare la accesoriile capitalului rămas de achitat) şi să fie urmărit doar bunul grevat, fără a se putea depăşi astfel valoarea acestuia. 

Pentru aceste considerente, se apreciază că şi acest motiv de apel este nefondat.

Motivul de apel potrivit căruia se impunea respingerea încheierii de încuviinţare întrucât aceasta nu cuprinde suma pentru care s-a încuviinţat executarea silită şi nici accesoriile pentru care s-a dispus încuviinţarea nu este fondat, avându-se în vedere că în dispozitivul încheierii de încuviinţare a executării silite din Camera de Consiliu din data de 01.08.2017 pronunţată de Judecătoria Adjud în dosarul nr. 2356/173/2017 (fila 31 din dosarul de executare silită) s-a menţionat în mod clar că încuviinţarea executării silite imobiliare s-a făcut pentru suma de 30.131,35 CHF reprezentând debit restant. Astfel, se apreciază că nu se impunea defalcarea, prin încheierea precizată, a creanţei în baza căreia s-a pornit executarea silită, în condiţiile în care legea nu impune o asemenea cerinţă, fără ca prin aceasta să se înţeleagă, contrar susţinerilor apelanţilor, că astfel ar fi lăsată la latitudinea intimatei determinarea creanţei şi a accesoriilor pretinse. Desigur că intimata este cea care are obligaţia să arate cuantumul creanţei, dar suma astfel menţionată nu este stabilită în mod discreţionar, ci în baza titlului executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită.

În legătură cu motivul de apel potrivit căruia în mod greşit instanţa de fond a dispus reducerea cheltuielilor de executare, se constată că acest motiv de apel este subsumat împrejurării că încheierea de încuviinţare a executării silite este una nelegală, care nu are caracterul de titlu executoriu faţă de ei, fiind raportată la o creanţă care nu are caracter cert, lichid şi exigibil, în cadrul unei executări silite nelegale şi în lipsa unor titluri executorii legale şi că din acest motiv cheltuielile de executare silită stabilite de executor cad în sarcina intimatei, în calitate de creditoare care a înţeles să pornească executarea silită în mod nelegal. Având în vedere că, pentru considerentele menţionate, instanţa a constatat că executarea silită a fost legal pornită şi încuviinţată în baza contractului de garanţie imobiliară autentificat la BNP Androne sub nr. 454/19.08.2008 care constituie titlu executoriu şi a avut la bază o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în lipsa unui alt motiv de nulitate a încheierii executorului judecătoresc prin care s-au stabilit cheltuielile de executare silită, se apreciază că şi acest motiv de apel este nefondat.

Referitor la motivul de apel potrivit căruia în mod greşit a apreciat instanţa de fond că dreptul intimatei la acţiune privind creanţa principală nu atrage stingerea dreptului la acţiunea ipotecară, s-a arătat, pentru motivele precizate, că prescripţia dreptului de a cere executarea silită a contratului de garanţie reală imobiliară este distinctă şi independentă de prescripţia dreptului de a cere executarea silită a contractului de credit. În cauză nu se poate reţine, aşa cum s-a arătat prin motivele de apel, că instanţa de fond a schimbat natura obiectului cererii cu care a fost învestită şi a confundat instituţia prescrierii dreptului de a cere executarea silită cu prescrierea dreptului material la acţiune, trimiterile primei instanţe la dispozițiile art. 2518 C.civ. şi art. 2504 C.civ. fiind corecte, pentru considerentele arătate.

Motivul de apel potrivit căruia în cauză termenul de prescriere este cel general de 3 ani şi nu cel de 10 ani este subsidiar celui referitor la neintervenirea în cauză a dispozițiilor referitoare la prescripția dreptului de a cere executarea silită contractului de credit şi nu se mai impune a fi analizat, faţă de aspectele reţinute referitor la acel motiv de apel.

Pentru toate aceste considerente, se apreciază nefondat apelul formulat, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., se va respinge ca atare.