Procedura insolvenţei

Potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 69 şi pct. 70 din Legea nr. 85/2014, „69. tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele născute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiţie sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora […]”, în timp ce, „70. tabelul suplimentar cuprinde toate creanţele născute după data deschiderii procedurii generale şi până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora”.

Potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. 1 din acelaşi act normativ, „Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii”.

 Potrivit art. 114 alin. 1 teza I din Legea insolvenţei, „Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 42, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură”.

Prin Decizia Civilă nr. 486/A/18.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. …, a fost respins apelul formulat, fiind reţinute următoarele considerente:

 Prin sentinţa apelată, Tribunalul Arad a respins contestaţia formulată de creditoare împotriva tabelului preliminar suplimentar al creanţelor debitoarei prin lichidator judiciar provizoriu, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că, prin contestaţia formulată în cauză, creditoarea a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei şi cu suma de 6.366 lei, din suma totală de 22.650 lei - reprezentând debite  născute între data deschiderii procedurii, 07.03.2017, şi data intrării debitoarei în faliment, respectiv 28.11.2017.

 Analizând contestaţia, judecătorul sindic a constatat că prin Sentinţa civilă nr.859/28.11.2017, pronunţată în dosarul nr…., s-a dispus intrarea în faliment a debitorului şi a fost desemnat  lichidator judiciar provizoriu; prin declaraţia de creanţă înregistrată în data de 09.01.2018, creditoarea a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar de creanţe cu suma de 22.650 lei reprezentând debite născute între data deschiderii procedurii şi data intrării în faliment, creanţa totală datorată bugetului general consolidat al statului la data deschiderii procedurii falimentului fiind de 111.409 lei f.503-504; în tabelul suplimentar nr. 32/8.02.2018 a fost trecută ca şi creanţă suplimentară suma de 16.284 lei şi a fost respinsă suma de 6.366 lei f.530 dosar nr…..

A arătat judecătorul sindic că, potrivit art.102 al.7 din Legea nr.85/2014: „În cazul în care se deschide procedura de faliment după perioada de observaţie sau reorganizare, creditorii vor solicita înscrierea în tabelul suplimentar pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii insolvenţei ce nu au fost plătite”.

În speţă, creditoarea a solicitat înscrierea creanţei suplimentare în sumă de 22.650 lei prezentând decizia de impunere din oficiu  şi pentru perioada anterioară datei de 7.03.2017 (septembrie 2016-februarie 2017), faţă de temeiul de drept invocat şi art.146 al.3 din Legea nr.85/2014, în aplicarea art.45 lit.j din Legea nr.85/2014, judecătorul sindic a procedat la respingerea contestaţiei, ca nefondată.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel creditoarea, solicitând schimbarea acesteia, în sensul admiterii contestaţiei formulate şi obligării lichidatorului judiciar la înscrierea la masa credală a debitoarei şi a creanţei de 6.366 lei.

În susţinerea apelului, creditoarea arată că în mod eronat  judecătorul sindic a considerat că suma de 6.366 lei solicitată a fi înscrisă la masa credală, din suma totală de 22.650 lei stabilită prin decizia de impunere din oficiu, reprezintă o creanţă anterioară deschiderii procedurii  de insolvenţă, soluţia pronunţată fiind fundamentată pe o greşită aplicare a legii.

În realitate, învederează că suma de 6.366 lei reprezintă debite născute între data deschiderii procedurii, 07.03.2017, şi data intrării debitoarei în faliment, respectiv 28.11.2017, fiind solicitată  prin Declaraţia de creanţă suplimentară pentru suma totală de 22.650 lei depusă la registratura Tribunalului Arad la data de 31.10.2016 - sumă reprezentând obligaţii fiscale acumulate de debitoare în perioada de la data deschiderii procedurii insolvenţei şi până la data intrării în faliment.

Or, solicită a se constata că, potrivit art. 5 pct. 70 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, tabelul suplimentar cuprinde toate creanţele născute după data deschiderii procedurii generale şi până la data începerii procedurii falimentului.

Învederează că societatea debitoare avea obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale conform art. 101, alin. 1 din Legea nr. 207/2015,cu modificările şi completările ulterioare, având posibilitatea corectării impunerii din oficiu prin depunerea declaraţiilor în termen de 60 de zile, conform prevederilor art. 107, alin. 1 şi alin. 5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; astfel, consideră că obligaţiile stabilite prin impuneri din oficiu devin certe prin nedepunerea declaraţiilor în termen de 60 de zile.

Mai arată că, potrivit art. 107, alin. 1 şi 5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală „(1)Nedepunerea declaraţiei de impunere dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a creanţelor fiscale prin decizie de impunere. Stabilirea din oficiu nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului/plătitorului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei de impunere. Aceste prevederi nu sunt aplicabile după începerea inspecţiei fiscale pentru obligaţiile fiscale nedeclarate. (5) Contribuabilul/Plătitorul poate depune declaraţia de impunere pentru creanţele fiscale ce au format obiectul deciziei de impunere emisă potrivit alin. (1), în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei, sub sancţiunea decăderii, chiar dacă acest termen se împlineşte după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale. Decizia de impunere se anulează de organul fiscal la data depunerii declaraţiei de impunere”.

În ceea ce priveşte suma de 6.366 lei, menţionează că aceasta reprezintă debite cuprinse în deciziile de impunere din oficiu aferente lunilor septembrie, octombrie, noiembrie 2016, respectiv ianuarie şi februarie 2017, care au fost au fost comunicate, respectiv au devenit exigibile, între data deschiderii procedurii generale a insolvenţei, 07.03.2017, şi data intrării în faliment, 28.11.2017.

 Solicită a se observa că, potrivit prevederilor art. 156 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 207/2015, scadenţa pentru plata acestor datorii este până în 20 a lunii următoare, inclusiv, iar potrivit art. 167 alin. 5 lit. d) din acelaşi act normativ, creanţele sunt exigibile la data comunicării deciziei, pentru obligaţiile fiscale principale, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal competent prin decizie.

Raportat la cele de mai sus, consideră că atât exigibilitatea cât şi termenul de plată a creanţelor stabilite prin Deciziile de impunere din oficiu se încadrează în perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii şi data intrării în faliment, respectiv 07.03.2017 - 28.11.2017, chiar dacă suma a fost stabilită pentru perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenţei.

Aşa fiind, apreciază că în mod eronat lichidatorul judiciar nu a trecut în tabelul preliminar suplimentar de creanţe al debitoarei şi creanţa în sumă de 6.366 lei.

Nu în ultimul rând, solicită a se contata că, potrivit dispoziţiilor art. 105, alin. 2 din Legea nr. 85/2014, nu sunt supuse procedurii de verificare creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale; or, în speţă, învederează că titlurile constatatoare ale creanţei nu au fost contestate în termenele legale.

În drept, apelanta a invocat dispoziţiile art. 5, pct. 70, art. 59, alin. 5 şi 6, art. 105, alin. 2, art. 111 şi art. 146 din Legea nr. 85/2014.

Debitoarea-intimată – prin lichidator judiciar a formulat concluziile scrise, prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

În susţinerea întâmpinării lichidatorul judiciar învederează că, potrivit art. 21 din Codul de Procedura Fiscala, „Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impozitare care le generează sau în momentul la care contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit, potrivit legii, să ceară restituirea”.

În considerarea acestor reglementări normative, apreciază că relevantă este data actului sau faptului juridic de care legea fiscala leagă naşterea unei obligaţii fiscale, creanţa fiscală născâdu-se indiferent dacă debitorul a informat asupra existenţei acesteia sau, invers, daca ANAF 1-a informat pe contribuabil; prin urmare, consideră că data depunerii declaraţiilor fiscale sau data emiterii deciziei de impunere este irelevantă, aceste înscrisuri constatând doar existenţa obligaţiilor fiscale deja născute.

Mai arată că, potrivit Ordinului ANAF nr. 962/2016 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor si contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursa, „înştiinţările privind nedepunerea în termen a declaraţiilor fiscale se emit conform procedurilor de administrare fiscală în vigoare şi se comunică contribuabililor/plătitorilor în termen de 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere a declaraţiilor fiscale”.

În speţă, solicită a se constata că apelanta menţionează în cuprinsul apelului datele la care creanţele înscrise în deciziile de impunere devin scadente/exigibile, când de fapt la depunerea unei declaraţii de creanţă acest lucru nu este relevant, decât sub aspectul capacităţii de vot sau distribuire - raportat la prevederile art. 102 alin. 4, 5 si 6 din Legea nr. 85/2014; de aceea şi prevederile art. 67 alin. 1 lit c) din Legea nr. 85/2014 prevăd că „Cererea debitorului trebuie să fie însoţită de următoarele acte : c) lista numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă”;  adică, creditorii au posibilitatea sa-si depună declaraţia de creanţa dupa deschiderea procedurii insolventei, pentru toate creanţele anterioare deschiderii procedurii insolventei, indiferent cum ar fi acestea: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, condiţia prevăzută de art. 102 alin.l din Legea insolventei fiind doar ca ele să fie anterioare deschiderii procedurii insolventei; chiar si art. 104 din Legea nr. 85/2014 prevede modalitatea înscrierii in tabelul de creanţe, a creanţelor nescadente sau sub condiţie.

Mai arată că apelanta avea cunoştinţa despre nedepunerea declaraţiilor fiscale, încă de la depunerea primei declaraţii de creanţă, în data de 29.03.2017, astfel că putea emite deciziile de impunere din oficiu şi incluse în declaraţia de creanţă.

În altă ordine de idei, învederează că, potrivit dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 85/2014, „Vor fi supuse verificării toate creanţele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii sau, după caz, al căror cuantum a fost modificat faţă de tabelul definitiv de creanţe sau faţă de programul de plată din planul de reorganizare, ca urmare a plăţilor făcute după deschiderea procedurii”.

Arată că din punctul de vedere al lichidatorului judiciar, relevant pentru analizarea unei declaraţii de creanţă, este momentul naşterii creanţei analizate, în vederea admiterii sau respingerii acesteia la masa credală şi, abia ulterior, stabilirea scandeţei sau nescadenţei acesteia.

Concluzionând, arată că, întrucât declaraţia de creanţă suplimentară cuprinde şi decizii de impunere din oficiu pentru perioada septembrie 2016-februarie 2017, adică anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă, se impune respingerea apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală.

Analizând apelul creditoarei, Curtea constată că acesta este nefondat şi se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:

Astfel, în esenţă, problema pe care o ridică litigiul pendinte este aceea de a determina natura creanţei în sumă de 6.366 lei – cu privire la care lichidatorul judiciar a refuzat înscrierea creditoarei în tabelul suplimentar de creanţe al debitoarei, în sensul de a stabili dacă aceasta este o creanţă anterioară procedurii (şi, prin urmare, trebuia declarată la data declanşării procedurii de insolvenţă, pentru a fi înscrisă în tabelul preliminar) sau este o creanţă din procedură, aşa încât se justifică trecerea ei în tabelul suplimentar şi, ulterior, în tabelul definitiv consolidat.

Cu titlu preliminar, Curtea relevă că, potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 69 şi pct. 70 din Legea nr. 85/2014, „69. tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele născute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiţie sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora […]”, în timp ce, „70. tabelul suplimentar cuprinde toate creanţele născute după data deschiderii procedurii generale şi până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora”. Curtea mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. 1 din acelaşi act normativ, „Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii”. În fine, mai reţine şi că, potrivit art. 114 alin. 1 teza I din Legea insolvenţei, „Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 42, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură”.

Din economia dispoziţiilor legale sus-citate, rezultă fără echivoc faptul că în determinarea caracterului creanţei – ca fiind una anterioară  procedurii insolvenţei sau una din procedură – legiuitorul nu se raportează la data „exigibilităţii” sau a „termenului de plată” a creanţei, cum în mod neîntemeiat susţine creditoarea, ci se raportează la momentul naşterii creanţei, adică la momentul la care intervine faptul sau actul juridic generator al acesteia.

Verificând, din această perspectivă, creanţele pe care creditoarea urmăreşte să le valorifice prin înscrierea în tabelul suplimentar de creanţe al debitoarei, Curtea constată că, potrivit art. 21 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impozitare care le generează sau în momentul la care contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit, potrivit legii, să ceară restituirea”.

În speţă, după cum recunoaşte însăşi creditoarea prin cererea de apel, suma de 6.366 lei „reprezintă debite cuprinse în deciziile de impunere din oficiu aferente lunilor septembrie, octombrie, noiembrie 2016, respectiv ianuarie şi februarie 2017, care au fost au fost comunicate, respectiv au devenit exigibile, între data deschiderii procedurii generale a insolvenţei, 07.03.2017, şi data intrării în faliment, 28.11.2017”.

Însă, aşa cum s-a arătat supra, pentru calificarea creanţei ca fiind una anterioară declanşării procedurii sau una din procedură, relevant nu este momentul exigibilităţii, ci data la care a avut loc faptul juridic generator – adică, data la care s-a constituit baza de impozitare. Or, în cazul creanţei de 6.366 lei, baza de impozitare s-a constituit într-o perioadă situată anterior declanşării faţă de debitoare a procedurii de insolvenţă (procedura a fost declanşată la data de 07.03.2017, în timp ce creanţa este una aferentă lunilor septembrie, octombrie, noiembrie 2016, respectiv ianuarie şi februarie 2017).

Nu poate fi primită solicitarea creditoarei - de înscriere a creanţei în tabelul suplimentar  - nici din perspectiva faptului că emiterea deciziilor de impunere din oficiu s-a făcut ca urmare a omisiunii debitoarei de a declara aceste creanţe în condiţiile legii, pe de-o parte, pentru că o atare împrejurare nu schimbă natura creanţei, aceasta rămânând una născută anterior procedurii – ceea ce impune trecerea ei în tabelul preliminar, iar, pe de altă parte, pentru că dispoziţiile art. 102 alin. 1 din Legea insolvenţei prevăd în mod expres mijlocul de valorificare a unor atare creanţe, instituind în favoarea creditorului fiscal un termen de graţie de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării de deschidere a procedurii de insolvenţă, pentru stabilirea şi declararea lor („Sunt creanţe anterioare şi creanţele bugetare constatate printr-un raport de inspecţie fiscală întocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului. În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecţie fiscală vor efectua inspecţia fiscală şi vor întocmi raportul de inspecţie fiscală, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanţei în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanţei iniţiale, dacă este cazul”).

În considerarea celor ce preced, apelul declarat de creditoare apare ca nefondat şi se impune a fi respins, conform art. 480 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare