Servitute de trecere. Condiții

Decizie 401/A din 02.07.2018


Caracterul de loc înfundat pentru terenul proprietatea reclamantului s-a datorat vânzării parcelei de teren ce constituie fondul aservit din terenul în suprafaţă totală de 1176 m.p. care cuprindea atât fondul dominant cât şi cel aservit, şi care avea asigurat acces la drumul public, de unicii proprietari C F C şi C D A,  pârâţilor F V Ciprian şi F N A fără asigurarea accesului la parcela de teren rămasă în proprietatea numiţilor C F C şi C D A, ce constituie fondul dominant, parcelă dobândită în proprietate de către reclamant.

Potrivit dispoziţiilor art. 618 din Noul Cod civil dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.

Reclamantul este obligat să solicite pârâţilor - acces peste terenul proprietatea sa întrucât terenul avea asigurat acces la drumul public anterior vânzării cumpărării.”

 (decizia civilă nr. 401/A/02.07.2018, dosar nr. 1876/182/2014)

Prin sentinţa civilă nr. 4879 din 23.06.2016, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 1876/182/2014 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul MV în contradictoriu cu pârâţii FVC,  FNA şi CFC. S-a dispus instituirea unei servituţi de trecere cu piciorul şi mijloace de transport în favoarea fondului dominant, reprezentat de imobilul teren în suprafaţă de 676 mp, identificat în C.F. 50434 Seini (nr. C.F. vechi 5519/N), nr. cad. 4133, proprietatea reclamantului M V, asupra fondului aservit, reprezentat de imobilul teren în suprafaţă de 500 mp, identificat în C.F. 52526 Seini (nr. C.F. vechi 3825/a-Seini), nr. top. 633/6-Seini, aflat în proprietatea comună a pârâţilor FVC si FN A, pe traseul cu haşură albastră, cu o lăţime de 3 m şi o lungime de 27,03 m, prevăzut în anexele 1 şi 2 din Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în luna noiembrie 2014 de exp. MM, care face parte integrantă din hotărâre. Au fost obligaţi pârâţii să-i permită reclamantului exercitarea dreptului de servitute, în sensul folosirii imobilului proprietate comună a acestora pentru a se asigura accesul la imobilul proprietatea sa.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 20.02.2014, sub nr. 1876/182/2014, reclamantul M V a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii FV şi CFC, stabilirea unei servituţi de trecere cu autoturismul pe terenul înscris în C.F. nr. 3731 şi C.F. 3822, nr. top. 633/6.

În fapt, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului situat în Seini, str. Băi, nr. 99, jud. Maramureş, potrivit actului de adjudecare emis în dosarul execuţional nr. 377/2010.

Totodată, a arătat că imobilul este amplasat în spatele terenului pârâţilor şi nu are ieşire la calea publică.

Deşi cererea de chemare în judecată a fost legal comunicată, pârâţii nu au depus la dosar întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 21.01.2015 instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C F C.

La termenul de judecată din data de 05.11.2015 instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive.

Prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 09.06.2016 reclamantul a arătat înţelege să renunţe la judecarea cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului CFC şi să cheme în judecată pe numita FNA.

La termenul de judecată din data de 09.06.2016 s-a respins cererea de renunţare la judecată faţă de pârâtul CFC şi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.

Totodată  a fost respinsă ca tardivă cererea de modificare formulată de reclamant cu privire la introducerea în cauză a numitei FNA, însă a dispus introducerea acesteia în cauză din oficiu şi, în consecinţă, a respins excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive ca fiind neîntemeiată.

Analizând actele şi lucrările dosarului s-a reţinut că astfel cum rezultă din Actul de adjudecare emis în data de 25.01.2011, reclamantul M V este proprietarul terenului în suprafaţă de 676 mp, situat în Seini, str. N B, nr. 42, jud. Maramureş, înscris în CF. nr. 20434 Seini, provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 5519/N, Seini, nr. cad. 4133 de sub A1 şi a construcţiilor extratabulare-anexă în suprafaţă utilă de 88 mp compusă din două garaje.

Potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie şi Completării la raportul de expertiză, imobilul reclamantului se învecinează la Nord cu imobilul numitului ŞI, la Est cu imobilul numitului MT, la Sud cu imobilul pârâţilor FVC şi FNA iar la Vest cu imobilul numitului SV.

Terenul reclamantului are caracter de loc înfundat, fiind înconjurat de alte proprietăţi, fără ca reclamantul să aibă vreo posibilitate de ieşire la calea publică.

Accesul reclamantului la drumul public se poate face:

-pe terenul numitului SV înscris în CF nr. 53473 Seini, nr. cad. 4135, pe un traseu de servitute cu o lungime de 47.21 m şi lăţime 3 m;

-pe terenul aflat în proprietatea comună a pârâţilor F V C şi F N A, în suprafaţă de 500 mp, înscris în CF nr. 52526, Seini, (CF vechi 3825/a Seini), nr. top. 633/6, pe un traseu de servitute evidenţiat în Anexa 1 şi 2 din raportul de expertiză, cu haşură albastră cu o lăţime de 3 m şi o lungime de 27,03 m, aceasta fiind cea mai scurtă cale la drumul public;

-pe terenul numitului ŞI pe un drum de servitute de aproximativ 85m, aproape de construcţiile aflate pe acest imobil;

Însă, în raportul de expertiză se concluzionează că cel mai scurt drum de acces la drumul public şi cel mai puţin împovărător pentru proprietarii fondurilor învecinate, este pe terenul pârâţilor F V C şi F N A, astfel cum a fost evidenţiat în Anexa nr. 1 şi 2 la Raportul de expertiză.

În drept, potrivit art. 616 din vechiul Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Iar în conformitate cu art. 617 şi art. 618 din acelaşi act normativ, trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum; cu toate acestea, trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puţină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.

În speţă, din probele administrate în cauză a reieşit, pe de o parte, că terenul reclamantului are caracter de loc înfundat, fiind înconjurat de alte proprietăţi, fără posibilitatea de ieşire la calea publică.

Pe de altă parte, raportat la proprietăţile învecinate, împrejmuirile, pavajul şi construcţiile existente de pe aceste terenuri, cel mai scurt drum de acces la drumul public şi cel mai puţin împovărător pentru fondurile potenţial aservite, este pe terenul aflat în proprietatea pârâţilor.

Astfel, drumul de servitute pe terenul pârâţilor F V C şi F N A, are o lungime de 27.03m şi o lăţime de 3 m, faţă de o lungime de 47.21m şi o lăţime de 3m pe terenul aflat în proprietatea numitului SV sau de o lungime de 85m pe terenul aflat în proprietatea numitului MT.

De asemenea, şi până la acest moment accesul reclamantului la drumul public s-a efectuat pe terenul pârâţilor pe un drum de acces în lungime de 27.03m şi lăţime de3 m, drum care este amenajat cu pavaj de beton.

Având în vedere aceste considerente, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a dispus instituirea servituţii de trecere. Totodată a obligat pârâţii să-i permită reclamantului exercitarea dreptului de servitute, în sensul folosirii imobilului proprietate comună a acestora pentru a se asigura accesul la imobilul proprietatea sa.

În schimb, având în vedere faptul că la termenul de judecată din data de 09.06.2016 instanţa a  admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CFC, instanţa a respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M V în contradictoriu cu pârâtul CFC ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost admisă faţă de pârâţii F V C,  F N A, instanţa a dispus obligarea acestora la plata către reclamant a sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, astfel cum reclamantul a solicitat la ultimul termen de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul C F C, solicitând a se dispune desfiinţarea sentinţei.

În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că instanţa în mod greşit nu a reţinut faptul că avocatul apelantului a cerut instanţei raportat la excepţia calităţii procesuale pasive a sa, ca reclamantul să cadă în pretenţii faţă de apelant cu privire la cheltuielile de judecată.

De asemenea apelantul a învederat că pârâţii F V şi F N A nu au avut niciodată domiciliul în Seini, strada B nr. judeţul Maramureş, ci au avut întotdeauna domiciliul în Seini, strada NB nr. 42, judeţul Maramureş, locul unde este situat imobilul asupra căruia s-a instituit servitutea.

În opinia apelantului, instanţa în mod greşit a acordat servitute de trecere cu maşina având în vedere că fondul dominant este în suprafaţă de 676 mp, afectaţi de construcţiile numiţilor F V şi F N A, în fapt fiind nevoie doar de trecere cu piciorul peste acesta şi nicidecum de trecere cu maşina. Instanţa nu a hotărât despăgubirea în temeiul art. 616 Vechiul Cod civil pe care trebuie să o plătească proprietarului fondului dominant către proprietarul fondului aservit. Instanţa fără a avea o probă a concluzionat că reclamantul a folosit terenul, lucru total incorect deoarece terenul este înfundat şi nu putea trece peste terenul său la terenul lui, în aprecierea apelantului.

În data de 27.09.2016 s-a înregistrat la dosarul cauzei „apel incident şi cerere reconvenţională” formulate de pârâţii F V şi F N A, prin care aceştia au solicitat desfiinţarea sentinţei apelate.

În motivare s-a învederat Tribunalului că apelanţii nu au avut niciodată domiciliul în Seini, strada B nr.  judeţul Maramureş, ci au avut întotdeauna domiciliul în Seini, strada N B nr. , judeţul Maramureş, locul unde este situat imobilul asupra căruia s-a instituit servitutea. Nu au fost citaţi la domiciliul lor, apelanţii consideră că nu a fost îndeplinită procedura de citare cu ei.

În opinia apelanţilor, instanţa în mod greşit a acordat servitute de trecere cu maşina având în vedere că fondul dominant este în suprafaţă de 676 mp, afectaţi de construcţiile apelanţilor, în fapt fiind nevoie doar de trecere cu piciorul peste acesta şi nicidecum de trecere cu maşina. Instanţa nu a hotărât despăgubirea în temeiul art. 616 Vechiul Cod civil pe care trebuie să o plătească proprietarului fondului dominant către proprietarul fondului aservit. Instanţa fără a avea o probă a concluzionat că reclamantul a folosit terenul, lucru total incorect deoarece terenul este înfundat şi nu putea trece peste terenul apelanţilor la terenul lui, în aprecierea apelanţilor.

Cu privire la cererea reconvenţională, apelanţii solicită a se constata că pe terenul proprietatea reclamantului M V au edificat două construcţii, în natură garaj şi padoc pentru câini, solicitând instanţei să dispună asupra acestora, a căror valoare depăşeşte cu mult valoarea terenului.

În ce priveşte cererea reconvenţională formulată de apelanţii F V şi F N A, raportat la dispoziţiile art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă, conform cărora în apel nu se pot formula pretenţii noi, Tribunalul a constatat inadmisibilitatea acesteia în calea de atac a apelului.

Apelul declarat de pârâtul C F C a fost respins ca nefondat.

Relativ la pretenţiile pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată s-a constatat că prin dispozitivul sentinţei apelate instanţa a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M V în contradictoriu cu pârâtul C F C ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fără a se pronunţa asupra cheltuielilor de judecată.

În măsura în care apelantul pretinde că ar fi solicitat aceste cheltuieli, avea la dispoziţie calea procedurală exclusivă a completării hotărârii conform dispoziţiilor art. 444-445 Cod procedură civilă şi nu declararea apelului, instanţa de control judiciar fiind legitimată a cenzura doar aspectele dezlegate prin hotărârea primei instanţe, elementele asupra cărora aceasta s-a pronunţat şi nu eventuale omisiuni de soluţionare a unor cereri pretins formulate.

În ce priveşte aspectele relative la domiciliul real al pârâţilor F N A şi F V, Tribunalul a reţinut că legala citare a părţilor în proces este reglementată prin norme de ordine privată, încunoştiinţarea privind procesul şi actele efectuate în cadrul acestuia fiind menită a ocroti interesele particulare ale părţii. Raportat la dispoziţiile art. 160 Cod procedură civilă, o eventuală neregularitate privind procedura de citare a altei părţi poate fi invocată de o altă parte ori din oficiu, dar numai la termenul la care ea s-a produs, regim juridic ce conturează o nulitate relativă, în sensul prevederilor art. 178 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecinţă, pârâtul-apelant C F C nu este legitimat să invoce nelegala citare a altor pârâţi, criticile vizând materia citării putându-se rezuma la îndeplinirea acestei operaţiuni strict în privinţa sa.

De asemenea, apelantul nu justifică un interes personal şi direct nici în ce priveşte împrejurarea că instanţa nu a hotărât despăgubirea în temeiul art. 616 Cod civil 1864 ori că a concluzionat că reclamantul a folosit terenul, câtă vreme în privinţa sa acţiunea a fost respinsă în considerarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar sub acest aspect nu s-au formulat critici explicite prin memoriul de apel.

În privinţa apelului declarat de pârâţii F V şi F N A, Tribunalul a reţinut următoarele:

Cu prioritate se impune a se analiza aspectul relativ la legala comunicare către aceşti apelanţi a hotărârii primei instanţe, element de care depinde însăşi corecta stabilire a tipului de apel promovat-apel principal, incident sau provocat-art. 473 Cod procedură civilă, astfel cum s-a indicat la termenul de judecată din data de 2.03.2017.

Aceasta întrucât apelul (incident sau provocat) se poate declara, în condiţiile art. 472-473 Cod procedură civilă, doar după împlinirea termenului de apel, iar termenul de apel, conform prevederilor art. 468 Cod procedură civilă, este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. În speţă nu sunt incidente derogări în ce priveşte durata termenului legal ori momentul de la care acesta începe să curgă.

Dacă apelul denumit incident sau considerat provocat se declară înainte de împlinirea termenului de apel (fie că acest termen nu a început să curgă, hotărârea nefiind legal comunicată, fie că termenul nu s-a împlinit), el este în realitate, independent de titulatura pe care i-a conferit-o partea, de lege lata, un apel principal.

Se reţine astfel că prin cererea introductivă reclamantul M V i-a chemat în judecată pe pârâţii F V şi C F C, indicând domiciliul acestora în localitatea Seini, strada B nr. , judeţul Maramureş.

Comunicarea actelor de procedură s-a efectuat pentru pârâtul F V la adresa indicată, fiind recepţionate de numiţii C I(tata), C D A, C M(mama), C M (cumnata), C M (mama soacră), ori, după caz, fiind depuse la cutia poştală.

Prin încheierea din data de 14.04.2016 s-a dispus citarea, în calitate de pârâtă, a numitei F N A, citaţia emisă şi înscrisurile trimise acesteia fiind restituite la dosar.

Niciunul dintre pârâţii F V ori F N A nu s-au prezentat în instanţă, nu au fost reprezentaţi de avocat şi nu au preluat sub semnătură actele de procedură comunicate.

Potrivit prevederilor art. 155 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, persoanele fizice se citează la domiciliul lor, iar în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută sau la locul ales de ele. În lipsa acestora citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă. Dispoziţiile legale sunt aplicabile şi comunicării altor acte de procedură.

Adresa imobilului expertizat a fost în Seini, strada NB, în cuprinsul raportului de expertiză F V C şi F N A fiind indicaţi ca vecini (topo 633/6, CF 52526).

Prin cererea de apel pârâţii F V şi F N A şi-au indicat „domiciliul în acte şi în fapt” în Seini, strada NB nr. , judeţul Maramureş. În realitate însă, „domiciliul în acte” este în Baia Mare, strada Dr. VBnr. apt. judeţul Maramureş, după cum relevă fotocopiile cărţilor de identitate depuse la dosar, menţiunea privind domiciliul fiind opozabilă terţilor anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Esenţial este faptul că adresa din Seini, strada B nr., judeţul Maramureş, la care s-a comunicat hotărârea primei instanţe (actul fiind preluat de numita C M, afirmativ mama ambilor apelanţi, conform celor consemnate pe dovada depusă la dosar), nu era nici adresa de domiciliu, nu s-a dovedit că era nici cea de reşedinţă a apelanţilor, nici locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă, sens în care în privinţa lor termenul de apel nu a început să curgă de la data comunicării sentinţei la adresa anterior arătată. Nu era necesar să se formuleze vreo cerere de repunere în termen deoarece dispoziţiile art. 186 Cod procedură civilă vizează ipoteza în care termenul pentru exercitarea căii de atac a început să curgă în mod legal, iar depăşirea lui a fost determinată de o împrejurare temeinic justificată, survenită posterior debutului său. Or, în speţă, după cum s-a relevat, acest termen nici nu a început să curgă.

Pe cale de consecinţă, în temeiul prevederilor art. 152 cu referire la art. 22 Cod procedură civilă, apelul declarat de pârâţii F V şi F N A este în realitate un apel principal, aspect ce rezultă de altfel şi din analiza criticilor formulate în cuprinsul cererii.

Pentru considerentele anterior relevate, se constată că în faţa primei instanţe apelanţii nu au fost nici legal citaţi, fapt ce a avut drept consecinţă dezbaterea litigiului în care aceştia erau parte, în condiţii de necontradictorialitate în ce îi priveşte, fiindu-le încălcat dreptul la apărare, prin imposibilitatea de a invoca excepţii, de a administra probe în combaterea susţinerilor reclamantului, de a-şi valorifica pe deplin poziţia procesuală. Legala îndeplinire a procedurii de citare, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. 1 Cod procedură civilă este o condiţie fundamentală a desfăşurării procesului civil, menită a asigura efectiv părţilor, ca garanţie, exercitarea nestingherită şi în cunoştinţă de cauză a drepturilor procesuale.

În acest context, apelul declarat de pârâţii F V şi F N A a fost admis prin decizia civilă nr.147A/28.03.2017 pronunţată în dosarul nr.1876/182/2014, în aplicarea prevederilor art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă, cu consecinţa anulării hotărârii şi reţinerii cauzei spre evocarea fondului de către instanţa de apel, având în vedere că prin actele de procedură expres şi limitativ prevăzute de norma legală (cererea de apel; întâmpinare) nu s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, solicitarea cu acest obiect în dezbateri fiind făcută aşadar cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Analizând acţiunea civilă formulată şi precizată pe baza materialului probator administrat, coroborat cu susţinerile părţilor, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, tribunalul a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte calitatea procesuală a pârâtului C F C, din actele şi lucrările dosarului a rezultat că acesta nu este proprietar asupra imobilului fond aservit şi nici al vreunui imobil învecinat acestuia, prin urmare nu are calitate procesuală pasivă, acţiunea îndreptată împotriva acestuia impunându-se a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte acţiunea precizată, formulată împotriva pârâţilor F V C şi F N A cu privire la care cauza a fost reţinută spre rejudecare urmare admiterii apelului declarat de către apelanţii F V C şi F N A împotriva sentinţei civile nr.4879/23.06.2016 a Judecătoriei Baia Mare, trebuie reţinut că evocarea fondului are loc conform deciziei civile nr. 147/A/23.03.2017 a Tribunalului Maramureş, care, anulând sentinţa civilă nr. 4879/ 23.06.2016, a dispus rejudecarea acţiunii cu care instanţa fusese învestită în condiţiile legii, cu evocarea fondului astfel cum s-a dispus prin decizia de anulare a sentinţei iniţiale şi reţinere spre rejudecare.

Aşa fiind, cererile formulate de către reprezentanta reclamantului pentru prima oară după închiderea dezbaterilor, respectiv prin notele de şedinţă, nu pot fi avute în vedere de către tribunal în această etapă procesuală, de reţinere spre rejudecare în conformitate  cu decizia civilă nr.147/A/23.03.2017.

Analizând actele şi lucrările dosarului, ansamblul materialului probator administrat, coroborat cu susţinerile părţilor, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, tribunalul constată următoarele:

La data dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în intravilanul localităţii Seini strada N B nr.  judeţul Maramureş înscris în CF 50434 Seini parcela cu număr cadastral 4133, de către reclamant, în baza actului de adjudecare datat 25 ianuarie 2011 din dosarul execuţional nr. 377/2010, parcela avea caracter de loc înfundat, însă la aceea dată nu s-a născut o situaţie juridică ci numai s-a confirmat starea de fapt existentă, respectiv dreptul de proprietate asupra terenului cu caracter de loc înfundat s-a transmis reclamantului, cu titlu de drept cumpărare, nefiind însă constituit nici un drept de servitute de trecere. Nefiind constituit dreptul de servitute de trecere, nu s-a născut situaţia juridică la momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului cu caracter de loc înfundat ci numai o stare de fapt, prin urmare, incidente în cauză sunt dispoziţiile Noului Cod civil privind constituirea dreptului de servitute de trecere, servitute legală reglementată prin prevederile art. 617 - art. 619 Cod civil.

Imobilul situat în intravilanul localităţii Seini, strada N B nr. judeţul Maramureş în natură teren în suprafaţă de 676 m.p. cu anexe gospodăreşti constând în: garaje, bucătărie de vară şi terasă acoperită edificate pe teren, înscris în CF 50434 Seini parcela cu număr cadastral 4133, constituie proprietatea reclamantului şi reprezintă fondul dominant.

Imobilul situat în intravilanul localităţii Seini strada N B nr. judeţul Maramureş în natură teren în suprafaţă de 500 m.p. cu casa de locuit edificată pe teren înscris în CF 52526 Seini, parcela cu nr. topo. 633/6, constituie proprietatea comună devălmaşă a pârâţilor F V C şi F N A, şi reprezintă fondul aservit.

Imobilul situat în intravilanul localităţii Seini strada N B nr. judeţul Maramureş în natură teren în suprafaţă de 676 m.p. cu anexe gospodăreşti constând în: garaje, bucătărie de vară şi terasă acoperită edificate pe teren, înscris în CF 50434 Seini parcela cu număr cadastral 4133, proprietatea reclamantului care reprezintă fondul dominant are caracter de loc înfundat.

Probaţiunea administrată în cauză a evidenţiat caracterul de loc înfundat a imobilului situat în intravilanul localităţii Seini strada N B nr. judeţul Maramureş înscris în CF 50434 Seini parcela cu număr cadastral 4133, proprietatea reclamantului,  din raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie cadastru geodezie întocmit în cauză de ing. A A şi de ing. MM rezultând caracterul de loc înfundat. Pârâţii recunosc de asemenea caracterul de loc înfundat a imobilului proprietatea reclamantului.

Din probele administrate rezultă că imobilul situat în intravilanul localităţii Seini strada N B nr. 42 judeţul Maramureş în natură teren în suprafaţă de 676 m.p. înscris în CF 50434 Seini parcela cu număr cadastral 4133 a constituit proprietatea comună devălmaşă a numiţilor C F C şi C D A.

Între reclamantul MV, în calitate de împrumutător, şi numiţii CFC si CDA a intervenit un contract de împrumut, în baza căruia primul a dat secunzilor o sumă de bani, cu titlu de împrumut. Restituirea împrumutului s-a garantat de numiţii CFC şi CDA cu imobilul înscris în CF 50434 Seini parcela cu număr cadastral 4133, proprietatea devălmaşă comună a împrumutaţilor, asupra căruia s-a înscris şi dreptul de ipotecă.

În cartea funciară nu erau evidenţiate construcţiile edificate pe terenul înscris în CF 50434 Seini parcela cu număr cadastral 4133 şi nici înscris vreun drept de servitute de trecere la data înscrierii dreptului de ipotecă pentru garantarea restituirii împrumutului reclamantului.Nefiind restituit împrumutul, s-a procedat de reclamant la punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut prin urmărirea silită imobiliară asupra imobilului înscris în CF 50434 Seini parcela cu număr cadastral 4133 asupra căruia s-a instituit dreptul de ipotecă în scopul garantării restituirii împrumutului.

La momentul întocmirii raportului de expertiză de către evaluatorul FP în cadrul procedurii urmăririi silite imobiliare asupra imobilului înscris în CF 50434 Seini parcela cu număr cadastral 4133 în dosarul execuţional nr. 377/2010 s-a constatat că imobilul are caracter de loc înfundat. Pentru că nu s-a reuşit vânzarea la licitaţia imobilul neavând acces direct la drumul public în procedura urmăriri silite imobiliare reclamantul a adjudecat imobilul în vederea recuperării creanţei de la debitorii C F C şi C D A.

Iniţial numiţii C F C şi C D A au fost proprietari atât asupra imobilului ce constituie fondul dominant cât şi asupra celui ce constituie fondul aservit, având în vedere că cele două fonduri constituiau gospodărie rurală unică.

Numiţii C F C şi C D A au înstrăinat pârâţilor F V C şi F N A parcela de teren ce constituie fondul aservit.

Caracterul de loc înfundat pentru terenul proprietatea reclamantului s-a datorat vânzării parcelei de teren ce constituie fondul aservit din terenul în suprafaţă totală de 1176 m.p. care cuprindea atât fondul dominant cât şi cel aservit, şi care avea asigurat acces la drumul public, de unicii proprietari C F C şi C D A,  pârâţilor F V C şi F N A fără asigurarea accesului la parcela de teren rămasă în proprietatea numiţilor C F C şi C D A, ce constituie fondul dominant, parcelă dobândită în proprietate de către reclamant.

Potrivit dispoziţiilor art. 618 din Noul Cod civil dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.

Reclamantul este obligat să solicite pârâţilor - acces peste terenul proprietatea sa întrucât terenul avea asigurat acces la drumul public anterior vânzării cumpărării.

Raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie cadastru geodezie întocmit de ing. A A evidenţiază şi faptul că a fost facilitată crearea de loc înfundat şi de faptul că cele două parcele de teren ce constituie fondul dominant şi aservit au fost înscrise în două cărţi funciare diferite cât şi de modul de dobândire diferit a dreptului de proprietate asupra fiecărei parcele încă de către proprietarul iniţial, M A, care a vândut cele două parcele ce constituie  fondul dominant şi aservit numiţilor C F C şi C D A.