Uciderea din culpa

Prin rechizitoriul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal şi înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. de dosar .../207/2018, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul D.A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpa, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, fapte prev. si ped. de art. 192 alin. 1 si  2 C.p., art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. şi art. 336 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.P.

Din continutul actului de sesizare rezultă că în ziua de 29.04.2018, în jurul orei 15,30, inculpatul D.A.M. a plecat din mun. Cluj Napoca, unde îşi are locul de muncă şi a ajuns în satul natal, satul R.... din com. D...., jud. Dolj, în jurul orei 22,00.

Inculpatul a început să consume la domiciliul său băuturi alcoolice, respectiv circa 200 - 250 ml. vin producţie proprie. După ce a consumat băuturi alcoolice  inculpatul a plecat cu autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare AP 06 ....., înmatriculat în Marea Britanie, cu volan pe partea dreaptă, cu intenţia de a se întâlni în comună cu mai mulţi prieteni.

Inculpatul s-a întâlnit cu numitul T.A.I. şi a mai consumat împreună cu acesta două sticle de bere de 0,33 litri, după care au hotărât să meargă în comuna C....... din D.., sat M...., jud. Dolj, la fraţii T.A. şi T.A.-M., pe care îi cunoşteau de mai mult timp şi despre ai căror părinţi ştiau că sunt plecaţi în străinătate, cu scopul de a-i lua la o petrecere pe care intenţionau să o organizeze a doua zi.

Deşi consumase în două rânduri băuturi alcoolice în cursul acelei seri, inculpatul a condus autoturismul circa 65 km pe ruta  com. D..... – mun. Craiova – com. C...... din D..., iar în statul M.... au ajuns în jurul orei 02,00 şi au mers la locuinţa fraţilor Toma, unde i-au găsit pe fraţii T.A.  şi T.A. – M. şi pe prietena acestora M. A. - M., pe care i-au trezit din somn. Inculpatul şi prietenii săi le-au propus celor trei să meargă cu ei  în com. D..... pentru a participa la o petrecere pe care intenţionau să o organizeze în ziua următoare, lucru cu care aceştia au fost de acord.

La întoarcere autoturismul a fost condus din com. C...... din D... până în com. L... de numitul T.A., însă din com. L... la volanul autoturismului s-a urcat inculpatul D.A.M. care era nemulţumit de modul în care autoturismul a fost condus de celălalt şofer.

Pe traseul din com. C...... din D...- com. L..., cât timp nu a condus autoturismul, inculpatul a consumat  băuturi alcoolice, respectiv vin dintr-un recipient ce se afla în autoturism şi care a fost găsit de organele de cercetare penală la momentul cercetării locului accidentului.

Inculpatul a condus autoturismul  până în comuna D..... sat R......, unde a luat hotărârea de a şi continua drumul până în mun. Caracal pentru a cumpăra ţigări de la o benzinărie.

Inculpatul şi ceilalţi ocupanţi ai autoturismului au mers la staţia de petrol Lukoil de la intrarea în mun. Caracal, pe DN 6 - E70, după care au plecat către comuna D....., autoturismul fiind condus de inculpatul D.A.M.. În total în autoturism s-au aflat 6 persoane, după cum urmează: autoturismul era condus de inculpatul D.A.M., locul din stânga faţă era ocupat de martorul T.A. (autoturismul având volanul pe partea dreaptă), iar ceilalţi patru respectiv T.A.M., M.A. - M., T.A.I. şi D.N.  (fratele şoferului) au ocupat bancheta din spate, victima T.A.-M. fiind ţinută pe genunchi de numitul T.I., pe mijlocul banchetei din spate a autoturismului.

În timp ce conducea autoturismul pe DN 6 - E70, în afara localităţii Drăghiceni, jud. Olt, din direcţia Caracal- Craiova, la km 183+900 metri,  în jurul orei 04,20, pe un sector de drum în aliniament cu marcaje vizibile şi fără ca prin zonă să circule alte autovehicule, inculpatul a accelerat foarte mult, şi a condus cu viteză mare, făcând viraje stânga - dreapta, pentru a-i impresiona pe ceilalţi ocupanţi ai autovehiculului. Pe fondul vitezei excesive şi al consumului de alcool, inculpatul a pierdut controlul direcţiei şi a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a direcţiei de deplasare, autoturismul rostogolindu-se de mai multe ori în jurul axei sale până ce a aterizat într-o mlaştină creată pe terenurile agricole din apropiere ca urmare a ploilor abundente.

În urma accidentului rutier a rezultat decesul instantaneu al victimei T.A.-M. în vârstă de 18 ani din com. C...... din D..., jud. Dolj, precum şi vătămarea corporală a numitei M.A.M..

Din fişa de constatare preliminară întocmită de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt, rezultă că moartea numitei TA.M. a fost violentă şi s-a datorat unui politraumatism cu fractură atlanto - occipitală, fractură coloană vertebrală cervicală şi traumatism cranio- facial grav (f. 84).

Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire de corpuri dure, posibil în condiţiile unui accident rutier în calitate de pasager auto.

Între leziunile traumatice  constatate şi decesul persoanei există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

Alcoolemia victimei la momentul decesului a fost negativă.

Din certificatul medico-legal nr. 758/A2/15.05.2018 al Institutului de medicină legală Craiova  rezultă că persoana vătămată M. A. M. C. prezintă leziuni traumatice ce pot data din 30.04.2018, iar leziunile s-au putut produce în condiţiile unui accident rutier. În certificatul medico-legal se arată că leziunile suferite de persoana vătămată necesită 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost  testat cu aparatul etilotest de tip Drager, test nr. 00608 şi a prezentat o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul mun. Caracal, unde la orele 07,05 şi 08,05 i-au fost prelevate două probe biologice de sânge.

Din Buletinul de analiză toxicologică nr. 539/03.05.2018 al SML Olt rezultă că inculpatul D.A.M. a prezentat o alcoolemie de 1,05 gr. ‰ la prima probă de sânge recoltată şi respectiv 0,90 gr. ‰ la cea de-a doua probă de sânge recoltată (f. 85).

În cauză, a fost efectuată o expertiză tehnică auto în concluziile căreia se arată că dinamica producerii accidentului este cea descrisă mai sus în momentul expunerii situaţiei de fapt. În raportul de expertiză tehnică auto se mai arată că viteza de deplasare a autoturismului la momentul producerii accidentului a fost de 118,8 km/h în condiţiile în care limita maximă de viteză pe sectorul de drum pe care s-a produs accidentul era potrivit art. 49 alin. 4 lit. b din OUG 105/2002 de 100 km/h.

Starea de pericol de accident a fost creată de inculpat prin pierderea controlului direcţiei autoturismului său pe fondul unei alcoolemii de 1,05 gr.  ‰.

S-a reţinut că textele de lege încălcate de inculpat la momentul producerii accidentului rutier sunt următoarele: art. 49 alin. 4 lit. b din OUG 195/2002: „limita maximă de viteză din afara localităţilor este de 100 km/h pe drumurile naţional europene”, art. 41 alin. 1 din OUG 195/2002: „vehiculele, atunci când circulă pe drumurile publice, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public în sensul de circulaţie cât mai aproape de marginea părţii carosabile...”, art. 36 alin. 1/1 din OUG 195/2002: „conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin contrucţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice”, art. 148 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002: „se interzice conducătorilor de autovehicule să transporte mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite pe certificatul de înmatriculare” şi art. 336 alin. 1 C.p.: „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ... de către or persoană care ... are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în aerul expirat se pedepseşte cu închisoare ...”

Între încălcarea acestor texte de lege  ce reglementează circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice şi producerea accidentului rutier cu consecinţa decesului victimei T.A.M. a existat legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

Fiind audiat, inculpatul D.A.M. a recunoscut faptele, însă a arătat că la momentul producerii accidentului de circulaţie ar fi constatat că autoturismul prezintă o defecţiune tehnică prin blocarea injectoarelor, lucru pe care îl constatase şi mai înainte când simţise că rămâne fără direcţie.

Această apărare a inculpatului nu este de natură să-l exonereze de răspundere întrucât în calitate de conducător auto avea obligaţia să verifice starea tehnică a autoturismului cu atât mai mult cu cât, potrivit declaraţiei sale, constatase înainte de producerea accidentului că autoturismul prezintă defecţiuni la sistemul de direcţie împrejurare în care ar fi trebuit să oprească deplasarea autoturismului, fără să pună în pericol ocupanţii acestuia sau pe ceilalţi participanţi la trafic, automobilişti sau pietoni.

Această apărare a inculpatului este însă contrazisă  de declaraţia numitei M. A.-M., ocupantă a autoturismului, care a declarat că din momentul în care s-a urcat la volanul autoturismului, numitul D.A.M. a avut un comportament agresiv în conducere mergând cu viteză mare şi punând frâne bruşte. Susnumita a mai declarat că în clipele premergătoare accidentului, inculpatul conducea autoturismul cu o viteză foarte mare, făcea viraje stânga – dreapta, pentru a face „spectacol” fapt ce i-a determinat pe ceilalţi ocupanţi ai autoturismului să ţipe la el să oprească fiind îngroziţi de modul acestuia de conducere.

Numita M. A.-M. a mai declarat că imediat după producerea accidentului inculpatul D.A.M. a încercat să o determine să inducă în eroare organele de poliţie cu privire la modul de producere a accidentului, încercând să o convingă pe aceasta să spună că autoturismul a fost lovit de un TIR, după care acesta a părăsit locul accidentului.

De altfel şi în raportul de expertiză tehnică auto se arată că afirmaţia inculpatului potrivit căreia la un moment dat s-ar fi oprit din mers motorul autoturismului nu este susţinută de vreo justificare tehnică din moment ce dacă ar fi intervenit acest fapt şi autoturismul s-ar fi deplasat normal pe banda sa de mers atunci autoturismul ar fi redus constant viteza, prin frâna de motor, până la oprirea acesteia pe partea carosabilă fără niciun alt incident şi fără să părăsească partea carosabilă.

Prin plângerea formulată la data de 05.05.2018 numitul T. I. A. a solicitat cercetarea inculpatului D.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. pe motiv că în data de 30.04.2018, în condiţiile accidentului rutier provocat de inculpat a suferit vătămări corporale.

Petentul T. I. A. nu a ataşat plângerii penale formulate şi nici nu a depus pe parcursul urmăririi penale la dosarul cauzei vreun act medico legal din care să rezulte că în urma accidentului rutier a suferit leziuni traumatice ce au necesitat zile de îngrijiri medicale.

În aceste condiţii în cauză s-a dispus clasarea faţă de numitul D.A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. (persoană  vătămată T. I. A.) întrucât fapta nu există.

S-a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. este necesar ca persoana vătămată să prezinte leziuni traumatice care să necesite cel mult 90 zile de îngrijiri medicale, iar existenţa leziunilor şi a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării acestora trebuie să fie constatate printr-un act medico-legal (certificat de constatare medico-legală sau raport de expertiză medico-legală).

Situaţia de fapt expusă în rechizitoriu s-a dovedit cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto şi schiţă (f. 43-61); rezultat examinare aparat etilotest (f. 71); buletin de analiza toxicologica nr. 539/03.05.2018 al SML Olt (f. 85); certificat medico-legal nr. 758/A2/15.05.2018 al IML Craiova (f. 129); raport de expertiză tehnică auto (f. 131-142); fişă de constatări preliminare (f. 84), declaraţii martori (f. 70-71, 74-76), declaraţii suspect/inculpat D.A.M. (f. 109-111, 121-122).

Cu privire la latura civilă, organele de urmarire penala au retinut că M.A.M. Cătălina s-a constituit parte civilă în procesul penal, fără să precizeze cuantumul prejudiciului solicitat (f. 64, 164 dosar urmărire penală ), iar moştenitorii legali ai victimei T.A.M., T. D.D. (tată), T. A.-E. (mamă), T. I. A. (frate) şi D.E. (bunică maternă) s-au constituit parte civilă în procesul penal pe parcursul urmăririi penale urmând ca valoarea despăgubirilor să le precizeze în faţa instanţei de judecată (f. 66, 146, 148, 150 şi 153).

În drept, faptele inculpatului D.A.M., care la data de 29.04.2018, după ce a consumat bauturi alcoolice, aflându-se la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare AP 06 ....., pe DN 6 – E 70, din directia Caracal-Craiova a pierdut controlul direcţiei, provocând un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul victimei T.A.M. şi vătămarea corporală a persoanei vătămate M.A.M., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45-50 de zile medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpa, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, fapte prev. si ped. de art. 192 alin. 1 si  2 C.p., art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. şi art. 336 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.P.

Inculpatul D.A.M. a fost reţinut pentru 24 ore din 09.05.2018, ora 14,15, până în data de 10.05.2018, ora 14,15, prin ordonanţa de reţinere nr. 1029/P/2018 din data de 09.05.2018 emisă de IPJ Olt- Serviciul Rutier.

Prin referatul nr. 1029/P/2018 din data de 10.05.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal s-a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă pentru 30 zile a inculpatului D.A.M., iar prin încheierea nr. 16 din data de 10.05.2018 a Judecătoriei Caracal a fost admisă propunerea parchetului şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 zile pentru perioada 10.05.2018-08.06.2018.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul D.A.M., iar Tribunalul Olt prin încheierea nr. 29/16.05.2018 a respins contestaţia.

Prin referatul nr. 1029/P/2018 din data de 04.06.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal s-a propus prelungirea arestării preventive a inculpatului cu 30 zile, iar Judecătoria Caracal prin încheierea nr. 18/06.06.2018 a admis propunerea şi a dispus prelungirea arestării preventive cu 30 zile.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul D.A.M., iar Tribunalul Olt, prin încheierea nr. 36/07.06.2018 a respins contestaţia  formulată ca nefondată.

Prin încheierea nr. 37/29.06.2018 pronunţată în dosarul nr. ...../207/2017/a2, în temeiul art. 348 alin. 2 C.p.p., raportat la art. 207 alin. 2 si 4 C.p.p., s-a constatat de judecătorul de cameră preliminară legalitatea si temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpat şi s-a menţinut măsura arestării preventive a acestuia.

Împotriva încheierii nr. 37/29.06.2018, pronunţată în dosarul cu nr. ...../207/2018/a2 s-a formulat contestaţie de către inculpat,  ce a fost respinsă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Olt prin încheierea nr. 77/06.07.2018.

Prin încheierea nr. 42/20.07.2018 pronunţată în dosarul nr. ...../207/2017/a3, în temeiul art. 348 alin. 2 C.p.p., raportat la art. 207 alin. 6 C.p.p., s-a constatat de judecătorul de cameră preliminară legalitatea si temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpat şi s-a menţinut măsura arestării preventive a acestuia.

Împotriva încheierii nr. 42/20.07.2018, pronunţată în dosarul cu nr. ....../207/2018/a3 s-a formulat contestaţie de către inculpat,  ce a fost respinsă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Olt prin încheierea nr. 85/24.07.2018.

Ulterior, prin încheierea nr. 47/13.08.2018, pronunţată în dosarul cu nr. ...../207/2018/a4 s-a formulat contestaţie de către inculpat,  ce a fost respinsă de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Olt prin încheierea nr. 96/20.08.2018.

În procedura de Cameră Preliminară, cauza a fost înregistrată sub nr. ...../207/2018/a1.

 Conform  rezoluţiei emisa la data de 28.06.2018 de Judecătorul de Cameră Preliminara căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza, în conformitate cu disp. art. 344 alin. 1 Cpp, i-a comunicat inculpatului şi părţilor civile, copia certificata a rechizitoriului, cu menţiunea ca in termen de 20 de zile pot formula cereri şi ridica excepţii cu privire la legalitatea rechizitoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În procedura de cameră preliminară, inculpatul  şi părţile civile nu au  formulat cereri şi excepţii.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.

Pentru considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară, prin încheierea nr. 148/05.09.2018, a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 1029/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, întrucât au fost respectate dispoziţiile art. 328 C. proc. pen.; a administrării probelor, respectiv audierea martorilor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 C.p.p., iar citarea  inculpatului în vederea audierii s-a făcut cu respectarea disp. art. 107 – 110 din acelaşi cod, precum şi a actelor de urmărire penală, constând în sesizarea organului de urmărire penală, rezoluţia de dispunere a începerii urmăririi penale a organului de cercetare penală, rezoluţia de confirmare a începerii urmăririi penale de către procurorul de caz şi referatul organului de cercetare penală cu propunerea de emitere a rechizitoriului, punerii în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.A.M..

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii în cauza privindu-l pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpa, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, fapte prev. si ped. de art. 192 alin. 1 si  2 C.p., art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. şi art. 336 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.P.

In acest sens a fost stabilit prim termen de judecată la data de 28.09.2018.

Prin incheierea de sedinţă din 19.10.2018, instanţa a dispus introducerea  în cauză în calitate de asigurător a Biroulului Asigurătorilor de Autovehicule din România.

La termenul din 07.12.2018, la solicitarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România s-a dispus introducerea în cauză în calitate de garant a Motor Insurers' Bureau ( Biroul National Carte Verde din Marea Britanie ).

La dosar a fost comunicată fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului.

În şedinţa publică din 09.11.2018 a fost audiat inculpatul D.A.M., care a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, declaratia fiind consemnata si atasata la dosar (f. 61).

În şedinţa publică din 09.11.2018 a fost audiate părţile civile T. D. D. şi T.I.A., declaratiile fiind consemnate si atasate la dosar (f. 59-60), iar în şedinţa publică din data de 23.11.2018 a fost audiate părţile civile T.A.E., D. E. şi persoana vătrămată M.A.M.C., declaratiile fiind consemnate si atasate la dosar (f. 80- 82.

În şedinţa publică din 09.11.2018, au fost audiaţi martorii R.C.C. şi P.I., ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosar.

De asemenea, s-au depus la dosar rapoarte de evaluare psihologica ale părţilor civile şi persoanei vătămate, facturi şi ordine de plată privind cheltuielile efectuate de părţile civile T. D.D. şi T.A.E. cu înmormântarea şi pomenirile ulterioare ale victimei T.A.M..

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarele:

În fapt, în ziua de 29.04.2018, în jurul orei 15,30, inculpatul D.A.M. a plecat din mun. Cluj Napoca, unde îşi are locul de muncă şi a ajuns în satul natal, satul R...... din com. D....., jud. Dolj, în jurul orei 22,00.

Inculpatul a început să consume la domiciliul său băuturi alcoolice, respectiv circa 200 - 250 ml. vin producţie proprie. După ce a consumat băuturi alcoolice  inculpatul a plecat cu autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare AP 06 ....., înmatriculat în Marea Britanie, cu volan pe partea dreaptă, cu intenţia de a se întâlni în comună cu mai mulţi prieteni.

Inculpatul s-a întâlnit cu numitul T.A.I. şi a mai consumat împreună cu acesta două sticle de bere de 0,33 litri, după care au hotărât să meargă în comuna C...... din D..., sat M...., jud. Dolj, la fraţii T.A. şi T.A.-M., pe care îi cunoşteau de mai mult timp şi despre ai căror părinţi ştiau că sunt plecaţi în străinătate, cu scopul de a-i lua la o petrecere pe care intenţionau să o organizeze a doua zi.

Deşi consumase în două rânduri băuturi alcoolice în cursul acelei seri, inculpatul a condus autoturismul circa 65 km pe ruta  com. D..... – mun. Craiova – com. C...... din D..., iar în statul M.... au ajuns în jurul orei 02,00 şi au mers la locuinţa fraţilor T..., unde i-au găsit pe fraţii T.A.  şi T.A. – M. şi pe prietena acestora M. A. - M., pe care i-au trezit din somn. Inculpatul şi prietenii săi le-au propus celor trei să meargă cu ei  în com. D..... pentru a participa la o petrecere pe care intenţionau să o organizeze în ziua următoare, lucru cu care aceştia au fost de acord.

La întoarcere autoturismul a fost condus din com. C...... din D... până în com. L... de numitul T.A., însă din com. L... la volanul autoturismului s-a urcat inculpatul D.A.M. care era nemulţumit de modul în care autoturismul a fost condus de celălalt şofer.

Pe traseul din com. C...... din D...- com. L..., cât timp nu a condus autoturismul, inculpatul a consumat  băuturi alcoolice, respectiv vin dintr-un recipient ce se afla în autoturism şi care a fost găsit de organele de cercetare penală la momentul cercetării locului accidentului.

Inculpatul a condus autoturismul  până în comuna D..... sat R......, unde a luat hotărârea de a şi continua drumul până în mun. Caracal pentru a cumpăra ţigări de la o benzinărie.

Inculpatul şi ceilalţi ocupanţi ai autoturismului au mers la staţia de petrol Lukoil de la intrarea în mun. Caracal, pe DN 6 - E70, după care au plecat către comuna D....., autoturismul fiind condus de inculpatul D.A.M.. În total în autoturism s-au aflat 6 persoane, după cum urmează: autoturismul era condus de inculpatul D.A.M., locul din stânga faţă era ocupat de martorul T.A. (autoturismul având volanul pe partea dreaptă), iar ceilalţi patru respectiv T.A.M., M.A. - M., T.A.I. şi D.N.  (fratele şoferului) au ocupat bancheta din spate, victima T.A.-M. fiind ţinută pe genunchi de numitul T.I., pe mijlocul banchetei din spate a autoturismului.

În timp ce conducea autoturismul pe DN 6 - E70, în afara localităţii Drăghiceni, jud. Olt, din direcţia Caracal- Craiova, la km 183+900 metri,  în jurul orei 04,20, pe un sector de drum în aliniament cu marcaje vizibile şi fără ca prin zonă să circule alte autovehicule, inculpatul a accelerat foarte mult, şi a condus cu viteză mare, făcând viraje stânga - dreapta, pentru a-i impresiona pe ceilalţi ocupanţi ai autovehiculului. Pe fondul vitezei excesive şi al consumului de alcool, inculpatul a pierdut controlul direcţiei şi a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a direcţiei de deplasare, autoturismul rostogolindu-se de mai multe ori în jurul axei sale până ce a aterizat într-o mlaştină creată pe terenurile agricole din apropiere ca urmare a ploilor abundente.

În urma accidentului rutier a rezultat decesul instantaneu al victimei T.A.-M. în vârstă de 18 ani din com. C...... din D..., jud. Dolj, precum şi vătămarea corporală a numitei M.A.M..

Din fişa de constatare preliminară întocmită de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt, rezultă că moartea numitei TA.M. a fost violentă şi s-a datorat unui politraumatism cu fractură atlanto - occipitală, fractură coloană vertebrală cervicală şi traumatism cranio- facial grav (f. 84).

Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire de corpuri dure, posibil în condiţiile unui accident rutier în calitate de pasager auto.

Între leziunile traumatice  constatate şi decesul persoanei există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

Alcoolemia victimei la momentul decesului a fost negativă.

Din certificatul medico-legal nr. 758/A2/15.05.2018 al Institutului de medicină legală Craiova  rezultă că persoana vătămată M. A. M. C. prezintă leziuni traumatice ce pot data din 30.04.2018, iar leziunile s-au putut produce în condiţiile unui accident rutier. În certificatul medico-legal se arată că leziunile suferite de persoana vătămată necesită 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost  testat cu aparatul etilotest de tip Drager, test nr. 00608 şi a prezentat o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul mun. Caracal, unde la orele 07,05 şi 08,05 i-au fost prelevate două probe biologice de sânge.

Din Buletinul de analiză toxicologică nr. 539/03.05.2018 al SML Olt rezultă că inculpatul D.A.M. a prezentat o alcoolemie de 1,05 gr. ‰ la prima probă de sânge recoltată şi respectiv 0,90 gr. ‰ la cea de-a doua probă de sânge recoltată (f. 85).

În cauză, a fost efectuată o expertiză tehnică auto în concluziile căreia se arată că dinamica producerii accidentului este cea descrisă mai sus în momentul expunerii situaţiei de fapt. În raportul de expertiză tehnică auto se mai arată că viteza de deplasare a autoturismului la momentul producerii accidentului a fost de 118,8 km/h în condiţiile în care limita maximă de viteză pe sectorul de drum pe care s-a produs accidentul era potrivit art. 49 alin. 4 lit. b din OUG 105/2002 de 100 km/h.

Starea de pericol de accident a fost creată de inculpat prin pierderea controlului direcţiei autoturismului său pe fondul unei alcoolemii de 1,05 gr.  ‰.

S-a reţinut că textele de lege încălcate de inculpat la momentul producerii accidentului rutier sunt următoarele: art. 49 alin. 4 lit. b din OUG 195/2002: „limita maximă de viteză din afara localităţilor este de 100 km/h pe drumurile naţional europene”, art. 41 alin. 1 din OUG 195/2002: „vehiculele, atunci când circulă pe drumurile publice, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public în sensul de circulaţie cât mai aproape de marginea părţii carosabile...”, art. 36 alin. 1/1 din OUG 195/2002: „conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin contrucţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice”, art. 148 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002: „se interzice conducătorilor de autovehicule să transporte mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite pe certificatul de înmatriculare” şi art. 336 alin. 1 C.p.: „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ... de către or persoană care ... are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în aerul expirat se pedepseşte cu închisoare ...”

Între încălcarea acestor texte de lege  ce reglementează circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice şi producerea accidentului rutier cu consecinţa decesului victimei T.A.M. a existat legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

Fiind audiat, în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inculpatul D.A.M. a recunoscut faptele.

Numita M. A.-M. a mai declarat că imediat după producerea accidentului inculpatul D.A.M. a încercat să o determine să inducă în eroare organele de poliţie cu privire la modul de producere a accidentului, încercând să o convingă pe aceasta să spună că autoturismul a fost lovit de un TIR, după care acesta a părăsit locul accidentului.

De altfel şi în raportul de expertiză tehnică auto se arată că afirmaţia inculpatului potrivit căreia la un moment dat s-ar fi oprit din mers motorul autoturismului nu este susţinută de vreo justificare tehnică din moment ce dacă ar fi intervenit acest fapt şi autoturismul s-ar fi deplasat normal pe banda sa de mers atunci autoturismul ar fi redus constant viteza, prin frâna de motor, până la oprirea acesteia pe partea carosabilă fără niciun alt incident şi fără să părăsească partea carosabilă.

Prin plângerea formulată la data de 05.05.2018 numitul T. I. A. a solicitat cercetarea inculpatului D.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. pe motiv că în data de 30.04.2018, în condiţiile accidentului rutier provocat de inculpat a suferit vătămări corporale.

Petentul T. I. A. nu a ataşat plângerii penale formulate şi nici nu a depus pe parcursul urmăririi penale la dosarul cauzei vreun act medico legal din care să rezulte că în urma accidentului rutier a suferit leziuni traumatice ce au necesitat zile de îngrijiri medicale.

În aceste condiţii în cauză s-a dispus clasarea faţă de numitul D.A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. (persoană  vătămată T. I. A.) întrucât fapta nu există.

S-a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. este necesar ca persoana vătămată să prezinte leziuni traumatice care să necesite cel mult 90 zile de îngrijiri medicale, iar existenţa leziunilor şi a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării acestora trebuie să fie constatate printr-un act medico-legal (certificat de constatare medico-legală sau raport de expertiză medico-legală).

În drept, faptele inculpatului D.A.M., care în noaptea de 29/30.04.2018, in jurul orei 04,20, a condus pe DN 6 – E70 din direcția Caracal- Craiova, autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare AP 06 ....., având o alcoolemie de 1.05 g ‰ la prima proba de sânge recoltata si respectiv de 0,90 g ‰ la cea de-a doua proba de sânge recoltata şi a pierdut la km 183+900 metri, controlul direcției, provocând un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul victimei T.A.M. şi vătămarea corporală a persoanei vătămate M.A.M., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45-50 de zile medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpa, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, fapte prev. si ped. de art. 192 alin. 1 si  2 C.p., art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. şi art. 336 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.P.

Situaţia de fapt expusă este dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto şi schiţă (f. 43-61); rezultat examinare aparat etilotest (f. 71); buletin de analiza toxicologica nr. 539/03.05.2018 al SML Olt (f. 85); certificat medico-legal nr. 758/A2/15.05.2018 al IML Craiova (f. 129); raport de expertiză tehnică auto (f. 131-142); fișă de constatări preliminare (f. 84), declarații martori (f. 70-71, 74-76) şi declarații suspect/inculpat D.A.M. (f. 109-111, 121-122), mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, precum şi cu declaraţia inculpatului şi declaraţiile persoanei vătămate şi părţilor civile date în cursul judecăţii.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în acţiunea inculpatului care a condus pe DN 6 – E70 din direcția Caracal- Craiova, autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare AP 06 ....., având o alcoolemie de 1.05 g ‰ la prima proba de sânge recoltata si respectiv de 0,90 g ‰ la cea de-a doua proba de sânge recoltata şi a pierdut la km 183+900 metri, controlul direcției, provocând un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul victimei T.A.M. şi vătămarea corporală a persoanei vătămate M.A.M., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45-50 de zile medicale.

Urmarea imediată constă în decesul victimei T.A.M. şi producerea unor leziuni traumatice victimei M. A. M. C., leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Legătura de cauzalitate rezultă din modalitatea de comitere a faptelor.

De asemenea, din punct de vedere al laturii obiective, instanţa a reţinut că faptele au fost săvârşite ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale pentru nerespectarea dispoziţiilor prev. de art. 49 alin. 4 lit. b din OUG 195/2002 care prevăd că: „limita maximă de viteză din afara localităților este de 100 km/h pe drumurile național europene”; art. 41 alin. 1 din OUG 195/2002 care prevăd că: „vehiculele, atunci când circulă pe drumurile publice, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public în sensul de circulaţie cât mai aproape de marginea părţii carosabile...”; art. 36 alin. 1/1 din OUG 195/2002 care prevăd că: „conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin contrucţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice”, art. 148 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 care prevăd că: „se interzice conducătorilor de autovehicule să transporte mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite pe certificatul de înmatriculare” şi art. 336 alin. 1 C.p. care prevăd că: „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ... de către o persoană care ... are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în aerul expirat se pedepseşte cu închisoare ...”

Aşadar, în conţinutul juridic al acestei modalităţi intră ca cerinţe speciale:

a) condiţia ca inculpatul să îndeplinească o anumită activitate, respectiv con¬ducător de autovehicul;

b) condiţia ca pentru desfăşurarea activităţii să existe dispoziţii legale sau măsuri de prevedere, edictate prin diferite acte normative, în speţă este vorba de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice;

c) condiţia de a nu fi fost respectate dispoziţiile sau măsurile de prevedere, respectiv conducerea autovehiculului fără a adapta viteza de deplasare la spaţiul vizual în vederea evitării oricărui pericol.

Urmarea imediată a infracţiunii este dată de moartea victimei şi vătămarea corporală din culpă, întrucât numai acest rezultat întregeşte latura obiectivă a infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporalădin culpă. Prin urmarea sa imediată, uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă se situează în categoria infracţiunilor pentru care se cere producerea unui rezultat determinat, moartea victimei, respectiv vătămarea corporală, deci sunt infracţiuni materiale. Pentru existenţa laturii obiective şi implicit a infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă este indiferent dacă moartea victimei, respectiv vătămarea corporală s-a produs imediat după efectuarea acţiunii de ucidere sau mai târziu.

Latura obiectivă a infracţiunilor este completă numai atunci când activitatea desfăşurată de inculpat şi mijloacele folosite de acesta constituie cauza morţii, existenţa unui raport de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată fiind indispensabil.

Faţă de argumentele care preced, se constată că există o legătură de cauzalitate între accidentul provocat de inculpat şi decesul victimei, leziunile traumatice suferite de aceasta şi constatate la necropsie având o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată cu decesul.

 În ceea ce priveşte latura subiectivă, în cazul infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă forma de vinovăţie care se cere pentru existenţa infracţiunii este culpa.

Astfel, instanţa  reţine că inculpatul a acţionat din culpă cu prevedere, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce şi cu intenţie în ceea ce priveşte conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

În aceste condiţii, constatând că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpa, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, fapte prev. si ped. de art. 192 alin. 1 si  2 C.p., art. 196 alin. 1 şi 3 C.p. şi art. 336 alin. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.P. şi ţinând cont de dispoziţiile art.15 alin. 2 Cod penal potrivit căruia infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale, instanţa apreciază că se impune tragerea la răspundere penala a inculpatului.

Existând temeiul răspunderii penale a inculpatului, respectiv săvârşirea infracţiunilor, la stabilirea felului  şi limitelor pedepsei ce se va aplica dar şi la individualizarea acestei pedepse, instanţa urmează să aibă în vedere dispoziţiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a aceluiaşi cod şi gradul de pericolul social al faptei ţinând cont de importanţa valorii sociale lezată şi de modalitatea în care au fost săvârşite, respectiv prin folosirea unei instalaţii improvizate clandestine.

La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa conform art.74 Cp, va avea în vedere criteriile generale , respectiv faptul că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului.

Gravitatea infractiunii şi periculozitatea infractorului se evalueaza după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit,  natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului,  conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Pe de altă parte instanţa urmează să aibă în vedere vârsta inculpatului, faptul că acesta nu are antecedente penale, dar şi atitudinea de negare iniţială a faptelor în cursul urmăririi penale.

De asemenea,  instanţa va avea in vedere  faptul că inculpatul recunoscând fapta in condiţiile art. 374 alin. 4 noul C.p.p. , în speţă sunt aplicabile şi prevederile alin. 396 alin. 10 potrivit cărora in cazul condamnării inculpatul acesta va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii.

Prin urmare, faţă de consecinţele grave ale producerii faptelor, instanţa constata ca in cauza sunt aplicabile disp. art. 60 Cp privind executarea pedepsei inchisorii in regim de detenţie.

Astfel, instanţa urmează ca în temeiul  art. 192 alin. 1 şi 2  C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 şi art. 375 alin. 1 C. pr. pen. să condamne pe  inculpatul D.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpa, la pedeapsa de  2 ani si 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 60 Cod penal.

Instanţa, urmează ca în baza disp. art. 66 alin. 1 Cp, să dispună aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la lit. a şi b Cp, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cp.

De asemenea, în baza disp. art. 65 alin. 1 Cp, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp, a căror exercitare este interzisă ca pedeapsă complementară aplicată inculpatului şi care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3 ) Cp.

Instanţa urmează ca în temeiul  art. 196 alin. 1 şi 3  C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 şi art. 375 alin. 1 C. pr. pen. să condamne pe acelasi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă ( privind pe persoana vătămată M.A.M.C. ), la pedeapsa de  1 ( unu ) an  închisoare, cu aplicarea art. 60 Cod penal.

Instanţa, urmează ca în baza disp. art. 66 alin. 1 Cp, să dispună aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la lit. a şi b Cp, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cp.

De asemenea, în baza disp. art. 65 alin. 1 Cp, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp, a căror exercitare este interzisă ca pedeapsă complementară aplicată inculpatului şi care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3 ) Cp.

În temeiul  art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 şi art. 375 alin. 1 C. pr. pen. va condamna pe acelasi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la pedeapsa de  1 ( unu ) an  închisoare cu aplicarea art. 60 Cod penal.

Instanţa, urmează ca în baza disp. art. 66 alin. 1 Cp, să dispună aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la lit. a şi b Cp, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cp.

De asemenea, în baza disp. art. 65 alin. 1 Cp, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp, a căror exercitare este interzisă ca pedeapsă complementară aplicată inculpatului şi care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3 ) Cp.

Instanţa, urmează ca în temeiul art. 38 alin. 1 – 39 alin. 1 lit. b C.p., să dispună ca inculpatul D.A.M. să execute pedeapsa cea mai mare de 2 ani si 6 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni, rezultând pedeapsa de 3 ani si  2 luni  închisoare, cu aplicarea art. 60 Cod penal.

În baza disp. art. 399 alin. 1 C.p.p. instanţa va menţine starea de arest a inculpatului.

Instanţa, urmează ca în baza disp. art. 45 Cp, raportat la disp. art. 66 alin. 1 Cp, să dispună aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la lit. a şi b Cp, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cp.

De asemenea, în baza disp. art. 65 alin. 1 Cp, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cp, a căror exercitare este interzisă ca pedeapsă complementară aplicată inculpatului şi care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3 ) Cp.

În baza disp. art. 72 alin. 1 Cp, instanţa va deduce din durata pedepsei închisorii, perioada reţinerii ( respectiv de la 09.05.2018 – orele 14, 15 la 10.05.2018 - orele 14, 15 ) şi a duratei arestării preventive, începând cu data de 10.05.2018 la zi.

Cu privire la latura civilă instanţa reţine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 1357 din noul Cod civil, „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”, iar potrivit prevederilor art. 1349, „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Din conţinutul prevederilor legale, rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală, este necesară întrunirea cumulată a următoarelor condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Pentru a se putea repara prejudiciul cauzat victimei, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim.

Prejudiciul este sigur atunci când existenţa sa se poate constata cu certitudine şi atunci când acesta se poate evalua. Sintagma prejudiciul sigur cuprinde în conţinutul său, atât prejudiciul actual, prezent, cât şi prejudiciul viitor.

Prejudiciul actual, prezent, este acea daună care s-a produs deja la data când se pretinde repararea lui.

Prejudiciul viitor este acela care, deşi nu s-a produs încă, există certitudinea că acesta se va produce în viitor, fiind astfel susceptibil de evaluare.

Precizăm că prejudiciul eventual nu este cuprins în prejudiciul viitor, întrucât producerea acestuia nu este sigură şi nici nu poate fi evaluat.

Referitor la posibilitatea reparării prejudiciilor cauzate prin pierderea unei şanse, pe calea răspunderii delictuale, este necesar ca şansa să îndeplinească următoarele condiţii cumulative: şansa să fie reală şi serioasă, pierderea şansei să fie determinată direct de fapta ilicită sau de o altă împrejurare pentru care se angajează răspunderea delictuală.

În cursul cercetării judecătoreşti, părţile civile T. D.D. ( tatăl victimei T.A.M. ) şi T.A.E. ( mama victimei T.A.M. ) s-au constituit părţile civile cu suma de 500.000 lei fiecare, daune materiale şi morale, T. I. A. ( fratele victimei T.A.M. ) cu suma de 300.000 lei daune morale, D.E. ( bunica victimei T.A.M. ) cu suma de 400.000 lei daune morale şi persoana vătămată M.A.M.C. cu suma de 600.000 lei, cu titlu de  daune materiale şi morale.

Ulterior, la data de 02.11.2018, părţile civile T. D.D. şi Toma Ana Emiia, părinţii victimei, au arătat că în ceea ce priveşte daunele materiale, conform facturilor depuse, suma solicitată este de 109.215 lei.

Au fost audiaţi pe latură civilă, părţile civile şi martorii P.I., R.C.C.şi G. M., fiind depuse înscrisuri, constând în facturi şi ordine de plată.

Instanţa reţine că partea civilă M.A.M.C. a suferit leziuni traumatice la nivelul articulaţiei radio-carpiene drepte, dorsal şi pe dosul mâinii drepte care au necesitat pentru vindecare un numar de 45-50 zile de ingrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 758/A2/15.05.2018 emis de IML Craiova.

În speţă, părţile civile T. D.D. şi T.A.E. au produs dovezi în ceea ce priveste daunele materiale, însă instanţa raportându-se la conţinutul facturilor emise şi a ordinelor de plată, constată că au existat relaţii comerciale între două societăţi comerciale, privind părţile civile, iar în cuprinsul ordinelor de plată apare data creării 05.12.2018, iar data tranzacţiei este 06.12.2018, cu  doar o zi înaintea termenul de judecată când au fost depuse la dosarul cauzei, existând astfel o diferenţă de circa 6 luni între data producerii evenimentelor şi data emiterii acestor ordine de plată, ceea ce naşte suspiciunea preconstituirii unor înscrisuri pro causa.

Prin urmare, instanţa urmează să aibă în vedere cheltuielile pe care le apreciază ca fiind rezonabile în raport de normele generale, cuantumul acestora urmând să fie stabilit prin aprecierea unor cheltuieli normale, necesare, generate de un asemenea unui eveniment nefericit, cum este decesul victimei T.A.M..

Astfel, instanţa să admită în parte cererea privind acordarea daunelor materiale, apreciind că acordarea sumei de 50.000 lei duce la repararea prejudiciului material produs.

Conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la modul şi aprecierea daunelor morale, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit şi nu îmbogăţirea fără just temei.

În cazul infracţiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei - trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, precum şi de toate consecinţele acesteia.

Instanţa, reţine potrivit Deciziei nr. 12/2016 a ICCJ că dispoziţiile din actualul Cod civil care reglementează repararea prejudiciului în cadrul răspunderii civile delictuale îşi au sediul într-o secţiune specială (art. 1.381-1.395, secţiunea a 6-a, capitolul IV, titlul II, cartea a V-a), în cuprinsul acestor norme juridice fiind dezvoltate soluţiile care au fost statuate anterior în jurisprudenţă şi în doctrina de specialitate sub imperiul Codului civil de la 1864.

Prin prejudiciu înţelegem rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecinţe ale încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane. Prejudiciul este un element important al răspunderii civile delictuale, este nu numai condiţia răspunderii reparatorii, ci şi măsura ei, în sensul că ea se angajează doar în limita prejudiciului injust cauzat.

În raport cu normele juridice ce se cer a fi interpretate, cu referire la dispoziţiile art. 1.391 alin. (1) din Codul civil, pentru o mai bună înţelegere a specificului reparării prejudiciului în noua reglementare este necesar a se distinge între repararea pagubelor corporale cauzate prin atingerile aduse sănătăţii şi integrităţii corporale a unei persoane şi prejudiciile produse în ipoteza în care s-a cauzat decesul victimei.

În primul caz, analiza reparării prejudiciilor corporale trebuie să aibă în vedere atât repararea componentei economice, prin aplicarea regulilor prevăzute în art. 1.387-1.389 din Codul civil, cât şi repararea prin compensaţii băneşti a componentei morale, având ca finalitate compensarea, atenuarea sau măcar alinarea durerilor şi suferinţelor fizice ce au fost cauzate victimelor în cauză.

În cel de-al doilea caz, în vederea stabilirii despăgubirilor în situaţia în care consecinţa faptei ilicite sau a unui alt eveniment pentru care o persoană este chemată să răspundă este decesul victimei, se impune a se deosebi între prejudiciile patrimoniale şi nepatrimoniale cauzate victimei imediate, care apoi a decedat, şi prejudiciile patrimoniale şi nepatrimoniale cauzate prin ricoşeu ori reflectare victimei/victimelor indirecte, conform regulilor deduse din aplicarea prevederilor art. 1.390-1.392 din Codul civil.

Astfel, ţinând seama de distincţiile reţinute anterior, legiuitorul român, prin art. 1.391 alin. (1) din Codul civil, a prevăzut expres că „În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială”, dispoziţie care conferă instanţelor de judecată competenţa de a acorda cu titlu de reparaţie o compensare bănească suplimentară, în raport cu regula generală, pentru ceea ce poartă denumirea, în literatura de specialitate, de „prejudiciu de agrement” (pentru privarea victimei de plăcerile unei vieţi familiale şi sociale normale, respectiv pierderea posibilităţii de a desfăşura activităţi profesionale, sportive, artistice, culturale, de a face călătorii, de a avea relaţii intime, de a procrea etc.). În cazuri de acest fel, la cererea victimei, este necesar să se acorde acesteia o compensaţie bănească, pentru a-i oferi posibilitatea înlocuirii plăcerilor de care este privată cu alte substitute, ce necesită, de cele mai multe ori, cheltuieli suplimentare.

Alta este însă situaţia „prejudiciului prin ricoşeu sau reflectare”, acel prejudiciu care este suferit de terţe persoane, victime indirecte (rudele şi cei apropiaţi), cauzat acestora de prejudiciul iniţial provocat direct şi nemijlocit printr-o faptă ilicită sau alt eveniment victimei imediate. În acest caz, aşadar, prejudiciul este cauzat victimei indirecte, respectiv oricărei persoane care este legată printr-o relaţie de interes patrimonial sau nepatrimonial cu victima imediată şi care suferă o pierdere economică sau este lezată în sentimentele ei de afecţiune faţă de respectiva victimă imediată.

Posibilitatea acordării de despăgubiri victimelor prin ricoşeu pentru durerea ce le-a fost provocată exclusiv de moartea victimei este reglementată în art. 1.391 alin. (2) din Codul civil, potrivit căruia „Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu”.

Din examinarea acestui text de lege I.C.C.J. arată că:

a) prejudiciul afectiv suferit de victimele prin ricoşeu poate fi reparat pe cale pecuniară numai dacă este cauzat de decesul victimei imediate; prejudiciile afective datorate conştientizării durerilor, degradării stării fizice şi de sănătate ori handicapului cauzate victimei imediate nu dau dreptul victimelor prin ricoşeu la reparaţie pecuniară; b) sunt expres menţionate persoanele îndreptăţite, desemnate prin relaţia de rudenie sau de afecţiune pe care o aveau faţă de victimă: ascendenţi, descendenţi, fraţi, surori şi soţ, dar şi alte persoane care, la rândul lor, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu, în condiţiile legii.

Din modalitatea de redactare a art. 1.391 din Codul civil reiese în mod clar că în cadrul dispoziţiilor alin. (1) ce se cer a fi interpretate legiuitorul a avut în vedere persoana efectiv vătămată în urma faptei săvârşite de făptuitor, iar nu şi alte persoane, care pot fi despăgubite doar în cazul decesului victimei, conform alin. (2) al aceluiaşi articol.

Drept consecinţă, analizând dispoziţiile legale evocate – alin. (1) şi (2) ale art. 1.391 din Codul civil, se desprinde concluzia că victima prejudiciului este titularul exclusiv al dreptului la despăgubire, respectiv acea persoană care a suferit o traumă corporală produsă prin săvârşirea unei fapte ilicite sau a unui alt eveniment pentru care o persoană este chemată să răspundă şi, numai în situaţia în care intervine decesul victimei, dreptul la despăgubiri aparţine, în condiţiile stipulate de norma juridică incidentă, persoanelor invocate la art. 1.391 alin. (2) din Codul civil.

In situaţia de faţă, prevederile art. 1.391 alin. (1) din Codul civil trebuie coroborate şi cu dispoziţiile art. 1.386 alin. (1) din Codul civil şi cu cele ale art. 1.387 alin. (1) din Codul civil, care reglementează formele reparaţiei prejudiciului (în scopul repunerii victimei în situaţia anterioară comiterii faptei ilicite ori a evenimentului de natură a atrage răspunderea persoanei vinovate) şi întinderea despăgubirii, în situaţia vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, norme juridice care fac referire strict la victima care a suferit o vătămare corporală, iar nu la persoana decedată, victimă a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.

În concluzie, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1.391 alin. (1) din Codul civil, într-o cauză penală având ca obiect o infracţiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracţiunii, care a suferit un prejudiciu, este îndreptăţită să obţină o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. Aşadar, titularul exclusiv al dreptului la despăgubiri morale poate fi doar persoana vătămată, victimă a infracţiunii.

Cea de-a doua chestiune de drept ce face obiectul sesizării se referă la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1.371 alin. (1) din Codul civil, care prevăd că: „În cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.”

Acest text de lege reglementează situaţia în care victima a contribuit la cauzarea sau la agravarea prejudiciului ori nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, implicarea victimei impunându-se a fi realizată cu vinovăţie, aspect ce rezultă din folosirea expresiei „cu intenţie sau din culpă”. Consecinţa aplicării acestei reguli are drept efect diminuarea cuantumului despăgubirilor datorate de făptuitor, acesta fiind responsabil numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) din Codul civil nu instituie condiţia ca victima să săvârşească ea însăşi o faptă ilicită, cum este în cazul făptuitorului, fiind relevantă în ipoteza reglementată de norma juridică în discuţie doar examinarea atitudinii victimei, din perspectiva vinovăţiei acesteia.

În ce priveşte fapta ilicită, aceasta este o condiţie a răspunderii civile reglementate în art. 1.357 alin. (1) din Codul civil, care trebuie analizată numai în persoana celui care cauzează altuia un prejudiciu, căci un comportament devine fapt ilicit doar dacă vatămă un drept subiectiv ori cel puţin un interes legitim şi serios al altuia.

Prin urmare, în legătură cu cea de-a doua chestiune de drept care face obiectul sesizării, ceea ce interesează este vinovăţia, sub forma intenţiei sau culpei, aşa cum sunt definite prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Codul civil, şi nu caracterul licit sau ilicit al faptei victimei, atât timp cât se reţine existenţa unei fapte culpabile concurente care se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului şi care constituie o circumstanţă legală de diminuare a obligaţiei de despăgubire aflate în sarcina făptuitorului.

Se reţine că  actualul Cod civil instituie prin textul de lege examinat regula care trimite la ideea că fapta victimei, care a contribuit la cauzarea prejudiciului şi care a concurat cu cea a autorului faptei ilicite, devine o cauză străină ce afectează în mod direct raportul de cauzalitate şi, indirect, prin aceasta, celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale reţinute în sarcina autorului faptei ilicite.

Aşadar, dacă există o vinovăţie comună a autorului infracţiunii şi a victimei, întinderea despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporţională cu ponderea contribuţiei sale la producerea prejudiciului.

Astfel, în concluzie, art. 1.371 alin. (1) din Codul civil trebuie avut în vedere prin corelare cu art. 16 din Codul civil, care se referă la „vinovăţie” şi trebuie interpretat în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.

Suma de bani care urmează să fie acordată cu titlu de daune morale, trebuie, pe de o parte, să aibă efecte compensatorii, şi pe de altă parte, să nu constituie nici o amendă excesivă pentru autorul daunelor, nici venituri nejustificate pentru cei care le-au suferit.

Principiul fundamental al justiţiei, este de a repara orice leziune deoarece numai în acest fel se poate ajunge la acel echilibru de interese care este condiţia primară a unei vieţi sociale, principiul regăsit în adagiul „just est reali set personalis homenis ad hominem proportio quae sevanta sevat societate, corrupta corrumpit”.

Instanţa apreciază  că atât victimei rezultate din producerea evenimentului T.A.M. cât şi persoanei vătămate M.A.M.C. le revine o culpă comună, egală cu cea a inculpatului în ceea ce priveşte prejudiciul produs, având în vedere Decizia Nr. 12/2016 a ICCJ.

Instanţa, faţă de considerentele expuse, apreciază că acordarea sumei de 130.000 lei cu titlu de daune morale către părţile civile T. D.D. şi T.A.E.,  sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă T. I. A. şi a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă D.E.; precum şi a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru persoana vătămată-parte civilă M.A.M.C., este suficientă pentru acoperirea acestor suferinţe, fiind în măsură să asigure o reparaţie suficientă şi proporţională.

Instanţa a constatat că la data producerii accidentului autovehiculul nu era asigurat, însă va avea în vedere  Acordul Multilateral  de Garantare, acord la care a aderat şi BAAR începând cu data de 01.08.2007 şi pozitia procesuală a Biroului Naţional de Carte Verde din Anglia, care în temeiul pct. 1 şi 2 din acord  si-a angajat  obligatia de garantare, în măsura in care vinovăţia conducătorului auto va fi stabilită .

Potrivit acestui acord, birourile semnatare garantează plata despăgubirilor la care au dreptul persoanele prejudiciate prin accidente produse de autovehicule care au locul obişnuit de staţionare în aria lor de competenţă şi care nu sunt asigurate pentru RCA sau Carte Verde.

Potrivit art. 49 din Legea nr.136/1995, "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare".

Conform art. 54 din Legea nr. 136/1995 " Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubii hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în Romania se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţati, iar potrivit art 55 alin. 1 „Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite".

Instanţa va avea  în vedere şi decizia nr. 1/2016,pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii prin care  s-a stabilit faptul că în, interpretarea și aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi  are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

În baza dispoziţiilor art. 19, art. 20 şi art. 397 C.pr.p. raportat la art.1357 C.civ., instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile şi va obliga asigurătorul Biroul Naţional Carte Verde Marea Britanie - Motor Insurers Bureau  în calitate de garant, prin mandatar legal Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) la plata de despăgubiri civile cu titlu de daune materiale şi morale, astfel: suma de 50.000 lei despăgubiri materiale şi suma de 130.000 lei cu titlu de daune morale către părţile civile T. D.D. şi T.A.E.; la suma de 40.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă T. I. A.; suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă D.E. şi  suma de 50.000 lei despăgubiri civile cu titlu de daune morale pentru partea civilă M.A.M.C..

În baza art. 274 alin.1 din Codul de procedură penală, instanţa va obliga pe inculpatul D.A.M. la plata sumei de 1.000 lei, din care 500 lei în faza de urmărire penală, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Postat 04.01.2019

Domenii speta

Spete similare